Căruță scăpată de sub control, în satul Slobozia din Iași! Un bărbat beat a lovit o mașină parcată, iar totul a fost surprins de camere

caruta-scapata-de-sub-control,-in-satul-slobozia-din-iasi!-un-barbat-beat-a-lovit-o-masina-parcata,-iar-totul-a-fost-surprins-de-camere

Un accident rutier neobișnuit a avut loc duminică după-amiază, 11 ianuarie 2026, în satul Slobozia, județul Iași. Un bărbat care conducea o căruță (atelaj hipo) a pierdut controlul într-o curbă și a lovit un autoturism parcat regulamentar. Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, imaginile arătând cum atelajul hipo intră direct în autoturismul staționat pe marginea drumului. Din fericire, în acel moment nu se afla nicio persoană în apropierea mașinii lovite, iar conducătorul căruței nu a fost rănit. Potrivit primelor informații, bărbatul nu a mai reușit să stăpânească direcția de mers, iar calul și vehiculul au părăsit traiectoria, izbindu-se de autoturismul parcat regulamentar. La fața locului au ajuns polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Hârlău, care au demarat imediat cercetările. Oamenii legii au verificat împrejurările în care s-a produs accidentul și au stabilit identitatea conducătorului atelajului, un bărbat din comuna Deleni. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că acesta consumase alcool înainte de a porni la drum. Valoarea indicată de aparat a fost una ridicată, fapt care explică pierderea controlului și producerea accidentului. Declarația oficială a fost oferită de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași. „Un bărbat din comuna Deleni este bun de plată după ce a provocat un accident rutier în această după-amiază, în satul Slobozia. Aflat la conducerea unui atelaj hipo, bărbatul a pierdut controlul direcției într-o curbă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. La fața locului au intervenit polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Hârlău. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe lângă amenda contravențională încasată, bărbatul va trebui să suporte și costurile reparațiilor pentru autovehiculul avariat”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași. Polițiștii reamintesc faptul că și conducerea atelajelor hipo sub influența alcoolului este interzisă și extrem de periculoasă. Chiar dacă aceste mijloace de transport sunt des întâlnite în mediul rural, regulile de circulație trebuie respectate pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Autoturismul lovit a fost avariat serios, iar proprietarul va trebui să aștepte despăgubirile sau reparațiile suportate de vinovat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un bărbat din Ucraina și o femeie din Republica Moldova au fost prinși de polițiști în timp ce cerșeau pe străzile din Iași. În doar câteva ore au strâns câte 300 de lei

un-barbat-din-ucraina-si-o-femeie-din-republica-moldova-au-fost-prinsi-de-politisti-in-timp-ce-cerseau-pe-strazile-din-iasi.-in-doar-cateva-ore-au-strans-cate-300-de-lei

Polițiștii locali din Iași au depistat un bărbat din Ucraina și o femeie din Republica Moldova care cerșeau împreună lângă un magazin Lidl. Totul s-a întâmplat pe data de 9 ianuarie 2026, la supermarketul de pe bulevardul Poitiers. Polițiștii i-au amendat pe cei doi și le-au confiscat sumele câștigate din cerșit. Bărbatul și femeia cerșeau în Iași Bărbatul în vârstă de 64 de ani și femeia de 33 de ani se cunoșteau, iar ambii veneau, dimineața, din Republica Moldova, cu microbuzul în Iași. Aici, mergeau în diferite locuri din oraș, unde cerșeau și vindeau icoane aduse de peste graniță. „Bărbatul, nu este prima dată când îl depistăm pe străzile din Iași. A mai fost avertizat, după ce a fost prins când cerșea pe bulevardul Ștefan cel Mare. Acum era alături de o femeie din Republica Moldova, ambii cerșeau și vindeau icoane la Lidl, de pe bulevardul Poitiers. Aceștia nu au probleme de sănătate, sunt apți de muncă, însă este mult mai ușor pentru ei să facă bani în acest mod. Icoanele am înțeles că sunt procurate de undeva din Ucraina sau Republica Moldova, pe diferite mărimi”, a declarat Iulian Borș, polițist local din Iași. Este posibil ca acești doi indivizi să facă parte dintr-o rețea mult mai mare, care aduce persoane din Republica Moldova, care ajung să cerșească pe străzile din Iași. Astfel, cetățenii sunt sfătuiți să nu ofere bani acestor persoane. În mediul online, oamenii au reacționat negativ privind intervenția celor doi polițiști și au precizat că persoanele depistate sunt, de fapt, nevinovate. „Din spusele lor, ar veni, dimineața, cu microbuzul din Republica Moldova până în Iași, iar până seara cerșesc și vând icoane. Se pare că nu ar fi singurii care fac asta, este posibil să fie o întreagă rețea. Bărbatul vorbește bine limba română și folosește diferite texte pentru a sensibiliza trecătorii. Colegii noștri de la celelalte instituții cu siguranță vor face verificările necesare privind această situație. Am văzut că oamenii au comentat privind intervenția noastră, acuzând că am făcut exces de zel. Noi doar ne-am făcut treaba și am aplicat legea. Dacă lumea nu le-ar oferi bani acestor oameni, atunci fenomenul cerșetoriei ar dispărea”, a mai precizat polițistul local. Banii au fost confiscați În doar câteva ore, cei doi indivizi au reușit să câștige câte 300 de lei fiecare. Pentru acești bani, unii oameni lucrează chiar și două zile. În cele din urmă, banii proveniți din cerșit au fost confiscați, de asemenea și icoanele pe care le scoteau la vânzare. „În cele din urmă, i-am transportat la secție pe cei doi, unde am făcut verificări suplimentare. Ambii aveau la ei câte o sumă de aproximativ 300 de lei, făcuți în câteva ore, pe care i-am confiscat. Au fost extrem de nemulțumiți de acest lucru, însă, conform O.U.G. nr. 2, suntem îndreptățiți să facem acest lucru. De asemenea, am confiscat și icoanele, în valoare de vreo 800 de lei”, a încheiat Iulian Borș. Bărbatul și femeia care cerșeau la magazinul Lidl din Iași sunt acum în vizorul autorităților. Este posibil ca acestora să li se interzică intrarea pe teritoriul României. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Mașinile abandonate rămân o problemă pentru municipiul Iași. Polițiștii locali primesc zilnic sesizări de la cetățeni

masinile-abandonate-raman-o-problema-pentru-municipiul-iasi.-politistii-locali-primesc-zilnic-sesizari-de-la-cetateni

În ultimele zile, primăria și Poliția Locală Iași au reînceput campania de ridicare a vehiculelor abandonate pe domeniul public. Deși în ultimii ani s-au ridicat sute de autovehicule abandonate, problema persistă, iar numărul sesizărilor rămâne ridicat. Polițiștii locali sunt nevoiți să facă zilnic verificări la aceste autoturisme, iar multe dintre ele ajung să fie casate. Mașinile abandonate sunt o problemă pentru municipiul Iași Lipsa locurilor de parcare este o problemă mare pentru mulți dintre șoferii din Iași, iar multe locuri publice sunt ocupate chiar de mașini abandonate. Zilele trecute, polițiștii locali ieșeni au ridicat mai multe autoturisme, care au fost lăsate pe domeniul public de către proprietari. Însă, în realitate, numărul acestora este mult mai mare. „Face parte din activitatea noastră constantă. Acționăm pe baza sesizărilor primite de la cetățeni sau din cont propriu. Inițial, facem verificări: dacă mașina mai are ITP sau asigurarea plătită; dacă nu, mașina poate fi încadrată la vehicul abandonat. Se pune o bulină pe ea, ca semn, iar proprietarul are la dispoziție 10 zile să ia legătura cu autoritățile. Altfel, mașina va fi ridicată. Cetățenii pot oricând face sesizări către Poliția Locală și noi vom interveni”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași. Fiecare caz diferă față de celălalt, iar unii cetățeni iau legătura cu autoritățile înainte de a-și pierde vehiculele. „Sunt situații în care proprietarii iau contact cu reprezentanții primăriei. Precizează că vor plăti asigurarea și că vor folosi mașina, pentru a nu fi ridicată. Totuși, sunt situații în care nu primim niciun răspuns. Astfel, dispunem ridicarea, iar, ulterior, autoturismul va ajunge la casat. Sunt cazuri în care persoane în vârstă, care nu mai conduc, își abandonează mașinile sau alții lasă vehiculul în stradă, din cauză că s-a defectat. Noi acționăm constant în tot orașul și facem verificări zilnic”, a mai precizat Liviu Zanfirescu. Sute de vehicule abandonate În ultimii ani, au fost ridicate sute de vehicule abandonate de pe domeniul public. Totuși, în multe cartiere, chiar la bulevard, pot fi văzute încă astfel de autoturisme. Pe străzile din Iași există aproximativ încă 3.000 de mașini care au fost abandonate de către proprietari, ceea ce reprezintă un număr uriaș. Recent, Primăria Iași a scos la licitație, de trei ori, 27 de vehicule abandonate pentru a le valorifica. Pentru acestea, primăria trebuie să încaseze minimum 12.000 de lei, care vor ajunge la bugetul local. „În ultimii trei ani, Primăria Municipiului Iași a ridicat de pe domeniul public și a casat în jur de 700 de autovehicule. În plus, în urma somațiilor date de municipalitate, alte circa 2.500 de autovehicule au fost ridicate de către proprietarii acestora, fiind ori casate, ori depozitate în zone private. Astfel, peste 3.000 de autovehicule abandonate sau nefolosite au fost îndepărtate de pe străzile orașului”, au precizat reprezentanții Primăriei Iași. În prezent, sute de mașini sunt încă abandonate pe străzile din Iași, iar autoritățile trebuie să intervină pentru a le ridica. Cetățenii trebuie să facă sesizări către Poliția Locală, pentru a fi mai ușor să le identifice. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Noi investiții de aproape 1,5 milioane de lei sunt anunțate în comuna Tomești, din județul Iași! Primarul Ștefan Timofte a semnat noi contracte pentru dezvoltarea localității

noi-investitii-de-aproape-1,5-milioane-de-lei-sunt-anuntate-in-comuna-tomesti,-din-judetul-iasi!-primarul-stefan-timofte-a-semnat-noi-contracte-pentru-dezvoltarea-localitatii

Pe data de 9 ianuarie 2026, au fost anunțate noi investiții de aproape 1,5 milioane de lei în comuna Tomești, din județul Iași. Primarul Ștefan Timofte a precizat că a semnat contractul pentru dotarea Serviciului pentru Situații de Urgență, dar și cel cu privire la achiziționarea unui microbuz pentru transportul public din localitate. În același sens, Ștefan Timofte a precizat că două blocuri de locuințe vor beneficia de investiții importante. Sunt anunțate noi investiții de aproape 1,5 milioane de lei în comuna Tomești, din județul Iași, de către primarul Ștefan Timofte Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești, din județul Iași, a semnat, pe data de 9 ianuarie 2026, contractul pentru dotarea Serviciului pentru Situații de Urgență. Este vorba despre două autospeciale pentru stingerea incendiilor, dar și un utilaj utilitar. În aceeași zi, acesta a mai semnat un contract pentru achiziția unui microbuz. „Am semnat 4 contracte, care vor aduce un plusvaloare comunei Tomești. Este vorba despre dotarea Serviciului pentru Situații de Urgență cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și un utilaj utilitar de teren, dotat tot cu echipament pentru stingerea incendiilor. Este vorba despre un proiect european – o finanțare de 1.112.000 de lei. Și semnarea unui contract de achiziționare a unui microbuz de transport persoane, microbuz ce va asigura unul dintre traseele de transport persoane Dealul Doamnei – rond Tomești sau satul Vlădiceni – rond Țuțora. Este vorba despre un buget de 350.000 de lei, plus TVA. Acești bani vor fi asigurați din bugetul comunei. Și aș vrea să amintesc și faptul că, într-o săptămână sau două, vom semna și contractul pentru reabilitarea blocului de garsoniere pe axa de risc seismic. Este un proiect destul de greu și complicat, dar, pentru mine, sper să nu fie imposibil. Este o finanțare din fonduri europene, așa cum am spus, pe risc seismic; este vorba de 12.500.000 de lei. Și, de asemenea, așteptăm cu nerăbdare să iasă toate documentele și documentațiile pentru blocul IAS din sat Tomești. La fel, bloc care a fost depus pe axa de risc seismic și este prins la finanțare. Așteptăm, așa cum spuneam, întocmirea dosarului și depunerea la minister pentru semnarea contractului”, a spus Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești. În luna decembrie 2025, Primăria Tomești a lansat licitația pentru lucrările de intervenție la un bloc de garsoniere Este important de știut că, pe data de 24 decembrie 2025, Primăria Tomești a lansat procedura de licitație privind „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Lucrări de intervenție la blocul de locuințe garsoniere N.C. 600092 – C1»”. Contractul are o valoare de 8.978.007 lei, fără TVA. La data limită de depunere, au fost trimise 3 oferte financiare. Prima a fost depusă de firma Prauco AMV Craft SRL, administrată de Cosmin Prisacariu, cea de-a doua ofertă a fost depusă de asocierea Art Est Construction 2008 SRL – lider, administrată de Ciprian Ifrin, alături de Herrson Group SRL, administrată de Răzvan Florin Tudose. Iar cea de-a treia ofertă financiară a fost depusă de asocierea de firme Thot Technology SRL – lider, administrată de Lucia Alexandra Popa, alături de firma Multiconsult Adventure SRL, administrată de Ramona Gabriela Irimia, și Pencraft SRL, administrată de Constantin Lucian Dima. Rămâne de văzut care va fi firma declarată câștigătoare. Până atunci, au fost anunțate investiții de aproape 1,5 milioane de lei în comuna Tomești, din județul Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Doliu la Politehnica Iași! Încă o legenda s-a stins din viață

doliu-la-politehnica-iasi!-inca-o-legenda-s-a-stins-din-viata

Legendele Politehnicii Iași dispar într-un ritm alert. După Mihai „Mițu” Dănilă, decedat în 2014, în ultimii cinci ani s-au stins, pe rând, nume mari precum Mihai Romilă II, Dumitru Romilă I, Emil Lupulescu, Ion Bucu, Narcis Ciocîrlan ori Vasile Simionaș. Născut în comuna ieșeană Bivolari pe 15 mai 1952, Anton a fost unul dintre fundașii „de fier” ai Iașului, club la care a jucat mai bine de un deceniu, între 1973 și 1985. În această perioadă, a bifat sute de meciuri în tricoul Politehnicii, 303 numai în Liga I. După ce a renunțat la cariera de fotbalist, Anton a fost, pentru scurt timp, antrenor. El a prins și nouă meciuri pe banca lui Poli, în prima ligă, în sezonul 1995-1996. Apoi, s-a dedicat doar carierei didactice, fiind profesor de educație fizică și sport și director adjunct la Școala Generală 10 din Iași. În 2022, înaintea meciului Politehnica Iași – Gloria Buzău, din etapa a VI-a a Ligii a II-a de fotbal, Dumitru Anton a dat, simbolic, lovitura de start a partidei.  Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Alertă meteo! Cod galben de vreme rea în județul Iași

alerta-meteo!-cod-galben-de-vreme-rea-in-judetul-iasi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică 𝐂𝐎𝐃 𝐆𝐀𝐋𝐁𝐄𝐍, valabilă pentru județul Iași, în intervalul: 𝟏𝟎 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟐𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟐 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎:𝟎𝟎 𝐅𝐞𝐧𝐨𝐦𝐞𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞: • temperaturi deosebit de scăzute; • ger, local, în special pe timpul nopților și al dimineților. 𝐄𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐯𝐫𝐞𝐦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 În intervalul menționat, vremea va deveni deosebit de rece, cu ger local, îndeosebi noaptea și dimineața. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -10 și -2 grade, iar minimele vor coborî între -15 și -6 grade. Pe alocuri, gerul se va menține și pe parcursul zilei.  𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞 • Limitați deplasările neesențiale, în special în intervalele cu temperaturi foarte scăzute; • Îmbrăcați-vă corespunzător sezonului rece, în mai multe straturi, protejând extremitățile; • Acordați atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice; • Utilizați cu prudență sursele de încălzire și evitați improvizațiile. Instituția Prefectului – Județul Iași monitorizează evoluția situației și recomandă cetățenilor să urmărească informările oficiale transmise de autorități.  𝐈̂𝐧 𝐜𝐚𝐳 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆, 𝐚𝐩𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢 𝟏𝟏𝟐. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți

iesenii-au-aruncat-mai-putine-deseuri-alimentare-in-perioada-sarbatorilor-fata-de-anii-trecuti

În perioada sărbătorilor de iarnă, ieșenii aruncă zeci de tone de deșeuri alimentare, însă anul acesta cantitatea de resturi aruncate a scăzut. În perioada 22 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, cetățenii din Iași au aruncat la gunoi între 300 și 320 de tone de deșeuri alimentare, cu 50 de tone mai puțin față de 2025. Operatorul de salubritate a ținut să transmită mai multe sfaturi pentru reducerea risipei alimentare. Ieșenii au aruncat mai multe resturi alimentare la gunoi În ciuda creșterii prețurilor la alimente, ieșenii tot au cumpărat mai mult decât au nevoie pentru sărbătorile de iarnă. Magazinele au fost pline pentru câteva săptămâni, iar coșurile au fost umplute cu diferite produse alimentare. Astfel, aproape 320 de tone de resturi alimentare au ajuns în final la gunoi. Din fericire, cantitatea înregistrată a fost mai mică față de anii 2025 și 2024, însă numărul rămâne ridicat. „Ieșenii au aruncat o cantitate mai mică de alimente în perioada 22 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, față de perioada similară a anului 2025 sau 2024, dar totuși vorbim de cantități semnificative. Dacă anul trecut s-au colectat peste 370 de tone de deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor, anul acesta am colectate între 300-320 de tone de deșeuri alimentare, un procent de 8,5% din cantitatea totală de deșeuri colectată”, a precizat Cătălin Neculau, directorul general al Salubris SA. Deșeurile alimentare nu sunt direct aruncate la groapa de gunoi. Acestea sunt mai întâi sortate pentru reciclare, iar, ulterior, restul sunt transformate în compost. „Deșeurile colectate ajung în instalația de tratare de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Țuțora, unde o parte din acestea sunt transformate în compost, iar o parte ajung la reciclatori autorizați”, a mai precizat Cătălin Neculau. Risipa alimentară reprezintă o mare problemă Conform datelor de la Comisia Europeană, în UE sunt aruncate 180 de kg de alimente per persoană în fiecare an. Multe dintre el încă sunt potrivite pentru consum, însă sunt aruncate din cauza surplusului din gospodării. Obiectivul Uniunii Europene este de a reduce la jumătate cantitatea de alimente aruncate până în anul 2030. România se află la mijlocul clasamentului european privind cantitatea de alimente aruncate, ajungând undeva la câteva mii de tone pe zi. Reprezentanții de la Salubris SA au transmis câteva sfaturi pentru a reduce risipa alimentară în gospodării. Societatea se află într-un paradox: multe familii aruncă zeci de produse alimentare la gunoi, iar altele nu reușesc să își procure o masă. „Ca măsuri de prevenire și reducere a risipei alimentare trebuie să avem în vedere unele recomandări: 1. Planificarea meselor, folosirea resturilor, depozitarea adecvată a alimentelor proaspete și gătite, precum și deosebirea între datele indicate pe etichetele produselor alimentare; 2. Întocmirea unei liste de cumpărături și achiziționarea numai a ceea ce este necesar; 3. Donații de alimente pentru persoanele aflate în nevoie sau vulnerabile, prin punctele de vânzare cu amănuntul și organizații caritabile”, au transmis reprezentanții Salubris SA. Deși cantitatea de deșeuri alimentare aruncate de către ieșeni a scăzut față de anii trecuți, numărul încă rămâne foarte ridicat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Persoanele vulnerabile primesc ajutor în perioadele cu temperaturi extreme în Iași

persoanele-vulnerabile-primesc-ajutor-in-perioadele-cu-temperaturi-extreme-in-iasi

Temperaturile extrem de scăzute din aceste zile aduc riscuri majore pentru sănătatea populației, în special pentru persoanele vulnerabile și pentru cei fără adăpost. În contextul gerului persistent, autoritățile locale, alături de comunitate, sunt chemate să acționeze solidar pentru prevenirea tragediilor. În județul Iași, există soluții concrete de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. Cei fără adăpost pot fi preluați și direcționați către centre special amenajate, unde beneficiază de condiții minime de siguranță și îngrijire. Printre acestea se numără Centrul Social de Urgență „C. A. Rosetti”, care oferă cazare, hrană și servicii de bază, precum și Centrul de tranzit – Baia Publică, deschis pe timpul nopții în perioadele de ger. De asemenea, în municipiul Pașcani sunt disponibile containere locuibile amplasate pe strada Crinilor nr. 92. Capacitățile de adăpostire sunt monitorizate permanent și adaptate în funcție de evoluția condițiilor meteo. „𝐍𝐮 𝐢𝐠𝐧𝐨𝐫𝐚𝐭̗𝐢 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐡𝐢𝐩𝐨𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐞𝐢: frisoane, confuzie, somnolență, vorbire neclară. În astfel de situații, 𝐚𝐩𝐞𝐥𝐚𝐭̗𝐢 𝐢𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐭 𝟏𝟏𝟐 și ajutați persoana să ajungă într-un loc cald și sigur”, a declarat Costel Dolachi, prefectul județului Iași. Sursa foto: Costel Dolachi Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute

cet-i-creste-productia-la-peste-100-de-gigacalorii-pe-ora-in-urmatoarele-zile,-din-cauza-temperaturilor-scazute

Având în vedere că în următoarele zile sunt anunțate temperaturi de până la minus 12 grade Celsius, producția la CET I va crește pentru a asigura căldura necesară cetățenilor. La centrala din Tudor Vladimirescu funcționează în prezent cazanele 1 (50 gigacalorii) și 2 (100 gigacalorii) pentru a asigura o producție medie de 90 de gigacalorii pe oră. Producția de la CET I va crește Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, a crescut și consumul de gigacalorii din Iași. CAF-urile (cazan de apă fierbinte) de la CET I au fost modernizate în urmă cu câțiva ani și pot susține un consum mai mare. Chiar dacă consumul este de sub 100 gigacalorii pe oră în prezent, sunt folosite ambele cazane pentru a nu-l suprasolicita pe cel de 100 de gigacalorii. În următoarele zile, la Iași sunt anunțate temperaturi de minus 10 grade Celsius. Astfel, automat, consumul de căldură va crește. Primăria Iași va face o investiție de 150 de milioane de lei la CET II Holboca pentru retehnologizare. Centrala pe cărbune va fi înlocuită cu una pe gaz, astfel că și la Holboca se va produce apă caldă și curent electric. „Deocamdată, suntem în grafic cu producția de agent termic. Funcționăm cu ambele cazane, la nivel mediu. Până acum, vârful de producție a fost de 95 de gigacalorii pe oră, în special în timpul dimineții. Avem capacitatea necesară să facem față temperaturilor care urmează. Oricum, diferența nu este foarte mare. Dacă se va ajunge la minus 8-9 grade, atunci producția va crește cu aproximativ 10 gigacalorii. Avem o capacitate maximă de 150 de gigacalorii, însă nu este nevoie de o astfel de producție. Ieșenii pot sta liniștiți din punctul acesta de vedere. Vor avea căldură pe tot parcursul iernii”, a declarat Sorin Turcu, președintele Sindicatului Energia 2013 Iași. Cartierele cu cel mai mare consum Conform datelor din teren de la Termo Service, cel mai mare consum se înregistrează pe magistralele 2 și 5, care ajung în centrul municipiului Iași, în cartierul Dacia și în Copou. Până acum, nu s-au înregistrat avarii majore pe rețeaua de distribuție a apei calde, ci doar mici intervenții care nu au afectat distribuția agentului termic. Acesta este trimis prin magistralele principale la punctele termice din oraș, iar ulterior apa caldă este distribuită către apartamente. În aceste zile se intervine la magistrala de pe bulevardul Nicolae Iorga, însă furnizarea nu va fi oprită pe durata intervențiilor. „Pe rețeaua de distribuție nu am avut probleme, decât mici avarii punctuale, la care s-a intervenit imediat. Pe Nicolae Iorga avem o intervenție programată, însă agentul termic este asigurat pe conducta secundară, nu afectează cu nimic. Cele mai mari consumuri sunt pe magistralele numărul 2 și 5, care deservesc centrul orașului, Copou și Dacia. Monitorizăm situația pe toate arterele și la toate punctele termice, însă rețeaua se prezintă bine, nu ar trebui să apară probleme”, a mai precizat Sorin Turcu. Producția de agent termic de la CET I va crește în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute care sunt anunțate, însă nu se va ajunge la capacitatea maximă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea

politistii-au-impartit-amenzi-in-municipiul-iasi-soferilor-prinsi-incalcand-legea

Polițiștii din Iași au împărțit din nou amenzi șoferilor prinși încălcând legea în municipiu. Mai mulți dintre ei au rămas fără permisul de conducere, iar cei mai ghinioniști au fost nevoiți să renunțe pentru o vreme la autoturismele pe care le conduceau Nicio zi fără controale la Iași. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, pe data de 8 ianuarie, în municipiul Iași. În urma acesteia au aplicat zeci de sancțiuni contravenționale și au reținut mai multe permise de conducere. Totodată, 63 de șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest. Totalul sancțiunilor aplicate de polițiști într-o singură zi, doar în municipiul Iași, se ridică la peste 35.000 de lei. Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări. „La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 63 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 55 pentru alte abateri, în valoare de 35.007 lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 16 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Mai multe autoturisme au fost retrase din circulație Agenții de poliție au verificat și autoturismele pe care șoferii le conduceau, iar cele care nu au fost considerate conforme au fost scoase din trafic. „De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 44 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002”, a mai spus Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Prins pe picior greșit a fost și un bărbat de 53 de ani din comuna Lespezi, județul Iași. În timp ce conducea un autoturism pe str. Dudescu din județul Iași, la intersecția cu str. Vasile Lupu, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași, iar controalele vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate