Novak Djokovic – Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open! Live

Novak Djokovic (Serbia, 4 ATP) – Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) 4-2, în finala turneului de Grand Slam de la Australian Open, live text online pe www.prosport.ro. UPDATE 11:03 Primul break al finalei îi aparține lui Novak Djokovic! Sârbul evoluează la același nivel ridicat arătat în meciul cu Jannik Sinner și îl pune în dificultate pe Carlos Alcaraz încă din startul partidei: 3-1! UPDATE 10:40 Novak Djokovic și Carlos Alcaraz au intrat în Arena Rod Laver, iar în scurt timp vor începe un duel pentru istorie! Sârbul deschide finala, la serviciu. Câștigătorul va încasa un cec de 2,78 milioane de dolari, însă finala dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz are o miză care depășește cu mult orice recompensă financiară. Novak Djokovic (38 de ani) luptă pentru titlul de Grand Slam cu numărul 25, putând deveni primul jucător din istoria tenisului, masculin sau feminin, care atinge această bornă. În prezent, el se află la egalitate cu australianca Margaret Court, ambii deținând 24 de trofee majore. Totodată, Novak se află la un pas de a deveni cel mai în vârstă câștigător de Grand Slam, record deținut în prezent de australianul Ken Rosewall (a triumfat la 37 de ani într-un Grand Slam. Dacă Djokovic nu a pierdut nicio finală din cele 10 jucate până acum la Australian Open, Carlos Alcaraz (22 de ani) joacă în premieră un meci cu trofeul pe masă la Melbourne. Novak Djokovic – Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open, live text online după ora 10:30! Sârbul și ibericul au câștigat dramatic în semifinale Finala de la Australian Open 2026 poat fi urmărită la TV pe Eurosport și în timp real pe www.prosport.ro. În ciuda faptului că Novak Djokovic a reușit o victorie memorabilă în semifinale, contra lui Jannik Sinner (Italia, 2 ATP), liderul mondial Carlos Alcaraz este cotat cu prima șansă la câștigarea turneului. Totuși, în pofida diferenței de vârstă de 16 ani dintre „Nole” și „Carlitos”, sârbul pare capabil să învingă pe oricine la turneul său preferat. Jucând cu o determinare ieșită din comun, Novak l-a răpus pe campionul en-titre Jannik Sinner în faza precedentă, scor 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4. Carlos Alcaraz a obținut, la rândul său, o victorie dramatică în semifinale, scor 6-4, 7-6(5), 6-7(3), 6-7(4), 7-5, în fața lui Alexander Zverev (Germania, locul 3 ATP), însă fanii ibericului sunt îngrijorați. Spaniolul s-a confruntat cu crampe pe parcursul meciului și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Djokovic are 5-4 în meciurile direct cu Alcaraz, dar ibericul s-a impus în precedentul duel, 6-4, 7-6(4), 6-2 în semifinale la US Open 2025.
Elena Rybakina, noua regină de la Australian Open după ce a reușit surpriza în finala cu Aryna Sabalenka

Elena Rybakina (Kazahstan, 5 WTA) a produs surpriza în finala cu Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) și s-a încoronat campioană la Australian Open pentru prima oară în carieră, scor 6-4, 4-6, 6-4. Elena Rybakina câștigă turneul de la Australian Open, după o finală plină de răsturnări de scor în fața Arynei Sabalenka! Puțini îi mai dădeau vreo șansă jucătoarei din Kazahstan când Sabalenka conducea cu 3-0 în setul decisiv, dar Rybakina și-a stăpânit emoțiile și a reușit o revenire de zile mari. Rybakina a triumfat la primul Grand Slam din 2026, după o perioadă dificilă marcată de accidentare și suspendarea antrenorului. Ea și-a ridicat nivelul jocului, exasperând-o pe Sabalenka! Finala a durat două ore și 20 de minute, scor final 6-4, 4-6, 6-4 pentru Rybakina, cea care va urca pe locul 3 WTA începând de luni. Elena și-a trecut în palmares al doilea titlu major, după cel de la Wimbledon 2022, fiind recompensată cu un cec de 2,79 milioane de dolari. De partea cealaltă, Aryna trăiește un moment dureros, pierzând a doua finală consecutivă la Australian Open. Asta după ce Rybakina a învins-o și în ultimul act de la Turneul Campioanelor, în noiembrie 2025. UPDATE 12:56 Ce moment! Elena Rybakina servește pentru titlu în fața Arynei Sabalenka, la 4-6, 6-4, 4-5! UPDATE 12:45 Aryna Sabalenka – Elena Rybakina 4-6, 6-4, 3-4! Finala de la Australian Open s-a transformat într-un roller coaster! După ce Sabalenka a revenit spectaculos și părea desprinsă în câștigătoare, Rybakina reușește o serie incredibilă de patru game-uri consecutive. Elena preia conducerea după ce Aryna a avut 3-0 în decisiv. UPDATE 12:15 Aryna Sabalenka se dezlănțuie și câștigă pentru prima oară pe serviciul adversarei! Și în ce moment, când Elena Rybakina servea pentru a rămâne în setul al doilea: 4-6, 6-4! Urmează decisivul. UPDATE 11:55 Echilibru în actul secund! Cele două merg umăr la umăr, scor 3-3! UPDATE 11:25 Elena Rybakina câștigă primul set în fața Arynei Sabalenka, scor 6-4 în finala Australian Open! Serviciul, arma principală a Elenei, a funcționat impecabil până acum. UPDATE 11:10 Elena Rybakina dictează ritmul în startul finalei și are breaj avans, 4-3, în fața Arynei Sabalenka. Dacă va continua așa, kazaha poate produce surpriza. UPDATE 10:45 A început finala! Va fi al treilea triumf al Arynei Sabalenka la Australian Open sau primul al Elenei Rybakina? Urmează să aflăm. UPDATE 10:40 Sabalenka și Rybakina au intrat pe teren, iar finala va începe în scurt timp. Aryna are o tradiție bizară: înainte de meci, scrie cu markerul pe capul fizioterapeutului ei, Jason Stacy. Finala feminină a turneului de la Australian Open, ce poat fi urmărită la TV pe Eurosport, pune față în fața două jucătoare care au dezvoltat o rivalitate aprinsă. Aryna Sabalenka are 8-6 în meciurile directe cu Elena Rybakina, dar precedenta confruntare a fost câștigată de kazahă, scor 6-3, 7-6(0), în finala Turneului Campioanelor 2025. La finalul partidei de la Riad, Sabalenka a fost surprinsă făcând o remarcă lipsită de respect la adresa Rybakinei, lucru care sporește tensiunea înaintea duelului de la Australian Open. Aryna Sabalenka – Elena Rybakina, în finală la Australian Open, live text online. Câți bani va încasa campioana Totodată, meciul pentru trofeul ediției din 2026 este o reeditare a finalei de la Australian Open 2023, în care Aryna Sabalenka a învins-o pe Elena Rybakina cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4. Sabalenka joacă a patra finală consecutivă la Melbourne Park, ea țintind titlul de Grand Slam cu numărul 5. Rybakina, deținătoarea unui singur trofeu de Grand Slam, cel de la Wimbledon, a depășit o perioadă dificilă, marcată de accidentări și suspendarea antrenorului Stefano Vukov, iar acum traversează cea mai bună formă din carieră. În semifinale, sportiva originară din Rusia a trecut de Jessica Pegula (SUA, 6 WTA) cu 5-3, 7-6(7), după ce în sferturi o eliminase pe Iga Swiatek (Polonia, 2 WTA), scor 7-5, 6-1. La fel ca Elena Rybakina, Aryna Sabalenka nu a cedat niciun set până acum pe toată durata turneului, iar în penultimul act a învins-o pe Elina Svitolina (Ucraina, 12 WTA), scor 6-2, 6-3. Campioana de la Australian Open va fi recompensată cu un premiu de 2,79 milioane de dolari, în timp ce învinsa din finală va rămâne cu un cec în valoare de 1,44 milioane de dolari.
Sorana Cîrstea – Naomi Osaka, în turul doi la Australian Open. Live

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) – Naomi Osaka (Japonia, 17 WTA) 3-6, 4-2, în turul doi la Australian Open, Live Text Online pe www.prosport.ro. UPDATE 10:45 Naomi Osaka își adjudecă primul set cu 6-3! În ciuda unui start de meci solid al Soranei Cîrstea, nipona a preluat inițiativa, câștigând trei game-uri consecutive. UPDATE 10:10 Începe duelul dintre Sorana Cîrstea și Naomi Osaka, cu japoneza la serviciu. Fostul lider WTA a renunțat la o parte dintre accesoriile cu care a făcut senzație la debutul de la Australian Open, intrând în arenă fără umbrelă și fără voal. Sorana Cîrstea luptă pentru a i se alătura Gabrielei Ruse în turul al treilea de la Australian Open, însă nu va avea o misiune ușoară în fața lui Naomi Osaka, dublă campioană a Grand Slam-ului de la Melbourne. Partida dintre Cîrstea și Osaka, transmisă la TV de Eurosport cu începere de la ora 10:00, se desfășoară pe Arena Margaret Court, a doua ca mărime de la Australian Open. Sorana Cîrstea – Naomi Osaka, Live Text Online de la ora 10:00. Dacă trece de japoneză, românca se va duela cu numărul 168 WTA în turul trei la Australian Open Ambele jucătoare au avut un test complicat în primul tur: dacă Sorana Cîrstea a trecut dramatic de Eva Lys (Germania, 39 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3, Naomi Osaka a învins-o greu pe Antonia Ruzic (Croația, 65 WTA), cu 6-3, 3-6, 6-4. Cîrstea va pune punct carierei la finalul acestui sezon, astfel că participă pentru ultima oară la Grand Slam-ul australian. Românca a ajuns de două ori în optimile de finală, la edițiile din 2017 și 2022. De partea cealaltă, Naomi a stârnit controverse la Australian Open, după ce și-a făcut intrarea pe teren într-o ținută atipică. Costumația ei a atras uimirea tuturor prin prezența a doi fluturi, amintind de momentul viral când un fluture i s-a așezat pe față în timpul turneului din 2021, pe care l-a și câștigat. Ținuta a fost însoțită de o umbrelă și un voal alb peste o pălărie cu boruri. Cîrstea se întâlnește pentru a doua oară în carieră cu Osaka, românca impunându-se în precedentul meci direct, scor 2-6, 6-1, 6-4 în calificări la Wimbledon 2015. Dacă va trece și de această dată de niponă, sportiva antrenată de Adrian Cruciat o va înfrunta pe Madison Inglis (Australia, 168 WTA) în faza următoare.
15 persoane, prinse că pariau live din tribune la un meci de tenis! Arbitra de scaun a intervenit

Scene nemaivăzute la un meci de tenis disputat în această săptămâna în circuitul ATP Challenger, după ce mai multe persoane au fost prinse că plasau pariuri live din tribune. Arbitra meciului de tenis dintre Lilian Marmousez (Franța, 355 ATP) și Adrian Andreev (Bulgaria, 874 ATP), scor 6-4, 6-7(0), 6-2, disputat la turneul Challenger de la Maia (Portugalia), a dat dovadă de o vigilență ieșită din comun. Mariana Enguica, arbitră de tenis din Portugalia, a intervenit ferm în timpul partidei, raportând supervizorului turneului faptul că un grup de spectatori ar fi plasat pariuri live direct din tribune. Arbitra unui meci de tenis a depistat 15 persoane că pariau live din tribune! Ce a urmat Potrivit arbitrei de scaun, aproximativ 15 persoane pariau pe bulgarul Andreev și îl susțineau zgomotos. „Sunt vreo 15 persoane care în mod evident pariază pe Andreev și stau pe telefoane tot timpul. Aplaudă extrem de puternic. Am vrut să îți raportez”, a transmis Enguica prin stație. Parierea în tribunele meciurilor de tenis este strict interzisă, iar spectatorii surprinși în astfel de situații trebuie să fie evacuați imediat din arenă. Regulamentul ITF și WTA prevede că nicio persoană aflată la fața locului nu are voie să plaseze pariuri live, întrucât acest lucru poate genera suspiciuni privind integritatea competiției. Okay so the umpire in the Andreev Marmousez match just said that there are about 15 people on court that have bet on Andreev and are clapping very loud for him and have been on their phones all the time 😭😭 Edit : Clip attached pic.twitter.com/mj7Q1aTRSs — Siddharth (@SiddharthGula13) November 25, 2025 Rețea de trucare de meciuri cu ramificații în România, destructurată Recent, o rețea de trucare de meciuri de tenis, cu ramificații în România și alte trei țări, a fost destructurată de procurorii francezi, 14 persoane fiind arestate. Parchetul din Marsilia a transmis că gruparea ar fi plătit mai mulți jucători de tenis, în general clasați în afara Top 100 ATP, să piardă intenționat seturi sau chiar meciuri întregi. Profiturile obținute au fost uriașe, ajungând la 800.000 de euro: „Utilizarea conturilor de criptomonede fusese evidenţiată, ceea ce a dus la identificarea unei reţele de corupţi care operau în principal din Bulgaria, cu ajutorul a numeroşi intermediari, atât în Franţa, cât şi în străinătate”, a precizat Parchetul în comunicatul său.
Jannik Sinner l-a răpus pe Carlos Alcaraz și a câștigat Turneul Campionilor pentru al doilea an la rând
Jannik Sinner l-a învins duminică seară pe Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) cu 7-6(4), 7-5, câștigând Turneului Campionilor pentru al doilea an consecutiv! Sinner și-a asigurat un jackpot de 5,07 milioane de dolari după ce și-a luat revanșa în fața rivalului său, care l-a învins pe italian în finala de la US Open, în luna septembrie! Jannik Sinner și-a apărat trofeul la Turneul Campionilor, în fața propriilor fani, după ce l-a învins în minimum de seturi pe liderul mondial Carlos Alcaraz, scor 7-6(4), 7-5! Sinner a ajuns la 15 victorii și 2 înfrângeri în carieră la Turneul Campionilor (procentaj 88,24%), doborând recordul deținut de Ilie Năstase! Legendarul tenismen român, care a triumfat de patru ori în carieră la Turneul Campionilor, are un procentaj de 88% la această competiție (22 de victorii și 3 înfrângeri). Fantastică performanța lui Jannik Sinner, sportiv pregătit de Darren Cahill. UPDATE 21:10 Jannik Sinner – Carlos Alcaraz 7-6, 5-4! După ce spaniolul a făcut break încă din startul manșei secunde, favoritul gazdelor a intrat din nou în control. UPDATE 20:30 Primul set al finalei merge în contul lui Jannik Sinner, scor 7-6(5), după ce italianul a jucat aproape perfect în tie-break! Carlos Alcaraz pare în continuare afectat de o accidentare la picior. UPDATE 20:05 Carlos Alcaraz solicită un time-out medical, acuzând dureri la coapsa dreaptă. Spaniolul conduce însă pe tabelă, scor 5-4. UPDATE 19:35 Duelul dintre Sinner și Alcaraz a fost întrerupt aproximativ 10 minute, timp în care un spectator a necesitat îngrijiri medicale în tribune. UPDATE 19:15 A început marea finală de la Turneul Campionilor! Carlos Alcaraz și-a câștigat serviciul în startul partidei: 1-0 pentru iberic! Jannik Sinner joacă a treia finală consecutivă la Turneul Campionilor, elevul lui Darren Cahill învingându-l pe Alex De Minaur (Australia, 7 ATP), scor 7-5, 6-2 în penultimul act. De partea cealaltă, Carlos Alcaraz a acces în premieră în finala competiției care închide sezonul în circuitul ATP, după ce a trecut cu 6-2, 6-4 de Felix Auger Aliassime (Canada, 8 ATP). Jannik Sinner se duelează cu Carlos Alcaraz în finala Turneului Campionilor! Live Text Online. Își ia revanșa elevul lui Darren Cahill? Jannik Sinner, care este și deținătorul trofeului, se află sub o presiune uriașă după ce Carlos Alcaraz i-a administrat o înfrângere usturătoare în luna septembrie, în finala US Open, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4. Totodată, Alcaraz conduce cu 10-5 în meciurile directe, iar anul acesta l-a învins de patru ori în cinci meciuri pe Sinner. Italianul s-a impus în fața ibericului doar în finala de la Wimbledon, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-4, 6-4. Sinner a triumfat la ediția de anul trecut a Turneului Campionilor după ce a trecut de Taylor Fritz în finală, scor 6-4, 6-4, dar italianul va avea o misiune infinit mai grea în meciul pentru trofeul din 2025. Carlos Alcaraz, marele rival al lui Sinner, și-a asigurat deja locul 1 ATP la final de sezon. Finala Turneului Campionilor are și o miză financiară uriașă, câștigătorul încasând un jackpot de 5,07 milioane de dolari. Super-duelul Carlos Alcaraz – Jannik Sinner va avea loc duminică, de la ora 19:00, putând fi urmărit la TV pe Digisport 2 și în timp real pe www.prosport.ro.
Polonia – România 0-0, în play-off-ul Billie Jean King Cup! Live

Polonia – România, întâlnirea decisivă pentru accederea în calificările turneului final Billie Jean King Cup, poate fi urmărită Live Text Online pe www.prosport.ro și în direct la Digisport 3. Ruxandra Bertea (319 WTA) și Linda Klimovicova (146 WTA) se duelează pentru primul punct, de la ora 16:15, iar al doilea meci al zilei le va pune față în față pe Gabriela Lee (292 WTA) și Iga Swiatek (2 WTA). Pentru partida de dublu au fost nominalizate echipele Monica Niculescu/Mara Gae și Katarzyna Kawa/Martyna Kubka. Ultimul meci din Grupa B, în play-off-ul Billie Jean King Cup este decisiv pentru accederea la turneul final, având în vedere că atât Polonia, echipa gazdă, cât și România au învins Noua Zeelandă cu 3-0. Tricolorele, conduse de pe bancă de căpitanul-nejucător Alexandra Dulgheru, au însă o miziune infernală la Gorzow, ținând cont că se confuntă cu a doua jucătoare de tenis a lumii, Iga Swiatek. Astfel, primul duel al zilei de duminică, Ruxandra Bertea – Linda Klimovicova, este crucial, pentru ca echipa noastră să își păstreze șansele pentru partida de dublu. Polonia – România, în play-off-ul Billie Jean King Cup! Live Text Online. Ruxandra Bertea se luptă cu Linda Klimovicova în primul meci, apoi vor intra pe teren Gabriela Lee și Iga Swiatek Dacă vor reuși surpriza în Polonia, fetele noastre vor participa în 2026 în calificările turneului final Billie Jean King Cup. În cazul unei înfrângeri, România va retrograda în Grupa Regională 1. Situația nu este deloc roz, în condițiile în care căpitanul Alexandra Dulgheru nu poate conta pe nicio jucătoare din Top 200. Jaqueline Cristian (39 WTA), prima „rachetă” a României în clasamentul WTA, a refuzat convocarea, în timp ce Gabriela Ruse și Anca Todoni sunt accidentate. Chiar și așa, Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Monica Niculescu și Mara Gae au făcut spectacol sâmbătă, contra reprezentativei Noii Zeelande. Debutantă în competiția inter-țări, Ruxandra Bertea a învins-o clar pe Vivian Yang, scor 6-2, 6-1, în primul duel al întâlnirii ,iar Gabriela Lee (292 WTA) a majorat diferența pe tabelă după ce a trecut de Elyse Tse cu 4-6, 6-0, 6-1. Monica Niculescu și Mara Gae au pus cireașa pe tort și le-au răpus pe Erin Routliffe și Jade Otway în meciul de dublu, scor 6-2, 3-6, 10-5
România – Noua Zeelandă, în play-off-ul Billie Jean King Cup! Live Video

România – Noua Zeelandă 1-0, în play-off-ul Billie Jean King Cup, Live Text Online. Debutanta Ruxandra Bertea (319 WTA) a învins-o clar Vivian Yang în primul duel al întâlnirii de la Gorzow (Polonia): 6-2, 6-1! Al doilea meci al zilei le va pune față în față pe Gabriela Lee (292 WTA) și Elyse Tse (909 WTA). La dublu au fost nominalizate echipele Monica Niculescu/Mara Gae și Erin Routliffe/Jade Otway. UPDATE 17:35 România conduce cu 1-0 Noua Zeelandă, după ce Ruxandra Bertea a făcut instrucție cu Vivian Yang, scor 6-2, 6-1 după o oră și 17 minute! Sportiva antrenată de Alex Joițoiu a oferit și un scurt interviu pe teren: „A fost primul meci pentru mine în această competiție, am pornit cu multe emoții, dar am jucat bine și sunt bucuroasă. Îmi plac condițiile de aici, am simțit o energie bună din tribune, au fost mulți români și le mulțumesc! Joc bine și pe hard (n.r. – suprafața pe care s-a desfășurat partida), deși prefer zgura”, a spus Ruxandra. În aproximativ 15 minute va începe al doilea duel al întâlnirii, Gabriela Lee – Elyse Tse. UPDATE 17:00 Ruxandra Bertea își adjudecă primul set, fără emoții, scor 6-2! Până acum se vede din plin diferența de 622 de locuri dintre româncă și adversara ei. UPDATE 16:15 A început meciul, cu Ruxandra Bertea la retur! Sportiva noastră, în vârstă de 19 ani, se află la prima partidă a carierei în Billie Jean King Cup. Ruxandra se află însă într-o formă excelentă, câștigând trei titluri ITF în sezonul 2025. Situația în echipa României, înaintea meciurilor din Grupa B din play-off-ul Billie Jean King Cup, este una neverosimilă, în condițiile în care căpitanul Alexandra Dulgheru nu poate conta pe nicio jucătoare din Top 200. Jaqueline Cristian (39 WTA), prima „rachetă” a României în clasamentul WTA, a refuzat convocarea. Mai mult, Gabriela Ruse (99 WTA) și Alexia Todoni (148 WTA) sunt accidentate, în timp ce Sorana Cîrstea (44 WTA) s-a retras de la națională în urmă cu mai mulți ani. Astfel, chiar dacă la întâlnirea cu Noua Zeelandă pornim cu prima șansă, „tricolorele” par victime sigure în meciul de duminică, împotriva Poloniei. România – Noua Zeelandă, în play-off-ul Billie Jean King Cup! Echipa noastră nu are nicio jucătoare din Top 200 WTA în componență Gabriela Lee (292 WTA), Ruxandra Bertea (319 WTA), Mara Gae (802 WTA) și Monica Niculescu (97 WTA la dublu) sunt componentele echipei României, care au făcut deplasarea în Polonia pentru meciurile din acest weekend. Debutanta Ruxandra Bertea va deschide întâlnirea cu Noua Zeelandă, înfruntând-o pe Vivian Yang. Iga Swiatek și compania au defilat în primul meci al grupei, vinei seară, învingând Noua Zeelandă cu 3-0! Katarzina Kawa a trecut cu 6-4, 6-4 de Vivian Yang, după o oră și 35 de minute de joc, apoi Iga Swiatek a spulberat-o pe Elyse Tse, scor 6-0, 6-1. Gazdele s-au impus fără emoții și la dublu, Linda Klimovicova și Martyna Kubka învingând perechea Erin Routliffe/Jade Otway cu 6-2, 6-2. Grupa este formată din trei echipe, iar selecționata care se clasează pe primul loc va accede în Grupa Mondială, participând în 2026 în calificările turneului final. Echipele clasate pe locurile 2 și 3 vor retrograda în Grupa Regională 1.