Accident rutier în zona localității Moțca. Trei persoane au fost implicate

În această seară, prin apel la numărul unic de urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Moțca, la intersecția DN 2 cu DN 28A. „Doi soți și un al treile pacient din cealaltă mașină, toți purtau centuri de siguranță. Sunt conștiente, stabili hemodinamic, par sa aibă contuzii minore, dar au fost explorați in totalitate și acum se afla încă in investigații”, a declarat dr. Delia Molocea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Pașcani. UPDATE: Șoferul unui autocamion (cetățean ucrainean) a fost găsit conștient și a fost evaluat medical de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean. În accident au mai fost implicate două persoane aflate într-un autoturism, șofer și pasager, ambii în vârstă de aproximativ 64 de ani. Aceștia erau conștienți, au fost preluați de un echipaj EPA și un echipaj SAJ tip B și vor fi transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. O altă victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 67 de ani, conducătorul unui alt autoturism, a fost găsit încarcerat, dar conștient. După extragere, acesta a fost preluat de echipajul SAJ cu medic și va fi transportat la spital. Știre inițială: La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descărcare și acordarea primului ajutor (ASAS) și o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, încadrate cu echipajele aferente, precum și două echipaje tip B și un echipaj tip C aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Iași, stația Pașcani. Echipajele de intervenție au ajuns la locul evenimentului în jurul orei 18:20. În accident au fost implicate două autoturisme și un autotren (TIR). În urma impactului au rezultat trei victime conștiente, dintre care una era încarcerată. Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia în condiții de siguranță. Victima a fost descarcerată, conștientă și predată echipajelor medicale SAJ pentru evaluare și transport la unitatea spitalicească. Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului. Recomandări preventive pentru participanții la trafic: •Adaptați viteza la condițiile de drum și trafic; •Păstrați distanța de siguranță între autovehicule; •Evitați depășirile riscante și manevrele bruște; •Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive; •Acordați atenție sporită în zonele de intersecție și pe drumurile naționale intens circulate; •În cazul producerii unui accident, apelați imediat numărul unic de urgență 112 și nu părăsiți locul evenimentului. Cazu a rămas în atenția autorităților pentru efectuarea cercetărilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește că respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv în trafic pot salva vieți. Informații despre comportamentul în situații de urgență: www.fiipregatit.ro Descarcă aplicația DSU – fii informat, fii pregătit! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Meci de poveste la Iași! România – Belgia în Campionatul European

După meciul pierdut în Germania acum o săptămână, România este mare favorită acasă împotriva belgienilor. Jucătorii celor două echipe sunt extrem de motivați în ciuda condițiilor meteorologice. Toată lumea se așteaptă la un spectacol de cel mai înalt nivel pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. Lotul României este format din următorii jucători. 1. Iulian Hartig (CS Dinamo), 2. Ștefan Buruiană (SC Albi), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Marius Antonescu (Narbonne), 5. Andrei Mahu C (Massy), 6. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Eduard Cioroabă (CS Dinamo), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Dănuț Jipa (CS Rapid), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 12. Fonovai Tangimana (CS Dinamo), 13. Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), 14. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 15. Nicolas Onuțu (CS Annonay) Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara),17. Alexandru Savin (CS Rapid), 18. Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), 19. Matthew Tweddle (CS Rapid), 20. Dragoș Ser (SCM USV Timișoara), 21. Ștefan Iancu (SCM USV Timișoara), 22. Daniel Plai (SCM USV Timișoara), 23. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare) Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Incendiu în comuna Comarna. Flăcările au cuprins o casă

Aproape de miezul nopții, în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Iași au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în comuna Comarna, sat Comarna. La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), cu un efectiv de 16 pompieri militari. La fața locului a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Comarna. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și în trei încăperi ale locuinței, existând pericolul de propagare la vecinătăți. În urma incendiului au ars aproximativ 100 de metri pătrați de acoperiș din structură de lemn, cu învelitoare din tablă, precum și bunurile din cele trei încăperi afectate. De asemenea, au fost distruse aproximativ 150 de metri pătrați de vegetație uscată din proximitatea imobilului. Proprietarul locuinței a suferit un atac de panică și intoxicație ușoară cu fum, fiind preluat de echipajul de prim ajutor calificat, evaluat la fața locului și transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Prin intervenția promptă a pompierilor au fost protejate și salvate restul locuinței, precum și anexele gospodărești aflate în imediata apropiere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum defect sau neprotejat termic față de materialele combustibile, pe fondul observării cu întârziere a incendiului și al cantității mari de materiale combustibile existente. Măsuri de prevenire a incendiilor în locuințe Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă: •verificați periodic instalațiile electrice și nu utilizați conductori sau aparate defecte; •nu suprasolicitați prizele și evitați improvizațiile la instalațiile electrice; •utilizați cu atenție sistemele de încălzire și păstrați o distanță sigură față de materialele combustibile; •curățați și verificați periodic coșurile de fum și asigurați-vă că sunt izolate corespunzător față de elementele combustibile; •nu lăsați focul deschis sau aparatele de gătit nesupravegheate; •dotați locuința cu detectoare de fum și, dacă este posibil, cu stingătoare de incendiu. În cazul producerii unui incendiu, evacuați imediat locuința și apelați numărul unic pentru situații de urgență 112. Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor poate atrage sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește cetățenilor că prevenirea situațiilor de urgență este esențială pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului. Informații despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma www.fiipregatit.ro Descarcă aplicația DSU – fii informat, fii pregătit! Prin profesionalismul și promptitudinea intervențiilor, pompierii ieșeni rămân permanent la datorie pentru siguranța comunității. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Din actele de urmărire penală a reieșit că, pe parcursul lunii februarie 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc și mare risc, prin metoda „dead drop”. În urma percheziției domiciliare efectuate de polițiști, la data de 14 februarie, au fost descoperite și ridicate aproximativ 3,1 kilograme canabis și aproximativ 50 de grame cocaină (drog de mare risc). Ulterior, au fost identificate locații de tip dead-drop, unde ar fi amplasat droguri, în vederea comercializării ulterioare. La data de 14 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Incendiu în Bazga! O casă a fost cuprinsă de flăcări

Sâmbătă, 14.02.2026, un incendiu a izbucnit în localitatea Bazga. Din informațiile obținute de reporterii BZI, o casă a fost cuprinsă de flăcări. UPDATE „Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Iași intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în satul Răducăneni – Bazga, comuna Răducăneni. La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), cu un efectiv de 16 pompieri militari. La fața locului acționează și echipajul de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Răducăneni, care sprijină intervenția pentru limitarea și lichidarea incendiului. Intervenția este în desfășurare. Vom reveni cu detalii în funcție de evoluția situației operative. Măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe Pentru reducerea riscului producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă: •Verificați periodic instalațiile electrice și nu utilizați conductori sau prize defecte ori improvizate; •Nu suprasolicitați rețeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori de mare putere; •Curățați și verificați coșurile de fum și canalele de evacuare a fumului; •Nu lăsați focul deschis, sobele sau aparatele de încălzire nesupravegheate; •Păstrați materialele combustibile la distanță sigură față de sursele de căldură; •Supravegheați copiii și nu le permiteți să se joace cu focul sau cu aparate electrice; •Este recomandată instalarea detectoarelor de fum și de gaze, precum și dotarea locuinței cu un stingător. Nerespectarea măsurilor de prevenire poate conduce la producerea unor incendii cu consecințe grave și poate atrage sancțiuni conform legislației în vigoare. În cazul producerii unei situații de urgență, apelați imediat numărul unic 112. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași face apel la responsabilitatea fiecărui cetățean pentru prevenirea situațiilor de urgență și protejarea vieții, bunurilor și mediului. Informații utile despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma: www.fiipregatit.ro Descarcă aplicația DSU – fii informat, fii pregătit!”, au declarat reprezentanții ISU Iași. Știre inițială: La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție. Cauza producerii incendiului este încă necunoscută. Momentan nu s-au raportat victime. Revenim cu detalii! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Imagini din biserică. Colegii Dianei, în uniformă, la căpătâiul acesteia. A fost înhumată cu onoruri militare – FOTO, VIDEO

Astăzi, sute de persoane îi vor conduce pe ultimul drum pe Sorin, Diana și micuța Ilinca, cele trei suflete care s-au stins în accidentul rutier de la Ciortești. Cei trei vor fi înhumați împreună la Cimitirul „Eternitatea” din Vaslui. Andreea, sora tânărului, a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care anunță ultimele detalii. „14 februarie, ora 12.00 – slujba de înmormântare la Biserica «Sfânta Parascheva» din Vaslui, urmând a pleca cu cortegiul funerar spre Cimitirul «Eternitatea»! …să îmi zică și mie cineva cu ce am greșit să îmi moară toată familia în patru luni! Singura mea dorință e să plec și eu cu voi, să fim toți împreună. Nu pot fără tine, frățiorule. La mama a fost cum a fost, dar la voi mi s-a desfăcut în bucăți inima, sufletul, totul! Te rog, ia-mă și pe mine sus cu tine, te rog! Nu mă uita jos, pe pământ…”, a postat sora lui Sorin Iacob. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Andreea rupe tăcerea după înmormântare! Atac fără precendent după ce fratele, cumnata și nepoțica ei au murit: Nu m-am izbit săgeată sa omor oameni chiar dacă poate au greșit!

Cele trei suflete care au pierit în accidentul de la Ciortesti au fost astăzi înhumate. Andreea, sora lui Sorin Iacob a lanadat un atac fără precedent și lasă de înțeles ca moartea fratelui, cumnatei și nepoatei dar ar fi putut fi evitată. Într-un mesaj postat pe rețele de socializare, tânăra spune ca de-a lungul timpului s-a întâlnit cu situații similare, dar a evitată o eventuală tragedie. “Astazi,mi-am îngropat fratele,cumnata și nepoțica! „Astazi mi-am pierdut identitatea,rostul vieții,bucuria și orice mai însemna cuvântul “viata”! Fratele pentru mine a fost lumina mea,dragostea mea curata,bunătatea mea și echilibrul meu moral!Nu pot exprima în cuvinte de fapt în ce adâncitură m-a adus pierderea fratelui meu!Si ei aveau Mercedes tot S,model nou,dar așa a fost ghinionul să plece cu mașina mea,un Audi A8 care le-a adus sfârșitul!Am sute de mii de km făcuți în viața asta,și am întâmpinat cazuri de intrat pe contrasens,dar am redus eu și am ferit,nu m-am izbit săgeata,să omor oameni chiar dacă poate au greșit!Se grăbeau să ajungă la morfologie,să își vadă ultimele poze cu fetița în burtică…se putea evita moartea,puteau fi răniți dar nu morți!Au murit 3 oameni,și am rămas intr-o suferință acută ce doare extrem de tare!Nu îmi mai găsesc liniștea nicăieri pentru ca oriunde m-aș duce inima mea își caută frățiorul!Nu știu ce voi face,ca de azi nu mai am nici un minim poftă de viață!”, a postat Andreea pe rețele de socializare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un lup a fost văzut în Iași. Imagini incredibile

Un lup a fost văzut astăzi, 14.02.2026, dinspre satul Petresti spre Golăești. Habitatul natural al lupului cuprinde toată suprafața țării, chiar dacă prigonit de om s-a refugiat în zonele montane. Avem o faună bogată de ungulate (căprioare) și de mistreți. Silviu Chiriac, specialist în carnivore mari, ne-a spus de mult ca este puțin probabil să NU avem lup în județ având în vedere suprafața mare împădurită din Codrii Iașilor. Lupii au fost la ei acasă în codri noștri, cu prezența confirmată până în anii 80. De asemeni lupi au fost semnalați și în alte zone neașteptate în ultimii ani, cum ar fi în Ialomița. Lupul este un mamifer discret, aflat în vârful lanțului trofic, și care joacă un rol esențial în echilibrul unui ecosistem. Omul, în ignoranța sa, a intervenit brutal în anii 60 căutând să stârpească lupii prin vânătoare și împrăștierea de cadavre otrăvite. Bineînțeles, lucrurile nu au mers conform planului: au fost eradicate până în ziua de azi cele 4 specii de vulturi native în România, iar eliminarea lupului din multe areale a dus la răspândirea, tot naturală, a șacalului (pe care lupul îl vânează activ în teritoriul lui). Sunt mai multe scenarii posibile pentru ce vedem în filmare, presupunând ca este confirmată ca din județ. Ar putea fi și un lup cehoslovac, specie de câine foarte asemănătoare fizic. Comportamentul nu pare a sugera asta, deși starea fizică foarte bună nu e caracteristică lupului sălbatic. Ar putea fi și adus intenționat, dar acest lucru ar constitui o ilegalitate și încă o intervenție umană. Ca și la urs, reapariția lupului este cel mai probabil o revenire naturală a speciei în arealul său anterior. Indiferent care este situația, dacă se confirmă, noi ne bucurăm! Ar fi un semn de ecosistem sănătos, și o reparație față de ce a făcut omul acestei specii demne la jumătatea secolului trecut. Ca și la urs, omul trebuie să fie responsabil și să a măsuri minime de precauție (de genul, să aibă câini la stână, gard electrificat, gestioneze deșeurile corect etc.). Nu este nici într-un caz motiv de panică, cu atât mai puțin pentru drumeți, lupii, prezenți în toate masivele muntoase turistice, fiind în ziua de azi animale foarte discrete și retrase. Amintim și ca lupul este o specie strict protejată la noi și ca împușcarea sau vătămarea exemplarelor se pedepsește penal inclusiv cu închisoarea. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cuplurile din Iași s-au căsătorit de Valentines Day – FOTO, VIDEO

Pe data de 14 februarie 2026, de Ziua Îndrăgostiților, nouă cupluri din Iași au decis să își unească destinele. Astfel, sâmbătă, de la ora 11:00, primarul Mihai Chirica a oficiat cununia civilă, iar mirii au primit un certificat de căsătorie special pentru a-și aminti toată viața de momentul unic. Numărul căsătoriilor pe data de 14 februarie este mai mare față de anul 2025, când au fost doar 5. De asemenea, pe data de 24 februarie 2026, de Dragobete, este posibil să fie programate alte căsătorii. Zilele următoare ar trebui să fie depuse dosarele. Nouă cupluri se vor căsători de Ziua Îndrăgostiților, la Iași Astăzi este o zi specială pentru nouă cupluri din Iași, nu doar pentru că este Ziua Îndrăgostiților, ci pentru că atunci au ales să își spună „Da” pentru a se căsători. În ultimii ani, a devenit un obicei pentru anumite cupluri să se căsătorească în ocazii speciale, care simbolizează iubirea. Totuși, cele mai multe căsătorii sunt în lunile mai, august și septembrie. Oficierea de sâmbătă va fi făcută de către primarul Mihai Chirica, iar la Starea Civilă vor fi făcute amenajări cu ocazia sărbătorii internaționale. Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare celebrată la nivel internațional de foarte multă lume. Desigur că fiecare cultură are tradiții diferite pentru a sărbători acest eveniment. „Avem deja programate 9 căsătorii pe data de 14 februarie, la Starea Civilă din Iași. Am discutat deja cu domnul primar, iar el ne-a confirmat faptul că va fi prezent în ziua respectivă să oficieze căsătoriile. Vor fi pregătite mici amenajări, în funcție de buget: baloane și un certificat special cu ocazia zilei de 14 februarie. Oficierile vor începe de la ora 11:00 și vor continua în funcție de cum sunt programate”, a declarat Marius Bodoga, directorul executiv al DLEP Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Incendiu în Iași! Un apartament a luat foc

Pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 al unui imobil de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, în municipiul Iași. La locul solicitării au acționat echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj de prim ajutor calificat și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 16 pompieri militari. Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Salvatorii au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea reaprinderii și înlăturarea oricărui pericol pentru locatari. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm supravegherea permanentă a aparatelor de gătit aflate în funcțiune și evitarea utilizării acestora în condiții de neatenție sau oboseală. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate