Cât costă o vacanță în Laponia și care sunt atracțiile turistice pe tărâmul lui Moș Crăciun. Pachetele includ zborul, cazarea și unele activități

Laponia a devenit una dintre cele mai căutate destinații de iarnă pentru români, printre cele mai populare atracții fiind plimbările cu sania trasă de reni sau de câini husky, vizita la Satul lui Moș Crăciun, luminile Aurorei Boreale, dar și atmosfera autentică de iarnă din acest loc de poveste. Pachetele turistice sunt complete și includ zborul, cazarea și o parte dintre activități, iar acestea pornesc de la aproximativ 790 de euro de persoană în perioade promoționale, dar cele mai multe oferte se situează între 1.200 și 1.600 de euro. De Crăciun sau de Revelion, costurile pot urca până la 1.700-2.000 de euro de persoană, potrivit România TV. Cei care vor să meargă pe cont propriu trebuie să știe că o noapte de cazare într-un hotel de 3 până la 5 stele costă între 100 și 300 de euro, iar mesele la restaurant costă, de obicei, între 25 și 50 de euro de persoană. FOTO – Caracter ilustrativ Activitățile tradiționale, precum safari-ul cu snowmobilul, tururile pentru observarea Aurorei Boreale sau plimbările cu sania trasă de reni, variază de la 40 la 200 de euro, în funcție de durată și complexitate. Deci, pentru o săptămână de vacanță în Laponia, bugetul total poate ajunge între 2.000 și 3.500 de euro de persoană. Atracții turistice în Laponia (zona Rovaniemi): Satul lui Moș Crăciun: Aici puteți vizita oficial biroul poștal al lui Moș Crăciun, puteți trimite cărți poștale din Cercul Polar și, bineînțeles, îl puteți întâlni pe Moș Crăciun însuși. SantaPark: Un parc de distracții indoor, situat sub Cercul Polar, unde copiii pot participa la activități specifice Crăciunului, cum ar fi „Școala Spiridușilor” și spectacole. Arktikum: Un muzeu și centru de știință care oferă informații despre cultura Sami și viața în Arctica. Observarea Aurorei Boreale: Rovaniemi este un loc ideal pentru a vedea acest fenomen natural spectaculos, mai ales în timpul lunilor de iarnă. Safari cu reni și husky: Puteți experimenta o plimbare tradițională cu sania trasă de reni sau husky.