Iubita lui Jannik Sinner s-a poza în bikini în camera de hotel și a atras numeroase comentarii

Laila Hasanovic, una dintre cele mai cunoscute modele de pe Instagram, s-a pozat în bikini în camera de hotel, iar comentariile fanilor nu au întârziat să apară. Iubita lui Jannik Sinner are pe Instagram aproape jumătate de milion de urmăritori. Cu doar câteva zile înainte de debutul în noul sezon, marcat de un turneu de Grand Slam, Jannik Sinner are toate motivele să fie mândru. Iubita sa Laila Hasanovic a făcut furori în cea mai recentă postare de pe social media. Iubita lui Jannik Sinner face furori pe Instagram, în bikini Aflată în vacanță fără iubitul ei, care este plecat pe tărâm australian pentru a se pregăti pentru meciul cu francezul Hugo Gaston de la Australian Open 2026, Laila Hasanovic a cucerit pe toată lumea cu cea mai recentă postare de pe Instagram. Vedeta recunoaște că a avut nevoie de o „resetare liniștită în Alpii francezi”. Femeia a fost cazată la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Neuvecelle, în Rhône-Alpes. Aceasta este cunoscută pentru vacanțele dese în care se pozează, dar și pentru campaniile cu branduri uriașe ale lumii modei, precum Armani. Laila este urmărită pe Instagram de aproape jumătate de milion de oameni. „De vis!”, „Curajoasă și frumoasă!”, „Oh, domnișoara Sinner, luați-o mai ușor!”, „Sinner are ceva carismă, aparent”, „Perfecțiune”, „Zeiță!”, „Putem spune că e cea mai frumoasă din toate timpurile?”, au fost câteva dintre comentariile fanilor, de pe Instagram. Jannik Sinner joacă la Australian Open 2026 Jannik Sinner a plecat în Australia cu gânduri mari, de a cuceri trofeul pe suprafața dură din Melbourne. Italianul se va duela cu francezul Hugo Gaston, aflat pe locul 94 în clasamentul ATP. Locul 2 în acest moment, sportivul din „Cizmă” se luptă direct cu Carlos Alcaraz pentru primul loc în ierarhia mondială. Ultimul meci al lui Sinner a fost anul trecut, chiar împotriva lui Alcaraz, pe care l-a învins cu scorul de 2-0 la Torino, tot pe suprafață dură. El a mai avut și un meci demonstrativ împotriva spaniolului, pe 10 ianuarie, pe care l-a pierdut tot cu 2-0. În cazul în care va trece de Gaston, italianul se va duela cu alte două nume considerate mai facile, anume câștigătorul dintre australianul James Duckworth, locul 86 ATP, și Dino Prizmic, locul 127 ATP, din Canada.
Jannik Sinner are o nouă iubită. După ce a părăsit-o pe partenera Soranei Cîrstea s-a cuplat cu o altă rusoaică, un manechin cu 8 ani mai în vârstă decât el
Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial al tenisului masculin, se pregătește să revină în circuit după suspendarea de trei luni primită după ce a fost depistat pozitiv cu clostebol, în martie 2024. La începutul anului, Sinner s-a separat iubita sa, Anna Kalinskaya, partenera de dublu a Soranei Cîrstea la Madrid Open, iar la scurtă vreme a fost surprins în compania Larei Leito, un model din Rusia. Iubita lui Jannik Sinner, mai în vârstă cu opt ani decât el Lara Leito, cu opt ani mai mare decât Sinner, este fosta iubită a lui Adrien Brody, dublu premiat cu Oscar (Pianistul, 2002, și Brutalistul, 2024). Sinner și Leito s-au cunoscut în pauza forțată a liderului mondial, care a început pe 9 februarie și care se termină pe 4 mai. Potrivit revistei Chi, Lara Leito a fost prezentă la antrenamentele din Monte Carlo ale lui Sinner. Conform acordului cu WADA, Sinner a putut reveni la antrenamentele oficiale începând cu data de 13 aprilie. Pregătiri intense pentru ATP Masters 1.000 de la Roma Odată cu revenirea la antrenamentele oficiale, Sinner se poate pregăti pentru a participa la turneul ATP Masters 1.000 Roma, unde va fi cap de serie. Competiția va avea loc în perioada 6-18 mai, campionul ediției din 2024 a fost germanul Alexander Zverev. Cea mai bună performanță pe zgura de la Roma a fost în 2022, când a ajuns în sferturile de finală, pe care le-a pierdut în fața lui Stefanos Tsitsipas. „Acum, că mai avem mai puțin de o lună până la final (n.r. până începe turneul de la Roma), ne antrenăm foarte, foarte mult. Să sperăm că vom prinde din nou avânt înainte de sezonul de zgură. Cu siguranță nu va fi ușor pentru mine. Primele meciuri vor fi dificile. Dar, sper că voi reuși să revin în ritm și apoi vom vedea cum merge”, a declarat Jannik Sinner pentru un post de televiziune italian, scrie SportsKeeda. Ce a spus WADA în cazul lui Sinner În februarie 2025, Agenția Mondială Antidoping (WADA) a confirmat încheierea unui acord cu Sinner, care a acceptat o perioadă de ineligibilitate de trei luni pentru o încălcare a regulilor antidoping care a dus la depistarea sa pozitivă la clostebol, o substanță interzisă, în martie 2024. În septembrie 2024, WADA a depus un apel la TAS de la Lausanne în cazul lui Sinner, care a fost găsit de un tribunal independent ca „fără vină sau neglijent”. „În pofida acestui apel, circumstanțele acestui caz specific au făcut ca, pentru a asigura un rezultat corect și adecvat, WADA să fie pregătită să încheie un acord de soluționare, în conformitate cu articolul 10.8.2 din Codul mondial antidoping. WADA acceptă explicația sportivului cu privire la cauza încălcării, astfel cum a fost prezentată în decizia primei instanțe. WADA acceptă că dl Sinner nu a intenționat să trișeze și că expunerea sa la clostebol nu a adus niciun beneficiu în ceea ce privește îmbunătățirea performanțelor și a avut loc fără știința sa, ca urmare a neglijenței membrilor anturajului său”, se arată în comunicatul WADA. De altfel, Sinner a afirmat la începutul lunii aprilie că a ales „răul cel mai mic, chiar dacă a fost o injustiție”. Ca urmare a acestei suspendări, Sinner a ratat turneele de la Indian Wells și Miami, precum și cele de la Monte Carlo și Madrid, toate din categoria Masters 1.000. Iar acum are șansa să revină în circuit, chiar pe zgura de acasă, la turneul de la Roma. FOTO: Instagram @ Lara Leito