Cum ar fi încercat Jeffrey Epstein să profite de activele înghețate ale Libiei. MI6 și Mossad împlicate în discuții

cum-ar-fi-incercat-jeffrey-epstein-sa-profite-de-activele-inghetate-ale-libiei.-mi6-si-mossad-implicate-in-discutii

Conform corespondenței dezvăluite, Epstein și colaboratorii săi discutau despre identificarea și „recuperarea” unor active libiene înghețate în diverse țări occidentale. Acestea erau evaluate la aproximativ 80 de miliarde de dolari, dintre care 32,4 miliarde se aflau în Statele Unite. În email, aceste fonduri sunt descrise ca fiind „furate și deturnate”. Autorii susțin că valoarea lor reală ar putea fi de trei până la patru ori mai mare, mai scrie Euronews. Documentele arată că au existat discuții preliminare cu foști membri ai serviciilor secrete britanice MI6 și ai agenției israeliene Mossad. Aceștia și-ar fi manifestat interesul de a participa la identificarea activelor. Totodată, au fost contactate importante firme internaționale de avocatură, dispuse să lucreze pe bază de onorariu de succes, adică să fie plătite doar dacă ar fi câștigat procesele. Libia, „o oportunitate strategică” Emailul prezintă Libia drept o țară bogată în resurse petroliere și cu „forță de muncă bine educată”. Era astfel considerată o oportunitate majoră pentru investiții financiare și juridice. Autorii calculau că recuperarea chiar și a unei mici părți din fondurile înghețate ar putea aduce profituri de miliarde de dolari. Mai ales într-un moment în care Libia avea nevoie de peste 100 de miliarde pentru reconstrucție și relansare economică. Fondurile libiene au fost înghețate conform Rezoluției 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în martie 2011, în timpul revoltei care a dus la prăbușirea regimului lui Muammar Gaddafi. Deși ONU promisese eliberarea activelor după încheierea conflictului, instabilitatea politică persistentă a împiedicat acest proces. Eforturile recente de recuperare a activelor În 2023, Guvernul Unității Naționale din Libia, condus de Abdelhamid Dbeibeh, a înființat o comisie juridică specială pentru a urmări dosarul activelor înghețate, colaborând cu mai multe state. Oficialii libieni afirmă că unele țări au deschis acțiuni în justiție pentru a confisca o parte din aceste fonduri, invocând pierderi suferite în urma conflictului.

O barcă cu migrați, naufragiată în apele insulei Creta: 18 migranți au murit

o-barca-cu-migrati,-naufragiata-in-apele-insulei-creta:-18-migranti-au-murit

Naufragiul s-a petrecut în apele insulei Creta, în largul orașului Lerapetra, 26 de mile marine sud de insula Chrysi, notează Euronews.  Barca cu migranți s-a scufundat. Ambarcațiunea a fost găsită pe jumătate scufundată de un cargo sub pavilion turcesc. Potrivit autorităților elene, pentru salvarea migranților au intervenit două nave ale Gărzii de Coastă, o navă Frontex, trei nave de coastă, și un elicopter Super Puma și un avion Frontex. În urma intervenției, doi dintre pasagerii bărcii au fost salvați, iar alți 18 au fost găsiți morți. Potrivit autorităților elene, misiunea de salvare s-a încheiat. Circumstanțele care au dus la răsturnarea, dar și scufundarea bărcii, nu se cunosc. Grecia reprezintă o rută de intrare majoră în Uniunea Europeană pentru civilii din Orientul Mijlociu,  Africa și Asia, care fug din cauza conflictului, dar și a sărăciei. În aceste cazuri, naufragiile sunt comune. Înainte de intensificarea patrulelor, dar și a criteriilor de respingere pentru migranți, aceștia călătoreau în bărci gonflabile sau ambarcațiuni mici, de la coasta Turciei până la insulele grecești, fiind o rută principală, cu un parcurs scurt, dar periculos, pentru migranți. Odată cu înăsprirea regulilor, încercările de traversare au fost reduse. În ultimele luni, numărul de migranți care au început să sosească în insula Creta din Libia a crescut.

Un chirurg este acuzat de zeci de pacienți că a greșit operații pe creier și coloana vertebrală: un măcelar, a eliminat părți greșite ale corpului

un-chirurg-este-acuzat-de-zeci-de-pacienti-ca-a-gresit-operatii-pe-creier-si-coloana-vertebrala:-un-macelar,-a-eliminat-parti-gresite-ale-corpului

Un chirurg este acuzat de zeci de pacienți britanici că a făcut operații greșite, unele cu consecințe grave pentru aceștia. Suspendat din activitatea sa la un spital din Dundee în 2013, Sam Eljamel este acuzat de numeroși pacienți că a efectuat operații „eșuate” la creier și coloană vertebrală care le-au schimbat viața. Acuzațiile includ îndepărtarea unor părți greșite ale corpului, potrivit Sky News. O anchetă publică este în curs de desfășurare, iar Poliția scoțiană examinează până la 200 de cazuri. Sam Eljamel, este originar din Libia, unde se crede că lucrează în prezent după ce a plecat din Marea Britania. „Un măcelar care mi-a distrus viața” Annemarie Pymm, fostă funcționară fiscală, locuiește în Perth cu soțul ei,. Ea este paralizată și abia poate vorbi după ce a suferit două operații pe creier efectuate de Eljamel pentru a-i extirpa cancerul. Femeia necesită îngrijire non-stop. „Nu poate merge. Nu poate vorbi. Nu poate face nimic singură”, a explicat soțul victimei. Eljamel a fost șeful secției de neurochirurgie de la NHS Tayside din 1995 până în 2013. A fost lăudat ca fiind unul dintre cei mai importanți neurochirurgi din Europa și se avea cu un CV care se întindea pe mai multe pagini. Când au apărut pentru prima dată acuzațiile de malpraxis, șefii NHS i-au permis chirurgului să opereze peste 100 de alți pacienți. Ulterior, șefii din domeniul sănătății au recunoscut că pacienții au fost puși în pericol inutil. Chirurgul s-ar putea să nu poată fi adus în Marea Britanie pentru a fi judecat Între Regatul Unit și Libia există un tratat formal de extrădare care permite trimiterea cetățenilor libieni înapoi în Marea Britanie în anumite circumstanțe penale. „Cred că provocarea este probabil prea mare. Pașii pe care Biroul Coroanei și poliția ar trebui să îi ia ar necesita cooperarea și acordul autorităților libiene. Este dificil de imaginat cum s-ar putea întâmpla acest lucru. Libia este o țară aflată în frământări. Diverse facțiuni se luptă pentru a prelua controlul asupra diferitelor părți. Ar trebui să convingi autoritățile libiene că este în interesul cetățenilor lor și al Libiei ca acest proces să aibă loc”, a declarat, pentru Sky News, profesorul Peter Watson, un avocat specializat în cazurile legate de Libia. Anchetă publică În 2021, o instanță scoțiană a ordonat medicului Eljamel să plătească unei foste paciente despăgubiri de 2,8 milioane de lire sterline. Judecătorul a decis că medicul este în întregime vinovat pentru că a provocat femeii dizabilități grave. O anchetă publică independentă, condusă de un judecător, este în curs de desfășurare la Edinburgh. La începutul acestei săptămâni, a ieșit la iveală că 40 de registre de operație tipărite, care conțineau informații despre intervențiile chirurgicale efectuate de Eljamel între 1995 și 2013, au fost distruse.

Fostul președinte Nicolas Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare, afirmă că nu se teme de detenție

fostul-presedinte-nicolas-sarkozy,-condamnat-la-cinci-ani-de-inchisoare,-afirma-ca-nu-se-teme-de-detentie

Potrivit publicației La Tribune Dimanche, citată de Reuters, Sarkozy va fi încarcerat la închisoarea La Santé din Paris, începând cu 21 octombrie. Într-un interviu acordat ziarului, fostul lider francez a declarat că este pregătit pentru acest moment și că nu se teme de închisoare. „Nu mi-e frică de închisoare. Voi ține capul sus, chiar în fața porților de la La Santé”, a spus Sarkozy, adăugând că nu solicită tratamente preferențiale. Nicolas Sarkozy își va petrece timpul în închisoare scriind o carte Sarkozy, care a condus Franța între 2007 și 2012, a afirmat că intenționează să folosească perioada detenției pentru a scrie o nouă carte. De asemenea, el a transmis că nu vrea să se plângă și nici să primească compasiune în timpul încarcerării. Condamnarea sa este legată de eforturile consilierilor săi de a obține fonduri din Libia, în perioada regimului condus de Muammar Gaddafi, pentru finanțarea campaniei prezidențiale din 2007. Sarkozy a negat constant acuzațiile și a făcut apel împotriva verdictului, insistând că este nevinovat. Cazul său rămâne unul dintre cele mai sonore scandaluri politice din istoria recentă a Franței, punând sub semnul întrebării integritatea clasei politice de la Paris și relațiile sale cu regimurile autoritare de altădată.

Nicolas Sarkozy cataloghează condamnarea sa drept o încălcare totală a statului de drept

nicolas-sarkozy-catalogheaza-condamnarea-sa-drept-o-incalcare-totala-a-statului-de-drept

Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, a criticat sâmbătă decizia tribunalului corecțional din Paris, afirmând că reprezintă o „încălcare a statului de drept”. Într-un interviu pentru Journal du Dimanche, Sarkozy a declarat că își va continua lupta „până la capăt” pentru a-și demonstra nevinovăția. Fostul șef de stat s-a declarat „liniștit” după verdict și a susținut că „nu a existat niciun cent de bani libieni în campania mea”, afirmând că scandalul a fost „o poveste, o minciună, o calomnie”. Sarkozy a reiterat că documentul Mediapart care a declanșat dosarul este un fals și a criticat modul în care tribunalul a gestionat ancheta. „Este doar o ipoteză a tribunalului” „Într-o lume normală, întreaga acuzație ar fi trebuit să cadă. Dar tribunalul a făcut exact opusul”, a spus Sarkozy. Fostul președinte a subliniat că în 2007 campania sa prezidențială a fost analizată de doi judecători diferiți, care au constatat că nu a existat nicio finanțare libiană și niciun câștig personal. În privința acuzației de „asociere de infractori”, el susține că aceasta se bazează doar pe o ipoteză a tribunalului, fără nicio probă. „Sunt condamnat pentru că tribunalul consideră posibil, fără a demonstra vreodată, că aș fi putut permite colaboratorilor mei să obțină finanțare ilegală. Sunt nevinovat și nu voi înceta lupta până nu se recunoaște adevărul și corectitudinea mea”, a mai menționat el. În legătură cu executarea provizorie a pedepsei, care ar putea duce la încarcerarea sa înainte de apel, Sarkozy s-a declarat indignat. „Toate limitele statului de drept au fost încălcate. Este doar o dorință de umilire. Dacă trebuie să dorm în închisoare, voi dormi, dar nu voi recunoaște niciodată ceva ce nu am făcut. Nu mă voi pleca în fața minciunii, a complotului și a insultelor. Mă pot încarcera, dar nu mă vor face niciodată să mă pun în genunchi”, a declarat fostul șef de stat francez.