Campioana Europei vine la București, iar Dinamo și-a stabilit obiectivul

Dinamo este gata de bătăliile din Liga Campionilor, iar Daniel Stanciuc anunță că obiectivul „dulăilor” este să rămână în cea mai importantă competiție europeană. Internaționalul român este convins că Dinamo poate să le bată pe Montpellier și Aarhus înainte de a se lupta cu gigantul Barcelona. ProSport: Daniel, s-a stabilit și programul lui Dinamo în Liga Campionilor. Cum ți se pare? Daniel Stanciuc: Suntem nerăbdători să începem competiția și să facem meciuri cât mai bune. Programul este unul destul de dificil, dar ne bucurăm de faptul că vom începe pe teren propriu cu Montpellier. E un mic avantaj pentru noi. Ce zici de noul format al competiției? În vechiul format începeai în toamnă și terminai în următorul an. Erau meciuri mult mai multe. Acum, începem prima fază a competiției în luna septembrie și o terminăm în octombrie. Sigur, important este că în acest format al competiției nu se termină sezonul european orice s-ar întâmpla. Veți întâlni Barcelona abia în al treilea meci… Așa este! Ar fi ideal să începem competiția cu două victorii. Să le batem pe Montpellier și Aarhus și apoi să ne luptăm cu campioana Europei. Pentru a reuși asta, avem nevoie însă de o Sală Polivalentă arhiplină la primul meci și apoi să mergem cu multă încredere la Aarhus. Ce obiectiv are Dinamo în noul format din Liga Campionilor? Obiectivul nostru este unul clar, să mergem mai departe în Liga Campionilor, deci ori primul loc, ori poziția a doua. „Să umple Sala Polivalentă și noi vom trata fiecare meci ca pe o finală!” Crezi că fanii dinamoviști pot să facă diferența? Publicul pe care noi îl avem este unul fantastic! Este deja renumit în Europa, în meciurile pe care Dinamo le joacă în Liga Campionilor. Fanii trebuie să umple Sala Polivalentă la capacitate maximă, iar noi le promitem că vom trata fiecare meci ca pe o finală. Dinamo și-a propus la un moment dat chiar un Final Four în Liga Campionilor… Sunt echipe extrem de puternice în competiție, nivelul este unul fantastic. Sunt formații cu bugete mult mai mari decât al lui Dinamo care nu pot să ajungă în Final Four-ul din Liga Campionilor. Totuși, vom face tot ce depinde de noi pentru a ajunge cât mai sus în Europa. 4 puncte a făcut Dinamo în ultima ediție din Liga Campionilor Programul Grupei E din Liga Campionilor Etapa 1: 09/10.09.2026: DINAMO – Montpellier Etapa 2: 16/17.09.2026: SAH Aarhus – DINAMO Etapa 3: 07/08.10.2026: Barcelona – DINAMO Etapa 4: 14/15.10.2026: DINAMO – Barcelona Etapa 5: 21/22.10.2026: DINAMO – SAH Aarhus Etapa 6: 28/29.10.2026: Montpellier – DINAMO
Transfer de Liga Campionilor pentru Dinamo. Are 3 titluri: două cu FC Porto și unul cu Sporting Lisabona
Dinamo, campioana en-titre din Liga Zimbrilor, a bifat un nou transfer de senzație pentru Liga Campionilor, după ce l-a adus în Ștefan cel Mare pe interul stânga Pedro Valdes de la FC Porto. Înalt de 1,90 metri, handbalistul născut în Cuba a semnat pe doi ani și are în palmares două titluri alături de „dragoni” și unul cu rivalii de la Sporting Lisabona. Dinamo, un nou transfer de Liga Campionilor. Vine în Ștefan cel Mare cu 3 titluri în palmares obținute în Portugalia Campioana României la handbal masculin a oficializat o nouă mutare de top, demnă de Champions League, după ce l-a transferat pe interul stânga Pedro Valdes de la FC Porto. Cu un fizic impresionant, acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane și vine în Ștefan cel Mare cu trei titluri în palmares, două alături de „dragoni” și unul cu rivalii de la Sporting Lisabona. Util atât în ofensivă, cât și pe faza de apărare, Pedro Valdes are șase sezoane jucate în EHF Champions League și 154 de goluri marcate în ultim stagiune în tricoul lui FC Porto. „Pedro Valdés la Dinamo. În vârstă de 30 de ani, interul stânga a semnat cu Dinamo București pentru următoarele două sezoane competiționale. Născut în Cuba, Pedro Valdes a evoluat pentru Villa Clara (2011-2015), Artística de Avanca (2015-2017), Sporting Lisabona (2017-2021) și FC Porto (2021-2025). Are în palmares trei campionate (două cu FC Porto, unul cu Sporting CP) și o Supercupă a Portugaliei. În ultimul sezon a marcat 154 de goluri pentru FC Porto, în 51 de meciuri (toate competițiile în care a fost angrenată echipa lusitană) Inter de forță (1,90 m înălțime), cu șase sezoane de EHF Champions League, Pedro Valdes este un jucător complet, care acoperă bine atât faza de apărare, cât și cea de atac. Bun venit Pedro ”, a anunțat CS Dinamo București pe pagina oficială de Facebook. Transferuri stelare pe bandă rulantă Campioana României a dat mai multe lovituri de mercato. L-a adus pe Tom Pelayo, internaționalul francez de 28 de ani, golgheterul ultimului sezon din Starligue, fost la Dunkerque Handball Grand Littoral. „Tom Pelayo, noul nostru inter dreapta, vine la București după un sezon ISTORIC în Franța. 241 de goluri în 30 de meciuri, un nou RECORD pentru campionatul francez. Cele mai multe goluri marcate vreodată într-un singur sezon în prima ligă franceză”, a transmis CS Dinamo. „Dulăii” au anunțat zilele trecute și transferul portarului naționalei Franței, Samir Bellahcene, în vârstă de 30 de ani, venit de la Stuttgart. Totodată, la gruparea „alb-roșie” au mai ajuns internaționalii Ionuț Nistor și Andrei Buzle, de CSM Constanța, coordonatorul de joc lusitan Miguel Martins, de la Aalborg, dar și noul antrenor principal, selecționerul Portugaliei, Paulo Pereira. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult