Sorana Cîrstea, adio US Open! Românca s-a ales, totuși, cu o sumă uriașă

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) spune adio de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, după ce a fost învinsă în optimi de Jessica Pegula (32 de ani, locul 3 WTA), semifinalista ediției precedente. Românca, favorita 16 de la Flushing Meadows, s-a ales cu o sumă uriașă pentru evoluția sa în optimile de finală și a urcat în clasamentul WTA. În ierarhia Live WTA Ranking , Sorana Cîrstea se află pe locul 15 WTA, cea mai bună poziție a carierei. Sorana Cîrstea își ia adio de la US Open, dar pleacă cu o sumă uriașă în cont Sorana Cîrstea și-a luat adio de la US Open, cel mai probabil ultimul turneu de Grand Slam al carierei, fiind învinsă în optimile de finală de Jessica Pegula, scor 6-3, 6-4. Americanca a început meciul în forță, cu trei game-uri câștigate la zero, dar Sorana Cîrstea a reușit să revină în joc, în ciuda vacarmului din tribune, pe care l-a și reclamat arbitrului de scaun. Cîrstea a făcut break, apoi și-a câștigat game-ul de serviciu, însă favorita 3 a fost jucătoarea mai inspirată în momentele importante ale partidei. În setul secund, nivelul de joc a fost unul ridicat, fiecare dintre cele două sportive a câștigat game-ul de serviciu, dar la 2-1 pentru americancă, aceasta a reușit primul break al setului, pe care l-a confirmat, ajungând rapid la 4-1. În game-ul următor, Pegula a avut patru mingi de dublu break, trei dintre acestea au fost consecutive, iar ultima a fost anulată după un schimb lungi de mingi, cu 29 de lovituri sprectaculoase, game-ul fiind adjudecat de româncă. Sorana Cîrstea și-a recuperat break-ul, a servit pentru 4-4, dar nu a reușit să facă pasul și să prelungească meciul. Pegula a făcut break-ul, la fel și românca, însă americanca și-a adjudecat victoria și calificarea în sferturi după a treia minge de meci, pe serviciul Soranei Cîrstea. Din punct de vedere sportiv, Sorana Cîrstea a ratat atingerea celei mai bune performanțe de la US Open, sferturile de finală din 2023. Însă, după meciul cu puternica Jessica Pegula s-a ales cu o sumă uriașă în cont, de 480.000 de dolari. Premiile totale ale US Open la ediția din 2026 sunt de 108.000.000 de dolari, în creștere cu 20% față de ediția precedentă. Ultimul sezon al Soranei Cîrstea în circuit, sub semnul întrebării Sorana Cîrstea a anunțat că 2026 este ultimul său sezon în circuitul de tenis. Cu rezultate notabile, dar și borne importante în clasamentul WTA, intrarea în top 20 după aproape 13 ani de la cea mai bună poziționare, în spațiul public s-a discutat dacă anunțul româncei privind retragerea nu a fost unul pripit. De altfel, cele mai recente declarații ale sale, în acest sens, dau de înțeles că ar putea să se răzgândească și să continue și anul viitor. „După ce am împlinit 30 de ani, a fost cumva un lucru de la un an la altul, iar în ultimii doi ani am jucat foarte bine. Am încheiat sezoanele în jurul locului 20 și am avut rezultate bune. Așa că, bineînțeles, mi-am dorit să continui, pentru că faptul că sunt fericită pe teren și știu că încă am nivelul necesar sunt lucrurile care mă fac să merg mai departe. Tenisul mă face fericită și de aceea încă joc. În ziua în care voi simți că nu mai am nivelul necesar, voi fi prima care se va retrage într-un mod frumos”, a declarat Sorana Cîrstea într-un interviu pentru Tennis Channel.
WTA a scris despre singurul cuvânt pe care Pegula l-a avut în minte după meciul cu Sorana Cîrstea de la US Open

Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la US Open 2026 în optimile de finală, unde a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, cu 6-3, 6-4. După această dispută, WTA a scris despre singurul cuvânt pe care Pegula îl are în minte când vine vorba despre Sorana Cîrstea, sportivă care și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon. Ce a scris WTA după înfrângerea Soranei Cîrstea Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la US Open 2026 în optimile de finală, după ce a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, cu 6-3, 6-4. Sportiva din România a anunțat că se va retrage la finalul acestui sezon. Astfel, duelul de la New York ar putea rămâne ultimul său meci într-un turneu de Grand Slam. Imediat după încheierea meciului cei de la WTA au scris despre singurul cuvânt pe care Pegula îl are în mine când vine vorba despre Sorana Cîrstea, cea pe care a eliminat-o din competiție. „După ce a învins-o pe Sorana Cîrstea în optimile de finală de la US Open, Jessica Pegula avea în minte un singur cuvânt: respect”, au notat cei de la WTA. Pegula: „Este o mare competitoare și o profesionistă desăvârșită” După încheierea meciului, Pegula a avut numai cuvinte de laudă la adresa Soranei Cîrstea, pe care a descris-o ca fiind „o profesionistă desăvârșită”. „Cred că este o mare competitoare și o profesionistă desăvârșită. Știu că a părut oarecum simplu, dar a fost o luptă. A fost cu adevărat foarte intens”, a declarat Pegula, conform sursei menționate anterior. Cum s-a desfășurat meciul de la New York Partida din optimile de finală s-a disputat pe Louis Armstrong Stadium, iar Pegula a avut un start aproape perfect. Americanca a câștigat primele 13 puncte ale întâlnirii și s-a desprins rapid la 3-0. Cîrstea a încercat să revină, dar Pegula și-a păstrat avantajul și a închis primul set cu 6-3. Setul secund a fost unul cu adevărat spectaculos. Pegula a câștigat patru dintre primele cinci game-uri, însă Cîrstea nu a renunțat și a salvat patru mingi de break pentru a reduce diferența la 4-2, iar finalul partidei a fost marcat de patru break-uri consecutive. În cele din urmă, Pegula a închis setul cu 6-4 și a obținut calificarea în sferturile de finală. Reamintim că Pegula și Sorana Cîrstea se întâlniseră și cu numai 18 zile înainte, la Cincinnati. Atunci, Pegula a avut parte de o misiune mult mai dificilă, dar s-a impus cu 6-2, 4-6, 7-5.
Sorana Cîrstea, meci uriaș la US Open cu Jessica Pegula. Cum arată lupta directă

Sorana Cîrstea (36 de ani), favorita 16 de la US Open, se află în fața unui meci uriaș cu Jessica Pegula (32 de ani, locul 3 WTA), în optimile de finală ale ultimului turneu de Grand Slam al anului. Românca și sportiva din SUA s-au mai întâlnit de trei ori, cea mai recentă confruntare a fost în acest an, în optimile de la Cincinnati, unde s-a impus pentru a treia oară consecutiv. Meciul dintre Sorana Cîrstea și Jessica Pegula este programat în sesiunea de seară, potrivit site-ului oficial, al patrulea meci de pe Arena Louis Armstrong, după unul de dublu masculin și alte două de simplu, de pe tabloul feminin, respectiv cel masculin, nu înainte de miezul nopții în România. Sorana Cîrstea se confruntă cu cea mai bună sportivă din SUA la ora actuală, Jessica Pegula, iar meciul din optimile de finală de la US Open este unul uriaș pentru româncă. Pe lângă jackpot-ul aferent calificări în sferturi, de 780.000 de dolari, o victorie în fața americancei, prima din meciurile directe, ar însemna atingerea celei mai bune performanțe de la US Open, sferturile din 2023. Meciul din această noapte este al patrulea duel direct dintre cele două sportive, toate precedentele fiind câștigate de americancă, dar Sorana Cîrstea s-a arătat optimistă. La baza acestui optimism stă și faptul că în runda anterioară a reușit o victorie împortantă, scor 6-3, 6-3, în fața italiencei Jasmine Paolini (30 de ani, locul 21 WTA), care o conducea cu 3-0 la meciurile directe. „Sunt pregătită de revanşă. Dar Jess e o jucătoare fantastică, e atât de constantă şi e incredibil ce a reuşit să facă în circuit. Reuşeşte să aducă pe teren aceeaşi determinare, același nivel, săptămână de săptămână. E o adversară foarte dură, am purtat lupte grele cu ea în trecut. După înfrângerea de la Cincinnati, când am ieşit de pe teren, m-am simţit mulţumită de prestația mea. A fost unul dintre acele meciuri în care oricare dintre noi putea câştiga. Sunt nerăbdătoare să jucăm din nou, dar ştiu că va fi un duel foarte complicat. Ştiu că ea are prima şansă, dar mi-am câştigat dreptul să fiu în optimi şi abia aştept confruntarea cu Jess”, a declarat Sorana Cîrstea într-un interviu acordat Tennis Channel. Celelalte două meciuri pe care le-a jucat împotriva Jessicăi Pegula au fost în turul inaugural de la Madrid Open (2021), pierdut cu 6-7 (5), 3-6, și ITF 100 de la Midland (2015), când americanca s-a impus cu 6-3, 6-3. Sorana Cîrstea, locul 15 în clasamentul live După parcursul foarte bun de la US Open, Sorana Cîrstea a urcat în clasamentul Live WTA Ranking până pe locul 15, care este cea mai bună poziționare din cariera sa de peste două decenii. În acest an a reușit să intre în Top 20, până pe locul 18 WTA, la aproape 13 de ani de când atingea cea mai bună clasare, locul 21 WTA, în urma finalei de la WTA Toronto, pierdute cu 2-6, 0-6, în fața Serenei Williams (44 de ani), liderul mondial de la acea vreme. În palmaresul său, Sorana Cîrstea are patru titluri de simplu, cel mai recent la WTA 250 Transylvania Open 2026, respectiv șapte de dublu, fiecare dintre acestea cu o altă parteneră de joc. Cel mai recent trofeu de dublu a fost câștigat la WTA 250 Linz, iar cel mai important este cel de anul trecut, de la WTA 1.000 Madrid Open.
Sorana Cîrstea Jessica Pegula Live, în optimile US Open! Românca joacă pentru o sumă astronomică

Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis a momentului joacă în optimi la US Open, iar calificarea îi aduce o sumă astronomică. Sorana Cîrstea își poate egala cea mai bună performanță la US Open dacă trece de Jessica Pegula și, astfel, să intre în posesia unui cec de 780.000 de dolari. Suma imensă pe care o va câștiga Sorana Cîrstea dacă trece de Jessica Pegula în optimi la US Open În cele 18 participări anterioare la US Open, al patrulea și ultimul turneu de Mare Șlem al anului, Sorana Cîrstea a ajuns o singură dată în sferturile de finală. S-a întâmplat la ediția din 2023, după ce le-a eliminat pe Kayla Day cu 6-2, 6-3, pe Anna Kalinskaya cu 6-3, 6-4, pe Elena Rybakina cu 6-3, 6-7 (6), 6-4 și Belinda Bencic cu 6-3, 6-3. Visul frumos al româncei avea să fie spulberat de jucătoarea cehă Karolina Muchova. Aceasta a câștigat primul set cu 6-0, iar în al doilea a cedat 3 game-uri. Dacă trece de Pegula, Cîrstea va câștiga nu mai puțin de 780.000 de dolari, iar următoarea adversară se alege dintre rusoaica Anna Kalinskaya (cs 21) și americanca Emma Navarro (cs 26). Altfel stau, însă, lucrurile, pentru Pegula, care la ultimele 4 ediții a ajuns cel puțin în optimile de finală. Mai mult, chiar, în 2024 a fost învinsă în ultimul act de belarusa Aryna Sabalenka cu un dublu 5-7. Anul trecut a fost eliminată în semifinale de aceeași jucătoare. De-a lungul timpului, Cîrstea și Pegula au fost advesare de 4 ori, iar jucătoarea din România a câștigat un singur meci. S-a întâmplat la prima confruntare directă, care a avut loc în urmă cu un deceniu și jumătate, la Midland, un turneu de catergorie ITF din Statele Unite. Sorana s-a calificat în turul secund după 7-6, 6-3, dar în următoarele confruntări a mai câștigat un singur set. A fost 6-3, 6-3 în 2015 tot la Midland și tot în primul tur, 7-6 (5), 6-3 în 2021 în runda de debut de la Madrid și 6-2, 4-6, 7-5 anul acesta în optimi la Cincinnati. Analiza dură a Jessicăi Pegula după victoria muncită cu Leylah Fernandez Cele două jucătoare au avut prestații diferite la avtuala ediție de la US Open. Dacă Sorana nu a cedat niciun set și are inclusiv un 6-0 în primul tur, Jessica a avut destule bătăi de cap. După 6-3, 6-2 cu Gabi Ruse și 6-3, 6-1 cu a ei compatrioată Sofia Kenin, jucătoarea americană nu a avut reacție în primul set al meciului cu Leylah Fernandez, finalista din 2021. Sportiva canadină a pus 6-1 în dreptul ei pe tabelă, reducându-i la tăcere pe cei din tribune. Dar nu degeaba Pegula este pe locul 3 în clasamentul mondial. „Început lent, final puternic”, a rezumat situația a treia favorită a competiției de la Flushiong Meadows, potrivit site-ului oficial. „Îmi spun mereu să încerc să mă țin de serviciu. Cred că este ceva important, să te menții în acel set și apoi să încerci să-ți oferi șanse la retur”, a mai transmis Pegula. Foștii jucători și antrenori spun că experiența americancei și comportamentul ei emoțional constant o ajută să rămână permanent în meci, indiferent de scor. „Nu a jucat (b.r. – Fernandez) ceea ce mă așteptam. A trebuit să-mi spun: «Joacă diferit, dar cu aceleași execuții» și am încercat să mă concentrez pe asta”, a mai spus Pegula.
Duel horror pentru Sorana Cîrstea în optimile US Open! Românca va întâlni o jucătoare din top 3 WTA

Tenismena noastră Sorana Cîrstea (36 de ani, 17 WTA) a predat vineri o adevărată lecție de tenis în turul al treilea la US Open 2026, eliminând-o fără drept de apel pe italianca Jasmine Paolini (30 de ani, 16 WTA))cu un dublu 6-3. Acum o așteaptă un meci și mai greu. În faza următoare a Grand Slam-ului american, racheta numărul unu a României va da piept cu favorita numărul trei a competiției, Jessica Pegula (32 de ani, 3 WTA), într-o partidă care anunță un spectacol total pe cimentul de la New York. Istoricul confruntărilor directe o avantajează pe Pegula Pegula, reprezentanta Statelor Unite a avut o misiune mult mai complicată pentru a-și asigura biletul în optimi, fiind obligată să revină spectaculos după un prim set catastrofal pentru a o învinge în trei seturi pe Leylah Fernandez, cu 6-2, 4-6, 7-5. Istoricul confruntărilor directe o avantajează clar pe jucătoarea din America înaintea celei de-a cincea încleștări de la turneul din New York. Jessica Pegula conduce la general cu scorul de 3-1 în meciurile directe, ultima victorie fiind obținută recent, pe 18 august, la turneul de la Cincinnati, după o bătălie dramatică de trei seturi. De altfel, sportiva de peste Ocean a devenit o adevărată sperietoare pentru tabăra tricoloră în acest turneu, după ce în runda inaugurală a eliminat-o tot în două seturi pe românca Gabriela Ruse. Pentru a sparge gheața și a egala forțele, sportiva din Târgoviște va trebui să își mențină jocul extrem de agresiv care i-a adus succesul în fața fanilor americani. „Iubesc acest sport, e o plăcere să spun că profesia mea este să fiu jucătoare de tenis” Jucătoarea din România traversează o perioadă de grație la New York și îmbină cu succes relaxarea de la cumpărături cu performanța din arenele de tenis. La interviul oficial acordat pe teren, Sorana s-a arătat extrem de fericită de parcursul său și a ținut să le mulțumească spectatorilor din tribune pentru atmosfera absolut electrizantă creată pe parcursul meciului. Sportiva a mărturisit că în prezent joacă din pură plăcere și profită din plin de timpul petrecut în metropola americană. ”Știam că e o jucătoare extraordinară, e greu să joci cu ea. Mi-am spus că dacă vreau să am o șansă, trebuie să fiu agresivă. A fost un meci frumos, vreau să le mulțumesc și celor din tribune pentru că a fost o atmosferă extraordinară. Nu știu, dar e clar că mă simt așa de bine pe teren, iubesc acest sport, e o plăcere să spun că profesia mea este să fiu jucătoare de tenis. I-aș zice să se distreze pe teren. Ziua de ieri nu se va întoarce, am o carieră lungă, grozavă, iar ceea ce rămâne cu mine e bucuria. Viața se duce repede. Am fost la shopping la New York, îmi place moda. Sper să joc cât mai multe meciuri aici în acest echipament pentru că îmi place foarte mult”, a spus Sorana Cîrstea, la Eurosport, la finalul meciului cu Paolini.
Tatăl îi va lăsa moștenire un imperiu de miliarde și s-a bucurat de întâlnirea cu Sorana Cîrstea: Un simbol

Jessica Pegula a avut doar cuvinte de laudă pentru Sorana Cîrstea, după meciul direct din optimile turneului WTA de la Cincinnati. Americanca, una dintre cele mai importante jucătoare ale momentului și moștenitoarea unui imperiu estimat la 4 miliarde de dolari, a vorbit cu mult respect despre sportiva din România. Ce a spus miliardara despre Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea a pierdut duelul cu Jessica Pegula, scor 2-6, 6-4, 5-7, după două ore și 6 minute de joc. Chiar dacă românca a fost eliminată, prestația ei și cariera pe care a construit-o au impresionat-o pe adversara sa. Pegula a amintit că o cunoaște pe Sorana de foarte mult timp, încă din perioada în care cele două evoluau în turnee challenger. Americanca a spus că a urmărit parcursul româncei, cu urcări în clasament, accidentări și reveniri, iar respectul față de ea a rămas constant. „Pe Sorana am cunoscut-o pe când jucam challenger-uri. Apoi am văzut-o urcând în clasament, având accidentări și revenind, iar acum, evident, este un pic într-un turneu de rămas bun. Vom vedea, însă, în funcție de cât de bine se descurcă, dar a spus că vrea să fie ultimul ei an. Am avut întotdeauna cel mai mare respect pentru ea. Întotdeauna este super profesionistă, super drăguță, politicoasă, și mi se pare că este un fel de simbol pentru cum ar trebui să fie un jucător profesionist de tenis”, a spus Jessica Pegula, citată de GSP. Jessica Pegula este fiica omului de afaceri american Teddy Pegula, care a construit o avere uriașă în Statele Unite, în special din exploatarea gazelor naturale. Averea familiei este estimată la 4 miliarde de dolari. Teddy Pegula este și proprietarul echipei de fotbal american Buffalo Bills, una dintre cele mai valoroase formații din Statele Unite. În 2014, atunci când a cumpărat franciza, omul de afaceri i-a învins la licitație, printre alții, pe Donald Trump și Bon Jovi. Are și origini coreene Jessica Pegula are și origini coreene din partea mamei sale, iar din tenis a câștigat peste 8 milioane de dolari numai din premii. Chiar dacă vine dintr-o familie extrem de bogată, americanca și-a construit propriul drum în circuitul WTA și se află în prezent pe locul 4 mondial. Pentru Sorana Cîrstea, parcursul de la Cincinnati s-a oprit în optimi, dar românca a plecat cu un premiu important. Ea a câștigat 81.572 de dolari pentru rezultatul obținut la turneul american. Dacă ar fi ajuns în sferturi, suma ar fi urcat la 154.210 dolari. În 2026, Sorana a ajuns la 1.828.913 dolari câștigați din tenis. Românca are 34 de victorii și 13 înfrângeri în acest sezon și ocupă locul 19 WTA, cea mai bună clasare a carierei sale fiind poziția a 17-a.
Americanii; fanii s-au revoltat după ce Venus Williams și Jessica Pegula au primit wildcard la DC Open

Organizatorii turneului Mubadala DC Open au anunțat că 4 wildcard-uri ajung la Jessica Pegula, Venus Williams, Sofia Kenin și Qinwen Zheng. Prezența primelor două este criticată. Deși pare greu de crezut, Pegula (3 WTA) a ratat termenul limită de înscriere. Venus este pe locul 471 și nu ar fi avut loc nici măcar în calificări. Motivul pentru care fanii critică organizatorii DC Open, după ce două wilcard-uri au ajuns la Venus Williams și Jessica Pegula Mubadala DC Open a anunțat numele jucătoarelor la care ajung cele patru wildcard-uri oferite pentru tabloul feminin de simplu. Este vorba despre jucătoarele americane Jessica Pegula, Venus Williams, Sofia Kenin, plus cea chineză Qinwen Zheng, nimeni alta decât campioana olimpică de la Paris, în 2024. Fanii sunt surprinși neplăcut de faptul că Pegula, a treia jucătoare a lumii, și Williams, care ocupă pe locul 471, se află printre invitate. „De ce naiba ar avea nevoie Jessica Pegula de un wildcard?”, „Cum e Pegula la Campionatul Mondial?”, sunt câteva dintre reacții, potrivit The Express. În mod normal, Pegula nu ar fi avut nevoie de wildcard, dar a ratat termenul limită de înscriere la turneu. Cum nici în calificări nu putea juca, s-a ales varianta cu wildcard. Într-o situație similară se află și Ben Shelton, aflat pe locul 6 în clasamentul ATP. Și el a ratat înscrierea, așa că s-a apelat la wildcard pentru a juca pe tabloul principal. În schimb, locul ocupat de Venus, 471, o împiedică să joace până și în calificări. Pentru că a primit această invitație, ea va juca la DC Open. Pe cale de consecință, Williams va evolua pentru a treia oară la turneul american. În 2022 a fost eliminată în primul tur, iar anul trecut a ajuns în optimi. Jasmine Paolini este cel mai important nume care s-a retras de la DC Open Fanii au luat-o în colimator și pe Venus Williams, fiind de părere că respectivul wildcard trebuia dat unei jucătoare mai tinere, care dorea să-și lase amprenta în circuit. „Venus e depășită, trebuia dată această invitație altei jucătoare”, a scris cineva. Un altul a pus accent pe vârsta și forma ei slabă: „La 46 de ani, nu e ok”. Pe de altă parte, DC Open a suferit o lovitură înainte de începerea turneului, deoarece nu mai puțin de 4 jucătoare de top s-au retras chiar înainte de tragerea la sorți. Turneul este de categorie WTA 500 iar programul meciurilor se stabilește în ziua de 27 iulie. Jasmine Paolini este cel mai important nume care se retrage, din cauza unei accidentări la picior. În schimb, partenera ei de dublu, Sara Errani, va concura. Marta Kostyuk, Victoria Mboko și Karolina Muchova se numără și ele printre absențele notabile. Deținătoarea trofuelui este jucătoarea canadiană Leylah Fernandez. În finala din 2025, ea a învins-o fără niciun fel de emoții pe rusoaica Anna Kalinskaya, cu 6-1, 6-2.
Moștenitoarea imperiului de miliarde, făcută praf pe internet: Ești o beizadea. N-ai făcut nimic toată viața

Jessica Pegula (32 de ani – 5 WTA), finalistă la US Open 2024 și moștenitoare a unui imperiu de miliarde, a fost făcută praf pe internet și nu s-a putut abține să nu reacționeze. Sportivei din Statele Unite ale Americii i-au fost aruncate cuvinte grele tocmai din cauza faptului că stă pe un munte de bani. Au și bogații problemele lor. Cu ce mesaj s-a trezit Jessica Pegula, moștenitoarea unui imperiu de miliarde Jessica Pegula este o talentată jucătoare de tenis, fostă număr 1 mondial în septembrie 2023 și câștigătoare a 7 titluri WTA. Totodată, ea a jucat o finală de Grand Slam, la US Open 2024, o semifinală, la Australian Open 2026 și două sferturi, la Roland Garros 2022 și Wimbledon 2023. Și, nu în ultimul rând, Jessica Pegula a jucat finala și la Turneul Campioanelor din 2023. Însă, ea mai este cunoscută și drept cea mai bogată jucătoare de tenis din lume, grație familiei din care provine. Pe scurt, tatăl Jessicăi Pegula este miliardar, și nu unul oarecare. E implicat în afacerile cu petrol și gaze, coordonează un adevărat imperiu financiar, iar potrivit ultimului clasament dat publicității de Forbes se află în TOP 400 cei mai bogați oameni ai planetei. S-ar putea spune că atleta din Statele Unite ale Americii nu are nicio problemă, însă Jessica Pegula se confruntă cu un mic disconfort. Este adesea pusă la zid în mediul online pentru simplul fapt că provine dintr-o familia înstărită. Lumea uită de antrenamentele și sacrificiile pe care le-a făcut și implicit de munca pe care a depus-o pentru a ajunge în elita tenisului mondial și o acuză că a realizat totul pe spatele părinților. Iar într-una dintre zilele recente, ea s-a trezit și a văzut următorul mesaj pe internet: „Ești o beizadea. N-ai făcut nimic toată viața”, i-a scris un utilizator Jessicăi Pegula, potrivit Sports Keeda. Cum a reacționat americanca Pegula s-a obișnuit deja cu astfel de reacții și le tratează ca atare, de cele mai multe ori pe un ton sarcastic. În cazul de față, ea i-a transmis internautului următoarele: „Pari un tip de treabă”, i-a răspuns Jessica Pegula celui care a atacat-o. Părinții jucătoarei de tenis, Terry și Kim Pegula dețin echipa de hochei Buffalo Sabres din celebra ligă americană NHL. Iar după ce a distribuit un videoclip de pe pagina formației menționate, Pegula a fost atacată din nou, de același internaut: „Insinuezi că ai înțelege cât de puțin ce înseamnă hocheiul doar pentru că vii dintr-o familie super bogată”, i-a scris același utilizator. Pe același ton calm, Pegula le-a transmis contestatarului, dar și celorlalți internauți care o pun la zid, următoarele: „Relaxațivă cu toții”, a scris americanca.
Cum e numită Jessica Pegula, al cărei tată e miliardar

Jessica Pegula (32 de ani), al cărei tată este miliardar, se află în rândul celor mai bune jucătoare de tenis din SUA, dar și din lume. Acest statut financiar i-a permis Jessicăi Pegula să evolueze fără presiunea specifică, pentru faimă, știut fiind că tenisul este unul dintre cele mai costisitoare sporturi și care necesită sacrificii din partea familiei. Numele amuzant pe care îl are Jessica Pegula, al cărei tată este miliardar Tatăl Jessicăi Pegula, un miliardar din afaceri cu petrol și gaz, aflat în top 400 al celor mai bogați oameni din lume, potrivit Forbes, i-a asigurat mediul potrivit fiicei sale pentru a practica tenisul, încă de la șapte ani, iar în prezent aceasta este pe locul 5 WTA. Fără presiunea premiilor sau a rezulatelor pe umerii săi, Pegula are timp să se ocupe și de un podcast, pe care îl realizează chiar în timpul turneelor de tenis, alături de alte două conaționale de ale sale, Desirae Krawczyk (locul 28 WTA la dublu), Madison Keys (locul 18 WTA) și Jennifer Brady (locul 744 WTA). Într-una dintre edițiile realizate în timpul turneului de la Dubai, unde a participat doar Krawczyk, s-au apucat de filmat un episod, iar chinezoaica Zheng Qinwen (locul 26 WTA), campioana la JO Paris 2024, a fost invitată să li s-a alăturat discuției. Ce a ieșit, a devenit viral pe social media, asta pentru că într-un mod amuzant, Qinwen a povestit cum îi spun fanii chinezi Jessicăi Pegula, care este considerată „un copil de bani gata”. „Știi cum i se spune? Dafu (n.r. în traducere în engleză înseamnă „Big Rich”, adică mare bogătaș). În China, ne întrebăm de ce o fată atât de bogată joacă tenis, pentru că tenisul este un sport atât de greu, știi. De ce nu duci o viață de lux?”, a explicat Qinwen, iar momentul a stârnit râsete în studioul improvizat și mii de reacții pe X, unde a fost postat. Jessica Pegula, direct în turul 2 la Miami Open Jessica Pegula este favorita numărul 5 la turneul WTA 1.000 de la Miami Open și va juca direct în turul al doilea, unde se va confrunta cu învingătoarea dintre Francesca Jones (Marea Britanie, locul 93 WTA) și Venus Williams (locul 517 WTA), beneficiara unui wild-card din partea organizatorilor. Cel mai bun rezultat al Jessicăi Pegula la Miami a fost înregistrat anul trecut când a ajuns în finală, pe care a pierdut-o în fața Arynei Sabalenka, liderul tenisului feminin. De-a lungul carierei sale, Pegula și-a trecut în palmaresul său zece titluri de simplu, cel mai recent la Dubai 2026, și șapte de dublu, unul chiar la Miami, în 2023, alături de Coco Gauff. În privința banilor obținuți din tenis, Pegula a câștigat aproape 1,8 milioane de dolari, potrivit site-ului WTA Tennis.
Un gest cât Ucraina de mare. Cele 3 cuvinte pe care jucătoarea le-a scris pe cameră

După ce a pierdut finala turneului de la Dubai, scor 2-6, 4-6 cu americanca Jessica Pegula (31 de ani – 5 WTA), Elina Svitolina (31 de ani – 9 WTA) a recurs la un gest cât Ucraina de mare. Jucătoarea de tenis din țara vecină României a mers direct la camera de filmat și a scris pe lentila obiectivului 3 cuvinte de impact. „Luptă precum Ucraina”, a transmis Elina Svitolina, după finala pierdută la Dubai cu americanca Jessica Pegula Elina Svitolina, semifinalistă la Australian Open 2026, continuă să traverseze o formă bună în debutul acestui sezon, iar în weekend a fost la un pas de a pune mâna pe un trofeu important. Jucătoarea de tenis din Ucraina a concurat la turneul WTA de la Dubai, de unde Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimi, și a ajuns până în marea finală. Aici, sâmbătă seară, 21 februarie 2026, Elina Svitolina a trebuit să o înfrunte pe americanca Jessica Pegula, de asemenea semifinalistă la Australian Open și aflată pe val. Iar după aproape o oră și 15 minute de tenis intens, câștigătoare a ieșit sportiva din Statele Unite ale Americii, scor 6-2, 6-4. A fost a 6-a victorie pe care Pegula a înregistrat-o în fața Svitolinei, însă ucraineanca nu s-a lăsat afectată de lupta pierdută și la final a transmis un mesaj războinic. Pe scurt, jucătoarea de tenis din țara vecină României s-a dus direct la camera de filmat și pe lentila de pe obiectivul acesteia a scris: „Luptă precum Ucraina”, a transmis Elina Svitolina, ex-număr 3 WTA care s-a născut la Odesa, la nici 300 de kilometri distanță de granița cu România, punctul de trecere de la Giurgiulești-Reni mai precis. A revenit cu un mesaj motivațional și pe platformele de socializare Semnătura ucrainencei de pe lentila camerei de filmat a devenit virală pe platformele de socializare, iar fotografia a fost distribuită și de Elina Svitolina. În secțiunea descrierii postării pe care a realizat-o pe pagina oficială de Instagram, finalista de la turneul WTA Dubai 2026 a transmis un nou mesaj motivațional: „Nu pot controla fiecare lucru care îmi iese în cale… Dar ce pot să controlez este forța cu care sunt dispusă să lupt pentru a răzbi”, a scris Elina Svitolina, pe Instagram, postarea ei adunând zeci de comentarii de susținere în doar câteva ore. Elina Svitolina a cucerit 19 titluri WTA la simplu, iar în septembrie 2017 a ocupat cea mai bună poziție în clasamentul mondial, locul 3 mai precis. Prin semifinala de la Australian Open 2026, ea și-a egalat alte două performanțe în materie de Grand Slam-uri. Tot în penultimul act a ajuns și la US Open 2019, Wimbledon 2019 și Wimbledon 2023. Potrivit site-ului WTA, doar din turneele de tenis, Elina Svitolina a câștigat pe parcursul carierei nu mai puțin de 27.553.996 de dolari.