Marea Britanie introduce interdicții de vize pentru statele care refuză repatrierea migranților

marea-britanie-introduce-interdictii-de-vize-pentru-statele-care-refuza-repatrierea-migrantilor

Autoritățile de la Londra pregătesc o schimbare radicală în sistemul de migrație, schimbare ce vizează statele care refuză să coopereze în privința repatrierii persoanelor aflate ilegal pe teritoriul britanic.   Ministrul de Interne, Shabana Mahmood, urmează să anunțe luni schimbările din sistemul de migrație. Printre acestea se numără transformarea statutului de refugiat într-unul temporar și obligarea solicitanților să aștepte 20 de ani înainte de a putea aplica pentru stabilire permanentă.  În centrul noilor măsuri se află introducerea unor sancțiuni severe pentru Angola, Namibia și Republica Democrată Congo, trei state care au refuzat să primească peste 4.000 de migranți fără acte și infractori expulzați din Regatul Unit.   Sancțiunile ar putea ajunge de la suspendarea serviciilor de viză rapidă pentru diplomați și oficiali, până la interzicerea totală a vizelor pentru toți cetățenii lor.  „În Marea Britanie, respectăm regulile. Când am spus că vor exista sancțiuni pentru țările care nu primesc înapoi infractori și imigranți ilegali, am spus-o serios. Mesajul meu către guvernele străine de astăzi este clar: Acceptați întoarcerea cetățenilor voștri sau pierdeți privilegiul de a intra în țara noastră”, a transmis Mahmood.  Printre măsurile anunțate de ministra de Interne, se numără și modul în care instanțele britanice aplică Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ECHR), în contextul ascensiunii electorală a partidului Reform UK care promovează o platformă anti-imigrație.  „Aceste reforme vor bloca apelurile nesfârșite, vor opri cererile de ultim moment și vor intensifica expulzările celor care nu au dreptul să fie aici”, a declarat premierul Keir Starmer, citat de Reuters. 

Emmanuel Macron dorește să consolideze reglementarea rețelelor sociale în Europa

emmanuel-macron-doreste-sa-consolideze-reglementarea-retelelor-sociale-in-europa

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut miercuri „o agendă mult mai puternică de protecție și reglementare în Europa” în fața ingerințelor străine prin intermediul rețelelor sociale și a abuzurilor în materie de informare pe platforme. „Aici este greșeala noastră. Aceste platforme sunt create pentru a vinde publicitate personalizată”, a declarat Macron în fața Forumului Păcii de la Paris, o serie de dezbateri dedicate guvernanței mondiale. „Trebuie să preluăm controlul asupra vieții noastre democratice” „Dar, mai ales, ele sunt motivate de un proces care constă în a crea o excitare maximă care va genera un trafic maxim pentru a-și maximiza paginile de publicitate și, prin urmare, întreaga ordine de merit care stătea la baza democrațiilor noastre, o relație cu argumentarea, cu adevărul, este complet distrusă”, a estimat el, scrie Le Figaro. „Am făcut orice, este complet greșit să ne informăm despre asta” și, prin urmare, „trebuie să preluăm controlul asupra vieții noastre democratice și informaționale prin reglementare”, a insistat Macron. Pe rețeaua socială „X, dacă nu dați imediat peste conținuturi de extremă dreapta, înseamnă că sunteți prost organizați”, a afirmat șeful statului. „Ne aflăm într-o situație de ingerință extremă” „Cei mai mari cumpărători de conturi false sunt rușii (…) pentru a destabiliza democrațiile europene”, a mai afirmat el. „Ne aflăm într-o situație de ingerință extremă”. În acest context, „vom promova o agendă mult mai puternică de protecție și reglementare în Europa”, a indicat Macron. Dar această agendă este compatibilă cu „inovația”, cu „actorii de interes public” care oferă „infrastructuri libere”, a adăugat el. „Cred profund în inovare, dar nu cred nici măcar o secundă în inovarea care servește intereselor obscure”, a insistat el.

Ministrul Mediului reia povestea fără sfârșit Radarul balastierelor. Când ar putea deveni funcțională aplicația

ministrul-mediului-reia-povestea-fara-sfarsit-radarul-balastierelor.-cand-ar-putea-deveni-functionala-aplicatia

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că până la finalul anului 2025 ar vrea ca aplicația „Radarul Balastierelor” să fie gata. Un alt aspect pe care l-a adus în discuție a fost cel legat de inspectori. Numărul de controale efectuate de ei în primele 10 luni a fost unul foarte mic, nu au aplicat amenzi, 63% din sancțiuni fiind avertismente. O altă problemă a fost și valoarea amenzilor, care, după spusele ei, ar trebui majorate.   ”Un alt semnal de alarmă este că Radarul Balastierelor a fost blocat, am adus experți care au lucrat pentru digitalizarea acestei aplicații și vom lucra, sper ca până la finalul anului, maxim începutul anului viitor să avem aplicația pornită. Va avea nevoie de o perioadă de tranziție, să fie urcate toate documentele în ea. Aplicația va trebui să funcționeze, este deja mult întârziată implementarea ei și avem nevoie de radarul balastierelor, avem nevoie dacă vrem să nu mai avem zone distruse întregi de râuri, comunități întregi care nu mai au acces la apă. Comunități întregi care nu mai au apă în fântâni, pentru că au fost făcute niște gestiuni foarte proaste ale zonelor respective, deci toate aceste lucruri trebuie să fie adresate și vor fi adresate punctual, voi fi foarte atentă ca autoritățile cu atribuții de control din subordinea Ministerului Mediului să își facă treaba”, a spus Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la B1. Număr infim de controale din partea inspectorilor în 2025 Un alt aspect care a fost luat în vizor de ministrul Mediului este acela că în primele 10 luni ale anului 2025, inspectorii din subordinea ministerului au efectuat un număr mic de controale, față de alții de la alte instituții. Diana Buzoianu vrea implementarea unor bodyccam-uri pentru cei care merg pe teren. „Partea de amenințări sau de hărțuiri sunt convinsă că există și pentru asta trebuie să avem bodycam-uri, eu vreau să implementăm bodycam-uri la nivel de Apele Române pentru inspectorii care merg pe teren. Pe de altă parte este greu de justificat că la 52 de controale că asta este media. 52 de controale în primele 10 luni ale anului pe inspector. Inspectorii din Apele Române, în primele 10 luni ale anului, au făcut o medie de 52 de inspecții în 10 luni de zile, este inadmisibil, să comparăm acest număr de inspecții cu cel făcut de Garda Națională de Mediu. Să vedem că este disproporționat, avem autorități de control în România, să facem acest raport și cu alte autorități de control din subordinea altor ministere și ne vom da seama că acest număr este infim față de ce fac alți inspectori la alte instituții”, a adăugat Diana Buzoianu. Diana Buzoianu: „Trebuie să creștem sancțiunile” O altă nemulțumire este legată de valoarea amenzilor date, cea mai mare fiind de 40.000 de lei, o sumă pe care Diana Buzoianu o consideră mică pentru o persoană juridică. ”Sunt probleme de legislație, trebuie să avem o discuție reală să simplificăm legislația sau trebuie să avem o discuție reală să creștem sancțiunile, am văzut sancțiuni aplicate de 40.000 de lei, maximul, maximul de sancțiuni aplicate. Ce înseamnă 40 de mii de lei pentru o persoană jurdică care și-a făcut sute de mii de euro vânzând agregatele colectate ilegal prin balastierele pe care le gestionau. Ce înseamnă 40 de mii de lei, nu înseamnă nimic, înseamnă că trebuie să lucrăm pe mai multe fronturi, dar să știm înăsprim legislația pentru că oamenii care astăzi se joacă, la propriu, cu apa pe care o beau comunități întregi. Aceștia trebuie să știe că există consecințe reale dacă mai continuă să acționeze în felul acesta. Să creștem și capacitatea instituțiilor din subordinea Ministerului Mediului, ce s-a întâmplat în ultimii ani, în ultimul an de zile, în 2025, 63% din sancțiunile aplicate sunt avertismente. Întrebarea este, inspectorii care s-au dus pe teren și au văzut că nu sunt îndeplinite condițiile legii, au plecat de acolo dând un avertisment și în aceleași locuri alte instituții au venit și au dat amenzi. Cum poate fi asta justificat? Vă spun eu, nu poate să fie, o să avem o discuție serioasă, să reducem riscurile la care sunt supuși inspectorii, trebuie să creștem numărul de inspectori, dar trebuie să crească și gradul de profesionalism al acestor inspectori, pentru că riscul de a nu mai avea o apă potabilă sau apă în unele localități este un risc real și el trebuia să fie gestionat fix de aceste autorități”, a mai spus ministrul.

Ionuț Moșteanu vrea flexibilizarea legislației pentru investiții în industria de apărare

ionut-mosteanu-vrea-flexibilizarea-legislatiei-pentru-investitii-in-industria-de-aparare

Moșteanu a participat, în perioada 28-29 august 2025, la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, desfășurată la Copenhaga, Danemarca. La prima sesiune de discuții, miniștrii apărării au analizat modalitățile de consolidare a sprijinului militar al Uniunii Europene pentru Ucraina, cu accent pe asigurarea munițiilor, rachetelor și mijloacelor de apărare aeriană, dar și pe intensificarea cooperării industriale dintre UE și Ucraina în domeniul apărării. Totodată, au fost evaluate modalitățile de extindere a activităților Misiunii de Asistență Militară a Uniunii Europene pentru Ucraina (EUMAM). La sesiune au participat secretarul general adjunct al NATO, doamna Radmila Shekerinska și, prin videoteleconferință (VTC), ministrul ucrainean al apărării, Denîs Șmîhal. Agenda a inclus, de asemenea, o sesiune de lucru dedicată stadiului implementării direcțiilor din Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare 2030 și a pachetului Readiness 2030. Miniștrii au avut prilejul să își exprime intențiile de colaborare în domeniile prioritare și să contribuie la definirea modalităților privind consolidarea bazei industriale europene din sectorul apărării. Moșteanu a susținut, în cadrul discuțiilor, flexibilizarea legislației pentru a urgenta investițiile în industria de apărare și simplificarea mecanismelor de evaluare a finanțării prin SAFE, precum și alocarea unor sume substanțiale pentru mobilitate militară și capacități intermodale cu utilizare duală. La sesiunea dedicată apărării europene a participat și președintele Comisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European, Marie-Agnes Strack-Zimmermann. Pe agenda reuniunii s-a aflat și un prânz de lucru în cadrul căruia s-a urmărit evaluarea angajamentelor militare operaționale ale Uniunii Europene în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC), cu accent pe adaptarea respectivelor operații și misiuni UE la noile provocări de securitate, definirea obiectivelor strategice și corelarea resurselor disponibile cu necesitățile operaționale.

Marius Șumudică trece dubla fără frică! Rămas șomer, antrenorul a întors neregulamentar, în plină stradă, și și-a riscat permisul. FOTO EXCLUSIV

marius-sumudica-trece-dubla-fara-frica!-ramas-somer,-antrenorul-a-intors-neregulamentar,-in-plina-strada,-si-si-a-riscat-permisul.-foto-exclusiv

Marius Șumudică (54 de ani) este un „rebel” nu doar pe terenul de fotbal sau pe banca tehnică, ci și pe drumurile publice. Antrenorul nu ține cont de reguli și alege să se comporte așa cum simte în momentul respectiv, fără să aibă în vedere consecințele pe care le pot atrage acțiunile sale. În urmă cu numai câteva zile, ProSport l-a surprins pe antrenor cum întoarce mașina cu seninătate pe linia dublă continuă, manevră interzisă. Marius Șumudică a întors mașina pe linia dublă continuă. Ar fi putut să își piardă permisul de conducere, manevra fiind neregulamentară Antrenorul Marius Șumudică, fără angajament de când s-a despărțit, la finalul sezonului trecut, de Rapid București, ar fi putut să rămână fără permisul de conducere. Tehnicianul a fost surprins de ProSport cum își conducea mașina și, din senin, a făcut o manevră extrem de riscantă. A tras brusc de volat spre stânga și a întors, deși marcajele rutiere îi interziceau în mod evident să facă această manevră, una extrem de riscantă. Acesta nu a fost „deranjat” de vreun agent al Poliției Rutiere, astfel că și-a continuat liniștit drumul Totul s-a petrecut în urmă cu numai câteva zile, mai exact pe 12 august. Ce spune legea: 2 luni fără permis de conducere dacă întorci pe linia dublă continuă Marius Șumudică a încălcat, astfel, una dintre cele mai cunoscute legi de circulație. „Se interzice depășirea vehiculelor […] când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, se arată în Art. 120 (1-i) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. Din fericire pentru Marius Șumudică, niciun echipaj al Poliției Rutiere nu a fost prin preajmă, astfel că Șumudică și-a putut continua drumul fără nicio urmare. Însă, dacă acesta ar fi fost surprins de un echipaj, ar fi rămas fără permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit ProMotor. Șoferii, inclusiv Marius Șumudică, trebuie să știe care este singurul caz în care le este permis să „calce” linia continuă de pe drumurile publice. „Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, se arată în legislație.

Rogobete: Schimbăm legislaţia pentru a simplifica protocoalele privind infecţiile nosocomiale

rogobete:-schimbam-legislatia-pentru-a-simplifica-protocoalele-privind-infectiile-nosocomiale

„Infecţiile asociate asistenţei medicale (cunoscut ca infecţii nosocomiale) nu trebuie ascunse, ci raportate, înregistrate şi controlate. Doar aşa putem proteja pacienţii şi limita răspândirea lor între oameni aflaţi deja într-o situaţie vulnerabilă”, scrie el pe Facebook. Ministrul adaugă că „în România, timp de ani de zile, aceste infecţii au fost tratate ca un subiect tabu. Din această cauză, pacienţii au pierdut încrederea, iar medicii au fost puşi sub o presiune uriaşă. Este momentul să schimbăm acest lucru”. „Prin legislaţie clară, simplificată şi uşor de aplicat, prin protocoale transparente şi prin instruirea continuă a personalului medical. Nu prin blamarea medicilor, ci prin găsirea unor soluţii reale care să protejeze pacienţii”, se arată în mesaj. Rogobete anunţă că „în ultimele zile am modificat legislaţia pentru a o face mai clară şi mai aplicabilă. Am creat cadrul legal pentru ca, în următoarele zile, să adoptăm prin ordin de ministru protocoale simple şi unitare privind: normele de supraveghere şi control al infecţiilor în spitalele publice şi private cu paturi; metodologia de raportare a infecţiilor nosocomiale; atribuţiile clare pentru accidentele de expunere la produse biologice ale personalului medical; metodologii specifice de monitorizare a acestor situaţii şi de protecţie a personalului şi pacienţilor”. „Mai mult, pentru pacienţii aflaţi în situaţii critice – în special cei cu arsuri grave – vom pune în funcţiune Registrul Electronic de Raportare al Infecţiilor Nosocomiale. Acest registru, realizat deja prin fonduri europene la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, va fi extins la toate unităţile care tratează astfel de pacienţi”, adaugă el.

Gigantul chinez SHEIN, avertizat de Comisia Europeană să respecte legislația UE/Cum sunt păcăliți clienții care plasează comenzi online

gigantul-chinez-shein,-avertizat-de-comisia-europeana-sa-respecte-legislatia-ue/cum-sunt-pacaliti-clientii-care-plaseaza-comenzi-online

În urma unei anchete coordonate la nivel european, Rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorului (CPC) a autorităților naționale de protecție a consumatorilor și Comisia Europeană au notificat operatorul de comerț electronic cu amănuntul Shein cu privire la o serie de practici de pe platforma sa care încalcă legislația UE privind protecția consumatorilor. Totodată, C.E. a solicitat retailerului chineaz să alinieze aceste practici la legislația UE. Reduceri false și „vânzare sub presiune” Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, ancheta acoperă o gamă largă de practici cu care se confruntă consumatorii atunci când fac cumpărături pe Shein și care încalcă legislația UE, inclusiv: reduceri false, respectiv faptul că platforma pretinde că are oferte mai bune, prezentând reduceri de preț care nu se bazează pe „prețurile anterioare” reale; vânzarea sub presiune, respectiv punerea sub presiune a consumatorilor pentru a finaliza achizițiile utilizând tactici precum termene de achiziție false; informații lipsă, incorecte și înșelătoare; etichete înșelătoare ale produselor; afirmații înșelătoare privind durabilitatea și date de contact ascunse. În plus, rețeaua CPC a solicitat informații de la Shein pentru a evalua conformitatea acesteia cu alte obligații în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor, cum ar fi obligația de a se asigura că clasamentele, recenziile și evaluările produselor nu sunt prezentate consumatorilor într-un mod înșelător. De asemenea, CPC investighează dacă platforma informează consumatorii cu privire la modul în care obligațiile care decurg din contract sunt partajate între un vânzător terț și Shein (dacă este cazul) și dacă drepturile consumatorilor nu se aplică contractului în cazurile în care vânzătorul terț nu este un comerciant. „Toate întreprinderile trebuie să respecte normele” „Toate întreprinderile care se adresează consumatorilor din UE trebuie să respecte normele noastre. Acțiunea de astăzi transmite un mesaj clar: nu ne vom feri să tragem la răspundere platformele de comerț electronic, indiferent de locul în care își au sediul. Legislația UE în materie de protecție a consumatorilor nu este opțională, ci trebuie aplicată în toate cazurile”, a declarat Comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath. Shein are la dispoziție o lună pentru a răspunde la constatările rețelei CPC și pentru a propune angajamente cu privire la modul în care vor aborda problemele identificate în materie de protecție a consumatorilor. În funcție de răspunsul retailerului, rețeaua CPC poate iniția un dialog cu compania. În cazul în care Shein nu răspunde preocupărilor exprimate de rețeaua CPC, autoritățile naționale pot lua măsuri de asigurare a respectării legislației pentru a asigura conformitatea. Aceasta include posibilitatea de a impune amenzi pe baza cifrei de afaceri anuale a companiei în statele membre ale UE în cauză. CITEȘTE ȘI: O lovitură pentru Temu și Shein: UE vrea o TAXĂ pe coletele mici livrate de retailerii online Retailerii chinezi Shein și Temu, în vizorul Comisiei Europene. Investigația vizează presupuse încălcări ale normelor UE Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele