Ce salariu încasează o tânără din Spania lucrează în minele din Australia. Se află la 14.000 km de casă

O tânără din Spania și-a luat inima în dinți și a plecat peste hotare, departe de țara natală, pentru a-și găsi stabilitatea financiară. A ajuns la 14.000 km depărtare de casă, în minele din Australia. Deși este departe de familie, de prieteni și de tot ce i-ar fi putut fi familiar, tânăra a ales să lucreze într-unul dintre cele mai puternice sectoare economice ale țării. Deși la bază este jurnalistă, Virginia nu și-a găsit un loc de muncă în Spania, așa că a luat calea emigrării. Tânăra din Cádiz, Spania, stabilită în Perth, și-a luat inima în dinți și a pornit la 14.000 km depărtare de casă. Aici, în Australia, a ajuns să lucreze într-unul dintre cele mai puternice sectoare economice ale statului. Ea mărturisește că plata este mult mai mare față de cât ar fi putut câștiga în țara natală. În Spania, de exemplu, salariul mediu este de aproximativ 2.300 de euro brut pe lună. Lucratul în mină: tură de 12 ore, cu pauze, în Australia Pentru 7 zile de muncă, în tură de noapte, câștigă 2.500 de euro. „2.500 de euro pentru șapte zile de muncă în tura de noapte”, mărturisește ea. Dacă ar lucra 21 de zile pe lună, ar însemna un salariu 7.500 de euro, scrie stirileprotv.ro. Deși munca este foarte solicitantă, tânăra este mulțumită din punct de vedere financiar. Ea relevă faptul că există și zile mai liniștite, atunci când trebuie să ude mina pentru a reduce praful. Altfel, există și zile când activitatea este mai intensă. Din minele australiene se extrag resurse minerale, iar acestea reprezintă o parte vitală a economiei țării. Minerii locuiesc în tabere și sunt responsabili de activitatea de extracție sau de alte sarcini legate de funcționarea minei. Autorul recomandă: Un inginer a ajuns să fie concediat după ce și-a luat 14 pauze de toaletă într-o lună de muncă. Ce au descoperit șefii pe camerele de supraveghere Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege. Precedentul care poate schimba complet piața muncii TABEL | Ce probabilitate există să fii concediat în 2026, în funcție de meseria ta. Job-ul din România cu 85% șanse de concediere Un angajat IT a fost dat afară după ce s-a mutat la șase ore distanță de locul de muncă. Ce despăgubiri uriașe a solicitat nedreptățitul Meseria „de sezon” plătită cu 3.200 de euro lunar. N-ai nevoie nevoie de facultate. Ce documente îți trebuie să te angajezi acum Ce salariu primește un îngrijitor de animale care lucrează la stat. Sunt incluse cazarea și sporul de toxicitate sursă foto: Shutterstock
Angajații Generației Z, epuizați la locul de muncă mai mult decât orice altă categorie de vârstă. Care este cauza

Angajații din Generația Z resimt unele dintre cele mai ridicate niveluri de epuizare înregistrate vreodată. O nouă cercetare sugerează că ei sunt predispuși unor niveluri de stres fără precedent. În timp ce persoanele de toate vârstele spun că resimt epuizare, generația Z și millenialii anunță „vârful epuizării” la vârste tot mai fragede. În Statele Unite, un sondaj efectuat pe 2.000 de adulți a arătat că un sfert dintre americani sunt epuizați înainte de a împlini 30 de ani. Un studiu britanic a indicat, în mod similat, că epuizarea pe o perioadă de 18 luni după pandemia COVID-19 și a constatat că membrii Generației Z raportau niveluri de epuizare de 80%. La nivel global, un sondaj care a acoperit 11 țări și peste 13.000 de angajați și manageri din prima linie a arătat că lucrătorii din Generația Z erau mult mai predispuși să se simtă epuizați (83%) decât restul angajaților (75%). Un alt studiu internațional privind bunăstarea a constatat că aproape un sfert dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani se confruntau cu un „stres imposibil de gestionat”, 98% dintre aceștia raportând cel puțin un simptom de epuizare. Ce este burnout-ul Burnout-ul poate varia de la o persoană la alta și de la o ocupație la alta. Burnout-ul apare atunci când există un conflict între ceea ce un lucrător așteaptă de la locul său de muncă și ceea ce îi cere de fapt locul de muncă. Această neconcordanță poate lua multe forme: sarcini de lucru ambigue, o supraîncărcare cu sarcini sau lipsa resurselor sau a competențelor necesare pentru a răspunde cerințelor unui rol. Această epuizare progresează în trei dimensiuni. În timp ce oboseala este adesea primul simptom vizibil al epuizării, al doilea este cinismul sau depersonalizarea, care duce la alienare și detașare față de propria muncă. Această detașare conduce la cea de-a treia dimensiune a epuizării: un sentiment tot mai scăzut de realizare personală sau de autoeficacitate. Recomandările autorului:
Americanii i-au găsit un job pe termen lung Simonei Halep! Răspunsul româncei

Jurnaliștii americani au venit cu o propunere inedită pentru Simona Halep (34 de ani), sugerând că româncei i s-ar potrivit perfect rolul de antrenoare în circuitul WTA. Simona Halep a fost întrebată de jurnaliștii de peste Ocean de ce nu revine în circuit în calitate de antrenoare de tenis! Cu toate că o astfel de postură i-ar aduce beneficii financiare considerabile, „Simo” respinge această variantă, cel puțin pentru moment. Halep se află la Turneul Campioanelor în calitate de ambasadoare oficială, simțind din nou emoțiile marilor turnee de tenis. Dar dubla campioană de Grand Slam spune că nu este pregătită, momentan, pentru a accepta un job pe termen lung în circuit. Simona Halep a explicat și motivul pentru care nu antrenează acum în circuitul profesionist de tenis. Fostul lider WTA susține că încă se simte stoarsă de energie după ce în urmă cu 8 luni și-a încheiat cariera de jucătoare: „Chiar acum, nu, nu mă gândesc la asta. Probabil mă voi gândi în ultimii ani. Nu am energia de a face asta acum, ar însemna să călătoresc mult, din nou. Acum vreau să petrec mai mult timp acasă”, le-a răspuns Simona Halep americanilor de la Tennis Channel. După ce a agățat racheta în cui în luna februarie, Simona și-a canalizat atenția către afacerile pe care le deține în România, iar timpul liber și-l petrece adesea la locuința sa din Emiratele Arabe Unite, unde merge pentru a se relaxa. Simona Halep se simte cel mai bine în lumea tenisului Chiar dacă acum nu se vede în postura de antrenoare în circuitul profesionist, este evident că Simona Halep se simte cel mai bine în lumea tenisului. În ultimele zile, Simona s-a aflat sub lumina reflectoarelor la Riad, acolo unde se desfășoară Turneul Campioanelor. Halep s-a întâlnit cu fanii, dar a avut un rol important și la meciurile oficiale. Înaintea partidei de deschidere dintre Iga Swiatek și Madison Keys, românca i-a acordat trofeul pentru locul 1 WTA Arynei Sabalenka. Apoi, Halep și-a făcut apariția la meciul Jessica Pegula – Coco Gauff, unde a oficiat tragerea la sorți.
Cum reușesc doi tineri să trăiască cu doar 8 lire pe zi, într-o rulotă

Libby Ramsden (25 ani) și Ollie Blackwell (26 ani) au renunțat să mai trăiască un stil de viață convențional și s-au decis să se mute într-o rulotă, din dorința de a trăi independent, fără a mai plăti facturi. Înainte, cei doi tineri locuiau cu părinții și aveau slujbe obișnuite. Libby lucra ca asistentă de laborator și câștiga 24.000 de lire sterline pe an. Ollie era fermier și mecanic de tractoare, cu un salariu anual de 20.000 de lire sterline. Cum trăiesc cei doi după ce au renunțat la societatea modernă De aproape doi ani, cei doi trăiesc într-o rulotă din toamna anului 2023, în Silsden, Yorkshire. Au investit în locuință 11.000 de lire, iar acum au cheltuieli lunare de doar 300 de dolari. Nu au Netflix, Xbox, WiFi, internet, electricitate, nici măcar telefonie mobilă sau televizor. Colectează apa de ploaie pe care o filtrează pentru uz casnic și dețin un generator alimentat de tractor pentru energie electrică. S-au apucat de crescut capre, au și o crescătorie de albine, iar mâncarea o încălzesc pe o sobă cu lemne, potrivit Daily Mail. Cei doi speră să-și instaleze într-o zi panouri solare pentru a avea mai multă energie electrică. Înainte, cei doi plăteau 100 de lire pentru părinții, 200 de lire pentru mâncare, 755 lire pentru chirie, 200 lire pentru facturi, 83 de lire pentru taxa locală. În total, plăteau 1.083 de lire. Acum, ei plătesc 166 de lire pentru terenul închiriat, 83 de lire pentru taxa locală, 20 de lire pentru a alimenta tractorul cu benzină, deci, în total 269 de lire. Nu plătesc absolut nimic pentru apă sau lemn. „Cel mai bun lucru este că nu depindem de nimeni. Nimeni nu ne dictează cât trebuie să plătim pentru electricitate, nu suntem legați de niciun contract. Ne bazăm pe noi înșine. Avem libertatea de a trăi așa cum vrem”, a spus tânăra pentru ziarul britanic Metro. „Nu a fost deloc greu să ne decidem să renunțăm la slujbele noastre. Înainte să ne mutăm, ne-am gândit să închiriem sau să luăm un credit, iar asta ar fi însemnat cheltuieli de aproximativ 1.000 de lire sterline pe lună. O zi din viața unui cuplu care trăiește într-o rulotă Pentru cei doi, ziua începe la 5:30 dimineața, cu mulsul caprelor, hrănirea oilor și îngrijirea măgarilor adoptați. Seara, hrănesc din nou animalele, aprind focul și pornesc generatorul doar pentru o oră. Singura plată lunară pe care trebuie să o facă este impozitul local și beneficiază de servicii precum colectarea gunoiului. „Seara, majoritatea oamenilor se așează și se uită la televizor, noi nu avem această rutină, așa că ne simțim puțin mai conectați unul cu celălalt. Avem o relație mai bună pentru că, de fapt, seara stăm și vorbim”, a explicat Libby. „Uneori îmi lipsește confortul de a putea aprinde lumina sau de a conecta telefonul la încărcător, genul ăsta de lucruri. Pur și simplu ușurința lucrurilor.Iarna este cea mai dificilă perioadă, deoarece rulota este expusă vânturilor puternice pe un deal. Cu toate acestea, cuplul plănuiește să instaleze panouri solare și să se mute într-o cabană din lemn pentru a-și îmbunătăți condițiile de trai. Nu vrem să ne întoarcem la viața într-o casă și la facturile de plătit”, a spus tânăra. Sursa Foto Ilustrativ: Envato Autorul recomandă: Cât te costă, de fapt, să închiriezi o RULOTĂ pentru a merge în concediu. Are toate dotările necesare
Din 16.000 de candidați, numai două românce s-au ales cu jobul de vis. Sunt plătite să călătorească, dar trebuie să îndeplinească o condiție
Din 16.000 de candidați, numai două românce s-au ales cu locul de muncă mult visat: Julia și Nora din Cluj-Napoca. Potrivit Știrile PRO TV, vor călători în jurul lumii, timp de o lună. Cât vor câștiga lunar? 10.000 de euro! Însă, trebuie să aibă cheltuieli reduse și să își împărtășească poveștile din vacanță. Tinerele vor călători în Japonia, Kazahstan, Fiji și Bolivia. Nora Catană este manager de proiect într-un ONG cultural, iar prietena ei, Julia Vădan, studiază psihologia în Olanda. Călătoria nu este ușoară: trebuie să cheltuiască cât mai puțin, pentru ca banii economisiți să le rămână lor. Ele vor să demonstreze că se poate călători fără a cheltui prea mulți bani și că oricine poate să o facă. Costin Busioc a călătorit în peste 50 de țări și spune că flexibilitatea este foarte importantă. La competiția internațională de călătorit, România s-a clasat pe locul 3, imediat după Polonia și Spania. Autorul recomandă: 80.000 de locuri de muncă au rămas vacante în sectorul turistic și HoReCa: De disperare, angajatorii recrutează activ chiar și în străinătate
La 5 luni după ce a încasat un cec de zeci de milioane de dolari, Mike Tyson are un nou job. Cu ce a ajuns să se ocupe boxerul legendar
Mike Tyson, fostul mare boxer profesionist, are un nou job la 5 luni după ce a încasat un cec de zeci de milioane de dolari. „Iron Mike”, intrat în istoria boxului drept cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria grea, este CEO al unei companii de canabis din Las Vegas. Legendarul boxer Mike Tyson s-a angajat, el precizând că ia noua responsabilitate în serios La jumătatea lunii noiembrie, Mike Tyson pierdea, în ring, meciul cu YouTuber-ul american devenit boxer Jake Paul, dar intra în posesia unui cec de 20.000.000 de euro. Adversarul lui a primit de două ori mai mulți bani. Meciul a avut loc în fața a 70.000 de fani din Texas și a milioane de fani din întreaga lume, care au putut urmări confruntarea pe platforma Netflix. După cinci luni, cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria grea a decis să schimbe șortul cu un costum, deoarece a fost numit CEO al unei companii de canabis din Las Vegas. Noul lui loc de muncă este la organizația de stil de viață Carma HoldCo, nimeni alta decât compania-mamă din spatele mărcilor de canabis Tyson 2.0 și Ric Flair Drip, numită Tyson deoarece el însuși a fost co-fondator, scrie talkSPORT. „Carma HoldCo a fost construită pe convingerea că poveștile puternice și produsele și mai puternice pot schimba modul în care oamenii se conectează cu divertismentul și cultura”, a spus Tyson, care de-a lungul carierei profesioniste a avut 50 de victorii și 7 înfrângeri Cine este singura persoană cu care se luptă Tyson în acest moment Noul rol al lui Tyson semnalează o schimbare în „conducerea strategică” a companiei și este „o progresie profund personală pentru Tyson însuși”, potrivit anunțului acestuia. „Acesta nu este doar un titlu, este o responsabilitate pe care o iau în serios. Îmi doream să mă implic mai mult de ceva vreme, iar acum este momentul potrivit să fac acest pas. Sunt pe deplin angajat să mă asigur că tot ceea ce creăm rămâne fidel cu ceea ce suntem, în timp ce creștem în moduri noi și interesante”, a mai transmis fostul mare sportiv. Carma HoldCo a mai anunțat că numirea lui „Iron Mike” pune un accent mai mare pe „autenticitatea mărcii, creativitatea și experiențele semnificative ale consumatorilor”. Noul rol al lui Tyson vine în momentul în care ultimul său adversar, Jake Paul, a anunțat cu cine va lupta în continuare. YouTuberul de 28 de ani devenit boxer va urca în ring pentru a luipta cu Julio Cesar Chavez Jr, fiul legendei boxului Julio Cesar Chavez. Tyson a fost un susținător al canabisului de multă vreme și a intrat în industrie după ce a fondat Tyson 2.0 în 2021. În anul următor, l-a luat asociat pe fostul lui mare rival Evander Holyfield, pentru a forma Carma Holdings, care a lansat diverse produse, inclusiv gume de mestecat în formă de urechea acestuia, la aproape 25 de ani de la vestita lor luptă. „Singura persoană cu care mă lupt acum este contabilul meu. În afară de asta, îmi trăiesc viața și mă descurc bine acum”, a mai precizat Tyson, dând de înțeles că a terminat definitiv cu boxul profesionist. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult