Lia Olguța Vasilescu, despre anticipate: Nu știu câți parlamentari au interesul să voteze

lia-olguta-vasilescu,-despre-anticipate:-nu-stiu-cati-parlamentari-au-interesul-sa-voteze

„Nu avem legislația pusă la punct pentru anticipate. Aceasta ar trebui să ajungă în Parlament ca să fie votată”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.  Potrivit Liei Olguța Vasilescu, alegerile anticipate nu pot fi organizate prin legea 208 / 2015, pentru că apare problema referitoare la adoptarea anumitor unor ordonanțe de urgență care să reglementeze termenele limită pentru depunerea candidaturilor, tipărirea buletinelor de vot, organizarea secțiilor de votare, în special cele din diaspora, dar și alte proceduri electorale care nu pot fi organizate în termen de 3 luni. Vasilescu a precizat că ordonanțele nu pot fi adoptate de un guvern interimar, iar acestea ar trebui să se întoarcă tot în Parlament. „În Parlamentul României nu știu câți parlamentari au interesul să voteze”, a estimat Lia Olguța Vasilescu. Întrebată dacă PSD se teme de anticipate, Vasilescu a declarat: „Noi un scor mai mic decât cel care a fost luat la ultimele alegeri nu putem să luăm niciodată”, precizând că rezultatul este influențat de organizarea în teritoriu a PSD. „Nu ne este teamă de alegerile anticipate. Dar ce se întâmplă după? Presupunând că, hai să zicem, polul acesta de dreapta, USR, PNL, ar lua nu 25% cât are în sondaj, ar lua 35%, ar lua 40%. Cu cine se aliază, cu AUR sau cu PSD? Ambele partide au deja aprobări date la partidele lor că nu vor face niciodată alianță” a declarat Lia Olguța Vasilescu. „Când intri la guvernare cu un partid, trebuie să fie un partener” Întrebată dacă PSD ar guverna cu AUR în cazul ipotetic al unor rezultate favorabile pentru ambele partide după posibile alegeri anticipate, Lia Olguța Vasilescu a declarat: „Mi-e greu să vă spun acum, pentru că atunci când intri la guvernare cu un partid ar trebui să fie un partener foarte serios în care să ai încredere, că ceea ce promite se și ține de cuvânt”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.  De ce vorbește toată lumea despre alegerile anticipate? Subiectul alegerilor anticipate a fost amplu dezbătut în ultima perioadă în spațiul public, pe fondul crizei politice generate de căderea guvernului Bolojan și lipsa învestirii unui nou Executiv. Recent, Eugen Tomac a precizat că anticipatele ar fi „prea riscante” pentru România, motivând că „este mai înțelept și rațional” ca partidele să ajungă la un „compromis”, în contextul presiunilor economice și riscul pierderii finanțărilor din PNRR, generate de eșecul adoptării legilor aferente reformelor până la termenul limită stabilit. Cu toate acestea, există și voci care susțin demersul. Un exemplu ar fi Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, care spune că acestea ar fi o soluție dacă blocajul actual nu este depășit. El spune că alegerile ar putea avea loc din toamnă. Totuși, Mureșan ar putea reprezenta o propunere din partea PNL pentru funcția de premier. Cu toate acestea, deocamdată, partidul trebuie să decidă intern. Potrivit liderului PNL de Dâmbovița, partidul ar renunța la propunere dacă negocierile pentru desemnarea unui nou guvern vor conduce la o formulă considerată viabilă. Potrivit Constituției, alegerile anticipate pot fi organizate dacă Parlamentul respinge cel puțin două solicitări de învestitură și nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare. Prima solicitare de învestitură care a fost respinsă de parlament a fost Guvernul Veștea a fost respins în Parlament pe 22 iunie, întrunind doar 189 de voturi din cele 233 necesare.

Craiova găzduiește Campionatul Balcanic de Atletism U20. Aproape 300 de sportivi din 18 țări participă la competiție

craiova-gazduieste-campionatul-balcanic-de-atletism-u20.-aproape-300-de-sportivi-din-18-tari-participa-la-competitie

Potrivit edilului, la competiție sunt prezenți peste 400 de delegați, dintre care aproape 300 de atleți, care concurează în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate sportivilor sub 20 de ani. Campionatul este organizat sub egida Balkan Athletics și reunește reprezentanți ai federațiilor naționale din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Malta, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Macedonia de Nord și România. Este pentru a doua oară când Craiova găzduiește această competiție internațională „Faptul că această competiție revine la Craiova confirmă încă o dată că orașul nostru dispune de o infrastructură sportivă modernă și de capacitatea organizatorică necesară pentru a găzdui evenimente sportive internaționale de cel mai înalt nivel. Ne bucurăm să fim, din nou, gazda unei competiții care promovează performanța”, a transmis Lia Olguța Vasilescu într-o postare publicată pe Facebook. Competiția se desfășoară pe parcursul acestui weekend și reunește unii dintre cei mai valoroși tineri atleți din regiunea Balcanilor.

Cum se pronunță corect numele lui Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier

cum-se-pronunta-corect-numele-lui-siegfried-muresan,-propunerea-pnl-usr-udmr-pentru-functia-de-premier

Siegfried Mureșan, europarlamentarul propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, a ajuns în centrul disputei politice privind formarea noului guvern. Numele liberalului a devenit și subiect de ironii în PSD, după ce Lia Olguța Vasilescu a spus că românii „o să-și scrântească limba” încercând să-l pronunțe. Prenumele Siegfried este de origine germană, iar în germană litera „S” urmată de vocală se pronunță, de regulă, ca „Z”. De aceea, pronunția aproximativă a prenumelui este „Zig-frid”. Mureșan este un nume de familie românesc, frecvent întâlnit în Transilvania. Astfel, numele complet se pronunță aproximativ „Zigfrid Mureșan”. Siegfried Mureșan s-a născut la Hunedoara, într-o familie cu tată român și mamă germană. Lia Olguța Vasilescu, ironii la adresa lui Siegfried Mureșan Siegfried Mureșan este europarlamentar PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European. El a fost propus de PNL, USR și UDMR ca variantă de premier, în contextul blocajului politic privind formarea noului guvern. Propunerea Mureșan a apărut ca alternativă la varianta susținută de PSD, Sorin Grindeanu. PSD susține că un guvern condus de Sorin Grindeanu ar putea trece prin Parlament dacă UDMR ar vota alături de social-democrați, în timp ce liberalii insistă pe varianta Siegfried Mureșan. În acest context, Lia Olguța Vasilescu a lansat un atac la adresa lui Ilie Bolojan și a lui Siegfried Mureșan. Primarul Craiovei a acuzat că liderul PNL încearcă să propună pentru funcția de premier „un om care habar n-are cum se trăiește în România”. „Domnul Bolojan vrea să ne propună un prim-ministru care habar n-are cum se trăiește în România. O să-și scrântească românii limba până o să-i pronunțe numele”, a spus Lia Olguța Vasilescu, cu referire la Siegfried Mureșan. Primarul Craiovei a continuat atacul și pe tema experienței europene a liberalului, ironizând imaginea acestuia de specialist în fonduri europene. „Siegfried Mureșan, specialist în absorbția de fonduri europene. Cred că a absorbit doar salariul de europarlamentar”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu îi provoacă pe criticii de artă urbană cu o nouă stație de autobuz, montată în Craiova. Penultima a generat un întreg scandal online

lia-olguta-vasilescu-ii-provoaca-pe-criticii-de-arta-urbana-cu-o-noua-statie-de-autobuz,-montata-in-craiova.-penultima-a-generat-un-intreg-scandal-online

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a publicat un mesaj ironic pe Facebook la adresa contestatarilor săi, după montarea unei noi stații de transport public în cartierul de la aeroport. Edilul a prezentat o construcție atipică în formă de umbrelă, realizată de Eco Urbis, și a cerut direct reacția „criticilor de artă urbană”. Sursa foto: Facebook Primarul a transmis un mesaj direct „cârcotașilor” Noua construcție are ziduri albe din cărămidă, o băncuță din lemn și un acoperiș imens care imită o umbrelă de plajă. Lia Olguța Vasilescu explică faptul că această zonă a trecut recent în administrarea orașului și are nevoie de modernizări. „Cârcotașii! Suntem pe fază? Tocmai am mai montat o stație realizată de Eco Urbis, la blocurile de la Aeroport. Pentru cine nu știe, acel cartier a aparținut de Cârcea, dar acum este al Craiovei. Azi am montat o stație care ține umbră, are băncuță de lemn și e în formă de umbrelă. Ia să auzim criticii de artă urbană,” a transmis aceasta pe Facebook. Modelul precedent a împărțit internetul în două Această nouă provocare vine la scurt timp după un scandal de proporții generat de o altă stație neconformistă montată în zona Parcului Nicolae Romanescu. Acea structură din lemn imita o bufniță cu aripile deschise, iar designul său bizar a devenit rapid viral și a strâns sute de comentarii negative și glume în spațiul public. Sursa foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu a apărat și atunci proiectele inedite ale municipalității: „O nouă stație de autobuz creată de Eco Urbis a fost montată în zona Parcului Romanescu. Sperăm să se înscrie curând printre obiectivele agreate de craioveni și să îi convingă pe cât mai mulți să circule cu autobuzul. În curând vor apărea și alte stații de autobuz atractive, în diferite colțuri ale orașului, executate de Secția Creație a Eco Urbis.”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Olguța Vasilescu pune condiții pentru noua alianță de guvernare: Problema noastră este Bolojan

olguta-vasilescu-pune-conditii-pentru-noua-alianta-de-guvernare:-problema-noastra-este-bolojan

Lia Olguța Vasilescu a declarat că partidul său își dorește refacerea alianței de guvernare, însă are o condiție clară: premierul să nu fie Ilie Bolojan. Lia Olguța Vasilescu Mesaj clar pentru partenerii de dialog Primarul Craiovei a explicat că PSD nu are nicio problemă cu partidele PNL sau USR. Mesajul său este unul de deschidere către colaborare, dar cu o limită precisă când vine vorba de numele celui care va conduce Guvernul. „Nu am avut nimic cu PNL sau nici măcar cu USR. Noi avem o problemă cu Bolojan,” a declarat aceasta la Antena 3. Principalul motiv pentru care Olguța Vasilescu se opune unui guvern condus de Bolojan este legat de banii europeni. EMISIUNI Marius Tucă Show începe marți, 5 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu 22:00 CONTROVERSĂ Ziua și războiul imaginar la USR. Astăzi, ministrul Diana Buzoianu inventează plaje și situații „halucinante” inexistente 21:28 „Vrem să se refacă această alianță, dar fără un premier care pierde miliarde din PNRR.” „Nu mă interesează funcția de prim-ministru.” Întrebată dacă vizează funcția de premier, edilul a respins acest scenariu. „Nu mă interesează funcția de prim-ministru. Eu îmi voi termina mandatul la Primăria Craiova.” AUTORUL RECOMANDĂ: PSD anunță că miniștrii săi au demisionat oficial din Guvern: PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat Ziua în care miniștrii PSD își depun demisiile. Următorul pas al premierului Bolojan, după mesajul de adio adresat social-democraților

Lia Olguța Vasilescu, despre Ciucu ca posibil premier: Cred că am putea să ne înțelegem cu Ciucu

lia-olguta-vasilescu,-despre-ciucu-ca-posibil-premier:-cred-ca-am-putea-sa-ne-intelegem-cu-ciucu

„N-aș vrea să dau niciun nume, pentru că în secunda următoare o să spună că este marioneta noastră. Indiferent cine. Chiar nu contează”, a spus Vasilescu, întrebată  despre liberalul care ar putea să conducă un guvern din care și PSD să facă parte.  Întrebat de moderatoare despre posibilitatea ca Ciprian Ciucu să constituie o posibilă propunere de premier, Vasilescu a răspuns: „Domnul Ciucu e Primar General, mi-e greu să cred că pleacă de acolo. Da, e mai greu, dar nu-i imposibil. Da, mi-e greu să cred. Cred că am putea să ne înțelegem și cu domnul Ciucu. Nu cred că ar fi o problemă. Eu lucrez foarte bine cu el, să știți, la Asociația Municipiilor din România”, a declarat Vasilescu. Întrebată dacă Ciucu ar fi mai bun în locul lui Ilie Bolojan, după atacurile la adresa PSD, Lia Olguța Vasilescu a declarat: „Da, încă odată, atacurile sunt normale în politică să existe. Până la un anumit moment și când ești într-o anumită funcție, când tu ești prim-ministru și știi că totuși depinzi de votul nostru, care este jumătate din coaliție, nu-ți permiți să faci asemenea atacuri suburbane”, a declarat Vasilescu. Întrebată dacă există vreun scenariu rău pentru PSD, Vasilescu a infirmat. „Nu există niciun scenariu rău. Suntem pregătiți pentru absolut toate variantele. Fie că este vorba de opoziție, fie că este vorba de alegere anticipată, fie că este vorba de o intrare la guvernare”, a conchis Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu îl acuză pe Ilie Bolojan pentru criza de la Electrocentrale Craiova: Nu mai rezistă nici măcar iarna asta

lia-olguta-vasilescu-il-acuza-pe-ilie-bolojan-pentru-criza-de-la-electrocentrale-craiova:-nu-mai-rezista-nici-macar-iarna-asta

Lia Olguța Vasilescu afirmă că, după ultimele declarații ale premierului Ilie Bolojan, situația de la Electrocentrale Craiova arată clar că nu mai există timp pentru a aștepta construirea unei noi capacități de producție. Aceasta spune că centrala nu mai rezistă încă doi ani, în condițiile în care nu a primit bani nici măcar pentru reparațiile necesare în această iarnă. „După ultimele declarații ale lui Ilie Bolojan este clar că nu mai putem aștepta să continue să dezvolte o nouă capacitate de producție care ar dura 2 ani , pentru că Electrocentrale nu mai rezista atât, neprimind bani de reparații anuale nici măcar pentru iarna aceasta , ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.” Edilul Craiovei subliniază că Electrocentrale Craiova nu aparține administrației locale, ci Guvernului României, și că Primăria nu are nicio altă calitate în structura de acționariat. „Statul român deține 77,15% prin Ministerul Energiei, Fondul Proprietatea deține 21,55%, iar Primăria Craiova nu face parte din acest acționariat. Proprietatea e a Guvernului, indiferent cum îl cheamă pe el. Suficient de clar, Domnule Bolojan cu ce se ocupă Electrocentrale Craiova? În ceea ce privește proiectul noii centrale pe gaze, Vasilescu spune că acesta a fost gestionat exclusiv de Guvern, fără implicarea Primăriei Craiova. Contractul a fost semnat în 2023 și avea o valoare de 1,5 miliarde de lei. „Contractul a fost semnat de Ministrul Energiei de atunci și de directorul Electrocentrale de atunci, Dan Vasile. Valoarea contractului era de 1,5 miliarde de lei, din care valoarea neeligibilă era de 592 milioane lei, sumă care ar fi trebuit asigurată de Guvernul României. Unde este Primăria în acest contract? Nicăieri, fiindcă nu avea nicio calitate Primăria. Cum să piardă un proiect european cum s-a întâmplat în cazul Electrocentrale, sau să cheltuiască fonduri europene pe beculețe, fiindcă acest contract a fost gestionat doar de Guvernul României, prin ministru și compania sa.” Ea respinge acuzațiile potrivit cărora fondurile europene ar fi fost pierdute sau folosite în alt scop și susține că, în realitate, niciun ban nu a ajuns efectiv în România. „De fapt, niciun cent din acest contract nu a ajuns în România, cu atât mai puțin să se fi cheltuit cu altă destinație. Suficient de clar, domnule Bolojan, ceva, ceva știți dumneavoastră de fonduri europene, dar tot Craiova e pe primul loc în România la absorbția de fonduri europene. Dacă nu ne credeți pe noi, căutați pe site-ul condus de colegul dumneavoastră de partid, Pîslaru.” Lia Olguța Vasilescu afirmă că intrarea în insolvență a societății a fost cauzată de lipsa sprijinului financiar din partea Guvernului, nu de decizii ale administrației locale. „Administrația Fondului de Mediu a cerut achitarea cu penalități a sumelor datorate, fapt imposibil de realizat, ceea ce a dus la intrarea societăților în insolvență. Domnul Bolojan, în caz că nu ați aflat, Mediul și Agenția Fondului și Agenția sunt ale Guvernului. În ceea ce privește Consiliul de Administrație, vă transmit, domnule Bolojan, că acesta este selectat de AMEPIP.” AUTORUL RECOMANDĂ: Lia Olguţa Vasilescu strigă de la Craiova: „Nu mai faceți comparație! La Oradea e și distribuția și producția la Primărie” PSD discută ruperea coaliției. Lia Olguța Vasilescu: „Suntem într-o procedură de consultare dacă mai rămânem sau nu la guvernare”

Ilie Bolojan respinge acuzațiile Liei Olguța Vasilescu: Problemele de la Craiova sunt rezultatul unor decizii vechi și al lipsei de investiții

ilie-bolojan-respinge-acuzatiile-liei-olguta-vasilescu:-problemele-de-la-craiova-sunt-rezultatul-unor-decizii-vechi-si-al-lipsei-de-investitii

Premierul Ilie Bolojan a răspuns vineri seara, la Digi24, acuzațiilor venite din partea primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care a spus că premierul ar avea ceva personal cu ea și că ar fi lăsat Craiova în frig, afectând inclusiv activitatea companiei Ford. Premierul Ilie Bolojan a respins aceste afirmații făcute de Olguța Vasilescu și a explicat, pe larg, care sunt cauzele reale ale situației dificile de la CET Craiova. Întrebat despre nemulțumirile primarilor și despre mesajele transmise de Olguța Vasilescu, Bolojan a spus că discuția trebuie purtată pe baza faptelor, în locul acuzațiilor personale. „Eu sunt de vină că la Craiova au fost alocate pentru CET 168 milioane de euro timp de patru ani de zile și nu s-au făcut lucrările acolo?”, a întrebat premierul Bolojan. Ilie Bolojan a spus că nu a avut nicio responsabilitate directă în gestionarea companiei și nici în numirea conducerii acesteia. „Bolojan i-a numit oamenii în Consiliul de Administrație sau am avut o responsabilitate directă pe tema asta?”, a continuat el, spunând că deciziile au fost luate la nivel local și de către cei care au condus societatea în ultimii ani. „Eu sunt de vină că anul trecut au mai luat împrumut de 70 milioane de euro de la Exim Bank pe care nu-l vor mai rambursa niciodată, tot de la statul român, pentru care, în afară de a plăti și să fie certificate de CO2 sau alte lucruri, nu au investit acolo?”, a mai declarat Bolojan. Acesta a mai spus că problemele actuale nu sunt rezultatul unor decizii recente ale Guvernului, ci ale unui management problematic și al proiectelor „prost” gândite. „Eu nu fac acuzații, eu v-am dat niște cifre. V-am spus că dacă s-ar fi realizat proiectul pe fonduri europene, dacă Ministerul Energiei, dacă societatea comercială care este acolo, conducerea societății, cei care i-au numit pe ei în Consiliul de Administrație, primăria Craiova, care este clientul de bază a acestei companii, ar fi gestionat cu atenție lucrurile, nu am fi ajuns într-o astfel de situație. Iar aceste situații se rezolvă nu prin căutarea unui vinovat acum, ci se rezolvă printr-un proiect serios care trebuie făcut acolo, prin licitații făcute la prețuri de piață, ținând cont de realitățile din această piață de energie și prin, într-adevăr, un sprijin dat de la Guvern, prin diferite posibilități direcționale ale unor fonduri europene, fonduri de modernizare, în așa fel încât să avem o centrală dimensionată la capacitate, în mod corect la Craiova și nu un proiect prost care a fost făcut acum câțiva ani de zile, de 295 de Megawati electrici, în timp ce necesarul de energie este de maxim jumătate cât a făcut asta.”, a afirmat Bolojan. Șeful Guvernului a mai declarat că rezolvarea problemelor de la Craiova va dura și va necesita muncă și finanțare adecvată, inclusiv din fonduri europene și fonduri de modernizare. „Asta înseamnă să stai pe proiecte, să lucrezi, să tratezi lucruri serioase și, din păcate, o astfel de centrală nu poate fi realizată de pe o zi pe alta. Aici e vorba de doi, trei ani de zile”, a spus Ilie Bolojan.

Ministrul Justiției o laudă pe Lia Olguța Vasilescu: Am fost onorat să lucrez cu dumneaei

ministrul-justitiei-o-lauda-pe-lia-olguta-vasilescu:-am-fost-onorat-sa-lucrez-cu-dumneaei

În cadrul secțiunii de întrebări-fulger din timpul unei emisiuni în direct de la Prima TV, ministrul Justiției, Radu Marinescu a fost întrebat dacă ar prefera-o pe Lia Savonea sau pe Lia Olguța Vasilescu. În răspunsul său, Marinescu a precizat: „Orice doamnă care își exercită mandatul instituțional în mod profesionist, demn și în interesul cetățenilor”. Acesta a povestit că, în funcția de președinte al Comisiei pentru Buget al Municipiului Craiova a lucrat alături de Lia Olguța Vasilescu și s-a declarat „onorat” să lucreze alături de actualul primar al Craiovei. Radu Marinescu a ocupat, pentru două mandate, funcția de Președinte al Comisiei de Buget a Municipiului Craiova. „Am lucrat cu doamna Lia Olguța Vasilescu, am fost consilier, am fost președinte al Comisiei pentru Buget. Pot să-ți spun că sunt mândru de faptul că am contribuit în anii în care am fost consilier în echipa dânsei la o dezvoltare a orașului Craiova, care nu mai poate fi negată de către nimeni. Au fost niște ani de progrese edilitare deosebite în Craiova. Și într-adevăr am fost onorat să lucrez cu dumneaei”, a declarat Radu Marinescu. În ceea ce o privește pe Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul Radu Marinescu a precizat că nu are foarte multe relații instituționale. „Cu doamna Savonea nu am foarte multe relații instituționale. (…) Suntem deschiși pentru cooperare instituțională cu orice segment al Justiției, pe principii de corectitudine, obiectivitate și profesionalism”, a declarat Marinescu.

Lia Olguța Vasilescu: Președinții care nu-și ating target-ul electoral nu știu ce o să li se întâmple cu Manda

lia-olguta-vasilescu:-presedintii-care-nu-si-ating-target-ul-electoral-nu-stiu-ce-o-sa-li-se-intample-cu-manda

„Eu cred că președinții din județele care nu reușesc să-și atingă target-ul electoral, habar nu au ce o să li se întâmple cu Claudiu. Dar o să vadă. O să se convingă că în Dolj noi nu câștigăm pentru că electoratul ar fi de stânga, așa cum ni se spune de fiecare dată, ci pentru că ne respectăm promisiunile și pentru că ne organizăm exemplar”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la Conferința Extraordinară a PSD Dolj. Vasilescu a prezentat realizările echipei conduse de Claudiu Manda în ultimii 12 ani la Craiova, subliniind că aceste investiții justifică scorul electoral al PSD în județul Dolj. Printre realizări se numără un stadion de fotbal nou, „cel mai frumos din România”, un stadion de atletism capabil să găzduiască competiții internaționale și un spital municipal nou, „primul construit după Revoluție din fonduri de la o localitate din România”. De asemenea, în Craiova se construiește un spital regional, „cel mai avansat dintre cele trei care se fac pe fonduri europene”, toate spitalele din subordinea municipalității au fost reabilitate, iar un parc nou a fost construit pe o fostă groapă de gunoi. Peste 800 de străzi au fost asfaltate, orașul a primit un aeroport nou, „cel mai mare din România după Otopeni”, clădiri monument istoric au fost reabilitate, iar școlile sunt în curs de reabilitare. „În total, doar în Craiova, investiții de peste 2 miliarde de euro numai în ultimii 10 ani care au schimbat fața orașului și care i-au făcut pe mulți dintre cei care nu mai văzuseră Craiova în ultima vreme să nu o mai recunoască”, a spus Vasilescu. Primarul Craiovei a exprimat frustrarea că „toate voturile pe care noi le-am câștigat cu multă trudă s-au pierdut atât de ușor, din păcate, în alte județe”. Claudiu Manda, care a condus „cea mai puternică și mai unită organizație din PSD”, se retrage din funcția de președinte al organizației județene. Locul său este preluat de Cosmin Vasile, actualul președinte al Consiliului Județean Dolj, care „a dovedit că știe administrație” și „a adus județul Dolj pe locul întâi în România la absorbția de fonduri europene”. „E greu să-l depășești pe Claudiu la organizarea de partid, știu, dar cu Claudiu secretar general la nivel național, cred că o vei face. Și mai ales că ne ai pe noi toți alături”, i-a transmis Vasilescu noului lider județean. Lia Olguța Vasilescu a anunțat că va face parte din echipa lui Sorin Grindeanu ca reprezentant al Asociației Municipiilor din România în Biroul Permanent. „Am fost printre primii lideri din PSD care i-au spus lui Sorin Grindeanu că trebuie să candideze pentru motivul că este unul dintre cei mai performanți miniștri pe care i-a avut România și cu siguranță singurul ministru al Transporturilor care a reușit performanța de a construi 400 de kilometri de autostradă sau drum expres, mai mult decât au construit toți ceilalți miniștri ai Transporturilor la un loc de la Revoluție încoace”, a declarat Vasilescu. Organizația județeană PSD Dolj a adoptat cu unanimitate rezoluția de susținere a lui Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte al partidului. Claudiu Manda va candida pentru funcția de secretar general al PSD. La finalul conferinței, Lia Olguța Vasilescu i-a oferit lui Claudiu Manda un cadou simbolic – un tricou cu textul „După 12 ani de Manda(t). ȘEF doar acasă!”. „Asta pentru că în sfârșit nu mai este șeful meu la organizația locală și va rămâne șef doar acasă. Avem tricouri pentru tot concediul”, a glumit primarul Craiovei.