Copil de 6 ani, găsit de jandarmi după ce s-a rătăcit pe străzile din Iași. Bunica îl căuta disperată

copil-de-6-ani,-gasit-de-jandarmi-dupa-ce-s-a-ratacit-pe-strazile-din-iasi.-bunica-il-cauta-disperata

Un băiat de 6 ani, care se rătăcise de bunica sa în timp ce aceasta intrase pentru câteva momente într-un magazin, a fost găsit de doi jandarmi aflați în patrulare pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași. Copilul era speriat și dezorientat, dar a fost găsit la câteva sute de metri distanță și înapoiat în siguranță bunicii sale. „Pentru un jandarm, câteva minute pot însemna să ajungă la timp la o intervenție. Pentru o bunică, aceleași minute pot părea o eternitate atunci când nu-și mai găsește nepotul. În cursul serii trecute, 16 august a.c., în timp ce se aflau în patrulare pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, doi dintre colegii noștri au fost opriți de o femeie care își căuta nepotul. Copilul dispăruse după ce bunica intrase pentru câteva momente într-un magazin. Avea 6 ani, purta un compleu albastru închis și se deplasa cu o trotinetă neagră, acestea au fost semnalmentele oferite. Jandarmii au pornit imediat în căutarea lui și l-au găsit la câteva sute de metri distanță, speriat și dezorientat. Când l-au văzut, au știut că au ajuns unde trebuia. Când bunica l-a văzut, probabil că lumea s-a oprit pentru o secundă: un copil găsit, o bunică liniștită și o patrulă care și-a făcut datoria. Pentru astfel de momente suntem în stradă”, a transmis Ema Tereș, purtător de cuvânt IJJ Iași.

Comandantul Inspectoratului de Jandarmi Iași se pensionează! Florin Chesaru a condus instituția timp de 4 ani

comandantul-inspectoratului-de-jandarmi-iasi-se-pensioneaza!-florin-chesaru-a-condus-institutia-timp-de-4-ani

Colonelul Florin Chesaru pleacă de la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași după 4 ani în care a fost inspector șef. Acesta a fost numit în funcție în anul 2022, după ce a câștigat concursul pentru funcția respectivă. Acesta are vârsta de 49 de ani, iar acum va trece în rezervă. Col. Cosmin Chesaru are o experiență de peste 25 de ani în jandarmerie, iar în anii 2009 și 2011 a participat la misiuni în câmpul de luptă din Kosovo. „Peste câteva zile voi preda comanda Jandarmeriei Iași și voi trece în rezervă, după aproape 30 de ani petrecuți în uniforma Jandarmeriei Române. Trei decenii înseamnă mult mai mult decât o carieră. Înseamnă o parte importantă din viață, cu misiuni, responsabilități, alegeri, reușite, încercări și, mai presus de toate, cu oameni. Oameni de la care am învățat, oameni alături de care am construit și oameni care, într-un fel sau altul, m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. La capătul unui asemenea drum sunt multe lucruri despre care aș putea vorbi. Dar aceste rânduri nu sunt despre mine și nici despre bilanțul unei cariere. Aceste rânduri sunt despre și pentru dumneavoastră. Despre oamenii din presa ieșeană cu care, de-a lungul ultimilor 4 ani, am construit o relație pe care mi-am dorit-o întotdeauna deschisă, sinceră și bazată pe respect. Și vreau să încep, poate surprinzător, prin a le mulțumi celor care ne-au criticat. Le mulțumesc celor care au pus întrebări incomode, celor care au privit cu ochi critic deciziile și acțiunile noastre, celor care ne-au spus, uneori fără menajamente, că societatea așteaptă mai mult de la noi. Nu ne-a fost întotdeauna ușor să auzim criticile. Uneori am fost de acord cu ele, alteori nu. Uneori am considerat că avem dreptate, alteori am înțeles că trebuie să schimbăm ceva. Dar am învățat un lucru important: nu doar cei care te laudă îți fac bine. Uneori, cel care are curajul să-ți spună că ai greșit îți este mai de folos decât cel care îți spune că totul este în regulă. Prin întrebările, observațiile și criticile dumneavoastră ne-ați ajutat să ne privim și prin ochii celor pentru care lucrăm. Să înțelegem mai bine ce așteaptă oamenii de la Jandarmeria lor, ce îi nemulțumește, ce îi preocupă și unde trebuie să facem mai mult sau, uneori, să facem altfel. O instituție care nu este întrebată și care nu acceptă să fie privită critic riscă, la un moment dat, să creadă că știe singură ce este mai bine pentru oameni. Ori, noi suntem în slujba oamenilor. Iar pentru a ne face bine datoria trebuie să știm nu doar ceea ce avem noi de făcut, ci și ceea ce societatea așteaptă de la noi. De multe ori, dumneavoastră ați fost cei care ne-ați ajutat să auzim această voce. Pentru asta vă mulțumesc! Vă mulțumesc, deopotrivă, și pentru momentele în care ați știut să arătați oamenilor ce înseamnă munca unui jandarm. Pentru situațiile în care, dincolo de uniformă, ați văzut omul. Omul care își face datoria în stradă, care își asumă responsabilități și riscuri, care de multe ori, își lasă familia acasă pentru a avea grijă de siguranța altora. Omul care nu așteaptă mulțumiri sau recompense. Omul care răspunde mereu „Prezent la datorie!”. În toți acești ani mi-am dorit ca relația mea cu presa să fie una deschisă și onestă. Nu mi-am dorit niciodată o presă care să spună ceea ce ne-ar fi plăcut nouă să auzim și nici nu am crezut că o relație bună cu presa înseamnă absența criticii. Mi-am dorit o presă cu care să putem vorbi. Care să întrebe. Care să ne ceară explicații. Care să ne spună atunci când vede lucrurile diferit. Pentru că respectul adevărat nu înseamnă să fim întotdeauna de acord. Înseamnă să putem sta față în față și atunci când avem păreri diferite, să ne spunem lucrurile deschis și, la sfârșitul discuției, să ne putem strânge mâna cu aceeași sinceritate. Poate că nu am reușit întotdeauna să vă răspund așa cum v-ați fi dorit. Poate că au existat momente în care responsabilitatea funcției sau rigorile profesiei m-au obligat să spun mai puțin decât aș fi vrut. Dar vă asigur că am încercat întotdeauna să vă respect meseria, așa cum mi-am dorit să o respectați și dumneavoastră pe a noastră. Dincolo de diferențele dintre profesiile noastre, cred că ne-a unit un lucru simplu: am lucrat pentru aceeași comunitate. Dumneavoastră ați avut datoria de a întreba, de a informa și, atunci când a fost cazul, de a critica. Noi am avut datoria de a proteja, de a interveni și de a răspunde pentru deciziile noastre. Iar eu, ca om și comandant, am avut multe de învățat din această relație. Astăzi pot spune cu sinceritate că m-ați ajutat să-mi fac mai bine meseria. M-ați făcut să explic mai bine, să ascult mai atent și să mă întreb mai des cum se vede din afară ceea ce noi, din interiorul instituției, consideram uneori firesc. M-ați ajutat să fiu un ofițer și un comandant mai bun. Și pentru asta vă sunt recunoscător. Nu închei acest drum spunând că totul a fost perfect. Ar fi nedrept și, mai ales, n-ar fi adevărat. Am greșit și noi, cu siguranță. Important este ca, atunci când tragi linie, să poți spune că ai avut puterea să înveți din greșeli, să schimbi ceea ce trebuia schimbat și să nu uiți niciodată pentru cine porți uniforma. Eu închei această etapă cu sentimentul datoriei împlinite și cu liniștea că am încercat, atât cât am putut și cât am știut, să-mi fac datoria cu onoare, echilibru și respect față de Cetățean. Când privesc în urmă, după aproape 30 de ani, nu mă gândesc în primul rând la grade, statistici sau bilanțuri. Mă gândesc la oameni. La cei care au fost alături de mine. La cei care m-au încurajat. La cei care m-au contrazis. La cei care mi-au spus că am făcut bine și la cei care au avut curajul să-mi spună că puteam face mai bine. Din fiecare întâlnire, din fiecare experiență

Minor inconștient după un accident cu trotineta, salvat de jandarmii ieșeni

minor-inconstient-dupa-un-accident-cu-trotineta,-salvat-de-jandarmii-ieseni

Un minor aflat în stare de inconștiență după ce a căzut de pe o trotinetă a fost ajutat de jandarmi din Iași, care i-au acordat primele îngrijiri și l-au transportat de urgență la spital. „În cursul zilei de ieri, un echipaj de jandarmi aflat în misiune a intervenit de urgență pentru a acorda sprijin unui minor care se afla în stare inconștientă, după ce a suferit o cădere de pe o trotinetă. Colegii noștri i-au acordat tânărului primele îngrijiri medicale, menținând permanent legătura cu dispeceratul. Având în vedere starea minorului, colegii noștri l-au transportat de urgență, cu autospeciala de serviciu către cea mai apropiată unitate medicală, unde a fost preluat de personalul de specialitate. Știm că este în fișa postului, că datoria ne cere să fim acolo și că intervenția de ieri face parte din normalitatea uniformei noastre. Cu toate acestea, noi alegem astăzi să îi felicităm public pe colegii noștri. O facem nu doar din mândrie profesională, ci pentru că ne dorim ca gestul lor să treacă dincolo de zidurile instituției noastre, ne dorim să fie un exemplu, să inspire și alți oameni să aibă spirit civic, să nu întoarcă privirea și să devină, la rândul lor, salvatori atunci când semenii lor sunt în impas”, a transmis Slt. Ema Tereș, purtător de cuvânt IJJ Iași.

Jandarmii ieșeni au intervenit la un accident în Hârlău și au acordat primul ajutor unei persoane rănite

jandarmii-ieseni-au-intervenit-la-un-accident-in-harlau-si-au-acordat-primul-ajutor-unei-persoane-ranite

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, apelul la 112 a fost făcut la scurt timp după ce jandarmii au intrat în tură. Victima a fost transportată la spital pentru investigații și tratament. „Promptitudine și implicare, încă din primele momente ale turei de serviciu – jandarmii ieșeni au acordat primul ajutor victimei unui accident rutier În cursul acestei dimineți, 17 februarie a.c., la scurt timp după intrarea în serviciu, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Vasile Lupu” Iași a fost direcționat prin apel 112 la un accident rutier produs în localitatea Hârlău. Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat o persoană rănită și au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor. Până la sosirea ambulanței, au monitorizat starea victimei și au luat măsuri pentru asigurarea zonei, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță. Ulterior, persoana rănită a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Astfel de misiuni confirmă că siguranța comunității este prioritatea jandarmilor ieșeni”, a transmis slt. Ema Tereș, purtător de cuvânt IJJ Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate