Noi gropi au răsărit pe bulevardul Carol I din Copou. Zona de lângă linia de tramvai este brăzdată de șanțuri

noi-gropi-au-rasarit-pe-bulevardul-carol-i-din-copou.-zona-de-langa-linia-de-tramvai-este-brazdata-de-santuri

Șoferii se confruntă cu probleme, după ce noi gropi au răsărit în asfaltul de pe bulevardul Carol I din Copou, lângă liniile de tramvai. Mai exact, gropile au apărut la intersecția bulevardului Carol I cu strada Mihai Costăchescu, imediat după stația Triumf. În zona respectivă au mai fost probleme în ultimii ani, din cauza circulației. Materialul rezistă doar câteva luni. Acum, reprezentanții CTP Iași au anunțat că vor face din nou intervenții. Au apărut din nou gropi în asfaltul de pe bulevardul din Copou Asfaltul de lângă liniile de tramvai a cedat complet în mai multe locuri, iar în loc au rămas gropi de chiar și 20 de centimetri adâncime, pline de apă. Pe imagini se observă și cum bucăți de asfalt rupte au rămas în gropi. În urmă cu câteva luni, mai mulți șoferi și-au distrus mașinile în același loc, iar acum, istoria s-ar putea repeta. De asemenea, vatmanii trebuie să circule cu prudență pentru a nu risca să deraieze la porțiunile respective. „Astfel de probleme apar în special în zonele cele mai circulate și unde nu s-a făcut întreținerea necesară. Noi știm deja unde sunt probleme și circulăm cu viteză redusă ca să nu deraiem și să punem în pericol călătorii”, a precizat un vatman de la CTP Iași. De asemenea, și șoferii sunt nemulțumiți de situație, iar aceștia se tem că vor avea pagube serioase la mașini din cauza stării tehnice a drumului. „Eu, dacă nu sunt atent, îmi distrug mașina. Rămân cu roata acolo la ce gropi sunt. Nu mi se pare normal să fie așa drum pe un drum principal din oraș. Păi, dacă așa arată pe Copou, ce așteptări să avem la periferie?”, a spus Robert Olaru, un tânăr din Iași. CTP trebuie să facă intervenții de urgență Reprezentanții companiei de transport au transmis că, în această perioadă, echipele vor interveni pentru reparații. Totuși, este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, având în vedere temperaturile geroase anunțate în următoarele zile. Primăria Iași a înaintat un proiect privind reabilitarea liniilor de tramvai dintre Biblioteca Centrală Universitară (BCU) și stația Triumf. Pe Copou, liniile de tramvai au o vechime de 30 de ani. Astfel, vor fi reabilitați 1.416 m linie de tramvai, 1.416 m rețea fir de contact, 6.076 mp trotuare, 2.589 mp spații verzi. „CTP Iași monitorizează permanent starea infrastructurii din zonele pe unde circulă mijloacele de transport public, inclusiv în proximitatea liniilor de tramvai. Echipele noastre sunt prezente pe teren și, în momentul în care sunt identificate astfel de degradări ale carosabilului, situațiile sunt semnalate și se intervine în cel mai scurt timp posibil, în funcție de condițiile meteo existente. Precizăm că zilele trecute au fost efectuate lucrări de remediere în zona Canta, unde au apărut situații similare. Pentru zona stației Triumf din Copou, intervențiile sunt programate pentru această noapte sau, cel târziu, mâine, dacă condițiile meteorologice vor permite realizarea lucrărilor de asfaltare în condiții de siguranță și durabilitate”, a transmis Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași. Gropile din asfalt pun în dificultate șoferii care circulă în Copou. Autoritățile trebuie să găsească soluții înainte să fie provocate incidente. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Maria Blaj, femeia omorâtă de fiul ei la Butea, a fost înmormântată. Criminalul ar putea rămâne ani mulți după gratii

maria-blaj,-femeia-omorata-de-fiul-ei-la-butea,-a-fost-inmormantata.-criminalul-ar-putea-ramane-ani-multi-dupa-gratii

Femeia omorâtă de fiul ei la Butea a fost condusă pe ultimul drum. Aceasta a fost înhumată în cimitirul din sat, vineri dimineață. Fiul criminal se află în spatele gratiilor și ar putea rămâne acolo o lungă perioadă de timp Maria Blaj, femeia omorâtă de fiul ei la Butea, a fost condusă pe ultimul drum. Vineri dimineață, la ora 09:00, a avut loc slujba de înmormântare. Rudele acesteia s-au adunat pentru a-și lua rămas bun, asta în timp ce fiul criminal se află după gratii. Gabriel Blaj, bărbatul de 33 de ani care i-a fost călău, a lovit-o cu un lemn în cap, iar după ce femeia s-a stins, individul ar fi întreținut relații sexuale cu cadavrul. Gabriel era consumator cronic de alcool, la fel ca mama și tatăl lui. Tatăl acestuia este imobilizat la pat pentru că este o persoană cu handicap, iar lunar primește o indemnizație. Banii pe care acesta îi încasa erau cheltuiți în mare parte pe băutură. Astfel, părinții lui Gabriel beau cot la cot cu acesta, până când nu mai știau de ei. Pentru că Gabriel era observat, adesea, în compania mamei sale, într-o stare avansată de ebrietate, localnicii au bănuit că între cei doi ar putea exista și relații intime. Maria Blaj, femeia omorâtă de fiul ei la Butea, a fost înmormântată Anchetatorii au făcut câteva precizări. „La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi ucis mama. La fața locului, în imobilul din comuna Butea, județul Iași, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie de 64 ani, decedată, precum și un bărbat de 33 ani, bănuit de comiterea faptei. O echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări. Precizăm faptul că din verificările efectuate a rezultat faptul că nu au fost emise ordine de protecție provizorii, ordine de protecție și nici nu au fost sesizări. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Alina Elena Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru omor Ulterior, individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar mai apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în dosarul de urmărire penală nr. 43/260/P/2026, privind pe inculpatul Blaj Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub forma infracțiunii de omor calificat. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Blaj Gabriel pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 28.01.2026 și până la data de 26.02.2026, inclusiv”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Iași. Maria Blaj, femeia omorâtă de fiul ei la Butea, a fost înmormântată în cimitirul din sat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Iașul, capitala avocaturii în Moldova, este în topul pe țară! Totuși, sunt mulți avocați care renunță la profesie!

iasul,-capitala-avocaturii-in-moldova,-este-in-topul-pe-tara!-totusi,-sunt-multi-avocati-care-renunta-la-profesie!

Iașul este capitala avocaturii în Moldova și ocupă un loc important în topul numărului de avocați din țară. Iașul se află în clasament după București, Cluj și Timiș, cu sute de profesioniști activi în instanțe, parchete și secțiile de poliție. Deși municipiul Iași concentrează cei mai mulți practicieni, în restul județului numărul acestora scade vizibil, iar presiunile financiare și concurența acerbă determină tot mai mulți avocați să se retragă din sistem. Capitala avocaturii în Moldova, Iași, urcă pe locul 4 la nivel național la numărul de specialiști în drept Județul Iași ocupă locul al patrulea la nivel național în ceea ce privește numărul de avocați activi, fiind devansat doar de București, Cluj și Timiș. Datele recente arată o concentrare semnificativă a profesioniștilor dreptului în municipiul Iași, dar și diferențe notabile între centrele judiciare din județ, în special în raport cu instanțele aflate în subscripția Curții de Apel Iași. Municipiul Iași rămâne principalul pol juridic al județului. Aici sunt înregistrați 458 de avocați care profesează la nivelul instanțelor de judecată, în timp ce 362 de avocați își desfășoară activitatea preponderent la parchete și în relația cu secțiile de poliție. Aceste cifre confirmă rolul dominant al Iașului în peisajul juridic regional, orașul fiind sediul Curții de Apel, care are în subscripție două tribunale și mai multe judecătorii. „Este normal ca cei mai mulți avocați să fie în municipiul Iași, iar pe lângă instanțele din subscripția Curții de Apel Iași să fie un număr direct proporțional cu locuitorii”, a declarat Iulian-Constantin Cațarschi, prodecan al Baroului Iași. Numeroși avocați pe rolul instanțelor din subscripția Curții de Apel Iași În contrast, instanțele din subscripția Curții de Apel Iași, situate în diferite localități ale județului, atrag un număr mai redus de avocați. De exemplu, la Pașcani sunt înregistrați 206 avocați care activează la instanță și 186 care lucrează la parchete și la secțiile de poliție. Deși Pașcaniul este al doilea centru urban ca importanță din județ, diferența față de municipiul Iași rămâne semnificativă, atât ca volum de cauze, cât și ca atractivitate profesională. La Hârlău, cifrele sunt și mai mici: 180 de avocați activează la instanță, iar 111 sunt prezenți în activitatea de urmărire penală, la parchete și în relația cu poliția. Situația reflectă nu doar dimensiunea mai redusă a zonei, ci și numărul mai mic de dosare, precum și resursele financiare limitate ale justițiabililor din mediul rural. În ceea ce privește localitatea Răducăneni, se numără 178 de avocați care figurează la instanță, iar peste 120 își desfășoară activitatea în zona parchetelor și a structurilor de poliție. Chiar dacă aceste valori indică o prezență constantă a avocaților, ele rămân sub nivelul municipiului Iași și confirmă tendința de concentrare a profesiei în marile centre judiciare. Tot mai mulți specialiști renunță la profesia de avocat Paradoxal, deși județul Iași se află în topul național ca număr de avocați, tot mai mulți aleg să se retragă din sistem. Motivele sunt în principal financiare. Costurile ridicate ale profesiei, chirii pentru birouri, taxe către barou, contribuții obligatorii și cheltuieli administrative sunt greu de susținut, mai ales pentru avocații la început de profesie. „Există avocați care renunță la această profesie, iar motivele sunt diverse. Considerentele financiare sunt principalul motiv al retragerii. Unii aleg să se reprofileze”, a adăugat prodecanul. În acest context, unii avocați aleg să își suspende activitatea, să se reorienteze profesional sau să părăsească definitiv sistemul, în ciuda investițiilor făcute în formare. „Partea bună este că cei care aleg să se retragă din profesie pot reveni oricând”, a mai spus avocatul. Județul Iași rămâne, pentru moment, un centru juridic de referință la nivel național, însă provocările financiare și concurența intensă pun presiune tot mai mare asupra profesiei de avocat. Capitala avocaturii în Moldova, Iași, se află pe locul 4 la nivel național ca număr de avocați. Deși numărul avocaților din județul nostru este unul destul de mare, tot mai mulți apărători aleg să renunțe la această profesie. Avocații care aleg să se retragă din justiție se pot reîntoarce oricând. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Andrei Mocanu, un preot din Iași, a cerut ajutor pe Facebook pentru a plăti factura la căldură a bisericii: Nu pot pune presiune pe oamenii care pur și simplu nu au de unde

andrei-mocanu,-un-preot-din-iasi,-a-cerut-ajutor-pe-facebook-pentru-a-plati-factura-la-caldura-a-bisericii:-nu-pot-pune-presiune-pe-oamenii-care-pur-si-simplu-nu-au-de-unde

Un preot din Iași a cerut ajutor pe rețelele de socializare pentru a reuși să plătească factura pentru încălzirea bisericii. Părintele Andrei Mocanu, preot în satul Cucuteni, din comuna Lețcani, a ajuns la disperare după ce parohia a primit o factură la gaz de peste 5.000 de lei. Biserica din Cucuteni este un monument istoric, atestat prima oară în urmă cu 249 de ani, deși se bănuiește că a fost construită cu 100 de ani mai devreme. Preotul din Iași a cerut ajutor pe Facebook pentru a achita factura la gaz Un apel public lansat pe Facebook de preotul Andrei Mocanu, parohul bisericii din satul Cucuteni, comuna Lețcani, a atras atenția asupra dificultăților financiare cu care se confruntă comunitățile mici și îmbătrânite din județul Iași. Motivul pentru care preotul Andrei Mocanu a ajuns la disperare a fost o factură la gaz de peste 5.000 de lei, o sumă imposibil de acoperit din resursele unei parohii cu doar 69 de familii. „Nu mai putem singuri”, a scris preotul într-un mesaj sincer, postat pe rețelele de socializare. Pentru Parohia Cucuteni, unde majoritatea enoriașilor sunt vârstnici, iar 22 dintre familii sunt formate dintr-o singură persoană, văduve, suma a fost un adevărat șoc. Până acum, facturile lunare la încălzire nu depășiseră 2.000-2.500 de lei. De această dată, însă, suma de 5.026,28 lei a depășit cu mult posibilitățile parohiei. „Aici, 5.000 de lei înseamnă extrem de mult. Ca să achităm o astfel de factură, toate cele 69 de familii ar trebui să contribuie cu cel puțin 70 de lei fiecare. Pentru oamenii de aici, la pensiile pe care le au, acei bani înseamnă bugetul pe o săptămână”, a explicat preotul Andrei Mocanu pentru reporterii BZI. Biserica „Schimbarea la Față” din Cucuteni are dimensiuni apropiate unei catedrale și de aceea nu e suficient să se pornească centrala doar în ziua slujbei, ci trebuie încălzită constant. „Trebuie să pornesc încălzirea de vineri, ca duminică să avem 17-18 grade. Altfel, biserica rămâne rece”, a spus preotul. Apelul public și-a atins scopul: factura a fost achitată cu ajutorul unei tinere, încercate de boală, care a simțit să îi mulțumească lui Dumnezeu în liniște. Biserica din Cucuteni este monument istoric, atestat prima oară în urmă cu aproape 250 de ani Satul Cucuteni numără astăzi aproximativ 220 de locuitori. Când preotul Andrei Mocanu a venit aici, în urmă cu 12 ani, existau 135 de familii. Între timp, depopularea și îmbătrânirea au redus în mod dramatic comunitatea. „Comunitatea este cea mai mică și din punct de vedere demografic, dar și din punct de vedere al statutului social. Populația este foarte îmbătrânită, sunt foarte multe case părăsite, foarte multe case vechi; deși sunt case cu grădini mari, sunt părăsite pentru că nu s-a putut face dovada proprietății. Tot ce ține de moșia Cucuteni a aparținut boierilor, de la 1777, de când e atestată biserica și până acum; ea a traversat filiera danie-moștenire-căsătorie”, a explicat preotul paroh din Cucuteni. Biserica „Schimbarea la Față” din Cucuteni a fost ctitorită de boierul Matei Cantacuzino-Deleanu și este un monument cu o istorie bogată, fiind locul în care a fost înmormântat primul rector al Universității din Atena, Constantin Skhinas, dar și membri ai familiilor boierești fanariote. După cum atestă documentele vechi, o parte din moșia satului Cucuteni a fost stăpânită timp de două secole de boierii din familia Cantacuzino. În curtea bisericii se mai păstrează pietre funerare vechi, cu inscripții chirilice, unele datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În ciuda resurselor limitate, în ultimii ani, biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare. În 2009, Primăria Lețcani a alocat 50.000 de lei pentru reparații, iar alte fonduri au venit de la bugetul de stat. Biserica a fost resfințită în 2011, după ample lucrări de consolidare. Preotul Andrei Mocanu se dedică comunității sale Un moment important îl reprezintă pictarea integrală a bisericii, realizată în doar doi ani, despre care preotul Andrei Mocanu spune că este cea mai mare realizare aici, deoarece costurile totale pentru pictarea a 1.200 de metri pătrați depășeau cu mult posibilitatea comunității. Cu toate acestea, lucrările au fost duse la capăt prin donații discrete, uneori venite de la oameni care au descoperit biserica întâmplător și au simțit nevoia să ajute. Pentru locuitorii satului Cucuteni, biserica nu este doar un spațiu de rugăciune, ci un adevărat sprijin. În cadrul parohiei funcționează o casă socială, unde cei care participă la slujbă primesc o masă caldă, o inițiativă gândită ca un element de coeziune într-o comunitate aflată la limită. Andrei Mocanu recunoaște că slujirea într-o astfel de parohie nu poate susține financiar un preot. Este cadru didactic în învățământul universitar și preuniversitar, iar activitatea pastorală o face dintr-o dorință proprie de a lăsa ceva bun în urma sa. „Nu pot pune presiune pe oamenii care pur și simplu nu au de unde. Am ales să rămân aici pentru că am simțit că pentru asta am fost făcut. Fiecare preot de aici s-a zdrobit cum a putut. Faptul că am avut eu darul de a cunoaște oameni care să mă ajute să îmi îndeplinesc planurile aici este numai o minune din partea lui Dumnezeu. Am investit aici mulți bani, dar nu îmi pare rău, pentru că, până la urmă, nu iau nimic cu mine și Dumnezeu îți dă după măsura implicării tale”, a adăugat preotul. Andrei Mocanu, preotul din Iași care a cerut ajutorul pe rețelele de socializare pentru a reuși să achite factura pentru încălzirea bisericii, amintește cât de important este să lucrăm cu sufletul pentru oamenii care, de multe ori, văd în noi singura speranță rămasă.

Primăria Iași scoate la licitație peste 30 de locuri de parcare! Acestea sunt situate pe șase străzi din municipiu

primaria-iasi-scoate-la-licitatie-peste-30-de-locuri-de-parcare!-acestea-sunt-situate-pe-sase-strazi-din-municipiu

Primăria Iași scoate la licitație peste 30 de locuri de parcare. La începutul lunii februarie 2026, Direcția de Exploatare Patrimoniu, din cadrul administrației publice locale, va organiza șase proceduri de licitație cu strigare, în vederea închirierii unui număr de 37 de locuri de parcare pe șase străzi din Iași. Este vorba despre bulevardul Regele Ferdinand I al României, strada Sarmisegetuza, piața Voievozilor, strada Arcu, aleea Decebal și strada Petre Țuțea. Primăria Iași scoate la licitație în vederea închirierii peste 30 de locuri de parcare Municipiul Iași organizează, în data de 10 februarie 2026, ora 12:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu, licitația publică cu strigare pentru închirierea unui număr de 12 (douăsprezece) locuri de parcare cu numărul de la 1 la 12, situate în parcarea de reședință denumită bulevardul Regele Ferdinand I al României. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile: B1 și B2. Data limită de depunere a dosarelor: 05.02.2026, ora 13:00. Precizăm că inclusiv viceprimarul Iașului, Daniel Juravle, a anunțat organizarea procedurilor de licitație pentru străzile mai sus menționate. „Sunt organizate licitații pentru închirierea mai multor locuri de parcare pe bd. Regele Ferdinand I, str. Sarmisegetuza, Piața Voievozilor, str. Arcu, al. Decebal și str. Petre Țuțea”, a spus Daniel Juravle, viceprimarul Iașului. Și pe strada Sarmisegetuza, numărul 2A, primăria intenționează să închirieze două locuri de parcare. Licitația va fi organizată pe data de 10 februarie 2026, la ora 11:00. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile: D1-1, D1-2, D1-3, 253, 254, 259, 259A, 260, 260A și 261. Data limită de depunere a dosarelor: 05.02.2026, ora 13:00. Tot pe data de 10 februarie 2026, dar la ora 10:00, va fi organizată licitația cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numerele 2, 3, 10, 11, 20, 22, 25 și 26. Drept de participare au locatarii din blocurile A2 și A15. Și pe strada Arcu, strada Decebal și strada Petre Țuțea Municipiul Iași organizează, în data de 12 februarie 2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu, licitația publică cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numărul de la 5 la 12, situate în parcarea de reședință denumită strada Arcu, numărul 36. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile: Z9 și Z10. Data limită de depunere a dosarelor: 10.02.2026. Pe data de 12 februarie 2026, dar începând cu ora 11:00, va fi organizată și licitația cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numerele 1, 5, 10 și 19. Acestea sunt situate pe aleea Decebal, numărul 17. Trebuie menționat că sunt doar pentru locatarii din blocurile C8, C9, B5, B6, A8 și A9. Data limită de depunere a dosarelor este 10 februarie 2026, ora 13:00. În aceeași zi, dar de la ora 12:00, va fi organizată o altă procedură de licitație cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numărul 1, 5 și 17. În acest sens, drept de participare au locatarii din blocurile 832 și 919. Data limită de depunere a dosarelor: 10 februarie 2026, ora 13:00. Astfel, Primăria Iași scoate la licitație peste 30 de locuri de parcare pe șase străzi din Iași, iar procedurile sunt programate la începutul lunii februarie 2026. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Primăria Iași a început curățarea scaunelor din stațiile de transport public, după sesizarea BZI

primaria-iasi-a-inceput-curatarea-scaunelor-din-statiile-de-transport-public,-dupa-sesizarea-bzi

Iată că, după luni întregi în care ieșenii au stat în picioare lângă scaune ruginite, murdare și inutilizabile, a fost nevoie de un articol în presă ca să descopere și Primăria Iași ceea ce oamenii văd zilnic. Abia după ce BZI a semnalat problema, scaunele au început, brusc, să fie curățate — semn că, în Iași, infrastructura de transport public funcționează după un principiu simplu: dacă nu apare în presă, nu există. Ironia e că autoritățile susțineau deja că stațiile sunt „verificate periodic”. Probabil un „periodic” atât de rar, încât rugina a avut timp să-și facă buletin de Iași. Iar acum, după ce problema a devenit publică, totul se rezolvă miraculos, ca într-o piesă de teatru în care decorurile se schimbă doar când intră criticii în sală. Rămâne însă întrebarea retorică pe care mulți ieșeni o ridică: cum să observi starea scaunelor dacă nu folosești niciodată stațiile? E greu să vezi rugină când traseul zilnic e mai degrabă între birou și Duster-ul personal, nu între două linii de tramvai. Și e greu să înțelegi disconfortul călătorilor când singura validare publică a cardului de transport a fost făcută în fața camerelor, într-un moment festiv, nu într-un autobuz aglomerat la ora 7 dimineața. Acum, că scaunele sunt curățate, rămâne de văzut dacă această „mobilizare” va ține mai mult decât luciul de după prima ștergere. Pentru că problema reală nu e doar mizeria, ci faptul că între realitatea din teren și declarațiile oficiale pare să existe o distanță mai mare decât între două capete de linie. În final, ieșenii nu cer minuni. Doar scaune pe care să poată sta. Și autorități care să vadă problemele înainte să le vadă presa.

Șoferii care parchează pe Splai Bahlui vor fi amendați de polițiștii locali din Iași

soferii-care-parcheaza-pe-splai-bahlui-vor-fi-amendati-de-politistii-locali-din-iasi

Poliția Locală din Iași va demara o acțiune de disciplinare a șoferilor care parchează neregulamentar pe Splai Bahlui, după ce problema a fost semnalată de cetățeni și autorități locale. „Problema în trafic care a fost semnalată de oameni începând cu podul Metalurgie, inclusiv cartierul Grădinari. S-au montat separatoare de sens, dar în continuare se blochează o bandă pe sens. Am fost acolo, tot splaiul era plin de mașini parcate. Cred că o campanie a Poliției Locale i-ar disciplina să nu mai parcheze”, a transmis Ciprian Bostan, consilier local PNL. Primarul Mihai Chirica a completat: „Rog Poliția Locală să meargă pe ambele maluri”, subliniind necesitatea unor verificări și sancțiuni pentru a fluidiza traficul și a preveni blocarea benzilor de circulație. Conform legislației locale, șoferii care opresc sau parchează neregulamentar în zonele interzise, precum Splai Bahlui, riscă amenzi între 290 și 725 lei, în funcție de gravitatea contravenției, iar mașinile pot fi ridicate de autorități dacă blochează traficul. Citește și: Primele decizii ale aleșilor locali în 2026! Zeci de proiecte printre care și investiții imobiliare vor fi dezbătute și votate 

Peste 4.500 de cazuri de infecții respiratorii, raportate într-o săptămână în județul Iași. Din fericire, nu s-au înregistrat decese

peste-4500-de-cazuri-de-infectii-respiratorii,-raportate-intr-o-saptamana-in-judetul-iasi.-din-fericire,-nu-s-au-inregistrat-decese

Direcția de Sănătate Publică Iași anunță că, în săptămâna 19 – 25 ianuarie 2026, în județ au fost raportate 4.534 de cazuri de infecții respiratorii acute, în ușoară scădere față de săptămâna anterioară. Cele mai multe îmbolnăviri au fost infecții virale ale căilor respiratorii superioare, urmate de pneumonii și cazuri de gripă. În intervalul analizat, nu a fost înregistrat niciun deces, iar un singur caz de gripă a fost confirmat prin test PCR. Potrivit DSP, incidența cea mai mare a pneumoniilor s-a înregistrat la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, în timp ce gripa și infecțiile respiratorii acute au afectat în special copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. De asemenea, au fost raportate 255 de internări, reprezentând peste 5% din totalul cazurilor, cele mai multe fiind asociate infecțiilor respiratorii și pneumoniilor. „Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 19-25.01.2026, s-au înregistrat 4534 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 3,32% mai puține față de săptămâna 12 – 18.01.2026 (4690 cazuri): 3466 infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 916 pneumonii și 152 cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat, s-a înregistrat 1 caz de gripă confirmat prin test PCR. Tot în același interval, nu au fost înregistrate decese. Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru Pneumonii este la grupa de vârstă ≥65 ani, iar pentru Gripă și IACRS este la grupele de vârstă 5-14 ani. De asemenea, în săptămâna 19-25.01.2026, au fost raportate 255 internări, reprezentând 5,62% din numărul total de cazuri, cu 2 mai multe față de săptămâna 12 – 18.01.2026: IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 96; Pneumonii – internări – 92; Gripe – internări – 67; Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, din luna septembrie și până astăzi, 30 ianuarie 2026, s-au vaccinat 67.811 persoane din județul Iași, din care 65.404 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 2407 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la aceste farmacii”, a transmis Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cazul copilului de 4 ani găsit singur pe stradă, discutat în Consiliul Local Iași. Mihai Chirica: Hai să vedem cum folosim inteligența artificială în toate instituțiile publice

cazul-copilului-de-4-ani-gasit-singur-pe-strada,-discutat-in-consiliul-local-iasi.-mihai-chirica:-hai-sa-vedem-cum-folosim-inteligenta-artificiala-in-toate-institutiile-publice

Incidentul grav în care un copil de 4 ani a fost găsit singur pe stradă, în plină iarnă, după ce a plecat nesupravegheat de la grădiniță, a fost adus în discuție în timpul ședinței de Consiliu Local Iași. Aleșii locali au cerut clarificări privind măsurile de siguranță din unitățile de învățământ, dar și soluții pentru prevenirea unor situații similare pe viitor. „Am avut un mic incident nefericit cu plecarea acelui copil din grădinița Tătărași, dar întrebarea mea dacă există vreo situație cu paza în școli și dacă lucrurile sunt în regulă pt a preveni aceste situații”, a transmis Marian Dalban, consilier local PSD, în cadrul ședinței. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat că administrația locală este deschisă la colaborare și susține implementarea unor soluții moderne de securitate în instituțiile publice. „Noi suntem deschiși la orice colaborare. Mulțumim Poliției Locale pt cum s-a comportat. Eu știu că ați luat măsurile acolo la grădiniță, copilul e super tare, ăsta ajunge primar sigur. Băiatul este foarte precoce, deci trebuie susținut. Orice soluție găsiți noi o vom sprijini. Sunt sisteme de supraveghere atât de performante care, în momentul în care o persoană nu face parte din grădiniță – mama, tata, bunic – dă o alertă undeva. Hai să vedem ca, în procesul nostru de inteligență artificială, să îl facem în toate instituțiile publice. E foarte fain: dacă intră o persoană necunoscută, se dă o alertă. Da, vom ține cont”, a transmis Mihai Chirica, primarul municipiului Iași. Vă aducem aminte că un copil de 4 ani a fost găsit pe 13 ianuarie 2026 de polițiștii locali din Iași, în apropierea Pieței Chirilă, din cartierul Tătărași. Micuțul era îmbrăcat sumar, purta papuci de schimb de la grădiniță și se afla afară la o temperatură de minus 2 grade Celsius. Acesta plecase singur de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Iași, de pe strada Nicoriță, în timpul programului, fără ca personalul să observe dispariția lui. Polițiștii locali au reușit să comunice cu copilul, să refacă traseul acestuia și, după aproximativ 15 minute, l-au predat mamei sale, în siguranță. Citește și: Copil de 4 ani din Iași, găsit singur pe stradă de polițiști, după ce a plecat de la grădiniță în timpul programului. Era îmbrăcat doar cu un hanorac și în papuci de schimb Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală: Poliția și voluntarii au educat peste 300 de elevi din Iași

ziua-internationala-a-nonviolentei-in-scoala:-politia-si-voluntarii-au-educat-peste-300-de-elevi-din-iasi

Pe 30 ianuarie, cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, în cadrul proiectului „Scoate violența școlară din anonimat!”, au desfășurat o serie de activități educative și preventive în unități de învățământ din Iași și județul Iași. Astfel, au fost organizate: 4 activități la Liceul Universității Al. I. Cuza Iași, 2 activități în parteneriat cu Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași la Liceul Teoretic de Informatică Gr. Moisil Iași, 7 activități la Școala Gimnazială Prisăcani, comuna Prisăcani. În total, 319 elevi și 18 cadre didactice au participat la prezentări și discuții pe teme precum: forme de violență și infracțiuni comise de minori, consecințele legale și sociale ale traficului de droguri, răspunderea contravențională și penală a minorilor, recomandări preventive pentru siguranța în școli. Voluntarii Serviciului de Ambulanță Iași au demonstrat metode de prim ajutor și măsuri ce pot fi aplicate până la sosirea echipajelor medicale. De asemenea, elevii au primit pliante, afișe, stickere și plicuri pentru sesizarea cazurilor de violență școlară. La toate activitățile a fost difuzat spotul video „Scoate violența școlară din anonimat”, consolidând mesajul proiectului și importanța unui mediu școlar sigur și nonviolent. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate