Explicația găsită de Jaqueline Cristian pentru eliminarea de la Australian Open: A fost haos

Jaqueline Cristian (35 WTA), cel mai bine clasată jucătoare a României în ierarhia tenisului feminin, a oferit o primă reacție după eșecul prematur de la Australian Open 2026. Deși pornea cu așteptări mai mari la Grand Slam-ul de la Melbourne, Jaqueline Cristian a pierdut la debut, luni dimineață, scor 3-6, 6-7(6), în fața Karolinei Muchova (Cehia, locul 19 WTA). Cristian a avut de înfruntat o adversară puternică, însă românca a invocat și condițiile de la Melbourne. Chiar și așa, ea rămâne cu un cec consistent, în valoare de 100.965 de dolari, aferent prezenței pe tabloul principal. Jaqueline Cristian a reacționat după eliminarea prematură de la Australian Open: „Nu m-am putut antrena” La scurt timp după înfrângerea suferită în minimum de seturi, Jaqueline Cristian a oferit explicații pentru Eurosport. Ea a pus înfrângerea inclusiv pe seama oboselii, după ce săptămâna trecută a ajuns în sferturi la Adelaide: „A fost un meci greu, o știu, am mai jucat de câteva ori cu ea și nu am reușit să o bat niciodată, dar astăzi a fost cel mai strâns meci, iar ăsta e un lucru bun din toată ziua asta superbă pe care o am. Au fost condiții destul de grele, vânt, haos, ea e o jucătoare incomodă, e foarte completă… Am încercat să fac tot posibilul, din păcate nici nu am fost refăcută 100% după săptămâna trecută pentru că totuși au fost 5 meciuri la rând, după care m-am simțit destul de obosită și am ajuns aici și nu am putut să mă antrenez nici măcar pe terenul de meci înainte de turneu. E o chestie pe care am acceptat-o. Bineînțeles, sunt foarte fericită de cum a mers săptămâna trecută și per total chiar vreau să stau pozitivă pentru că mi se pare că sunt într-o dinamică bună și astăzi, deși am pierdut meciul, chiar sunt mândră de felul în care am reușit să lupt și să stau acolo pentru fiecare minge, să-mi joc șansa”, a transmis Jaqueline. „S-a văzut că a fost mai sigură pe ea” Sportiva din România a concluzionat că adversara ei a fost mai constantă în joc: „S-a văzut ca ea a fost mai sigură pe ea, eu ca tenis nu sunt foarte fericită cu ce am arătat, dar singurul lucru care mă bucură e că totuși am reușit să lupt și să încerc să depășesc faptul că nu erau condiții ideale, că nu am fost pregătită 100%, că e o jucătoare foarte bună… Asta e, din păcate asta am avut de această dată la turneul ăsta și oricât de mult îmi place, e Grand Slam-ul meu preferat, de data asta e cam scurt. Îmi doresc foarte mult să continui munca, dinamica asta bună pe care am început-o din startul sezonului și faptul că mă simt bine, sunt sănătoasă, pot să joc, pot să mă antrenez bine, asta îmi doresc. Ca numere, niciodată nu am fost genul care să pună preț pe numere, dar îmi doresc foarte mult să mă apropii cât mai mult de top 20 și o să fac tot posibilul să îndeplinesc obiectivul ăsta”, a adăugat Jaqueline Cristian. Ea a pierdut toate cele patru întâlniri cu Muchova de până acum.
Sorana Cîrstea, înfrângere dramatică la US Open! Favorita 11 a eliminat-o pe româncă după un meci tensionat
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă la US Open de favorita cu numărul 13, la capătul unui meci tensionat. Două ore și 58 de minute au stat pe teren Sorana Cîrstea și sportiva cehă Karolina Muchova, cea din urmă câștigând cu 7-6 (0), 6-7 (3), 6-3. Cîrstea a părăsit US Open după un meci tensionat cu a 11-a favorită Aflată în ultimul an al carierei, Sorana Cîrstea (71 WTA) a jucat la US Open pentru a 18-a oară. Cea mai bună performanță rămâne calificarea în turul 3, pe care a realizat-o în 2009, 2019 și 2020. Acum a dat în primul tur peste argentinianca Solana Sierra (74 WTA), de care a trecut la pas, cu 7-5, 6-0. A urmat meciul cu sportiva cehă Karolina Muchova (13 WTA), desemnată a 11-a favorită a competiției. Românca a înceout în forță și a condus cu 4-1, dar Muchova a întors scorul la 5-4 și a servit pentru set. Până la urmă, s-a ajuns la tie-break, unde Sorana parcă nici nu a fost pe teren, în condițiile în care nu a câștigat nici măcar un singur punct. Partea a doua a confruntării a fost la fel de tensionată. Cîrstea a realizat break la 1-1, iar la 5-4 a servit pentru a duce meciul în decisiv. Au urmat 3 break-uri albe, dar în tie-break românca a fost mult mai stăpână pe situație. Sorana Cîrstea continuă US Open la dublu, alături de rusoaica Anna Kalinskaya Muchova a deschis decisivul cu break, iar diferența putea fi și mai mare, dar Sorana și-a stăpânit nervii la 1-3, când a salvat nu mai puțin de 6 mingi de break. A fost, de altfel, cel mai lung game al partidei, jucându-se 20 de puncte. La 5-3 pentru cehoaică, Sorana a salvat două mingi de meci pe propriul serviciu, dar în următorul game a fost nevoită să se recunoască învinsă. Următoarea adversară a Karolinei este compatrioata ei Lidia Noskova (32 WTA, cs 21), care a profitat de abandonul germancei Eva Lys (59 WTA), când o conducea cu 6-4, 3-0. Chiar dacă a pierdut, Sorana va continua să joace la US Open. Ea este prezentă pe tabloul de dublu alături de rusoaica Anna Kalinskaya. Cele două le au adversare în primul tur pe jucătoarele americane McCartney Kessler și Peyton Stearns. Într-un alt meci de pe tabloul de simplu, poloneza Iga Swiatek (2 WTA, cs 2) s-a calificat cu destule emoții în turul 3. Ea a avut-o adversară pe olandeza Suzan Lamens (66 WTA), în fața căreia s-a impus abia după setul decisiv, cu 6-1, 4-6, 6-4. „Al treilea set este o resetare. Trebuie să începi de la început și să joci puțin mai precis. Știu că am lăsat-o să intre în meci după primul set, iar ea și-a folosit șansele și a știut imediat ce să facă cu ele. Cu siguranță, merită game-urile pe care le-a câștigat. Nu aș spune că sunt surprinsă. Dar da, cred că și-a îmbunătățit puțin nivelul în ceea ce privește faptul că nu a mai făcut atât de multe greșeli, așa cum a făcut în primul set. Am simţit că depindea de mine şi de greşelile făcute sau nu. Probabil că am fost puţin tensionată în setul al doilea. Am făcut câteva greşeli, aşa că sunt fericită că la final am putut fi mai hotărâtă”, a spus Swiatek în interviul acordat pe teren. Următoarea adversară a câștigătoarei de la Wimbledon este Kalinskaya (29 WTA, cs 29), care a trecut cu 6-1, 7-5 de kazaha Yulia Putintseva (55 WTA). Scorul meciurilor directe este 1-1.
Viitoarea adversară a Soranei Cîrstea a fost stresată de presiunea publicului în meciul cu Venus Williams! Reacția sinceră a Karolinei Muchova: Mă bucur că am scos-o la capăt
Karolina Muchova, viitoarea adversară a Soranei Cîrstea în turul 2 de la US Open, a avut parte de un mediu ostil din partea publicului în meciul din runda inaugurală, când s-a impus în fața legendarei Venus Williams (45 de ani), scor 6-3, 2-6, 6-1. Muchova s-a declarat „stresată” de presiunea publicului care a susținut-o pe dubla campioană de la US Open. Venus Williams a primit un wild-card din partea organizatorilor US Open, acest turneu fiind al treilea la care a jucat după o pauză competițională de peste 16 luni, din motive medicale. Celelate două au fost Washington Open (WTA 500), unde a reușit o victorie, respectiv Cincinnati Open (WTA 1.000). Williams are șapte titluri de Grand Slam, la simplu, din care două sunt la US Open, în 2000 și 2001, iar celelalte cinci sunt la Wimbledon (2000, 2001, 2005, 2007 și 2009). De asemenea, are și două titluri la dublu, la Flushing Meadows, alături de Serena Williams, în 1999 și 2009. Cu un astfel de palmares la US Open, publicul a susținut-o în meciul cu Muchova, care s-a declarat „stresată” de presiunea venită din tribune, dar fericită că a reușit să depășească momentul. Jucătoarea cehă Karolina Muchova (29 de ani), de două ori semifinalistă la US Open, în 2023 și 2024, a început cu dreptul actuala ediție a ultimului turneu de Grand Slam al anului. Muchova a reușit să se impună în fața lui Venus Williams, scor 6-3, 2-6, 6-1, în două ore și un minut de joc. Pentru Karolina Muchova acesta a fost al doilea meci direct cu Venus Willims, și al doilea succes, după cel din 2020, tot de la US Open, din primul tur, când a câștigat cu scorul de 6-3, 7-5. La cel moment, Karolina Muchova era pe locul 26 WTA, în timp ce Venus ocupa poziția 67 în ierarhia feminină. „Am fost stresată. Voi mă stresați. Nu, a fost o atmosferă incredibilă. Ea este o legendă a sportului nostru, înțeleg. E atât de frumos să împart terenul cu ea. Mă bucur că am avut norocul să câștig astăzi. Am încercat să ignor zgomotul și să mă concentrez doar pe mine. Credeam că fac multe greșeli. Ea lovește atât de puternic, încât m-am simțit puțin pierdută în setul al doilea și mă bucur că mi-am revenit în setul al treilea. M-am concentrat mai mult pe serviciul meu. Mă bucur că am scos-o la capăt și că am reușit să câștig” a declarat Muchova în interviul acordat pe teren, citată de The Tennis Gazette. Karolina Muchova și Sorana Cîrstea joacă al șaptelea meci direct Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 71 WTA) s-a calificat în turul 2 la US Open, după o victorie facilă în fața jucătoarei din Argentina, Solana Sierra, scor 7-5, 6-0, după 71 de minute de joc, cu un prim set extrem de echilibrat. În turul 2, Sorana Cîrstea va juca împotriva Karolinei Muchova, cea care în 2023 o învingea în sferturile de finală. Pentu Sorana Cîrstea, în 2023 a fost cea mai bună performanță a sa la US Open. Muchova conduce cu 5-1 în meciurile directe cu Sorana Cîrstea, singura victorie a româncei fiind în turul 3 la Miami Open (WTA 1.000), în 2023. Celelalte meciuri dintre Muchova și Cîrstea au fost la US Open (2020), Dubai (2023 și 2025) și Montreal (2023). Pentru accderea în turul 2 la US Open, Sorana Cîrstea primește 70 de puncte WTA și și-a asigurat un cec de 154.000 de dolari. În clasamentul WTA Live, Sorana Cîrstea a urcat până pe poziția 63. Cea mai bună clasare a sportivei din România, care recent a vorbit despre retragerea sa din tenisul profesionist, a fost locul 21 WTA, pe care l-a atins în 21 august 2013.