Carlos Alcaraz, victorie spectaculoasă în fața lui Jannik Sinner la Seoul

carlos-alcaraz,-victorie-spectaculoasa-in-fata-lui-jannik-sinner-la-seoul

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, în cadrul unui turneu demonstrativ disputat la Incheon, lângă Seoul, Carlos Alcaraz (22 de ani – 1 ATP) a obținut o victorie spectaculoasă în fața rivalului și amicului Jannik Sinner (24 de ani – 2 ATP). Disputa a durat o oră și 48 de minute și a încadrat mai multe puncte fabuloase între cei doi. Într-un final, ibericul a câștigat în două seturi, 7-5, 7-6(6). „O zi memorabilă la Seoul”. Presa internațională, după o nouă dispută Carlos Alcaraz – Jannik Sinner Duelul Carlos Alcaraz – Jannik Sinner este poate cel mai atractiv din tenisul internațional în acest moment și din fericire pentru iubitorii „sportului alb”, cei doi s-au tot luptat pe parcursul ultimelor luni. În noiembrie 2025, Alcaraz și Sinner s-au întâlnit la Turneul Campionilor, iar învingător de pe teren a ieșit sportivul italian. Iar în primele zile din 2026, cei doi au fost nevoiți să se dueleze din nou, doar că în cadrul unui turneu demonstrativ organizat la Incheon, lângă Seoul. Între timp, în tabăra lui Carlos Alcaraz s-au schimbat multe, mai ales după ce ce antrenorul Juan Carlos Ferrero a fost dat afară. În presa internațională a fost vehiculat numele lui Patrick Mouratoglou pentru o potențială înlocuire a lui Ferrero, însă în cele din urmă, Alcaraz a apelat la Samuel Lopez. Revenind la prima dispută din 2026 dintre iberic și Jannik Sinner, aceasta a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie, iar de data aceasta, învingător a ieșit Carlos Alcaraz. Cei doi au fost protagoniștii unei dispute pline de puncte fabuloase, care s-a decis după o oră și 48 de minute, scor 7-5, 7-6(6) în favoarea spaniolului. „O zi memorabilă la Seoul”, a titrat publicația americană Tennis World USA, despre cea mai recentă confruntare Alcaraz vs. Sinner. În continuare, americanii au evidențiat: „Aceștia au luptat timp de aproape două ore și și-au demonstrat abilitățile incredibile. Au tăiat și au țintit unghiuri precise pentru a distra spectatorii. Carlos s-a impus în fazele finale ale ambelor seturi și a obținut victoria. Ambii jucători vor călători acum la Melbourne pentru primul turneu major al sezonului, unde sunt favoriți”, mai notează sursa citată. Mai jos cele mai tari puncte ale disputei de la Seoul: Alcaraz și Sinner sunt „buni prieteni” în afara terenului Turneul la care au făcut trimitere mai sus americanii este Australian Open 2026, primul Grand Slam al anului care e programat să se desfășoare în intervalul 12 ianuarie-1 februarie. Alcaraz are șase titluri de Grand Slam în palmares, însă nu s-a impus niciodată la Melbourne, cele mai bune performanțe ale sale fiind sferturile din 2024 și 2025. Culmea, edițiile din urmă menționate au fost câștigate chiar de Jannik Sinner, care se poate mândri cu patru titluri de Grand Slam în dreptul său. Sinner a mai cucerit US Open 2024 și Wimbledon 2025. „Tenisul e un sport unic, care îți permite să fii rival cu cineva pe teren, dar în același timp să vă respectați reciproc. Eu și Sinner suntem buni prieteni, vorbim despre multe lucruri în afara terenului. Am un mare respect pentru el, e o persoană grozavă și sunt sigur că vom putea menține veșnic această relație”, Carlos Alcaraz, în 2025, despre rivalitatea și prietenia dintre el și Jannik Sinner.

Reacția presei din Italia după ce a fost depistat încă un tenismen pozitiv la substanța din cazul Jannik Sinner

reactia-presei-din-italia-dupa-ce-a-fost-depistat-inca-un-tenismen-pozitiv-la-substanta-din-cazul-jannik-sinner

Agenția Internațională pentru Integritata Tenisului (ITIA) a dictat o nouă suspendare, pentru un tenismen depistat pozitiv la aceeași substanță din cazul Jannik Sinner, iar presa italiană a reacționat imediat. În contextul în care suspendarea de doar trei luni primită de Jannik Sinner (2 ATP) a stârnit multe controverse, noul caz de dopaj apărut săptămâna această îi intrigă atât pe fanii tenisului, cât și pe jurnaliști. ITIA a anunțat că Juan Sebastian Dominguez Collado, un jucător de tenis din Guatemala în vârstă de 23 de ani, aflat pe locul 1.660 ATP, a fost prins dopat cu clostebol, aceeași substanță găsită în corpul lui Sinner. Corriere dello Sport a reacționat după un nou caz de dopaj cu clostebol Clostebolul este un steroid anabolic, derivat din testosteron, aflat pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Anti-doping (WADA). Vestea că încă un tenismen a fost depistat pozitiv cu această substanță a atras atenția jurnaliștilor italieni: „Un nou caz de Clostebol în lumea tenisului, după cel care, în sezonul trecut, a dus la suspendarea pentru trei luni a lui Jannik Sinner. Jucătorul guatemalez în vârstă de 23 de ani, Juan Sebastian Dominguez Collado, a fost suspendat provizoriu de ITIA, în baza Programului Antidoping, după ce a fost depistat pozitiv la Clostebol. Instituția i-a transmis sportivului, la 19 noiembrie 2025, o notificare de pre-acuzare pentru încălcarea regulilor antidoping, în conformitate cu articolul 2.1 din TADP (prezența unei substanțe interzise în proba unui jucător) și/sau articolul 2.2 (utilizarea unei substanțe interzise fără o scutire valabilă pentru uz terapeutic – TUE). Suspendarea jucătorului a intrat în vigoare începând cu 19 noiembrie 2025, iar Collado nu a depus niciun recurs. În cazul lui Jannik Sinner, sportivul a reușit să demonstreze rapid proveniența substanței, iar ulterior, în urma unui acord cu WADA, dosarul a fost închis cu o suspendare de trei luni”, a scris publicația Corriere dello Sport. Ion Țiriac a comentat în stilul caracteristic decizia din cazul lui Jannik Sinner Jannik Sinner a demonstrat că a fost victima unui dopaj accidental în 2024, iar suspendarea de doar trei luni nu i-a afectat în niciun fel cariera. Campionul italian a susținut că substanța interzisă a ajuns în corpul său printr-un produs folosit de kinetoterapeut pentru o rană la deget, evitând astfel o suspendare uriașă. Faptul că Sinner a scăpat atât de ușor a împărțit lumea tenisului în două, iar Ion Țiriac a comentat în stilul caracteristic situația elevului lui Darren Cahill: „S-a dus la o comisie medicală și a spus: «Nu, domne. N-are cum să-mi fi băgat nici prin sânge, nici prin gură, nici prin urechi, nici prin nas». Pe undeva a intrat. «A uite pe unde a intrat. S-a zgâriat de la rachetă și cu crema cu care au dat ăștia, da». Iar săptămâna viitoare a fost iar 0,0000… dar cu șapte de 0, pentru că nu au mai masat cu aia. Și l-au declarat nevinovat!”, a povestit miliardarul român.

Flavia Pennetta stârnește controverse: Soțul meu a făcut asta înaintea lui Jannik Sinner

flavia-pennetta-starneste-controverse:-sotul-meu-a-facut-asta-inaintea-lui-jannik-sinner

Italianca Flavia Pennetta (43 de ani), una dintre fostele rivale ale Simonei Halep (34 de ani), stârnește controverse aprinse în Italia, cu ultimele declarații despre conaționalul ei, Jannik Sinner (24 de ani). În contextul în care Jannik Sinner domină tenisul mondial, alături de Carlos Alcaraz (22 de ani), Flavia Pennetta face declarații menite să  știrbească din meritele elevului lui Darren Cahill (60 de ani). Flavia Pennetta s-a duelat de nu mai puțin de șase ori cu Simona Halep, sportiva din Italia având 4-2 în meciurile directe. Cea mai importantă confruntare s-a desfășurat în semifinale la US Open 2015, unde Pennetta s-a impus cu 6-0, 6-3 în fața româncei, pentru ca apoi să cucerească trofeul. Flavia Pennetta, reacție neașteptată despre Jannik Sinner Din postura ultimei italience câștigătoare de Grand Slam, Flavia Pennetta a făcut o comparație cu Jannik Sinner care a stârnit rapid controverse: „Pentru tenisul feminin, eu eram ca Sinner. Iar pentru bărbați, soțul meu, Fognini, a fost cel care a spart zidul pentru tenisul italian, nu Sinner”, a declarat Flavia într-un interviu acordat Corriere della Sera. Flavia Pennetta s-a căsătorit cu tenismenul Fabio Fognini în anul 2016, având împreună trei copii. Ea a surprins lumea tenisului atunci când a triumfat la US Open, după ce a trecut în finală de compatrioata Roberta Vinci, scor 7-6(4), 6-2: „Am spart un zid pentru toate italiencele: nu este o coincidență faptul că, de atunci, noi, fetele, am început un ciclu. Dacă Flavia a reușit, și noi putem”, a adăugat Pennetta. Decizie surprinzătoare luată de Gazzetta dello Sport Un alt episod care i-a împărțit în două pe fanii lui Jannik Sinner s-a consumat săptămâna trecută, după ce Gazzetta dello Sport l-a numit sportivul anului în Italia pe Lorenzo Musetti, tenismen aflat pe locul 8 ATP, în detrimentul numărului 2 ATP: „Lorenzo Musetti, care a intrat anul acesta în top 10 mondial, este ultimul poet rămas cu racheta în mână. Este dovada vie a ceea ce poate produce combinația dintre talent și muncă. Ei bine, anul acesta «Lollo» i-a mulțumit chiar și pe cei insațiabili. Un 2025 fantastic, îmbogățit de numeroase premiere: intrarea în Top 10, prima finală de Masters 1000, prima calificare la ATP Finals. El este Sportivul Anului la Gazzetta Sports Awards”, au surprins jurnaliștii italieni.

Jannik Sinner a vrut să se întâlnească din nou cu Simona Halep, după antrenamentul de la Dubai

jannik-sinner-a-vrut-sa-se-intalneasca-din-nou-cu-simona-halep,-dupa-antrenamentul-de-la-dubai

Jannik Sinner (24 de ani), omul momentului în circuitul ATP, a fost extrem de mulțumit de antrenamentul pe care l-a efectuat la Dubai (Emiratele Arabe Unite), în compania româncei Simona Halep (34 de ani). Drept dovadă, deținătorul a patru titluri de Grand Slam a dorit să repete sesiunea de antrenament și a disputat un nou meci de sparring cu Simona Halep. Chiar dacă se află pe locul 2 mondial, Jannik Sinner este cel mai în formă jucător din circuitul ATP, italianul învingândul le liderul mondial Carlos Alcaraz, scor 7-6(4), 7-5 în finala Turneului Campionilor de la Torino. Simona Halep, o nouă întâlnire cu Jannik Sinner la Dubai! Indiciul oferit de „Simo” La două zile după ce Simona Halep și Jannik Sinner au fost filmați în timp ce disputau un schimb de mingi intens la antrenamentul de la Dubai, românca și italianul s-au întâlnit din nou pe terenul de tenis. „Simo” a oferit un indiciu clar, după ce s-a fotografiat, vineri, alături de Darren Cahill, apărând într-un echipament diferit față de cel purtat la prima sesiune de antrenament. Darren Cahill îl însoțește pe Jannik Sinner în orașul din Emiratele Arabe Unite, unde fostul lider ATP se antrenează zilnic în vederea noului sezon. Iar Simona Halep, care s-a retras din tenis în luna februarie, este implicată puternic în sesiunile de pregătire, participând ca sparring partner la antrenamentele lui Jannik Sinner. Actualul antrenor al lui Sinner a fost un adevărat mentor pentru Halep, ajutând-o să ajungă pe locul 1 mondial și să cucerească primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018. Cahill anunțase la un moment dat că va lua o pauză de la antrenorat, dar a fost convins până la urmă de starul italian să îl pregătească și în sezonul 2026. Simona Halep și Jannik Sinner au făcut senzație la primul antrenament Imaginile de la primul antrenament disputat de Jannik Sinner alături de Simona Halep au fost intens comentate de jurnaliștii italieni: „După câteva videoclipuri în care campionul italian apărea fără tricou, purtând o șapcă roșie, antrenându-se sub soarele din Dubai sub indicațiile lui Vagnozzi, a urmat ca celălalt antrenor, australianul Darren Cahill, să ofere detalii despre sesiunile de pregătire ale cvadruplului campion de Grand Slam. Tehnicianul australian a publicat un videoclip în care poate fi văzut numărul 2 mondial schimbând mingi cu o altă campioană: Simona Halep. Jannik a ales-o pe fosta jucătoare română, retrasă în 2025, pentru a împărți terenul și pentru a începe să-și recapete ritmul de joc. Cahill, care a antrenat-o pe deținătoarea a două titluri de Grand Slam între 2017 și 2018, ajutând-o să ajungă pe primul loc în clasamentul WTA, a distribuit filmarea cu câteva schimburi dintre sportivul de 24 de ani și Halep, însoțind clipul de textul «O pereche de campioni»”, a scris Tennis World Italia. 

Lovitură pentru Jannik Sinner: ce anunț a făcut Gazzetta dello Sport după ce a câștigat 19 milioane de dolari în 2025

lovitura-pentru-jannik-sinner:-ce-anunt-a-facut-gazzetta-dello-sport-dupa-ce-a-castigat-19-milioane-de-dolari-in-2025

Jurnaliștii de la cunoscuta publicație Gazzetta dello Sport au făcut un anunț neașteptat pentru fanii tenisului mondial, odată cu desemnarea premiilor la final de 2025. În mod bizar, Gazzetta dello Sport l-a numit sportivul anului în Italia pe Lorenzo Musetti, tenismen aflat pe locul 8 ATP, în detrimentul lui Jannik Sinner, ocupantul locului 2 mondial. Sinner a avut un sezon excelent, pe care l-a încheiat en fanfare, cu triumful de la Turneul Campionilor, scor 7-6, 7-5 în finala cu marele său rival Carlos Alcaraz. Jannik a stârnit nemulțumiri în Italia după ce a ales să nu participe la turneul final al Cupei Davis, o decizie similară fiind luată și de Lorenzo Musetti. Gazzetta dello Sport, lovitură pentru Jannik Sinner: premiul pentru sportivul anului, acordat lui Lorenzo Musetti Deși Jannik Sinner a făcut spectacol în 2025 și a cucerit inclusiv Australian Open și Wimbledon, jurnaliștii din țara sa natală au ales să îl ignore în ancheta pentru sportivul anului. Nu mai puțin de 19,11 milioane de dolari a încasat elevul lui Darren Cahill în sezonul recent încheiat, acumulând 56,5 milioane de dolari din premiile la turnee în toată cariera. Cu toate acestea, Gazzetta dello Sport l-a preferat în mod surprinzător pe Lorenzo Musetti, căruia i-au acordat premiul pentru sportivul anului în Italia: „Lorenzo Musetti, care a intrat anul acesta în top 10 mondial, este ultimul poet rămas cu racheta în mână. Este dovada vie a ceea ce poate produce combinația dintre talent și muncă. Oamenii obișnuiau să spună că este un talent neterminat, de parcă pătrunderea în Top 20 mondial, lucru reușit în 2023, înainte să împlinească 21 de ani, ar fi fost o joacă de copii. Ei bine, anul acesta «Lollo» i-a mulțumit chiar și pe cei insațiabili. Un 2025 fantastic, îmbogățit de numeroase premiere: intrarea în Top 10, prima finală de Masters 1000, prima calificare la ATP Finals. El este Sportivul Anului la Gazzetta Sports Awards”, a transmis reputata publicație italiană. 

Simona Halep, antrenată din nou de Darren Cahill. Românca s-a pregătit alături de Jannik Sinner

simona-halep,-antrenata-din-nou-de-darren-cahill.-romanca-s-a-pregatit-alaturi-de-jannik-sinner

Simona Halep a revenit la antrenamentele de tenis, și nu oricum, ci alături de Jannik Sinner și de antrenorul acestuia, Daren Cahill. Australianul, omul care a stat alături ani de zile și de româncă, a distribuit un videoclip cu cei doi, iar descrierea e una de top: „Doi campioni”. Simona Halep a intrat din nou pe mâna lui Darren Cahill. Fostul lider din WTA s-a antrenat alături de Jannik Sinner Românca s-a întors la antrenamentele de tenis și i-a avut alături pe nimeni alții decât pe Jannik Sinner și pe antrenorul acestuia, Daren Cahill. „Simo” a rămas în relații excelente cu tehnicianul de la Antipozi, acesta fiind omul care a dus-o către culmile tenisului, așa cum face și acum cu sportivul italian. Australianul nu putea rata momentul și i-a imortalizat pe cei doi într-un un videoclip, cu o descriere de zile mari: „Doi campioni”. Ulterior, Simona Halep a redistribuit videoclipul și i-a întors complimentul lui Darren Cahill: „Cel mai bun antrenor”. Foto: Mediafax Foto Omul fără de care nu ar fi ajuns niciodată în vârful piramidei din tenis La o lună după ce s-a decis să spună stop carierei din tenis, Simona Halep a vorbit despre importanța prezenței în parcursul său a lui Darren Cahill. Cei doi au început colaborarea în octombrie 2015 și a terminat-o în septembrie 2021, cu o pauză în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2020. Fosta sportivă spune că antrenorul australian „a schimbat-o ca om”, a ajutat-o să câștige turneele mari, a trimis-o la psiholog atunci când avea probleme cu forehand–ul și a învățat-o să nu mai fie atât de introvertită și să discute normal cu rivalele din tenis și cu jurnaliștii. „Darren Cahill a avut o mare contribuție la cariera mea. M-a schimbat ca om. Îmi amintesc că aveam probleme cu forehandul m-a trimis și la psiholog pe vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte mult. Eu eram foarte introvertită, el m-a învăţat să discut cu ceilalți jucători din circuit, să fiu mai deschisă în faţa presei. Eu am suferit mult în urma unor articole, a unor declaraţii ale unor oameni, care au vorbit despre mine. Personal nu am avut nimic cu nimeni, dar aşa simţeam eu să reacţionez atunci. Dar Darren m-a ajutat mult să câştig turnee mari, să mă accept aşa cum eram… A luat o pauză în 2019, nu a fost greu pentru mine pentru că îl aveam pe domnul Dobre. A fost un om care m-a apreciat, m-a încurajat şi m-a ajutat să cresc încrederea în mine şi să mă simt sigură pe ceea ce fac. Este o persoană emotivă şi asta îl face mai deosebit. El m-a înțeles mereu”, a declarat Simona Halep, la DigiSport.

Moment stânjenitor cu Jannik Sinner și iubita sa, la ultima cursă de Formula 1 a sezonului

moment-stanjenitor-cu-jannik-sinner-si-iubita-sa,-la-ultima-cursa-de-formula-1-a-sezonului

Jannik Sinner, câștigătorul Turneului Campionilor și al doilea jucător de tenis al lumii, a luat o decizie neașteptată, mergând cu iubita sa la Marele Premiu de Formula de la Abu Dhabi. Lando Norris (McLaren) a devenit, duminică, noul campion mondial din Formula 1, după ce a terminat cursa pe locul 3, asigurându-și punctele necesare pentru a cuceri primul titlu din carieră. În culisele cursei câștigate de Max Verstappen (Red Bull) s-au petrecut și lucruri mai puțin obișnuite, cu tenismenul italian Jannik Sinner și iubita acestuia în prim-plan.  Momentul cu Jannik Sinner și iubita acestuia la ultima cursă de Formula 1 a sezonului a stârnit reacții savuroase Ținând cont că partenera lui Jannik Sinner, fotomodelul danez Laila Hasanovic, a avut în trecut o relație cu pilotul Mick Schumacher, fiul legendarului Michael Schumacher, apariția ei la o cursă de Formula 1 a stârnit reacții amuzante. Mai mult, Jannik și Laila s-au întors chiar „la locul faptei”, vizitând garajul Mercedes, echipa pentru care Mick a activat în perioada 2023–2024. „Laila s-a întors în paddock, dar de data asta din alte motive. Mi se pare atât de amuzant” sau „Laila, te duci la garajul Mercedes?”, au comentat utilizatorii platformei X imaginile cu Jannik și Laila, făcând aluzie la faptul că Mick Schumacher a fost pilotul de rezervă al celor de la Mercedes. Actuala parteneră a lui Jannik Sinner, cu care italianul s-a cuplat după despărțirea de rusoaica Anna Kalinskaya, a fost finalistă la Miss Univers și a făcut parte din „cercul restrâns” al familiei Schumacher. Motivul pentru care Jannik Sinner și Laila Hasanovic au mers la Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi Se pare că principalul motiv pentru care Sinner și iubita lui au fost prezenți la ultima cursă de Formula 1 a sezonului a fost dorința de a-i întoarce favoarea conaționalului Kimi Antonelli. În urmă cu trei săptămâni, debutantul din Formula l-a susținut pe Sinner în finala Turneului Campionilor disputată la Torino împotriva lui Carlos Alcaraz, scor 7-6(4), 7-5. Kimi și Jannik s-au întâlnit pe circuitul de la Yas Marina și au făcut un tur rapid într-un Mercedes AMG complet negru, notează Tennis World USA. Pilotul de la Mercedes i-a oferit astfel elevului lui Darren Cahill o mostră de viteză, pe pista unde s-a decis campionul mondial. Sinner deține un Ferrari și este pasionat de karting.

Comportamentul lui Jannik Sinner după înmormântarea colegului lui Ion Țiriac și Ilie Năstase stârnește controverse

comportamentul-lui-jannik-sinner-dupa-inmormantarea-colegului-lui-ion-tiriac-si-ilie-nastase-starneste-controverse

Jannik Sinner (24 de ani), al doilea jucător de tenis al lumii, se află în mijlocul unor controverse legate de înmormântarea conaționalului său, legendarul Nicola Pietrangeli. După trăcerea în neființă, la 92 de ani, a lui Nicola Pietrangeli, considerat cel mai mare tenismen din istoria Italiei până la apariția lui Jannik Sinner, elevul lui Darren Cahill a ales, în mod surprinzător, să nu transmită niciun mesaj public. Anturajul lui Sinner a ținut să precizeze că omagiul a existat și că reproșurile sunt nedrepte, dar fiul lui Nicola Pietrangeli a pus din nou sub semnul întrebării gestul lui Jannik. Jannik Sinner a stârnit controverse după ce a ales să nu transmită condoleanțe familiei lui Nicola Pietrangeli! Ce a spus fiul legendarului tenismen Jannik Sinner nu a fost prezent la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli de la Roma, unde au participat Fabio Fognini, Adriano Panatta și românul Ilie Năstase, care l-a reprezentat și pe Ion Țiriac la funeralii. Mai mult, Sinner a fost criticat pentru că nu a scris niciun mesaj public de adio, însă apropiații fostului lider ATP susțin că acesta a transmis condoleanțele sale, în privat, familiei Pietrangeli. Doar că jurnaliștii La Repubblica se întreabă cui i-a transmis Jannik Sinner condoleanțele? Filippo, fiul fostului coleg al lui Ilie Năstase și Ion Țiriac, spune că nu a primit niciun semn din partea lui Jannik: „Dacă a trimis o telegramă, încă nu a ajuns. M-au sunat foarte mulți, poate am pierdut apelul. Nu am numărul lui”, a spus Filippo Pietrangeli. Apoi, la capela ardentă a tatălui său, care a fost amenajată miercuri în complexul de la Foro Italico, fiul lui Pietrangeli a fost întrebat din nou despre Sinner: „Nu știu dacă a sosit vreun mesaj de la Jannik… Nu am verificat”, a răspuns acesta. Jannik Sinner a fost criticat pentru Nicola Pietrangeli după ce a spus „pas” naționalei de Cupa Davis Relația dintre Jannik Sinner și Nicola Pietrangeli se răcise în ultima vreme, după ce colegul lui Ilie Năstase și Ion Țiriac l-a criticat pe numărul 2 ATP pentru decizia de a nu juca la turneul final al Cupei Davis. „Este o palmă uriașă pentru sportul italian. Nu înțeleg de ce menționează că este o alegere dificilă. Trebuie să joace tenis, nu să meargă la război. Când vine vorba de Cupa Davis, mă enervez pentru că obiectivul unui jucător ar trebui să fie să poarte tricoul Italiei. Dar, din păcate, vorbesc dintr-o altă epocă. Sper că nu va merge să joace în altă parte în timpul Cupei Davis. Astăzi, lumea este plină de bani și lăsăm inima deoparte”, spunea Nicola Pietrangeli.

Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre paralela duelurilor Federer Nadal și Sinner Alcaraz

patrick-mouratoglou-a-dat-verdictul-despre-paralela-duelurilor-federer-nadal-si-sinner-alcaraz

Celebrul antrenor de tenis Patrick Mouratoglou a făcut o paralelă îndtre două mari rivalități din tenis, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, respectiv, Roger Federer și Rafael Nadal. Tehnicianul francez le dă mult mai mult credit actualilor lideri de generație, spunând că ceea ce fac Alcaraz și Sinner este ceva ce nu s-a mai văzut până acum în tenis. Cum vede Patrick Mouratoglou duelul Sinner – Alcaraz, raportat la rivalitatea dintre Federer și Nadal Alcaraz și Sinner domină categoric tenisul masculin de doi ani. Cei doi au câștigat toate cele opt turnee de Mare Șlem care au avut loc în această perioadă de timp. Per total, spaniolul are 6 astfel de trofee în palmares, în timp ce italianul a câștigat patru. Mai mult, ei au fost în fruntea ierarhiei ATP în 2024 și 2025, nepermițând nimănui altcuiva să ocupe locul 1. Recent, Patrick Mouratoglou a rememorat zilele de glorie ale lui Federer și Nadal, înainte să devină „Big-3”, alături de Novak Djokovic. Deși elvețianul era considerat numărul 1 mondial la acea vreme, avea destul de multe înfrângeri în fața lui Nadal, lucru care i-a nedumerit pe fani și specialiști. „Înainte de cei Trei Mari, tenisul avea un Doi Mari: Roger și Rafa. Pe atunci, se întâmpla ceva neobișnuit: Roger era cel mai bun jucător din lume, îi învingea pe toți, domina circuitul, dar Rafa era cel mai bun dintre cei doi. Din cauza potrivirii, din cauza tiparelor, pentru că Roger nu avea soluțiile la momentul respectiv. A fost un paradox fascinant”, a transmis Mouratoglou, potrivit Sports Keeda. Alcaraz îl conduce pe Sinner cu 10-6 la meciurile directe Mouratoglou a făcut paralele între acestea și Alcaraz și Sinner, subliniind cum fanii credeau uneori că italianul era „adevăratul număr 1” în duelul cu, de-acum, rivalul lui. „Sinner îi depășește constant pe toți ceilalți adversari din Tur și aproape că l-a egalat pe Alcaraz în clasamentul ATP, în ciuda faptului că a lipsit 3 luni. Este adesea prezentat ca fiind «adevăratul» număr 1, ceea ce duce la această percepție, cu atât mai mult după dominația sa în finala ATP: Sinner este mai bun decât oricine altcineva, dar Alcaraz este cel mai bun dintre cei doi. Îmi pare rău, dar nu cred asta”, a completat valorosul antrenor. Fostul tehnician al Simonei Halep este de părere că meciurile dintre Alcaraz și Sinner sunt mai strânse decât s-ar putea crede, insistând că niciunul nu l-a descifrat complet pe celălalt. Prin urmare, francezul a afirmat că nu este același lucru cu rivalitatea dintre Federer și Nadal, ci mai degrabă ceva unic în lumea tenisului masculin. „Deși Carlos conduce în confruntările directe, meciurile lor sunt extrem de strânse. Finala de la Roland-Garros a fost decisă de detalii mărunte, nimic nu sugera că un jucător nu avea răspunsurile pentru celălalt. Tehnic, tactic, mental, sunt egali. Ceea ce îi diferențiază cu adevărat este modul în care îi domină pe toți ceilalți. Jannik o face cu o mare concentrare, marjă de diferență și fără fluctuații. Împotriva majorității jucătorilor, pur și simplu nu pot face nimic. Deci nu, acesta nu este Federer-Nadal. Este ceva nou. Ceva unic”, a adăugat el. Nadal a câștigat 6 din primele sale 7 meciuri împotriva lui Federer și a terminat cu un avantaj de 24-16 față de elvețian. Ca o comparație, Alcaraz are 10-6 împotriva lui Sinner. În 2025, cei doi s-au întâlnit de 6 ori, spaniolul câștigând 4 confruntări.

Fără Jannik Sinner, Italia a reușit ceva incredibil în Cupa Davis!

fara-jannik-sinner,-italia-a-reusit-ceva-incredibil-in-cupa-davis!

Naționala Italiei s-a calificat pentru al treilea an la rând în finala Cupei Davis, după 2-0 cu Belgia, în ciuda faptului că Jannik Sinner (2 ATP) nu este prezent la turneul final! Italia va întâlni în finală învingătoarea dintre Spania și Germania. Chiar dacă jucătorul momentului în tenisul mondial, Jannik Sinner, a spus pas naționalei sale, Italia a reușit o performanță ieșită din comun, asigurându-și din nou prezența în finala Cupei Davis. Italienii au cucerit „Salatiera de argint” în 2023 și 2024, dar Sinner a pus de fiecare dată umărul la victoriile obținute contra Australiei, respectiv Olandei. Duminică, în finala ediției din acest an, Italia va forța din nou câștigarea competiției, urmând să înfrunte învingătoarea dintre Spania și Germania – meci programat sâmbătă. Italia s-a calificat în finala Cupei Davis pentru al treilea an la rând, după ce Flavio Cobolli a salvat 7 mingi de meci Matteo Berrettini (56 ATP) și Flavio Cobolli (22 ATP) l-au făcut uitat pe Jannik Sinner, starul tenisului mondial refuzând participarea la turneul final al Cupei Davis, deși a cucerit Turneul Campionilor weekendul trecut. Berrettini și Cobolli au câștigat cele două meciuri de simplu din cadrul întâlnirii cu Belgia, aducând a treia calificare consecutivă pentru Italia în finală, chiar în fața propriilor fani, la Bologna. Primul duel al semifinalei dintre Italia și Belgia a fost adjudecat fără mari emoții de Berrettini, care s-a impus cu 6-3, 6-4 în fața lui Raphael Collignon (86 ATP). Meciul a durat o oră și 30 de minute, iar italianul a câștigat de trei ori pe serviciul adversarului, în timp ce Collignon a realizat un singur break. A urmat thrillerul dintre Flavio Cobolli și Zizou Bergs (43 ATP), care s-a întins pe durata a trei ore și 7 minute. Tie-break-ul setului trei a avut un dramatism rar, belgianul irosind nu mai puțin de 7 mingi de meci. Cobolli ratase și el 6 mingi de meci, dar a avut nervii mai tari și a fructificat-o pe a 7-a, evitând ca întâlnirea să meargă într-un meci decisiv de dublu, scor 6-3, 6-7(5), 7-6(15). „Suntem un grup de cinci băieți care dau totul” La interviul acordat pe teren, Flavio Cobolli a oferit primele impresii după calificarea în finală: „Nu știu ce să spun: știu doar că suntem un grup de cinci băieți care dau tot ce au de fiecare dată când pășesc pe teren. Astăzi am reușit să aduc acasă această victorie doar datorită lor. Suntem o echipă foarte unită, luptăm unii pentru alții și încercăm să ne îndeplinim visul, iar voi toți știți care este acesta”, a spus Cobolli. În lotul Italiei pentru turneul final al Cupei Davis, pe lângă Matteo Berrettini și Flavio Cobolli, se mai regăsesc trei jucători: Lorenzo Sonego, Simone Bolelli și Andrea Vavassori. Echipa este condusă de căpitanul-nejucător Filippo Volandri.