Imagini exclusive de la înmormântarea lui Horia Moculescu. Ce vedete i-au fost alături pe ultimul drum. Loredana a ieșit în evidență cu un accesoriu de 10.000 de euro

imagini-exclusive-de-la-inmormantarea-lui-horia-moculescu-ce-vedete-i-au-fost-alaturi-pe-ultimul-drum-loredana-a-iesit-in-evidenta-cu-un-accesoriu-de-10.000-de-euro

Horia Moculescu este condus pe ultimul drum duminică, 16 noiembrie 2025. Gândul publică imagini exclusive de la înmormântarea compozitorului român. Nidia, fiica lui, a fost surprinsă îndurerată pe trepte, când părăsea capela, iar cei care l-au cunoscut pe celebrul pianist sosesc, rând pe rând, pentru ceremonia funerară. Cavoul a fost pregătit, așa cum se poate observa din fotografiile care pot fi vizualizate în galeria acestui material. Horia Moculescu urmează să își doarmă somnul de veci în Cavoul Compozitorilor, în Cimitirul Bellu din București. Așa cum Gândul publica în exclusivitate, ieri, compozitorul român își va dormi somnul de veci pe una dintre aleile unde mai sunt înmormântați alți 25 de compozitori români, precum marele Gherase Dendrino, Sile Dinicu, Mircea Tiberian sau Paul Constantinescu. Nidia, fiica compozitorului, îmbrăcată sobru, își „maschează” durerea în spatele unei perechi de ochelari. Neclintită în dreptul capelei și cu sufletul sfâșiat, Gândul a surprins-o într-unul dintre cele mai dificile momente. Nidia, fiica lui Horia Moculescu, este îndurerată Cum a apărut Loredana Groza la ceremonia funerară Printre cei sosiți la ceremonia funerară se află Aurelian Temișan și Loredana Groza, însoțită de fiica ei. Cântăreața a ales să poarte un palton călduros, de culoare gri, ținuta fiind accesorizată cu ochelari de soare, o pălărie de culoare crem și o geantă Hermes care costă nu mai puțin de 10.000 de euro. Loredana Groza este prezentă la ceremonia funerară a lui Horia Moculescu Cei care l-au cunoscut pe marele compozitor se strâng, rând pe rând, pentru a-i oferi un ultim omagiu. A murit în urma problemelor de sănătate Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, pe patul de spital. Decesul a survenit în cursul zilei de miercuri, 12 noiembrie 2025, în jurul orei 04:30. Se afla internat la Institutul „Matei Balș”, în secția ATI, cu probleme pulmonare. De asemenea, compozitorul român suferea, de 17 ani, și de sindromul Morton. Nidia și Horia Moculescu Ce s-a întâmplat cu averea compozitorului? Mariana Moculescu, fosta soție a compozitorului, vorbise despre averea bărbatului cu doar câteva luni înainte de deces. „Horia a avut o casă, la Băneasa, dar a vândut-o, pentru că acolo veneau artiștii, în vizită, ca să se simtă bine, să râdă, să danseze și să cânte, apoi tot greul rămânea pe capul lui Horia, să facă ordine. Prin urmare, a vândut casa, cu grădină, de la Băneasa, și rău a făcut, acum era bine să stea la aer curat. A mai avut încă un teren, de vreo cinci hectare, pe lângă Timișoara, pe care, tot așa, l-a vândut. Ce a făcut cu banii? S-au dus pe anumite lucruri. Acum mai deține, din câte știu, apartamentul din centrul Bucureștiului, de lângă Parcul Cișmigiu, de 142 mp, cu trei camere, living, sufragerie, două balcoane, două bucătării, o baie și o toaletă de serviciu, două holuri, plus o cămăruță de serviciu. Acest apartament probabil că îl va primi moștenire Nidia, fiica noastră. Poate că mai are și alte bunuri. Ar fi bine, ca să îi rămână toate Nidiei, să ducă o viață liniștită. Horia a și știu să facă bani, dar a avut și această patimă, a jocurilor de noroc. A mai cheltuit din ei și pe acest viciu. Horia Moculescu a fost mereu productiv, a avut, aș putea zice, o energie creatoare de bani”, a spus Mariana Moculescu pentru Click, cu câteva luni înainte de tragedie. Autorul recomandă: „De-ai fi tu salcie la mal”, marea compoziție a lui Horia Moculescu. Puțini sunt cei care știu că superba piesă este scrisă de regretatul compozitor Strigătul de jale al Nidiei, fiica lui Horia Moculescu, după moartea compozitorului. „Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn”

Ireal! Cât au ajuns să coste 2 locuri de veci sau un cavou cu 6 cripte în București. Prețurile concurează cu cele din zona imobiliară, în iulie 2025

ireal!-cat-au-ajuns-sa-coste-2-locuri-de-veci-sau-un-cavou-cu-6-cripte-in-bucuresti.-preturile-concureaza-cu-cele-din-zona-imobiliara,-in-iulie-2025

Cât au ajuns să coste 2 locuri de veci sau un cavou cu 6 cripte în București. Prețurile prezente pe diverse platforme online concurează cu cele din zona imobiliară, în iulie 2025. Vezi mai jos câteva exemple. Diverse platforme online prezintă anunțuri de vânzare a cavourilor sau a locurilor de veci din diverse zone ale țării. În atenție se află, astăzi, gropile oferite spre vânzare în București. La o scurtă analiză a mai multor anunțuri de acest tip, se pot observa prețuri care încep de la câteva sute de euro până la prețuri care concurează cu cele din zona imobiliară, în iulie 2025. Cât au ajuns să coste 2 locuri de veci în cimitirele din București De exemplu, două locuri de veci sunt vândute cu câteva mii de euro, în funcție de locația din București. De asemenea, într-un cimitir din sectorul 4, un cavou cu două cripte se vinde la prețul de 6.000 de euro. De altfel, într-un alt cimitir din sectorul 4, două locuri de veci se vând cu aproape 7.900 de euro, prețul fiind negociabil. Într-un alt cimitir din sectorul 2, un proprietar cere aproape 2.000 de euro pe un singur loc de veci. Tot pe platforma online există anunțuri cu vânzări ale locurilor de veci în cimitire din Bucureștii Noi, Colentina sau Ghencea la prețuri între 1.500 și 7.000 de euro. Șase cripte la prețul unui apartament Există și varianta unui cavou cu 6 cripte într-un cimitir din sectorul 6, București. Pentru acesta, proprietarul cere 45.500 de euro. Cavoul prezintă lucrări din marmură, iar, potrivit anunțului, concesiunea este pe termen nelimitat. De asemenea, capela cu 6 cripte se află pe aleea principală, lângă biserica cimitirului. Anul construcției este 1956, iar cavoul prezintă mai multe caracteristici, conform Olx, precum: Suprafață de 13,5 m pătrați Interior din marmură Construcție fier beton și beton Cupolă pe rotund cu cruce mare deasupra 6 cripte + 6 osuare Geamuri sus și jos Băncuță în interior din marmură Ușă de fier la intrare cu cheie Pe de altă parte, există și o altă capelă, în același cimtiri, oferit spre vânzare la prețul de 52.000 de euro. Capela are 6 cripte, conform Olx. Citește și: GESTUL făcut în cimitir, care îţi poate aduce amenzi de 4.000 de lei. S-a întâmplat la Botoșani, cu ocazia Paștelui Blajinilor „Miss CIMITIR”, concursul prin care o Episcopie din România vrea să păstreze curățenia la morminte. Ce presupune Câți bani dă statul român ca AJUTOR de DECES în 2025. Diferență mare față de anul trecut Sursă foto: colaj Shutterstock A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN … vezi toate articolele