Strigătul lui Gică Hagi declanșează revoluția în sportul românesc! Direct din Parlament: Am demarat proiectul de reconfigurare pentru legea sponsorizării

Un proiect de lege menit să producă schimbări majore în sportul românesc e gata să intre în acțiune, iar ProSport are toate detaliile, în exclusivitate, despre inițiativa prin care finanțarea federațiilor și cluburilor s-ar putea modifica într-o direcție firească în sportul de performanță. La câteva zile după ce Gică Hagi, în conferința de prezentare ca selecționer al echipei naționale, a adresat un mesaj public fără echivoc înspre cei mai bogați oameni din România, solicitându-le să investească în fotbal (mesajul integral AICI), un deputat anunță demararea unui proiect de maximă importanță pentru întregul ecosistem sportiv din țara noastră. Președinte al Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, Ciprian Paraschiv este inițiatorul proiectului de restructurare pentru Legea 4, cel susținut de cluburi și suporteri, dar și al proiectului Legea 40%, aflat în pronunțare la Curtea Constituțională, prin care ordinul de ministru Novak referitor la utilizarea 40% români pe teren în sporturile de echipă să devină literă de lege. Acum, fostul căpitan și ulterior conducător al Politehnicii Iași anunță că e pregătit să demareze încă un proiect amplu dedicat sportului românesc: reconfigurarea legii sponsorizării! Și, în exclusivitate pentru ProSport, deputatul AUR de Iași detaliază direct din Parlament contextul și motivele pentru care a pornit această inițiativă: „Cred că toți ne dorim ca sportul de performanță să nu mai aibă legătură cu banii publici, din mai multe motive. În primul rând, doar așa putem vorbi de cluburi stabile pe termen mediu și lung, cu strategii și performanță. Când tu depinzi majoritar sau în totalitate de fondurile alocate de un primar sau de un președinte de consiliu județean, iar el dispare din peisaj, ești deseori obligat să intri în insolvență sau chiar să pui lacătul pe ușă! E anormal! Apoi, având în vedere fluxul de finanțare complicat dinspre autorități, se ajunge la blocaje financiare, adică salarii restante față de jucători, antrenori și ceilalți salariați. Nu în ultimul rând, banii publici nu au ce să caute în sportul de performanță, pentru că aduc imixtiune politică, rolul lor e în infrastructura sportivă, în zona juvenilă, în alte direcții de susținere a sportului” FOTO: Mihai Pop, ProSport „Am auzit cu toții strigătul lui Gică Hagi din conferința lui de prezentare ca selecționer al României. Vrem toți ca bogații României să vină cu o parte din banii lor spre sportul românesc! Doar așa ne vom dezvolta sportiv, dar și ca societate modernă. Tocmai de-aceea voi demara acest proiect. Hai să arătăm că fiecare poate avea de câștigat și, împreună, ne putem dezvolta sportul dar și ca țară, prin sport!” „Construim echipa de lucru, fixăm calendarul de consultări în Comisie și trecem la treabă!” Pentru Ciprian Paraschiv, restructurarea legii sponsorizării, mai exact Legea 32/1994, ar putea deschide o interfață spectaculoasă, atractivă pentru mediul privat, și un punct de plecare vital pentru bunăstarea cluburilor, a federațiilor și a sportivilor: „Cea mai puternică modalitate prin care ne putem îndrepta spre normalitate, adică spre un sport românesc de performanță susținut de investițiile private, e să construim un cadru normativ care să sprijine perspectiva. Să oferi prin legea sponsorizării atât canalele optime prin care federațiile și cluburile să poată primi un sprijin financiar consistent dinspre privat, dar în același timp, să pui în fața mediului de business o interfață atractivă. Nu doar cluburi sănătoase și performanța sportivă propriu-zisă, ci și facilități financiare pentru antreprenorii români. Să fie clar și concret beneficiul lor atunci când bagă fiecare euro în sportul românesc! Iar când sportul românesc de performanță va deveni finanțat în proporție covârșitoare din mediul privat, inclusiv autoritățile locale vor rămâne cu un buget mai consistent, banii cetățenilor se vor putea îndrepta spre zone de investiții fierbinți, dincolo de sport” FOTO: facebook Ciprian Paraschiv Concret, ce să așteptăm în perioada imediat următoare? Care ar fi pașii de început în acest proiect și cum se va găsi forma unui proiect de lege care să ducă spre o situație care sună atât de bine? Explică Ciprian Paraschiv: „În perioada următoare voi fixa un calendar de consultări în Comisia pentru tineret și Sport din Camera Deputaților și voi construi o echipă de lucru dedicată proiectului de reconfigurare a legii sponsorizării, deopotrivă în beneficiul sportului românesc și al mediului privat din România. Trecem la treabă! Consultări temeinice în Comisie, în urma cărora vreau să dezbatem propunerile punctuale și problemele fiecărei zone de impact și să preluăm în noua lege tot ce e bun. Așa cum am procedat și în elaborarea proiectului pentru restructurarea Legii 4. Împreună cu echipa de lucru ne vom întâlni cu reprezentanți ai mediului de privat și ai asociațiilor antreprenoriale, cu conducerile cluburilor sportive care reprezintă deja un exemplu de bune practici în atragerea finanțărilor private, apoi cu cluburile care depind majoritar de bani publici în acest moment, ca să explorăm fiecare cazuistică și să identificăm soluțiile cele mai bune. În paralel, consultări cu juriști de calibru din zona fiscală și financiară, bineînțeles”
Documentul secret prin care prim-ministrul Ilie Bolojan îi dă președintelui Nicușor Dan lovitura teribilă și neașteptată pe legea care revoluționează tot sportul românesc!

Pe 29 aprilie, Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe pe legea care revoluționează tot sportul românesc. E vorba de inițiativa deputatului AUR Ciprian Paraschiv, care a transformat în lege prevederile ordinului de ministru Eduard Novak prin care, în toate competițiile sportive din România, la juniori și seniori, echipele sunt obligate folosească minimum 40% sportivi români! „Legea 40%” a trecut de Parlament în luna noiembrie cu o susținere politică puternică dinspre mai toate partidele, mai exact 239 de voturi pentru dintr-un total de 282 de parlamentari prezenți. Însă, în ultima lună a anului trecut, președintele României a refuzat să o promulge! Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională pe acest subiect și s-a poziționat public împotriva inițiativei. Spuneam că, în câteva zile, Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe. Pentru că deja, în 2026, s-a ajuns la trei amânări din partea instituției pe legea de maximă importanță pentru sportul românesc! Între timp, ProSport a descoperit lovitura teribilă și neașteptată pe care Ilie Bolojan i-a dat-o în secret președintelui Nicușor Dan pe acest subiect și îți dezvăluie în exclusivitate toate detaliile! „Ilie Bolojan desființează în cinci pagini sesizarea lui Nicușor Dan și încheie în forță!” Mai multe surse politice au confirmat că pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională a ajuns în această perioadă un document secret cu impact major asupra Legii 40%. Iată despre ce e vorba și ce conține acesta: „Prim-ministrul Ilie Bolojan a intervenit și a elaborat împreună cu specialiștii lui un document care practic desființează sesizarea făcută de președintele Nicușor Dan la CCR pe această lege! Sunt cinci pagini unde, punct cu punct, tot ce invocă președintele pentru a bloca legea este demontat cu argumente juridice și de bun simț. Vorbim de un document oficial, punct de vedere al Guvernului pe subiect, cu ștampilă și cu semnătura lui Ilie Bolojan!” FOTO: Mediafax Mai mult decât atât, propunerea finală din acest document pe care Ilie Bolojan o face către judecătorii Curții Constituționale este una extrem de tranșantă și care nu lasă loc de interpretări! Completează sursele ProSport: „Concluzia lui Ilie Bolojan, în finalul documentului, este una de forță! Premierul încheie atacând direct demersul făcut de Nicușor Dan, apreciind ca neîntemeiate atât criticile formulate de președinte pe lege, cât și întreaga sesizare făcută de Nicușor Dan! Scrie negru pe alb, fix așa, în încheierea documentului!” Dublu impact major la Curtea Constituțională: documentul secret și decizia definitivă ÎCCJ Pentru a înțelege cât mai bine dimensiunea impactului pe care îl va avea acest document asupra deciziei Curții Constituționale, am contactat un parlamentar cu vastă experiență, pe durata mai multor mandate, care a trecut prin astfel de proceduri. Acesta explică: „Vorbim de o poziție foarte fermă și clară, din câte înțeleg, a premierului Ilie Bolojan care vine, aparent paradoxal, dinspre un prim-ministru pe care tocmai Nicușor Dan l-a desemnat vara trecută. Și despre care spunea, îmi amintesc perfect expresia: este persoana cea mai potrivită și va avea mereu în mine un partener. Ori, văzând ca tocmai Bolojan desființează practic sesizarea președintelui, e evident pentru judecători că aici nu e vorba de un joc politic ori de o contră personală. Pur și simplu premierul demonstrează, ba chiar trecând peste relația foarte bună cu Nicușor, că legea merită iar sesizarea de neconstituționalitate nu stă în picioare! Astfel, documentul lui capătă o forță mult mai mare” Foto: Sport Pictures În același timp, lovitura teribilă și neașteptată pe care Ilie Bolojan i-o dă lui Nicușor Dan se coroborează în ochii Curții Constituționale și cu un alt element juridic important, spun sursele noastre. „Gândiți-vă că, anul trecut, deja Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat prin decizie definitivă în favoarea prevederilor acestei legi cu 40% sportivi români în teren. Concret, ai deja o validare juridică de maximă greutate, pentru că vorbim de instanța supremă în România. Acum, se adaugă și punctul de vedere, cu argumente juridice clare, din ce înțeleg, al primului-ministru care nu ar avea de ce să se pună împotriva președintelui, altminteri. În concluzie, sunt ferm convins că judecătorii de la Curtea Constituțională vor evalua în mod cert aceste nuanțe extrem de importante spre decizia lor!”
Ce urmează cu Legea 4. Revolta fotbalului românesc lasă trei scenarii deschise pe masa Parlamentului

Legea 4 a fost ani la rând subiect de proteste din partea suporterilor, pe stadioane sau în mediul online. Însă, în aceste zile, proiectul deputatului Ionuț Stroe pentru modificarea acesteia care a stârnit realmente revolta fotbalului românesc lasă deschise trei scenarii pe masa parlamentarilor! Majoritatea marilor cluburi au reacționat prin comunicate oficiale virulente, de la Universitatea Craiova și Rapid, până la Dinamo, FC Argeș, Oțelul Galați, U Cluj, Petrolul Ploiești, și Farul Constanța .Organizațiile suporterilor sunt în aceeași direcție, iar ultima etapă din Superliga a completat cu reacții dure pe multe arene din România. Ce urmează cu Legea 4? E întrebarea la care ProSport răspunde azi pe baza informațiilor obținute în exclusivitate din partea surselor din lumea politică. Ce urmează cu Legea 4. Proiectul Paraschiv e momentan în stand-by Pentru a înțelege, întâi de toate, contextul, să punctăm cronologia evenimentelor și care sunt diferențele dintre actuala Legea 4, Proiectul Paraschiv și Proiectul Stroe, acesta din urmă stârnind revolta fotbalului românesc. Legea 4, cunoscută și drept Legea Mitică Dragomir, după inițiatorul ei, e în vigoare încă din 2008. La începutul anului trecut, așa cum ProSport anunța în exclusivitate aici, deputatul AUR Ciprian Paraschiv a demarat un proiect de restructurare a legii, pe care de aici înainte îl vom numi „Proiectul Paraschiv”. Deputatul, care este și președinte al Comisiei pentru tineret și sport de la Camera Deputaților, a organizat o serie amplă de consultări, în ședințe diferite, cu toți cei implicați în fenomenul sportiv. Federații, organizații de suporteri, cluburi din Superliga, autorități și forțe de ordine etc. Pe baza acestor consultări, a redactat proiectul său pentru restructurarea Legii 4. Fotomontaj ProSport Cele mai importante noutăți aduse de Proiectul Paraschiv: eliminarea interdicției pe stadioane doar în baza unui proces-verbal întocmit de forțele de ordine dispariția zonelor-tampon de pe stadioane permiterea consumului de bere și băuturi slab alcoolizate la evenimentele sportive show-uri pirotehnice permise în mediu controlat proceduri pentru accesul persoanelor cu nevoi speciale la evenimentele sportive Proiectul Paraschiv a primit în toamnă avize pozitive din partea Senatului, dar apoi interesele politice au sistat totul! ProSport a dezvăluit aici încă din decembrie detaliile planului din culise menit să blocheze inițiativa. Potrivit informațiilor venite pe surse din Parlament, forțele de ordine vor o lege și mai strictă decât cea actuală, în totală contradicție cu demersul lui Paraschiv, iar parlamentarii PSD, PNL și USR ar fi primit directive de partid să nu mai susțină, până la capăt, un proiect inițiat de un deputat AUR. Proiectul Stroe a trecut „ca gâsca prin apă” și a stârnit revolta Opozanții de mai sus ai Proiectului Paraschiv au elaborat un proiect separat, avându-l ca inițiator pe deputatul PNL Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului, pe care îl vom denumi de-aici înainte Proiectul Stroe. Acesta a ieșit „pe piață” la finalul anului trecut, aproape concomitent cu momentul în care Proiectul Paraschiv a fost distribuit la Camera Deputaților, de către Biroul Permanent, spre nu mai puțin de 5 comisii spre raportare și alte 2 spre avizare! FOTO: facebook Ce înseamnă asta? Explică surse politice: „Proiectul lui Paraschiv avea avize pozitive de la Senat, dar ca să treacă și de Camera Deputaților și să ajungă apoi, finalmente la vot, în plen, l-au obligat acum să treacă prin cinci comisii diferite de unde să ia raport pozitiv. E o decizie excesivă și fără rost, proiectul e trimis inclusiv la comisia pentru învățământ sau la comisia care se ocupă de culte… Au făcut asta pentru că orice raport negativ, de la oricare din comisii, înseamnă că proiectul nu mai ajunge spre votare! L-au blocat, complicându-i parcursul. Iar proiectul lui Stroe, până acum, a trecut ca gâsca prin apă…” Proiectul Stroe, fără să aibă consultări, potrivit surselor ProSport și așa cum confirmă comunicatele cluburilor din Superliga, cu suporterii sau cu cluburile, a mers la Senat unde a primit… aviz negativ din partea Comisiei pentru Tineret și Sport! Însă a continuat parcursul legislativ, pentru că nu i s-a cerut și raport de la această comisie, ci doar aviz! Și, cu un mare scandal, a fost votat de Senat. Urmează ca proiectul Stroe să fie și el distribuit, acum, la comisiile din Camera Deputaților. Va ajunge oare tot la cinci comisii diferite pentru raportare și alte trei pentru avizare, precum Proiectul Paraschiv? Principalele nemulțumiri ale suporterilor și cluburilor vizavi de Proiectul Stroe: amenzi și sancțiuni de cinci ori mai mari decât în actuala Lege 4 legalizarea abuzurilor costuri noi, nejustificate, puse în sarcina cluburilor prevederi absurde: consum de bere pe stadion permis dar doar când nu te uiți la meci! FOTO: facebook Ce urmează cu Legea 4. Scenariul unu: „Nu vreau să-mi imaginez ce va ieși!” Având în vedere contextul de mai sus, la acest moment se deschid trei scenarii pe masa parlamentarilor, potrivit informațiilor oferite în exclusivitate pentru ProSport de surse din lumea politică. Primul dintre acestea ar însemna ca Proiectul Stroe să devină, până la urmă, noua Lege. Detaliază un deputat cu mai multe mandate experiență: „Miza e în mâinile celor de la PSD, ca să fiu sincer. Dacă PSD își asumă să ia pe piept toată furia asta produsă în fotbal, la nivel de suporteri și de cluburi, ca să facă pe placul PNL, care a inițiat proiectul prin Stroe teoretic, în cadrul unui târg politic, atunci desfășurarea e simplă. Proiectul lui Paraschiv va fi trântit cu raport negativ pe la vreo comisie și nu va mai ajunge la vot, proiectul lui Stroe va trece ușurel și pe la comisiile din Camera Deputaților, apoi se va vota în plen cu sprijinul PSD și gata! Un exercițiu de forță, practic. Dar nu vreau să-mi imaginez ce va ieși în discuțiile interne la PSD pe această temă: pe de o parte, direcția momentului e clar anti-PNL și Bolojan, pe de altă parte, ar trebui să susțină un proiect AUR pe față!” Scenariul doi: „E și un test, dacă voturile sunt azi peste sau sub târgul politic” Al doilea scenariu ar fi cel prin care Proiectul Paraschiv ar ajunge să fie noua lege, în acord cu voința suporterilor și
Politehnica Iași nu va mai pleca în cantonament în afara țării în această iarnă! Fotbaliștii vor face pregătirea în Copou

Politehnica Iași va face cantonamentul de iarnă în Copou în această iarnă, deoarece situația financiară nu permite clubului să facă pregătirea în afara țării. Pe data de 12 ianuarie 2026, jucătorii vor reveni din vacanță pentru a efectua vizita medicală și pentru a începe pregătirea pentru reluarea campionatului. Poli Iași va face cantonamentul în Copou Până la reluarea campionatului, formația lui Tibor Selymes va disputa mai multe meciuri amicale. Antrenorul încă nu a semnat prelungirea contractului, însă, cel mai probabil, el va rămâne pe banca tehnică pentru următoarele 4 meciuri decisive. Politehnica Iași are 25 de puncte acumulate, fiind pe locul 10 în Liga 2. Echipa din Copou se află la o distanță de 7 puncte de ultimul loc de play-off. În ceea ce privește cantonamentul, a fost propusă o pregătire în Republica Moldova sau în România, însă cel mai probabil jucătorii vor rămâne în Copou. „Pe data de 12 ianuarie, echipa se va reuni sub comanda antrenorului. Vom vedea atunci exact ce jucători avem și cum stăm. Va fi făcută vizita medicală. În ceea ce privește cantonamentul, cred că vom rămâne la Iași. Este dificil acum să plecăm undeva pentru o săptămână sau două, însă analizăm orice posibilitate. Trebuie să discutăm și cu antrenorul, staff-ul tehnic, să vedem ce își doresc și ce propuneri au”, a declarat Florin Briaur, managerul Politehnicii Iași. În ultimele săptămâni, s-au despărțit de echipă următorii jucători: Ruben Silva, Bruninho, Stephane Ferhaoui, Bryan Alceus, Yvan Alounga, Mike Cestor, Alin Șeroni, Jose Elo. Acum urmează ca Dragoș Iancu și Jesus Fernandez să discute cu conducerea, privind eventuala lor plecare. De asemenea, există posibilitatea ca Jean Pierre Tiehi și George Gligor să plece de la echipă. În ceea ce îi privește pe Jesus Fernandez și Dragoș Iancu, conducerea încă nu a avut o discuție cu cei doi jucători, însă aceștia sunt pe picior de plecare. Portarul spaniol are mai multe oferte disponibile în acest moment, iar în cazul în care se va concretiza vreo înțelegere, atunci clubul îl va lăsa să plece. „Deocamdată, nu s-a stabilit ce se va întâmpla cu cei doi jucători. Au fost sărbătorile, vacanța. Vom vedea la revenirea la lot. Trebuie oricum să mai aducem câțiva fotbaliști pentru restul campionatului. Nu putem lăsa posturile descoperite”, a precizat managerul clubului. Obiectivul ieșenilor din ultimele 4 meciuri ale sezonului regulat este de a face minimum 10 puncte. Programul este unul accesibil, primul meci fiind acasă, cu Olimpia Satu Mare, după care vor merge la Dumbrăvița. Penultimul meci va fi acasă, cu Câmpulung, iar ultima partidă va fi cu Steaua București, în deplasare. Totuși, Poli Iași nu este doar la mâna ei și are nevoie de rezultate bune de la celelalte partide. Din fericire, contracandidatele la play-off au un program mult mai complicat, iar probabilitatea ca acestea să piardă puncte este destul de ridicată. Nu este prima dată când Poli Iași face cantonamentul de iarnă în Copou, însă cel mai important este ca, la ora meciurilor, jucătorii să fie pregătiți să dea totul pe teren și să arate că sunt capabili să promoveze în Superligă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Veste fantastică! Guvernul dă iar drumul robinetului cu sute de milioane de euro pentru stadioanele și sălile polivalente din România
După luni bune de austeritate propuse de Guvernul Bolojan, fotbalul românesc respiră aer proaspăt. Conducătorii țării vor da drumul la robinetul de sute de milioane de euro al proiectelor de stadioane și săli polivalente, dar lista condițiilor este una lungă. Multe voci din fotbalul românesc au contestat deciziile politice ale ultimelor luni de a se opri investițiile în sport. Concret, toate proiectele care se aflau în stadiu de realizare de sub 50% au fost sistate până la perspective mai pozitive ale economiei. Guvernul dă startul proiectelor de sute de milioane de euro din fotbalul românesc Lista proiectelor majore pentru perioada 2026-2028 a fost publicată de guvernanți, acolo unde se numără stadioane mult așteptate din țară, precum Constanța, Pitești, Timișoara, ori chiar stadionul Ștefan cel Mare. Măsurile de austeritate au venit în contextul unui deficit bugetar uriaș, estimat la 60 de miliarde de lei în anul 2026. Conform proiectului, cele mai importante investiții vor fi alese în funcție de impactul lor economic și social. Toate acestea trebuie să fie justificate, să aibă relevanță în conformitate cu strategiile naționale, regionale sau locale, să fie sustenabile, performante, iar lucrările să fie deja în derulare. Pe baza tuturor factorilor de mai sus, guvernanții au stabilit o listă finală cu poziții, iar prioritatea cea mai importantă din sport este stadionul Dinamo, care își așteaptă construirea de aproape un deceniu. Arena din „Ștefan cel Mare” ocupă poziția 85 pe lista proiectelor pe următorii trei ani. Stadionul Târgoviște ocupă locul 129, stadionul Constanța este pe poziția 154, iar în Top 100 se mai află noi arene din Pitești, Oradea, Hunedoara, „Dan Păltinișanu” din Timișoara, Brașov, Bistrița, ori Slatina, toate cu sprijin important din partea autorităților. Lista cuprinde patru săli polivalente, două patinoare și un centru olimpic În cadrul tabelului oficial emis de Guvernul României se mai află și patru săli polivalente, care se vor construi la Tulcea, Brașov, Suceava și Iași. Hocheiul a devenit un sport important pe plan național, iar noi patinoare vor fi construite la Sfântu Gheorghe și Galați. La Ciolpani se va ridica un centru olimpic de top, unde condițiile vor fi unele conforme cu standardele globale. Totuși, o ordonanță a Guvernului a stabilit că statul va finanța maximum 75% din proiecte, iar restul trebuie să fie asigurat de comunitatea care-l solicită. Spre exemplu, arena Dinamo se va construi cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.
Steaua a închiriat stadionul din Ghencea pentru un eveniment auto

Steaua București a închiriat stadionul din Ghencea pentru un eveniment care nu are nicio legătură cu fotbalul. Este vorba despre un eveniment auto care se va desfășura pe Stadionul Steaua, dat fiind faptul că echipa de fotbal are meci în deplasare în această perioadă. Stadionul Steaua din București va fi ocupat timp de două zile de un eveniment dedicat iubitorilor de mașini, în perioada 25-26 octombrie. În această perioadă, echipa de fotbal nu va fi în oraș, deoarece joacă în deplasare la Satu Mare, cu CSM, o echipă din coada clasamentului Ligii 2. Evenimentul se numește DropDown 2025 și este la a cincea ediție. Este o expoziție auto unde vor fi prezentate mașini modificate, modele de serie, mașini vechi cu valoare istorică și chiar vehicule folosite în curse. Cei care vin la DropDown vor putea vedea demonstrații, ateliere interactive și activități speciale legate de lumea auto. Vor fi prezenți oameni din domeniu, de la firme de piese și accesorii auto, până la ateliere de vopsitorie, mecanică sau curățare profesională. Mașinile vor fi expuse chiar pe gazon, iar restul standurilor vor fi amplasate în zona de sus a stadionului și în parcarea subterană. În prima seară va avea loc și o petrecere VIP, rezervată invitaților speciali. Cei care vor să participe pot cumpăra bilete. Prețul este de 50 de lei pe zi pentru acces general, iar pentru cei care vor să meargă în ambele zile, un abonament costă 80 de lei. Gabi Tamaș a dat verdictul în conflictul dintre CSA Steaua și FCSB Gabi Tamaș a vorbit despre conflictul dintre CSA Steaua și FCSB și a dat un verdict clar. În opinia fostului fundaș central, FCSB este continuatoarea Stelei. De asemenea, Tamaș a fost întrebat și dacă este dinamovist sau stelist, având în vedere că a jucat pentru ambele cluburi. În stilul său caracteristic, fundașul a spus că ține cu el însuși și nu poate face o alegere între cluburi. „După părerea mea, unde era nea Gigi era Steaua. Nu erau problemele astea când jucam eu la ei, că s-a întâmplat ce s-a întâmplat… (n.r. – Ești dinamovist, rapidist sau stelist?) Tămășist. Da, țin cu mine”, a declarat Gabriel Tamaș, la podcastul lui Mihai Morar.
Steaua are un nou comandant. ProSport, confirmat: Eduard Danilof a fost numit oficial!

Informația pe care ProSport a publicat-o în urmă cu doar câteva zile a fost confirmată: Clubul Sportiv al Armatei Steaua are un nou comandant, în persoana lui Eduard Danilof. Acesta are și un obiectiv clar pentru următoarele șase luni, iar Ionuț Moșteanu, Ministrul Apărării, a vorbit pe despre schimbările pe care Eduard Danilof trebuie să le aducă. Eduard Danilof, noul comandant al CSA Steaua Colonelul Eduard Danilof a fost numit la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Acesta a primit un mandat pentru o perioadă de șase luni și i-au fost trasate și câteva obiective importante, urmând să contribuie la reorganizarea clubului. Ionuț Moșteanu, Ministrul Apărării, a vorbit despre această schimbare și a explicat ce așteptări are de la noul comandant al CSA Steaua. „Pentru următoarele 6 luni, obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate. Colonelul Danilof va avea tot sprijinul meu şi al echipei ministerului pentru a moderniza clubul şi pentru a-l face performant. Vom demara un control pe toate departamentele şi secţiile sportive şi vom profesionaliza modul în care CSA funcţionează”, transmite Ionuț Moşteanu, Ministrul Apărării, conform mediafax.ro. Eduard Danilof este ofițer cu aproape trei decenii de experiență militară și veteran în misiuni internaționale în Irak și Afhanistan. Totodată, acesta a mai fost și administrator al Stadionului Steaua din București. Se urmărește reclădirea clubului Steaua Ionuț Moșteanu, Ministrul Apărării, a declarat că își dorește ca Clubul Sportiv al Armatei Steaua să fie reclădit cu mult profesionalism, întrucât nu poate trăi doar din amintiri. Astfel, priorităţile setate pentru Eduard Danilof sunt scoaterea clubului din stagnare şi modernizarea managementului. Totodată, este vizată şi transformarea secţiei de fotbal într-un model sustenabil, care să respecte legea şi să atragă investitori importanți. „Steaua nu poate trăi doar din amintiri. Trebuie reclădit clubul cu mult profesionalism”, a mai precizat Ionuț Moșteanu, conform sursei menționate anterior.
Andreea Prisacariu are o fobie rar întâlnită: i-a spus totul iubitului

Jucătoarea de tenis Andreea Prisacariu (25 de ani) trăiește o poveste de dragoste cu Adrian Ilie (25 de ani), fundaș stânga în Liga 2 la CSA Steaua. Ambii sunt legitimați la clubul Armatei și sunt de nedespărțit. Doar anumite meciuri sau anumite turnee îi țin departe pe cei doi, atunci când Andreea Prisacariu trebuie să joace la vreo competiție internațională, iar iubitul ei are meci în Liga 2, în rest, cei doi sunt mai mult decât un cuplu. Drept dovadă stau postările pe care cei doi le publică pe rețelele de socializare. Zilele trecute, Andreea Prisacariu s-a destăinuit iubitului ei că are o mare fobie de… lifturi. Postarea a fost una amuzantă, dar în același timp extrem de serioasă ținând cont de marea teamă a sportivei. Jucătoarea de tenis a postat pe Instagram în secțiunea story o captură de ecran dintr-o discuție cu iubitul ei Adrian Ilie. Acolo, sportiva îi scria bărbatului în timp real când cobora cu liftul, lucru care l-a amuzat teribil pe jucătorul antrenat de Daniel Oprița. „Aștept liftul. M-am urcat în lift. Doamne ajută! Sunt în coborâre. Încă cobor. Parcă se mișcă. În fine. Am ajuns. Aștept să se deschidă. S-a deschis”, au fost mesajele expediate de Andreea Prisacariu timp de aproape un minut cât i-a luat liftului să ajungă la parter. „Mă omori tu pe mine”, a fost reacția încheiată cu două emoticoane a lui Adrian Ilie. În descrierea story-ului, Andreea a și specificat: „Acel moment când iubita ta are fobie la lift”. Story-ul postat de Andreea Prisacariu CSA Steaua și Andreea Prisacariu nu stau deloc bine în clasamente! În altă ordine de idei, CSA Steaua ocupă locul 7 în Liga 2, cu 13 puncte, însă are un meci mai puțin disputat decât celelalte formații. Lider este Corvinul Hunedoara, care a acumulat 19 puncte. Adreea Prisacariu ocupă locul 458 WTA în acest moment, iar cea mai bună clasare a fost în luna mai a anului 2022, când a fost pe poziția 304. Conform site-ului wtatennis, Andreea a câștigat de-a lungul carierei doar 139.932 de dolari din tenis. 285 de meciuri câștigate și 195 de partide pierdute a strâns Andreea Prisacariu în cariera ei
Primarul nu vrea să-i pună cruce proiectului de 65.000.000 de euro, doar pentru că guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate: Orașul merită mai mult decât îndrăznește să ceară!
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu (60 de ani), a reacționat în presa locală și a transmis răspicat că nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro care are drept obiectiv revitalizarea fotbalului din oraș. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care va încadra și un stadion modern de 10.000 de locuri. Asemenea celorlalte stadioane din țară care ar trebui să se construiască în perioada următoare, proiectul a intrat în impas din cauză că guvernul condus de Ilie Bolojan (56) a băgat țara în austeritate. Hunedoara își strigă și ea oful după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate! Primarul Dan Bobouțanu nu vrea să renunțe la proiectul noului stadion Finanțarea noilor stadioane de sute de milioane de euro, din București, Constanța, Timișoara și așa mai departe, ar urma să nu mai fie o prioritate pentru România, după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate. O mulțime de proiecte importante care aveau rolul de a dezvolta infrastructura pentru sportul românesc au fost puse în plan secund și se așteaptă indicații clare pentru a se vedea dacă finanțările mai vin sau nu. Până atunci, reacțiile curg în lanț, iar după ce s-a scris că austeritatea lui Ilie Bolojan nu va opri proiectul de 172 de milioane de euro al noului stadion Dinamo, acum a venit o reacție tranșantă și de la Hunedoara. Primarul municipiului mai precis, Dan Bobouțanu, a reacționat în presa locală și a transmis cât se poate de clar că nici el nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro pentru care s-a zbătut atât de mult. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care ar urma să încadreze și un stadion de 10.000 de locuri. Proiectul de la Hunedoara nu poate fi considerat oprit. Nu ne lăsăm, mergem mai departe cu procedurile specifice. Este singura investiție importantă a CNI în județul Hunedoara, primul stadion ridicat de CNI în Ardealul istoric și primul într-un oraș care nu este reședință de județ. Hunedoara merită mult mai mult decât îndrăznește să ceară”, a tunat primarul Dan Bobouțanu, potrivit Apuseni.info. Detalii despre noua arenă pe care ar urma să evolueze Corvinul Hunedoara Corvinul Hunedoara, formație care a luat startul în Liga 2 și în sezonul 2025-2026, așteaptă cu nerăbdare ca noul proiect să fie pus în aplicare. Complexul sportiv ar urma să fie construit pe locația actualei arene, care ar trebui să fie demolată pe cheltuielile primăriei din municipiul Hunedoara. Ulterior, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții, ar trebui să înceapă lucrările pentru ridicarea noului stadion de 10.000 de locuri. Întregul complex se va întinde pe o suprafață de 32.207 metri pătrați și va asigura și mai multe locuri de parcare. În schimb, în incinta stadionului vor fi 9.730 de locuri pentru public, 195 de scaune VIP, alte 125 pentru reprezentanții media, dar și 50 destinate persoanelor cu dizabilități. Corvinul Hunedoara este pe locul 8 în Liga 2, cu 4 puncte adunate după două meciuri disputate. Dacă se va impune și în etapa 3, cu Sepsi OSK, Corvinul va urga pe 6, la egalitate cu Steaua și ASA Tg. Mureș, care se află pe pozițiile 5 și 4.
Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
Cel mai nou cuplu din sportul românesc a fost anunțat în acest început de vară. El este căpitanul echipei Steaua București, ea este o jucătoare de tenis, cunoscută publicului ca „rebela tenisului”, o prezență constantă în social media, unde nu ezită să își expună trupul sculptat și încărcat de o multitudine de tatuaje. Fundașul Adrian Ilie (25 de ani) și Andreea Prisacariu (25 de ani, locul 499 WTA) sunt amândoi legitimați la clubul Steaua, unde jucătoarea de tenis a venit de la rivala Dinamo în vara lui 2024, afirmând că a decis să facă această mutare pentru că la fostul club nu se simțea respectată. În sezonul 2024-2025, Adrian Ilie a jucat în 28 de meciuri, cumulând peste 2.300 de minute de joc, și are o cotă de piață de 175.000 de euro, potrivit Transfermarkt. Andreea Prisacariu, de la tenis la vedetă în mediul online Cea mai bună clasare a Andreei Prisăcariu a fost în 2022, când în mai atingea locul 304 WTA, după ce în martie avea cea mai bună poziționare la nivel ITF, locul 31. De altfel, anul 2022 a fost și cel în care a fost componentă a echipei României de Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup) în confruntarea cu reprezentativa Poloniei din care făcea parte și liderul mondial de la acel moment, Iga Swiatek, care a învins-o categoric, cu 6-0, 6-0. Cu rezultate modeste în tenis, rebela Andreea Prisăcariu se remarcă în mediul online, doar pe Instagram având zeci de mii de urmăritori la postările sale, unele dintre acestea fiind foarte îndrăznețe, expunându-și atât fizicul bine lucrat, cât și momente din viața personală, cum este cel al relației cu căpitanul Stelei, Adrian Ilie, care apare într-o postare de tip InstaStory cu mâna pe piciorul jucătoarei de tenis. Andreea Prisacariu, în semifinale la W15 Focșani În prezent, Andreea Prisacariu se află pe locul 499 WTA, iar cel mai recent turneu la care a particpat a fost cel de la Focșani, de categorie W15, unde a ajuns până în semifinală, pe care a pierdut-o în fața ibericei Ruth Roura Laaversias. În cariera sa, Andreea Prisacariu a câștigat șase trofee, toate de categorie ITF, astfel: două titluri W15 Tabarka (2019), două titluri W15 Antalya (2021), W25 Santa Margherita di Pula (2023) și W15 Kursumlijska Banja (2024). S-a remarcat la dublu, unde are zece trofee: în 2019, W15 Antalya, în 2020, de două ori W15 Antalya (zgură) și de două ori W15 Monastir (hard), în 2021 W60+H La Bisbal D’Emporda și W25 Trieste, în 2023 W40 Monastir și W15 Monastir (ambele pe hard) și în 2024 la W35 Istanbul (hard). Prisacariu are o rată a victoriilor de 59%, cu 270 de victorii și 185 de înfrângeri. De-a lungul carierei a reușit să strângă aproape 130.000 de dolari din premiile din tenis. FOTO: Instagram @ Andreea Prisacariu