Franța îi interzice accesul pe teritoriul său ministrului israelian Itamar Ben-Gvir

franta-ii-interzice-accesul-pe-teritoriul-sau-ministrului-israelian-itamar-ben-gvir

„Începând de astăzi, Itamar Ben-Gvir are interdicție de intrare pe teritoriul francez”, a transmis Barrot, pe platforma X, precizând că măsura reflectă indignarea Parisului față de tratamentul aplicat activiștilor reținuți după interceptarea flotilei umanitare Sumud, care se îndrepta spre Gaza. „Nu aprobăm demersul acestei flotile, care nu produce niciun efect util și suprasolicită serviciile diplomatice și consulare”, a afirmat Barrot, salutând totodată „profesionalismul și devotamentul” personalului consular implicat în gestionarea situației. Totuși, ministrul francez a subliniat că Parisul consideră inacceptabil tratamentul aplicat activiștilor reținuți. „Nu putem tolera ca cetățeni francezi să fie astfel amenințați, intimidați sau brutalizați, cu atât mai mult de către un responsabil public”, a declarat acesta. Decizia vine după apariția unui videoclip distribuit de Ben-Gvir, în care acesta apare ironizând activiști ai flotilei, aflați în portul Ashdod, în genunchi și cu mâinile legate. Imaginile au provocat reacții critice la nivel internațional și au determinat mai multe state să convoace diplomați israelieni sau să ia în calcul măsuri restrictive împotriva ministrului. Barrot a afirmat că respectivele acțiuni „au fost denunțate de numeroși responsabili guvernamentali și politici israelieni” și se înscriu „într-o lungă listă de declarații și acțiuni șocante, de incitare la ură și violență împotriva palestinienilor”. Șeful diplomației franceze a adăugat că, împreună cu omologul său italian, solicită Uniunii Europene să adopte sancțiuni împotriva oficialului israelian. Franța calificase anterior comportamentul lui Ben-Gvir drept „inacceptabil” și convocase ambasadorul Israelului la Paris pentru explicații, cerând totodată respectarea și eliberarea rapidă a cetățenilor francezi aflați la bordul flotilei.

Parlamentul israelian aprobă proiectul de lege privind pedeapsa cu moartea în Israel pentru autorii atacurilor teroriste

parlamentul-israelian-aproba-proiectul-de-lege-privind-pedeapsa-cu-moartea-in-israel-pentru-autorii-atacurilor-teroriste

Inițiativa este susținută de ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, cunoscut pentru pozițiile sale de extremă dreapta. Amendamentul la codul penal, votat în cadrul comisiei, urmează să fie transmis plenului Knessetului pentru prima lectură, în cadrul procesului legislativ israelian ce presupune trei voturi înainte de adoptare. Potrivit oficialilor guvernamentali, inclusiv mediatorului pentru ostatici Gal Hirsch, premierul Benjamin Netanyahu susține acest demers legislativ. Scopul proiectului privind pedeapsa cu moartea în Israel: eliminarea terorismului În nota explicativă a comisiei, se arată că obiectivul proiectului de lege privind pedeapsa cu moartea în Israel este „de a elimina terorismul de la rădăcină și de a crea un factor de descurajare puternic”. Textul prevede că orice „terorist găsit vinovat de crimă motivată de ură sau rasism trebuie condamnat la moarte”, fără posibilitatea ca această sancțiune să fie opțională. Proiectul a fost prezentat de un membru al partidului Otzma Yehudit (Puterea Evreiască), condus de Itamar Ben Gvir, care a avertizat că nu va mai sprijini coaliția guvernamentală condusă de Netanyahu dacă inițiativa nu ajunge la vot până la 9 noiembrie. Ben Gvir: „Există o singură pedeapsă – pedeapsa cu moartea în Israel pentru teroriști” Într-o declarație oficială, ministrul Ben Gvir a subliniat că „orice terorist care se pregătește să comită o crimă trebuie să știe că există o singură pedeapsă – pedeapsa cu moartea”. Recent, acesta a publicat și o înregistrare video în care apare în fața unor prizonieri palestinieni, cerând aplicarea pedepsei capitale. Dacă proiectul va fi adoptat în cele trei lecturi din Knesset, Israelul ar deveni una dintre puținele democrații occidentale care aplică pedeapsa cu moartea, măsură care a stârnit deja controverse atât pe plan intern, cât și internațional.