Cel mai bun antrenor din lume, surprins la peluză în meciul de la București: A venit pentru el!

Dinamo a jucat iar în EHF Youth Club Trophy, iar la București a ajuns și cel mai bun antrenor de handbal din lume. Campion mondial, olimpic și european, Nikolaj Jacobsen a trecut aproape neobservat, alegând să urmărească de la peluză duelul dintre Dinamo și GOG. Nikolaj Jacobsen, cel mai bun antrenor din lume, surprins la meciul lui Dinamo GOG are poate cea mai puternică academie de handbal masculin din lume, iar danezii au arătat de ce sunt în stare și la București, acolo unde Dinamo n-a avut nicio șansă. În Sala Dinamo a ajuns și un super star. Nikolaj Jacobsen a venit să-și vadă fiul într-un meci de gală și a stat tocmai la peluză, probabil pentru a nu fi în centrul atenției. „A venit pentru cel mic împreună cu soția, dar a preferat să se comporte ca un suporter obișnuit, chiar dacă este un nume uriaș”, susțin cei care au interacționat cu Jacobsen. Campion olimpic la Paris, în 2024, Jacobsen a intrat în istorie după traseul perfect din ultima perioadă. În 2025, Nikolaj a devenit campion mondial cu Danemarca, iar în acest an a realizat tripla perfectă, cucerind și Euro cu nordicii, după ce a învins clar și România în faza grupelor. Acesta a preluat echipa națională în 2017, reușind să câștige alte trei titluri mondiale cu o reprezentativă plină de valori. Revenind la meciul de sâmbătă, cu o apărare modestă, dar și cu o teamă inexplicabilă, Dinamo a cedat clar în fața lui GOG, care s-a impus cu 47-30. În mod normal, GOG nu poate rata prezența în Final Four-ul de la Koln dedicat tineretului, după ce a reușit să câștige trofeul în sezonul trecut. Galeria lui Dinamo s-a întors la handbal Cum această perioadă este dedicată meciurilor pe care le joacă naționalele, galeria lui Dinamo s-a întors la handbal și a încurajat echipa din „Ștefan cel Mare” din primul până în ultimul minut. În jur de 1.000 de spectatori au venit să urmărească duelul din EHF Youth Club Trophy, iar le peluză a fost și o mică galerie a celor de la GOG, formată din părinții și apropiații tinerilor care speră să ajungă în handbalul mare. Dan Savenco și Vali Ghionea n-au lipsit nici ei de la meciul lui Dinamo, iar în tribune a putut fi văzut și Bogdan Voina, cel care ar avea cele mai mari șanse să fie președinte al Federației Române de Handbal. Lotul lui Dinamo din EHF Youth Club Trophy 28.ORBAN ALEX: portar – 2008 21.SUCIU MARIUS: portar – 2009 11.BALU ANDREI RARES: extremă stânga – 2008 7.BADEA YANNIS ANDREI: extremă stânga – 2008 35.POPESCU ALEXANDRU RAZVAN: inter stânga – 2008 49.COFARU ANDREI: inter stânga – 2008 9.OPRIS RANDY GABRIEL: centru – 2008 51.OSTACE VLAD BOGDAN: centru -2009 15.DAVID POENARU: centru – 2008 17.CRACIUN MATEI: inter dreapta – 2008 39.JELER PATRIC RICARDO: inter dreapta – 2009 43.HOBINCA ALEXANDRU: extremă dreapta – 2009 13.DUMITRACHE MATEI: extremă dreapta – 2010 44.BUCURICA ANDREI STEFAN: pivot – 2008 10.CIUI NORIS: pivot – 2009 38.YILMAZ ENES-MATEI: pivot – 2008 19.PETREA DAVID: inter stânga – 2009

Veste de senzație pentru fani! Dinamo revine în Ștefan cel Mare și va juca acolo cele mai tari meciuri: Un avantaj uriaș!. Culisele deciziei. EXCLUSIV

veste-de-senzatie-pentru-fani!-dinamo-revine-in-stefan-cel-mare-si-va-juca-acolo-cele-mai-tari-meciuri:-un-avantaj-urias!-culisele-deciziei.-exclusiv

ProSport a aflat că Dinamo revine în sala din „Ștefan cel Mare” și va juca acolo meciurile din Liga Campionilor! Prin urmare, „dulăii” vor avea un avantaj mare în partidele tari cu echipele care speră să câștige trofeul, așa cum este și Veszprem. Din informațiile noastre, în următoarele luni ar urma să se lucreze la Sala Polivalentă, așa cum s-a dorit și în aceeași perioadă a anului trecut. Dinamo va juca în „Ștefan cel Mare” în Liga Campionilor Dinamo a nimerit într-o grupă infernală, urmând să le întâlnească pe Aalborg, Nantes, Fuchse Berlin, Veszprem și Sporting, însă va avea un avantaj uriaș, urmând să joace în sala proprie meciurile tari din Europa. „Chiar dacă nu vor mai fi 5.000 de spectatori, ca în Sala Polivalentă, avantajul este unul uriaș pentru noi, pentru că se pune o presiune mult mai mare pe adversari. Suntem convinși că interesul va fi unul uriaș pentru toate meciurile. De aceea, fanii trebuie să-și rezerve din timp tichete și să nu aștepte pe ultima sută de metri”, susțin cei de la Dinamo. Dacă vor vinde toate biletele, așa cum este de așteptat, Dinamo va avea aproape 3.000 de spectatori la partidele de pe teren propriu. Prima etapă din faza grupelor este programată în perioada 10-11 septembrie 2025. Această fază a competiției se va încheia undeva în jurul lunii martie. În sezonul trecut, Dinamo a trecut fără mari emoții de grupe și a ieșit din Europa după dubla cu nemții de la Magdeburg, care au și câștigat trofeul, în cele din urmă. Final Four-ul din Liga Campionilor va avea loc tot la Koln, în timp ce bătălia pentru trofeu în competiția feminină se va da la Budapesta. Cum a reușit să omologheze Dinamo sala din „Ștefan cel Mare” într-un timp record În sezonul precedent din Liga Campionilor, Dinamo a revenit în Sala Polivalentă pentru meciurile din Europa, dar entuziasmul n-a fost la cote înalte printre fani. Mai ales că adversari precum Fredericia și Eurofarm n-au putut capta interesul unor suporteri obișnuiți cu meciuri la cel mai înalt nivel. Prin urmare, profitând și de faptul că Sala Polivalentă ar urma să nu mai fie disponibilă, Dinamo a făcut totul pentru a juca în „Ștefan cel Mare”, asta chiar dacă șansele să primească un verdict favorabil erau destul de mici. „Dulăii” s-au pus pe treabă și au omologat sala unde au evoluat în sezonul în care au mers până în Final Four-ul European League. S-a lucrat intens în ultima perioadă pentru ca totul să fie în regulă, inclusiv la instalația de lumini și la zona care trebuie pusă la punct pentru jurnaliști. Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult