Cel mai modern liceu din județul Iași se află în comuna Valea Lupului! Investiție inedită de 59 de milioane de lei

cel-mai-modern-liceu-din-judetul-iasi-se-afla-in-comuna-valea-lupului!-investitie-inedita-de-59-de-milioane-de-lei

Comuna Valea Lupului a finalizat lucrările pentru un nou liceu în valoare de 59 de milioane de lei, fonduri asigurate prin PNRR. Construcția este una inedită, fiind total diferită față de unitățile de învățământ clasice din România. Din cele 59 de milioane de lei, 11,6 milioane de lei sunt din bugetul local al comunei. Primăria din comună continuă să investească în educație și infrastructură, având în vedere creșterea demografică și numărul mare de familii tinere. Comunitatea din Valea Lupului este în continuă dezvoltare, iar astfel de investiții cresc calitatea vieții. Liceul din comuna Valea Lupului este gata de deschidere Clădirea este proiectată în formă de „U”, are 19 săli de clasă și are elemente arhitecturale și ecologice inedite. Clădirea este luminată în mod natural, fiind structurată în așa fel încât razele soarelui să pătrundă la orice oră din zi. Mediul natural a fost integrat în procesul de proiectare, având un rol central. Liceul este împânzit de spații verzi și natură, care le vor oferi elevilor oaze de liniște. Curtea interioară este prevăzută ca un spațiu de relaxare și recreere în natură. La ultimul etaj se află o terasă verde, pentru elevii de la acest nivel, ca să poată ieși în pauze afară. De proiect și construcție s-a ocupat asociația de firme SC Grup Construcții Est SA, SC PG Urban Invest SRL, SC Third Nest SRL și SC Speed Iași SRL, care au câștigat licitația. Va fi dat în funcțiune cât de curând Deja autoritățile au creat organigrama privind personalul, iar imediat ce sunt finalizate ultimele retușuri, unitatea de învățământ poate funcționa. În total sunt 19 săli de clasă, laboratoare și spații tehnice, unde sute de elevi vor putea învăța. Modelul folosit are ca scop combaterea abandonului școlar și susținerea educației. Chiar și băile sunt făcute în stilul deschis, pentru a combate fenomenul de bullying, care este întâlnit în școli. Liceul din Valea Lupului se numește Profesor „Mihai Dumitriu”. Primăria a achiziționat și un microbuz școlar Primăria Valea Lupului urmează să primească un nou microbuz școlar, prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași, pentru perioada 2025-2030. Mijlocul de transport este necesar în special pentru dezvoltarea regiunii Rediu – Prăjeni, însă poate fi folosit la diverse activități educaționale. În această perioadă, primăria din comună derulează un alt proiect privind achiziționarea unui microbuz școlar nou. Ideea autorităților locale este de a pune la dispoziție un transport sigur și eficient pentru elevi, care să aibă acces la cele mai bune resurse. De altfel, multe familii aleg să își înscrie copiii la unitățile de învățământ din comună, decât să o facă la o școală din Iași. În primul rând, condițiile moderne și eficiente cântăresc decisiv, dar și pregătirea personalului didactic, care este la nivel ridicat. Primăria continuă să investească în educație, iar în următoarele luni va fi finalizată o creșă și o grădiniță. Liceul Profesor „Mihai Dumitriu” din Valea Lupului este una dintre cele mai moderne unități de învățământ din România, fiind conceput după un model diferit față de cele clasice, iar elevii au acces la cele mai bune facilități.