Etichetă: Life-Inedit

Un mormânt din China Antică ascunde o prezență care i-a luat prin surprindere pe arheologi

Arheologi din nordul Chinei au descoperit o figură neașteptată într-un mormânt din dinastia Tang, oferind noi indicii despre conexiunile globale timpurii, scrie Popular Mechanics. Descoperirea, realizată în timpul unui proiect de reconstrucție rutieră din provincia Shanxi, include picturi murale care ilustrează viața cotidiană dar și un bărbat blond, cu barbă, care pare ieșit din tiparele unei înmormântări chineze tradiționale. Un mormânt „înghețat” în viața de zi cu zi a dinastiei Tang Mormântul din cărămidă datează din anul 736 e.n. și a aparținut unui bărbat care a murit la vârsta de 63 de ani, îngropat alături de soția sa, în perioada de apogeu a dinastiei Tang. Picturile murale acoperă aproape toate suprafețele și ilustrează activități obișnuite precum măcinarea făinii, prepararea pastelor, aducerea apei și pregătirea orezului. Scenele urmează un stil artistic popular al epocii, cunoscut sub numele de „figuri sub copac”, care prezintă munca zilnică desfășurată sub arbori stilizați. Cercetătorii cred că figurile care apar repetat în picturi îi reprezintă pe proprietarii mormântului, oferind o perspectivă rară și intimă asupra rutinei și rolurilor lor sociale. Gardienii pictați lângă intrare, alături de obiecte ceremoniale și animale, accentuează bogăția simbolică și culturală a mormântului. Misteriosul bărbat blond Printre figurile predominant chineze Han, una iese clar în evidență: un bărbat cu păr blond și barbă, reprezentat conducând cămile. Istoricii îl identifică drept un posibil sogdian, un popor din Asia Centrală activ de-a lungul Drumului Mătăsii. Victor Xiong, istoric la Western Michigan University, observă că trăsăturile faciale și vestimentația figurii corespund reprezentărilor comercianților occidentali din arta perioadei Tang. Sogdienii, originari din regiuni care astăzi fac parte din Uzbekistan și Tadjikistan, au jucat un rol esențial în comerțul de pe Drumul Mătăsii. Prezența lor în picturile mormântului sugerează contacte directe sau indirecte între ocupanții acestuia și rețelele comerciale pe distanțe lungi. Artă și schimb cultural Picturile murale se remarcă prin contururi puternice, umbrire minimă și un stil plat, bidimensional, caracteristic perioadei Tang. Cercetătorii sugerează că lucrările ar fi putut fi realizate de un artist foarte talentat, posibil același care a pictat și alte morminte importante ale epocii. Tavanul boltit, decorat cu o figură asemănătoare unui dragon, adaugă un element mitologic unor scene realiste. Mormântul oferă dovezi vizuale rare despre viața cotidiană din timpul dinastiei Tang și evidențiază legăturile profunde ale Chinei cu Asia Centrală.

Cine este Amelia, eleva virtuală care a devenit vedetă a extremismului online

„Amelia” este un avatar AI. El personifică o elevă britanică cu păr mov, look gotic și un mic steag al Marii Britanii. În clipurile distribuite masiv pe platforme precum Facebook și X, „Amelia”apare plimbându-se prin Londra sau în fața Parlamentului. Ea promovează mesaje naționaliste și avertizează asupra unor presupuse pericole legate de imigrație sau comunități musulmane, mai scrie The Guardian. Deși mesajele nu sunt noi în mediile extremiste, faptul că avatarul este generat artificial permite oricui să creeze rapid variante și scenarii noi, folosind instrumente AI accesibile. În acest mod, răspândirea conținutului poate fi amplificată într-o viteză uluitoare. De la prevenirea extremismului la propagandă Inițial, „Amelia” a fost creată pentru un joc educațional. Finanțat de Ministerul de Interne britanic, jocul era destinat tinerilor între 13 și 18 ani. Denumit „Pathways: Navigating the Internet and Extremism”, jocul oferea scenarii interactive prin care adolescenții învățau să identifice riscurile conținutului extremist online. Asadar, Amelia era un personaj negativ, menit să exemplifice pericolele radicalizării. Versiuni modificate ale avatarului au apărut ulterior pe rețelele sociale, complet rupte de scopul inițial. The prompts were simple. First, I told ⁦@grok⁩ to look at every single Amelia meme on the Internet. Second, I said: “Become Amelia, then make a video and tell the British people what you want them to know.” Here’s the surprising result. pic.twitter.com/dGY0OvKcQ4 — Huff (@Huff4Congress) January 16, 2026 Conform unei analize Peryton Intelligence, un cont anonim cunoscut pentru distribuirea de materiale extremiste a lansat meme-ul „Amelia” pe X pe 9 ianuarie. În câteva zile, numărul postărilor zilnice a crescut de la circa 500 la peste 10.000. Au apărut reinterpretări în stil anime, animații tip Wallace & Gromit și interacțiuni fictive cu alte personaje din cultura pop. Iar toate erau însoțite de mesaje rasiste sau anti-imigrație. Avatarul Amelia: de la meme la criptomonedă Într-o evoluție neașteptată, imaginea „Ameliei” a fost folosită pentru promovarea unei criptomonede speculative. Interesul a crescut după ce Elon Musk a redistribuit un mesaj despre tokenul asociat meme-ului. Experții în combaterea extremismului avertizează asupra unei „monetizări a urii”, în care simbolurile radicale sunt exploatate pentru profit. Creatorii proiectului educațional original au declarat că au fost surprinși de amploarea fenomenului și au primit amenințări online. Specialiștii atrag atenția că estetica personajului, combinată cu sexualizarea subtilă și tonul provocator, este concepută să atragă în special tineri bărbați. Autoritățile britanice afirmă că programe precum Pathways rămân eficiente și au ajutat mii de persoane să evite ideologii violente. Cu toate acestea, cazul „Amelia” arată cât de ușor pot fi deturnate proiecte educaționale într-un mediu online dominat de algoritmi și tehnologiile AI.

România suflă-n ciorbă / Cele mai iubite ciorbe ale românilor / Cât costă cea mai scumpă ciorbă din România

Toată lumea știe că termenul „ciorbă” vine din turcescul çorba, care înseamnă, pur și simplu, supă. Termenul a fost preluat în limba română în perioada dominației otomane din secolele XV – XVIII, alături de altele, însă e de reținut un lucru: turcii au venit doar cu substantivul, românii au venit cu identitatea culinară. Înainte de dominația otomană, aveam niște fierturi, zeamă sau borș, în strict sensul său de „fiertură”: mâncăruri apoase făcute la disperare, că eram săraci, cu ce mai găseam prin curte: legume, ierburi, cereale, rareori, carne. Vine un moment pentru orice ciorbă Se obișnuia acrirea, chiar dacă nu era un standard gastronomic, iar pentru asta se folosea zer, oțet, aguridă, zeamă de varză. Dar vine un moment în istoria fiecărei ciorbe și momentul ăla se numește acrire. Restul Europei mergea pe ciorbe îngroșate, cu gust cumva neutru, fără pitoresc, dar la români se merge tare pe acrire. Așa se introduce și borșul fermentat, oțetul, zeama de varză și, mult, mult mai târziu, lămâia. Compromisul dintre sărăcie și gastronomie Ciorba devine un ceva elaborat, bun, menit să împace, cumva, resursele limitate ale țăranului român cu munca fizică, grea, care cere calorii multe, suficiente. Ciorba capătă funcție culturală – ea e atât de densă, că ține de foame și nu-ți mai trebuie nimic altceva, timp de multe ore. Ciorba e compromisul natural între „sărăcie și nevoi și neam” – cu legume și ingrediente fără pretenții (oase, organe, resturi), hrănești guri multe, ține mult timp și se reîncălzește bine. Nu e ciorbă, e capodoperă Plus că anotimpul și pământul îți pun la dispoziție o varietate de ingrediente. Doar creativitate să ai. În timp, ciorba devine o capodoperă: de lobodă, de salată, de ștevie, de fasole, de cartofi… „după posibilități”. Prin secolele XVIII – XIX ciorba capătă specificități în funcție de regiuni. În Moldova se merge pe acrire cu borș și pe verdețuri, în Muntenia – pe legume și oțet, în Ardeal – pe smântână și afumătură, pe model maghiar și în Dobrogea – pe ciorba de pește, acră și limpede. Comunismul a ajutat ciorba, dar și ciorba i-a ajutat pe români În perioada interbelică, ciorba își câștigă locul de onoare în meniurile restaurantelor. Ea este introdusă în cărți de bucate și apar forme, dacă vreți, „canonizate”: ciorba de perișoare, ciorbă rădăuțeană, ciorbă de burtă, ciorbă de văcuță. Starea economică precară din perioada comunismului a ajutat-o pe ciorbă să reziste timpului, căci era hrănitoare și sățioasă, personalizabilă și ieftină. Ciorba e cicăleala mamei („trebuie să mănânci ciorbă”), vorbă de spirit de la bunica („ciorba e sănătoasă”), trecută în Constituție de tata („toată lumea mănâncă ciorbă – este o stare de fapt”). Europa și ciorba Așa cum  „nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Mine”, tot astfel, nimeni nu ajunge la desert decât numai prin ciorbă. Dar nu numai România iubește ciorba, toată Europa iubește ciorba și, așa cum noi am regionalizat-o și am pus-o în canoane gastronomice, tot astfel au făcut și grecii, și sârbii, și francezii, spaniolii. Francezii excelează la supe simple, pur și simplu perfecte, ireproșabile. Supa cu ceapă caramelizată, concentrată și cu brânză gratinată e decadență pură. Bouillabaisse este o supă de pește, complexă, atât de atent construită, că zici că-i ritual. Żurek – o lingură de ciudățenie, trei de genialitate Spaniolii au dezvoltat o supa castellana, cu usturoi, boia și ou – o chestie rustică, simplă și profundă. Aici nu mai e despre gastronomie, aici e despre identitate culturală, să ne-nțelegem! Italienii fac așa niște supe, că zici că-i tocăniță ceva mai fluidă, dar sunt sățioase și satisfăcătoare – Minestrone – un echilibru cosmic între legume, fasole, paste. Ribolitta din Toscana e atât de densă, că poți s-o mănânci cu furculița. În Ungaria, Gulyásleves e o adevărăciune densă, intensă, cu carne gătită lent și boia – probabil una dintre supele cu cea mai puternică personalitate – ușor de recunoscut dintr-o mie. Polonia are Żurek – e făcută cu maia fermentată, cârnați și ou – o ciudățenie la prima lingură, genială la  a treia. Grecia are supe vindecătoare. Ele tămăduiesc și alină, te învie și din morți. Avgolemono – cu ou și cu lămâie are un gust de proaspă-acru de mori și înviezi la loc. România e foarte bine reprezentată la capitolul ciorbe. La români, ciorba e de bază, un protocol sfânt al mesei tihnite. Nu e fiță, e bază și nu e declarație identitară, e comandă. Unele restaurante din București au dus-o până mai departe. Până acolo unde românii săraci din secolul al XVI-lea nici cu gândul nu s-ar fi gândit. Un restaurant de fine-dining din București a reinventat, vezi Doamne, ciorba de vită, numai că în loc de vita banală, folosește vita Wagyu, preferată pentru marmorație și frăgezimea superioară, măritată cu legume bio, din ferma proprie a localului. Ciorba este împachetată fancy și prietenos cu snobii, cu un preț calculat și satisfăcător pentru clientela cu pretenții: 110 lei.

Jaful tezaurului dacic a provocat daune de un sfert de milion de euro Muzeului Drents din Olanda

Jaful tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Assen a produs pagube de aproximativ 250.000 de euro și instituției în sine, relatează presa olandeză, care evocă un an de la tristul eveniment ce a cutremurat nu doar România, ci și Olanda, prin anvergura sa. Prejudiciul a însemnat nu doar furtul în sine, ci și distrugerea pe care a provocat-o explozibilul. Acesta include ușa spartă, virtinele sparte, podeaua distrusă din cauza explozibilului, pereții și tavanul, de asemenea. Muzeul a fost închis o săptămână după jaf Chiar și costurile pentru curățenie au ridicat cuantumul pagubelor aduse muzeului la un sfert de milion de euro. Un purtător de cuvânt al Muzeului Drents a declarat că la toate acestea se adaugă onorariile de consultanță și pierderea veniturilor aduse de vizitatori: „Pe lângă pagubele materiale, există alte două componente: onorariile de consultanță și pierderea veniturilor vizitatorilor”. Furtul tezaurului dacic alcătuit din Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări au obligat muzeul să se închidă timp de o săptămână. Spațiul expozițional a fost inutilizabil o perioadă de timp Spațiul expozițional unde erau expuse coiful și brățările a fost inutilizabil pentru o perioadă lungă de timp. Daunele aduse Muzeului Drents au fost parțial acoperite de provincia Drenthe. „Suntem foarte recunoscători provinciei pentru acest lucru”, au declarat reprezentanții muzeului. Provincia deține, de altfel, clădirile Muzeului Drents și colecția păstrată în depozit. Mucegai și carii în depozitul muzeului Au fost transferați 250.000 de euro, dar nu toți acești bani sunt pentru daunele cauzate de furtul de artă. Muzeul se luptă de o bună bucată de vreme cu mucegaiul și cariile din depozit. Administratorul provinciei Drenthe apreciază că „O contribuție financiară nu numai că ajută la repararea daunelor, dar contribuie și la conservarea pe termen lung a patrimoniului cultural al provinciei Drenthe”.

Un an de la furtul Coifului dacic de la Coțofenești / Detectiv de artă: Coiful de la Coțofenești va fi returnat

25 ianuarie 2025. La Muzeul Drents din centrul micului oraș olandez Assen este în desfășurare expoziția românească „Dacia – Imperiul Aurului și Argintului”, în care sunt expuse obiecte de o valoare inestimabilă: un coif dacic, datând din prima jumătate a secolului IV î.Hr., împreună cu trei brățări din aur pur. Este ora 4.15 în această dimineață de sâmbătă, în care orașul e cufundat în beznă și liniște. Doar că o bubuitură teribilă strică liniștea dimineții. Zgomotul bubuiturii e grozav. Se aude până departe în această micuță cetate olandeză. Trei minute Trei persoane intră în muzeu, cu un ciocan sparg vitrina care adăpostește neprețuitul coif dacic de la Coțofenești (expus în original!), împreună cu trei brățări dacice, din cel mai pur aur și dispar în noapte. Totul a durat mai puțin de trei minute. Vitrina care adăpostea coiful a fost spartă nepermis de repede. Asta pentru că directorul muzeului a ignorat sugestiile asiguratorului de a opta pentru ceva mult mai rezistent, demn de obiectul expus. Ce nu înțelesese directorul muzeului (sau poate doar a ignorat cu bună-știință) era că valoarea spirituală a acestui coif înseamnă mai mult decât orice sumă aruncată într-un cont. O valoare simbolică mai mare decât orice sumă în bani, aruncată într-un cont Coiful dacic de la Coțofenești înseamnă putere sacră, război, regalitate, religie, toate unite prin aurul din care este făcut. Aur nu pentru valoarea lui economică, ci pentru semnificația lui sacră. Aurul este spiritualitate, incoruptibilitate, nemurire, lumină, legătură cu divinul. Coiful din aurul cel mai pur, purtat pe cap indică o legătură directă cu sacralitatea, cu ordinea cosmică. Nu-l poartă oricine și nu-l poartă oricând – elementele de decor spun asta. Coiful acesta era purtat de un rege – preot (căci în lumea geto-dacică (și, în general, tracică) puterea politică era egală cu funcția sacrală). Ochii înseamnă veghe, dar și inițiere și transcendență. Ochii sunt simbolul atenției permanente – apanajul conducătorului, care vede vizibilul și invizibilul și ar mai fi multe de zis. Circ și întrebări Doar atât, că acest obiect cu puteri de Departe a dispărut în noapte, învelit, probabil, într-un prosop sau o cârpă modestă sau poate nici măcar atât – într-un rucsac făcut în China. Iar acum începe un circ. Un lanț de incredibile bâlbâieli cu menire explicativă venite din București: cum a fost posibil să expui un asemenea tezaur în original și mai ales într-un muzeu de o anvergură atât de mică? Cine a semnat decizia de scoatere din țară a pieselor din tezaurul dacic și în baza cărui temei legal? A existat o evaluare de risc înainte de transfer? Oberländer: „Muzeul-gazdă a mințit în legătură cu măsurile de securitate” Directorul Muzeului de Istorie a României din București, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a fost demis de ministrul de atunci al Culturii, acuzat de o proastă gestionare a comunicării și de lipsă de transparență în privința circumstanțelor expoziției. Oberländer a mai spus și că responsabilitatea siguranței tezaurului aparținea muzeului-gazdă, care ar fi mințit în legătură cu măsurile de securitate care au fost luate. În privința comunicării, de ce nu a fost făcută o conferință de presă comună România – Olanda și de ce informațiile furnizate publicului român sunt fragmentare și neuniforme? Dar probabil că cea mai la îndemână întrebare rămâne cea care este pe buzele tuturor: cum a fost posibil furtul unor artefacte de o asemenea valoare inestimabilă în doar câteva secunde? Detectiv: „Coiful e intact” La un an de la furtul celui mai de preț obiect identitar al devenirii României, coiful de la Coțofenești este, consideră detectivul de artă Arthur Brand, intact, împreună cu brățările. Asta pentru că, dacă ar fi fost topit, valoarea lui nu ar mai fi fost aceeași. În patru zile de la comiterea furtului, mai mulți suspecți sunt arestați, dar niciunul nu pare dispus să vorbească despre coif. În luna mai a anului trecut, au apărut zvonuri potrivit cărora o bandă de interlopi din România ar fi comandat furtul coifului. „Bănuiesc că prada este ascunsă sau îngropată undeva” Procurorul general al României, Alex Florența, investighează dacă nu cumva coiful este folosit pe post de monedă pentru eliberarea unui infractor. Arthur Brand a declarat publicației olandeze rtvdrenthe.nl despre unul dintre suspecți: „După arestările inițiale, poliția l-a eliberat. Apoi a fost abordat de ofițeri sub acoperire. A spus că unul dintre bărbați a plecat cu coiful și ulterior s-a întors. Asta înseamnă că cineva știe unde este coiful. Cu cât sunt mai puțini oameni care știu despre el, cu atât mai puțin este probabil să se vorbească despre asta. Bănuiesc că prada este ascunsă sau îngropată undeva”. „Cu cât autorii au mai puțin timp la dispoziție pentru a topi, vinde sau scoate ilegal obiecte din țară, cu atât mai bine. Dacă ar fi durat mai mult, oricum nu ai fi văzut-o”, spune Brand. Ar putea fi implicați directori? „N-am luat niciodată în considerare că ar fi implicați directori”, spune Brand. „Mi se pare foarte puțin probabil în acest caz. Nu am mai întâlnit așa ceva în cariera mea, dar asta nu înseamnă că e imposibil. De obicei, cineva fură ceva și apoi caută un cumpărător. (…) Dacă îl topești, vei primi bani mai târziu, iar banii ăia va trebui să îi împarți. Mai întâi, însă, vei primi o pedeapsă cu închisoarea, iar când vei fi eliberat, va trebui să plătești în jur de șase milioane de euro daune. Dacă nu reușești, vei ajunge din nou la închisoare”, explică Brand. „Dacă coiful nu se întoarce, asta nu e karmă bună” „Prin urmare, e mai bine să le spui unde este coiful acum. Asta te va scuti de multe bătăi de cap”, spune Brand, care consideră că, dacă coiful și brățările vor fi returnate, judecătorul va fi mult mai indulgent: „Dacă coiful se întoarce, judecătorul va fi mult mai indulgent”, continuă detectivul. „Atunci, tot jaful a fost un simplu jaf cu explozibili. Nimeni nu a fost ucis și nu s-a folosit violență împotriva nimănui. Toată lumea e fericită să primească înapoi prada. Trebuie să faci câțiva ani de închisoare, iar apoi totul dispare.

Phil Collins, problemele grave de sănătate: Tot ce putea să meargă prost, a mers prost

Phil Collins speră să își recapete mobilitatea, însă nu este sigur dacă va mai urca vreodată pe scenă, scrie Euronews. „Tot ce putea să meargă prost, a mers prost”, a mărturisit el. Muzicianul a trecut prin cinci intervenții chirurgicale la genunchi și se poate deplasa doar cu ajutor. În plus, a suferit complicații la rinichi și alte probleme apărute pe parcursul spitalizărilor, fiind internat luni întregi. Într-una dintre aceste perioade, a contractat și COVID-19, ceea ce i-a îngreunat recuperarea. Phil Collins, îngrijire constantă și tratament Collins are alături, zi și noapte, o asistentă care se ocupă de administrarea tratamentului. Artistul a recunoscut, de asemenea, că în trecut consumul de alcool i-a afectat sănătatea. I-a fost afectată în special funcția renală, chiar dacă nu obișnuia să bea excesiv sau să-și piardă nopțile cu petreceri bahice. Ultimul său concert a avut loc în 2022. Încă din 2021, Collins anunțase că nu mai poate cânta la tobe din cauza unor probleme neurologice. Acestea au apărut după o operație la coloană. În turneul de reuniune Genesis, locul său la tobe a fost luat de fiul său, Nic Collins, în timp ce el s-a concentrat exclusiv pe partea vocală. Familia, sprijinul principal Tată a cinci copii, printre care și actrița Lily Collins, cunoscută din serialul Emily in Paris, muzicianul a vorbit cu emoție despre legătura cu familia: „Copiii mei s-au adaptat extraordinar, ținând cont de tot ce au trăit. Sunt foarte mândru de fiecare dintre ei”, a spus acesta. El a adăugat că în prezent se străduiește pe cât posibil să repare din greșelile trecutului. Deși starea de sănătate îl împiedică să mai susțină concerte, Collins privește cu mulțumire înapoi: „Nu aș fi putut visa la o carieră mai variată și mai plină de evenimente.”

Ziua Internațională a Scrisului de Mână / Cine, ce, unde, când, cum

Ziua Internațională a Scrisului de Mână este marcată în fiecare an pe 23 ianuarie, zi care nu e întâmplător aleasă. În această zi s-a născut John Hancock (1737), una dintre cele mai proeminente figuri ale Revoluției Americane, faimos pentru semnătura sa mare, clară și elegantă de pe Declarația de Independență a SUA. Într-atât, încât numele său a devenit chiar sinonim cu termenul „semnătură” în engleză. Hancock era președintele celui de-al Doilea Congres Continental atunci când a fost semnată Declarația de Independență a SUA. „Vreau ca regele George să poată citi fără ochelari” El a fost primul care a semnat documentul. Semnătura sa, mare, clară, cu ornamente, tronează sfidător pe document, ocupând un spațiu generos, mai mare decât orice altă semnătură. Legenda spune că, în timpul semnării, el ar fi spus ceva de genul „Vreau ca regele George să poată citi fără ochelari” și, chiar dacă nu poate fi probată, ea este trecută și în manualele școlare și circulă ca legendă populară. Semnătura era un gest de curaj civic Semnătura sa a fost interpretată ca un gest de sfidare a Coroanei Britanice, de asumare a puterii politice – dacă revoluția eșua, semnatarii riscau spânzurarea. În epocă, ea s-a impus ca un substantiv comun: „semnătură”: „Put your John Hancock here” însemna „semnează-te aici”. Pe la începutul secolului XX, „John Hancock” devenise deja un idiom. Toată lumea știa de sensul său. Semnătura, scrisă de mână, era simbolul curajului civic. Cu timpul, acest sens s-a pierdut. Scrisul și timpul Iată, prin urmare, că ziua de 23 ianuarie semnifică ziua în care ne amintim de importanța scrisului de mână. Este ziua în care ne reamintim să trăim lent, să măsurăm secunda în litere scrise frumos, cu mâna, poate, de ce nu, cu un stilou, alături de care să stea un toc cu cerneală. Scrisul de mână ar putea să fie în pericol din cauza preferinței pentru tastarea mult mai comodă și mai rapidă. De asta este extrem de important să ne luăm timp și să scriem. Să ne amintim că nu e totul urgență și că lumea va continua să existe și fără sentimentul panicard al acesteia. Unele școli acordă o importanță specială scrisului. Altele, nu Scrisul de mână, se știe, activează mai multe zone din creier decât tastarea. Scrisul de mână ajută la reținerea informației atunci când învățăm. Sistemele de educație elevate (Școala Finlandeză, de exemplu) acordă o importanță deosebită scrisului de mână, prețuind relațiile neuronale care se creează atunci când scriem. Scrisul de mână înseamnă înțelegere, transmitere de informații și de cunoștințe, un act politic, un gest de dominare, o formă de artă (caligrafia). Grigore Antipa și scrisul de mână Scrisul de mână vorbește despre corp, despre ținută, despre suflet. Chiar dacă această zi nu este marcată de ONU, ea este sărbătorită prin ateliere de caligrafie, campanii educaționale, provocări simple: scrisul unei scrisori de mână. Cu această ocazie, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” prezintă primul regulament al instituției, scris chiar de mâna lui Grigore Antipa în 1908.

Medicii avertizează asupra unui sindrom periculos care afectează aproape 90% dintre adulții din SUA

Aproape 9 din 10 adulți amercani au în prezent cel puțin o componentă a unei afecțiuni periculoase, adesea trecută cu vederea, care remodelează perspectiva asupra sănătății publice, scrie NYPost. Potrivit unui raport major recent, răspândirea sindromului cardiovascular-renal-metabolic se accelerează, mai ales în rândul adulților tineri, ridicând temeri legate de boli pe termen lung și mortalitate precoce. O amenințare în creștere, evidențiată de date noi Avertismentul vine din cea mai recentă ediție a Heart Disease and Stroke Statistics Update, publicată de American Heart Association, care a dedicat un capitol întreg acestui sindrom. Cunoscut sub numele de sindrom cardiovascular-renal-metabolic (CKM), acesta nu reprezintă o singură boală, ci un ansamblu de riscuri interconectate care afectează inima, rinichii și metabolismul. „Aceste cifre ar trebui să tragă un semnal de alarmă, mai ales în rândul tinerilor adulți”, a declarat Sadiya S. Khan, cardiolog la Northwestern University Feinberg School of Medicine și unul dintre coordonatorii raportului. Peste 80% dintre adulții tineri și de vârstă mijlocie prezintă deja semne timpurii de avertizare. Ce înseamnă, de fapt, sindromul CKM CKM leagă hipertensiunea arterială, colesterolul nesănătos, glicemia crescută, disfuncția renală și excesul de greutate, fiecare problemă agravând-o pe cealaltă. Medicii spun că tratarea acestor afecțiuni separat ratează adesea tabloul general, permițând riscurilor să se acumuleze în tăcere, de-a lungul timpului. Definirea CKM ca sindrom unitar, susțin experții, favorizează depistarea mai timpurie, diagnosticarea mai rapidă și o îngrijire coordonată între specialități medicale precum cardiologia, nefrologia și endocrinologia. Tendințe îngrijorătoare la toate vârstele Datele recente arată că hipertensiunea arterială afectează acum aproape jumătate dintre adulții din SUA, în timp ce diabetul diagnosticat continuă să crească și rămâne slab controlat la mulți pacienți. Deși ratele obezității la adulți au scăzut ușor, obezitatea în rândul copiilor și adolescenților a crescut accentuat, semnalând probleme serioase pentru viitor. Bolile cardiovasculare afectează deja aproximativ jumătate dintre adulții americani și rămân principala cauză de deces. Numai în 2023, bolile de inimă și accidentul vascular cerebral au provocat peste 915.000 de decese, reprezentând mai mult de un sfert din totalul deceselor din SUA. Prevenția oferă o cale de urmat În ciuda perspectivelor sumbre, experții subliniază că intervenția timpurie poate reduce semnificativ riscurile. Factorii de stil de viață, precum calitatea alimentației, activitatea fizică și somnul, rămân principalii determinanți ai evoluției CKM. Cadrul „Life’s Essential 8” al American Heart Association pune accent pe alimentație sănătoasă, mișcare regulată, somn adecvat, evitarea tutunului și controlul atent al greutății, tensiunii arteriale, colesterolului și glicemiei. Studiile arată că persoanele care respectă aceste recomandări își pot reduce drastic riscul de infarct și accident vascular cerebral. „Prevenția este cel mai puternic instrument al nostru”, a spus Khan, subliniind că intervențiile începute mai devreme ar putea salva milioane de vieți în următoarele decenii.

Controverse la Woodstock Groundhog Days: PETA cere retragerea marmotei Willie

Organizația pentru drepturile animalelor People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) solicită retragerea lui Woodstock Willie din celebrarea anuală Groundhog Days a orașului Woodstock, invocând probleme legate de bunăstarea animalului și rezultatele unui control federal recent, scrie Lakemchenryscanner. PETA susține că tradiția de lungă durată supune marmota unui stres inutil și că îngrijitorul acesteia a fost recent sancționat pentru neglijarea supravegherii medicale a animalului. Un control federal reaprinde controversele Potrivit PETA, un raport al United States Department of Agriculture (USDA) a identificat nereguli care îl implică pe îngrijitorul lui Woodstock Willie, Mark Szafran, de la compania Animal Rentals Inc. Inspecția, realizată în aprilie 2025 de Serviciul pentru Inspecția Sănătății Animalelor și Plantelor din cadrul USDA, a constatat două încălcări ale Legii privind bunăstarea animalelor (Animal Welfare Act). Inspectorii au raportat că o marmotă mascul tânără prezenta pierderi semnificative de păr pe mai multe zone ale corpului, inclusiv pe picioare și coadă. Deși îngrijitorul a afirmat că situația este normală, raportul precizează că nu fusese consultat un medic veterinar, fiind dispusă o evaluare medicală în termen de zece zile. Îngrijorări suplimentare privind alte animale Aceeași inspecție a semnalat probleme și în cazul unei bufnițe vultur eurasiatice aflate în grija lui Szafran, care prezenta o înclinare accentuată a capului și dificultăți la mers. Inspectorii au avertizat că astfel de simptome pot indica o rană sau o boală și au cerut intervenție veterinară imediată. Raportul subliniază că expozanții autorizați sunt obligați să observe zilnic animalele și să mențină o comunicare constantă cu medicii veterinari pentru a asigura îngrijiri la timp. PETA afirmă că aceste constatări ridică semne de întrebare mai largi privind folosirea animalelor vii în spectacole publice. PETA consideră tradiția dăunătoare pentru marmotă Într-o scrisoare adresată președintelui Comitetului Woodstock Groundhog Days, Rick Bellairs, PETA a cerut încetarea practicii de a folosi o marmotă vie pentru a „prezice” vremea. Fondatoarea PETA, Ingrid Newkirk, a declarat că marmotele sunt animale-pradă, sensibile, care evită în mod natural oamenii și mediile stresante. Ea a susținut că transportarea lui Willie, expunerea pe scenă și contactul cu mulțimi zgomotoase și blițuri declanșează reacții de frică, amintind că la ediția de anul trecut animalul părea vizibil stresat. Alternative propuse înaintea ediției din 2026 PETA a propus înlocuirea lui Woodstock Willie cu o hologramă 3D, un personaj costumat, o jucărie de pluș sau chiar o marmotă robotică bazată pe inteligență artificială. Organizația spune că astfel de soluții ar păstra spiritul evenimentului fără a provoca suferință animalelor. Groundhog Days 2026 este programat pentru sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, marcând 34 de ani de la filmarea celebrului film Groundhog Day. Organizatorii nu au oferit încă un răspuns public solicitării PETA.

Persoanele cu dependență de binge-watching sunt mai predispuse la singurătate, potrivit unui studiu

Obiceiul maratoanelor de vizionare a serialelor, cunoscut sub termenul popular de „binge-watching”, poate fi perceput, la început, ca un mod nevinovat de a te relaxa după o zi stresantă. Cu toate acestea, vizionarea excesivă a serialelor sau programelor TV poate deveni o dependență. Este foarte probabil ca, persoanele afectate să aibă sentimente de singurătate, potrivit unui studiu publicat în jurnalul PLOS One, citat de Euronews.  Mai mult de șase din zece participanți care au obiceiul de a se uita la seriale sau TV au îndeplinit criteriile pentru adicție. Aceștia au manifestat obsesie, creșteri în ceea ce privește uitatul la seriale, dar și un impact negativ asupra vieții de zi cu zi, precum munca, dar și viața personală, potrivit studiului. În acest grup, nivelurile mari de singurătate au fost asociate cu o problemă mai severă a dependenței de seriale. Această asociere nu a fost identificată între spectatorii care nu au îndeplinit criteriile pentru adicție, sugerând că dependența de seriale s-ar putea să fie determinată de factori psihologici. Cercetătorii au analizat și motivul din cauza căruia oamenii adoptă obiceiul vizionării „maratoanelor de seriale” sau a programelor TV și au descoperit singurătatea a fost strâns legată de doi factori cheie: dorința de evadare din cotidian, dar și „îmbunătățirea” emoțională. Această descoperire sugerează că există o probabilitate ca, persoanele care se simt mai singure să se refugieze în vizionatul serialelor pentru a evita emoțiile negative, dar și a simți confort sau plăcere. Singurătatea ne poate îmbolnăvi Alte studii anterioare au asociat singurătatea cu stresul psihic, o stare de bine mai precară, o sănătate fizică mai slabă și o calitate a vieții mai scăzută. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că 16% din populația globului este afectată de singurătate, iar deconectarea socială este văzută ca „o amenințare serioasă asupra sănătății globale”. Izolarea socială și singurătatea sunt asociate cu un risc mai mare de dezvoltare a bolilor cardiovasculare, diabet de tip 2, dar și depresie și anxietate, potrivit OMS. Studiul are limitările sale Cu toate acestea, studiul are și limitări. Datele identificate arată o asociere, mai degrabă, decât o relație cauză-efect, ceea ce înseamnă că nu poate demonstra faptul că singurătatea duce într-adevăr la vizionarea excesivă de seriale. Cercetătorii s-au focusat mai degrabă pe urmărirea programelor TV și nu au analizat și alte forme de petrecere a timpului liber în fața ecranului, precum platformele cu conținut scurt, precum TikTok sau YouTube. Totuși, descoperirile evidențiază că oamenii se refugiază în consumul conținutului media ca parte a unei strategii de coping (n.r. – adaptare) pentru cei care se confruntă cu izolare socială.