Anamaria Florescu, iubita lui Costel Alexe, a obținut venituri lunare de până la 50.000 euro din sinecuri politice și contracte cu PNL

anamaria-florescu,-iubita-lui-costel-alexe,-a-obtinut-venituri-lunare-de-pana-la-50.000-euro-din-sinecuri-politice-si-contracte-cu-pnl

Anamaria Florescu, iubita lui Costel Alexe, a obținut venituri lunare de până la 50.000 euro din funcții și contracte publice. Este incă un caz de sinecură marca Costel Alexe pe care-l interesează numai îndestularea personală în timp ce județul Iași arată îngrozitor. Este cunoscut faptul că președintele CJ, Costel Alexe, și-a plasat, de-a lungul timpului, oameni-cheie în funcțiile de conducere ale instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Iași, care, la rândul lor, își urmăresc propriile interese. Este și cazul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași (DJADP), unde director este Ciprian Ciucan, iar soția acestuia, Giorgiana Ciucan, primește de la primăriile din județ contracte fără licitație. Firma proiectează drumurile pentru administrațiile publice locale. Ascensiune rapidă în funcții publice Anamaria Florescu, partenera șefului Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a ocupat în ultimii cinci ani mai multe funcții la stat și contracte de management extrem de bine plătite. După divorțul lui Alexe la sfârșitul anului 2020, Florescu a trecut printr-un traseu profesional diversificat, combinând sinecuri publice cu contracte pentru proiecte PNL și colaborări private. În 2020, Florescu a fost consilier al secretarului de stat Mircea Fechet la Ministerul Mediului, dar a ocupat și poziții în Consiliile de Administrație la IOR și ESZ Prahova. În paralel, a lucrat ca consultant la Camera Deputaților. În 2021, și-a continuat parcursul profesional în Autoritatea pentru Digitalizarea României, păstrând pozițiile la IOR și Delgaz Grid București. 2022 a menținut funcțiile în Autoritatea pentru Digitalizarea României și Delgaz Grid, iar în 2023 și 2024 a ocupat poziții de consilier la Secretariatul General al Guvernului și membru în Consiliul de Administrație la Compania Imprimeria Națională, în paralel cu Delgaz Grid. În iulie 2025, Florescu a devenit consilier în administrația publică la Senat, part-time, într-un cabinet parlamentar, fără a face parte din structura propriu-zisă a Senatului. Venituri impresionante din sinecuri politice și contracte cu PNL Veniturile Anamariei Florescu arată amploarea carierei sale: 2020: Ministerul Mediului: 66.905 lei CA IOR: 33.329 lei CA ESZ Prahova: 33.176 lei Consilier Camera Deputaților: 23.500 lei Total anual: 156.910 lei → medie lunară netă: 13.075 lei 2021: Autoritatea pentru Digitalizarea României: 107.031 lei CA IOR: 24.128 lei CA Delgaz Grid: 21.600 lei Total anual: 152.759 lei → medie lunară netă: 12.729 lei 2024: Secretariatul General al Guvernului: 39.865 lei CA Delgaz Grid: 43.200 lei CA CN Imprimeria Națională: 1.859 lei Contracte PNL pentru materiale de propagandă: 92.000 lei Contract management proiect cu FivePlus Solutions: 422.800 lei Total anual 2024: 599.724 lei → aproximativ 50.000 euro/lună Astfel, în 2024, combinând sinecurile publice cu contractele pentru proiecte PNL și colaborările private, Anamaria Florescu a obținut venituri lunare nete de peste 50.000 euro. Vizibilitatea relației și relevanța publică Relația cu Costel Alexe a fost păstrată în mare parte secretă. Abia în octombrie 2025, la balul Palatului Culturii din Iași, au apărut fotografii cu cei doi în primul rând, alături de Mihai Chirica, Alexandru Muraru și Adina Gîrjan. Ascensiunea rapidă și veniturile semnificative ale Anamariei Florescu ridică întrebări legate de modul în care funcțiile publice și sinecurile pot aduce câștiguri considerabile. Anamaria Florescu demonstrează un parcurs profesional neobișnuit în sectorul public, cu venituri nete lunare care, în 2024, au depășit 50.000 euro. Datele oficiale confirmă aceste câștiguri, evidențiind combinația între funcții publice, sinecuri și contracte pentru proiecte PNL, ceea ce o plasează printre cele mai bine remunerate persoane din administrația publică locală. Costel Alexe pare mai preocupat de angajarea iubitelor în anumite sinecuri politice decât lucrurile grave care se întâmplă în județul Iași cum ar fi bebelușii morți la Spitalul Sf. Maria pentru care absolut nimeni nu a răspuns! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Numărul pacienților cu gripă este în creștere, la Iași. Dr. Florin Roșu: Nu este târziu să ne vaccinăm

numarul-pacientilor-cu-gripa-este-in-crestere,-la-iasi-dr.-florin-rosu:-nu-este-tarziu-sa-ne-vaccinam

Numărul pacienților cu viroze respiratorii și gripă este în creștere în Iași, comparativ cu anii trecuți, avertizează dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”. El recomandă vaccinarea antigripală și respectarea măsurilor de prevenție pentru a reduce riscul de îmbolnăvire și perioada de convalescență. „Nu este târziu să ne vaccinăm! Suntem în plin sezon al virozelor respiratorii şi în consecinţă, în plin sezon gripal. Acest fenomen este mult mai accentuat comparativ cu anii trecuţi, înregistrându-se un număr considerabil mai mare de pacienţi. Totodată, numărul persoanelor care se adresează triajului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase” Sf. Parascheva” Iaşi şi care prezintă simptomatologie specifică virozelor respiratorii: angină („durere în gât”), rinoree („curge nasul”), tuse, mialgi (dureri musculare), artralgii este semnificativ mai mare. Să nu uităm că dacă pe lângă aceste simptome se asociază febra, se poate ridica suspiciunea de gripă – cea mai severă formă de viroza respiratorie. Recomandăm prezentarea cât mai repede la medic în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine şi iniţierea unui tratament adecvat,ţintit, în vederea unei perioade cât mai scurte de boala şi a unei perioade de covalescență cât mai scurte. În momentul de faţă, avem internaţi, în regim de spitalizare continua un număr de 21 pacienţi diagnosticaţi cu gripa, 17 cu viroze respiratorii de alte etiologii, 8 pacienţi cu pneumonie. Ca şi măsuri de prevenţie: evitarea spaţiilor aglomerate, mai ales în această perioadă, igiena corectă a mâinilor, alimentaţie bogată în fructe şi legume, purtarea măştii de protecţie dacă prezentăm simptome specifice virozelor respiratorii iar în ceea ce reprezintă gripă, singura măsură eficientă şi care şi-a dovedit eficacitatea în timp este vaccinarea”, a transmis dr. Florin Roșu, manager Spitalul Sf. Maria din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Dedeman a securizat contractual un teren de peste 12 hectare lângă Mall Moldova Iași

dedeman-a-securizat-contractual-un-teren-de-peste-12-hectare-langa-mall-moldova-iasi

Dedeman a securizat contractual un teren de peste 12 hectare lângă Mall Moldova Iași, cu termen final de achiziție martie 2026. Achiziția s-ar putea ridica la suma totală de 12 milioane de euro! Zona Moldova Mall pare să fie un nou ”El Dorado” pentru investitori. O mutare discretă, dar fermă, în una dintre cele mai dinamice zone comerciale din Iași Dedeman, cel mai mare retailer român de bricolaj și materiale de construcții, pregătește o nouă investiție strategică în municipiul Iași, într-o zonă care atrage tot mai multe branduri internaționale. Compania controlată de frații Dragoș și Adrian Pavăl a blocat deja, prin acte juridice, achiziția unui teren de mari dimensiuni situat în vecinătatea Mall Moldova, unul dintre cele mai ambițioase proiecte comerciale din regiune. Suprafața vizată depășește 12 hectare, iar documentele consultate indică faptul că tranzacția nu mai este una pur teoretică, ci se află într-un stadiu avansat, cu garanții înscrise oficial și termene clare pentru finalizare. Teren Dedeman Mall Moldova: tranzacție garantată prin ipotecă și clauze restrictive Terenul care face obiectul negocierii este deja rezervat exclusiv pentru Dedeman. Promisiunea de vânzare-cumpărare a fost înscrisă în cartea funciară la data de 16 decembrie 2025, iar documentul include o clauză de inalienabilitate, care blochează orice altă posibilă vânzare sau transfer către terți. Un element-cheie îl reprezintă ipoteca legală instituită în favoarea Dedeman SRL, în valoare de 1.210.420 euro. În practica pieței imobiliare, o astfel de garanție sugerează o valoare totală a tranzacției semnificativ mai mare, estimările indicând un prag ce ar putea depăși 12 milioane de euro, deși suma nu a fost confirmată oficial de părți. În actele cadastrale este menționat explicit termenul-limită pentru finalizarea tranzacției: „Se notează promisiunea de vânzare-cumpărare, cu obligația părților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 30.03.2026”. Cum a fost format terenul și unde este poziționat exact Suprafața de 121.042 metri pătrați este un teren intravilan situat pe latura estică a parcului comercial Mall Moldova, spre municipiul Iași. Forma actuală a proprietății este relativ recentă, terenul fiind constituit în decembrie 2025 prin comasarea a opt parcele distincte, fiecare având anterior număr cadastral separat. În prezent, terenul este neîmprejmuit și aparține integral societății Rinco Fin SRL, firmă cu sediul în Râmnicu Sărat, care figurează ca proprietar unic în documentele oficiale. Cine vinde terenul și ce profil financiar are compania Vânzătorul terenului este Rinco Fin SRL, societate controlată de Cosmin Ionuț Roșu. Firma activează în domeniul consultanței pentru afaceri și management și a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 166.000 lei, cu un profit net de 76.400 lei. Antreprenorul mai este implicat și în alte companii, precum Total Rinco Solutions SRL, Crossland Agroind SRL și BP Green SRL, aceasta din urmă fiind înființată în februarie 2025. De cealaltă parte, Dedeman SRL a încheiat anul 2024 cu venituri de 12,29 miliarde lei și un profit net de 1,63 miliarde lei, date care confirmă capacitatea financiară pentru investiții imobiliare de mare anvergură, precum cea din zona Mall Moldova. De ce devine zona Mall Moldova un magnet pentru marii retaileri Interesul Dedeman se înscrie într-un trend mai larg de concentrare a marilor jucători din retail în perimetrul Mall Moldova. Zona a cunoscut o creștere accelerată a atractivității, atât prin infrastructură, cât și prin potențialul comercial. Hornbach a semnat deja un antecontract pentru aproximativ 7,4 hectare aflate în spatele complexului, la un preț estimat de 120 euro pe metru pătrat. În apropiere funcționează un magazin Leroy Merlin, iar dezvoltatorii au anunțat și construcția unui magazin IKEA, consolidând zona ca un pol regional dedicat bricolajului și amenajărilor pentru locuință. Pentru Dedeman, o astfel de poziționare ar completa rețeaua deja existentă în județul Iași, unde compania operează trei magazine. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ceața a paralizat traficul în municipiul Iași. Se circulă bară la bară, în cozi de kilometri

ceata-a-paralizat-traficul-in-municipiul-iasi.-se-circula-bara-la-bara,-in-cozi-de-kilometri

Ceața densă a creat probleme serioase de trafic, joi dimineață, 29 ianuarie 2026, în municipiul Iași. Vizibilitatea scăzută i-a obligat pe șoferi să circule cu viteză redusă, iar în mai multe zone din oraș s-au format cozi de kilometri. Se circulă bară la bară pe principalele artere, mai ales la intrările și ieșirile din oraș, dar și în apropierea marilor intersecții. Din cauza condițiilor meteo, deplasarea se face cu dificultate, iar timpii de așteptare au crescut considerabil. Mulți șoferi au semnalat întârzieri, în special pe traseele către școli, instituții publice și zonele aglomerate. Polițiștii rutieri recomandă prudență, păstrarea distanței între autovehicule și folosirea luminilor de ceață. Meteorologii au emis o avertizare de ceață, valabilă pentru municipiul Iași și zonele învecinate, fenomen care poate reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri. Specialiștii avertizează că ceața poate favoriza apariția poleiului, iar condițiile de trafic pot rămâne dificile pe parcursul dimineții. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Gabriel Blaj, criminalul de la Butea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a omorât mama

gabriel-blaj,-criminalul-de-la-butea,-a-fost-arestat-preventiv-pentru-30-de-zile,-dupa-ce-si-a-omorat-mama

Gabriel Blaj, bărbatul de 33 de ani din comuna Butea, județul Iași, acuzat că și-a omorât mama, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată după ce anchetatorii au stabilit că acesta este principalul suspect într-o crimă care a șocat întreaga comunitate. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul de urmărire penală nr. 43/260/P/2026, privind pe inculpatul Blaj Gabriel, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub forma infracțiunii de omor calificat. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Blaj Gabriel pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 28.01.2026 și până la data de 26.02.2026, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Blaj Gabriel. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 377 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru procuror. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 28.01.2026, ora 17:50”, au transmis magistrații. Citește și: Îngrozitor! Gabriel Blaj, criminalul de la Butea, a întreținut relații intime cu cadavrul mamei sale. Cele mai negre bănuieli s-au adeverit, spre oripilarea tuturor  Gabriel Blaj și-a ucis mama și a încercat să inducă anchetatorii în eroare Inițial, individul a refuzat să recunoască fapta și a încercat să construiască un scenariu menit să îi ducă pe anchetatori pe o pistă greșită. Le-ar fi spus polițiștilor că mama sa ar fi fost adusă acasă în stare de inconștiență de o persoană necunoscută și că el nu ar avea nicio implicare. Ulterior, confruntat cu probele din dosar, Gabriel Blaj a recunoscut totul. Crima a avut loc într-un context familial extrem de degradat. Potrivit informațiilor apărute în anchetă, Gabriel Blaj era consumator cronic de alcool, la fel ca ambii săi părinți. Tatăl său este imobilizat la pat, fiind o persoană cu handicap, și primește lunar o indemnizație care ar fi fost cheltuită, în mare parte, pe băuturi alcoolice. În aceste condiții, părinții și fiul obișnuiau să consume alcool împreună până la pierderea controlului. Localnicii susțin că l-au văzut frecvent pe Gabriel în compania mamei sale, ambii aflați în stare avansată de ebrietate, ceea ce a alimentat, în timp, suspiciuni legate de o posibilă relație incestuoasă între cei doi. Aceste bănuieli aveau să se confirme în urma declarațiilor făcute de suspect în fața anchetatorilor. Gabriel Blaj ar fi recunoscut că a întreținut, de-a lungul timpului, relații intime cu mama sa, inclusiv după decesul acesteia, punând totul pe seama consumului excesiv de alcool. Inspectoratul de Poliție Județean Iași a transmis că, în data de 27 ianuarie, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi ucis mama. La fața locului a fost găsită o femeie de 64 de ani decedată și fiul acesteia, bănuit de comiterea faptei. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru omor, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Gabriel Blaj a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar anchetatorii urmează să stabilească dacă acesta avea discernământ în momentul comiterii faptei. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă de zeci de ani de închisoare. Criminalul de la Butea nu a reușit să-i păcălească pe anchetatori, iar acum va trebui să răspundă în fața legii pentru fapta care a îngrozit o întreagă comunitate. Citește și: Filmul crimei de la Butea. Gabriel Blaj a țesut un scenariu pentru a-și ascunde oribila faptă și relația incestuoasă pe care o avea cu mama lui Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Descoperire macabră în județul Iași. Un bătrân de 81 de ani a fost găsit mort pe un câmp. Fusese dat dispărut – EXCLUSIV

descoperire-macabra-in-judetul-iasi-un-batran-de-81-de-ani-a-fost-gasit-mort-pe-un-camp.-fusese-dat-disparut-–-exclusiv

O tragedie a zguduit localnicii din județul Iași! Conform informațiilor obținute de reporterii BZI, un bărbat în vârstă de 81 de ani, din comuna Balș, a fost găsit decedat în apropierea localităților Boureni și Cucuteni, într-o zonă de câmp cu vegetație înaltă și deasă. Potrivit polițiștilor din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați, bărbatul plecase de la domiciliu în data de 26 ianuarie și nu a mai revenit. Descoperirea trupului neînsuflețit a avut loc pe 27 ianuarie, în cadrul cercetărilor efectuate de oamenii legii. Pe corpul victimei nu au fost identificate urme vizibile de violență. Trupul bărbatului a fost preluat de familie și ulterior transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) din Iași pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului. Autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar rezultatele expertizei medico-legale vor clarifica circumstanțele în care s-a produs tragedia. „La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați, în cadrul cercetărilor efectuate au identificat un bărbat, decedat, într-o zonă de câmp, cu vegetație înaltă și deasă, între localitățile Boureni și Cucuteni. Bărbatul, de 81 ani, din comuna Balș, județul Iași, la data de 26 ianuarie a.c., a plecat de la domiciliul din comuna Balș și nu a mai revenit. Pe corpul acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis Alina Elena Mocanu, inspector principal de poliție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Au înflorit ghioceii! Ieșenii au surprins vestitorii primăverii, în grădinile din Mircea cel Bătrân

au-inflorit-ghioceii!-iesenii-au-surprins-vestitorii-primaverii,-in-gradinile-din-mircea-cel-batran

În grădinița unui bloc din cartierul Mircea cel Bătrân din municipiul Iași, trecătorii au surprins primii ghiocei înfloriți, simbol al trezirii naturii după iarnă. Ghioceii au atras deja atenția locuitorilor, care au făcut fotografii și au postat imagini cu micile flori albe apărute printre frunzele încă umede de după iarnă. Plantele preferă solurile umede și zonele semiumbrite, iar apariția lor marchează pentru mulți începutul unui sezon plin de culoare și prospețime în natură. Vă aducem aminte că florile delicate apar în general spre finalul iernii sau începutul primăverii și sunt cunoscute ca fiind „vestitorii primăverii” datorită apariției lor timpurii, chiar și sub stratul de zăpadă, când condițiile de temperatură sunt favorabile. Ghioceii sunt printre primele flori care răsar în sezon, iar vremea mai blândă din ultimele săptămâni a grăbit acest proces și în grădinile din România, inclusiv în Iași. Specialiștii atenționează însă că aceste flori sunt sensibile la schimbările climatice și, în unele zone, pot înflori neobișnuit de devreme, ceea ce poate afecta ciclul lor natural de repaus și dezvoltare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Sportul obsesiv trend inutil față de stilul de viață activ, divers și echilibrat

sportul-obsesiv-trend-inutil-fata-de-stilul-de-viata-activ,-divers-si-echilibrat

La modă, acum, este să faci Pilates, să alergi 5 kilometri la 6 dimineața și să promovezi, cu o ușoară mândrie, cum sportul a devenit noul tău „stil de viață”. Frecvent, nici nu mai contează atât de mult ce tip de exerciții faci, cât faptul că există o poză cu salteaua de yoga, o captură din aplicația de alergare sau un mic story care să confirme că ai fost „activ”. Altfel, riști să pari suspect de… relaxat. Trăim o perioadă în care mișcarea apare peste tot: în feed-uri, în conversații și în rezoluțiile de luni dimineață. Oboseala e aproape o dovadă de implicare, transpirația e semn că „ai muncit”, iar pauzele sunt privite cu o ușoară neîncredere. Dacă într-o zi nu ajungi la sală sau nu bifezi alergarea de dimineață, apare inevitabil întrebarea: „Dar azi chiar n-ai făcut nimic?”. Dincolo de glume și de presiunea subtilă de a fi mereu „în mișcare”, rămâne însă o întrebare medicală legitimă: cât de mult contează, de fapt, felul în care facem sport? E suficient să urmărim disciplinat o singură rutină sau corpul are nevoie de mai multă varietate decât credem? Un studiu recent, publicat în revista BMJ Medicine, a analizat date provenite din două mari cohorte americane, care au urmărit obiceiurile de viață ale participanților pe o perioadă de câteva decenii (20-25 de ani). În total, cercetătorii au inclus peste 110.000 de persoane, majoritatea adulți de vârstă mijlocie, monitorizând tipurile de activitate fizică practicate și legătura acestora cu riscul de mortalitate. Spre deosebire de multe cercetări anterioare, care s-au concentrat aproape exclusiv pe durata sau intensitatea exercițiilor, acest studiu a pus accent pe varietatea activităților fizice. Participanții au raportat dacă practicau una sau mai multe forme de mișcare, precum mersul pe jos, alergarea, ciclismul, înotul, antrenamentele de forță, sporturile cu rachetă sau alte activități recreative. Rezultatele au arătat că persoanele care practicau mai multe tipuri de activitate fizică aveau un risc mai mic de deces din orice cauză, comparativ cu cei care se limitau la o singură formă de mișcare. Mai exact, cei cu cea mai mare diversitate în activități prezentau un risc de mortalitate cu aproximativ 19% mai scăzut, chiar și atunci când nivelul total de efort fizic era similar. Un alt aspect interesant este că beneficiile diversității au fost observate independent de volumul total de activitate. Cu alte cuvinte, nu era vorba doar despre a face mai mult sport, ci despre a face sport diferit. Chiar și persoanele care nu atingeau cele mai ridicate niveluri de efort săptămânal, dar alternau activitățile, prezentau avantaje față de cele care repetau constant aceeași rutină. Cercetătorii sugerează că această varietate ar putea avea efecte benefice asupra mai multor sisteme. Diferitele tipuri de mișcare solicită mușchi diferiți, îmbunătățesc echilibrul, coordonarea și capacitatea cardiovasculară în moduri complementare și pot reduce riscul de suprasolicitare sau accidentări asociate cu exercițiile repetitive. De asemenea, diversitatea activităților fizice poate avea un impact pozitiv și asupra aderenței pe termen lung. Oamenii sunt mai predispuși să rămână activi atunci când mișcarea nu devine monotonă, iar acest lucru se poate traduce într-un stil de viață mai activ pe termen lung, nu doar într-o perioadă scurtă de entuziasm. Un alt studiu publicat recent în „The Lancet”, bazat pe analiza datelor provenite de la peste 40.000 de participanți din Norvegia, Suedia și SUA, urmăriți pe termen lung, sugerează că schimbări mici și realiste în nivelul de activitate fizică pot avea un impact semnificativ asupra mortalității. Cercetătorii au estimat că o creștere de doar 5 minute pe zi de activitate fizică moderată sau viguroasă, în rândul celor mai puțin activi, 20% dintre participanți, ar putea preveni 6% din totalul deceselor, iar aplicarea aceleiași schimbări la nivelul întregii populații ar putea preveni până la 10% din decese. În același timp, reducerea timpului petrecut stând jos cu 30 de minute pe zi a fost asociată cu prevenirea a aproximativ 3% din decese în rândul persoanelor cu risc ridicat și 7,3% din decese la nivel populațional. O analiză separată a UK Biobank, care a inclus aproape 95.000 de persoane, confirma valoarea efortului moderat: reducerea sedentarismului cu 30 de minute pe zi a fost asociată cu prevenirea a aproximativ 4,5% din totalul deceselor. Concluzia este că modificări minore, ușor de aplicat în viața de zi cu zi, pot avea efecte măsurabile asupra sănătății publice, fără a fi nevoie de rutine sportive intense sau schimbări radicale de stil de viață. Privite împreună, aceste studii transmit un mesaj surprinzător de liniștitor într-o lume obsedată de performanță: nu trebuie să alergăm maratoane, să bifăm zilnic recorduri sau să ne simțim vinovați dacă mai sărim o dimineață de sală. Cercetarea din „The Lancet” arată că și câteva minute în plus de mișcare pe zi pot face diferența, mai ales pentru cei mai sedentari, iar studiul din BMJ Medicine completează imaginea, sugerând că varietatea contează aproape la fel de mult ca efortul în sine. Cu alte cuvinte, un stil de viață activ nu înseamnă perfecțiune, ci consecvență: puțin mai multă mișcare, puțin mai puțin stat jos și, din când în când, ieșirea din rutina strictă. Poate că adevăratul „stil de viață” nu este să faci sport ca pe o obligație zilnică, ci să găsești moduri diferite și realiste de a-ți pune corpul în mișcare – fără stres, fără cronometru și, ideal, fără să te trezești zilnic la 6 dimineața doar pentru o poză. Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași/ Asist. univ. dr. Anca Ștefan Bibliografie Han H., Hu J., Lee DH, Zhang Y., Giovannucci E., Stampfer M.J., et al. Physical activity types, variety, and mortality: results from two prospective cohort studies.BMJ Medicine. 2026;5:e001513. https://doi.org/10.1136/bmjmed-2025-0015132. Ulf Ekelund, Jakob Tarp, Ding Ding, Miguel Adriano Sanchez-Lastra, Knut Eirik Dalene, Sigmund A. Anderssen, Jostein Steene-Johannessen, Bjorge H. Hansen, Bente Morseth, Laila A. Hopstock, Edvard Sagelv, Peter Nordström, Anna Nordström, Maria Hagströmer, Ing-Mari Dohrn, Keith M. Diaz, Steven

O escrocherie cu mesaje pe WhatsApp face noi victime în Iași. Cum poți rămâne fără banii din cont dacă vrei să ajuți un prieten

o-escrocherie-cu-mesaje-pe-whatsapp-face-noi-victime-in-iasi.-cum-poti-ramane-fara-banii-din-cont-daca-vrei-sa-ajuti-un-prieten

De la începutul anului 2026, a apărut în Iași o nouă escrocherie cu mesaje pe WhatsApp. Cei care au primit mesajele susțin că au fost la un pas să trimită banii ceruți împrumut de un prieten, însă și-au dat seama la timp că sunt păcăliți. Tot la începutul acestui an a apărut și metoda de fraudă cu colete false. Autoritățile avertizează cu privire la aceste metode de fraudare, care s-au înmulțit în ultimul an. O nouă escrocherie cu mesaje pe WhatsApp a apărut în Iași Dacă primiți un mesaj pe WhatsApp, în care o persoană cunoscută sau un prieten vă cere un împrumut, este vorba de o înșelătorie. Un bărbat din Iași a semnalat faptul că a fost căutat de un prieten care i-a cerut bani împrumut. Întrucât îl cunoștea, s-a gândit să îi trimită banii, însă și-a dat seama la timp că e vorba de o înșelătorie. „Am primit de la un prieten mesajul: «Bună! Scuze de întrebare, dar ai cumva 2500 de lei pe card, te rog? Ți-i returnez mâine dimineață». I-am răspuns. L-am întrebat cum să îi transfer banii. Mi-a mulțumit și mi-a trimis un cont bancar pe numele Andrea Kanalos, un cont bancar care pare de la o bancă din România, dar nu cred că este. L-am sunat să îi cer mai multe detalii. Nu mi-a răspuns la apel, ci mi-a scris că îmi returnează banii până la ora 12:00, mâine dimineață. L-am sunat din nou, dar nu a răspuns la apel”, spune ieșeanul care a primit mesajul. Tot la începutul acestui an a apărut și metoda de fraudă cu colete false. Ieșenii au primit mesaje SMS aparent legitime, transmise de pe numere necunoscute, care însă te lasă fără banii din cont. Mesajele primite îi anunță pe destinatari că pachetul lor se află în depozit, iar confirmarea și completarea adresei de livrare sunt necesare pentru ca pachetul să nu se piardă. Este disponibil și un link, însă, dacă este accesat, ieșenii rămân fără banii din conturi. S-au înmulțit mesajele frauduloase primite de ieșeni de la diverse numere, cunoscute sau necunoscute Persoanele care primesc astfel de mesaje trebuie să anunțe imediat autoritățile, să depună reclamații la bancă, dacă rămân fără banii din cont, sau chiar să sune la Poliție, dar și să anunțe Meta, firma care administrează WhatsApp, de faptul că sunt sparte conturile utilizatorilor. Tot mai mulți ieșeni au început să primească, în mod constant și repetitiv, apeluri telefonice dubioase. Scopul celor care inițiază apelul este să aibă acces la datele personale și să le acceseze cu ușurință. Persoanele care primesc apeluri telefonice și observă că acestea provin din Țările de Jos și au prefixul care începe cu +31 ar trebui să nu răspundă sau să blocheze numărul de telefon. În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care se răspândește rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. În special, una dintre aplicațiile de mesagerie a devenit un teren fertil pentru autorii care caută să exploateze încrederea și naivitatea utilizatorilor. Sub pretextul simplu al „exprimării unui vot online în cadrul unui concurs”, autorii încearcă să atragă utilizatorii într-o schemă de înșelăciune în mediul online. Activitatea infracțională începe cu primirea de către utilizatori a unor mesaje nesolicitate, formulate în limba română, care îi îndeamnă să acceseze un link pentru a acorda ajutor (în sensul de a-i acorda un vot în cadrul unui sondaj) unei persoane pe nume Adeline, care participa la un concurs de dans, al cărui premiu era o bursă de studii la o școală de prestigiu din străinătate. Ieșenii nu trebuie să acceseze linkul primit la finalul mesajului și să anunțe autoritățile cu privire la această înșelăciune. De la începutul anului 2026, a apărut în Iași o nouă escrocherie cu mesaje pe WhatsApp. Cei care au primit mesajele susțin că au fost la un pas să trimită banii ceruți împrumut de un prieten, însă și-au dat seama la timp că sunt păcăliți. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Stațiile de transport în comun din zona metropolitană sunt neautorizate. Primăriile trebuie să investească în amenajarea de noi trotuare și treceri de pietoni

statiile-de-transport-in-comun-din-zona-metropolitana-sunt-neautorizate.-primariile-trebuie-sa-investeasca-in-amenajarea-de-noi-trotuare-si-treceri-de-pietoni

Primăriile din zona metropolitană trebuie să facă investiții suplimentare pentru a autoriza stațiile de la transportul în comun ale CTP Iași. Se pare că acestea nu erau amplasate legal, iar acum sunt necesare avize de la IPJ Iași și Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași (DJADP) Asociația Metropolitană de Transport Public Iași a cerut primăriilor să facă lucrări la stațiile existente. Acestea au fost preluate după vechile trasee ale transportului județean, fără să fie reamenajate. Astfel, unele stații ar urma chiar să fie relocate. Stațiile din zona metropolitană nu au autorizație În cadrul ultimei ședințe ordinare de la Consiliul Județean Iași, Ciprian Ciucan, directorul de la DJADP, a intervenit cu explicații privind situația stațiilor din zona metropolitană. Până acum, doar comuna Miroslava a reușit să respecte normele și să obțină toate avizele. „Tot ce a ținut parte de UAT-uri, orice aviz, noi în 1-2 zile am răspuns. Pentru aceste stații de autobuz, lucrurile sunt mai complexe, iar nimeni nu a demarat această procedură. Singura problemă a fost rezolvată pe raza comunei Miroslava. Unde am avut proiecte de monitorizare sau investiții, noi am prevăzut și stațiile de autobuz, doar că unele stații nu pot fi amplasate unde vor primarii”, a precizat Ciprian Ciucan, directorul executiv DJADP. În unele comune, stația reprezintă doar un indicator de la CTP, care arată că acolo este locul unde oprește autobuzul, însă nu există trotuare, treceri de pietoni, stație acoperită sau, în unele cazuri, iluminat. Recent, o femeie a fost accidentată într-o stație din comuna Rediu, după ce și-a prins capul între ușile vehiculului. În zonă nu există trotuar sau iluminat public. „Noi, când am implementat transportul metropolitan, am folosit vechile stații județene folosite la transportul în comun, doar că nu știam că acele stații nu erau autorizate. Sunt anumite stații care sunt pe drumuri comunale, care este mai simplu să obții autorizație de la primărie. Totuși, sunt stații pe drumuri județene, unde procedura este mai complicată, astfel că este nevoie de avize de la Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași. Astfel, stațiile trebuie să aibă copertină, să aibă anumite dimensiuni, trotuar pentru măcar 100 de metri, trecere de pietoni. Dacă am fi așteptat să obținem avizele pentru toate stațiile, atunci transportul metropolitan ar fi întârziat mult prea mult”, a declarat Eduard Boz, președintele AMTPI. Primăriile urmează să facă lucrări AMTPI are trasee în următoarele comune: Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomești și Valea Lupului. Astfel, în afară de Miroslava, toate celelalte comune trebuie să facă investiții suplimentare pentru a moderniza stațiile existente și a obține avizele necesare. „Într-adevăr, doar în comuna Miroslava există, până acum, stații avizate, însă am discutat cu celelalte primării, știu despre situație și toate au început demersurile pentru a obține fondurile necesare modernizării. De obicei, aceste proiecte presupun și modernizarea drumurilor, ca să fie acoperite toate condițiile. Cu siguranță aceste lucruri se vor rezolva cât de curând, însă nu este nimeni în pericol cu privire la această situație”, a mai adăugat Eduard Boz. Stațiile din zona metropolitană vor suferi schimbări în următoarele luni, odată ce primăriile vor demara lucrările de modernizare pentru obținerea autorizațiilor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate