Protest anti – Savonea în fața Curții Supreme de Justiție. CSM acuză că manifestațiile sunt organizate de politicieni
Protest anti-Savonea, organizat de Asociația Corupţia Ucide, Rezistenţa şi Declic, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până în prezent, în jur de 250 de persoane s-au adunat în fața Curții Supreme de Justiție. Motivul nemulțumirilor, susțin organizatorii, îl reprezintă deciziile controversate ale șefei Curții Supreme, Lia Savonea. De cealaltă parte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avut o reacție tranșantă în legătură cu protestele declanșate, acuzând că manifestațiile sunt organizate de politicieni. Proteste împotriva unor reprezentanți de vârf ai sistemului judiciar Reamintim că este o perioadă tensionată pentru justiția din România, cauzată de anunțul Guvernului Bolojan de reducere a pensiilor magistraților. Totodată, mai multe organizații de magistrați au făcut scut în jurul șefei Înaltei Curți, trăgând un semnal de alarmă cu privire la asaltul politicului asupra independenței justiției. Pe rețelele de socializare, ONG-urile apropiate de liderii USR au anunțat declanșarea unor proteste împotriva unor reprezentanți de vârf ai sistemului judiciar. Prima „țintă” luată în vizor este cea aproape în mod tradițional atacată: șefa Curții Supreme, Lia Savonea, care nu a fost de acord cu modul de comportament și acțiunile în forță ale actualei guvernări asupra sistemului judiciar. (Materialul integral AICI) Protest împotriva Liei Savonea, şefa Instanţei Supreme CSM sare în apărarea Liei Savonea: „Reprezentanții clasei politice manipulează opinia publică” „Așadar, în loc să-și asume consecințele propriilor inacțiuni, reprezentanții clasei politice manipulează opinia publică, instigând-o împotriva judecătorilor și generând riscul destabilizării grave a sistemului judiciar. Independența judecătorilor nu poate constitui obiectul vreunei contestări publice și nu poate fi negociată. Subminarea justiției înseamnă dispariția statului de drept și întoarcerea la totalitarism”, susține Consiliul Superior al Magistraturii care și-a declarat susținerea pentru Lia Savonea. (Materialul integral AICI) Ce spune CSM despre protestul anunțat de mai multe organizații nonguvernamentale Secția de Judecători a CSM iese în apărarea Curții Supreme și susține că informațiile „false sau denaturate” afectează încrederea publică în Justiție și lezează independența acesteia, cu atât mai mult cu cât sunt inițiate și orchestrate de politicieni. CSM face referire și la protestele organizate astăzi de ONG-uri apropiate USR în fața ÎCCJ și spune că „independența judecătorilor nu poate constitui obiectul vreunei contestări publice și nu poate fi negociată iar subminarea justiției înseamnă dispariția statului de drept și întoarcerea la totalitarism”. „Consiliul Superior al Magistraturii a atras atenția în repetate rânduri asupra amplificării atitudinilor publice ostile față de magistrați, care au potențialul de a afecta încrederea publică în justiție și de a leza independența acesteia, cu atât mai mult cu cât sunt inițiate și orchestrate de factorul politic. În acest context, demersul de contestare publică a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a judecătorilor instanței supreme, anunțat de mai multe organizații nonguvernamentale, constituie o escaladare fără precedent a campaniei împotriva sistemului judiciar, incompatibilă cu independența justiției și cu rolul fundamental al acesteia în statul de drept. Efectul concertat al acțiunilor publice vizând autoritatea judecătorească depășește cu mult limitele unor pretinse critici constructive și dobândește caracterul unor presiuni fără precedent la adresa justiției. În aceste condiții, Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă susținerea deplină față de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât afectarea independenței acesteia, prin acțiunile publice denigratoare care manipulează societatea împotriva justiției și subminează statul de drept, vulnerabilizează major puterea judecătorească, până la limita în care nu-și mai poate îndeplini menirea constituțională, aceea de a garanta funcționarea societății democratice în respect deplin față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, precizează CSM. (Materialul integralAICI) CSM sare în apărarea Liei Savonea, șefa Înaltei Curți Președinții Curților de Apel din țară fac scut în jurul Liei Savonea Președinții Curților de Apel din țară au dat publicității, luni, un comunicat de presă în care o apără pe șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, după valul de eliberări ale infractorilor celebri. Aceștia afirmă că „lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem” și că „reformarea unor hotărâri definitive prin intermediul unor căi extraordinare de atac reprezintă prevalența adevărului.” (Materialul integral AICI) Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a acuzat o campanie “fără precedent” de “denigrare a Instanței supreme și a judecătorilor” și de “destabilizare a ordinii de drept în care sunt implicați oameni politici, grupurile de presiune și formatori de opinie” și cere autorităților statului să își “îndeplinească atribuțiile și rolul în prevenirea și combaterea dezinformării și atacurilor hibride la adresa puterii judecătorești.” „Ce face Lia cu Justiția din România?” De cealaltă parte, organizaţiile reproşează că, de când Lia Savonea a devenit preşedintele ÎCCJ, judecătorii de la această instanţă au luat mai multe decizii prin care au fost eliberate mai multe persoane importante condamnate pentru corupţie. Protestul este ”o reacție pașnică, dar fermă la deriva gravă a sistemului judiciar, simbolizată de numirea și acțiunile actualei președinte a ÎCCJ, Lia Savonea, și la atitudinea de autoapărare instituțională a CSM și a Înaltei Curți, care confundă independența justiției cu impunitatea celor aflați la vârf”, transmit organizatorii care cer revocarea Liei Savonea și ”o resetare morală” a Curții Supreme. Mai multe organizaţii civice organizează un protest în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Corupția Ucide ,,Opriți derapajele din justiție. Revocați-o pe președinta CSM!” Peste 50.000 de cetățeni cer, printr-o petiție Declic, revocarea președintei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, pentru acțiuni ce subminează independența justiției. Sub conducerea Elenei Costache, CSM a devenit instrument de intimidare, prin plângeri penale și alte acțiuni pornite împotriva oricui contestă sistemul privilegiilor din justiție. Acțiunile, dar și inacțiunile șefei CSM sunt în evidentă contradicție cu rolul de garant al independenței justiției și cu îndeplinirea condiției de bună reputație, condiție imperativă impusă magistraților. Prin petiția semnată, cetățenii le cer judecătorilor independenți să declanșeze procedura de revocare a președintei CSM. Sursă foto și VIDEO: Gândul / Asociația Corupția Ucide RECOMANDAREA AUTORULUI: Începe asaltul asupra Justiției! Susținătorii lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc proteste împotriva magistraților. „Nu avem toată Puterea, până nu luăm și Justiția”, ideea USL din 2012 revine în 2025 – îmbrățișată chiar de cei care o contestau Avocații din România reacționează în SCANDALUL Gheorghiu și se
SSCANDALUL din justiția românească nu rămâne fără ecou. Organizația magistraților europeni MEDEL condamnă „demonizarea” judecătorilor: „Incită la ură şi umilirea publică”
Dana Gîrbovan, președinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care Organizația MEDEL (n.r. – Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) condamnă „campania constantă de denigrare a puterii judecătoreşti, încurajată activ sub pretextul reformării repetate a statutului judecătorilor şi procurorilor din România.” Reamintim că justiția din România se află pe un butoi cu pulbere, după reforma pensiilor speciale, anunțată de Guvernul Bolojan, ceea ce a stârnit un adevărat scandal pe scena justiției din României, magistrații acuzând că sunt discreditați, iar acest lucru poate submina încrederea publică în puterea judecătorească. Subiectul pensiilor speciale ale magistraților stârnește, în continuare, reacții și controverse diverse în spațiul public. „MEDEL a solicitat Guvernului României să respecte pe deplin independenţa sistemului judiciar” Potrivit sursei citate, MEDEL solicită autorităţilor române să respecte standardele internaţionale şi să înceteze tacticile de presiune care destabilizează şi delegitimează sistemul judiciar. În plus, sprijină apelurile Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România ca celelalte puteri şi autorităţi să respecte statutul constituţional al judecătorilor şi să se asigure că principiile stabilităţii şi predictibilităţii acestui statut nu reprezintă doar vorbe goale, ci un scop comun demn de susţinut şi păstrat. „Toate acestea se petrec în timp ce discursul care incită la ură şi umilirea publică” „MEDEL (Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) condamnă public campania de denigrare a puterii judecătoreşti din România, care a fost relansată în iulie 2025 de partidele aflate la putere, sub pretextul necesităţii reducerii deficitului bugetar. MEDEL atrage atenţia că un astfel de climat de ostilitate politică, întreţinut de oficiali de rang înalt, nu este de natură doar să ameninţe independenţa puterii judecătoreşti, ci şi să erodeze încrederea publicului în sistemul judiciar şi în legitimitatea acestuia, ce reprezintă o componentă esenţială a statului de drept. În declaraţiile sale anterioare privind România, MEDEL a solicitat Guvernului României să respecte pe deplin independenţa sistemului judiciar şi standardele internaţionale privind libertatea de exprimare şi critica sistemului judiciar, aşa cum au fost acestea statuate în opiniile şi recomandările instituţiilor internaţionale. Avem în vedere în primul rând Opinia nr. 18/2025 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europene: Comentariile critice neechilibrate ale politicienilor sunt iresponsabile şi cauzează o problemă gravă, deoarece pot submina încrederea publică în puterea judecătorească. În aceste cazuri, puterea judecătorească trebuie să evidenţieze că un astfel de comportament este un atac asupra Constituţiei unui stat democratic şi un atac asupra legitimităţii unei alte puteri a statului”, sunt precizările făcute de MEDEL. „Niciodată nu ar trebui să încurajeze nesupunerea faţă de deciziile judiciare” „Respectarea limitei clare între libertatea de expresie şi critica legitimă pe de o parte, şi lipsa de respect şi presiunea incorectă asupra puterii judecătoreşti, pe de altă parte, impun ca politicienii să nu recurgă la argumente simpliste sau demagogice pentru a critica puterea judecătorească în timpul campaniilor politice doar de dragul argumentării sau pentru a abate atenţia de la propriile lor deficienţe. De asemenea, niciodată nu ar trebui să încurajeze nesupunerea faţă de deciziile judiciare, cu atât mai puţin violenţa împotriva judecătorilor. Puterile executivă şi legislativă trebuie să îşi îndeplinească obligaţia de a asigura toată protecţia necesară şi adecvată atunci când atribuţiile şi funcţionarea instanţelor sunt puse în pericol prin atacuri sau intimidări la adresa membrilor puterii judecătoreşti. Campania constantă de demonizare a judecătorilor din România din ultimii trei ani pune sub semnul întrebării abilitatea acestora de a-şi îndeplini în mod independent şi corect atribuţiile, acestea fiind compromise prin presiunile excesive de a accepta modificări substanţiale anuale ale statutului judecătorilor. ‘ Stabilitatea legislativă şi predictibilitatea nu pot fi asigurate cât timp statutul judecătorilor şi procurorilor este subminat an de an. Toate acestea se petrec în timp ce discursul care incită la ură şi umilirea publică pot încuraja activ nesupunerea faţă de hotărârile judecătoreşti şi chiar violenţa faţă de reprezentanţii puterii judecătoreşti, care sunt portretizaţi ca fiind cauza principală a deficitului bugetar.” Sursă foto: Shutterstock RECOMANDAREA AUTORULUI: Radu Marinescu, ministrul Justiției: “Orice modificare pe LEGILE JUSTIȚIEI se face cu consultarea Comisiei Europene” Nicușor Dan intervine în plin SCANDAL al reformei din magistratură! / Întrebare către CSM: Ce este cu această debandadă? CSM îi dă peste nas lui Ilie Bolojan și spune „PAS” REFORMEI Operațiunea „DISCREDITAREA”! Cum s-a transformat reforma „pensiilor speciale” într-un RĂZBOI TOTAL al grupării Bolojan împotriva magistraților! Radu Marinescu, ministrul Justiției: “Orice modificare pe LEGILE JUSTIȚIEI se face cu consultarea Comisiei Europene”