Sute de ieșeni rămân fără apă caldă și căldură timp de două zile! Avarie pe rețeaua primară din Păcurari

sute-de-ieseni-raman-fara-apa-calda-si-caldura-timp-de-doua-zile!-avarie-pe-reteaua-primara-din-pacurari

Sute de locuințe din municipiul Iași vor rămâne fără apă caldă și căldură în următoarele două zile, după apariția unei avarii pe rețeaua primară de termoficare din zona Păcurari. Primăria Municipiului Iași a anunțat că furnizarea agentului termic va fi sistată pentru aproximativ 48 de ore, în intervalul 11 martie 2026, ora 08:00 – 13 martie 2026, ora 08:00, pentru a permite intervenția la infrastructura de termoficare. Oprirea afectează consumatorii alimentați din punctul termic PT 1 Păcurari și magistrala MT1-2 Păcurari, fiind vizate 344 de apartamente, dar și Grădinița nr. 15. Potrivit municipalității, tronsonul unde a apărut avaria face parte din RPT 07 Tronson 12.1, o rețea aflată în prezent în proces de modernizare în Etapa a III-a a lucrărilor de reabilitare. Intervenția va fi realizată de compania Conest SA, iar lucrările presupun înlocuirea traversării șoselei, ceea ce va necesita intervenții directe în carosabil. Reprezentanții Primăriei au precizat că există și posibilitatea modificării programului lucrărilor dacă situația tehnică se agravează. „În cazul în care avaria se mărește există posibilitatea ca, pentru a evita oprirea sistemului de termoficare, să fie realizate manevrele de oprire în cursul nopții”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Iași. Autoritățile le recomandă locatarilor afectați să ia măsuri pentru această perioadă în care furnizarea apei calde și a căldurii va fi întreruptă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Minora de 15 ani, arestată preventiv după ce a înjunghiat un bărbat la o biserică din Iași

minora-de-15-ani,-arestata-preventiv-dupa-ce-a-injunghiat-un-barbat-la-o-biserica-din-iasi

O minoră de 15 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de tentativă de omor, după ce a înjunghiat un bărbat în timpul unei slujbe de pomenire la o biserică din cartierul Dacia, Iași, sâmbătă, 7 martie 2026. Minoră de 15 ani, arestată preventiv după ce a atacat un bărbat în timpul slujbei Potrivit IPJ Iași, incidentul s-a produs în jurul orei 08:00, în apropierea unei biserici de pe strada Vitejilor. Minora a lovit cu un obiect ascuțit un bărbat în vârstă de 61 de ani, în zona pieptului, după care a fugit. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. „Din primele verificări s-a stabilit că pe fondul unui conflict spontan, o persoană a lovit cu un obiect ascuțit un bărbat de 61 de ani în zona pieptului, după care a fugit într-o direcție necunoscută. Victima a fost transportată la spital, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la omor”, au declarat reprezentanții IPJ Iași. Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași, a precizat că bărbatul era „stabil hemodinamic, cu plagă toracică penetrantă în pericard” și urma să fie transferat la chirurgie toracică pentru tratament suplimentar. Incidentul a creat panică printre credincioși. Agresorul a acționat discret, astfel încât nimeni nu a observat modul exact al atacului. Ulterior, potrivit fiului victimei, atacatoarea a predat cuțitul unei alte persoane prezente în curtea bisericii. Citește și: Scene extrem de violente în Dacia. O persoană a fost înjunghiată la biserică. Iată de la ce a plecat conflictul  Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Crucea de pe turla Bisericii Lipovenești din Iași, încă înclinată după furtuna din ianuarie. Există riscul să cadă

crucea-de-pe-turla-bisericii-lipovenesti-din-iasi,-inca-inclinata-dupa-furtuna-din-ianuarie.-exista-riscul-sa-cada

Crucea aflată în vârful uneia dintre turlele Bisericii Lipovenești „Adormirea Maicii Domnului” din Iași este în continuare înclinată, la mai bine de două luni după ce a fost afectată de rafalele puternice de vânt. Situația ridică îngrijorări, deoarece există riscul ca aceasta să cadă în orice moment. Crucea de pe turla Bisericii Lipovenești din Iași, înclinată de vânt Incidentul a avut loc pe 5 ianuarie, atunci când rafalele puternice de vânt au afectat crucea montată în vârful uneia dintre turlele bisericii. În urma furtunii, elementul metalic s-a înclinat vizibil, rămânând într-o poziție instabilă. Deși au trecut mai multe săptămâni de la momentul în care vântul a îndoit crucea, aceasta nu a fost încă repusă în poziția inițială. Structura rămâne vizibil înclinată, lucru observat de mulți dintre cei care trec prin zonă. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât elementul metalic se află la mare înălțime, iar dacă s-ar desprinde, ar putea provoca pagube serioase sau chiar răni persoane aflate în apropiere. Zona în care se află biserica este una frecventată zilnic de pietoni și șoferi, fiind situată aproape de Podu Roș și de malul râului Bahlui. Din acest motiv, mulți ieșeni spun că ar fi necesară o intervenție cât mai rapidă pentru remedierea problemei. Vă aducem aminte, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută de mulți ieșeni drept Biserica Lipovenească, este amplasată pe Splai Bahlui, în apropiere de Podu Roș, o zonă intens circulată din oraș. Lăcașul de cult este un monument istoric, construit în anul 1830, și reprezintă un punct important pentru comunitatea lipovenească din Iași. Construită în 1830, clădirea are o valoare istorică și culturală importantă pentru oraș. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un martor a fost amenințat cu moartea! Avocatul Gheorghe Căcescu: O procuroare este rudă cu adevăratul agresor!

un-martor-a-fost-amenintat-cu-moartea!-avocatul-gheorghe-cacescu:-o-procuroare-este-ruda-cu-adevaratul-agresor!

După ce a vorbit despre situația lui Aurel Manole, condamnat pentru ultraj, un martor a fost amenințat cu moartea de mai mulți indivizi, care au intrat peste el în casă. Avocatul inculpatului, Gheorghe Gabriel Căcescu, a înaintat motivele de apel, la termenul din 9 martie 2026, în fața magistraților de la Curtea de Apel Iași. Un martor a fost amenințat cu moartea! Pe 14 ianuarie 2026, magistrații de la Tribunalul Iași au analizat cererea de revizuire formulată de condamnatul Aurel Manole din comuna Țibana, prin care acesta încerca redeschiderea dosarului penal și reanalizarea probelor care au stat la baza condamnării sale. Instanța a decis însă respingerea cererii ca inadmisibilă, apreciind că motivele invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac. Totodată, judecătorii au dispus respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de suspendare a executării sentinței penale, formulată în paralel cu cererea de revizuire. Cazul a căpătat o dimensiune și mai tensionată după ce unul dintre martorii care a vorbit cu presa despre evenimentele din ziua în care inculpatul ar fi atentat la viața pădurarului susține că a fost amenințat. Bărbatul a declarat reporterilor BZI că, la câteva zile după publicarea informațiilor în presă, mai mulți indivizi ar fi intrat peste el în locuință. „După ce a apărut textul public, mai mulți bărbați au intrat peste mine în casă și m-au amenințat cu moartea. M-au întrebat ce mi-a trebuit mie să vorbesc despre situația asta și mi-au spus că, dacă nu îmi văd de treabă, o să mă rezolve și n-o să afle nimeni de mine”, a declarat martorul. Bărbatul se teme pentru viața lui cu atât mai mult cu cât locuiește singur și se simte fără apărare. „Îmi este frică pentru viața mea, având în vedere că locuiesc singur și pot intra peste mine oricând. Dacă se va întâmpla ceva cu mine, măcar să se știe cine este vinovat”, a mai spus bărbatul. Instanța nu dorește strămutarea dosarului Nemulțumit de soluție, avocatul lui Manole a declarat apel împotriva deciziei Tribunalului Iași, solicitând instanței superioare să reanalizeze situația. Primul termen de judecată în apel a avut loc pe 9 martie 2026, când instanța a luat act de pozițiile părților și de cererile depuse la dosar. În același timp, avocatul condamnatului a depus o cerere de strămutare a cauzei, solicitând ca dosarul să fie transferat de la instanțele din Iași către o altă instanță din țară. Potrivit argumentelor prezentate în cerere, strămutarea reprezintă o măsură excepțională, menită să garanteze desfășurarea unui proces în condiții de imparțialitate deplină. „În activitatea de înfăptuire a justiției, strămutarea pricinii apare ca o abatere de la cursul firesc al judecății, tocmai pentru a se asigura respectarea tuturor prevederilor legale și a garanțiilor procesuale. Astfel, cauza poate fi transmisă de la o instanță competentă la o altă instanță la care există certitudinea că judecata se va desfășura în bune condiții”, se arată în documentul depus de avocat. Apărarea susține că, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil trebuie să reprezinte una dintre principalele preocupări ale statului. Totodată, avocatul citează principiile de bază ale independenței sistemului judiciar, adoptate de Națiunile Unite în 1985, care stabilesc că sistemul juridic trebuie să decidă în mod imparțial, fără presiuni sau influențe externe. În același sens, sunt menționate și principiile de la Bangalore, privind conduita judiciară, potrivit cărora imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare și trebuie să fie vizibilă atât în hotărârea pronunțată, cât și în întregul proces de judecată. Soția inculpatului se teme că bărbatul nu mai rezistă mult în pușcărie Situația îl afectează și pe plan familial. Soția bărbatului, Zamfira Donea, spune că presiunile sunt tot mai mari, iar familia trăiește cu teamă. „Dacă nu se aprobă cererea de strămutare, nu avem nicio șansă să primim o soluție favorabilă la instanțele din Iași. Adrian Măgdăliniș are multe relații, de aceea este pădurar și face meseria asta de peste 20 de ani”, a spus femeia. Aceasta a mai precizat că starea de sănătate a soțului său este una fragilă, iar stresul provocat de amenințări îi agravează problemele. Procesul urmează să continue în perioada următoare, instanța urmând să se pronunțe atât asupra apelului, cât și asupra cererii de strămutare a dosarului. Deciziile care vor fi luate ar putea influența semnificativ evoluția cazului și eventualele șanse ale condamnatului de a obține rejudecarea cauzei. După ce a vorbit despre situația inculpatului, un martor a fost amenințat cu moartea, chiar în propria casă, de mai mulți indivizi. Bărbatul se teme pentru viața sa, pentru că locuiește singur. Avocatul inculpatului a solicitat strămutarea dosarului la o altă instanță egală în grad. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Șoferii care circulă cu viteză au fost vizați de polițiștii din Iași. Iată ce au descoperit în trafic

soferii-care-circula-cu-viteza-au-fost-vizati-de-politistii-din-iasi.-iata-ce-au-descoperit-in-trafic

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat pe drumurile aflate în aria de responsabilitate, pentru prevenirea accidentelor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. În timpul controalelor, au fost prinși la volan șoferi sub influența alcoolului În ziua de 7 martie a.c., efectivele de Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat pe drumurile aflate în aria de responsabilitate, pentru prevenirea accidentelor, având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, fiind reținute 12 permise de conducere, dintre care 10 pentru depășirea limitei legale de viteză cu 50 km/h, iar 2 pentru depășirea limitei legale de viteză cu 70 km/h. Ulterior, la data de 8 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost legitimate 38 de persoane, au fost efectuate 31 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 16 pentru alte abateri, în valoare de 23.035 de lei. Șoferii care circulă cu viteză au fost vizați de polițiștii din Iași De asemenea, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. „Un bărbat, de 46 de ani, a condus autoturismul pe bulevardul Chimiei cu viteza de 89 km/h, control radar, sector de drum limitat, prin indicator, la viteza maximă admisă de 50 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Băuți, dar la volan În timpul controalelor, polițiștii au descoperit adevărate pericole în trafic. Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 249A, în comuna Holboca, au oprit pentru control un autoturism. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din comuna Golăiești. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Tot polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă. La volan a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din municipiul Iași. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferii care circulă cu viteză au fost vizați de polițiștii din Iași, iar controalele vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

A fost prins cu un permis fals, dar nu vrea să facă pușcărie! Totul s-a întâmplat pe teritoriul Italiei

a-fost-prins-cu-un-permis-fals,-dar-nu-vrea-sa-faca-puscarie!-totul-s-a-intamplat-pe-teritoriul-italiei

Un bărbat din Vaslui a fost prins, pe teritoriul Italiei, cu un permis care se presupune că ar fi fals, dar care nu vrea să facă pușcărie și este de negăsit. Bărbatul a susținut că documentul ar fi fost emis de către autoritățile bulgare, însă acest lucru nu s-a putut dovedi. Reprezentanții autorităților susțin că nu au eliberat vreun permis de conducere pe numele lui Chihlimbar Brătianu. A fost prins cu un permis fals, dar nu vrea să facă pușcărie! Magistrații Judecătoriei Vaslui au decis condamnarea inculpatului Chihlimbar Brătianu, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă comisă în august 2022. Potrivit hotărârii pronunțate la data de 16 septembrie 2025, instanța a stabilit o pedeapsă de 10 luni de închisoare, însă a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Decizia instanței vine după analizarea probelor administrate în cauză și a rechizitoriului întocmit de procurori, care arată că inculpatul ar fi fost depistat conducând un autovehicul fără a deține un permis de conducere, pe teritoriul Italiei. Potrivit datelor din dosar, incidentul care a stat la baza cercetărilor a avut loc la data de 15 august 2022, când Chihlimbar Brătianu ar fi fost identificat de autorități italiene în timp ce conducea un vehicul fără a avea dreptul legal de a conduce. În cadrul verificărilor efectuate de anchetatori, s-a constatat că inculpatul nu deținea un permis de conducere. Mai mult, în cursul cercetărilor, au fost făcute verificări și în alte state, întrucât Brătianu a susținut că ar fi avut un permis emis de autoritățile din Bulgaria. Potrivit rechizitoriului, inculpatul ar fi fost depistat, pe teritoriul Italiei, conducând un vehicul și ar fi afirmat că permisul a fost emis de autoritățile bulgare. Pentru a verifica veridicitatea documentului, autoritățile judiciare au solicitat informații oficiale din partea instituțiilor competente din Bulgaria. Răspunsul transmis de autoritățile bulgare a indicat faptul că nu există în evidențele lor un permis de conducere emis pe numele lui Chihlimbar Brătianu. Această concluzie a fost inclusă în materialul probator administrat în dosar și a stat la baza acuzației formulate de procurori. A condus fără un permis de conducere valabil După analizarea probelor, instanța a stabilit că inculpatul se face vinovat de infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Magistrații Judecătoriei Vaslui au dispus condamnarea lui Chihlimbar Brătianu la o pedeapsă de 10 luni de închisoare. Cu toate acestea, instanța a decis să amâne aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În perioada de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații stabilite de instanță. Dacă pe durata termenului de supraveghere inculpatul respectă obligațiile impuse și nu comite alte infracțiuni, pedeapsa nu va mai fi pusă în executare. În schimb, dacă aceste condiții sunt încălcate, instanța poate dispune revocarea măsurii și aplicarea pedepsei stabilite. În cadrul procesului din faza de apel, pe rolul Curții de Apel Iași, avocatul inculpatului, Vlad Gust, a contestat acuzațiile și a solicitat admiterea apelului și achitarea clientului său. Potrivit susținerilor apărării, instanța de fond nu ar fi efectuat în mod complet cercetarea judecătorească, în special în ceea ce privește modul în care inculpatului i-ar fi fost aduse la cunoștință faptele și situația juridică a permisului de conducere. Avocatul a arătat că inculpatul ar fi condus cu un permis care fusese anulat, nu cu unul fals sau inexistent. „Solicităm să admiteți apelul așa cum a fost formulat și dispuneți achitarea inculpatului. Instanța de fond nu a efectuat cercetarea judecătorească cu privire la modalitatea în care i-au fost aduse la cunoștință inculpatului faptele. Inculpatul a condus cu un permis anulat, acesta fiind emis de autoritatea italiană”, a declarat avocatul Vlad Gust în fața instanței. Apărarea susține că nu există dovezi că documentul ar fi fost fals Apărarea susține că nu există dovezi că documentul prezentat de inculpat ar fi fost fals. „Nu există dovezi că permisul prezentat autorităților italiene ar fi fost unul fals. Inculpatul a mai fost oprit, anterior, în trafic și niciodată nu s-a constatat că documentul ar fi fals”, a mai precizat avocatul. De asemenea, acesta a subliniat că, în opinia apărării, nu ar fi fost îndeplinite condițiile necesare pentru trimiterea în judecată. „Nu sunt dovedite exigențele de trimitere în judecată, astfel că se poate dispune achitarea inculpatului”, a concluzionat apărătorul. Infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere este prevăzută de Codul penal și poate fi sancționată cu pedeapsa închisorii sau cu amendă penală, în funcție de circumstanțele concrete ale faptei. În cazul lui Chihlimbar Brătianu, judecătorii au apreciat că stabilirea pedepsei și instituirea unui termen de supraveghere reprezintă o măsură suficientă pentru atingerea scopului educativ al sancțiunii. Cu toate acestea, inculpatul nu s-a prezentat la termenul de apel, iar pentru următorul termen se va emite un mandat de aducere. Un bărbat din Vaslui a fost prins, pe teritoriul Italiei, cu un permis care se presupune că ar fi fals, dar nu vrea să facă pușcărie. Împotriva bărbatului s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, precum și obligația muncii neremunerate în folosul comunității.

Costel Alexe cumpără microbuze electrice cu 134.000 de euro bucata! Consiliul Județean Iași va achiziționa 5 autovehicule și va plăti peste 670.000 de euro

costel-alexe-cumpara-microbuze-electrice-cu-134000-de-euro-bucata!-consiliul-judetean-iasi-va-achizitiona-5-autovehicule-si-va-plati-peste-670.000-de-euro

Costel Alexe intenționează să cumpere microbuze electrice cu 134.000 de euro pe bucată. Consiliul Județean Iași a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar contractul are ca obiect „Achiziția de microbuze electrice pentru elevi”. Este vorba despre cinci autovehicule. Valoarea contractului este estimată la suma de 3.443.329 de lei, fără TVA, aproximativ 674.459 de euro, fără TVA. Președintele CJ, Costel Alexe, vrea să cumpere microbuze electrice cu 134.000 de euro bucata După scandalul microbuzelor electrice achiziționate la suprapreț de Costel Alexe, adică la aproximativ 200.000 de euro bucata, acum, Alexe a scăzut prețul la 134.891 de euro bucata. Consiliul Județean Iași, condus de Alexe, a lansat, pe data de 9 martie 2026, procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul care prevede achiziționarea celor cinci microbuze electrice pentru elevi are o valoare totală de 3.443.329 de lei, fără TVA, aproximativ 674.459 de euro, fără TVA. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până la data de 9 aprilie 2026.  Banii sunt alocați prin Programul Național de Redresare și Reziliență. „Microbuze electrice de 16+1 locuri = 5 buc. Specificațiile tehnice, funcționale și de siguranță, dotările și echipările sunt cuprinse în Anexa prezentului caiet de sarcini și se constituie în cerințe minimale, respectiv termeni de referință, care sunt parte integrantă din documentația de atribuire. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în instrucțiunile către ofertanți/candidați”, este specificat în documentele de pe SEAP. Trebuie spus că, în luna august 2025, un scandal a izbucnit atunci când s-a demonstrat că președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a achiziționat microbuze electrice la un preț mult mai mare, de la firma Aveuro, într-o tranzacție controversată. Microbuzele electrice trebuie să aibă o autonomie de minimum 200 de kilometri Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), noile microbuze electrice trebuie să aibă o autonomie de minimum 200 de kilometri. „Timp de funcționare (disponibilitate) a produsului: autonomia de deplasare a microbuzului electric va fi de minimum 200 de kilometri. După 4 ani de funcționare și cunoscând rata de scădere a capacității, autonomia de deplasare va fi de minimum 150 de kilometri. Toate produsele trebuie să fie acoperite de garanție pentru cel puțin perioada solicitată pentru fiecare produs. Perioada de garanție începe de la data recepționării produselor de către Autoritatea contractantă. Termenul de livrare a microbuzelor este de maximum 45 de zile calendaristice de la data emiterii Ordinului administrativ de începere a livrărilor bunurilor contractuale de către beneficiar”, mai este specificat în documentele de pe SEAP. Totodată, obiectivul specific al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din județul Iași. „Obiectivul specific al prezentei proceduri de achiziție îl constituie îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi în județul Iași, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea unui număr de 5 microbuze școlare «verzi» (electrice), ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum electric redus”, scrie în caietul de sarcini al procedurii de licitație. În acest sens, Costel Alexe cumpără microbuze electrice pentru elevi cu 134.000 de euro bucata, iar licitația a fost lansată pe SEAP. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Iată momentul impactului din accidentul rutier de la Bălțați! Două persoane au fost rănite – VIDEO

iata-momentul-impactului-din-accidentul-rutier-de-la-baltati!-doua-persoane-au-fost-ranite-–-video

În această seară a avut loc un accident rutier în Bălțați, unde două mașini au intrat în coliziune. În urma impactului, au fost rănite două persoane, iar momentul producerii accidentului rutier a fost surprins de o cameră de supraveghere. „Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos intervin pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs în satul Bălțați, comuna Bălțați. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime conștiente, neîncarcerate. La locul evenimentului acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Misiunea este în dinamică. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași monitorizează evoluția situației și va reveni cu date suplimentare, dacă acestea vor fi disponibile”, a transmis ISU Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Accident grav la Bălțați. Mai multe autoturisme sunt implicate – EXCLUSIV, UPDATE

accident-grav-la-baltati.-mai-multe-autoturisme-sunt-implicate-–-exclusiv,-update

În urmă cu putin timp a avut loc un accident rutier la Bălțați, județul Iași. din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că au fost implicate două autoturisme în coliziune. În urma impactului, au fost înregistrate 3 victime. UPDATE: Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, două persoane au fost rănite usor. De asemnenea, șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. „Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos intervin pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs în satul Bălțați, comuna Bălțați. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime conștiente, neîncarcerate. La locul evenimentului acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Misiunea este în dinamică. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași monitorizează evoluția situației și va reveni cu date suplimentare, dacă acestea vor fi disponibile”, a transmis ISU Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cum s-a produs tragedia din Iaşi. Trei ambulanţe au încercat să ajungă la bebeluşul născut prematur

cum-s-a-produs-tragedia-din-iasi.-trei-ambulante-au-incercat-sa-ajunga-la-bebelusul-nascut-prematur

Un bebeluş născut prematur a murit într-o localitate din Iaşi pentru că ambulanţa nu a putut ajunge la el. Salvatorii mai aveau doar doi kilometri, când autospeciala a rămas împotmolită în noroi, pe un drum judeţean care n-a fost asfaltat niciodată. Culmea, în urmă cu două săptămâni, un bărbat din aceeaşi localitate a avut aceeaşi soartă. Şi atunci, Salvarea s-a blocat pe acelaşi traseu. Drumul este în grija celor de la Consiliul Judeţean, însă autorităţile se plâng, evident, de lipsă de bani. „Copilul era viu. A mai trăit copilul cam un sfert de oră. Era pe pieptul ei pus, ne-a explicat de la salvare cum să fac și așa am făcut. Dacă ajungea la timp cu incubatorul era salvat copilul”, spune Lăcrămioara Pal, mama femeii. Mama Anei Maria a fost cea care a cerut ajutor la 112 când, aproape de 1 noaptea, tânăra de 19 ani a intrat în travaliu. Cu doi kilometri înainte de casa gravidei, autospeciala a rămas, însă, blocată în noroi. A doua şi a treia salvare au pornit pe o rută ocolitoare, dar au ajuns şi ele prea târziu pentru bebeluşul născut prematur. „Dacă ar fi fost drumul bun, când s-a trimis prima ambulanță, ajungea în mai puțin de 30 de minute. Prematurul are nevoie de condiții deosebite de a fi preluat imediat de o echipă medicală, chiar pluridisciplinară, cu incubator. El are altfel, cum să vă spun, punctele vitale ale vieții, nu e ca un copil născut la termen. Închipuiți-vă, nici mașina de pompieri nu o să ajungă”, explică Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt SAJ Iași. Pe mai multe zone din drum s-au creat adevărate cratere Denivelările au ajuns să aibă și 25-30 cm pe aici nu mai poate înainta decât tractorul. Este a două oară în mai puţin de două săptămâni când o ambulanţă nu ajunge la un pacient din zonă din cauza aceluiaşi drum neasfaltat. În februarie, autospeciala a rămas împotmolită în noroi şi a fost scoasă doar cu ajutorul unui tractor trimis de primărie. Bărbatul de 53 de ani, la care fusese chemată, murise deja. „Nu îți poți imagina că se poate întâmpla în 2026 o asemenea situație. Am făcut rapoarte și de 7-8 ori pe an, răspunsurile s-au finalizat prin acele ordine. Ultimul răspuns e că acest drum e depus la CNI, au întocmit proiectul. De un an se necăjesc să obțină aviz pentru cele 2 poduri”, spune primarul. Între timp, cei de la Direcţia de Drumuri spun că depind de vreme şi că pot, cel mult, să pietruiască cei 5 kilometri de şosea impracticabilă. Au dat şi un termen: săptămâna viitoare. Reparaţiile costă însă 500.000 de lei, iar banii sunt aşteptaţi de la Consiliul Judeţean, administratorul drumului. „Drumuri fără bani nu am cum să fac și așa după ce pun aia 300 m cubi de piatră pe kilometru după 2 ploi va fi la fel pentru că așa e natură terenului. Asfaltul e un milion de euro pe km”, spune Ciprian Ciucan, director DJADP Iași. Un sfert din drumurile României sunt acoperite cu piatră sau pământ, arată ultimele date INS. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate