După ce l-a făcut trișor și mincinos pe Novak Djokovic, un jurnalist celebru s-a întâlnit cu sârbul
Novak Djokovic (4 ATP), cel mai titrat tenismen din toate timpurile, a acceptat invitația de a participa la emisiunea moderată de celebrul jurnalist britanic Piers Morgan, care l-a jignit pe campionul sârb în timpul pandemiei. Emisiunea a început într-un mod total neașteptat, iar jurnalistul Piers Morgan și-a prezentat scuzele față de Novak Djokovic după ce, în trecut, l-a numit pe sârb „mincinos” și „trișor”. Comentariile au fost făcute de Morgan în 2022, după ce Djokovic a fost expulzat din Australia și exclus de la Australian Open, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19. La acea vreme, persoanele care doreau să călătorească în Australia trebuiau să se vaccineze pentru a putea intra în țară. Novak Djokovic, întâlnire de gradul zero cu jurnalistul care l-a făcut în toate felurile în timpul pandemiei: „Asta spune multe despre tine” Într-un clip de promovare difuzat înaintea celui mai nou episod al emisiunii Piers Morgan Uncensored, care va fi publicat integral pe YouTube marți, Piers Morgan și-a început discuția cu Novak Djokovic spunând că dorește să își prezinte „scuzele” față de sârb. În replică, potrivit jurnaliștilor de la The Sun, Djokovic i-a răspuns: „Ceea ce ai spus spune multe despre tine, despre ce fel de persoană ești. Eu doar spun că eu nu sunt așa”. Novak Djokovic a fost făcut în toate felurile de Piers Morgan atunci când tenismenul a mers să joace la Australian Open, deși vaccinarea împotriva coronavirusului era o condiție obligatorie pentru intrarea în Australia, cu excepția cazurilor justificate medical. Djokovic obținuse o scutire medicală, însă viza i-a fost anulată de două ori la sosirea în țară. Apoi, în ciuda staututului său de mare campion, sârbul a fost cazat într-un hotel pentru refugiați și imigranți. În final, Novak Djokovic nu a fost lăsat să participe la turneul de la Melbourne Park, competiție pe care o câștigase de zece ori, fiind trimis înapoi în Europa. La acel moment, Piers Morgan a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Nole: „Trișor al regulilor Covid, mincinos în declarația de imigrare și idol al antivacciniștilor, Novak Djokovic își pierde ultimul apel împotriva deportării și va fi expulzat din Australia fără să poată participa la Australian Open. Foarte bine”, spunea Piers Morgan în urmă cu trei ani.
Fosta elevă a lui Andrei Pavel a făcut publice jignirile de necrezut pe care le-a primit

Maria Sakkari, fostă ocupantă a locului 3 mondial, care a colaborat la un moment dat cu antrenorul român Andrei Pavel, a luat atitudine în urma jignirilor primite pe fondul rezultatelor dezamăgitoare. Fenomenul hărțuirii jucătorilor de tenis de către urmăritorii de pe rețelele sociale continuă să facă victime chiar și printre numele importante ale circuitului profesionist. Maria Sakkari este ultima sportivă din WTA care a decis să facă publice jignirile incredibile primite, într-o perioadă mai puțin fastă a carierei. Sakkari a ajuns pe locul 54 mondial, în condițiile în care în urmă cu ceva timp era o prezență constantă în Top 10. Maria Sakkari a publicat miercuri o serie de mesaje grobiene primite pe rețelele de socializare. Asta după ce jucătoarea din Grecia a fost eliminată marți, în runda inaugurală a turneului WTA 500 de la Tokyo, de Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA), scor 7-6(5), 6-4: „Ce ai ajuns după ce ai jucat la Turneul Campioanelor! Ești o rușine! O abominație care nu ar trebui să existe. Sper că cineva va fac ceva în legătură cu asta și va fi cât mai dureros posibil”, a amenințat-o un urmăritor pe Sakkari, iar altul i-a scris: „Ai făcut două greșeli neforțate și dublă greșeală la minge de break. Mă rog să fii omorătă, ești o mașinărie de greșit mingi. Vei muri pentru asta!”. Pe lângă amenințările cu moartea, Maria a fost jignită în ultimul hal: „Cățea nenorocită, sper să mori! Ai jucat ca o idioată fără creier. Lasă-te de tenis”, i-a spus un alt individ, pe lângă alte cuvinte ce nu pot fi reproduse. Sakkari a postat mesajele pe Instastory, menționând că nu se lasă afectată: „De obicei nu fac asta, dar vreau să împărtășesc câteva cuvinte cu voi. Nu mai e nimic de spus despre mesajele pe care le-am primit după meci, fiecare jucătoare primește aproape în fiecare zi. Vreau să spun însă că a fost un sezon plin de provocări, bineînțeles că sub așteptările mele. Nu a fost ușor să accept că după ce am jucat la cel mai înalt nivel, nu mă aflu acolo unde aș vrea în acest moment. Nu a fost cel mai bun sezon, dar urmează vremuri mai bune. Iar celor care se îndoiesc le transmit că obiectivul meu nu e să vă demonstrez că vă înșelați, ci să îmi demonstrez mie că am dreptate”. a tramsmis Maria Sakkari, cea care a fost antrenată de românul Andrei Pavel la Indian Wells 2019. Ea lucrează în prezent cu tehnicianul britanic Tom Hill.
Am jignit fără să vreau!. Înfumurata Jelena Ostapenko și-a turnat cenușă în cap după ce a făcut o gafă mare cât tupeul ei
Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 26 WTA) a fost protagonista unui moment incredibil la finalul meciului din turul 2 la US Open, pierdut în fața americancei Taylor Townsend (29 de ani, locul 139 WTA), scor 7-5, 6-1. Concret, în loc de salutul specific de după meci, înfumurata letonă a aruncat cu vorbe grele la adresa adversarei sale, pe care a acuzat-o că nu și-a prezentat scuzele pentru un punct obținut după ce a lovit fileul. La câteva zile distanță de la incident, Ostapenko a afirmat că a jignit-o pe Townsend, fără intenție, iar scuza sa a fost că „engleza nu este limba sa maternă”, iar de aici și neînțelegerea reproșurilor făcute de către fostul număr 5 mondial, care i-a reproșat adversarei că „nu are educație”. Incidentul a fost criticat de cei din lumea tenisului, dar și de către fanii celor două, însă pentru letonă nu este prima dată când ieșiri nepotrivite. Înfumurata Jelena Ostapenko și-a pus cenușă în cap după gafa de la US Open Jelenei Ostapenko, sfert-finalistă în 2023 la US Open, a avut o ieșire incredibilă după ce a pierdut meciul din turul 2 de la Flushing Meadows, în fața americancei Taylor Townsend. Ostapenko a jignit-o pe Townsend într-un mod grosolan, spunându-i că este „nu are educație”, însă la câteva zile de la incident, mai ales că urma să plece din New York, a încercat să repare lucrurile și și-a pus cenușă în cap pentru gafa pe care a făcut-o la fileu, la finalul meciului. Ostapenko a afirmat că a jignit-o pe americancă fără să vrea, iar scuza sa este că engleza nu îi este limba nativă și de aici neînțelegerea vorbelor sale. „Bună tuturor, vreau să îmi prezint scuzele pentru unele lucruri pe care le-am spus în timpul meciului meu din turul al doilea de simplu. Engleza nu este limba mea maternă, așa că atunci când am vorbit despre educație, mă refeream doar la ceea ce consider eu a fi eticheta în tenis, dar înțeleg că prin aceste cuvinte, pe care le-am folosit, am jignit fără să vreau multe persoane din afara terenului de tenis. Apreciez sprijinul pe care mi-l oferiți în timp ce continui să învăț și să cresc ca persoană și ca jucătoare de tenis. La revedere, New York, și abia aștept să mă întorc anul viitor”, a scris Jelena Ostapenko într-o postare InstaStory. Reacția lui Taylor Townsend după incidentul cu Ostapenko Taylor Townsend, număr 1 la dublu, a avut o reacție demnă de o campioană după incidentul incredibil cu Ostapenko, din finalul meciului de simplu. „Sincer, îmi vine să râd. Cred că este comic. E amuzant să intri pe social media și să justifici ce ai făcut. E evident că te simți cu musca pe căciulă și vrei să găsești explicații. Eu nu trebuie să o fac, cred că vorbește de la sine. Lucrul de care sunt cea mai mândră este că las racheta să vorbească pentru mine. Pentru că, în final, eu sunt aici și vorbesc cu voi, în timp ce ea și-a făcut bagajele și a plecat acasă, iar acesta este singurul lucru care contează”, a spus Townsend în cadrul unei conferințe de presă. Townsend a ajuns până în optimile de finală, unde a fost învinsă de Barbora Krejcikova (locul 62 WTA), scor 1-6, 7-6 (13), 6-3. Meciul, unul dramatic, s-a încheiat în 3 ore și șase minute de joc. în care Townsend a avut opt mingi de meci, din care șapte au fost în tiebreak-ul setului secund.