CEC Bank a început să își vândă sediile

cec-bank-a-inceput-sa-isi-vanda-sediile

CEC Bank, banca de stat cu rating junk, a început să își vândă sediile. Preţul de pornire cumulat depăşeşte 1 milion de euro. Potrivit fostului premier Florin Cîțu, finanțist de profesie, banca deținută de stat, pe care autoritățile vor să o privatizeze, este listată la categoria junk din cauza slabei performanțe și înghite sume nejustificat de mari.  CEC Bank a scos la vânzare, prin licitaţie, două foste sucursale din Bucureşti şi Târgovişte, dar şi un spaţiu din Vaslui, care aparţin băncii, anunțul fiind disponibil pe azitis.com, principala platformă de licitaţii pentru active în distress. Cumulat, preţul de pornire pentru cele 3 locaţii depăşeşte 1 milion de euro. Prețul de pornire al sediului din București este de 980.000 euro azitis.com, principala platformă de licitaţii pentru active în distress, listează cele două foste sucursale CEC Bank din Bucureşti şi Târgovişte, dar şi un spaţiu din Vaslui, care aparţine băncii. Imobilul din capitală se află în sectorul 1 și este compus dintr-o clădire multifuncţională şi teren (foto). Se poate licita începând cu 9 decembrie 2025. Preţul porneşte de la 980.000 de euro, anunţă platforma. Fosta sucursală CEC din Târgovişte are 76 metri pătraţi construiţi şi teren de 22,74 metri pătraţi. Se scoate la licitaţie în 9 decembrie 2025, cu preţul de pornire de 26.700 euro. De asemenea, banca de stat mai vinde şi un imobil în Vaslui, în cadrul aceleiaşi sesiuni de licitaţii, cu un preţ de pornire de 21.750 de euro.  “Ne aşteptăm ca activul din Bucureşti să genereze interes pentru investitori, datorită faptului că se poate transforma uşor în clinică medicală, birouri sau spaţiu rezidenţial. Şi imobilul din Târgovişte se poate reconverti în spaţiu comercial, cu investiţii minime, deci ne aşteptăm la o sesiune de licitaţie dinamică şi aici. De altfel, istoricul tranzacţiilor noastre ne arată că oraşele medii şi mici din România atrag investiţii de zeci de milioane de euro anual iar activele imobiliare formate din clădiri şi terenuri sunt cele mai căutate”, completează Flavius Drăghici, COO azitis.com. Cîțu: Noi suntem mândri de o bancă junk și am mai băgat un miliard acum În luna iulie, invitat în studioul emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, fostul premier Florin Cîțu a avertizat cu privire la riscul de colaps al sistemului bancar românesc. Astfel, fostul premier a menționat CEC Bank ca o instituție în care statul pompează bani mulți, în ciuda performanței slabe. „Statul român nu are competențe să administreze active financiare. Adică se împrumută la 6,6. Știți ce rating are CEC-ul? Junk. Deci banca statului pe care noi nu vrem să o privatizăm are rating junk. Dar noi suntem mândri de ea și am mai băgat un miliard acum. Deci nu avem bani, suntem morți. Am mai băgat un miliard în CEC și un miliard în Exim Bank. Dar noi avem bani, nu avem probleme”, afirma Cîțu în acel podcast (Detalii AICI). RECOMANDĂRILE AUTORULUI Tranzacția anului. Banca Transilvania iese la shopping în Republica Moldova și țintește poziția de LIDER regional Florin Cîțu: „Știți ce rating are CEC-ul? Junk”

Oul Imperial Fabergé s-a vândut la un preț record de 30,2 milioane de dolari, în urma unei licitații. I-a aparținut mamei țarului Nicolae al II-lea

oul-imperial-faberge-s-a-vandut-la-un-pret-record-de-30,2-milioane-de-dolari,-in-urma-unei-licitatii.-i-a-apartinut-mamei-tarului-nicolae-al-ii-lea

„Oul Imperial” comandat de țarul Nicolae al II-lea pentru mama sa, țarina Maria Feodorovna, a fost vândut la o licitație organizată de Christie’s. Monarhul rus i-a dăruit obiectul de artă mamei sale în primăvara anului 1913, cu ocazia Paștelui.  Considerată o capodoperă unică din Rusia, fiind una dintre cele mai frumoase creații ale bijutierului rus Peter Carl Fabergé, „Oul Imperial de Iarnă” (cunoscut astfel pentru că arată ca un ou de gheață) a devenit cea mai scumpă bijuterie rusească vândută vreodată la o licitație: s-a vândut marți cu 30,2 milioane de dolari, în cadrul licitației organizată de Christie’s. Caracteristici și scurt istoric Obiectul este din cristal de stâncă sculptat, gravat delicat pe interior pentru a da impresia că este un ou de gheață acoperit cu chiciură, iar la exterior sunt gravați fulgi de zăpadă din platină, încrustați cu diamante, decorate cu borduri din platină. și acestea încrustate cu diamante. Casa de bijuterii din Sankt Petersburg a realizat 50 de astfel de ouă. Numai șapte au ajuns la proprietari privați. Celelalte fie sunt date dispărute, fie au ajuns expuse la muzee sau instituții, informează CNN. Ouăle decorate au fost produse nu doar  pentru țarul Nicolae al II-lea, dar și pentru predecesorul său, țarul Alexandru al III-lea. Alte 50 de lucrări excepționale ale lui Peter Faberge au fost scoase la vânzare, precum figurinele din piatră, piese de mobilier. Au existat 50, dar Oul de Iarnă este „cel mai spectaculos” Înainte de licitația de marți, șefa departamentului Christie’s Fabergé și artă rusească, Margo Oganesian, a descris Oul de Iarnă ca fiind „cel mai spectaculos, inventiv din punct de vedere artistic și neobișnuit” dintre cele 50. „Majoritatea sunt bazate pe stiluri istorice – rococo sau neoclasicism – dar Oul de Iarnă este un obiect în stil propriu”, a declarat ea la telefon pentru CNN, adăugând că „designul este atemporal – este atât de modern”. Sursa Foto: Christie’s Autorul recomandă: O pânză complet albastră a fost vândută la licitație pentru o sumă RECORD. Care este secretul tabloului? Pictura lui Rubens „Cristos pe cruce”, considerată pierdută de mai bine de 400 de ani, a fost vândută la licitație la Versailles pentru 2,3 milioane € Portretul realizat de Gustav Klimt a fost vândut cu 236 milioane $. „Elisabeth Lederer” a devenit al 2-lea cel mai scump tablou vândut la o licitație

Oul Imperial de Iarnă creat de Fabergé s-a vândut la o licitație record, cu 30,2 milioane de dolari. I-a aparținut mamei țarului Nicolae al II-lea

oul-imperial-de-iarna-creat-de-faberge-s-a-vandut-la-o-licitatie-record,-cu-30,2-milioane-de-dolari.-i-a-apartinut-mamei-tarului-nicolae-al-ii-lea

„Oul Imperial” comandat de țarul Nicolae al II-lea pentru mama sa, țarina Maria Feodorovna, a fost vândut la o licitație organizată de Christie’s. Monarhul rus i-a dăruit obiectul de artă mamei sale în primăvara anului 1913, cu ocazia Paștelui.  Considerată o capodoperă unică din Rusia, fiind una dintre cele mai frumoase creații ale bijutierului rus Peter Carl Fabergé, „Oul Imperial de Iarnă” (cunoscut astfel pentru că arată ca un ou de gheață) a devenit cea mai scumpă bijuterie rusească vândută vreodată la o licitație: s-a vândut marți cu 30,2 milioane de dolari, în cadrul licitației organizată de Christie’s. Caracteristici și scurt istoric Obiectul este din cristal de stâncă sculptat, gravat delicat pe interior pentru a da impresia că este un ou de gheață acoperit cu chiciură, iar la exterior sunt gravați fulgi de zăpadă din platină, încrustați cu diamante, decorate cu borduri din platină. și acestea încrustate cu diamante. Casa de bijuterii din Sankt Petersburg a realizat 50 de astfel de ouă. Numai șapte au ajuns la proprietari privați. Celelalte fie sunt date dispărute, fie au ajuns expuse la muzee sau instituții, informează CNN. Ouăle decorate au fost produse nu doar  pentru țarul Nicolae al II-lea, dar și pentru predecesorul său, țarul Alexandru al III-lea. Alte 50 de lucrări excepționale ale lui Peter Faberge au fost scoase la vânzare, precum figurinele din piatră, piese de mobilier. Au existat 50, dar Oul de Iarnă este „cel mai spectaculos” Înainte de licitația de marți, șefa departamentului Christie’s Fabergé și artă rusească, Margo Oganesian, a descris Oul de Iarnă ca fiind „cel mai spectaculos, inventiv din punct de vedere artistic și neobișnuit” dintre cele 50. „Majoritatea sunt bazate pe stiluri istorice – rococo sau neoclasicism – dar Oul de Iarnă este un obiect în stil propriu”, a declarat ea la telefon pentru CNN, adăugând că „designul este atemporal – este atât de modern”. Sursa Foto: Christie’s Autorul recomandă: O pânză complet albastră a fost vândută la licitație pentru o sumă RECORD. Care este secretul tabloului? Pictura lui Rubens „Cristos pe cruce”, considerată pierdută de mai bine de 400 de ani, a fost vândută la licitație la Versailles pentru 2,3 milioane € Portretul realizat de Gustav Klimt a fost vândut cu 236 milioane $. „Elisabeth Lederer” a devenit al 2-lea cel mai scump tablou vândut la o licitație

Pictura lui Rubens Hristos pe cruce, considerată pierdută de mai bine de 400 de ani, a fost vândută la licitație la Versailles pentru 2,3 milioane de euro

pictura-lui-rubens-hristos-pe-cruce,-considerata-pierduta-de-mai-bine-de-400-de-ani,-a-fost-vanduta-la-licitatie-la-versailles-pentru-2,3-milioane-de-euro

Pictura „Cristos pe cruce” realizată de Peter Paul Rubens, considerată pierdută de mai bine de 400 de ani, a fost vândută la licitație la Versailles pentru 2,3 milioane de euro (2,7 milioane de dolari).  Sala casei de licitații Osenat a fost plină ochi. Numele cumpărătorului nu a fost dezvăluit încă. Pictura a fost găsită recent la o proprietate privată din Paris, ca parte a unei colecții de artă franceză. Realizată în 1613, pictura îl ilustrează pe Iisus Cristos răstignit pe cruce după momentul morții, fiind evidențiată rana însângerată după ce un soldat roman a înfipt o suliță în coasta Mântuitorului. De asemenea, cerul apare întunecat precum cărbunele și Soarele roșiatic, tabloul provocându-i instant fiecărui privitor o senzație deprimantă. În spatele norilor neobișnuiți de întunecați pe durata zilei s-ar afla un fenomen climatic care a devastat Europa la începutul secolului 17: Mica Eră Glaciară. Demonstrarea autenticității Autenticitatea picturii care a dispărut încă din secolul al 17-lea a fost atestată în urma analizării microscopice a pigmenților de culoare albă, verde, albastră,  neagră și roșie găsiți pe pictură. Acești pigmenți au fost folosiți deseori de Rubens pentru a reda pielea umană cât mai realistic, informează ABC News. Expertul de artă Eric Turquin susține că pictura ar fi ajuns în posesia pictorului francez William Bouguereau în secolul al 19-lea. O altă pictură faimoasă cu aceeași temă – „Cristos pe Cruce” – este expusă la Muzeul Regal de Arte Frumoase din Antwerp. Două picturi cu „Cristos pe Cruce” Realizată între 1610 și 1611, pictura îl înfățișează pe Cristos răstignit pe cruce, încă viu, cu sângele șiroind din încheieturile mâinilor și picioarele țintuite cu piroane din fier. Este momentul când Mântuitorul ilustrat de artist, exprimându-și suferința către privitori, își ridică ochii spre cer înainte să-și dea Duhul. În ambele picturi ale lui Rubens, coroana cu spini lipsește de pe capul Mântuitorului. În majoritatea reprezentărilor artistice, Iisus Cristos poartă coroana cu spini pe durata răstignirii. În ambele picturi se observă că în locul tăbliței pe care este inscripționată incriminarea în greacă, latină și în aramaică „Iisus Cristos, Regele Evreilor” este un pergament medieval, iar crucea pare să aibă mai degrabă forma literei „T”. Pe fundalul cu nori întunecați se observă de la distanță câteva clădiri cu arhitectură specifică secolului 17. Norii întunecați ilustrează realitatea sumbră din Europa la începutul anilor 1600 În pictura cu „Cristos mort pe cruce”, Acoperit de nori întunecați, negri precum cărbunele, Soarele capătă o culoare roșiatică.  Nu este vorba numai de încercarea artistului de a ilustra cum cerul și pământul „jelesc” în urma morții Mântuitorului pe cruce: la 19 februarie 1600 a avut loc cea mai puternică erupție vulcanică din istoria recentă a Americii de Sud, în Huaynaputina. Erupția a avut un impact major asupra climei la nivel global, fiind provocată o „iarnă vulcanică” , marcând debutul Micii Ere Glaciare. Ca la fiecare erupție majoră în istorie, de la cenușa vulcanică din atmosferă, cerul s-a întunecat în timpul zilei, iar Soarele a căpătat culoarea roșiatică. Europa a fost devastată de valurile de frig, inundații și recolte compromise, rezultând foamete și tulburări sociale în Rusia: 30% din populația rusă a murit de  foame, adică 2 milioane de oameni. Vara anului 1601 a fost cea mai rece din ultimii 400 de ani. Cronicarul otoman İbrahim Peçevi a consemnat cum Dunărea a înghețat. Potrivit cronicelor rusești din primăvara anului 1601, au fost raportate „multe zile întunecate, fără Soare”, informează site-ul Copernicus. Și Imperiul Ming din China a fost grav afectat de ninsori și foamete, fiind raportate cazuri de canibalism în timpul domniei împăratului Wanli.  Născut în 1577,  pictorul Rubens a fost contemporan cu fenomenul „Mica Eră Glaciară” care l-ar fi inspirat în creațiile sale artistice. Sursa Foto: Wikipedia Commons Autorul recomandă: Portretul realizat de Gustav Klimt a fost vândut cu 236 milioane $. „Elisabeth Lederer” a devenit al 2-lea cel mai scump tablou vândut la o licitație

Portretul lui Elizabeth Lederer realizat de Gustav Klimt a fost scos la licitație. Opera de artă ar putea fi vândută la 150 milioane $

portretul-lui-elizabeth-lederer-realizat-de-gustav-klimt-a-fost-scos-la-licitatie.-opera-de-arta-ar-putea-fi-vanduta-la-150-milioane-$

Portretul unei femei austriece de viță nobiliară ce a fost realizat de artistul austriac Gustav Klimt (1862-1918) a căpătat atenție în ultima perioadă. Va fi scos  la licitație la suma record de 150 milioane de dolari.  În spatele picturii este o poveste tragică. Pictura, care s-a aflat în posesia filantropului american Leonard A. Lauder (a decedat pe 14 iunie 2025) a fost rar expusă de-a lungul multor decenii. Unul dintre picturile remarcabile ale lui Gustav Klimt, scos la licitație Săptămâna viitoare,  compania Sotheby’s va scoate la licitație pictura austriacului. CNN informează că opera  de artă ar putea  fi vândută la suma record de 150 milioane de dolari. Vor  mai fi scoase la licitație alte două picturi ale lui Klimt, acestea costând între 70 și 80 milioane de dolari. Laolaltă, toate ar putea valora 400 milioane de dolari.  În spatele portretului este o poveste tristă Pictura, cunoscută ca „Portretul lui Elisabeth Lederer”, fiica unui patron austriac bogat dintr-o familie evreiască, a fost realizată în 1916, cu doi ani înainte ca artistul să se stingă din viață. Femeia apare îmbrăcată într-o robă ornamentală, înconjurată de motive vizuale de artă chineză. Pictura a intrat în posesia naziștilor pe durata celui de-al Doilea Război Mondial și a fost expusă în 1943, la o expoziție din Viena.Ulterior, a fost depozitată în Castelul Immendorf, care a fost distrus în urma unui incendiu de la finalul războiului. Pictura a supraviețuit, fiind exclusă din expoziția castelului din cauza că personajul tabloului era de etnie evreiască.  A fost expusă la Muzeul de Artă Modernă și la Neue Galerie New York. Cine era femeia? Elisabeth Lederer a fost fiica unui patron austriac dintr-o familie evreiască. Femeia avea 20 de ani când Klimt i-a făcut portretul, uimit de frumusețea și de ochii negri ca de cărbune întunecat. Familia Lederer și-a pierdut averea pe durata Marii Depresiuni, înainte de război. În 1920-1930, pe durata ascensiunii  fascismului, Elisabeth Lederer s-a convertit la religia protestantă și s-a măritat cu un baron. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, a divorțat, iar fiul ei tânăr a murit. Familia Lederer a fugit din Austria, dar ea a rămas la Viena pe durata războiului. A pierdut totul și a murit înainte de încheierea războiului, la vârsta de 50 de ani. Sotheby’s a semnalat că Klimt ar fi fost tatăl ei real, fiind un prieten apropiat al familiei. Sursa Foto: Sotheby’s Autorul recomandă:Gustav Klimt este omagiat de Google. Care este legătura sa cu România

Casa în care a copilărit Trump este scoasă la licitație

casa-in-care-a-copilarit-trump-este-scoasa-la-licitatie

Casa în care Donald Trump a petrecut primii patru ani din viață este scosă la licitație pentru 2,3 milioane de dolari după o renovare care a durat opt luni. Ani de zile, imobilul a fost neglijat, iar o țeavă spartă a umplut interiorul de mucegai. Între 20 și 30 de pisici vagaboante perindau în jurul locuinței, relatează unul dintre proprietari.  Locuința lui Trump, construită în stilul arhitectural Tudor, este situată în cartierul Jamaica Estates,  cu cinci camere construită de tatăl viitorului președinte american în 1940, a trecut de mai multe ori dintr-un proprietar în altul după mutarea familiei Trump, potrivit The Wall Street Journal. Este situată la aproximativ 40 de minute de mers cu mașina de la Trump Tower din Manhattan. Valoarea casei lui Trump a crescut după noaptea alegerilor din 2016 În noaptea alegerilor prezidențiale din 2016, investitorul Michael Davis din Manhattan a cumpărat casa cu 1,39 milioane de dolari cu câteva ore înainte de afișarea rezultatelor la televizor. El credea că valoarea locuinței va crește în cazul victoriei lui Trump.  Davis a închiriat ulterior casa pentru 4.000 de dolari pe lună. El a transformat-o pentru scurt timp într-o locuință de cazare Airbnb, decorând-o cu obiecte de colecție cu tematică „Trump”. Nu s-a înșelat: în ziua inaugurării lui Trump ca al 45-lea președinte, el a vândut casa unui cumpărător din China pentru 2,14 milioane de dolari. Casa lui Trump a fost renovată În februarie, a fost vândută în februarie pentru 835.000 de dolari dezvoltatorului Tommy Lin. Acesta a restaurat-o într-un proces de renovare care a durat opt luni, dotând locuința cu dispozitive smart entry hardware și cu toalete inteligente.Singura carte găsită atunci în casă era „Arta Negocierii”, scrisă de Donald Trump.  A investit 500.000 de dolari. „Nu era apă curentă în casă, nici curent electric. Nu se putea trăi. O casă frumoasă a fost abandonată și nimeni n-a avut grijă. Nimeni n-a mai locuit, n-a mai folosit-o”, a spus proprietarul de atunci către Journal. Din structura originală au mai rămas pereții din cărămidă și fațada, dar întreg interiorul a fost refăcut. În urma renovării, locuința ar putea costa până la 3 milioane de dolari. Autorul recomandă: Planul faraonic al lui TRUMP pentru Casa Albă. Cum vrea președintele american să transforme reședința prezidențială în una de lux

Reședința de vară a lui Mussolini din apropierea orașului Rimini va fi scoasă la licitație

resedinta-de-vara-a-lui-mussolini-din-apropierea-orasului-rimini-va-fi-scoasa-la-licitatie

Reședința de vară a fostului dictator fascist Benito Mussolini, cunoscută cu numele de Vila Mussolini, va fi scoasă la licitație, scrie agenția italiană de presă ANSA. Proprietarul imobilului, Fundația Carim, a decis să deschidă procedura de vânzare către cel mai bun ofertant. Începând cu data de 30 octombrie, părțile interesate vor putea solicita documentele unui notar și le vor putea consulta. Ofertele vor putea fi depuse până în data de 22 decembrie, potrivit DPA. Consiliul municipal din Riccione și-a exprimat deja interesul de a achiziționa reședința fostului dictator și de a o renova, după ce a folosit vila pe bază de împrumut gratuit de la fostul proprietar. În prezent, vila servește ca loc de desfășurare a evenimentelor culturale și expozițiilor, fiind construită în jurul anului 1890. Soția fostului dictator fascist a cumpărat vila în 1934 și, din acel moment, a fost folosită drept reședință de vară a familiei. Odată cu execuția lui Mussolini în 1945 și cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, vila a devenit proprietate a statului.

Ce sumă uriașă a fost plătită pentru o oră de antrenament cu David Popovici

ce-suma-uriasa-a-fost-platita-pentru-o-ora-de-antrenament-cu-david-popovici

Multiplul medaliat olimpic, mondial, european și național al înot, David Popovici, se va antrena alături de o persoană care a plătit o sumă uriașă pentru o oră de pregătire. Cunoscut pentru gesturile sale filantropice, David Popovici a scos la licitație o oră de antrenament persoanelor dispuse să plătească minimum 500 de euro. Unde va ajunge suma uriașă plătită pentru o oră de antrenament cu David Popovici Licitația s-a desfășurat online, iar cea fizică a avut loc în ziua de 21 octombrie, de la ora 17:30. Cea mai mare sumă oferită pentru o oră de antrenament cu David Popovici a fost de 3.250 de euro, potrivit Artmark. Suma strânsă de casa de licitații Artmark ajunge în conturile asociației Climb Again, un ONG care se ocupă cu precădere de copiii și tinerii cu nevoi speciale. Organizația a fost înființată în 2014 de către Claudiu Miu, fost campion balcanic la cățărări. „Visezi să înoți alături de David Popovici, să ai o conversație tête-à-tête cu Ana Ularu sau să pășești în culisele unui film cu Micutzu Cosmin Nedelcu? Acum ai șansa să trăiești toate acestea și să susții totodată copiii cu dizabilități care urcă zilnic pereții de cățărat la Climb Again, depășind imposibilul! Te invităm la Licitația de Toamnă Artmark, pe 21 octombrie 2025, unde generozitatea se întâlnește cu experiențele unice”, au scris înainte de licitație cei de la Climb Again, ONG-ul care va primi sumele obținute în urma licitațiilor organizate de Artmark. Popovici a câștigat 5 medalii în 2025, dintre care 4 de aur și una de bronz La jumătatea lunii septembrie, David Popovici a anunțat, cu ocazia zilei lui de naștere, o campanie specială pentru Fundaţia Hope and Homes for Children, care are un program special, Bursele DAR. Suma a depășit 105.000 de euro, iar banii au ajuns la tineri cu mari calități în arte, sport sau alte discipline. „Sunt profund recunoscător pentru generozitatea tuturor celor care au ales să se alăture campaniei Hope and Homes for Children Romania. Împreună, am arătat că performanța se clădește cu oameni și că viitorii campioni ai României se pot baza pe încrederea și sprijinul nostru. Ne-au fost alături 1.300 de oameni și mai multe companii care au donat pentru ca acești copii talentați, proveniți din medii vulnerabile, să își poată atinge potențialul. Datorită lor, am reușit să strângem 105.900 de euro, o sumă care va face diferența în parcursul lor. Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi, fiecare donație, fiecare gest a contat enorm”, scria marele campion în urmă cu exact o lună. Palmaresul lui David Popovici este impresionant. În 2021 a câștigat aur la 200 liber la CE pe distanță scurtă, în 2022 a câștigat argint la 200 liber la CM pe distanță scurtă, aur la 200 liber la CE și CM, plus aur la 100 liber la CE și CM. În 2023 și-a adjudecat medalia de bronz la 100 liber pe distanță scurtă, iar în 2024, an olimpic, a luat aurul european la 100 și 200 metri, bronzul olimpic la 100 de metri și aurul olimpic la 200 liber. Și 2025 a fost un an plin de disctincții. La CE U23 și-a adjudecat aur la 100 m, bronz la 50 m și aur la 200 m liber, iar la CM a scris istorie, prin titlurile de la 200 m și 100 m.

Un Ford Model T din 1923 a fost scos la licitație la Artmark. Cu cât se vinde bijuteria pe 4 roți, veche de 102 ani

un-ford-model-t-din-1923-a-fost-scos-la-licitatie-la-artmark.-cu-cat-se-vinde-bijuteria-pe-4-roti,-veche-de-102-ani

Un Ford Model T din anul 1923 așteaptă să fie „adoptat” de colecționari. „Bijuteria” pe 4 roți despre care se spune că „a pus America în mișcare”, este scoasă la licitație la Artmark. Vehiculul istoric, vechi de 102 ani, cu motor L4, reprezintă chiar primul obiect din lume produs pe o linie de fabricație și asamblare. Ford T (1923) este un model foarte rar în România, iar operatorul cultural privat Artmark scoate la licitație această „bijuterie” pe patru roți, pentru a-și găsi noul colecționar. Exemplarul rarisim a fost restaurat integral în Statele Unite ale Americii și deține titlul de „vehicul istoric”. Mai mult decât atât, se află în stare perfectă de funcționare, iar noul proprietar poate avea ocazia să circule cu vehiculul. „Ford Model T, rarisim în România, fabricat în 1923 – modelul despre care s-a spus că „a pus America în mișcare”. Primul automobil din lume produs pe linie de asamblare, Ford Model T a revoluționat transportul prin accesibilitate, simplitate și fiabilitate. Exemplarul prezentat la licitația Artmark, restaurat integral în SUA și însoțit de atestat de „Vehicul Istoric”, funcționează perfect și poate circula. Este propus la un preț de pornire de 15.000 de Euro, de peste 2-3 ori mai mic decât cotația de piață”, se arată în postarea reprezentanților Artmark pe Facebook. Ford Model T, rarisim în România, fabricat în 1923 / foto: Artmark.ro Ford Model T din 1923, un simbol al revoluției industriale Vehiculul atestat drept istoric are un preț de pornire de 15.000 de euro, iar prețul de listă este situat la 35.000 de euro. Pe site-ul oficial sunt menționate și alte detalii importante legate de modelul care „a pus America în mișcare”. Licitația va avea loc în ziua de 23 octombrie 2025, de la ora 18:00. Ford Model T, rarisim în România, fabricat în 1923 / foto: Artmark.ro Așa cum se menționează pe site-ul oficial, vehiculul istoric are un motor L4, cu o capacitate cilindrică de 2900 cmc, cu o putere de 14 kw (20CP). Vehiculul din 1923 are transmisie manuală și este pe benzină. Modelul are un motor L4, cu o capacitate cilindrică de 2900 cmc / foto: Artmark.ro Acest model, considerat a fi pe vremuri „mașina poporului”, a fost produs de Henry Ford la Ford Motor Company, în perioada 1908 – 1927. Ford T 1923 a marcat, într-adevăr, o revoluție pe piața auto, fiind și un model destul de accesibil, la vremea aceea, pentru clasa de mijloc. În perioada anterior menționată, au fost produse circa 15 milioane de exemplare. Autorul recomandă: Cu cât s-a vândut un tractor românesc U650, fabricat în 2005, la o licitație în Neamț. A fost „bătaie” pe utilajul folosit de primărie la deszăpezire Un român din Cluj și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină ELECTRICĂ Ghinion: Vila din Aviatorilor, renovată cu 14 milioane de lei pentru Iohannis, scoasă la LICITAȚIE pentru închiriere Obiecte de colecție rare, din aur, sunt scoase la LICITAȚIE de Artmark. ”Lingourile sunt produse de cele mai prestigioase turnătorii din lume” Sursă foto: Artmark (Facebook, site)

Cu cât se vinde o casă spațioasă din Corbeanca, cu teren intravilan de 832m. Proprietatea este scoasă la licitație de ANAF

cu-cat-se-vinde-o-casa-spatioasa-din-corbeanca,-cu-teren-intravilan-de-832m.-proprietatea-este-scoasa-la-licitatie-de-anaf

ANAF scoate la licitație încă o proprietate. De data aceasta, este vorba despre o casă spațioasă din Corbeanca, având un teren intravilan de 832 de metri pătrați.  La data de 30 octombrie 2025, la ora 13:30, în București, va fi organizată o licitație pentru această proprietate. Imobilul din Corbeanca, județul Ilfov, are un preț de pornire de 1.605.922 lei, la care se va adăuga un TVA de 21%. „Serviciul executări silite cazuri speciale din cadrul DGRFP București organizează în data de 30.10.2025, orele 13:30 în București str.Lucrețiu Pătrășcanu nr.10, corp A, licitație (prima licitație), pentru valorificarea următorului bun imobil: – imobil compus din teren intravilan – curți construcții, în suprafață de 832 mp notat în CF nr.122904 UAT Corbeanca și construcție P+1+M, în suprafață construită la sol de 250 mp CF 122904-C1, situat în com. Corbeanca, jud.Ilfov. Preţ de pornire al licitaţiei 1.605.922 lei, la care se va adăuga T.V.A. în cotă de 21%”, se arată în postarea de pe Facebook. ANAF scoate o altă casă la licitație, de data aceasta în Corbeanca, județul Ilfov Documentele necesare pentru înscrierea la licitație Potrivit documentului încărcat de ANAF, persoanele interesate de această licitație trebuie să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat, iar până la termenul respectiv să prezinte oferta de cumpărare. Plata taxei de participare la licitație poate fi efectuată prin transfer bancar, până cel târziu la data de 28 octombrie 2025, ora 12:00. Persoanele interesate pot depune documentele cu cel puțin o zi înainte de data licitației la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București. Documente necesare, potrivit anunțului ANAF: a) Oferta de cumpărare; b) Dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației; c) Împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; d) Pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului; e) Pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; f) Pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; g) Pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate / pașaport; h) Declarația pe propria răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul. Autorul recomandă: Cu cât s-a vândut un tractor românesc U650, fabricat în 2005, la o licitație în Neamț. A fost „bătaie” pe utilajul folosit de primărie la deszăpezire Tezaur de vânzare. Zeci de kilograme de AUR, evaluate la sume amețitoare, scoase la licitație, în România. Cui aparține comoara Cât costă cea mai scumpă garsonieră din București: cu cât se vinde metrul pătrat. La polul opus sunt casele din Ferentari și Prelungirea Ghencea Ce trebuie să VERIFICE viitorii proprietari, când cumpără un apartament într-un bloc vechi. Consecințele problemelor descoperite după achiziționare Sursă foto: Facebook ANAF – Anunțuri valorificare bunuri