Doi frați din Iași sunt trimiși în judecată pentru trafic de droguri. Se visau mari dealeri, dar poliția le-a stricat planurile!

doi-frati-din-iasi-sunt-trimisi-in-judecata-pentru-trafic-de-droguri.-se-visau-mari-dealeri,-dar-politia-le-a-stricat-planurile!

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT, Serviciul Teritorial Iași, a emis, la finalul lunii aprilie 2025, un rechizitoriu prin care doi frați din Iași au fost trimiși în judecată pentru fapte legate de traficul și deținerea de droguri de risc și de mare risc. Din probatoriu reiese că activitatea infracțională s-a desfășurat în luna februarie 2025 și a implicat vânzarea repetată de canabis către mai multe persoane. Doi frați din Iași sunt trimiși în judecată pentru trafic de droguri La data de 30 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au finalizat urmărirea penală și au emis rechizitoriul într-un dosar care vizează infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, precum și infracțiunea de deținere de droguri, fără drept, pentru consum propriu. În cauză sunt inculpați frații Andrei Buțugan și Cristian Buțugan. Potrivit actului de sesizare a instanței, în luna februarie 2025, anchetatorii au constatat mai multe acte materiale de vânzare a canabisului, drog de risc, către diferite persoane. Activitatea a fost una repetată și organizată, ceea ce a condus la încadrarea juridică a faptelor ca trafic de droguri de risc în formă continuată. În cazul lui Andrei Buțugan, procurorii DIICOT arată că acesta a intermediat sau realizat vânzarea unor cantități de canabis prin intermediul fratelui său, Cristian. Conform probatoriului, la data de 6 februarie 2025, Andrei a vândut unei persoane cantitatea de 0,49 grame de canabis pentru suma de 70 de lei. A doua zi, pe 7 februarie 2025, acesta a vândut unei alte persoane aproximativ 3,04 grame de canabis pentru suma de 230 de lei. Tot în data de 7 februarie 2025, în urma unei percheziții domiciliare efectuate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Iași, au fost descoperite substanțe interzise. Au fost găsite 50,4 grame de canabis, încadrat ca drog de risc, dar și două punguțe, învelite în staniol, care conțineau 1,52 grame de cocaină, drog de mare risc, substanțe deținute fără drept, pentru consum propriu. Prin același rechizitoriu, procurorii DIICOT Iași au dispus trimiterea în judecată și a lui Cristian Buțugan. Acesta este acuzat de trafic de droguri de risc în formă continuată, precum și de deținere de droguri fără drept, în vederea consumului propriu. Conform probelor de la dosar, Cristian a desfășurat, împreună cu fratele său, o activitate infracțională, constând în vânzarea mai multor cantități de canabis, dar și în deținerea de droguri pentru consum personal. Frații Buțugan își recunosc faptele, așa cum reiese din rechizitoriu În fața instanței de judecată, Andrei Buțugan a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. De asemenea, inculpatul și-a exprimat dorința de a beneficia de o pedeapsă cât mai redusă, invocând situația sa familială, acesta având patru copii minori. În acest context, instanța a constatat îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, procedură care poate conduce la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere recunoașterea faptelor în integralitate, așa cum au fost consemnate în actul de sesizare. Și Cristian Buțugan a recunoscut faptele săvârșite în fața instanței de judecată. Recunoașterea acuzațiilor este un element care va fi avut în vedere de instanța de judecată la individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală. De asemenea, inculpații pot beneficia de o eventuală reducere suplimentară a pedepsei în situația în care formulează un denunț care contribuie la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în consumul sau traficul de droguri. Consumul de droguri este un fenomen complex, care implică utilizarea substanțelor interzise pentru oferirea unei stări de euforie sau de bine. Aceste substanțe se consumă sub diferite forme, inclusiv inhalare, ingestie sau injectare. Consumul de droguri poate avea efecte variate asupra sănătății și bunăstării individului, iar consecințele pot fi atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Doi frați din Iași au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri de risc și de mare risc. Bărbații pot beneficia de o reducere a pedepsei, deoarece sunt judecați conform procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii. Cei doi se află în libertate și așteaptă decizia finală a instanței de judecată. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Primăria Iași începe demolarea Podului Aurel Vlaicu. Rute alternative recomandate

primaria-iasi-incepe-demolarea-podului-aurel-vlaicu.-rute-alternative-recomandate

Podul Aurel Vlaicu de peste pârâul Ciric va rămâne închis pentru traficul rutier și pietonal, după ce autoritățile locale au dat ordinul de începere a lucrărilor de demolare și reconstruire a acestuia. Construcția, situată în apropierea intersecției dintre străzile Aurel Vlaicu, Ignat, Ion Creangă și șoseaua Ciric, va fi înlocuită complet pentru a îmbunătăți siguranța și accesibilitatea zonei. Noul pod va avea o lungime de 11,60 metri și o lățime de 15,40 metri, fiind parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a cartierului Doi Băieți. Modernizarea include și strada Aurel Vlaicu, între intersecția cu străzile Ion Creangă și Ignat și limita administrativă a Municipiului Iași cu comuna Holboca. Autoritățile estimează că lucrările vor fi finalizate până la începerea anului școlar 2026-2027, astfel încât traficul rutier și pietonal să fie reluat în siguranță. „Podul Aurel Vlaicu de peste pârâul Ciric va rămâne închis pentru că: am dat ordinul de începere a lucrărilor de demolare și reconstruire a podului Aurel Vlaicu, aflat lângă intersecția dintre strada Aurel Vlaicu, strada Ignat, strada Ion Creangă și șoseaua Ciric. Reconstruirea podului Aurel Vlaicu, cu o lungime de 11,60 metri și o lățime de 15,40 metri, face parte dintr-un proiect de modernizare a zonei Doi Băieți inclusiv a străzii Aurel Vlaicu între intersecția cu străzile Ion Creangă și Ignat și limita administrativă a Municipiului Iași (cu comuna Holboca). Finalizarea lucrărilor este prevăzută până la începerea anului școlar 2026-2027! Vă mulțumesc pentru înțelegere și susținere!”, a transmis primarul Mihai Chirica. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Incendiu în comuna Holboca! Flăcările au cuprins o casă – LIVE VIDEO, UPDATE

În urmă cu puțin timp a izbucnit un incendiu în satul Dancu, comuna Holboca. Din primele infomații deținute de reporterii BZI, se pare că flăcările au cuprins o casă. UPDATE: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, detalii cu privire la starea victimelor din incendiu. „Incendiu la o locuință de aprox 100 mp Dancu, 2 victime, pacienta sex F, 76 ani, arsură membrul inferior drept aprox 9 % s.c., intoxicație cu monoxid de carbon, conștientă, preluată de echipaj TIM și pacient sex M, 77 ani, intoxicație cu monoxid de carbon, conștient, preluat de EPA D2 , ambii transportați la UPU Sf. Spiridon. La locul solicitării s-au deplasat 2 module de stingere, TIM și 1 echipaj EPA”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași. „În urma unui apel prin SNUAU 112, în Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, echipajele Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Iași au fost alertate pentru a interveni la stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Dancu, comuna Holboca. La fața locului se deplasează două autospeciale pentru stingere, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, mobilizând un total de 15 pompieri militari. Echipajele de pompieri se află în prezent la locul incendiului și intervin pentru lichidarea acestuia. În urma incendiului au rezultat două victime, evacuate la ajungerea echipajelor de salvatori, ambele conștiente, o femeie care prezintă arsuri la nivelul membrelor inferioare și un bărbat intoxicat cu dioxid de carbon. Cele două persoane au fost preluate de către echipajele medicale, în vederea transportării la spital. Misiunea este in dinamică. Vom reveni cu informații în măsura în care acestea vor fi disponibile”, transmite ISU Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

LIVE VIDEO – Ce fonduri europene va accesa Primăria Iași în 2026! Un proiect prin inteligența artificială va fi implementat în municipiu – LIVE TEXT

live-video-–-ce-fonduri-europene-va-accesa-primaria-iasi-in-2026!-un-proiect-prin-inteligenta-artificiala-va-fi-implementat-in-municipiu-–-live-text

Primarul Mihai Chirica va susține astăzi, 4 februarie, la ora 12:00, o conferință de presă în Sala Mare, la care sunt așteptați reprezentanți ai presei și cetățeni interesați. Printre subiectele discutate se numără: Fonduri europene pentru noul POR; Inteligența artificială și aplicarea acesteia în administrație; Alte teme administrative și de dezvoltare a orașului. Principalele declarații ale primarului Mihai Chirica: „Suntem sub presiune în ceea ce privește constituirea bugetului pentru anul 2026. Avem o atenție deosebită și în implementarea proiectelor pe care le avem în lucru. Veștile nu au încetat să apară: s-a reușit semnarea contractului de finanțare prin noul POR. Aplicarea acestui program a început, însă, cu foarte mare întârziere. Un obiectiv la care ținem foarte mult este efectuarea unor lucrări de punere în siguranță a Catedralei Mitropolitane. Am găsit această soluție prin finanțări nerambursabile, în parteneriat cu Arhiepiscopia Iașilor. Valoarea proiectului este de 24,9 milioane de lei. Și, sigur, reabilitarea spațiului din zona Teatrului Național. În primul rând, va crește suprafața spațiului, iar mutarea cubului rămâne o promisiune de care nu mă voi dezice. Se va realiza desființarea parcării de autovehicule din partea Teatrului Național și introducerea în parc a statuii lui Miron Costin, precum și desființarea circulației din jurul acestei statui. De asemenea, va avea loc punerea în valoare a fațadelor clădirilor, conectarea acestora cu designul parcului Național și, nu în ultimul rând, transformarea într-un spațiu pietonal a traseului dintre strada Brătianu și strada Săvescu. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 30,6 milioane de lei. Ieri s-a validat proiectul prin care va fi reabilitat energetic un pachet de școli din Iași, cu o valoare de 118 milioane de lei. Pot să amintesc că a fost avizat și proiectul privind reabilitarea liniilor de tramvai între Triumf și Fundație. Introducerea inteligenței artificiale în administrația publică. Era și timpul, nu este o ironie. Aceasta nu substituie factorul uman, iar toate demersurile vor fi făcute în temeiul legii. Mai multe instituții își doresc să utilizeze inteligența artificială în favoarea ieșenilor. În acest sens, vrem să înființăm un centru municipal pentru managementul datelor urbane. Partenerii noștri includ universități precum USV, Gheorghe Asachi, Cuza, dar și UMF. Scopul este să creăm un bloc centralizat în care să adunăm toate datele. Nu suntem la începutul acestui demers și așteptăm să ni se alăture și alți parteneri. Prin fonduri europene, avem accesate 6 milioane de euro pentru procesul de digitalizare, inclusiv pentru implementarea inteligenței artificiale. Se lucrează la depoul din Dacia. Astăzi avem ședința de progres. Au început forajele. Anul acesta este un an al marilor provocări, atât în ceea ce privește austeritatea, cât și demararea unor proiecte mari. Nu mai putem aștepta. Referitor la Sala Polivalentă, nu consider că am fost tratat cum trebuia. Noi am depus documentația în același timp cu Stadionul Dinamo, dar vom vedea ce se va întâmpla pe parcurs. Se pare că noi, moldovenii, suntem destinați să ne luăm destinul în propriile mâini. Referitor la o viitoare scutire a apei: Poate că cei care iau aceste decizii nu se uită la vuietul public. Problema apei și a canalizărilor rămâne, pentru că este un produs vital. Nu am nimic cu operatorul, aceasta este o încercare democratică de a stopa infuzia de prețuri. Iașul ar trebui să încaseze și redevența de la Apa Vital, dar nu o face. Am spus nu – nu am încasat redevența pentru că acest lucru ar fi dus la creșterea facturilor, iar povara ar fi căzut tot pe umerii oamenilor, lucru pe care nu ni-l dorim. Repet: sunt aproape 70.000 de pensionari. Știți câți pensionari au pensii mai mari de 5.000 de lei? Vă spun eu: 534 de pensionari. Despre ce vorbim noi? Nu rezolvăm nicio problemă, pentru că din 70.000 de pensionari, 35.000 au sub 3.000 de lei garantat. Aici este marea problemă a poporului român. Nu vom anula beneficiile pentru pensionari. Nu am rezolva nimic. Eu zic că atunci când se ia o decizie, trebuie să intri într-un supermarket și să te uiți la o bunicuță, cum alege produsul, cum dă deoparte bio și se duce pe marginea cealaltă. Acolo este România adevărată și reală, pe care trebuie să o protejăm. Persoanele cu pensia minimă sunt aproape 5.000, iar acești pensionari își plătesc impozitele, își cumpără medicamentele și mai trebuie să și mănânce. Trebuie însă să fim corecți și în raportarea persoanelor cu dizabilități. Mai bine de jumătate dintre ele nu au dizabilități reale. Dacă statul român găsește soluția pentru a face o sortare reală, eu voi fi primul care va face propunerea de scutire la plata pentru persoanele cu dizabilități reale. Dar până atunci, să facem liniște asupra numărului acestora. Eu i-aș cere domnului Rogobete și prim-ministrului Bolojan să tragă la răspundere toate persoanele sau comisiile care au emis documente pentru persoanele care nu au dizabilități și să facă astfel încât banii să fie restituiți. Decizia privind diminuarea Fondului de salariu cu 10 la sută mi se pare normal. Sunt peste 35 de mii de oameni care au muncit 35 și 45 de ani în noștre condiții, nu ca acum, și care nu depășesc pensia de 2500 de lei. Nu sunt pe principiul scăderii salariilor cu creșterii pe performanță.” Referitor la decizia PNL cu privire la faptul că, înainte de ședințele de Consiliu Local, se va decide în partid ce se votează de PNL și ce nu, primarul Mihai Chrica a transmis că inclusiv majoritatea pe care o are în CL nu va fi afectată. „E o chestiune. Nu este în pericol coaliția locală. PNL își face analiza, dar în biroul local, și la fel face și PSD. La fiecare CL ne consultăm cu reprezentantul partidului Mișcarea Populară, și la fel fac și celelalte partide”, a spus primarul.

Prof. univ. dr. Silviu Gurlui, deputat AUR, mărturia cutremurătoare despre drama unei familii din Iași

prof-univ-dr.-silviu-gurlui,-deputat-aur,-marturia-cutremuratoare-despre-drama-unei-familii-din-iasi

Prof. univ. dr. Silviu Gurlui, deputat AUR, a transmis un mesaj dur și profund emoționant, după ce a luat contact direct cu drama unei familii din satul Pădureni, județul Iași. Impresionat de suferința extremă a doi soți imobilizați la pat, lipsiți de orice sprijin și blocați într-un hățiș birocratic fără ieșire, parlamentarul atrage atenția asupra lipsei de empatie a instituțiilor statului și asupra efectelor reale ale deciziilor administrative asupra oamenilor vulnerabili. „Toată noaptea am fost în telefon cu aceste persoane din Pădureni, Iași. Am fost oripilat să văd și să aud poveștile celor doi soți, Elena și Paul, vegheați în genunchi de copilul lor, Ovidiu, de 35 de ani, care a albit atât să arate ca părinții lui. Fiind depășit total de situație, plângea lângă tatăl lui, Paul. Tatăl lui plângea și el că nu are nimic și nimeni să-i mai întindă o mână de ajutor. E imobilizat la pat: fractură de bazin, demență și multe altele pe care nu le-am mai reținut. În stânga lui e mama, fixată de pat cu un AVC care a paralizat-o. Și stă în pat așa cum o vedeți. Supraponderală și alte boli cronice grave. Nu le-am mai contorizat. N-au bani de medicamente, n-au medicamente, n-au lemne, n-au nimic. Dar astfel de situații ați mai văzut probabil și câte mai sunt oare în toată țara? Problema de aici începe: în august a avut AVC, a urmat o istorie de film horror. În toamnă au venit din Iași în satul Pădureni, la casa părintească, să-l îngrijească pe tatăl lor, pe bunicul lui Ovidiu. Acesta tocmai a decedat cu câteva săptămâni în urmă în această casă. Din toamnă au cerut să li se facă buletin. Pentru a-și face dosarul de stabilire a gradului de handicap și să aibă un venit de aici plus asistent personal, doamna Elena a trebuit să obțină toate actele. De la buletin, care a durat peste o lună, până la programarea la Direcția de Asistență Socială și până să fie prima întâlnire au durat oare câte luni? Multe. Între timp, ei nu au mai beneficiat de nimic, că a intrat „victorioasa” Ordonanță a austerității Bolojan. Așa cum mi-a menționat Ovidiu, personalul de la Direcția Socială din Tătărași, Iași, i-a spus că deja trebuie refăcut dosarul (pe partea neurologică, probabil să reconfirme evoluția AVC-ului) și să o aducă pe doamna la comisie la ei!!! Deci așa ceva numai în spectacolele horror poți vedea. Deși în dosar se scrie clar de către medicul de familie că persoana este imobilizată la pat, iar doctorul specialist neurolog a menționat ce a avut. Posibil să mai fie scăpări legislative, scăpări în dosar, presiune publică cu foarte multe cazuri medicale care cer sprijin legal la Direcția Socială, posibil, dar să ceri persoanelor în așa stare să se deplaseze la zeci de km să fie văzută de comisie este peste așteptări. Nu s-au inventat în acest secol alte forme de evaluare? Paul, cu fractură de bazin, încă nu a înaintat dosarul. Însă era total fără speranță că mai apucă să vadă rezolvată și problema lui. La cum se mișcă lucrurile, mi se pare că trăim un film turnat în peșteră. O fi asta evoluție? La câteva ore după această discuție, dimineața am ridicat în Parlament situația lor și situația tuturor celor plimbați în așa fel prin instituțiile române. Voi înainta interpelări și voi cere clarificări la ministere și la toate instituțiile locale pentru a aplica legea și pentru a găsi soluții umane. Suntem oameni! A dispărut oare în noi orice urmă de toleranță, empatie și omenie față de semeni??? Sigur, familia are nevoie de orice, o pâine, câteva medicamente, câteva lemne să se încalzească, pamperși. Dar e deja un vis să se mai gândească la așa ceva”, a transmis prof. univ. dr. Silviu Gurlui, deputat AUR. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Momentul în care șoferul de taxi a adormit la volan după ce a consumat alcool și a blocat intersecția

momentul-in-care-soferul-de-taxi-a-adormit-la-volan-dupa-ce-a-consumat-alcool-si-a-blocat-intersectia

Marți după-amiază, 3 februarie, traficul urban din Iași a fost serios perturbat din cauza unui incident neobișnuit și periculos. Un taxi a blocat linia de tramvai pe traseul 9, în zona Rond Vechi CUG, sens de deplasare spre Târgu Cucu, forțând un tramvai să staționeze temporar până la rezolvarea situației. Poliția a fost alertată imediat și a intervenit rapid, reușind să gestioneze eficient incidentul și să restabilească circulația normală. Ajunși la fața locului, polițiștii au descoperit șoferul taxiului adormit în autoturism, în intersecția din apropierea agenției BRD CUG. Verificările cu aparatul alcooltest au arătat o valoare de 1,71 mg alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” și ulterior la IML pentru recoltarea probelor biologice. Rezultatele finale au indicat o alcoolemie de 1,67‰ în aerul expirat și peste 3‰ în sânge. Incidentul a fost provocat de consumul excesiv de alcool, care a determinat șoferul să leșine în timp ce aștepta schimbarea semaforului. Din fericire, întârzierile cauzate în trafic au fost minime, însă situația putea degenera rapid într-un accident cu consecințe grave. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Razie a polițiștilor local pe strada Silvestru din zona Gării! Șoferii au fost amendați, iar mașinile ridicate

razie-a-politistilor-local-pe-strada-silvestru-din-zona-garii!-soferii-au-fost-amendati,-iar-masinile-ridicate

Polițiștii locali din Iași de la Ridicări au intervenit astăzi, 4 februarie 2026, pe strada Silvestru din zona Gării, unde mai multe mașini erau parcate neregulamentar, chiar în dreptul indicatoarelor care interzic staționarea. De obicei, prima bandă din zona respectivă este blocată de către mașinile parcate neregulamentar. Astfel, polițiștii locali au ridicat 4 autoturisme și au amendat restul șoferilor, care în cele din urmă și-au mutat mașinile de pe strada Silvestru. Trei dintre cele patru autoturisme ridicare sunt din alte județe precum Suceava, Botoșani sau Brăila. „Am primit sesizări de la primărie, probabil oamenii din zonă au avut probleme constant și au făcut reclamații la Primăria Iași. Astfel am dispus ridicarea a patru autovehicule de pe strada Silvestru, iar colegii mei au aplicat sancțiuni la restul conducătorilor auto din zonă. Într-adevăr apar probleme, deoarece prima bandă este constant blocată de mașini”, a transmis Marius Gheorghieș, polițist local din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Zeci de șoferi sancționați în Iași după controlul Poliției Transporturi și R.A.R.

zeci-de-soferi-sanctionati-in-iasi-dupa-controlul-politiei-transporturi-si-rar.

În data de 3 februarie, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român (R.A.R.), au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității desfășurării transportului rutier în regim de „TAXI”, închiriere și transport alternativ, în zona Stației CF din Iași. În cadrul controlului, au fost legitimate 75 de persoane și verificate 75 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, dintre care 41 conform OUG nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.718 lei. Unul dintre conducătorii auto verificați a fost scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți. Dreptul său de a conduce a fost suspendat temporar conform legislației în vigoare. Totodată, 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice au fost oprite din circulație, iar certificatele lor de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Exemple concrete ale abaterilor: O femeie de 39 de ani a fost surprinsă conducând pe sensul opus la intrarea în rondul Piața Gării. Aceasta a fost sancționată cu amendă de 1.215 lei, iar permisul i-a fost reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile. Acțiunea polițiștilor și a reprezentanților R.A.R. face parte dintr-un demers continuu de creștere a siguranței în traficul rutier urban și de prevenire a abaterilor în transportul public și privat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

LIVE VIDEO – Interese majore pentru clădirea abandonată de pe strada Sărărie! Două incendii au avut loc la imobil în doar 24 de ore

live-video-–-interese-majore-pentru-cladirea-abandonata-de-pe-strada-sararie!-doua-incendii-au-avut-loc-la-imobil-in-doar-24-de-ore

Un nou incendiu a izbucnit la clădirea abandonată de pe strada Sărărie din municipiul Iași, la doar câteva ore după ce aceeași clădire fusese cuprinsă de flăcări. Cele două evenimente în mai puțin de 24 de ore ridică suspiciuni privind un posibil foc pus intenționat. Zona în care se află imobilul este extrem de valoroasă din punct de vedere imobiliar, iar procedurile legale pentru demolarea clădirii sunt de lungă durată. Astfel, interesul pentru terenul și clădirea respectivă este considerabil, iar incendiile repetate nu par deloc întâmplătoare. Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași s-au deplasat rapid la fața locului pentru a limita extinderea flăcărilor și a proteja clădirile din vecinătate. Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea imobilului și să respecte indicațiile pompierilor. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, însă nu este exclusă nici varianta unui foc pus intenționat. Cercetările sunt în desfășurare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un soldat profesionist a revenit din misiune în Kosovo, pe terenul de fotbal! Alexandru Marin va fi noul atacant de la USV Iași

un-soldat-profesionist-a-revenit-din-misiune-in-kosovo,-pe-terenul-de-fotbal!-alexandru-marin-va-fi-noul-atacant-de-la-usv-iasi

Fotbalistul profesionist Alexandru Marin (37 de ani), actualmente și soldat în cadrul Armatei Române, s-a întors după 6 luni de misiune în Kosovo și va reveni pe terenul de fotbal. Acesta face parte din Batalionul 151 Infanterie „Războieni”, cunoscuți drept și „Lupii Negri”. Alexandru Florin a plecat, în luna august, în misiune în Kosovo, iar pe data de 31 ianuarie s-a întors acasă. Acesta urmează să semneze un contract cu echipa de fotbal USV Iași, care evoluează în Liga a 3-a din România. Soldatul a mai jucat în trecut pentru echipa din Iași. Soldatul Alexandru Marin a revenit după 6 luni din Kosovo Pentru Alexandru Marin, cele 6 luni din Kosovo au trecut rapid, însă dorul de casă a fost cel mai apăsător, în special pentru fiul său de 11 ani, care este de asemenea fotbalist. La început a avut dificultăți de acomodare, însă a trebuit să își facă treaba de militar. „Am avut onoarea de a reprezenta România și Armata României într-un context internațional, iar acest lucru m-a motivat să dau tot ce am mai bun. În misiunea externă mi-am îndeplinit atribuțiile conform pregătirii primite în Armata României, alături de colegii mei. Am acționat cu responsabilitate, disciplină și respect față de partenerii noștri. Misiunea a fost o experiență foarte importantă pentru mine. Am învățat ce înseamnă disciplina, munca în echipă și asumarea responsabilității, valori esențiale în Armata României. A fost o misiune solicitantă, dar pregătirea primită și sprijinul colegilor au făcut diferența. Am acționat mereu conform procedurilor și mandatului stabilit. A fost dificil la început, deoarece era prima dată când am plecat atât de mult departe de casă. Fiul meu, de 11 ani, mi-a simțit lipsa foarte mult, mai ales că și el este fotbalist – atacant. Când am ajuns acasă, el a fost primul care m-a întâmpinat. Nu este ușor, însă suntem pregătiți pentru aceste lucruri. Situația din Kosovo este liniștită, nu au fost probleme de-a lungul celor 6 luni”, a precizat Alexandru Marin. Revine și pe terenul de fotbal Alexandru Marin este în activitate din anul 2011, când a trecut la fotbalul profesionist la Poli Iași. Acesta a mai avut ulterior perioade în care a jucat la Juventus București, FCM Dorohoi, Gloria Buzău, Miroslava, Foresta Suceava. Atacantul a evoluat cel mai mult la nivel de Liga 2. Deși ajuns la 37 de ani, Alexandru Marin încă mai poate oferi calitate pentru o formație de Liga a 3-a din România. Acesta va semna în următoarele săptămâni cu USV Iași, cu care va începe pregătirea pentru reluarea campionatului. „Acum voi avea o perioadă de pauză, după ce am revenit la Iași, și voi semna cu cei de la USV Iași. Mă voi concentra pe antrenamente, să dau ce am mai bun pentru echipă și să atingem obiectivele din acest sezon. Consider că încă mai am lucruri de oferit fotbalului și mereu am făcut-o cu pasiune și responsabilitate”, a mai adăugat Alexandru Marin. Soldatul Alexandru Florin a terminat cu bine misiunea din Kosovo, iar de acum se va putea axa și pe meciurile de fotbal de Liga a 3-a. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate