Ce se va alege de România la Târgul de la Frankfurt? | Ministerul Culturii vrea ca Oficiul de Film să organizeze participarea României | Editurile sunt scandalizate
Nu arată deloc bine modul în care se va prezenta România la Târgul de Carte de la Frankfurt din 2028 și asta din cauza deciziei ministrului Culturii, Andras Demeter, de a delega Oficiul de Film să se ocupe de un eveniment destinat lumii literare de la noi, potrivit culturaladuba.ro. „Este șocant și revoltător. E ca și cum artiștii plastici ar conduce festivalul Enescu. Sau muzicienii ar conduce FILIT. Sau balerinii ar conduce TIFF”, a scris scriitorul Radu Vancu pe contul său de socializare. Varujan Vosganian: „Au luat-o razna rău de tot” Criticii acestui demers sunt îngrijorați că lipsa de competențe a unor profesioniști veniți din domenii de expertiză diferite ar putea să compromită însăși participarea României la Târgul de la Frankfurt din 2028, eveniment privit de marii operatori din piață ca o șansă uriașă pentru industria cărții din România. Mai mult, discutabila decizie a ajuns la cunoștința organizatorilor, instituții din Ministerul Culturii, din postări din social media, potrivit culturaladubă.ro. „Ministerul Culturii a luat-o razna rău de tot. Un proiect de o deosebită importanță pentru literatura română, și anume participarea României ca invitată de onoare la Târgul de carte de la Frankfurt din anul 2028 va fi coordonat de … Oficiul de Film și Investiții Culturale (OFIC)!!! Acest Oficiu a fost înființat prin OUG 39/2023, prin comasarea Studioului de Creație Cinematografică din București și a Studioului VIDEO ART. OFIC se ocupă de cinematografie, „proiecte de investiții și de producție de opere audiovizuale”, cum spune ordonanța de înființare. Nu are nicio treabă cu proiectele literare și cu piața cărții din România. Un obiectiv atât de important ca participarea ca invitat de onoare la cel mai mare târg de carte din Europa este coordonat de o instituție al cărei principalul obiect de activitate este gestionarea schemelor de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și a producției de film în România!!! Suntem în plină halucinație instituțională!!!”, a scris și Varujan Vosganian. Contestatarii deciziei îi cer ministrului Andras Demeter să revină la idei mai bune. „Așa se poate transforma o șansă imensă într-o catastrofă. Nu știu cum se poate redresa situația, dar sper să se întâmple repede, fiindcă și așa este extrem de târziu.”, e de părere Adrian Botez, redactorul-șef al Editurii Polirom. Explicațiile ministrului Duminică seara, ministrul Culturii a scris pe contul său de FB că a luat această decizie pentru că niciuna dintre instituțiile abilitate nu a dorit să se implice în organizarea Târgului. “Din luna mai am început negocierile cu posibili parteneri instituționali. Am fost nevoit să aștept derularea procedurilor de titularizare a managementului BNaR. La scurt timp după, am primit refuzul acestei instituții. Am ofertat Institutul Cultural Român, de îndată ce interimatul a luat sfârșit și parlamentul a desemnat conducerea de plin drept. După un timp, oferta a fost declinată. Am continuat cu ARTEXIM. Analiza tuturor ipotezelor de lucru a condus la concluzia că nu își poate asuma rolul de coordonator. Soluțiile din interiorul ministerului presupuneau modificări legislative. Guvernul are puteri limitate. Parlamentul are (în continuare) alte priorități. (Cu excepția celor care cunosc detaliile unui astfel de angajament, termenele și complexitatea proiectului – toată lumea spune că e prematur. ”ce atâta grabă?”) Imaginea celor două piramide suprapuse, cristalizată încă de la Frankfurt 2025, când am oferit personal garanțiile instituționale necesare pentru câștigarea statutului de GoH, avea în continuare o singură necunoscută. Odată finalizată procedura atribuirii managementului OFIC, cu acoperirea întregii perioade (de pregătire, derulare și ecoul) RO GoH Frankfurt 2028, am concluzionat că această INVESTIȚIE CULTURALĂ a României poate fi gestionată de către o instituție tânără, flexibilă, cu rezultate măsurabile în gestionarea unor proiecte importante, mai cu seamă că: pregătirea hotărârii de guvern pentru declararea RO GoH Frankfurt 2028 ca fiind ”de interes național” trebuie atent fundamentată, pentru a obține derogările și facilitățile necesare relaționării dintre actorii nominalizați în cele două piramide; proiectul de buget 2027 are termen foarte apropiat, iar corecta bugetare a anului premergător deținerii titlului este vitală.”, au fost epxlicațiile ministrului Culturii, care conduce interimar instituția, de la demisia sa, în mai. Ministerul sau Uniunea Luni, 12 octombrie, a avut loc o conferință de presă organizată de Ministerul Culturii pe această temă. S-a vorbit și despre posibilitatea ca Uniunea Scriitorilor să-și asume organizarea, însă jurnalistul Matei Martin observă: „O chestiune care a trecut, poate, neobservată la conferința despre participarea României la Tîrgul de Carte de la Frankfurt. Ministrul Demeter Andras a spus că Uniunea Scriitorilor din România nu are statut de utilitate publică. Pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România e însă menționat explicit acest statut. Din două, una: ori a greșit ministrul, ori Uniunea afișează în mod eronat (ca să nu spun mincinos) un statut pe care nu îl are”. Până la urmă, nimeni nu știe nimic despre stadiul în care se află pregătirile României pentru participartea la Târg. Semne mari de întrebare privind succesul participării României la cel mai important târg european de carte Cea mai abilitată instituție pentru organizarea participării României la Târgul de Carte de la Frankfurt este Direcția de Politici Culturale. Potrivit criticilor, alegerea unei instituții specializate în cinematografie pentru coordonarea unui eveniment internațional dedicat cărții ridică semne de întrebare cu privire la experiența și competențele necesare pentru gestionarea unui program de asemenea amploare. Statutul de țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt reprezintă o oportunitate importantă pentru literatura română și pentru tot ce înseamnă industrie românească de carte. Participarea oferă editurilor și autorilor șansa de a ajunge la publicul german și de a atrage interesul pentru traducerea cărților în limba germană. Obținerea acestui statut a presupus negocieri îndelungate și construirea unor relații culturale și diplomatice în ultimii ani. Programul din 2028 ar urma să aducă în prim-plan autori relevanți ai literaturii române contemporane, prin traduceri, întâlniri cu publicul și evenimente care să pună literatura în dialog cu alte domenii culturale. Până una-alta, situația României la Târgul de la Frankfurt e-n pom și pomu-n aer.
De la Siliștea-Gumești în eternitate: Marin Preda sau sfințenia onestității literare
Într-o zi de 5 august 1922, la Siliștea-Gumești, într-un spațiu încă departe de a deveni un reper literar, dar profund marcat de munca pământului și de asprimea vieții rurale, se năștea cel care avea să schimbe literatura română. Provenind dintr-o familie numeroasă, Preda a simțit pe propria piele asprimea unei existențe în care supraviețuirea era singura filosofie acceptată, însă spiritul său a căutat dincolo de brazdă, spre lumina cărții. Rădăcinile unui destin literar Numele său de familie, purtat după mamă, ascunde o poveste tipic românească depre birocrație și sacrificiu, părinții săi nefiind căsătoriți legal pentru ca Joița Preda să nu-și piardă pensia de văduvă de război. Această mică inginerie socială a fost prima lecție despre supraviețuirea în fața sistemului, o temă pe care scriitorul o va rafina ulterior în marile sale romane. Copilăria i-a fost un amestec de muncă la câmp și lectură furată printre rândurile de porumb, purtând cu el permanent dorința de a înțelege „de ce” și „cum” se mișcă rotițele unei lumi care părea imuabilă, dar care stătea să explodeze sub presiunea istoriei. Drumul spre București Educația sa a fost un parcurs al obstacolelor depășite prin voință pură, de la învățătorul care îi împrumuta manuale pe care tatăl său, Tudor Călărașu, nu și le permitea, până la liceul din Alexandria sau școala normală din Abrud. În Cristur-Odorhei, profesorul Justin Salanțiu i-a intuit geniul, prezicându-i un viitor măreț, într-un moment în care tânărul Marin era doar un „visător” în clasă, pierdut printre teoreme și texte clasice. Aceste experiențe transilvănene aveau să pună bazele formării sale ca intelectual, oferindu-i o perspectivă mult mai largă decât cea strict regională, teleormăneană. Plecarea la București, realizată fără niciun sprijin financiar sau moral din partea familiei, a reprezentat gestul său de independență totală și intrarea într-o arenă a supraviețuirii urbane. Aici, tânărul de 20 de ani a simțit gustul amar al foamei și al singurătății, dormind prin tramvaie sau prin mansarde obscure, dar păstrând intactă flacăra scrisului. Această perioadă de privațiuni crunte a fost, de fapt, marea probă a caracterului său, momentul în care „viața ca o pradă” a fost îmblânzită prin forța cuvântului, pregătind terenul pentru ceea ce avea să devină cea mai solidă operă narativă a secolului XX. Debutul în literatură În primăvara anului 1942, Marin Preda pășea în redacția ziarului „Timpul”, ocupând un post modest de corector, dar purtând în geantă manuscrisele care vor schimba fața prozei românești. Debutul cu schița „Pârlitu” a fost scânteia care a aprins un foc ce nu s-a mai stins niciodată, fiind urmat de texte care dovedeau o maturitate timpurie uluitoare, precum „Salcâmul” sau „Noaptea”. Mai mult decât simple exerciții de stil, aceste scrieri scurte reprezentau radiografii ale sufletului uman aflat în momente de criză, surprinse cu un ochi clinic și o inimă plină de compasiune. Recunoașterea talentului Colaborarea cu marii intelectuali ai vremii, precum Eugen Lovinescu sau Ion Vinea, i-a oferit lui Preda legitimitatea necesară într-un mediu literar adesea refractar la „intrușii” din mediul rural. Participarea la ședințele cenaclului „Sburătorul” a fost testul suprem, unde citirea nuvelei „Calul” a stârnit o admirație sinceră, manuscrisul fiind cumpărat pe loc de Dinu Nicodin. Această recunoaștere din partea elitelor i-a confirmat că direcția sa, o proză realistă, densă, lipsită de idilizări false, este cea corectă pentru o națiune care trecea prin trauma războiului. În căutarea propriei voci Perioada sa la Institutul de Statistică și ulterior la „Evenimentul Zilei” i-a oferit acces la un volum imens de date despre realitatea socială a României, date pe care mintea sa de geniu le-a filtrat prin sita literaturii. Preda a învățat să numere sufletele înainte de a le da viață pe hârtie, înțelegând că adevărul literar trebuie să fie dublat de o cunoaștere profundă a contextului istoric. Schița „Rotila” sau articolele din „Vremea războiului” reflectă un autor implicat, atent la vibrația străzii și la delirul colectiv care cuprinsese societatea în anii ’40. În ciuda succesului incipient, Preda a rămas un mare singuratic în peisajul literar bucureștean, refuzând să se lase înregimentat în grupuri de interese și căutându-și permanent vocea autentică. Această perioadă de acumulări interne a fost esențială pentru gestația lungă a marelui său proiect epic, fiindcă tânărul scriitor înțelesese deja că marea literatură se extrage din propria suferință și din observarea minuțioasă a celuilalt. În locul statutului de simplu narator, și-a asumat rolul de interpret al destinului românesc, pe care l-a purtat cu o seriozitate aproape mistică. „Moromeții”, romanul care a schimbat literatura română Anul 1955 marchează publicarea primului volum din „Moromeții”, lucrarea care avea să devină instantaneu un reper și îl va consacra drept maestru incontestabil. Ilie Moromete, personajul central, este în realitate Tudor Călărașu, tatăl scriitorului, dar transfigurat într-un arhetip al țăranului-filosof, capabil de o ironie fină și de o contemplare socratică a lumii. Din punct de vedere filologic, romanul este o capodoperă a dialogului și a pauzelor semnificative, în care „poiana lui Iocan” reprezintă centrul universului unde se discută marea politică globală prin prisma prețului la grâu. Tăierea salcâmului, scenă celebră și simbol al ordinii ancestrale, prefigurează sfârșitul unei lumi și începutul unei ere a incertitudinii, în care răbdarea timpului se sfârșește brusc. Preda a surprins cu o acuratețe chirurgicală modul în care istoria intră în casele oamenilor fără să bată la ușă, distrugând legăturile de familie și forțând individul la alegeri imposibile. Pentru prima dată în literatura noastră, țăranul nu mai era o victimă plângăreață sau un rebel impulsiv, devenea un om de o complexitate intelectuală uluitoare, care trăia drama pierderii „liniștii” interioare. „Moromeții II”, drama unei lumi destrămate Al doilea volum al romanului, apărut ulterior, a continuat această frescă socială, arătând modul în care colectivizarea și noua ordine politică au măcinat definitiv fibra satului tradițional. Niculae Moromete, fiul cel mic, devine exponentul noii generații care încearcă să găsească un sens într-o lume care și-a pierdut reperele, reprezentând în mare măsură alter-ego-ul autorului. Lupta dintre tată și fiu capătă semnificația unei confruntări între două viziuni asupra lumii: cea a contemplației libere și cea a acțiunii subordonate unei ideologii, depășind dimensiunea unui simplu conflict între generații. Curajul