Jaqueline Cristian a răbufnit, după eșecul de la Roland Garros. Groaznic! Un pic lovită

jaqueline-cristian-a-rabufnit,-dupa-esecul-de-la-roland-garros.-groaznic!-un-pic-lovita

Jaqueline Cristian (27 de ani – 32 WTA) a fost eliminată în primul tur de la Roland Garros 2026, la capătul unei lupte de aproape trei ore, pe care a pierdut-o cu scorul 3-6, 6-4, 4-6 în fața Kamillei Rakhimova (24 de ani – 89 WTA) din Uzbekistan. A fost a patra întâlnire dintre cele două jucătoare de tenis și a consemnat a treia înfrângere din dreptul reprezentantei României. Jaqueline Cristian, brutal de sinceră după ce a părăsit Roland Garros 2026 în primul tur Roland Garros 2026 nu a început tocmai bine pentru România, după ce Gabriela Ruse (28 de ani – 71 WTA) a abandonat, iar Jaqueline Cristian a fost învinsă în primul tur, la fel ca la Roma, după un meci dramatic. La începutul lunii mai, în Italia, Jaqueline a fost bătută de Karolina Pliskova (34 de ani – 106 WTA), scor 6-7 (5), 7-6 (2), 6-4, după un meci de 3 ore și 15 minute în care a avut trei mingi de meci. În schimb, în primul tur de la Roland Garros, după 2 ore și 55 de minute, cea care i-a venit de hac a fost Kamilla Rakhimova din Uzbekistan. Aceasta s-a impus după trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-4, chiar dacă pornea cu șansa a doua înainte de startul partidei. Partida Kamillei nu a fost una de excepție și a comis un total de 10 duble greșeli. Pe de altă parte, nu a reușit niciun as. În schimb, Jaqueline Cristian a înregistrat 7 ași și 7 duble greșeli în dreptul ei. Însă, o diferență importantă a făcut-o raportul punctelor de break salvate. Sportiva din Uzbekistan a salvat 10 puncte de break dintr-un total de 16, în timp ce Jaqueline Cristian a salvat doar 3 din 10. La scurt timp după eșec, Jaqueline Cristian a fost brutal de sinceră la interviu și a mărturisit că a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din întreg sezonul: „M-am simțit groaznic! A fost unul dintre cele mai slabe meciuri pe care le-am făcut în sezonul ăsta, dar nu e despre asta. E vorba că săptămâna trecută m-a consumat destul de mult și am venit la Roland Garros un pic lovită, un pic avariată, cu mai multe probleme… Am încercat să fac tot posibilul să mă acomodez… Și terenul, fiind foarte cald, au fost cu totul alte condiții, n-a fost ușor… Bineînțeles, mentalitatea mea de luptătoare a fost acolo și ăsta e singurul lucru de care sunt mândră pentru că, deși am trei bandaje pe picior și o răceală cu care mă tot lupt de mai mult de două săptămâni, am făcut tot ce am putut și, cu un nivel totuși slab de tenis, am reușit să stau cât de cât în meci și să fiu competitivă, să-mi joc șansa până la urmă, pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă într-un Grand Slam. Asta e, din păcate, astăzi ăsta a fost nivelul, rezultatul… Nu am servit bine, n-am putut să fiu suficient de solidă, am avut multe greșeli ușoare, greșeli pe care în ultimele meciuri nu prea le-am mai făcut, dar aici, fiind alte condiții, mi-a fost mai greu să mă adaptez. Mergem mai departe și aia e”, a declarat Jaqueline Cristian, potrivit Eurosport.ro. Am rămas doar cu Sorana Cîrstea pe tabloul de simplu de la Roland Garros 2026 Așadar, după abandonul Gabrielei Ruse și eliminarea lui Jaqueline Cristian, România a rămas doar cu Sorana Cîrstea (36 de ani – 18 WTA) pe tabloul de simplu de la Roland Garros 2026. În primul tur, Sorana a învins-o fără emoții pe favorita locală Ksenia Efremova (17 ani – 623 WTA), scor 6-3, 6-1, iar acum se pregătește pentru un duel cu nemțoaica Eva Lys (24 de ani – 81 WTA). Partida dintre cele două este programată pentru ziua de miercuri, 27 mai 2026.

Jaqueline Cristian a fost învinsă de Aryna Sabalenka la Madrid Open

jaqueline-cristian-a-fost-invinsa-de-aryna-sabalenka-la-madrid-open

Jaqueline Cristian a fost eliminată de liderul WTA Aryna Sabalenka în turul trei al turneului Madrid Open, competiție de categorie WTA 1000. Sabalenka a câștigat cu scorul de 6-1, 6-4, într-o oră şi 24 de minute de joc. Jaqueline Cristian a primit pentru traseul său un cec de 54.110 de euro și 65 de puncte, iar în clasament a ajuns acum pe locul 29, fiind cea mai bună clasare a carierei. În turul al treilea va juca şi Sorana Cîrstea, locul 26 WTA şi favorită 25, ea urmând a se duela cu Coco Gauff. Partida ar urma să se desfășoare duminică, în jurul orei 12:00, ora României. Am avut patru românce la Madrid Open, Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian. Prima a fost eliminată în turul doi, Begu a ieșit din concurs după primul joc, iar acum doar Sorana mai e în grafic. Jaqueline Cristian s-a duelat de două ori cu Sabalenka și bielorusa a câștigat ambele jocuri, fără a pierde vreun set. Sabalenka: „Data viitoare, vă rog, susțineți-mă pe mine” Sabalenka e favorită să triumfe la Madrid, turneu unde s-a mai impus de trei ori, în 2021, 2023 și 2025. A și jucat o finală, în 2024 când a pierdut cu Iga Swiatek. „Vă mulțumesc, oameni buni. Atmosfera a fost incredibilă. Dar trebuie să vă spun… când ați încurajat-o mai mult pe ea, m-am supărat puțin. Data viitoare, vă rog, susțineți-mă pe mine”, a spus Aryna Sabalenka, glumind cu publicul, potrivit Eurosport. Sabalenka va juca pentru sferturi cu învingătoarea dintre Naomi Osaka și Anna Kalinskaya.

Jaqueline Cristian, calificare facilă în sferturile de la Adelaide

jaqueline-cristian,-calificare-facila-in-sferturile-de-la-adelaide

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 37 WTA) a reușit o calificare facilă în sferturile turneului WTA 500 de la Adelaide, după ce s-a impus în fața Dariei Kasatkina (28 de ani, locul 48 WTA), scor 6-4, 6-0, într-o oră și 31 de minute de joc. Pentru cea mai bună româncă a momentului, aceasta a fost prima victorie în disputele directe cu jucătoarea din Rusia, care de anul trecut reprezintă Australia. În runda următoare, Jaqueline Cristian o va avea ca adversară pe Kimberly Birrell (27 de ani, locul 107 WTA). Pentru calificarea în sferturile de finală, Jaqueline Cristian va primi 195 de puncte WTA și și-a asigurat un premiu de 33.470 de dolari. Jaqueline Cristian, victorie categorică și calificare în sferturile de la Adelaide Jaqueline Cristian (locul 37 WTA)  s-a impus fără probleme în fața Dariei Kasatkina (locul 48 WTA) în optimile de finală la Adelaide, turneu de WTA 500, scor 6-4, 6-0. Kasatkina a fost dublă finalistă a acestei competiții (2023 și 2024) și a câștigat toate meciurile directe pe care le-a avut cu jucătoarea din România. Ambele seturi au fost intens disputate, în ciuda scorului. În setul inaugural, Jaqueline Cristian a urmărit-o constant pe Daria Kasatkina, iar desprinderea s-a făcut pe serviciul româncei, în gameul șapte, pe care l-a câștigat la zero. Adversara sa a mai reușit să smulgă un game, însă finalul setului i-a aparținut lui Cristian, care a închis setul cu a treia minge de set. În actul secund, Cristian a avut trei mingi de break, reușind un total de opt break-uri pe parcursul întregului meci. „Înainte de meciul de miercuri, era corect să ne întrebăm dacă Jaqueline Cristian are o problemă cu Daria Kasatkina. În cele două întâlniri anterioare, românca pierduse de fiecare dată, deși Kasatkina era la vremea respectivă clasată mult mai sus în ambele ocazii. De data aceasta, rolurile s-au inversat. Cristian a intrat în meci de pe locul 37 mondial, în timp ce Kasatkina a ajuns în prezent pe locul 48 în lume, ca urmare a dificultăți recente pe care le-a avut. Și, încă o dată, jucătoarea cu cel mai bun clasament a avut câştig de cauză. Cristian a supraviețuit unui prim set haotic, care a inclus nouă break-uri – inclusiv șase consecutive la începutul meciului -, înainte de a câștiga cu 6-4, 6-0, în 1 oră și 31 de minute. Cristian i-a spart serviciul Dariei Kasatkina de opt ori, transformând opt din cele 18 mingi de break ale sale. De partea cealaltă, Daria s-a chinuit enorm la serviciu, terminând cu nouă duble greșeli. Rezultatul i-a adus lui Cristian a doua victorie la rând în seturi consecutive, după ce a învins-o pe Ekaterina Alexandrova, cap de serie numărul 4, în prima rundă,”, au scris cei de la WTA Tennis pe site-ul oficial. Jaqueline Cristian, o nouă adversară din Australia În sferturile de finală, Jaquelin Cristian o va întâlni pe Kimberly Birrell (locul 107 WTA), o altă jucătoare din Australia, care a avansat în această fază a competiție după ce Marketa Vondrousova  s-a retras din cauza unei accidentări înaintea meciului din turul 2. Cristian și Birrell s-au mai întâlnit de două ori, fiecare dintre cele două a câștigat un meci. Birrell în 2024, la Hobart (hard), iar Cristian în 2025, la Roland Garros (zgură). Pentru Jaqueline Cristian acesta este al doilea an în care participă la Adelaide, iar în premieră se află pe tabloul principal. Anul trecut a pierdut în turul inaugural al calificărilor. În acest sezon, Jaqueline Cristian a jucat și la Brisbane, însă a pierdut încă din primul tur.