Deputata AUR Laura Gherasim: Românul este liber să voteze ce vrea, cu condiția să iasă cine trebuie?

Deputata AUR Laura Gherasim critică reacția PNL și USR după alegerea noii conduceri a Camerei Deputaților, acuzând cele două formațiuni că contestă regulile democratice și rezultatul negocierilor politice doar pentru că au pierdut câte un post de secretar în Biroul permanent. Într-o declarație ironică și acidă, parlamentarul AUR vorbește despre „tărăboiul” creat în jurul votului din Parlament, despre amenințarea cu sesizarea CCR și boicotarea lucrărilor parlamentare, susținând că reprezentarea politică trebuie să reflecte votul primit de fiecare partid din partea românilor. „Ieri a început o nouă sesiune parlamentară și, cum se întâmplă la începutul fiecărei sesiuni, Camera Deputaților și-a ales membrii Biroului permanent. Sunt 13 cu tot cu președintele Camerei, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori. Președintele este ales pentru durata mandatului Camerei, ceilalți se aleg la începutul fiecărei sesiuni, potrivit configurației politice și negocierii dintre grupurile parlamentare. Nimic spectaculos. Așa funcționează Parlamentul. Cum este reprezentată fiecare formațiune După votul de ieri, PSD are cinci reprezentanți în Biroul permanent, AUR are trei, PNL are unul, USR are unul, SOS are unul, UDMR are unul și minoritățile naționale au unul. PNL și USR sunt, deci, bine, sănătoși și tot în conducerea Camerei, fiecare chiar cu câte un vicepreședinte. Cătălin Drulă este unul dintre cei patru vicepreședinți. Numai că PNL și USR au făcut repede socoteala și ne-au explicat că împreună au 93 de deputați. Corect, dacă îi adunăm. Numai că sunt două partide și două grupuri parlamentare diferite. Nu mai spun că și doctrinar sunt diferiți, fiecare cu familia, tabieturile și necazurile lui. Dacă vor să fie numărați împreună, să respecte și „datinile” Dacă vor neapărat să-i socotim ca pe unul singur, atunci trebuie să respecte datinile românești, că doar suntem în România, și să facă lucrurile cum trebuie. Se duc frumos la tribunal, după aceea la biserică, se cunună, își pun inelele și își caută nașii. Macron, dacă stau bine să mă gândesc, cred că s-ar băga. Dacă nu poate el, o roagă pe Ursula. Sau îi iau pe amândoi, că până la urmă este nunta lor și nu ne băgăm noi în lista de invitați. Noi venim cu florile, le urăm casă de piatră și din ziua aceea îi numărăm împreună. Dacă peste doi ani îi găsim la divorț, certându-se care a venit în căsnicie cu zestrea și care numai cu datoriile, asta este altă poveste. Până atunci, juridic vorbind, PNL este PNL și USR este USR, deși, între noi fie vorba, în forma în care au ajuns astăzi, sunt o apă și-un pământ amândouă. Și s-au supărat ca niște copii cărora li s-a luat mingea. Au ieșit din sală și au început să se vaite prin toate părțile că vine extremismul. USR s-a întors la vechea dragoste, vuvuzeaua. Acolo trebuie să le recunoaștem experiența. Cu vuvuzeaua au intrat în politica mare, cu vuvuzeaua au făcut opoziție și, când argumentele se termină, tot vuvuzeaua rămâne, care ne anunță că vin iar rușii și extremiștii când democrația produce un rezultat care nu le convine. Deranj mare că românii au votat, iar reprezentarea lor în Parlament este dată de votul românilor, nu de dorințele unora și că se revine la normalitatea democratică. CCR, politizat ieri și frecventabil astăzi După ce au trâmbițat peste tot, au anunțat solemn că merg la CCR. La același CCR pe care l-au făcut în toate felurile după ce Curtea a declarat constituțională legea care îl lasă pe Dominic Fritz fără mandatul de primar al Timișoarei. Atunci CCR era politizat, controlat politic, aproape dușmanul democrației. Acum văd că a redevenit frecventabil. Dar așa este cu frecventabilitatea la USR. Astăzi te declară nefrecventabil, mâine te frecventează, iar poimâine țin o conferință de presă ca să-ți explice că, de fapt, tu n-ai înțeles nimic. Astăzi sectanții au mers mai departe și au anunțat că boicotează plenul, votul final, comisiile, Biroul permanent și Comitetul liderilor. Și nu știu exact pe cine vor să pedepsească. Dacă USR nu participă o zi la lucrările Parlamentului, România continuă să funcționeze. Dacă nu participă două zile, tot funcționează. Dacă experimentul continuă o lună, s-ar putea ca românii să înceapă să întrebe de ce nu l-am încercat mai devreme. 😂 Eu chiar mă gândeam să propun un spor de stres pentru oamenii care trebuie să stea zilnic lângă câțiva dintre vocalii USR. Omul vine dimineața sănătos la serviciu și până la prânz a ascultat trei conferințe de presă, două scandaluri pe hol și patru explicații despre sfârșitul democrației. La un moment dat trebuie să-i recunoaștem și lui condițiile grele de muncă. Și lui, și nouă, că până la urmă tot pe acolo lucrăm. Tot tărăboiul pentru două posturi de secretar Și pentru ce tot tărăboiul? Pentru două posturi de secretar. PNL a pierdut unul, USR a pierdut unul. În rest, Cătălin Drulă este în continuare vicepreședinte al Camerei, PNL are în continuare vicepreședinte, mandatele sunt tot la ei, legitimațiile sunt tot în buzunare și vor putea să le folosească până când românii vor hotărî la următoarele alegeri dacă îi mai trimit sau nu în Parlament. La groapa de gunoi a istoriei, dacă vor ajunge, nu trebuie să-i împingă nimeni. La câtă râvnă pun, găsesc drumul și singuri. O să încercăm și noi să-i ajutăm puțin, așa, molcom, să nu obosească pe drum. USR ne mai spune că AUR și SOS au ajuns împreună la patru dintre cele 12 funcții de vicepreședinte, secretar și chestor și că asta ar pune în pericol democrația. Păi, stimabililor, de când patru este mai mare decât opt? Nu sunteți voi, cei care vă proclamați de dimineața până seara singurii proeuropeni autorizați ai țării, majoritari acolo? Sau democrația se socotește într-un fel când vă ies vouă funcțiile și în alt fel când pierdeți două dintre ele? Pentru două posturi: CCR, boicot, extremism și „priveghi național” Pentru două posturi de secretar avem CCR, boicot, extremism, iar rușii, pericol pentru democrație și aproape priveghi național. „Ceata lui Pițigoi, trece mândră prin zăvoi, toți luptători de soi, dai într-unul, țipă doi… Aoleu, ce tărăboi!” L-am văzut ieri pe viu în Camera Deputaților.
Deputatul AUR, Laura Gherasim, singurul parlamentar care a semnalat riscurile externalizării datelor Poștei Române în Republica Moldova. Demersul său parlamentar a declanșat anchete

Deputatul Laura Gherasim este, până în acest moment, singurul parlamentar care a ridicat oficial problema externalizării Serviciului de Relații cu Clienții al Companiei Naționale Poșta Română către Republica Moldova și a potențialelor riscuri privind protecția datelor personale ale cetățenilor români. Demersul parlamentar a început prin interpelarea nr. 2249A/18.09.2025, adresată Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prin care deputatul a solicitat explicații tehnice și juridice privind transferul activităților de call-center către un stat din afara Uniunii Europene și măsurile adoptate pentru respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR). La scurt timp după înregistrarea interpelării, Ministerul Economiei a transmis Camerei Deputaților o solicitare oficială de prelungire cu 30 de zile a termenului de răspuns. În documentul semnat de secretarul de stat Viorel Băltărețu, instituția a motivat că tema este una complexă și necesită consultări atât cu direcțiile de specialitate din minister, cât și cu conducerea Companiei Naționale Poșta Română. Această solicitare confirma că subiectul ridicat de Laura Gherasim necesita verificări suplimentare și consultări instituționale înainte de formularea unui punct de vedere oficial. Răspunsul Ministerului: trimitere către poziția Poștei Române După expirarea termenului suplimentar solicitat, Ministerul Economiei a transmis răspunsul oficial către deputatul Laura Gherasim. În locul unor explicații tehnice privind cele opt întrebări formulate prin interpelare, ministerul a anexat punctul de vedere al Companiei Naționale Poșta Română. Documentul companiei confirma oficial că: la 12 decembrie 2025 Poșta Română a inaugurat o subsidiară la Chișinău; subsidiara face parte din proiectul „România – hub logistic”; serviciul de relații cu clienții a fost externalizat către un partener specializat din Republica Moldova; compania susține că externalizarea urmărește reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea activității prin utilizarea unui sistem CRM și a unor soluții software dedicate. Poșta Română afirmă, de asemenea, că procesul s-ar fi desfășurat cu respectarea legislației în materie de protecție a datelor și că nu ar exista vulnerabilități de securitate. Laura Gherasim: răspunsul nu clarifică niciuna dintre întrebările formulate Considerând că răspunsul primit nu tratează fondul problemei, deputatul Laura Gherasim a revenit cu o nouă adresă oficială către: ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău; directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Florin Valentin Ștefan. În noul demers parlamentar, deputatul arată că răspunsul transmis de minister nu poate fi considerat un răspuns real la interpelarea parlamentară. Potrivit acesteia, după solicitarea unei prelungiri de 30 de zile invocând complexitatea subiectului, autoritățile nu au răspuns punctual niciuneia dintre cele opt întrebări tehnice formulate, limitându-se la transmiterea unui comunicat de presă și a unui punct de vedere general al companiei. Îngrijorări privind transferul datelor într-un stat din afara Uniunii Europene În noua interpelare, Laura Gherasim subliniază că extinderea operațiunilor Poștei Române într-un stat non-UE face cu atât mai necesare garanțiile privind protecția datelor cetățenilor români. Deputatul arată că, în spațiul public, au apărut în mod repetat sesizări ale unor cetățeni care afirmă că au fost contactați de persoane care utilizau numere cu prefix din Republica Moldova și care dețineau informații referitoare la credite bancare, adrese de domiciliu sau alte date cu caracter personal. În document se precizează că aceste situații nu reprezintă o acuzație directă la adresa Poștei Române, însă justifică necesitatea unor clarificări tehnice și juridice complete privind modul în care sunt protejate datele personale ale românilor. Invocarea obligațiilor constituționale ale Guvernului Laura Gherasim amintește că Poșta Română este o companie națională cu capital majoritar de stat, ceea ce îi conferă obligații suplimentare de transparență și responsabilitate. Totodată, deputatul invocă prevederile articolului 111 alin. (1) din Constituția României, care obligă Guvernul și instituțiile administrației publice să pună la dispoziția Parlamentului informațiile și documentele necesare exercitării controlului parlamentar. În adresa transmisă Ministerului Economiei și conducerii Poștei Române se solicită ca răspunsul să fie transmis în scris, punctual, pentru fiecare dintre întrebările formulate în interpelarea nr. 2249A/18.09.2025. Control parlamentar asupra unei teme de interes public Prin acest demers, Laura Gherasim susține că exercită atribuțiile constituționale ale Parlamentului privind controlul asupra activității autorităților și solicită explicații oficiale privind modul în care sunt gestionate datele cetățenilor români în contextul externalizării serviciului de relații cu clienții. Deputatul afirmă că întrebările formulate în interpelarea inițială nu au fost retrase, nu au fost modificate și nu au primit până în prezent răspunsuri de fond, motiv pentru care solicită reluarea procedurii și transmiterea unor clarificări tehnice și juridice asumate oficial de factorii de decizie. Cronologia documentelor arată că demersul parlamentar al Laurei Gherasim a determinat solicitarea unui termen suplimentar de analiză din partea Ministerului Economiei, consultarea oficială a Companiei Naționale Poșta Română și transmiterea unei poziții instituționale privind externalizarea serviciului de relații cu clienții în Republica Moldova. Nemulțumită de lipsa unor răspunsuri concrete la întrebările formulate, deputatul a reluat interpelarea, solicitând explicații detaliate privind respectarea legislației europene în materie de protecție a datelor și garanțiile oferite cetățenilor români.
Deputatul AUR Laura Gherasim, anunță demersuri fără precedent în Parlament după raportul din SUA despre alegerile din România

Deputatul AUR Laura Gherasim, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Camera Deputaților, a transmis un mesaj public amplu după primirea raportului preliminar elaborat de Comisia judiciară din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii. Documentul, aflat încă în fază de analiză, conține concluzii cu impact major asupra modului în care au fost gestionate alegerile prezidențiale din România, relația statului cu platformele online și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Mesajul deputatului vizează atât informarea transparentă a opiniei publice, cât și pașii concreți care urmează să fie făcuți la nivel parlamentar. „Așa cum mi-am asumat, îmi exercit mandatul parlamentar cu transparență decizională față de cetățeni. În acest context, informez public următoarele: 1. Raport preliminar – Statele Unite ale Americii Am primit un raport preliminar transmis de Comisia judiciară din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii. Acest document nu reprezintă raportul final, ci o analiză preliminară, care va fi evaluată și coroborată, pe parcursul acestei săptămâni, cu informațiile obținute în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților. 2. Idei de importanță majoră rezultate din raportul preliminar Iată câteva idei de importanță majoră pentru cetățeni și pentru instituțiile statului din România, rezultate din raportul preliminar al Comisiei judiciare din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii: Documentele interne ale platformei TikTok contrazic narațiunea interferenței rusești în alegerile prezidențiale din România, narațiune susținută de Serviciul Român de Informații; Echipele interne ale TikTok au evaluat constant că nu a existat o operațiune coordonată de influență din partea Rusiei pentru susținerea unui candidat în alegerile prezidențiale; Autorități ale statului român au formulat solicitări repetate de eliminare a conținutului politic de pe platforma TikTok, inclusiv conținut care critica partide aflate la guvernare; Aceste solicitări au vizat inclusiv reducerea la tăcere a susținătorilor unor candidați și eliminarea conținutului politic legal; Documentele arată că autoritățile române au continuat o campanie de cenzură agresivă, inclusiv după ce acuzațiile de ingerință străină nu au fost susținute de probe; Aplicarea și interpretarea Digital Services Act (DSA) au fost utilizate ca instrumente de presiune pentru moderarea și eliminarea discursului politic, în context electoral. 3. Deciziile Biroului Comisiei În ședința Biroului Comisiei de astăzi, s-au adoptat în unanimitate următoarele decizii: Includerea pe ordinea de zi a plenului Comisiei a inițierii constituirii unei comisii de anchetă în cadrul Comisiei, având ca obiect clarificarea circumstanțelor și a cadrului decizional care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale; Includerea pe ordinea de zi a plenului Comisiei a demersului de inițiere a sesizărilor penale împotriva tuturor instituțiilor statului care nu respectă relația constituțională cu Parlamentul României și dispozițiile legale în vigoare; Necesitatea suplimentării personalului Comisiei, având în vedere volumul foarte mare de petiții primite privind anularea alegerilor prezidențiale și solicitările explicite de anchetă parlamentară. Aceste puncte vor fi supuse votului plenului Comisiei, în ședința de mâine. 4. Etapa următoare Pe parcursul acestei săptămâni, toate informațiile primite, inclusiv cele rezultate din audierile publice și din activitatea Comisiei, vor fi coroborate și analizate. În calitate de președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, voi elabora și voi publica un raport final, care va reflecta concluziile complete și documentate ale acestui demers. În concluzie, acestea sunt motivele pentru care ne-am deplasat în Statele Unite ale Americii: aflarea adevărului privind ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în procesul de anulare a alegerilor prezidențiale și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor”, a transmis deputatul AUR Laura Gherasim, președintele comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Laura Gherasim, deputat AUR, în vizită oficială în SUA! Dialoguri la Washington DC cu lideri politici, civici și academici

În cadrul unei vizite oficiale în Statele Unite ale Americii, Laura Gherasim, deputat AUR și președinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților, a desfășurat o serie de întâlniri instituționale la Washington DC cu reprezentanți ai mediului politic, civic și academic american. Discuțiile au vizat teme de interes major pentru democrațiile contemporane, cu accent pe libertatea de exprimare, reglementarea spațiului digital și implicațiile aplicării Digital Services Act (DSA) în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România. „În cadrul vizitei mele oficiale în Statele Unite, parte a demersurilor instituționale pe care le desfășor ca Președinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților, am avut întâlniri consistente la Washington DC cu reprezentanți ai mediului politic, civic și academic american. Dialogurile au vizat aplicarea Digital Services Act (DSA) și riscurile reale ca acest cadru normativ european să fie instrumentalizat ca mecanism de cenzură politică, inclusiv în România. Am prezentat situații concrete semnalate prin petiții și sesizări aflate în lucru în cadrul Comisiei, precum și preocupările privind limitarea libertății de exprimare sub pretextul combaterii „dezinformării”. În acest context, am discutat despre standardele constituționale americane privind libertatea de exprimare, despre protecția pluralismului de idei într-o societate democratică și despre pericolul transferului de modele europene de reglementare excesivă în spațiul digital. Această deplasare nu este una simbolică, ci parte dintr-un demers serios de documentare și cooperare internațională, necesar pentru a înțelege bunele practici și pentru a construi un cadru legislativ care să protejeze cetățenii români, nu să-i reducă la tăcere. Cercetarea privind aplicarea DSA în România continuă, iar concluziile vor fi formulate în mod transparent, instituțional și responsabil, cu un singur obiectiv: apărarea libertății de exprimare, a drepturilor fundamentale și a democrației reale”, a transmis deputatului AUR Laura Gherasim. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate