George Simion va adopta politicile lui Viktor Orban, dacă câștigă alegerile: Vor fi politică de stat

george-simion-va-adopta-politicile-lui-viktor-orban,-daca-castiga-alegerile:-vor-fi-politica-de-stat

Simion a susținut că va aplica politicile lui Viktor Orban Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii de la Euronews. Cei doi finaliști ai alegerilor prezidențiale 2025 au fost întrebați ce garanții oferă minorităților maghiare cu privire la dreptul de de a-și exprima liber identitatea națională, precum și dacă sunt în favoarea arborării drapelului secuiesc la evenimente. Nicușor Dan a afirmat că România este „un model de bune practici” pentru minoritățile sale, inclusiv cea maghiară, dar nu este de acord cu arborarea drapelului secuiesc la evenimente oficiale. „Cred că România e un model de bune practici față de minoritățile sale, inclusiv față de cea maghiară. Un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la manifestări oficiale”, a spus el. De cealaltă parte, George Simion a susținut o direcție conservatoare, „sănătoasă”: „Trebuie să înțeleagă toți etnicii maghiari că sunt cetățeni buni ai României și trebuie să-i lăsăm pe cei care ne învrăjbesc gratuit să meargă la lada de gunoi a istoriei. Sunt oameni care nu vor binele comunităților maghiare din România și vor să meargă pe aceeași direcție pe care merge Emmanuel Macron și toți globaliștii de la Bruxelles, în loc să meargă pe direcția conservatoare, sănătoasă, la care aderă o mare parte a poporului maghiar. Trebuie să fim uniți în fața provocărilor, cu poziții comune. Îl respect pe președintele Fidesz și al Ungariei, Viktor Orban, tocmai de-aceea multe din pozițiile sale vor fi politică de stat și în România. E timpul unei Europe creștine, în care vom lupta pentru dreptul nostru la a fi cetățeni europeni”. Recomandări Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu Colaborare între România și Ungaria Ulterior, candidatul independent la Președinția României a ridicat problema lozincilor scandate de galerii de fotbal împotriva minorității maghiare: „Ani la rând, mai multe galerii de fotbal au scandat lozinci împotriva minorității maghiare din România. Domnul Simion era pe-acolo?” „Nicușor Dan a avut poziții publice împotriva minorității LGBT, trebuie să ne respectăm toți concetățenii”, a răspuns George Simion. În cadrul unui interviu acordat unui jurnalist BBC, candidatul AUR a spus că subiectele menționate de Viktor Orban despre conflicte și schimbarea granițelor nu mai sunt relevante, precizând că acestea s-au întâmplat acum „o mie de ani”, conform portalului Index. Simion a pledat pentru colaborare între România și Ungaria în fața provocărilor comune, cum ar fi migrația ilegală, problemele demografice, ideologia woke.  „Fie că ne place sau nu, trăim pe un singur pământ. Împărtășim aceeași geografie și avem țările învecinate. Așa că trebuie să ne creăm viitorul împreună”, a afirmat el. George Simion a mai spus în cadrul dezbaterii electorale de la Euronews că, în calitate de președinte, nu va mai aloca fonduri pentru alte țări. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro “Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați Adevarul.ro Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea Observatornews.ro EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari HOROSCOP Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Din ce au câștigat bani și ce realizări au avut Nicușor Dan și George Simion înainte de a intra în politică

din-ce-au-castigat-bani-si-ce-realizari-au-avut-nicusor-dan-si-george-simion-inainte-de-a-intra-in-politica

Până în ziua alegerilor, Libertatea va publica o serie de articole despre cei doi candidați, care ne vor arăta informații cruciale despre viața lor personală și politică. Unde au lucrat înainte de a intra în politică? Nicușor Dan, înainte de a intra în politică, a avut o carieră remarcabilă în matematică și activism civic. El a fost cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române timp de 18 ani (1998-2016) și a fost unul dintre fondatorii și primul director administrativ al Școlii Normale Superioare București, o instituție universitară de elită pentru științe, unde a ocupat funcția de director executiv între 2000 și 2006. De asemenea, Nicușor Dan a fondat în 2006 Asociația „Salvați Bucureștiul”, un ONG dedicat protejării patrimoniului arhitectural și mediului urban din Capitală, activând ca lider civic și câștigând numeroase procese pentru protejarea spațiilor verzi și a clădirilor de patrimoniu. Pe scurt, înainte de politică, Nicușor Dan a fost: Cercetător și profesor de matematică la Institutul de Matematică al Academiei Române Director executiv și fondator al Școlii Normale Superioare București Fondator și lider al Asociației „Salvați Bucureștiul”, implicat activ în activism civic Recomandări Indemnizații triplate pentru conducerea celui mai neperformant aeroport din România. Zeci de milioane de euro, îngropați în 10 ani în poarta aeriană pustie Înainte de a intra în politică, George Simion a lucrat în mai multe domenii: Director de marketing (2012-2020) la firma Ideal Proiect Arhitecture & Design, unde s-a ocupat de strategia de promovare în mediul online. Reporter (2011) la Alfa News 10. Colaborator cu articole de opinie la publicația Adevărul începând din 2014. A avut și activități antreprenoriale, vânzând haine de brand și produse pentru ultrași, inclusiv online și într-un magazin fizic. De asemenea, a fost implicat în numeroase acțiuni civice și a fondat Platforma Unionistă „Acțiunea 2012” în 2012, fiind cunoscut pentru activismul său pro-unionist. Ce realizări profesionale au avut? Realizările profesionale ale lui Nicușor Dan: 1. Matematician de elită A câștigat două medalii de aur cu punctaj maxim la Olimpiada Internațională de Matematică (1987 și 1988), fiind primul român cu această performanță. Doctorat în matematică obținut la Universitatea Paris XIII, cu o teză coordonată de matematicieni de renume internațional. 2. Fondator și director al Școlii Normale Superioare București A fondat și condus această instituție universitară de elită, menită să oprească exodul tinerilor talentați și să ofere condiții comparabile cu marile universități occidentale. Sub conducerea sa, școala a format un colectiv științific de renume, cu absolvenți recunoscuți internațional. Recomandări 8 mai 1945. Cum au primit românii vestea încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial. Trei zile de petreceri în stradă cu „dezlegare” la radio 3. Cercetător și profesor A activat ca cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române și ca profesor universitar. 4. Lider civic și activist A fondat Asociația „Salvați Bucureștiul”, implicându-se activ în protejarea patrimoniului și a spațiilor verzi din Capitală. A inițiat și condus numeroase campanii de succes pentru stoparea abuzurilor urbanistice. 5. Carieră politică Fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul și cofondator al Uniunii Salvați România (USR), partide axate pe transparență și anticorupție. Primar general al Bucureștiului din 2020, reales în 2024, cu priorități pe infrastructură, transparență și modernizarea orașului. Realizările profesionale ale lui George Simion: 1. Activism civic și inițiative unioniste Fondator al Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, o mișcare importantă pentru promovarea unirii României cu Republica Moldova. Cofondator al „Alianței pentru Centenar”, rețea de peste 100 de organizații din România, Republica Moldova și diaspora, axată pe proiecte unioniste. Organizator al unor ample marșuri și campanii civice pro-unioniste, inclusiv mitinguri și acțiuni de strângere de fonduri pentru cauze sociale. 2. Carieră profesională și antreprenorială Recomandări Dependența de cașcavalul guvernării amână schimbarea la față a PSD. Ce lupte se dau în culisele partidului Director de marketing (2012-2020) la Ideal Proiect Arhitecture & Design, responsabil cu strategia de promovare online. Antreprenor: a fondat o firmă în domeniul IT, transformată ulterior într-un magazin online și apoi fizic de haine și produse pentru ultrași. Reporter la Alfa News 10 (2011) și colaborator cu articole de opinie la ziarul Adevărul. 3. Publicații Autor al cărților „Blocați în labirint” (2017), o radiografie a Republicii Moldova, și „Cum i-am cunoscut” (2019), o colecție de eseuri despre experiențele sale civice și politice. 4. Carieră politică Fondator și lider al partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partid care a intrat în Parlamentul României la alegerile din 2020. Deputat în Parlamentul României din 2020, vicepreședinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și membru în delegații parlamentare internaționale. Candidat la alegerile prezidențiale din 2024, unde a obținut aproape 14% din voturi. Au avut vreodată afaceri? Nu există dovezi că Nicușor Dan a avut vreodată o afacere proprie sau că a fost antreprenor în sensul clasic. Cariera sa profesională s-a concentrat pe matematică (cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române), educație (fondator și director al Școlii Normale Superioare București) și activism civic (fondator al Asociației „Salvați Bucureștiul”). Deși, ca primar, a susținut inițiative pentru sprijinirea antreprenorilor și a startup-urilor și a promovat parteneriate public-private, nu există informații că ar fi deținut sau administrat o afacere personală. George Simion a avut o afacere proprie înainte de a intra în politică. El a declarat public că a deținut o firmă prin care a vândut haine de brand din Marea Britanie și Germania, a făcut importuri și producție în România și a deschis un magazin pe Calea Moșilor din București. Simion a menționat că această afacere i-a adus venituri de 5.000-7.000 de euro lunar și că a început activitatea antreprenorială de la o vârstă fragedă, pentru a-și asigura necesitățile personale. Totodată, el a recunoscut că în perioada în care deținea această afacere a fost implicat în evaziune fiscală, nefiscalizând toate veniturile, mai ales din comercializarea unor produse precum hainele și petardele pentru galeriile de fotbal. Ce venituri au avut în ultimii 5 ani? În ultimii 5 ani, principalele venituri ale lui Nicușor Dan au provenit din salariul de primar general al Capitalei, care în 2025 este de aproximativ 21.000 de lei net pe lună. Acest lucru înseamnă un venit anual net de circa 250.000 de lei, respectiv

Internetul mobil, oprit la Moscova, de frica Ucrainei, inaintea paradei din Piața Roșie

internetul-mobil,-oprit-la-moscova,-de-frica-ucrainei,-inaintea-paradei-din-piata-rosie

Noi atacuri ucrainene În ultimele două zile, mai multe atacuri cu drone ucrainene au dat peste cap funcţionarea aeroporturilor din vestul Rusiei, stârnind temeri cu privire la buna desfăşurare a ceremoniilor. În noaptea de marţi spre miercuri, noi atacuri aeriene încrucişate între Rusia şi Ucraina au ucis două persoane la Kiev, au rănit zeci de persoane de partea ucraineană şi au dus la închiderea temporară a aeroporturilor din Moscova. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat miercuri că Rusia ia „toate măsurile necesare” pentru a asigura securitatea celebrărilor, al căror punct culminant va fi parada militară prevăzută vineri în Piaţa Roşie, la care va participa, printre alţii, preşedintele chinez Xi Jinping. Potrivit lui Peskov, din cauza ameninţărilor ucrainene au fost instituite la Moscova „restricţii în funcţionarea internetului mobil”. „O continuare a războiului împotriva lui Hitler” Aceste celebrări ocupă un loc central în cultul patriotic al victoriei din 1945 promovat de Kremlin, care susţine că ofensiva din Ucraina, declanşată în februarie 2022 şi care a provocat zeci de mii de morţi în fiecare tabără, este o continuare a războiului împotriva lui Hitler. Recomandări Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion Cu ocazia evenimentului, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la 28 aprilie o armistiţiu unilateral de trei zile, între 8 şi 10 mai. Dar această propunere, care trebuie să intre în vigoare miercuri la ora 21:00 GMT (24.00, ora României), a fost criticată vehement de Kiev. Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că „nu crede” că Rusia va respecta armistiţiul şi a declarat că Ucraina nu poate garanta siguranţa liderilor care se vor deplasa la Moscova. Haos la Moscova Miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron, aliat al Kievului, a estimat, la rândul său, că Putin „probabil” nu va respecta propriul armistiţiu. Ucraina a continuat atacurile nocturne cu drone în Rusia, provocând în primele ore ale zilei de miercuri devierea unor zboruri care se îndreptau spre aeroportul Şeremetievo din Moscova, potrivit companiei naţionale Aeroflot. De marţi, cel puţin 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate în Rusia, iar cel puţin 60.000 de pasageri au fost afectaţi, a anunţat miercuri asociaţia operatorilor ruşi de turism. Cu o zi înainte, activitatea mai multor aeroporturi ruseşti a trebuit să fie suspendată din cauza atacurilor ucrainene. Spaţiul aerian al Ucrainei, al cărui teritoriu este bombardat zilnic şi masiv de Moscova, este complet închis de la începutul atacului rus din 2022. Rusia ocupă în prezent circa o cincime din teritoriul ucrainean.  Recomandări Nicușor Dan vs George Simion. Ce au spus la prima confruntare înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, la Congresul BNS Ucraina, prin intermediul lui Andrii Kovalenko, oficial ucrainean responsabil cu combaterea dezinformării, a revendicat miercuri atacuri împotriva unor ţinte militare din Rusia: trei companii şi două baze aeriene. Rușii ucid civili în continuare Cu câteva ore înainte de începerea încetării focului decretate unilateral de Moscova, armata rusă a lansat în noaptea de marţi spre miercuri cinci rachete balistice şi 187 de drone asupra Ucrainei, au declarat miercuri forţele aeriene ucrainene. Potrivit acestora, au fost doborâte două dintre aceste rachete, 81 de drone, iar alte 64 de drone erau momeli și au dispărut fără a provoca pagube. La Kiev, două persoane – o mamă şi fiul ei – au fost ucise şi alte şapte rănite, dintre care patru copii, a continuat el. Zelenski cere „sancțiuni mai severe” Potrivit lui Zelenski, regiunile Zaporojie, Doneţk, Jîtomîr, Herson şi Dnipro au fost, de asemenea, vizate de atacuri. Oraşul Zaporojie, din sud, a fost atacat de 13 drone, potrivit poliţiei, care a raportat patru răniţi. Pe front, armata rusă a revendicat miercuri cucerirea localităţii Lîpove, situată în nordul regiunii ucrainene Doneţk (est), unde două persoane au fost ucise în cursul dimineţii la Oleksandro-Kalînové în urma unor lovituri aeriene ruse, a anunţat guvernatorul ucrainean Vadim Filaşkin. Recomandări Ce cred candidații la Președinție despre căderea leului. George Simion: „Anumite companii au pariat împotriva leului” / Nicuşor Dan: „Am avut acelaşi efect după alegerile din noiembrie” După noile atacuri asupra Kievului, Volodimir Zelenski a cerut „o presiune considerabil mai mare şi sancţiuni mai severe” împotriva Moscovei. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Viva.ro S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai

Emmanuel Macron și Friedrich Merz s-au întâlnit la Paris, anunțul pe care l-au făcut

emmanuel-macron-si-friedrich-merz-s-au-intalnit-la-paris,-anuntul-pe-care-l-au-facut

Chestiunea „descurajării” nucleare Ei au convenit, în special, să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”, iar dintre subiectele abordate nu au lipsit programele industriale şi umbrela nucleară, relatează presa franceză. În faţa jurnaliştilor, Emmanuel Macron şi Friedrich Merz au vorbit despre principalele obiective strategice ale Parisului şi Berlinului, la o zi după alegerea noului cancelar german în Bundestag. Într-un moment în care ecosistemul european al apărării este chemat să se redreseze, confruntat cu retragerea americană din Europa şi cu ameninţarea rusă, chestiunile legate de cooperarea militară au ocupat un loc important. Noul cancelar german a menţionat că doreşte să „discute cu Franţa şi Marea Britanie” despre chestiunea „descurajării” nucleare. Această discuţie este „văzută în mod explicit ca o completare a ceea ce avem deja cu partenerii noştri americani în cadrul NATO”, a adăugat Emmanuel Macron în cadrul unei conferinţe de presă comune. „Vom da mandat miniştrilor noştri respectivi să înceapă această discuţie”. Nu este vorba „de a ne substituim garanţiilor de securitate oferite de Statele Unite Europei”, a precizat el. Recomandări Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion Consolidarea „pilonului european al NATO” În faţa spectaculoasei apropieri a administraţiei Donald Trump de Rusia şi a perspectivei unei retrageri americane din Europa, Friedrich Merz a chemat în februarie Parisul şi Londra, cele două puteri nucleare europene, la o discuţie pentru a vedea dacă Germania ar putea „beneficia de partajarea nucleară, cel puţin de securitatea nucleară”. Consolidarea „pilonului european al NATO” nu slăbeşte Alianţa Nord-Atlantică, dimpotrivă, este o asumare mai mare a responsabilităţii de către europeni, a adăugat Emmanuel Macron. „Este absolut firesc ca toate subiectele să fie discutate, inclusiv cel al descurajării nucleare, având în vedere istoria şi specificul nostru”, a spus el. „Pilonul european al NATO” nu slăbeşte Alianţa Nord-Atlantică, dimpotrivă, este o asumare mai mare a responsabilităţii de către europeni, a adăugat preşedintele francez. De la originea sa, descurajarea franceză se doreşte complet independentă şi se bazează pe aprecierea unui singur om, preşedintele, dacă există o ameninţare la adresa intereselor vitale ale ţării. Vor fi dezvoltate noi capacități de apărare În cadrul întâlnirii lor, prima după preluarea funcţiei de către Friedrich Merz, cei doi au discutat şi despre consolidarea cooperării în domeniul apărării, în contextul în care Parisul şi Berlinul îşi măresc bugetele militare. Recomandări Nicușor Dan vs George Simion. Ce au spus la prima confruntare înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, la Congresul BNS „Vom accelera programele franco-germane şi vom dezvolta noi capacităţi”, în special în ceea ce priveşte viitoarele tancuri, avioane de luptă şi „rachetele cu rază lungă de acţiune”, a explicat şeful statului francez. Două programe industriale majore sunt derulate între Franţa şi Germania, cu incertitudini persistente. Programul SCAF (sistemul de luptă aeriană al viitorului) are ca obiectiv dotarea forţelor franceze, germane şi spaniole cu un nou avion de luptă de nouă generaţie („NGF”, pentru care Dassault a fost desemnat constructor-şef) asistat de drone, până în 2040. Următoarele etape ale dezvoltării sale rămân incerte pentru moment. Audiat în Adunarea Naţională franceză pe 9 aprilie, directorul general al Dassault-Aviation şi-a exprimat rezervele cu privire la proiect, declarând că „nu este uşor să înlături îndoielile când tu însuţi ai îndoieli”. Tancul viitorului Programul MGCS (Main Ground Combat System) are ca obiectiv dezvoltarea „tancului viitorului” franco-german. La jumătatea lunii aprilie, a fost creată o societate comună pentru proiect, denumită „MGCS Project Company GmbH”, care reuneşte KNDS, Rheinmetall şi Thales. Lansat la iniţiativa guvernelor francez şi german, programul MGCS vizează înlocuirea, până în 2040, a tancurilor de luptă Leopard 2 şi Leclerc cu un sistem de luptă terestru multiplataformă. Recomandări Ce cred candidații la Președinție despre căderea leului. George Simion: „Anumite companii au pariat împotriva leului” / Nicuşor Dan: „Am avut acelaşi efect după alegerile din noiembrie” În ceea ce priveşte artileria, Rheinmetall şi americanii de la Lockheed Martin au anunţat recent o colaborare pentru dezvoltarea unui „centru european de excelenţă” pentru producţia şi distribuţia diferitelor rachete, în inima Europei. Acest anunţ, care implică un gigant american din sectorul apărării, a contrazis declaraţiile politice care cereau o Europă suverană în materie de apărare. Prioritate absolută La sfârşitul lunii februarie, Friedrich Merz a declarat încă o dată că „prioritatea absolută” este consolidarea apărării europene, astfel încât Vechiul Continent să ajungă „treptat la independenţă faţă de Statele Unite”. Pe termen scurt, Europa se confruntă însă cu probleme în domeniul armamentului, în special în ceea ce priveşte capacităţile cu rază lungă de acţiune. Consiliul comun de apărare și securitate Parisul şi Berlinul au convenit, de asemenea, să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”. Acesta „se va reuni periodic pentru a oferi răspunsuri operaţionale la provocările strategice comune”, potrivit lui Emmanuel Macron. Cele două ţări au decis, de asemenea, să „coordoneze” şi să împărtăşească analizele lor strategice şi să lanseze un „program franco-german de inovare în domeniul apărării pentru a permite inovaţiile disruptive necesare războiului de mâine”. Europenii nu pot înlocui SUA În conferinţa de presă, Emmanuel Macron a estimat, de asemenea, că Rusia lui Vladimir Putin „nu va respecta, fără îndoială” armistiţiul de trei zile pe care l-a decretat unilateral în conflictul cu Ucraina, între 8 şi 10 mai. „Dincolo de cele trei zile promise, care probabil nu vor fi respectate, la fel ca şi cele precedente, oare preşedintele rus este în sfârşit serios? Oare a decis în sfârşit să-şi respecte cuvântul dat, în special cel dat în discuţiile cu administraţia americană? Asta este ceea ce ne interesează”, a declarat şeful statului francez. Europenii „nu pot înlocui” Statele Unite pentru a obţine şi garanta un armistiţiu între Ucraina şi Rusia, crede, la rândul său, Friedrich Merz. „Războiul din Ucraina nu se va termina fără un angajament politic şi militar şi mai puternic din partea Statelor Unite, europenii nu pot înlocui acest angajament. Un viitor armistiţiu ar trebui garantat prin participarea Statelor Unite”, a punctat el. Situația din Gaza, tot mai critică Emmanuel Macron a afirmat, de asemenea, că situaţia din Gaza este în prezent „cea

Mesajul canndidaților la Președinție după căderea leului

mesajul-canndidatilor-la-presedintie-dupa-caderea-leului

Candidații la Președinție au spus ce cred despre căderea leului Politică Ce cred candidații la Președinție despre căderea leului. George Simion: „Anumite companii au pariat împotriva leului” / Nicuşor Dan: „Am avut acelaşi efect după alegerile din noiembrie” Moneda euro a sărit de pragul psihologic de 5 lei, după primul tur al alegerilor prezidențiale, marți, 6 mai 2025. Foto: Shutterstock Cei doi rivali la Președinție, candidatul independent Nicuşor Dan şi candidatul AUR George Simion, au fost întrebaţi, miercuri, la Congresul BNS, cine cred că este principalul vinovat pentru psihoza generată de creşterea euro peste pragul de 5 lei. George Simion a răspuns că anumite companii au pariat împotriva leului.  „Din informaţiile pe care le am au fost anumite companii care au pariat împotriva leului. Când voi avea acces, cu siguranţă o voi prezenta, pentru că a fost mişcare electorală cât se poate de penibilă. Românii nu mai pot fi influenţaţi de astfel de chestiuni”, a afirmat liderul AUR. Acesta a precizat: „Dacă mă întrebaţi cine e vinovat pentru deficitul bugetar uriaş, vă pot spune cert că este peste 9,3%, atunci cu siguranţă o să arăt către cei care au fost conducere. Pentru că este responsabilitatea lor”.  Pe de altă parte, Nicuşor Dan a declarat că nu toate lucrurile care se întâmplă sunt rezultatul unor conspiraţii, iar o cădere a leului a avut loc și după alegerilee din noiembrie 2024. „Nu orice se întâmplă în lume sau în România este rezultatul unei conspiraţii. Am avut acelaşi efect după alegerile din noiembrie. Vreau să vă spun două lucruri faţă de ce s-a întâmplat. În conferinţa mea de ieri de la ora 18.00 am încercat din poziţia mea de candidat la Preşedinţie să calmez acest fenomen şi să dau asigurări de stabilitate”, declarat Nicușor Dan. Totodată, primarul general al Bucureștiului, a continuat: „Pe de altă parte, din nou şi din nou, dacă ne uităm la oameni care promit că vor face trebuie să ne uităm la ce au făcut ei. Eu sunt cel care am luat Primăria Capitalei cu datorie curentă de trei sferturi din veniturile anuale şi am adus-o la un rating cu patru trepte peste ratingul naţional”, a explicat Dan. Recomandări Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion Moneda euro a depășit, marți, 5 lei, cursul valutar fiind mai exact de 5,0378 de lei, în creștere față de ziua precedentă. De asemenea, și dolarul american a crescut marți, după primul tur al alegerilor prezidențiale, mai arată BNR. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai Libertateapentrufemei.ro În sfârșit, gravidă! Miracolul vieții pentru superba noastră vedetă, după ani de chin. Soțul ei, cu 11 ani mai mare, a sperat alături de ea Adevarul.ro „Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Momentul în care Nicuşor Dan şi George Simion şi-au dat mâna, la finalul Congresului BNS HOROSCOP Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori Închide  

Donald Trump i-a propus Ucrainei să primească o parte din oamenii deportați din SUA, deși se află în război

donald-trump-i-a-propus-ucrainei-sa-primeasca-o-parte-din-oamenii-deportati-din-sua,-desi-se-afla-in-razboi

Propunerea, considerată neobișnuită, a fost adresată unei țări aflate în război și profund dependentă de sprijinul militar și financiar al SUA pentru supraviețuirea sa. Ucraina nu a primit niciun deportat din SUA Documentele nu arată clar cum a reacționat Ucraina la această solicitare transmisă în ianuarie de un diplomat american de rang înalt. Propunerea prevedea trimiterea acestor persoane într-o țară grav afectată de invazia Rusiei și lipsită de infrastructură aeriană funcțională din cauza atacurilor continue. Un diplomat ucrainean a comunicat Ambasadei SUA că guvernul de la Kiev va răspunde oficial doar după ce își va forma o poziție clară. Propuneri similare au fost făcute și altor state în aceeași perioadă. Până în prezent, Ucraina nu a primit niciun cetățean al unei terțe țări deportat de SUA și nu există indicii că ar fi luat serios în considerare oferta. Doi oficiali ucraineni, vorbind sub protecția anonimatului, au confirmat că propunerea nu a ajuns la nivelurile superioare ale administrației ucrainene. Unul dintre ei a precizat că nu știe despre vreo solicitare oficială din partea SUA pe acest subiect. Departamentul de Stat american a afirmat într-o declarație că „colaborarea continuă cu guvernele străine” este crucială pentru a descuraja migrația ilegală și în masă, și pentru a securiza granițele Statelor Unite. Recomandări George Simion recunoaște că nu a vrut niciodată să ofere case la 35.000 de euro: „Au fost o formă de marketing, de promovare” Întrebările referitoare la propunerea adresată Ucrainei au fost redirecționate către Departamentul pentru Securitate Internă, care nu a comentat. Documentele consultate de The Post arată că administrația Trump a depus eforturi intense, inclusiv în afara atenției publice, pentru a convinge cât mai multe țări să accepte persoane deportate de pe teritoriul SUA. Aceste demersuri au fost însoțite fie de stimulente financiare, fie de promisiuni privind îmbunătățirea relațiilor bilaterale. Unele guverne au acceptat propunerea administrației Trump Unele guverne din America Latină, precum cele din El Salvador, Mexic, Costa Rica și Panama, au fost de acord să primească astfel de persoane. În schimb, Trump a oferit beneficii, inclusiv o vizită la Casa Albă pentru președintele salvadorian Nayib Bukele și sume mari de bani pentru a găzdui deportații în facilități dedicate. Alte guverne, cum ar fi cel din Panama, au fost presate cu amenințări comerciale sau geopolitice, cum ar fi ideea recuceririi Canalului Panama. Yael Schacher, expertă în politici de imigrație la Refugees International, a remarcat că administrația Trump a vizat state aflate sub presiune sau dornice de sprijin politic american. Ea a evidențiat și eforturile de a coopta Rwanda, o țară cu un trecut problematic în materie de drepturile omului, dar importantă pentru obiectivele de stabilitate regională ale SUA. Recomandări „Cea mai grea bătălie, dar e călit în luptă”. Profesorul de matematică al lui Nicușor Dan, mesaj pentru români: „Lumea trebuie să aleagă binele” Spre deosebire de administrațiile anterioare, abordarea lui Trump s-a remarcat prin varietatea mare a înțelegerilor propuse, natura lor improvizată, recompensele clare și sumele semnificative de bani implicate. Propunerea a fost făcută în primele săptămâni după ce Donald Trump a revenit la Casa Albă Propunerea transmisă Kievului a survenit în primele săptămâni ale noii administrații, într-un context în care Trump își exprima îndoielile față de amploarea ajutorului american acordat Ucrainei în timpul mandatului lui Joe Biden, în timp ce își promova ideea unui posibil acord de pace. Tensiunile au culminat cu o dispută în Biroul Oval între Donald Trump și președintele Volodimir Zelenski, care s-a atenuat abia după ce Ucraina a acceptat anumite condiții americane, inclusiv accesul SUA la resursele minerale ale țării. Un diplomat ucrainean a subliniat că, deși Ucraina are un istoric pozitiv în ceea ce privește repatrierea propriilor cetățeni deportați din SUA, condițiile actuale ale războiului fac dificilă acceptarea de persoane din alte state. Administrația președintelui SUA, Donald Trump, ar intenționa să revoce statutul legal temporar pentru aproximativ 240.000 de ucraineni care au fugit din calea conflictului cu Rusia. Această măsură ar putea duce la procesarea rapidă pentru deportarea acestor migranți. Recomandări Fabuloasele averi ale șefilor de la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Unul dintre vicepreședinți a semnat un angajament cu Securitatea Deportările migranților din SUA au început în ianuarie, dar acest program întâmpină și dificultăți. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi” Libertateapentrufemei.ro Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins Adevarul.ro Portretul de ultras al lui George Simion, bătăi cu jandarmii și mesaje rasiste: Ne striga că este împotriva clasei politice și că toate partidele sunt niște gunoaie Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro „E apocalipsa. Niciodată în istoria satului n-a fost aşa”. Furia ploilor a făcut prăpăd în țară. Puhoaiele s-au revărsat în mai multe zone HOROSCOP Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Cea mai mare bancă din SUA estimează că leul poate scădea cu 20%

cea-mai-mare-banca-din-sua-estimeaza-ca-leul-poate-scadea-cu-20%

O probabilitate de 50/50 Într-o notă adresată clienților, Anezka Christovova de la JPMorgan a afirmat că „am argumenta o probabilitate de 50/50 între cele două scenarii de devalorizare, dar evoluțiile din teren vor conta enorm”. Aceasta a subliniat însă că un rezultat diferit în turul al doilea sau o schimbare în retorica lui Simion ar modifica aceste probabilități. „…luăm poziție long pe EURRON spot (presupunând rostogolirea zilnică a costului de finanțare), având inițial ca obiectiv o mișcare totală de 5% față de nivelurile de dinaintea intervenției”, se arată în notă. Un calcul simplu arată că cine are acum o chirie sau o rată de 400 euro pe lună plateste 2.000 lei. Dacă euro va ajunge la 6 lei, va plăti 2.400 de lei. În aceste condiții, importurile se vor scumpi, ceea ce va antrena în lanț prețuri crescute la alimente, mașini, benzină, utilități etc. Moneda euro a depășit marți 5 lei Moneda euro a depășit, marți, 5 lei, cursul valutar fiind mai exact de 5,0378 de lei, în creștere față de ziua precedentă. De asemenea, și dolarul american a crescut marți, după primul tur al alegerilor prezidențiale, mai arată BNR. Euro a atins, marți, 5,0378 de lei, fiind în creștere cu 0,0603 față de luni, 5 mai 2025. Recomandări Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea BNR: În ultimele zile, este o presiune pe piaţa valutară Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, afirmă că, „într-adevăr”, în ultimele zile este „o presiune pe piaţa valutară, care a dus la o încercare de a atrage lichiditatea din piaţă”, potrivit agenției de presă News.ro. În consecinţă, completează specialistul, „şi astăzi, dobânzile au crescut la ROBOR”, astfel că BNR încearcă să găsească „o cale de echilibru, un optim pentru această situaţie”. După o stagnare de circa două săptămâni, și ROBOR a crescut astăzi. Astfel, indicele ROBOR a ajuns marți la 6,08 de la 5,9. Bursa de Valori București (BVB) a deschis luni pe pierdere, indicele BET fiind pe minus cu 1,73%, după candidatul extremist George Simion s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu 40,9% din voturi. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi” Libertateapentrufemei.ro Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins Adevarul.ro „Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac HOROSCOP Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Rusia a atacat cu rachete balistice suburbiile orașului Sumî: trei oameni au murit, printre care și un copil

rusia-a-atacat-cu-rachete-balistice-suburbiile-orasului-sumi:-trei-oameni-au-murit,-printre-care-si-un-copil

Atac al Rusiei cu rachete balistice asupra suburbiilor orașului Sumî: trei oameni au murit, printre care și un copil, și alți opt sunt răniți Știri Externe Rusia a atacat cu rachete balistice suburbiile orașului Sumî: trei oameni au murit, printre care și un copil, și alți opt sunt răniți Atacul cu rachete balistice asupra suburbiilor orașului Sumî a fost lansat în jurul orei 17.35.Foto: X/ Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina Rusia a lansat marți, 6 mai, un atac cu rachete balistice asupra suburbiilor orașului ucrainean Sumî. Trei oameni au murit, printre care și un băiat de 6 ani, și alți opt au fost răniți. „Rușii au luat viața unui băiat de 6 ani, a unei femei de 20 de ani și a unui bărbat de 41 de ani. Sincerele mele condoleanțe familiilor victimelor”, a scris Oleg Grigorov, șeful administrației militare regionale.  Opt persoane au fost rănite și duse la spital, dintre care două se află în stare critică, conform publicației Focus. Rușii au atacat infrastructura civilă, bombardamentul fiind lansat în jurul orei 17.35. Doi oameni sunt în stare critică după atacul lansat de Rusia asupra suburbiilor orașului Sumî. Foto: X/ Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina Serviciul de stat pentru situații de urgență a raportat că trupele ruse au lovit cu o rachetă balistică. Fotografiile de la fața locului arată case complet distruse. „Echipele de anchetă ale poliției se ocupă de constatarea consecințelor infracțiunii, iar procedurile penale au fost deschise în temeiul articolului 438 din Codul penal al Ucrainei (crime de război)”, au declarat reprezentanții forțelor de ordine. Amintim că orașul ucrainean Sumî a mai fost atacat de Rusia cu rachete balistice. Un astfel de bombardament a fost lansat în dimineața zilei de 13 aprilie, în Duminica Floriilor.  Recomandări Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea Atacul s-a soldat cu zeci de morți și clădiri distruse. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi” Libertateapentrufemei.ro Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins Adevarul.ro „Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac HOROSCOP Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori Închide  

Vladimir Putin spus cine este de vină pentru începutul războiului din Ucraina

vladimir-putin-spus-cine-este-de-vina-pentru-inceputul-razboiului-din-ucraina

Vladimir Putin aacuză România pentru începutul războiului din Ucraina Știri Externe Vladimir Putin dă vina pe România pentru începutul războiului din Ucraina: „Asta a condus la evenimentele tragice în direcția ucraineană” Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Hepta Vladimir Putin a spus cine este de vină pentru începutul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a dat vina pe aderarea României și a Bulgariei la NATO. În viziunea președintelui Rusiei, acesta este principalul motiv al invadării Ucraina. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unui documentar difuzat de postul public de televiziune „Rossiya-1”, relatează Euronews. În cadrul documentarului, „Rusia. Kremlinul. Putin. 25 de ani”, Putin vorbește, printre altele, de invazia la scară largă a Ucrainei. „În Bulgaria și România apar așa zisele baze avansate ușoare americane, fiecare cu câte 5.000 de militari. Avem dreptul legitim să întrebăm: împotriva cui are loc această expansiune? Speranța a fost că vor auzi declarațiile și, cumva își vor schimba atitudinea față de Rusia. Dar, din păcate, nu le-au auzit, adică, toată lumea a auzit, dar nu au reacționat corespunzător. În cele din urmă, asta a condus la evenimentele tragice în direcția ucraineană”, a declarat Vladimir Putin. În cadrul interviului, propagandistul Pavel Zarubin l-a întrebat pe Putin dacă va exista în viitor „o reconciliere cu partea ucraineană a poporului rus”. Președintele rus a dat de înțeles că acest lucru este „inevitabil”. „Cred că e inevitabil. În pofida tuturor tragediilor pe care le trăim acum. E o chestiune de timp”, a afirmat Putin. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi” Libertateapentrufemei.ro Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins Adevarul.ro „Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac HOROSCOP Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine Închide  

Mesajul clar transmis lui Donald Trump, chiar în Biroul Oval, de Mark Carney: Canada nu este și nu va fi de vânzare

mesajul-clar-transmis-lui-donald-trump,-chiar-in-biroul-oval,-de-mark-carney:-canada-nu-este-si-nu-va-fi-de-vanzare

Mesajul transmis lui Donald Trump de Mark Carney: „Canada nu este și nu va fi niciodată de vânzare”. Cum a reacționat președintele SUA Știri Externe Mesajul clar transmis lui Donald Trump, chiar în Biroul Oval, de Mark Carney: „Canada nu este și nu va fi niciodată de vânzare”. Cum a răspuns președintele SUA Președintele american Donald Trump l-a primit marți, 6 mai, pe premierul Canadei la Casa Albă. Foto: Profimedia În pofida interesului președintelui SUA, Donald Trump, de a face din Canada al 51-lea stat, premierul Mark Carney i-a spus că aceasta „nu este și nu va fi niciodată de vânzare”. Președintele american Donald Trump l-a primit marți, 6 mai, pe premierul Canadei la Casa Albă. În timpul întâlnirii din Biroul Oval, Carney a ținut să-i spună liderului american că țara în slujba căreia se află „nu este și nu va fi niciodată de vânzare”. „Este nevoie de doi pentru a dansa tango, nu?”, a spus Trump. „Cred că ar fi o scădere masivă a impozitelor pentru cetățenii canadieni. Veți beneficia de armată gratuită, îngrijiri medicale extraordinare, alte lucruri. Ar fi o mulțime de avantaje”, a precizat liderul de la Casa Albă, conform CNN. Trump a subliniat că este un dezvoltator imobiliar la bază și a spus că atunci când a analizat cele două țări, „mi-am spus că așa a fost menit să fie”. „Dar nu vom discuta despre asta decât dacă cineva vrea să discute despre asta”, a mai adăugat președintele. Carney a ripostat și i-a spus lui Trump: „După cum știți din domeniul imobiliar, există unele locuri care nu sunt niciodată de vânzare. După ce m-am întâlnit cu proprietarii Canadei (n.red- locuitorii țării) pe parcursul campaniei, în ultimele câteva luni – nu este de vânzare. Nu va fi de vânzare, niciodată”, a adăugat el. Premierul canadian a mai spus că Trump a „revitalizat” securitatea internațională și NATO și că țara va investi „întreaga forță” în alianța militară. După ce a admis că Ottawa își intensifică investițiile în securitatea militară, Donald Trump a revenit la ideea privind anexarea Canadei și a afirmat: „Niciodată să nu spui niciodată”. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi” Libertateapentrufemei.ro Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins Adevarul.ro „Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac HOROSCOP Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine Închide