Cum afectează inteligența artificială deciziile băncilor

Pentru factorii de decizie, în special în domeniul băncilor centrale, inteligența artificială (AI) este un subiect intens dezbătut în prezent. Pe măsură ce discuțiile avansează și pozițiile se conturează, devin evidente două linii de argumentare distincte și tot mai antagonice. Una dintre acestea anticipează o îmbunătățire majoră și relativ rapidă a productivității la nivelul întregii economii – o evoluție care, din anumite perspective, poate fi considerată o transformare aproape miraculoasă. Cealaltă este mai puțin convinsă de eventualele beneficii pe termen mediu și lung, concentrându-se mai degrabă pe bula actuală care amplifică evaluările unui număr restrâns de companii tehnologice, împingând totodată în sus prețurile diverselor bunuri și servicii asociate dezvoltării rapide și la scară largă a proiectelor de AI, spune Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR, într-un articol publicat de CentralBanking.com. Analizarea estimărilor privind cheltuielile de capital pe care doar cei mai mari patru furnizori americani de servicii cloud la scară largă („hyperscalers”), Microsoft, Alphabet, Meta și Amazon, le planifică pentru anul 2026 (de aproximativ 600 de miliarde de dolari) evocă amintiri legate de boom-ul „dot-com” și generează temeri că o bulă similară s-ar putea forma chiar în acest moment. În opinia mea, întrebarea esențială nu este dacă se formează o bulă, ci în ce măsură și cât de rapid vor apărea câștigurile de productivitate generate de inteligența artificială, precum și ce măsuri ar trebui să adopte factorii de decizie în acest interval. Loading … În anii ‘70, futurologul Roy Amara observa că avem tendința de a supraestima impactul unei tehnologii pe termen scurt și de a-l subestima pe termen lung. Din această perspectivă, internetul și bula „dot-com” constituie, într-adevăr, exemple relevante la care merită să revenim. În anii ‘90, exista așteptarea ca internetul să transforme economia peste noapte. Când realitatea s-a dovedit a fi departe de miracolul anticipat inițial, indicele Nasdaq a pierdut 78% din valoare în perioada 2000-2002. Cu toate acestea, unele dintre companiile care au supraviețuit acelei perioade de expansiune și prăbușire (precum Amazon, eBay și Google) au continuat să dezvolte idei și tehnologii, să creeze produse și piețe și, totodată, să acumuleze profituri și capital, remodelând în același timp industrii întregi și tendințe sociale. Există câteva motive să credem că, în cazul inteligenței artificiale, ciclul ar putea fi diferit de data aceasta. Inovatorii tehnologici din era „dot-com” aveau puține active tangibile, o bază de clienți limitată și venituri reduse. Giganții tehnologici actuali, implicați în cursa pentru dezvoltarea AI, generează deja fluxuri de numerar reale și consistente din liniile de afaceri anterioare (care rămân active), în timp ce noua tehnologie este deja utilizată în scop comercial, aducând venituri semnificative pe o piață diversificată de clienți privați și guvernamentali (printre care se numără, în mod notabil, organizațiile militare și cele din domeniul securității). Potrivit unui studiu McKinsey (2025), 88% dintre organizații utilizează în prezent AI în cel puțin o funcție operațională. Prin urmare, factorul care ar putea declanșa spargerea unei eventuale bule speculative nu va fi, cel mai probabil, insolvența uneia sau a mai multor companii dezvoltatoare de tehnologii noi – așa cum s-a întâmplat în cazul companiilor „dot-com” –, ci o posibilă supracapacitate: o infrastructură AI creată în exces față de cerere (cerere care s-ar putea dovedi sub așteptări) sau o supraestimare a utilității acestei tehnologii. Totuși, riscul mai scăzut de insolvențe majore sau generalizate la vârful ciclului de piață nu exclude apariția unei bule speculative, ci doar îi schimbă forma. O idee introdusă de economistul american John Cochrane (profesor afiliat al Universității Stanford) ne este de ajutor în acest context. Acesta observa că modelele standard tratează productivitatea unei firme ca pe un dat natural. De exemplu, o fermă produce mai mult când plouă și mai puțin în perioadele de secetă, fără a putea influența acest lucru. Ideea lui Cochrane este că firmele pot însă alege să nu rămână pasive: ele pot redistribui productivitatea între diferite scenarii posibile. De exemplu, ferma poate cultiva la începutul sezonului unele suprafețe de teren care dau randament în anii ploioși și altele care se comportă favorabil în anii secetoși. Astfel, ele își constituie un portofoliu de culturi, vizând un compromis: o productivitate ceva mai scăzută în anii buni în schimbul unei productivități mai ridicate în anii nefavorabili, media situându-se net peste nivelul celui mai pesimist scenariu. Aplicarea acestui cadru analitic în discuția asociată impactului inteligenței artificiale schimbă perspectiva. Și în acest caz firmele pot alege să realoce. Dar, este de înțeles de ce, aflându-ne încă în faza inițială a dezvoltării și adopției noilor tehnologii (al căror potențial nu este încă pe deplin confirmat), majoritatea firmelor nu au trecut încă la o redistribuire a resurselor. Procesele nu sunt încă reorganizate, iar noile competențe necesare angajaților nu au fost încă dezvoltate. Cele mai multe firme rămân aproape de nivelul lor actual, „natural”, de productivitate, ceea ce ar putea explica de ce câștigurile la nivel agregat nu sunt încă vizibile în datele statistice. Cu alte cuvinte, noua tehnologie nu generează o valoare sporită instantaneu și fără efort. Creșterea productivității nu apare ca un câștig neașteptat și facil, ca o „mană cerească”. Ea trebuie să fie însoțită de investiții, adaptare organizațională, recalificarea forței de muncă și o integrare eficientă în procesele de producție. Așa cum susține Erik Brynjolfsson (economist de origine daneză, profesor la Universitatea Stanford și director al Stanford Digital Economy Lab), marile inovații aduc beneficii doar dacă sunt însoțite de investiții complementare și de schimbări la nivel organizațional. Prin urmare, opinia mea este următoarea: impactul inteligenței artificiale va fi profund, dar va apărea cu întârziere și se va manifesta inegal. Consider că „scepticii AI” au dreptate în privința fazei inițiale – cea a entuziasmului și a dezamăgirii descrise de Amara -, însă s-ar putea să nu vadă că acesta este doar primul capitol al întregii povești. Faptul că firmele și întreaga economie nu pot încă să evidențieze beneficiile nu înseamnă că noua tehnologie a eșuat deja. Dimpotrivă, în viziunea mea, acest lucru indică faptul că nu am ajuns încă în etapa în care companiile învață să își reconfigureze activitatea pentru a profita de pe
Când ar putea adopta România euro

Adoptarea monedei europene reprezintă un obiectiv strategic pe agenda publică a țării. Adoptarea monedei euro ar reduce riscul derapajelor de politică economică și ar susține continuitatea reformelor, subliniază Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României. Potrivit oficialului BNR, aderarea României la zona Euro ar marca trecerea de la statutul de economie care face eforturi pentru menţinerea convergenţei la cel de participant deplin la mecanismele decizionale ale cadrului economic european. Leonardo Badea / Mediafax Foto, Andreea Alexandru Se reduce riscul derapajelor economice și se accelerează reformele „Într-un context caracterizat de numeroase constrângeri şi de volatilitate ridicată, obiectivul adoptării monedei unice reduce riscul derapajelor de politică economică şi susţine continuitatea reformelor. Acest obiectiv poate structura o foaie de parcurs clară pentru consolidarea echilibrelor interne şi externe, favorizând o convergenţă sustenabilă. Un efect esenţial al acestui proces este ancorarea aşteptărilor investitorilor. Angajamentul credibil faţă de integrarea monetară transmite semnalul că România îşi asumă un parcurs predictibil, bazat pe stabilitate şi disciplină economică. Adoptarea ar avea efecte favorabile din perspectiva fluxurilor de capital străin”, a declarat pentru DigiEconomic prim-viceguvernatorul BNR. Prim-viceguvernatorul BNR a oferit exemplul Croației, o țară în care procesul de adoptare a monedei a avansat substanțial, pe fondul majorității politice coerente. Dubrovnik, orașul croat de la malul mării, considerat constant unul dintre cele mai bune din lume „În Croaţia, adoptarea euro a fost susţinută printr-un angajament instituţional clar şi continuu, reflectat inclusiv în parcursul etapizat: ajustarea macroeconomică, intrarea în ERM II, asumarea Uniunii Bancare. Acest lucru a permis menţinerea direcţiei strategice indiferent de fluctuaţiile conjuncturale”, subliniază Badea. În cazul României, un astfel de proiectmajor poate fi realizat doar cu suportul majorității din Parlament. Astfel, este implicată nevoia de strategie pe termen lung, care să rămână pe agenda publică a țării indiferent de clasa politică de la guvernare. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru adoptarea euro Condițiile adoptării euro sunt următoarele: consolidare fiscală menţinerea stabilităţii macroeconomice reforme structurale participarea la mecanismele europene premergătoare adoptării euro. Ce avantaje ar avea România dacă ar adera la Zona Euro Leonardo Badea mai arată că beneficiile adoptării euro nu se opresc la eliminarea riscului valutar și la scăderea costurilor de finanțare, ci implică o integrare mai profundă a sistemului financiar românesc în arhitectura europeană. „Participarea deplină la mecanismele Uniunii Economice şi Monetare consolidează rezilienţa sectorului financiar şi sporeşte eficienţa alocării capitalului”, mai afirmă Badea. În cazul companiilor, adoptarea monedei unice are ca efect un acces mai facil şi mai ieftin la finanţare pentru investiţii. Pentru populaţie, aduce condiţii mai favorabile de creditare, așadar o creştere a bunăstării. AUTORUL RECOMANDĂ Aderarea Bulgariei la zona euro are semne bune: nu a dus la dublarea prețurilor și inflația este la un minim istoric Nicușor Dan fixează un obiectiv ambițios, aderarea la Euro: „România trebuie să se integreze în economia europeană”