Flavius Biea și-a anunțat retragerea din boxul profesionist, după ce a pierdut rușinos meciul cu Josh Kelly
Flavius Biea a pus punct carierei sale în boxul profesionist oficial. Arădeanul de 35 de ani a decis să renunțe după ce a suferit o înfrângere rușinoasă la Newcastle, cu Josh Kelly, dar și după ce cariera sa o luase serios pe „tobogan” în ultimii ani. A rezistat doar 2 minute cu „Pretty Boy” Britanicul josh Kelly a dominat categoric lupta cu Biea, care ar fi trebuit să fie una de zece runde de câte trei minute, fără vreo centură pusă în joc. Kelly, poreclit „Pretty Boy” a fost cel care a atacat de la început și a reușit două lovituri bune la „ficat” și cap, în timp ce Biea era defensiv și nu prea reușea să puncteze deloc la englez. La un moment, după primul minut slab, a reușit și Biea două lovituri, după care a alunecat pe podea. Trecuseră doar două minute din prima rundă, și după ce arbitrul de ring a început să numere, Biea a spus că nu va mai continua. Biea a decis să renunțe Anterior, Biea nu mai boxase oficial de peste un an de zile. El recunoaște că nu mai se afla în cea mai bună formă și modul în care s-a simțit dominat de Kelly l-a făcut să realizeze că e vremea să pună mănușile în cui. „Cu lacrimi în ochi, pun punct unei etape din viața mea. Din păcate, astăzi am suferit un eșec dureros – pentru mine, pentru familia mea și pentru toți cei care mă urmăresc și m-au susținut. A fost o zi grea, dar și un moment de conștientizare. Pentru mine începe un nou capitol în box. Voi rămâne aproape de acest sport, dar pun stop carierei mele de luptător. Mi-am dat seama că atât a fost pentru mine. Vârsta, nivelul actual și mulți alți factori m-au făcut să iau această decizie. O fac cu inima frântă, cu lacrimi în ochi, dar știu că dacă aș continua, n-aș mai putea fi cu adevărat prezent lângă familia mea, lângă copiii mei”, a anunțat Biea pe pagina sa oficială de Facebook. Va continua ca antrenor Biea este stabilit de mai mulți ani la Timișoara și vrea să continue cu sala sa de box, recent relocată la mică distanță de unde a deschis inițial. „Trec la o altă etapă. Cred că 28 de ani de box și-au spus cuvântul. Îmi cer iertare tuturor că nu am reușit mai mult. Poate unii au avut așteptări mai mari de la mine, dar atât am putut. A venit momentul să am grijă de familia mea și de cei care au fost mereu alături de mine. Voi rămâne în lumea boxului ca antrenor, lângă noile generații. Dar pentru mine, ca sportiv, e finalul. Nu am vrut niciodată să termin așa, dar simt că am dat tot ce am avut. Zarurile au fost aruncate. Cu lacrimi în ochi închei cariera cu o înfrângere, dar o înfrângere care mă face om, tată, soț și mentor. Nu vreau să ajung să vorbesc singur pe stradă. Am o familie , sotie , copii, părinți, prieteni și comunitatea Biea Boxing Gym – și trebuie să fiu acolo pentru ei”, mai spus Biea. În ultimii ani, Biea a boxat la categoria de greutate Super Welter. De când a trecut la profesioniști, a boxat de 26 de ori și de 24 de ori a câștigat. Doar Valentyn Golovko și Josh Kelly au reușit să-l învingă Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Flavius Biea revine în ring după peste un an de pauză. Va boxa în Anglia, în Gala Fast and Furios

Pugilistul Flavius Biea va avea din nou o luptă în boxul profesionist, la Newcastle, cu britanicul Josh Kelly, poreclit„”Pretty Boy”. Meciul din data de 6 iunie nu va fi pentru o centură, așa cum românul ajuns la 35 de ani și-a tot obișnuit fanii în ultimii ani. Biea s-a pregătit în Columbia pentru lupta de la Newcastle Cariera lui Flavius Biea a intrat într-un con de umbră în ultimele 12 luni, dar acum este hotărât să arate că nu a încheiat conturile cu boxul profesionist. Biea s-a pregătit în Columbia, cu Jonathan Martinez, pentru lupta cu Josh Kelly. Pugilistul de la categoria Super Welter a luptat ultima dată la 17 mai 2024. Atunci, într-o gală la Craiova unde a boxat și Ronald Gavril, arădeanul stabilit la Timișoara l-a învins pe argentinianul Jonathan Jose Eniz și a luat centura WBC Latino, pe care nu a pus-o la bătaie în decurs de un an. Biea este deținător al Centurii WBA, de patru ori câștigător al centurii IBA, dublu campion continental WBC și campion mondial IBA. „Aroganță” pentru adversar Gala „Fast and Furios” va avea loc la 6 iunie și va fi transmisă de Channel 5. Deși nici el nu este în cel mai bun moment al carierei, românul a avut o provocare pentru adversarul de 31 de ani. „Josh Kelly trăiește cu coșmarul numit David Avanesyan, dar după ce intră cu mine în ring, va avea unul nou, Flavius Biea! În lupta asta dau totul – pentru mine, pentru familia mea, pentru copiii mei. Și să fie clar: nu vin să particip. Vin să-l termin”, a postat Biea pe rețelele sociale. Adversarul pare oricum favorit Biea face referire la un meci pierdut de Kelly în februarie 2021, cu David Avanesyan, pe Wembley Arena. Este singura înfrângere a englezului la profesioniști. Pretty Boy a participat și la Jocurile Olimpice de la Rio, iar la profesioniști are 18 lupte, cu o înfrângere. tot una are și Biea, din 25 de meciuri. Cu toate acestea, englezul nu s-a mai bătut pentru un titlu important, deși cândva era văzut ca o mare speranță a nobilei arte, cu toate că de la singurul meci pierdut, a bifat șase victorii. „Fără îndoială Biea va crede că va putea să mă doboare, dar îl voi face să rateze apoi îl voi face să plătescă”, a declarat josh Kelly. Meciul celor doi va fi main-event al galei, care va fi transmisă de Channel 5. Biea și Kelly ar urma să boxeze zece reprize. Biea nu mai apare în clasamentul internațional după ce au trecut 365 de zile de când nu a mai boxat. Kelly e pe locul 29 la Super Welter Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult