Jordan Chiles, în lacrimi din cauza episodului dureros de la Jocurile Olimpice: Am eşuat! Am dezamăgit pe toată lumea”

Jordan Chiles (24 de ani), gimnasta din SUA care se luptă în instanțe cu Ana Bărbosu (19) pentru o medalie de bronz de la Jocurile Olimpice Paris 2024, a izbucnit din nou în lacrimi. De data aceasta, americanca a făcut-o în cadrul unui podcast difuzat în mediul online, la care a luat parte și mama ei, Gina. Jordan Chiles a izbucnit în lacrimi atunci când a auzit-o pe mama ei, Gina, vorbind de episodul de la Jocurile Olimpice din Tokyo Jordan Chiles, una dintre cele mai apreciate gimnaste din actuala generație a Statelor Unite ale Americii, a concurat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, anume Tokyo 2020 (n.r. – 2021, din cauza pandemiei) și Paris 2024. Mai toată lumea din România o știe pe Jordan Chiles pentru prestația din Franța, care a stârnit și procesul cu Ana Bărbosu pentru o medalie de bronz la sol. Însă, în timp ce se luptă pentru recuperarea medaliei de la Ana Bărbosu, Jordan Chiles a dezvăluit emoțiile copleșitoare prin care a trecut la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, atunci când și-a consemnat debutul la Olimpiadă. La acea ediție, Chiles a luat o medalie de argint cu echipa SUA, însă la individual nu a izbutit să urce pe podium. Situație similară cu ceea ce s-a întâmplat la Paris, când alături de echipa SUA a cucerit aurul, dar la individual a rămas fără medalie. Cel puțin temporar, deoarece ar putea recupera bronzul din finala de la sol de la Ana Bărbosu. Jordan Chiles își aduce aminte că în 2021, la Tokyo, chiar dacă era o debutantă, presiunea era imensă pe ea, deoarece venea după câteva prestații de excepție în NCAA: „M-am simțit de parcă am dezamăgit întreaga lume, deoarece a fost prima ediție a Jocurilor Olimpice pentru mine și eram pe cea mai mare scenă din toată viața mea. Am mers la Tokyo din postura singurei persoane care a reușit 24 din 24 (n.r. – La Campionatele Naționale de Gimnastică pe Colegii din SUA a făcut parte din echipa care a finalizat cu succes toate cele 24 de exerciții fără căderi majore sau erori catastrofale într-o singură competiție). Așa că obiectivul meu era: «Ok, sunt regina consecvenței, deci o să merg acolo și o să fac tot ce trebuie să fac». Dar lucrurile nu au mers așa cum am plănuit. Tensiunea era în aer, iar totul s-a făcut bucăți. M-am simțit atât de neputincioasă, pur și simplu nu se simțea în regulă. Cred că am sunat-o pe mama după calificări și i-am spus: «Nu mai are niciun rost ca eu să fiu în echipa asta. Am eșuat! Am dezamăgit pe toată lumea»”, a declarat Jordan Chiles, la podcastul DrBeckyAtGoodInside. Mama ei a intervenit în discuție, iar Jordan Chiles a izbucnit în lacrimi Gazda podcastului a intervenit în acel moment și i-a solicitat Ginei Chiles, mamei gimnastei, să confirme sau să infirme episodul amintit mai sus. „Gina, poți să îmi povestești acel moment?”, i-a transmis gazda podcastului mamei lui Jordan Chiles. În replică, Gina Chiles a amintit cum a decurs discuția cu fiica ei, moment în care, pe filmare, Jordan Chiles a putut fi văzută izbucnind în lacrimi: „A fost probabil cel mai greu episod cu care am avut de a face, pentru că ăsta era unul dintre puținele cuvinte pe care nu îmi doream să le aud din gura ei: eșecul. Tot continua să spună asta întruna, fără să se oprească. Și eu eram ceva de genul: «Nu! Ești un atlet olimpic! Ai dat tot ceea ce ai putut pentru echipa ta și pentru visul tău și ești aceeași Jordan Chiles»”, a povestit Gina Chiles, conform aceleiași surse. Jordan Chiles are două medalii olimpice în palmares, ambele cu echipa: argint la Tokyo și aur la Paris. De asemenea, dacă va avea câștig de cauză în procesul cu Ana Bărbosu, americanca își va recupera și medalia de bronz cucerită la sol, la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Americanii de la People au făcut lista sportivilor de la Jocurile Olimpice care și-au pierdut medaliile, iar cazul Chiles – Bărbosu nu lipsește

Americanii de la People au făcut lista sportivilor de la Jocurilor Olimpice care și-au pierdut medaliile, iar cazul Jordan Chiles – Ana Bărbosu, finalistele de la sol la JO 2024, este în atenție. La finalul lunii ianuarie, Tribunalul Federal Elvețian a admis apelul pe care Chiles l-a făcut pentru medalia de bronz a Anei Bărbosu, fiind astfel anulată decizia luată de TAS, Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Americanii de la publicația People au făcut lista sportivilor americani de la Jocurile Olimpice care și-au pierdut medaliile, din diferite motive, de la încălcarea regulamentului antidoping la încălcarea regulilor privind amatorismul. Iar printre cei opt sportivi de pe lista People se află și gimnasta Jordan Chiles, care la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 și-a pierdut medalia de bronz din finala la sol, aceasta fiindu-i acordată româncei Ana Bărbosu printr-o decizie a TAS. Chiles a câștigat aurul olimpic pe echipe, iar în finala de la sol a obținut bronzul, însă a rămas fără această medalie după ce Federația Română de Gimnastică a făcut contestație, susținând că cererea de revizuire a punctajului de dificultate a lui Chiles a fost depusă după timpul limită de un minut. Inițial, Chiles a terminat concursul pe locul 5, iar după cererea de revizuire a urcat pe locul 3, devansându-le pe Ana Bărbosu și Sabrina Voinea. Deși TAS i-a acordat medalia de bronz gimnastei din România, Chiles nu a renunțat să o recupereze, iar în septembrie 2024 a depus un recurs la Tribunalul Federal Elvețian, care i-a admis apelul în 29 ianuarie 2026. Potrivit People, în cazul lui Chiles, „decizia de revocare ar putea fi potențial inversată, deși acest lucru este rar”. Medalii returnate după 11 decenii Dintre cei opt sportivi care și-au pierdut medaliile olimpice, dar care între timp și le-au recuperat, cel mai vechi caz este cel al lui Jim Thorpe. Acesta este primul nativ american care a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară Stockholm 1912, fiind primul atât la pentatlon, cât și la decatlon. În anul următor, forul internațional i-a retras cele două medalii, deoarece câștigase o mică sumă de bani ca jucător semi-profesionist de baseball în timpul verii, iar la acea vreme reprezenta o încălcare a regulilor privind amatorismul. În iulie 2022, CIO a anunțat reabilitatea lui Thorpe și modificarea de pe site-ul oficial, potrivit căreia Thorpe este singurul câștigător al medaliilor de aur în cele două probe de atletism. Înotătorul Rick DeMont și-a pierdut medalia de aur la 400 metri liber la JO Munchen 1972, după ce a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Ciclistul Lance Armstrong a rămas fără medalia de bronz de la JO Sydney 2000, din cauza dopajului iar situația sa a fost una dintre cele mai mediatizate, având ca rezultat interzicerea pe viață la participarea la competiții olimpice. Tot după JO 2000, atleta Marion Jones și-a pierdut medaliile olimpice (trei de aur și două de bronz) după un amplu scandal de dopaj, în urma căruia a și fost condamnată la șase luni de închisoare federală. Ciclistul Tyler Hamilton, campionul olimpic la JO Atena 2024, a rămas fără această medalie, după ce în 2012, CIO i-a retras-o oficial, la un an de când a recunoscut că s-a dopat în trecut și și-a predat voluntar medalia către Agenția Antidoping din SUA. Atletul Carl Lewis a luat aurul în proba de 100 de metri, la JO Seul 1988, după ce câștigase argintul, dar Ben Johnson, ocupantul primului loc, a fost descalificat după un test antidoping. O situație similară cu a lui Lewis a fost cea a lui Jason Turner, care inițial a terminat concursul de tir pe locul 4, dar prin descalificarea nord-coreanului Kim Jong-su a urcat pe podium și a obținut medalia de bronz.
Jordan Chiles face ravagii după decizia din procesul medaliei Anei Bărbosu! A luat nota 10 în SUA, la sol, pentru a 5-a oară consecutiv

Jordan Chiles a trecut peste scandalul cu Ana Bărbosu și continuă să ia nota perfectă la disciplina sa preferată din gimnastică. Una din cele mai în formă gimnaste americane și-a făcut singură cadoul perfect de Ziua Îndrăgostiților. Într-o sală arhiplină, Jordan Chiles a obținut al cincilea 10 perfect. Aceste performanțe excepționale vin la câteva zile după ce Tribunalul Federal Elvețian a aprobat contestația depusă de avocații gimnastei din SUA și a anulat decizia luată de TAS. Rivala Anei Bărbosu face senzație în competițiile UCLA: A obținut încă o notă de 10 Sala Pauley Pavilion, din Minnesota, a găzduit o nouă competiție între Universități. Jordan Chiles a avut o prestație remarcabilă la sol și a bifat al cincilea concurs consecutiv în care a primit nota 10. „Suntem cel mai bun spectacol din LA dintr-un motiv. Indiferent de cum ne demonstrăm valoarea în fiecare weekend, ne alimentăm una pe cealaltă.”, a spus Jordan Chiles. Reuniunea anuală Alumni Meet a adus numeroase foste gimnaste UCLA înapoi la Pauley Pavilion, inclusiv absolventele din 2025 Brooklyn Moors, Mia Erdoes și Emily Lee. Campioana NCAA 2018 și absolventa Christine Peng-Peng Lee a cântat imnul național. Bruins au obținut al doilea cel mai mare total general din sezonul 2026 și al doilea cel mai bun scor la sol, 49.650. Medalia de bronz de la JO de la Paris, pusă din nou în joc TAS va rejudeca procesul dintre Jordan Chiles și Ana Bărbosu pentru medalia de bronz de la sol, obținută de româncă la JO de la Paris, în 2024. Tribunalul Federal Elvețian a decis să întoarcă speța la TAS. Intervenția unei echipe de top de avocați a făcut ca lucrurile să se miște și acțiunea de revizuire înaintată de americani a fost admisă. „Vreau ca lumea să știe că nu a fost niciodată doar despre mine. De când a început această telenovelă, am purtat povara faptului că mi s-a spus să accept ceva ce nu mi se părea în regulă. Corectitudinea contează. Așa că, atunci când aceste valori au lipsit din procesul legal, a fost imposibil să tac. Unii oameni vor să merg mai departe și să accept pur și simplu ce s-a întâmplat, dar această luptă este prea importantă pentru fiecare atlet olimpic care primește o medalie și stă mândru pe podium reprezentându-și țara. (…) Decizia Curții Supreme Federale Elvețiene a confirmat ceva esențial. Că echitatea contează. Că faptele și dovezile contează. Acest caz este mai important decât o competiție sau un singur rezultat. Este vorba despre încredere. Sportivii oferă totul sportului lor. Corpurile noastre. Timpul nostru. Tinerețea noastră. Merităm un sistem care să ne trateze cu același respect și seriozitate pe care ni le cere.”, a precizat Jordan Chiles pentru revista TIME.
Jordan Chiles, reacție în TIME despre decizia Tribunalului Federal în procesul cu Ana Bărbosu

Prin intermediul unui amplu material redactat pentru revista TIME, Jordan Chiles (24 de ani) a oferit o nouă reacție despre decizia Tribunalului Federal în procesul cu Ana Bărbosu pentru medalia de bronz de la Jocurile Olimpice Paris 2024. Românca riscă să piardă definitiv medalia respectivă, pe care și-a adjudecat-o în urma unui proces la TAS, iar în acest caz reprezentanta SUA ar bifa un triumf fără precedent. Jordan Chiles, despre importanța triumfului de la Tribunalul Federal în procesul cu Ana Bărbosu. Nu e vorba doar despre medalia de bronz de la JO 2024, ci despre un mesaj profund Tribunalul Federal a admis apelul pentru medalia Anei Bărbosu de la Jocurile Olimpice Paris 2024, iar Jordan Chiles este marea beneficiară a acestei decizii. Americanca a câștigat medalia inițial, în finala probei de sol, însă a pierdut-o în urma unui proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în favoarea Anei Bărbosu. Însă, americanii nu au renunțat și au mers la Tribunalul Federal, care a decis că TAS nu a admis la dosar toate probele relevante acestui caz. Așadar, cel puțin temporar, Ana Bărbosu a pierdut medalia de bronz, iar dacă va avea succes la rejudecare, Jordan Chiles va reintra în posesia acesteia. Prin intermediul unui material amplu publicat în revista TIME, Jordan Chiles a explicat că în prim-planul acestei lupte juridice nu se află medalia în sine, ci ceva mult mai profund: „Începând cu Jocurile Olimpice din 2024 m-am simțit ca și cum mi-aș ține respirația constant. O eroare în privința punctării exercițiului meu la sol, plus o dezbatere despre momentul în care antrenorul meu a depus contestația. Toate acestea au transformat medalia mea de bronz într-o controversă mondială. Dar în tot acest timp, SUA m-au susținut. Iar pe 23 ianuarie, Tribunalul Federal Elvețian a validat faptul că o probă cheie nu a fost luată în considerare la dosar. E vorba despre înregistrarea video care demonstrează că am depus constenația în timpul necesar și implicit că mi-am câștigat pe bună dreptate locul pe podium în ziua aceea. Când Tribunalul Federal a decis în favoarea mea, am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult timp: ușurare, validare și un profund sentiment de pace. Nu pentru că această luptă s-a încheiat, ci pentru că, pentru prima dată, sistemul a recunoscut tot ceea ce am spus mereu. Că sportivii merită dreptate. Merităm un proces echitabil. Merităm să fim auziți”, și-a început Jordan Chiles textul. Semnificația profundă a triumfului „Vreau ca lumea să știe că nu a fost niciodată doar despre mine”, a continuat Jordan Chiles, după ce le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături pe parcursul ultimilor aproape doi ani. „De când a început această telenovelă, am purtat povara faptului că mi s-a spus să accept ceva ce nu mi se părea în regulă”, a completat gimnasta din SUA, care mai presus de orice, spune că și-a dorit să devină un exemplu pentru tânăra generația de gimnaști de pretutindeni. „Corectitudinea contează. Așa că, atunci când aceste valori au lipsit din procesul legal, a fost imposibil să tac. Unii oameni vor să merg mai departe și să accept pur și simplu ce s-a întâmplat, dar această luptă este prea importantă pentru fiecare atlet olimpic care primește o medalie și stă mândru pe podium reprezentându-și țara. (…) Decizia Curții Supreme Federale Elvețiene a confirmat ceva esențial. Că echitatea contează. Că faptele și dovezile contează. Acest caz este mai important decât o competiție sau un singur rezultat. Este vorba despre încredere. Sportivii oferă totul sportului lor. Corpurile noastre. Timpul nostru. Tinerețea noastră. Merităm un sistem care să ne trateze cu același respect și seriozitate pe care ni le cere. (…) Nu m-am implicat în această luptă pentru că am vrut să retrăiesc un moment dureros. Am făcut-o pentru că dreptatea nu ar trebui să depindă de cine ești sau cât de puternic ești. Ar trebui să depindă de fapte. De dovezi. De a face ceea ce este corect. Apăr drepturile mele, drepturile fiecărui atlet olimpic care urcă pe acel podium și drepturile următoarei generații care merită să concureze într-un sistem demn de visele lor”, a mai transmis Jordan Chiles, prin intermediul amplului material publicat în revista TIME.
Jordan Chiles, dezlănțuită după ce Tribunalul Federal a admis apelul pentru medalia Anei Bărbosu! A luat a 4-a notă de 10 consecutivă

La scurt timp după ce Tribunalul Federal a admis apelul pentru medalia Anei Bărbosu, gimnasta americană Jordan Chiles a luat a 4-a notă de 10 consecutivă. A patra notă de 10 luată de Jordan Chiles a ajutat echipa de gimnastică UCLA să câștige duelul cu echipa Minnesota. Jordan Chiles a atins, din nou, perfecțiunea a patra oară la rând începând cu 17 ianuarie Chiles are, din nou, că va intra în posesia medaliei de bronz la sol, câștigată la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după ce Tribunalul Federal Elvețian a aprobat contestația depusă de avocații gimnastei din Statele Unite ale Americii și a anulat decizia luată de TAS. În paralel, ea face ce știe cel mai bine, să performeze în concursuri. Cel mai recent exemplu este prestația pe care a avut-o la concursul dintre universitățile americane, etapa din weekend având loc la Minnesota. Chiles a obținut 10 pentru exercițiul la sol, altul decât cel prezentat în urmă cu două săptămâni, când a luat, de asemenea, nota maximă, într-o confruntare clasică Big Ten la Universitatea din Minnesota. De această dată, ea a ales o temă muzicală din repertoriul regretatului Prince. „A fost o mulțime de oameni care a ovaționat-o în picioare. Prince este atât de special pentru Minnesota (n.r. – fiind născut acolo, pe 7 iunie 1958), iar faptul că a putut să își perfecționeze exercițiul a contat enorm pentru cei din tribune”, a spus antrenoarea Janelle McDonald. Chiles a primit celelalte note 10 la sol, de două ori, și sărituri Echipa de gimnastică UCLA a învins-o pe cea a universității din cu 197,550 – 197,275 la Maturi Pavilion din Minneapolis, după ce a intrat în rotația finală cu un avans de doar două zecimi. Chiles a primit nota perfectă 10 pentru a patra oară la rând, după alte două prestații la sol și una la sărituri, în concursurile precedente. Junioara Katelyn Rosen a deschis rotația la sol cu 9,900, al doilea cel mai mare scor din acest sezon și cu peste o zecime față de media ei din actuala stagioune. Ashlee Sullivan a egalat recordul personal de 9,950, iar Tiana Sumanasekera a obținut 9,825. „Sunt o fană a Bruins înainte de orice altceva, așa că mă distrez mai mult urmărind succesul colegelor mele decât pe ale mele. Sunt atât de mândră de fiecare dintre ele, atunci când reușesc”, a spus Rosen, potrivit Daily Bruin. Chiles a câștigat titlul la individual compus, cu nota generală 39,625 Chiar și cu scorul perfect al lui Chiles, Bruins au scăzut cu peste două zecimi față de totalul de 49,700 de săptămâna trecută, cel mai mare scor la nivel național, obținând 49,425. Scăderea a provenit parțial dintr-un element neobișnuit de dificil al studentei aflată în ultimul an, Ciena Alipio, care a dus la un minim personal de 9,625. Rosen și Barros au concurat la bârnă, ambele luând 9,900. Cu un mic salt la aterizare, Chiles a egalat minimul sezonului ei, 9,850 la aparat. Alipio a aterizat în poziția de ancoră, primind 9,925. „Nu am ridicat niciodată piciorul de pe pedala de accelerație. Au continuat să lupte cu adevărat la fiecare ecercițiu”, a mai spus McDonald Rotația la sărituri a demonstrat consecvență în ochii juriului, iar UCLA a dat 4 note 9,875, în încheierea evenimentului. Deși a înregistrat al doilea cel mai mic scor al sezonului la general, nota 39,625 a lui Chiles a fost suficientă pentru a-i asigura titlul la individual compus. „Emoțiile au fost la cote ridicat din momentul în care am plecat de la hotel și până la finalul competiției. Ceea ce am trăit aici este cu adevărat special”, a spus Sullivan.
Ana Bărbosu a rupt tăcerea și i-a transmis un mesaj public lui Jordan Chiles: N-ar fi existat dacă regulamentele erau respectate!

Ana Bărbosu a decis să rupă tăcerea și a transmis un mesaj public pentru Jordan Chiles, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Cu un ton echilibrat, sportiva a explicat ceea ce simte în această perioadă și a precizat că gimnastele nu sunt vinovate pentru situația existentă. Ana Bărbosu a rupt tăcerea și a transmis un mesaj special pentru Jordan Chiles, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Sportiva a folosit un ton calm și echilibrat și a explicat ceea ce simte în această perioadă dificilă, precizând că gimnastele nu sunt vinovate pentru situația existentă în acest moment. „Sabrina, Jordan, gândurile mele sunt alături de voi. Știu ce simțiți, pentru că am trecut prin același lucru. Sunt sigură că veți reveni mai puternice. Sper din suflet ca la următoarele Jocuri Olimpice să fim toate trei pe același podium. Acesta este visul meu adevărat. Această situație nu ar fi existat dacă regulamentele ar fi fost respectate. Noi, sportivele, nu suntem de vină, iar ura îndreptată spre noi este dureroasă”, a scris Ana Bărbosu, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. Se așteaptă verdictul de la TAS Ana Maria Bărbosu a reușit să obțină bronzul olimpic la sol la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dar a fost depășită ulterior de către Jordan Chiles, după o contestație care a fost depusă de americani. Federația Română de Gimnastică nu a fost de acord cu această decizie și a atacat-o la TAS, unde a susținut că respectiva contestație, făcută de americani, a fost depusă peste termenul regulamentar. Astfel, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate României, iar clasamentul a fost modificat. În aceste condiții, Ana Bărbosu a ajuns pe locul trei și a primit medalia de bronz. Federația Americană de Gimnastică nu a fost de acord cu această decizie. Astfel, împreună cu Jordan Chiles, a făcut apel la Tribunalul Federal Elvețian, care a decis să trimită dosarul spre rejudecare la TAS. În această situație, speța care a luat naștere la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 va fi analizată din nou și se va decide dacă medalia se va întoarce definitiv la Ana Bărbosu.
Jordan Chiles aruncă din nou noroi pe medalia Anei Bărbosu: N-au vrut să vadă trei femei frumoase, de culoare, pe podium
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a oferit o nouă declarație despre situația pe care a întâmpinat-o în vara anului trecut, după ce a pierdut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sportiva americană a lansat acuze rasiste. La mai bine de un an de când a pierdut medalia în fața Anei Bărbosu la comisii, Jordan Chiles a oferit o nouă ipoteză, de data aceasta despre o eventuală tentă de rasism din partea TAS. Printre altele, gimnasta este de părere că reprezentanții de la Lausanne „nu au vrut să vadă trei femei frumoase pe podium”. Jordan Chiles, acuze de rasism privind medalia Anei Bărbosu Pe scurt, Jordan Chiles a terminat proba la sol pe poziția 5, a făcut contestație la fața locului, imediat după probă, apoi a obținut poziția 3. Ana Bărbosu a constatat, alături de echipa ei, că depunerea contestației a depășit timpul standard, iar americanca a fost deposedată de medalie. Încă de la prima decizie, aceasta a contestat aspru totul. „A trebuit să mă retrag de pe rețelele de socializare pentru o vreme. Pentru că era, știi, foarte greu să-mi dau seama că, ca atletă, darămite ca om, sunt acolo sus. Da, este un podium «în întregime de culoare», ceea ce este foarte rar, este evident ceva ce oamenilor nu le place. Ca femeie de culoare, am început să văd asta mai des. Nu voiau să vadă asta, nu voiau să vadă trei femei frumoase de culoare stând pe acel podium. Nu voiau să vadă faptul că pur și simplu dominam. Și am luat asta în serios”, a spus Jordan Chiles, conform Daily Mail. Șirul evenimentelor care au condus la disputa Bărbosu – Chiles Cunoscută global ca una dintre vedetele Statelor Unite ale Americii la gimnastică, Jordan Chiles a venit la Jocurile Olimpice ca una dintre favoritele la medalii. Sportiva a obținut doar locul 5 la proba de sol, în spatele Anei Bărbosu. Delegația americană a depus contestație, iar juriul a aprobat-o, „retrogradând-o” pe româncă sub Chiles, care a intrat pe podium. După contestația depusă de nord-americancă, delegația română a constatat că punerea adversarei pe podium a fost o greșeală, deoarece contestația a fost făcută prea târziu. Ana Bărbosu și-a căutat dreptatea la Tribunajul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar judecătorii de acolo i-au dat aviz pozitiv, motiv pentru care a primit medalia de bronz înapoi. Jordan Chiles a contestat decizia încă de la început, iar delegația americană consideră și astăzi că este titulara de drept a medaliei.
Trauma provocată de medalia Anei Bărbosu a continuat să o bântuie pe Jordan Chiles

Gimnastele Jordan Chiles (24 de ani) și Ana Bărbosu (19 ani) au fost protagonistele unuia dintre cele mai controversate momente la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, când românca a câștigat bronzul în finala la sol, însă sportiva americană a contestat propria notă și i-a „smuls” medalia. Situația nu s-a încheiat aici, ci s-a tranșat la TAS, care a decis că medalia în aparține gimnastei din România. Iar această traumă a continuat să o bântuie pe Jordan Chiles, abia acum reușind să își revină din șoc. Chiles, care în această perioadă este parte din celebrul show TV, „Dansând cu vedetele”, a făcut mărturii legate de perioada de după Paris 2024, dar și care a fost momentul în care a realizat că încă este susținută de publicul american. Gimnasta Jordan Chiles a făcut mărturii emoționante legate de trauma provocată de medalia Anei Bărbosu, medalie pe care românca și-a recâștigat-o la TAS. „Au fost zile în care stăteam pur și simplu și pângeam. A fost greu, dar a fost și eliberator. Pentru că nu poți vindeca ceea ce continui să ascunzi”, a declarat Jirdan Chiles, pentru Essence Magazine. Cât privește momentul în care a reușit să își vindece trauma de la Paris, Jordan Chiles a făcut referire la apariția sa în celebra revistă Sport Ilustrated. „Probabil aș spune că atunci când am apărut în numărul special dedicat costumelor de baie din revista Sport Ilustrated, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări, sărbătorindu-mi corpul și încrederea în mine, în felul meu. Abia atunci am trecut peste, când am realizat că «Oamenii încă mă susțin»”, a declarat Jordan Chiles. În ciuda controversei de la Paris, gimnasta a devenit faimoasă, iar multe companii și-au îndreptat atenția spre ea, reușind să vadă potențialul pe care sportiva îl avea și în afara sălii de gimnastică, Iar contractele au venit, „pe bandă rulantă”, în prezent participă la al 34-lea sezon al „Dansând cu vedetele”, unde face pereche cu Ezra Sosa, dansator și coregraf. Jordan Chiles, dezvăluiri despre Paris 2024 După incidentul de la Paris 2024, Jordan Chiles a decis să ia o pauză de pe social media, unde era invadată de comentarii împotriva sa, și să acorde atenție sănătății sale, emoționale și mintale. În urmă cu câteva luni, când lucrurile s-au mai liniștit, Jordan Chiles a făcut dezvăluiri legate de momentul controversat de după finala de la sol. „Eram distrusă și furioasă. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă antrenorul Anei, care știa că Cecile (n.r. antrenoarea lui Chiles) depusese o contestație imediat după exercițiul meu la sol, ar fi așteptat rezultatul contestației înainte de a-i permite Anei să urce pe podium (n.r. pe suprafața de concurs), ținând steagul în mână”, a spus Jordan pentru Daily Mail, dar nu a ezitat să fie critică la adresa antrenorului Anei Bărbosu. Potrivit gimnastei din SUA, „a fost ceva foarte neobișnuit și prematur. Antrenorii noștri nu ne-ar fi permis să facem asta. Toată lumea știe că nu sărbătorești până când nu este definitiv – iar o cerere de revizuire a punctajului meu fusese anunțată”, a concluzionat Jordan Chiles.
Jordan Chiles a făcut publice imaginile. Rivala Anei Bărbosu a vrut ca toată lumea să-i vadă rănile de pe picioare
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu la JO Paris 2024, a luat o pauză de la gimnastică și s-a orientat spre o activitate tangențială cu sportul în care s-a consacrat. Dar e la fel de solicitantă și cu risc de rănire, după cum s-a putut vedea în imaginile făcute publice. Mai exact, Chiles concurează în show-ul tv „Dansând cu vedetele”, ajuns la a 34-a ediție, iar partener îi este Ezra Sosa, dansator și coregraf, care a debutat în ediția 30, iar în sezonul trecut a trecut la nivelul de dansator profesonist, potrivit ShoreFire. Jordan Chiles (24 de ani) a intrat în atenția publicului după Jocurile Olimpice de la Paris 2024, în urma scandalului din finala la sol, unde și-a adjudecat medalia de bronz în fața Anei Bărbosu. În urma contestațiilor la TAS, gimnasta din România și-a recâștigat medalia, situația fiind greu digerată de rivala sa. În ciuda acestei situații, viața celor două sportive își urmează cursul, Ana Bărbosu este bursieră la o universitate din SUA, iar Chiles a devenit și mai vizibilă la un celebru show tv, „Dansând cu vedetele”, unde își pune în evidență talentul pe care îl are în gimnastica artistică. Chiles a făcut publice imaginile cu rănile pe care le-a căpătat în urma antrenamentelor pe care le face alături de partenerul său de concurs, Ezra Sosa, și a ținut să sublinieze că are o apreciere totală pentru dansatori. „Mă dedic 100% dansatorilor, pentru că picioarele mele arată așa”, a scris Chiles la descrierea imaginilor cu picioarele sale rănite, pe care le-a postat pe InstaStory. În cel mai recent episod din „Dansând cu vedetele”, Jordan Chiles și Ezra Sosa au dansat o rumba, iar juriul le-a acordat un punctaj impresionant, 39/40, la egalitate cu cel obținut de Whitney Leavitt, starul din „The League of Warriors”, și dansatorul profesionist Mark Ballas. „Nu știu dacă antrenamentul meu pentru gimnastică mă va ajuta prea mult” Jordan Chiles este a treia gimnastă din lotul pe care SUA la avut la JO Paris care participă la „Dansând cu vedetele”, după Simone Biles (28 de ani, care a fost în sezonul 24, în 2017) și Suni Lee (22 de ani, prezentă în sezonul 30, în 2021). „Nu știu dacă antrenamentul meu pentru gimnastică mă va ajuta prea mult în antrenamentul pentru dans. Dar pot spune cu siguranță că etica muncii, aspectul în care am încredere, este cu siguranță prezentă”, a declarat Jordan Chiles, pentru NBC Sports, înainte de startul sezonului 34 al celebrului show tv.
Gimnastele din SUA, fără vedetele Simone Biles și Jordan Chiles, început chinuit la Campionatele Mondiale de la Jakarta
Echipa de gimnastică feminină a SUA, din care lipsesc vedetele Simone Biles și Jordan Chiles, a avut un început chinuit la Campionatul Mondial de gimnastică de la Jakarta. Din lotul SUA, pentru actuala ediție a CM de gimnastică, fac parte Leanne Wong (22 de ani), Joscelyn Robertson (19 ani), Skye Blakely (20 de ani) și Dulcy Caylor (17 ani). Competiția este una foarte bună pentru Sabrina Voinea, care și-a asigurat prezența în două finale, la bârnă și la sol. Din lotul de gimnastică al SUA, care participă la CM de la Jakarta, lipsesc vedetele Simone Biles (28 de ani), multiplă campioană, și Jordan Chiles (24 de ani), iar acest lucru pare să aibă impact asupra perfomanțelor obținute de gimnastele coordonate de Chellsie Memmel, medaliata cu argint, pe echipe, la Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing. „A fost greu. Au fost câteva momente foarte bune, dar au fost și momente dificile. Nu am simțit că au fost foarte agresive în probele lor și în abilitățile lor, în general. Au fost și lucruri bune, dar mai avem de lucru”, a declarat Memmel, citată de Olympics. Potrivit lui Memmel, această ediția a Campionatului Mondial este o „schimbare de gardă”, mai ales că din lotul SUA lipsesc medaliatele cu aur de la JO Paris 2024. De asemenea, o absență important este cea a lui Hezly Rivera (17 ani), campioana en-titre a SUA, care se află încă în perioada de recuperare după o accidentare. Căderi și greșeli pentru gimnastele din SUA Leanne Wong, veterana lotului, vicecampioana mondială la individual compus în 2021, a avut o zi solidă până la sărituri, unde o greșeală la prima încercare, cea care contează pentru totalul său la individial compus, a dus la un scor de 11.733. În urma acestei erori, Wong a coborât pe locul 6 în clasament. Dulcy Caylor, mezina lotului, a căzut de la paralele în exercițiul de deschidere, dar a revenit la următoarele trei aparate și a ocupat locul al treilea la individual compus după cinci din cele zece subdiviziuni. În ceea ce le privește pe Joscelyn Robertson și Skye Blakely, medaliatele cu aur pe echipe, acestea au revenit în circuit după accidentări suferite în 2023 și au avut o prestație bună la Jakarta. Blakely a obținut punctajul de 14.166 la paralele, locul 2 în clasament, în timp ce Robertson a intrat în cursa pentru un loc în finala la sărituri. La ediția CM din 2023 de la Anvers, Simone Biles a câștigat la individial compus, acela fiind al șaselea titlu mondial din carieră.