Lia Olguța Vasilescu: Președinții care nu-și ating target-ul electoral nu știu ce o să li se întâmple cu Manda

lia-olguta-vasilescu:-presedintii-care-nu-si-ating-target-ul-electoral-nu-stiu-ce-o-sa-li-se-intample-cu-manda

„Eu cred că președinții din județele care nu reușesc să-și atingă target-ul electoral, habar nu au ce o să li se întâmple cu Claudiu. Dar o să vadă. O să se convingă că în Dolj noi nu câștigăm pentru că electoratul ar fi de stânga, așa cum ni se spune de fiecare dată, ci pentru că ne respectăm promisiunile și pentru că ne organizăm exemplar”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la Conferința Extraordinară a PSD Dolj. Vasilescu a prezentat realizările echipei conduse de Claudiu Manda în ultimii 12 ani la Craiova, subliniind că aceste investiții justifică scorul electoral al PSD în județul Dolj. Printre realizări se numără un stadion de fotbal nou, „cel mai frumos din România”, un stadion de atletism capabil să găzduiască competiții internaționale și un spital municipal nou, „primul construit după Revoluție din fonduri de la o localitate din România”. De asemenea, în Craiova se construiește un spital regional, „cel mai avansat dintre cele trei care se fac pe fonduri europene”, toate spitalele din subordinea municipalității au fost reabilitate, iar un parc nou a fost construit pe o fostă groapă de gunoi. Peste 800 de străzi au fost asfaltate, orașul a primit un aeroport nou, „cel mai mare din România după Otopeni”, clădiri monument istoric au fost reabilitate, iar școlile sunt în curs de reabilitare. „În total, doar în Craiova, investiții de peste 2 miliarde de euro numai în ultimii 10 ani care au schimbat fața orașului și care i-au făcut pe mulți dintre cei care nu mai văzuseră Craiova în ultima vreme să nu o mai recunoască”, a spus Vasilescu. Primarul Craiovei a exprimat frustrarea că „toate voturile pe care noi le-am câștigat cu multă trudă s-au pierdut atât de ușor, din păcate, în alte județe”. Claudiu Manda, care a condus „cea mai puternică și mai unită organizație din PSD”, se retrage din funcția de președinte al organizației județene. Locul său este preluat de Cosmin Vasile, actualul președinte al Consiliului Județean Dolj, care „a dovedit că știe administrație” și „a adus județul Dolj pe locul întâi în România la absorbția de fonduri europene”. „E greu să-l depășești pe Claudiu la organizarea de partid, știu, dar cu Claudiu secretar general la nivel național, cred că o vei face. Și mai ales că ne ai pe noi toți alături”, i-a transmis Vasilescu noului lider județean. Lia Olguța Vasilescu a anunțat că va face parte din echipa lui Sorin Grindeanu ca reprezentant al Asociației Municipiilor din România în Biroul Permanent. „Am fost printre primii lideri din PSD care i-au spus lui Sorin Grindeanu că trebuie să candideze pentru motivul că este unul dintre cei mai performanți miniștri pe care i-a avut România și cu siguranță singurul ministru al Transporturilor care a reușit performanța de a construi 400 de kilometri de autostradă sau drum expres, mai mult decât au construit toți ceilalți miniștri ai Transporturilor la un loc de la Revoluție încoace”, a declarat Vasilescu. Organizația județeană PSD Dolj a adoptat cu unanimitate rezoluția de susținere a lui Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte al partidului. Claudiu Manda va candida pentru funcția de secretar general al PSD. La finalul conferinței, Lia Olguța Vasilescu i-a oferit lui Claudiu Manda un cadou simbolic – un tricou cu textul „După 12 ani de Manda(t). ȘEF doar acasă!”. „Asta pentru că în sfârșit nu mai este șeful meu la organizația locală și va rămâne șef doar acasă. Avem tricouri pentru tot concediul”, a glumit primarul Craiovei.

Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide pe 14 noiembrie și vrea să atingă un nou record de vizitatori

targul-de-craciun-de-la-craiova-se-deschide-pe-14-noiembrie-si-vrea-sa-atinga-un-nou-record-de-vizitatori

„Cea mai frumoasă poveste de iarnă se scrie, și anul acesta, la Craiova, având ca temă principală „Spărgătorul de nuci”, este mesajul transmis de organizatorii celui mai votat târg de Crăciun, nu doar din țara noastră și din Europa. Milioane de turiști sunt așteptați și anul acesta să ajungă la Craiova, astfel că pregătirile sunt deja în toi.  Târgul de Crăciun de la Craiova își va deschide porțile pe 14 noiembrie și se va încheia pe 4 ianuarie 2026. Tema de anul acesta va fi „Spărgătorul de nuci”, iar târgul va fi împărțit în 4 zone – fiecare decorată diferit, anunță organizatorii. „Căsuțe unicat pline de bunătăți, lumini spectaculoase, colinde și zâmbete pentru toate vârstele. Craiova devine, din nou, o feerie!”, asta promit organizatorii. Spectacol, distracție și preparate tradiționale Vizitatorii vor avea ocazia să-şi cumpere de la căsuţe, terase sau truck-uri diferite produse specifice sezonului, fiind prezenţi peste 90 de comercianţi din Craiova şi din toată ţara: globuri pictate, mâncare tradiţională, jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, gogoşi, waffles, burgeri, churros, stroh, turtă dulce, decoraţiuni şi cadouri lucrate hand-made, coroniţe etc. Comercianţii vor fi prezenţi zilnic, de luni până vineri, între orele 12,00 şi 22,00, iar de vineri până duminică, între orele 11,00 şi 23,00. Pentru copii sunt pregătite mai multe surprize şi locuri special amenajate: carusele, roată panoramică, trenuleţe, colaci pe gheaţă, roller-coaster, patinoar, dar şi filme VR. Număr record de vizitatori în 2025 Lia Olguța Vasilescu se așteaptă la un număr record de vizitatori. ”Anul trecut am avut două milioane de vizitatori și am depășit Mamaia în plin sezon estival. Anul acesta, sperăm ca orașul să fie suficient de încăpător pentru aceia care vor veni să ne vadă”, a declarat primarul Craiovei pentru Agerpres. Edilul spune că s-a dezvoltat foarte mult și industria HoReCa din jurul Craiovei, din localitățile apropiate, iar la Balș s-a construit un hotel special pentru Târgul de Crăciun. ”Și anul acesta am eliberat mai multe autorizații de construcție pentru mari branduri internaționale. Un hotel Hilton este aproape de finalizare. Faptul că marile branduri vin în Craiova înseamnă că ele fac studii de piață, constată că industria turistică simte nevoia de noi capacități și astfel orașul se dezvoltă. În momentul în care vor fi mai multe locuri de cazare, automat și prețurile vor fi mai prietenoase”, a explicat Olguța Vasilescu. Conform acesteia, la târg vin și foarte mulți străini, în special din Bulgaria și Serbia, dar anul trecut au fost prezenți și mulți britanici, ca urmare a reclamelor de pe autobuzele din mai multe orașe din Marea Britanie, inclusiv la Londra. În lista European Best Destinations pentru a 5-a oară Târgul de Crăciun Craiova se regăsește în lista recomandărilor celui mai vizitat site turistic din Europa – European Best Destinations. „Căutați o destinație de Crăciun care îmbină tradiția cu o notă de magie? Iarna aceasta, cufundați-vă în magia Crăciunului și descoperiți cea mai mare Piață de Crăciun din Europa, cu 280.000 m2 de farmec, distracții, lumini, patinoare și multe altele. Târgul din Craiova, România, este promisiunea unui Crăciun de neuitat. Premiată de patru ori de către site-ul de turism de specialitate European Best Destinations, Piața de Crăciun din Craiova este una dintre comorile ascunse ale Europei, unde basmele clasice și minunile futuriste se combină pentru a crea o atmosferă de sărbătoare unică, care cu siguranță va inspira încântarea copiilor”, notează European Best Destinations. Locul 2 în 2024 la European Best Destinations Târgul de Crăciun din Craiova din 2024 a fost desemnat de specialişti cel mai mare din Europa şi a fost votat de turişti din toată lumea al doilea cel mai frumos din Europa, evenimentul înregistrând o serie de premiere: număr record de vizitatori – 2 milioane; sania zburătoare a lui Moş Crăciun – atracţie fenomen, prima oară în România; peste 2 milioane de luminiţe; proiecţii dinamice şi personaje realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale; cel mai întins târg de Crăciun din Europa – 280.000 mp, potrivit datelor organizatorilor. Gdańsk Christmas Market (Polonia) Târgul de Crăciun din Craiova (România) Geneva Christmas Market (Elveția) Riga Christmas Market (Letonia) Asti & Govone Christmas Markets (Italia) The Essen International Christmas Market (Germania) Kerststad Valkenburg (Olanda) Montbéliard Christmas Market (Franța) Vienna Magic of Advent (Austria) Marbella Christmas Market (Spania) Primăria Craiova a alocat pentru organizarea târgului de Crăciun din acest an peste 100.000 de euro. sursa foto: Primăria Craiova, Târgul de Crăciun din 2024

Lia Olguța Vasilescu, atac la ANAF: E o nebunie, vrem să ajungem pe Lună şi noi facem print-screen la ecran”

lia-olguta-vasilescu,-atac-la-anaf:-e-o-nebunie,-vrem-sa-ajungem-pe-luna-si-noi-facem-print-screen-la-ecran”

Lia Olguța Vasilescu – primarul Craiovei și președinta Asociației Municipiilor din România (AMR) – a lansat acuzații grave la adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), spunând că procesul de digitalizare din România este blocat de birocrație. „Ne doare că atunci când se vorbeşte despre smart city, de exemplu, în România ideile sunt puţine şi simple”, a spus Olguța Vasilescu. „Se vorbeşte despre reabilitarea termică, despre colectarea selectivă, eventual cu containere îngropate, despre WiFi în parcuri şi în autobuze, despre panouri fotovoltaice şi cam aici se reduce totul. Noi, toţi primarii, căutăm însă mai multe idei pentru a transforma într-adevăr oraşele noastre în oraşe smart. Mulţi dintre noi am făcut eforturi pentru a le digitaliza. La Craiova, deşi absolut toate documentele se pot solicita şi elibera în format electronic, doar 7% dintre cetăţeni utilizează această soluţie, poate şi pentru că alte instituţii nu performează şi nu te obligă la digitalizare, să-i înveţe pe oameni că trebuie până la urmă să schimbe ceva şi ei în comportamentul lor. Totul pleacă de la instituţii. Ce părere să avem în condiţiile în care ANAF, mai nou, ne cere printr-un ordin de ministru, să facem referate de necesitate pentru fiecare filă de buget”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. „Facem iar dosar cu şină pentru fiecare achiziţie în parte” Lia Olguța Vasilescu s-a declarat nemulțumită din cauză că în România încă mai sunt folosite dosare cu șină, iar Ministerul de Finanțe solicită „print-screen-uri”. „Trebuie făcută toată digitalizarea României de către Ministerul Digitalizării. Este o propunere pe care am mai făcut-o. Cel mai simplu ar fi ca digitalizarea să fie făcută fie de ANAF printr-o achiziţie centralizată, fie de Ministerul Digitalizării la nivelul întregii ţări. Din păcate, în România, ordinul de la Ministerul de Finanţe ne obligă să facem print-screen la programul respectiv şi să facem iar dosar cu şină pentru fiecare achiziţie în parte. E o nebunie! Sperăm să se abroge ordinul respectiv. Din păcate, aici ne aflăm: vrem să ajungem pe Lună şi noi facem print-screen la ecran”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu în cadrul în cadrul primei ediții a Smart City Highlights, organizată de Universitatea Politehnica București. RECOMANDAREA AUTORULUI: Valentin Stan: Pozițiile ministrului român de Externe la ONU au fost profund anti-americane Nu e ușor cu Nicușor, e aiuritor: Un președinte exagerat de lent Cu cât s-a vândut un tractor românesc U650, fabricat în 2005, la o licitație în Neamț. A fost „bătaie” pe utilajul folosit de primărie la deszăpezire Alexandru Chirilă, la „Pastila Financiară”: „Dacă renunți la țigări și la ieșit în oraș, economisești 1400 de lei lunar” Sorin Grindeanu, discuții cu ambasadorul Germaniei în România: „Vrem investiții germane în industria de apărare și SPRIJIN pentru aderarea la OECD”