Urmărit de urs în pădure, un tânăr și-a abandonat motocicleta ca să scape. A fost salvat de jandarmi

Momente de panică într-o zonă împădurită din județul Bistrița-Năsăud. Un tânăr de 24 de ani a fost la un pas de tragedie după ce a fost urmărit de un urs. Ca să scape, a renunțat rând pe rând la bunuri, inclusiv la motocicletă. Jandarmii au reușit să-l găsească după o intervenție complicată. Incidentul a avut loc vineri seară, între localitățile Rebrișoara și Coșbuc. Tânărul se deplasa cu motocicleta și s-a oprit pentru o pauză. Atunci a observat ursul. Realizând pericolul, a încercat să se îndepărteze rapid, însă animalul l-a urmărit. În încercarea de a-și salva viața, acesta a început să-și abandoneze lucrurile, inclusiv motocicleta, pentru a se mișca mai repede. În plină panică, tânărul a sunat la 112 și a cerut ajutor. Jandarmii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au intervenit de urgență. După o căutare contracronometru, jandarmii au reușit să-l localizeze. Tânărul era epuizat, în stare de șoc, dar fără răni. A fost preluat de echipajele de intervenție, transportat într-o zonă sigură și ulterior dus la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. „Tânăr salvat de jandarmi după o întâlnire cu ursul. Ca să scape, și-a abandonat motocicleta Vineri, în jurul orei 19:50, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au fost sesizați, prin 112, de către un tânăr de 24 de ani care le-a semnalat că este urmărit de un urs, în zona împădurită dintre localitățile Rebrișoara și Coșbuc. Acesta se deplasa în zonă cu motocicleta și făcuse o pauză în momentul în care a observat ursul. În încercarea de a se îndepărta de pericol, tânărul și-a abandonat treptat din lucruri, precum și motocicleta. Echipajul de jandarmi a menținut permanent legătura cu tânărul, care se afla în stare de panică. Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, generate de terenul accidentat și de vizibilitatea redusă. Persoana a fost identificată în stare de șoc și epuizare fizică, fără a prezenta răni. Tânărul a fost condus de jandarmi până la locul unde a putut fi preluat de către un echipaj de prim-ajutor și transportat la spital”, a fost mesajul distribuit de Jandarmerie, pe Facebook. Recomandarea autorului: Primul mesaj al liderului suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, după blocarea Strâmtorii Ormuz
Gaşca trapperului MGK 666 prinsă iar cu arme. Jandarmii le-au făcut alte dosare penale

După ce au fost prinşi în ianuarie cu un adevărat arsenal asupra lor, nişte tineri cu vârste între 17 şi 25 de ani au ajuns din nou în mâinile oamenilor legii. Trei indivizi, dintre care doi au mai fost implicaţi într-un incident similar, în ianuarie, împreună cu trapperul MGK, erau înarmaţi ca pentru un adevărat război civil. Jandarmii bucureşteni au văzut trei bărbaţi care încercau să urce într-un autoturism. La o provire mai atentă, au observat că unul dintre ei avea în mână o macetă de 70 cm. iar în maşină, s-au mai găsit şi alte arme: o baionetă de 50 cm, o coadă de topor de circa 100 cm şi o mască. „În data de 18.02.2026, în jurul orei 22:00, pe raza Sectorului 5, jandarmii au observat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, care intenționau să urce într-un autoturism, iar unul dintre aceștia avea în mână un obiect tăietor-înțepător tip macetă, de aproximativ 70 cm. Având în vedere cele observate, jandarmii au trecut la identificarea persoanelor. În automobil au fost găsite un cuțit tip baionetă de aproximativ 50 cm, o coadă de topor de aproximativ 100 cm și o mască”, informează Jandarmeri Bucureşti. Unii dintre indivizii identificaţi au fost recunoscuţi de oamenii legii că au mai fost implicaţi într-un scandal, în ianuarie, la o sală de fitness din Bucureşti. Eveniment în urma căruia s-au ales cu un dosar penal. „Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, conform prevederilor art. 372 din Codul Penal al României. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2026, doi dintre bărbați au fost implicați într-o altercație anterioară, în urma căreia au fost reținuți pentru 24 ore în cadrul unui alt dosar penal.” În ianuarie, conflictul a avut loc in incinta sălii de fitness SAS Gym situată la adresa din București, Dr.Taberei, nr. 84, sector 6. La efectuarea controlului corporal al acestora și al bagajelor au fost găsite spray-uri iritante-lacrimogene, două cuțite tip briceag cu lungimea de 23 cm și 47 cm, un cuțit tip sabie cu lungimea de 47. Au fost identificati toti si retinuti. Unul dintre autori este trapperul “Mgk666”. Si în toaleta dintre etaje au fost găsite abandonate: o borsetă în care se afla un briceag cu lama de 15 cm, o borsetă în care se afla un pistol tip airsoft și o macetă cu lama de 60 cm. S a stabilit că, în timp ce se aflau în vestiarul situat la etajul 3 al locației, a existat un conflict verbal în care și-au adresat reciproc amenințări care au degenerat în afișarea, manipularea în scop de intimidare a unor arme albe pe care le-au scos din bagajele personale, fără a fi folosite efectiv în agresiune, informeau acum câteva luni jandarmii bucureşteni despre incidentul din sala de fitness. RECOMANDAREA AUTORULUI: Trapperul “Mgk666” a fost reținut după o bătaie cu cuțite la o sală de fitness din București. Alți șase tineri au fost reținuți UPDATE | Avocatul cântăreţului de trap MGK666 (Andrei Mihalache), precizări pentru Gândul despre agresiunea de care e acuzat clientul său: „A fost, din nefericire, omul nepotrivit la locul nepotrivit”
Asta înseamnă respect! Iată cum au ales rudele Dianei, soția omului de afaceri din Vaslui, să o îmbrace înainte de a-i așeza trupul într-un sicriu alb. Puțini s-ar fi așteptat la asta

Gest emoționant și plin de semnificație la priveghiul Dianei Iacob, femeia de 40 de ani care și-a pierdut viața în tragicul accident rutier de la Ciortești, județul Iași. Rudele și apropiații au decis să o îmbrace în uniforma de căpitan al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, un simbol al devotamentului, onoarei și al carierei pe care aceasta și-a dedicat-o servirii comunității. Alegerea uniformei nu a fost deloc întâmplătoare. Pentru colegii și familia sa, Diana nu a fost doar soție și viitoare mamă, ci și un militar respectat, un om disciplinat și dedicat misiunilor sale. Uniforma de căpitan reflectă ani de muncă, responsabilitate și sacrificiu, fiind considerată cea mai mare dovadă a respectului față de drumul profesional pe care l-a urmat. “Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, căpitan Iacob Diana. Astăzi nu am pierdut doar o colegă, ci un om deosebit și un camarad de nădejde, iar plecarea ei lasă un gol greu de cuprins în cuvinte și o durere profundă în sufletele noastre. Diana a fost un cadru profesionist dedicat, implicat și responsabil, care și-a îndeplinit mereu sarcinile cu seriozitate și demnitate. S-a remarcat prin spirit colegial, disponibilitate și implicare, fiind mereu alături de echipă și contribuind cu calm și echilibru la îndeplinirea activităților din unitatea noastră. În aceste clipe de grea încercare, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei îndurerate să îi ofere alinare, putere și mângâiere. Drum lin printre îngeri, Diana! 🕯️ Nu te vom uita niciodată”, au transmis reprezentanții IJJ Vaslui. Detaliul care a emoționat pe toți cei prezenți la priveghiul Dianei Tragedia s-a produs marți, 10 februarie 2026, pe DN 24, în comuna Ciortești, unde Diana Iacob se afla pe locul din dreapta-față al autoturismului condus de soțul ei, omul de afaceri Sorin Ciprian Iacob, în vârstă de 45 de ani. Mașina Audi A8 în care se aflau cei doi a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un Mercedes S-Class condus de Vlad Ciuburciu, patronul companiei Vascar Vaslui, care a scăpat cu răni ușoare. Impactul devastator le-a fost fatal soților Iacob. Diana, însărcinată, a fost scoasă dintre fiarele contorsionate în stop cardio-respirator și transportată de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Medicii au încercat să salveze copilul printr-o operație de cezariană de urgență, însă eforturile lor au fost zadarnice. Atât mama, cât și bebelușul au murit. Într-un ultim omagiu, trupurile celor doi soți au fost depuse în sicrie albe, ornate cu elemente aurii, simbol al purității și al vieții curmate mult prea devreme. Momentul care a sfâșiat inimile celor prezenți a fost acela în care, potrivit apropiaților, bebelușul pierdut în tragedie a fost așezat în brațele mamei sale, astfel încât familia să rămână împreună chiar și după moarte. Cei doi vor fi înmormântați împreună chiar de Ziua Îndrăgostiților, un detaliu care a amplificat durerea apropiaților, dar care simbolizează, spun aceștia, iubirea lor eternă. Ultima imagine care a impresionat România Durerea familiei este greu de descris în cuvinte. Andreea, sora omului de afaceri, a publicat imagini de la priveghi și mesaje cutremurătoare despre pierderea fratelui, a cumnatei și a nepoatei nenăscute. Ea a vorbit despre familia care a fost distrusă într-o clipă și despre visurile care nu vor mai deveni niciodată realitate. „Pentru prima dată în viață simt că am pierdut, am pierdut totul, familia mea frumoasă și bună! Frățiorul meu, tu să știi că surioara ta te iubește infinit și te voi păstra în inima mea… Cumnata mea, ai fost o blândețe de om, și abia așteptam să naști fetița să îi cumpăr de toate! Nepoțica mea, mama mea s-a bucurat enorm când a aflat că vii pe lume, chiar dacă era în ultima fază la spital… Sunt în șoc total și nu știu ce e cu mine, dar iubirea mea pentru voi s-a înmulțit infinit”, a publicat Andreea, sora afaceristului decedat. În imaginile făcute publice, micuța Ilinca, copilul care nu a mai apucat să trăiască, apare îmbrăcată într-o rochiță albă, ținută în brațele mamei sale, o imagine care a emoționat profund comunitatea și pe cei care au aflat povestea acestei tragedii. Pentru cei care au cunoscut-o, imaginea Dianei în uniforma de căpitan rămâne simbolul unui om care și-a făcut datoria până la capăt, o femeie puternică, respectată și iubită, plecată mult prea devreme, dar onorată în cel mai demn mod posibil. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cei care l-au huiduit pe Nicușor Dan, la Iași, sunt vânați pentru amenzi de autoritățile locale. Plouă cu procese verbale

Persoanele care au huiduit și au provocat incidente la manifestările de Ziua Unirii Principatelor Române, desfășurate sâmbătă, 24 ianuarie, în Iași și Focșani, au primit amenzi usturătoare. Amenzi și anchete după huiduielile la adresa lui Nicușor Dan Potrivit Jandarmeriei, valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 38.000 de lei, iar într-un caz a fost sesizat și Parchetul. Nicușor Dan i-a mustrat pe cei care huiduiau la Iași | Mediafax Foto Forțele de ordine au intervenit în contextul ceremoniilor oficiale la care a luat parte Nicușor Dan, „bruiate” de huiuduieli, fluierături și scandări venite din partea unor grupuri organizate din mulțime. A plouat cu amenzi pentru protestatarii de la Iași | Mediafax Foto Incidentele au fost înregistrate atât în timpul discursurilor oficiale, cât și în momentele solemne ale ceremoniilor de Ziua Unirii. Jandarmeria continuă verificările și sunt vizate inclusiv persoane care au incitat la violență. Amenzi de 28.000 de lei și un dosar penal la Iași La Iași, unde ceremoniile au fost perturbate chiar și în timpul intonării imnului național, jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28.000 de lei. Printre cei amendați se numără un individ din București, membru al unui grup organizat, amendat cu 1.000 de lei pentru provocare și participare la scandal. Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală pe numele unui bărbat care avea asupra lui un obiect periculos, tot în 24 ianuarie, fapta fiind încadrată la port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, conform Codului Penal. Au fost aplicate alte 14 sancțiuni, în valoare de 27.000 de lei. Cea mai mare amendă, de 10.000 de lei, a vizat organizarea și desfășurarea unei adunări publice interzise, la care s-a adăugat o sancțiune de 1.000 de lei pentru scandal. Alte persoane au fost amendate pentru inițierea de acțiuni violente, tulburarea ordinii publice și proferarea de injurii. Sancțiuni și la Focșani La Focșani, unde Nicușor Dan a fost huiduit în Piața Unirii, jandarmii au aplicat amenzi totale de 10.000 de lei. În ambele orașe, Iași și Focșani, huiduielile s-au iscat în timpul ceremoniilor dedicate aniversării la 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, la care a participat președintele Nicușor Dan. Autorul recomandă: