Surpriză majoră la Oscar 2026. Timothée Chalamet și filmul Marty Supreme, 9 nominalizări dar niciun premiu
Actorul Timothée Chalamet a participat duminică la cea de-a 98-a ediție a Academy Awards cu mari speranțe, dar cu toate acestea, gala s-a încheiat fără niciun premiu pentru el sau pentru filmul său, „Marty Supreme”. Deși producția a adunat numeroase nominalizări importante, rezultatul final a adus o serie de dezamăgiri pentru echipa filmului. La ceremonia desfășurată duminică, Timothée Chalamet a apărut pe covorul roșu alături de partenera sa, Kylie Jenner. Prezența celor doi la fabuloasa gală a atras atenția presei și a fanilor, însă rezultatele din cursa pentru marile premii Oscar nu au fost favorabile pentru Chalamet. Chalamet a primit o nominalizare la categoria „Cel mai bun actor” pentru interpretarea personajului Marty Mauser, un jucător de ping-pong ambițios din filmul „Marty Supreme”. În același timp, Chalamet s-a aflat și printre producătorii peliculei, ceea ce i-a adus o nominalizare și la categoria „Cel mai bun film”. În total, producția „Marty Supreme” a adunat nouă nominalizări, inclusiv pentru regie și scenariu original. Totuși, premiul pentru „Cel mai bun actor” a ajuns la Michael B. Jordan pentru rolul său din filmul „Sinners”. Timothée Chalamet cheering on Michael B. Jordan following his Best Actor #Oscars win for ‘Sinners.’ pic.twitter.com/XBVjQKadBP — Pop Base (@PopBase) March 16, 2026 Pentru Timothée Chalamet, miza de a pleca acasă cu acest trofeu era mare. Actorul spera să devină al doilea cel mai tânăr câștigător al premiului Oscar pentru „Cel mai bun actor” din istorie. În locul acestui rezultat, sezonul premiilor s-a încheiat cu o serie de eșecuri la evenimente importante din industria cinematografică, precum BAFTA Awards și Screen Actors Guild Awards. În același timp, actorul s-a confruntat cu o controversă puternică după apariția unor declarații despre rolul operei și al baletului în cultura contemporană. Comentariile sale au circulat rapid pe internet și au provocat numeroase reacții. „Nimănui nu-i mai pasă de chestia asta”, a spus Chalamet într-un interviu alături de Matthew Mcconaughey pentru Variety. WATCH NOW: Timothée Chalamet & Matthew McConaughey | Variety & CNN Town Hall – Full Conversationhttps://t.co/HM15Ry0yL3 — Variety (@Variety) February 24, 2026 Declarația a stârnit o dezbatere intensă în mediul online și în presa culturală și de entertainment. Momentul apariției scandalului a coincis cu ultimele zile ale votului pentru Premiile Oscar, iar unii observatori ai industriei au sugerat că reacțiile negative ar fi putut influența votul final. Totuși, nu există dovezi clare care să confirme că această controversă a decis rezultatul competiției. Pe parcursul promovării filmului „Marty Supreme”, Chalamet a ales o strategie neobișnuită, care nu este atât de popularizată în prezent. Actorul a încercat să își construiască imaginea publică într-un mod apropiat de personalitatea personajului său din film. Într-un material de marketing publicat înaintea lansării, el a prezentat o scenă fictivă în care apărea ca un personaj narcisist convins de propria importanță. „Trebuie să fie cel mai important lucru care se întâmplă pe Planeta Pământ anul acesta.” El a continuat să adopte această imagine pe parcursul turneului de presă al filmului, spunându-i unui jurnalist că a oferit „interpretări cu adevărat dedicate, de primă clasă” timp de aproape un deceniu: „Nu vreau ca oamenii să o considere de la sine înțeleasă. Este o porcărie de nivel înalt.” Interviul a fost ulterior șters de pe pagina de YouTube a jurnalistului, fie pentru că oamenii nu au înțeles gluma, fie pentru că gluma a fost neintenționat revelatoare. Indiferent care ar fi fost situația, momentele respective au amintit de remarcile pe care Chalamet le făcuse cu sinceritate după ce a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Premiile SAG de anul trecut. „Adevărul este că sunt cu adevărat în căutarea măreției”, a spus atunci Chalamet. El a continuat atunci cu o afirmație mare despre ambițiile pe care le are de la propria sa carieră: „Știu că oamenii nu vorbesc de obicei așa, dar vreau să fiu unul dintre cei mai mari.”. Unii critici consideră că această strategie de imagine a funcționat inițial, dar spre finalul sezonului premiilor, publicul și o parte a industriei cinematografice au devenit mai reticenți față de actor. Lista câștigătorilor la cele mai importante premii Cel mai bun film: „One Battle After Another” Cea mai bună actriță: Jessie Buckley, „Hamnet” Cel mai bun actor: Michael B. Jordan, „Sinners” Cel mai bun regizor: Paul Thomas Anderson, „One Battle After Another” Cel mai bun actor în rol secundar: Sean Penn, „One Battle After Another” Cea mai bună actriță în rol secundar: Amy Madigan, „Weapons” Cel mai bun film de animație: „Kpop Demon Hunters” Cea mai bună distribuție: Cassandra Kulukundis, „One Battle After Another” Cel mai bun scurtmetraj live action (ex aequo): „The Singers” și „Two People Exchanging Saliva” Cel mai bun documentar: „Mr. Nobody Against Putin” Cea mai bună coloană sonoră originală: Ludwig Göransson, „Sinners” Cel mai bun film internațional: „Sentimental Value”, Norvegia
The Guardian: Piesa României la Eurovision glorifică asfixierea sexuală
„Choke me” (Sufocă-mă), piesa cu care România participă la Eurovision, este aspru criticată de organizații și activiști din toată Europa. În opinia lor, piesa „Choke me” „glorifică asfixierea sexuală”, iar experți internaționali spun că piesa „normalizează practici nesăbuite” și promovează o conduită periculoasă. Cuvintele „Choke me” sunt repetate de 30 de ori de-a lungul piesei. Fanii Eurovision cer schimbarea versurilor The Guardian, RTL.nl, New Musical Express și Metal Hammer au comentat în același registru, anume că piesa glorifică practici sexuale periculoase, iar Clare McGlynn, profesor de Drept la Universitatea Durham, a declarat că melodia reprezintă „o normalizare nesăbuită” a unei conduite ce poate cauza leziuni cerebrale, ignorând instinctele de siguranță ale tinerelor femei. De o potențialitate artistică discutabilă, piesa repetă osesiv ideea sufocării: „Abia pot respira”, „Vreau să mă strangulezi”, „Lasă-mi plămânii să explodeze” și insistă pe „sufocă-mă” de 30 de ori. Fanii Eurovision cer descalificarea piesei sau schimbarea versurilor. Un Eurovision contestat de multe țări Alexandra Căpitănescu, câștigătoare, în trecut, a trofeului „Vocea României”, își apără piesa spunând că se referă la „emoții puternice și sufocare de îndoială de sine”, idee promovată, de altfel, și de reprezentanții TVR. Căpitănescu își va susține piesa pentru prima dată la Eurovision joi, 14 mai, la cea de-a doua semifinală. O ediție de Eurovision la care mai multe țări au ales să nu participe, în semn de protest față de suprimarea libertății presei în problema Gaza și a interferenței guvernului israelian în ediția precedentă.
Oscar 2026: se anunță surprize șocante / Două filme extrem de diferite se bat foarte strâns pentru cea mai râvnită statuetă din cinema
În noaptea de duminică spre luni, între 1 și 4 dimineața (ora Europei de Est) are loc ceremonia de decernare a premiilor Oscar, un fel de încununare festivistă a sezonului de premii în cinematografie. Hollywood e în pregătiri intense la propriu. Literalmente. Emoții sunt, curiozități – la fel, iar cât despre câștigători nu se pot face decât speculații, pentru că un lucru e clar la Hollywood: evenimentele de dinainte de Oscar (cum sunt, de pildă, Globurile de Aur, premiile BAFTA, Critics Choice sau Premiile Sindicatului Actorilor), uneori oferă indicii despre potențialii câștigători, alteori – deloc. Deci nimeni nu știe nimic. De ce nu au Oscarurile juriu Peste 11.000 de membri ai Academiei Americane de Film (cineaști activi, împărțiși în 17 ramuri – actori, regizori, producători, scenariști, editori, etc…) vor decide câștigătorii. Ca să devii membru în Academia Americană de Film, trebuie fie să fii sponsorizat de doi membri existenți, fie să ai o nominalizare anterioară la Oscar. În ultimii ani, Academia a crescut foarte mult numărul femeilor și al persoanelor din comunități, până acum, subreprezentate, pentru a diversifica votul. La categoria „Cel mai bun film” toți membrii cu drept de vot pot să voteze, dar la categorii specifice (imagine, sunet, efecte) votează doar specialiștii de ramură, pentru a se asigura competența tehnică. Câștigătorul e determinat de votul secret al acestor membri. Cum se votează Ca sistem de vot, protocolul este următorul: pentru „Cel mai bun film” se folosește un sistem preferențial. Votanții clasează filmele de la 1 la 10. Dacă un film nu obține 50% plus 1 din voturi, acesta e eliminat de pe ultimul loc și voturile se redistribuie, proces care continuă până când un film ajunge să obțină majoritatea. Voturile sunt gestionate de PwC (PricewaterhouseCoopers), care păstrează rezultatele strict secrete până în momentul deschiderii plicurilor din timpul ceremoniei. Surprize năucitoare Ceremonia din acest an se anunță una dintre cele mai imprevizibile ediții din ultimii ani. Sunt posibile surprize năucitoare în orice moment. La categoria principală, pentru cel mai bun film, competiția pare să se fi restrâns la două titluri: thrillerul politic One Battle After Another și horrorul cu vampiri, Sinners. One Battle After Another, filmul regizat de Paul Thomas Anderson a dominat multe dintre premiile acordate de breslele din industrie și de marile festivaluri, ceea ce îl transformă într-un favorit logic atât pentru trofeul principal, cât și pentru premiul pentru regie. „Sinners” are un sprijin puternic Cu toate astea, nici Sinners, filmul regizat de Ryan Coogler, nu poate fi ignorat. Pelicula a intrat în istoria Oscarurilor după ce a obținut nu mai puțin de 16 nominalizări – un record care depășește cele 14 nominalizări primite în trecut de filme precum Titanic, All About Eve sau La La Land. Sprijinul puternic din interiorul Academiei ar putea transforma categoria într-una dintre marile surprize ale serii. Cel mai bun actor: cea mai imprevizibilă categorie La categoria cel mai bun actor, cursa este extrem de strânsă. Timothée Chalamet a pornit ca favorit datorită rolului său din Marty Supreme, însă pe parcursul sezonului au apărut mai mulți concurenți puternici. Printre aceștia se numără Wagner Moura pentru The Secret Agent și Michael B. Jordan pentru Sinners. Victoria recentă a lui Jordan la premiile Sindicatului Actorilor i-a oferit un avantaj important, mai ales că trofeul a fost acordat chiar în perioada în care membrii Academiei votau pentru Oscaruri. Chiar și așa, categoria rămâne cel mai greu de prezis din acest an. La „Cea mai bună acrtiță” apele parcă sunt mai clare Dacă în alte categorii există incertitudine, la premiul pentru cea mai bună actriță situația pare mult mai clară. Actrița irlandeză Jessie Buckley a câștigat aproape toate premiile importante ale sezonului pentru rolul din Hamnet. Deși Oscarurile au produs de multe ori surprize, Buckley este considerată în prezent cea mai sigură câștigătoare dintre toate categoriile majore. Actor și actriță în rol secundar La categoria actor în rol secundar, Sean Penn a devenit favorit în ultimele săptămâni datorită rolului din One Battle After Another. După ce a câștigat premiul BAFTA și trofeul Sindicatului Actorilor – chiar dacă nu a fost prezent la ceremonii – actorul pare să fie în cursă pentru al treilea Oscar din cariera sa. În schimb, competiția pentru cea mai bună actriță în rol secundar este una dintre cele mai deschise. Teyana Taylor a fost nominalizată la toate marile gale și a câștigat Globul de Aur pentru rolul din One Battle After Another. Pe de altă parte, Wunmi Mosaku a triumfat la premiile BAFTA pentru rolul din Sinners, iar Amy Madigan a obținut trofee la Critics Choice și la premiile Sindicatului Actorilor. Absența filmului lui Madigan din categoria „cel mai bun film” ar putea însă să îi afecteze șansele, deoarece mai puțini votanți ar fi putut vedea producția. Cu mai multe curse extrem de strânse și cu câteva favorite fragile, gala Oscarurilor din acest an promite o seară plină de emoții și posibile răsturnări de situație. Dar, în ciuda tuturor predicțiilor, la Hollywood rămâne o regulă nescrisă: nimic nu este sigur până când plicul nu este deschis pe scenă.
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar cu scurtmetrajul distopic, Two People Exchanging Saliva
Românca Natalie Musteață se numără printre regizorii nominalizați la premiile Oscar din acest an, cu scurtmetrajul său, „Two People Exchanging Saliva”, potrivit portalului Urban.ro. Scurtmetrajul lui Natalie Musteață, realizat împreună cu Alexander Singh, este selectat pentru categoria „Best Live Action Short Film”. Filmul, despre care Urban scrie că este „unul dintre cele mai discutate filme scurte ale ultimului an”, propune un univers neobișnuit, în care gesturile de intimitate sunt interzise, după cum notează publicația citată. Violența ca monedă normală de schimb În această societate imaginară, un sărut e pedepsit cu moartea, iar plata pentru bunuri și servicii se face cu palme peste față. În acest fel, violența devine normă, în timp ce tandrețea e considerată periculoasă. Povestea e construită pe un fir narativ aparent simplu: două femei se întâlnesc într-un mall: o clientă bogată și o tânără vânzătoare. Între ele apare „o atracție fragilă”, care nu poate fi transpusă în tandrețe, pentru că aceasta e condamnabilă în această societate șuie. Distopie, ironie, până la urmă, poezie Acesta este firul tragic, cu oarece apucături ironice, care trimite la teme grele: controlul social, frica, modul în care norma colectivă îți dictează cele mai intime zone ale vieții. Regizoarea Natalie Musteață e născută în România și trăiește și lucrează în SUA, în New York. Are background în cercetare și în curatoriat de artă contemporană. Are un doctorat în istoria artei și a activat în mediul academic și muzeal, organizând expoziții și studiind relația dintre artă, limbaj și societate. Lungul drum al filmului prin festivaluri Scurtmetrajul a avut premiera la Telluride Film Festival, scrie Urban, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din lume, unde a atras atenția criticilor prin combinația de distopie, umor absurd și comentariu social. Ulterior, filmul a circulat în numeroase festivaluri internaționale, până când a ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar. Fotografiile oficiale ale filmului și portretele actorilor și realizatorilor au fost realizate de fotograful român Tudor Cucu, notează Urban.ro.
Dirijorul american John Axelrod dirijează la București cu o baghetă dăruită de Leonard Bernstein
Dirijorul american John Axelrod susține vineri, la Sala Radio, un concert special în cadrul căruia va interpreta Simfonia a 9-a de Gustav Mahler. Vorbim de un concert special pentru Axelrod, dar și pentru publicul român, pentru că acesta va conduce orchestra cu bagheta primită în dar de la mentorul său, Leonard Bernstein, potrivit Rador. Concertul e cu atât mai special, cu cât pentru Axelrod anul 2026 înseamnă împlinirea a 60 de ani de viață și a 30 de ani de carieră internațională. L-a învățat pe Mahler prin Bernstein O carieră internațională, de altfel, impresionantă: 200 de orchestre dirijate în întreaga lume și 65 de premiere mondiale. Axelrod a studiat subtilitățile Simfoniei a IX-a direct sub îndrumarea lui Bernstein, unul dintre cei mai importanți promotori ai muzicii lui Mahler în secolul XX. Bernstein considera această lucrare o adevărată despărțire a compozitorului de viață: „Mahler pare să își ia rămas bun de la viața însăși”, spunea el despre partitură. Când îl ai pe Bernstein drept maestru Dirijorul a absolvit Harvard University în 1988, s-a specializat cu Leonard Bernstein și a studiat ulterior la Conservatorul din Sankt Petersburg cu profesorul Ilya Musin. Debutul profesional a avut loc în 2000, ca dirijor asistent la „Parsifal”, la Festivalul de la Beirut. John Axelrod este în prezent director muzical și dirijor principal al Swiss National Orchestra, funcție pe care o ocupă din 2023. El colaborează în continuare și cu Orchestra Simfonică București, unde este dirijor principal. Axelrod este cunoscut și pentru pasiunea sa pentru gastronomie și vinuri de colecție. El promovează această latură a personalității sale prin blogul și canalul său de YouTube „The Conductor in the Kitchen”, unde îmbină muzica cu arta culinară.
Documentar exploziv despre Gregorian Bivolaru, lansat săptămâna aceasta pe un serviciu de streaming
Serviciul de streaming Apple TV lansează pe 13 martie un documentar care are ca subiect povestea controversată a guru-lui Gregorian Bivolaru. Documentarul, intitulat „Twisted Yoga”, explorează mecanismele psihologice complicate prin care adepții ajung să fie atrași într-o comunitate spirituală care promite iluminarea, potrivit Variety. Proiectul este regizat de Rowan Deacon, o regizoare londoneză multipremiată, autoare a mai multor documentare strălucit realizate. Un serial despre manipulare spirituală și sexualitate Potrivit realizatorilor, documentarul nu urmărește doar partea senzațională a poveștii, ci încearcă să explice mecanismele psihologice prin care oamenii ajung să fie atrași într-un astfel de sistem. Rowan Deacon spune că unul dintre elementele centrale ale organizației prezentate în serial este ideea că sexualitatea și sexul ar reprezenta o cale către iluminarea spirituală. „O mare parte din această lume este despre sexualitate și sex ca drum către iluminare spirituală”, a explicat regizoarea, adăugând că echipa a vrut să evite transformarea poveștii într-un simplu documentar de tip true crime. Povestea spusă din perspectiva femeilor implicate Serialul urmărește în special experiențele femeilor care au fost implicate în organizația spirituală inspirată de învățăturile lui Bivolaru. Producătorii spun că au încercat să înțeleagă călătoria psihologică a acestora – de la entuziasmul inițial până la îndoiala și ruptura finală. „Dacă nu intram în mintea lor și nu porneam cu adevărat în călătoria lor, povestea ar fi devenit doar senzațională”, a explicat Deacon. Pentru realizarea documentarului, echipa a pornit de la două protagoniste, Ash și Ziggy, și a călătorit pentru a găsi alte femei dispuse să vorbească despre experiențele lor – fie că încă făceau parte din comunitate, fie că o părăsiseră. Spiritualitate sau exploatare online? Unul dintre aspectele cele mai controversate prezentate în serial este faptul că unele dintre adepte ar fi ajuns să lucreze în industria pornografiei digitale, un element pe care realizatorii îl consideră central pentru înțelegerea mecanismelor de exploatare. Regizoarea spune, într-un interviu pentru Variety, că această combinație dintre manipulare spirituală și sexualitate face cazul diferit de alte culturi spirituale controversate prezentate în documentare. Bivolaru, arestat în Franța În prezent, Gregorian Bivolaru, în vârstă de 73 de ani, se află în centrul unei anchete judiciare. El a fost arestat la Paris în 2023 și se confruntă în Franța cu acuzații precum trafic de persoane, răpire și viol. Bivolaru a negat acuzațiile. Potrivit realizatorilor, unele dintre femeile prezentate în documentar au colaborat cu autoritățile franceze în cadrul anchetei. Reprezentanții Atman Federation – entitate care joacă un rol de comunicator și mediator între diferitele școli de yoga – au declarat în documentar că organizația nu este responsabilă pentru viața privată a membrilor sau profesorilor din școlile afiliate și că acuzațiile sunt încă în curs de investigare. Producătorii documentarului spun că au încercat să îl contacteze pe Bivolaru prin intermediul reprezentanților săi legali, însă acesta nu a răspuns solicitărilor. O poveste despre căutarea apartenenței Producătoarea executivă Suzanne Lavery afirmă că proiectul a pornit de la dorința unor foști membri ai comunității de a-și spune public povestea. „Cu toții căutăm o comunitate, speranță și un loc în care să simțim că aparținem. Este înfricoșător să te gândești că această căutare poate merge atât de greșit”, a spus ea. Serialul încearcă astfel să arate procesul lent de îndoctrinare, pe care regizoarea îl compară cu „sindromul broaștei în apă clocotită” – o transformare graduală care face ca oameni educați și obișnuiți să ajungă să accepte ideologii radicale. În ceea ce privește activitățile prezentate în documentar, Deacon spune că nu poate confirma dacă toate practicile descrise mai continuă și astăzi, deși arestarea lui Bivolaru ar fi trebuit să oprească activitățile din Paris.
Alexandra Căpitănescu reprezintă România la Eurovision 2026. A câştigat selecţia națională cu piesa Choke Me”
România și-a desemnat miercuri seară reprezentanta pentru ediția din 2026 a concursului Eurovision Song Contest 2026. Câștigătoarea Alexandra Căpitănescu va urca pe scena de la Viena în luna mai, cu piesa rock „Choke Me”, o melodie cu mesaj personal. Artista a primit vestea cu emoție și a vorbit despre dorința ei de a transmite un mesaj autentic prin muzică. „Vreau ca muzica mea să ajungă la oameni”, a declarat ea, imediat după anunțarea rezultatului. Alexandra Căpitănescu a explicat că piesa reprezintă, de fapt, o confruntare interioară. Potrivit acesteia, melodia aduce în prim-plan lupta cu gândurile apăsătoare și cu temerile care blochează evoluția personală. Ea a descris melodia drept un dialog între sine și „vocile fantomă care nu ne dau pace, ne ţin blocaţi în trecut, ne ţin ancoraţi în frici”. Mesajul central al melodiei „Choke Me” este însă unul optimist. „Iar refrenul este destul de pozitiv: spunem cât contează dragostea de sine şi transmite să fim mai blânzi cu noi, în general, în tot ceea ce facem, în toate domeniile, pentru că doar aşa ajungem la adevăratul nostru potenţial. Dacă nu ne-am pune noi propriile noastre limite, am ajunge 100% la potenţialul nostru”, a spus artista conform eurovisionromania.ro. Selecția Națională pentru Eurovision 2026 a început la ora 20:00 și a fost transmisă pe TVR 1, TVR Moldova și TVR Internațional, dar și online, pe platforma tvrplus.ro, în aplicația mobilă TVR+ și pe contul oficial de YouTube al TVR. Câștigătoarea a fost stabilită de un juriu de specialitate, care a acordat puncte fiecărui concurent. Artistul cu cel mai mare total a obținut dreptul de a reprezenta România la Viena. În urma semifinalelor, jurații au ales zece finaliști, iar publicul a trimis în finală încă doi artiști: Antonio Pican și Andrei Ursu, cunoscut sub numele de scenă WRS. Din juriu au făcut parte nume cunoscute din industria muzicală și media: Andreea Bălan, compozitorul Andrei Tudor, Marius Dia, Cristian Tarcea, cunoscut ca Monoir, Elena Popa, Doru Ionescu și Cristian Marica Rădoi. Tragerea la sorți pentru repartizarea țărilor în semifinale a avut loc la Viena pe 12 ianuarie. În urma tragerii la sorți, s-a stabilit că în prima semifinală, desfășurată pe 12 mai, vor concura Israel, Muntenegru, Estonia, Georgia, Portugalia, San Marino, Croația, Suedia, Polonia, Belgia, Lituania, Serbia, Finlanda, Moldova și Grecia. În cea de-a doua semifinală, pe 14 mai, vor concura Albania, Danemarca, Armenia, România, Cipru, Elveția, Norvegia, Azerbaijan, Luxemburg, Malta, Bulgaria Australia, Ucraina, Republica Cehă și Letonia. În marea finală, programată pe 16 mai, intră automat țara gazdă, Austria, precum și Franța, Germania, Italia și Marea Britanie, datorită statutului lor de principali contributori financiari ai competiției.
Seara în care televiziunea s-a oprit. Ce vedeau românii la televizor când a început cutremurul din 1977
În 1977, România avea o singură televiziune: Televiziunea Română. Programul era limitat, atent controlat și urmărit simultan de milioane de oameni. Vineri seara era, de regulă, rezervată filmului artistic, unul dintre puținele momente de evadare din cotidianul comunist. Filmul întrerupt de seism În momentul producerii cutremurului, pe ecrane rula filmul „Dulce și amar”, o producție bulgărească difuzată de TVR în cadrul programului de seară. Pentru mulți telespectatori, primele semne ale seismului au fost percepute chiar prin intermediul televizorului: imaginea care începea să tremure, sunetul distorsionat, apoi oprirea bruscă a emisiei, pe fondul întreruperii curentului electric. În doar câteva secunde, filmul a dispărut, iar realitatea a devenit imposibil de ignorat. După cutremur, televiziunea a intrat în tăcere pentru mai multe ore. Nu au existat transmisiuni speciale, imagini de la fața locului sau relatări în direct. Într-o epocă fără internet și telefoane mobile, lipsa informațiilor a amplificat confuzia și teama. Pentru mulți români, radioul a devenit singura sursă de știri, iar zvonurile s-au răspândit rapid, pe fondul unei nopți marcate de replici seismice și incertitudine. Televiziunea ca reper al memoriei colective Spre deosebire de dezastrele contemporane, cutremurul din 1977 nu a fost surprins în direct. Tocmai de aceea, momentul întreruperii programului TV a rămas adânc întipărit în memoria colectivă. Pentru o generație întreagă, întrebarea „ce rula la TV atunci?” nu este o simplă curiozitate, ci un reper temporal precis, secunda în care normalitatea unei seri obișnuite s-a rupt definitiv. La aproape 50 de ani distanță, amintirea filmului întrerupt la ora 21:22 continuă să fie evocată de supraviețuitori. Nu ca un detaliu minor, ci ca simbol al fragilității cotidiene în fața unei catastrofe. În seara de 4 martie 1977, televiziunea nu a mai spus nimic. Iar România a înțeles, în întuneric și tăcere, amploarea tragediei care tocmai începuse.
O replică impresionantă a Atacului de la Smârdan a lui Nicolae Grigorescu va fi licitată la casa Artmark
O apariție spectaculoasă pe piața de artă din România readuce în prim-plan una dintre imaginile-fanion ale istoriei naționale: „Atacul de la Smârdan” al lui Nicolae Grigorescu. O variantă de mai mici dimensiuni a celebrei compoziții, realizată în 1903 de pictorul româno-francez Emilian Lăzărescu, va fi oferită în licitație de Casa A10 by Artmark. Lucrarea reprezintă o replică a capodoperei considerate una dintre cele mai valoroase opere de artă românească aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, se arată într-un comunicat ArtMark. Replica a fost realizată la doar 18 ani după realizarea originalului Pictura lui Lăzărescu a fost realizată la doar 18 ani după finalizarea monumentalei versiuni semnate de Grigorescu, în 1885, la rândul ei inspirată direct din experiența artistului pe frontul Războiului de Independență din 1877–1878. Momentul are o semnificație culturală aparte: readuce în atenția publicului nu doar forța iconică a compoziției lui Grigorescu, ci și importanța procesului de restaurare prin care va trece lucrarea de mari dimensiuni din colecția Muzeului Național de Istorie. „Una dintre cele mai importante opere din patrimoniul cultural” „Este, fără discuție, una dintre cele mai importante opere aflate în patrimoniul instituției noastre și sigur una din cele mai importante piese din patrimoniul cultural național. După deschiderea muzeului, în 1972, a făcut parte din expoziția permanentă până în 2002. L-am expus în anul 2023, pentru a putea fi admirat de public înainte de a intra în restaurare și este foarte important ca acest proces să aibă loc, pentru ca pictura să-și recapete strălucirea de altădată și pentru a putea fi prezentată, din nou, în cadrul expozițiilor noastre”, arată Cornel Constantin Ilie, managerul interimar al Muzeului Național de Istorie a României. Restauratori de excepție Acesta și-a exprimat încrederea în echipa de restauratori, Sorina Gheorghiță și lector univ. Romeo Gheorghiță, subliniind că măiestria lor poate fi deja observată în cadrul unei expoziții dedicate restaurării picturilor din patrimoniul muzeului, unde este prezentată și o altă lucrare de Grigorescu, „Dorobanțul”. Nicolae Grigorescu a construit celebra compoziție pornind de la experiența directă a frontului, fiind unul dintre pictorii oficiali ai campaniei românești din Bulgaria. Numeroasele crochiuri și schițe realizate pe teren au stat la baza marilor sale compoziții istorice. Tocmai această autenticitate, dublată de forța plastică a scenei, face din „Atacul de la Smârdan” una dintre capodoperele artei românești și, probabil, cea mai importantă operă de artă cu temă istorică aflată încă pe teritoriul României. „Să transpui o operă de la scară mare la scară mică nu e ușor” În acest context, replica realizată de Emilian Lăzărescu capătă o valoare aparte, depășind simpla dimensiune de piață. „Nu este de mirare că Emilian Lăzărescu a dorit să se raporteze la opera lui Nicolae Grigorescu. A fost atras de această lucrare și a reprodus-o aproape identic, ceea ce este mare lucru, pentru că e foarte greu să transpui în opera ta, la o scară mai mică, opera identică a celui pe care, poate, l-ai considerat a fi un maestru al tău. Evident că lucrarea l-a provocat. Și opera sa este, de asemenea, remarcabilă”, a mai spus directorul muzeului. De admirat la Palatul Cesianu Pictura semnată de Lăzărescu poate fi admirată în cadrul expoziției dedicate Licitației de Primăvară, la Palatul Cesianu-Racoviță, zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00, cu intrare liberă. Astfel, „Atacul de la Smârdan” trăiește, simbolic, un nou moment de vizibilitate: în timp ce capodopera lui Grigorescu așteaptă să revină restaurată în fața publicului, ecoul său artistic continuă să emoționeze și să circule prin istorie, prin ateliere și prin sălile de licitație.
Ziua Mondială a Scriitorilor și Jurnaliștilor / Ziua în care ne amintim că libertatea de exprimare se plătește cu viața
PEN (Poets, Essayists, Novelists) International, una dintre cele mai vechi organizații care apără libertatea de exprimare în toată lumea, a instituit ca ziua de 3 martie să fie Ziua Mondială a Scriitorului. Organizația fusese fondată la Londra în 1921 și avea ca scop să apere libertatea de exprimare, drepturile scriitorilor persecutați, drepturile scriitorilor închiși pentru opiniile lor, jurnalismul independent. „Infractorul” Orhan Pamuk PEN International are astăzi centre deschise în peste 100 de țări și intervine public atunci când autorii sunt arestați, amenințați, persecutați, cenzurați pentru opiniile lor. PEN International a intervenit, de pildă, în cazul Orhan Pamuk, care fusese pus sub acuzare în Turcia în 2005 pentru declarații publice despre masacrele armenilor și despre kurzi. Orhan Pamuk fusese acuzat de „insultarea identității turce”, o infracțiune prevăzută în Articolul 301 din Codul Penal turc. Nobel pentru Literatură PEN International a condamnat procesul lui Pamuk și l-a catalogat drept o încălcare a libertății de exprimare, a mobilizat centre PEN din mai multe țări și a cerut autorităților turce retragerea acuzațiilor. Cazul Orhan Pamuk a devenit peste noapte un caz internațional care a generat presiune diplomatică puternică. În 2006, acuzațiile au fost retrase, iar în același an, Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Salman Rushdie sau când te pui cu Profetul Un alt caz celebru este al lui Salman Rushdie, pentru care PEN a fost una dintre cele mai vocale instituții care i-au luat apărarea pentru romanul său, „Versetele satanice”. Romanul a fost considerat o blasfemie la adresa Islamului, a Profetului Mahomed și a Coranului, astfel că, la 14 februarie 1989, liderul suprem al Iranului, Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa (un decret cu valoare de lege) prin care Salman Rushdie era condamnat la moarte, împreună cu oricine a fost implicat, în mod conștient, la publicarea cărții. Musulmanii d eîntreaga lume erau îndemnați să execute această sentință, sub promisiunea unei recompense. Ca urmare, Salman Rushdie a trebuit să trăiască sub protecție britanică. Traducători și editori ai cărții au fost fie grav răniți, fie uciși. Chiar relațiile diplomatice dintre mai multe state occidentale și Iran s-au deteriorat atunci. Cu toate astea, în 1998, guvernul iranian a declarat că nu mai susține activ aplicarea fatwei, dar nici nu a revocat-o oficial. Precedentul Salman Rushdie În 2022, Salman Rushdie a fost atacat pe o scenă în SUA și a fost grav rănit, incident care a reactivat discuțiile pe tema impactului acelei fatwa. Salman Rushdie a fost un exemplu de condamnare la moarte transnațională, exemplul viu a a ceea ce înseamnă libertatea de exprimare la nivel global, dar a creat și un precedent periculos: un autor era condamnat la maorte doar pentru că a scris o operă de ficțiune. Cazul Politkovskaia sau când Putin își face cadou viața altuia Un alt caz celebru a fost al Annei Politkovskaia, o jurnalistă rusă critică la adresa Kremlinului, asasinată în 2006. O crimă pe care PEN International a condamnat-o ferm și pentru care a cerut investigații independente. Anna Politkovskaia a fost, de asemenea, o figură importantă a scrisului, de data aceasta în domeniul jurnalismului. Relatările sale din războiul din Cecenia și publicate în Novaya Gazeta, unul dintre puținele ziare care îndrăzneau să publice anhete incomode despre corupția și abuzurile armatei ruse asupra oamenilor – crime și dispariții forțate, tortură, execuții fără dreptul la judecată, corupția la nivel înalt și cum și-a consolidat Putin puterea, evident, teme extrem de incomode pentru un Kremlin lipsit de orice fel de scrupul. Politkovskaia a avut îndrăzneala să publice o carte, „Rusia lui Putin”, în care a descris degradarea instituțiilor democratice și climatul de frică și teroare al Rusiei anilor 2000, devenind, prin asta, una dintre cele mai critice voci din interiorul Rusiei. Ea a fost intimidată, reținută, amenințată în repetate rânduri. În 2004 a fost otrăvită în timp ce zbura la Beslan pentru a media în criza ostaticilor. În ciuda tuturor amenințărilor, a continuat să scrie. La 7 octombrie 2006, Politkovskaia a fost asasinată în liftul blocului în care locuia, la Moscova. Era ziua de naștere a lui Putin, un detaliu care a atras atenția comunității internaționale, deși autoritățile au negat orice legătură politică. Comanditarul crimei nu a fost niciodată identificat oficial. 3 martie rămâne, prin urmare, o dată-simbol pentru ceea ce înseamnă curajul de a spune adevărul într-o lume prea obișnuită cu minciuna.