Intervenție salvatoare în trafic: jandarmii ieșeni au acordat primul ajutor unei femei căzute pe carosabil

interventie-salvatoare-in-trafic:-jandarmii-ieseni-au-acordat-primul-ajutor-unei-femei-cazute-pe-carosabil

Un incident care putea avea urmări grave a fost gestionat exemplar, joi, 8 ianuarie, de doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași. Aflați în deplasare către obiectivele de pază, jandarmii au observat o femeie căzută pe carosabil, în apropierea unui autovehicul. Aceștia au oprit imediat și au intervenit fără ezitare. La fața locului, jandarmii au evaluat starea victimei (o persoană de sex feminin) și i-au acordat primul ajutor, respectând procedurile specifice intervențiilor de urgență. În paralel, au fost luate măsuri pentru asigurarea perimetrului, astfel încât să fie prevenite alte incidente și să fie menținută siguranța traficului rutier. Ulterior, femeia rănită a fost preluată de un echipaj medical și transportată la o unitate spitalicească pentru investigații și îngrijiri de specialitate. „În cursul acestei zile, 08 ianuarie a.c., doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, aflați în deplasare spre obiectivele de pază, au observat o femeie căzută pe carosabil, lângă un autovehicul. La fața locului, jandarmii au evaluat starea victimei, o persoană de sex feminin, căzută pe carosabil și au acordat primul ajutor, respectând procedurile specifice intervenției în astfel de situații. Totodată, au fost luate măsuri pentru asigurarea perimetrului, astfel încât să fie prevenite alte incidente și să fie menținută siguranța participanților la trafic. Persoana rănită a fost preluată de echipajul medical și transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri de specialitate. Jandarmeria reafirmă angajamentul ferm de a interveni prompt ori de câte ori situația o impune, în sprijinul cetățenilor și al comunității”, a transmis Slt. Tereș Ema, purtător de cuvânt IJJ Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Haos în Iași în prima zi de școală și muncă după vacanță! Elevii au revenit la cursuri, bugetarii la birouri, iar orașul a fost blocat de trafic și ninsoare

haos-in-iasi-in-prima-zi-de-scoala-si-munca-dupa-vacanta!-elevii-au-revenit-la-cursuri,-bugetarii-la-birouri,-iar-orasul-a-fost-blocat-de-trafic-si-ninsoare

Dimineața zilei de joi, 8 ianuarie 2026, a fost un adevărat test de răbdare pentru ieșeni. Revenirea elevilor la școală și a bugetarilor la muncă, suprapusă peste condiții meteo nefavorabile, a transformat orașul într-un punct de blocaj, cu trafic paralizat și timpi de deplasare care au ajuns chiar și la două ore. „Am plecat la 6.45 din Valea Adâncă de acasă, am făcut 2 ore și jumătate până în centru. Am dus și copilul la școală. Într-adevăr, a început și școala, și vremea. Foarte aglomerat. Cel mai probabil așa va fi și perioada următoare”, a spus Alexandra Știrbu, o ieșeancă. Aglomerație în Iași, după ce elevii s-au întors la cursuri și bugetarii la birouri După încheierea vacanței de iarnă, elevii din Iași au revenit în bănci, marcând începutul celui de-al treilea modul al anului școlar 2025 – 2026. În același timp, angajații din sectorul public s-au întors la serviciu, ceea ce a dus la o creștere bruscă a numărului de autovehicule aflate pe străzile orașului. Ninsoarea a agravat situația. Carosabilul umed și alunecos, vizibilitatea redusă și intervențiile întârziate pe unele artere au provocat ambuteiaje masive. În zona Bucium, una dintre cele mai afectate din municipiu, cozile de mașini s-au întins pe kilometri întregi, iar șoferii au înaintat bară la bară. Situații similare au fost semnalate și în Păcurari, Nicolina, Copou sau CUG. Mulți ieșeni au declarat că au făcut chiar și două ore până la locul de muncă sau la școală, deși, în mod normal, traseul nu durează mai mult de 30–40 de minute. Transportul public a fost și el afectat, autobuzele și tramvaiele acumulând întârzieri semnificative. Elevii au început modulul 3 al anului școlar Joi, 8 ianuarie 2026, elevii din toată țara, inclusiv cei din Iași, au revenit la cursuri după vacanța de iarnă, intrând în modulul 3 al anului școlar. Acesta se va desfășura până la începutul vacanței de schi din februarie, a cărei perioadă exactă este stabilită de fiecare inspectorat școlar. Anul școlar 2025 – 2026 este organizat în cinci module de învățare, alternate cu perioade de vacanță. După modulul început pe 8 ianuarie, elevii vor mai avea vacanța mobilă din februarie, vacanța de primăvară în aprilie și vacanța de vară, care începe pe 20 iunie 2026. Revenirea simultană a elevilor și a profesorilor în unitățile de învățământ a contribuit semnificativ la aglomerarea traficului, mai ales în zonele din apropierea școlilor și liceelor. Poliția recomandă prudență maximă Pe fondul condițiilor meteo dificile și al valorilor ridicate de trafic, polițiștii rutieri au fost prezenți în intersecțiile aglomerate și au transmis recomandări pentru șoferi și pietoni. Aceștia îi sfătuiesc pe conducătorii auto să circule cu viteză redusă, să păstreze distanța de siguranță și să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru iarnă. Totodată, pietonii sunt îndemnați să traverseze doar prin locuri marcate și să fie atenți la carosabilul alunecos. Polițiștii anunță că vor continua monitorizarea traficului și intervențiile punctuale pentru prevenirea accidentelor. Autoritățile atrag atenția că astfel de situații pot continua și în zilele următoare, în funcție de evoluția vremii, și recomandă ieșenilor să își planifice deplasările din timp și să ia în calcul rute alternative. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Iașul sub zăpadă! Cum arată municipiul și județul după prima repriză de ninsoare din 2026 – UPDATE

iasul-sub-zapada!-cum-arata-municipiul-si-judetul-dupa-prima-repriza-de-ninsoare-din-2026-–-update

Prima ninsoare din acest an a transformat municipiul și județul Iași în peisaje de iarnă, iar autoritățile locale și județene au intervenit prompt pentru a asigura siguranța traficului rutier și pietonal. UPDATE: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a transmis că din cauza vremii mai multe persoane au ajuns la Spitalul Sf. Spiridon din Iași cu diverse traumatisme. „Până la ora 15.00 au fost 20 pacienți cu traumatisme secundar căderii pe gheață – 5 luxații scapulo-humerale, 4 – 5 fracturi coloană humeral, glezne și pumni și 3 pacienți cu infarct miocardic acut”, a menționat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași. Mobilizare maximă în oraș și pe drumurile județene După orele dimineții, drumurile din municipiu și județ sunt funcționale, însă circulația se desfășoară în condiții de iarnă, iar echipele de intervenție rămân la datorie. „Echipele noastre au intervenit în cursul nopții trecute și a acestei dimineți în tot orașul pentru a preveni depunerea zăpezii și apariția poleiului, astfel încât să asigure condiții decente pentru traficul rutier, mai ales că acesta s-a aglomerat odată cu începerea școlii. Intervențiile continuă și la această oră, suntem atenți la eventualele probleme și suplimentăm echipajele unde este necesar! În intervalul 7 ianuarie 2026, ora 20.00 – 8 ianuarie 2026, ora 8.00, Citadin SA, companie care asigură coordonarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași, a intervenit cu 17 sărărițe, șase autoutilitare, șapte tractoare, un buldoexcavator, un încărcător frontal și 29 de angajați și a folosit 197 de tone de clorură de sodiu și patru tone de clorură de calciu. Salubris SA acționează pe trotuare și alei pietonale, iar Servicii Publice SA lucrează în special pe zonele de versanți, poduri și scări pietonale. Echipele Companiei de Transport Public SA verifică și asigură viabilitatea liniilor de tramvai și rețelei de fir contact, precum și starea stațiilor pentru călători. Companiile municipale rămân la stradă și au utilaje și echipe pregătite pentru a interveni unde este cazul!  Echipajele Poliției Locale patrulează în permanență și transmit societăților municipale situațiile care necesită intervenții punctuale”, a transmis primarul Mihai Chirica. Și în județ, autoritățile se află în alertă. „În acest moment, pe drumurile naționale din județul Iași DRDP Iasi Oficial acționează cu 31 de utilaje, dintr-un total de 47 mobilizate, dotate cu lamă și răspânditor de material antiderapant. Intervențiile se desfășoară pe principalele sectoare de drum național, respectiv DN 28, DN 24, DN 24C, DN 28A, DN 28B, DN 28D și DN 2, inclusiv pe tronsoanele care asigură legătura cu județele Vaslui, Botoșani și Suceava, precum și cu punctele de trecere a frontierei Albița și Sculeni, în vederea menținerii circulației rutiere în condiții de siguranță. Stocurile de materiale antiderapante sunt asigurate, fiind disponibile 3.614 tone de sare, 2.000 kg de clorură de calciu și 485 tone de nisip. În paralel, pe drumurile județene aflate în administrarea DJADP Iași, toate tronsoanele sunt deschise circulației, însă se circulă în condiții de iarnă. Se acționează cu un total de 76 de utilaje de deszăpezire, respectiv 41 de autobasculante echipate cu lamă și răspânditor de material antiderapant, 12 autogredere, 6 autofreze, 6 încărcătoare frontale, o automacara, 3 perii mecanice și 3 autoutilitare”, a explicat prefectul județului Iași, Constantin Dolachi. Pentru siguranța cetățenilor și prevenirea situațiilor de risc, autoritățile recomandă respectarea următoarelor măsuri: evitarea deplasărilor care nu sunt necesare, echiparea corespunzătoare a vehiculelor pentru iarnă, evitarea staționării în apropierea copacilor sau stâlpilor, amânarea activităților turistice montane și respectarea indicațiilor salvatorilor. Pentru informații suplimentare, locuitorii pot consulta ghidul „Vreme de iarnă” pe platforma oficială Fii Pregătit și site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

Incendiu la terasa unui restaurant din Iași. Pompierii intervin cu autospeciale și autoscară – UPDATE

incendiu-la-terasa-unui-restaurant-din-iasi.-pompierii-intervin-cu-autospeciale-si-autoscara-–-update

Un incendiu a izbucnit joi, 8 ianuarie, la terasa exterioară a unui restaurant situat pe strada Pantelimon Halipa din municipiul Iași, iar pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin pentru stingerea focului. UPDATE: Incendiul a fost lichidat, iar flăcările ar fi izbucnit de la un cablu electric defect. „La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la nivelul acoperișului restaurantului, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, existând pericol de propagare la întregul obiectiv, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. În urma incendiului au ars aproximativ 50 de metri pătrați din acoperișul tip șarpantă din lemn, cu învelitoare din tablă, precum și aproximativ 125 de metri pătrați din tavanul fals din rigips și mai multe corpuri de iluminat. Totodată, s-au degradat tavanul fals, barurile, diverse obiecte de mobilier, instalațiile de încălzire, iluminare și sistemele audio. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iași. Incendiu la terasa unui restaurant din Iași Din primele informații  obținute de reporterii BZI, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o autoscară pentru salvări de la înălțime, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. În sprijinul operațiunii, este prezent și un echipaj SAJ, ca măsură preventivă. Până în acest moment, nu au fost raportate victime, iar echipele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea propagării focului la clădirile și bunurile din proximitate. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției. „Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin pentru stingerea unui incendiu produs la terasa exterioară a unui restaurant din municipiul Iași, pe strada Pantelimon Halipa. La fața locului acționează Detașamentul 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o autoscară pentru salvări de la înălțime. Preventiv, la intervenție este prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Nu sunt raportate victime, iar intervenția este în desfășurare. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea propagării focului la clădirile sau bunurile din proximitate. Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției. Măsuri de prevenire recomandate: – verificarea periodică a instalațiilor electrice și termice; – utilizarea în siguranță a surselor de foc deschis, cu respectarea distanțelor de siguranță; – dotarea spațiilor cu stingătoare funcționale și instruirea personalului; – asigurarea căilor de acces și evacuare; – respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor. Intervenția este monitorizată permanent, iar informațiile vor fi actualizate în funcție de evoluția situației. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – «Fii informat, fii pregătit!». În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a transmis căpitan Onofreiasa Georgică, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Incendiu la un autoturism în municipiul Iași! Pompierii au intervenit rapid

incendiu-la-un-autoturism-in-municipiul-iasi!-pompierii-au-intervenit-rapid

Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, 7 ianuarie 2026, la un autoturism parcat pe strada Trei Fântâni din municipiul Iași. Pompierii au acționat prompt pentru limitarea pagubelor, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea unor persoane iresponsabile. Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în municipiul Iași În urma intervenției, au ars elementele combustibile din componența autoturismului, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Ancheta preliminară efectuată la fața locului a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de acțiunea unor persoane iresponsabile, subliniind importanța respectării măsurilor de prevenire pentru evitarea unor astfel de incidente. „În seara zilei de 07 ianuarie 2026, la ora 23:19, pompierii din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au fost solicitați să intervină în municipiul Iași, pe strada Trei Fântâni, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la un autoturism. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul compartimentelor autoturismului, existând riscul de propagare la vecinătăți și vegetația uscată din zonă. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să limiteze efectele evenimentului”, a declarat căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. Pentru a reduce riscul producerii incendiilor auto, ISU Iași recomandă câteva măsuri esențiale: parcarea autovehiculelor în locuri iluminate și supravegheate, pe cât posibil, și evitarea depozitării în interiorul mașinilor a materialelor inflamabile. În plus, cetățenii sunt îndemnați să sesizeze imediat autoritățile în cazul observării unor comportamente suspecte în apropierea autovehiculelor și să apeleze de urgență numărul 112 la orice semn de început de incendiu. Inspectoratul mai recomandă, pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. „În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a mai transmis căpitan Onofreiasa. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Amenințare cu bombă la Hotelul Pleiada din Iași. Clienții evacuați în siguranță

amenintare-cu-bomba-la-hotelul-pleiada-din-iasi.-clientii-evacuati-in-siguranta

O amenințare cu bombă a fost primită joi la Hotelul Pleiada din Iași, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași. „În cadrul unuia dintre hotelurile dumneavoastră din lasi, am plasat un dispozitiv exploziv improvisat de putere semnificativă. Acesta este activ şi va fi detonat. Mecanism: activare prin intermediul unui dispozitiv mobil. Orice tentativă de localizare sau dezactivare prin scanare poate declanşa detonarea imediată. Aceasta nu este o cerere de bani. Este o demonstrație. Vă vom urmări răspunsul. Vrem să vedem panică. Vrem să vedem evacuarea completă a oaspeţilor şi a personalului. Vrem să vedem poliţia şi unitățile speciale încercuind clădirea. Fiecare minut de întârziere vă aduce mai aproape de momentul în care veți privi la ştiri la ruinele stabilimentului dumneavoastră”, se arată în mail-ul trimis hotelului. Potrivit IPJ Iași, două alte hoteluri din oraș au recepționat mesaje similare în aceeași perioadă, iar autoritățile verifică acum toate unitățile vizate. Managerul unității a anunțat imediat Inspectoratul de Poliție Județean Iași, iar ca măsură de precauție toți clienții și angajații au fost evacuați. La fața locului s-au deplasat echipe specializate de poliție și pirotehniști, care verifică întreaga clădire pentru a stabili veridicitatea amenințării. Până în acest moment, nu au fost raportate victime, iar autoritățile recomandă evitarea zonei pe durata intervenției. Ancheta continuă pentru a identifica sursa mesajului și motivele acestuia. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Mai multe școli din județul Iași sunt închise din cauza vremii severe

mai-multe-scoli-din-judetul-iasi-sunt-inchise-din-cauza-vremii-severe

Din cauza condițiilor meteo dificile, mai multe unități de învățământ din județul Iași și-au suspendat cursurile, iar elevii vor relua activitatea în funcție de deciziile conducerilor școlilor. Inspectoratul Școlar Județean Iași menține o colaborare permanentă cu directorii pentru a gestiona situația. Orele sunt suspendate în mai multe școli din Iași din cauza vremii severe Mai multe școli din județul Iași nu și-au desfășurat activitatea didactică în această perioadă din cauza ninsorilor și a poleiului care au afectat siguranța elevilor. Este vorba despre: Școala Profesională Dagâța Școala Gimnazială Ștefan cel Mare și Sfânt, Dobrovăț Școala Gimnazială Drăgușeni Școala Gimnazială Ipatele – nivel gimnazial Școala Gimnazială Mironeasa Școala Profesională Mogoșești – structurile Hadâmbu, Mânjești, Budești, Șanta Școala Gimnazială Poieni Școala Profesională Nicolae Bănuță Șcheia Liceul Tehnologic Țibănești „Așa cum s-a transmis deja unităților de învățământ, avem o permanentă colaborare cu directorii și, în funcție de situațiile care apar, punctul va fi decis la nivel de unitate de învățământ modul în care se organizează activitatea în zilele următoare”, a declarat prof. Antonina Bleorț, purtător de cuvânt al ISJ Iași. Situația de la nivel național La nivel național, mai multe județe au luat măsuri similare. În Prahova, cursurile sunt suspendate în mai multe școli din orașul Breaza, iar grădinițele desfășoară activități online. În Bistrița-Năsăud, patru școli au suspendat cursurile în localități afectate de ninsori abundente, iar în Hunedoara și Deva activitatea se desfășoară în sistem hibrid sau online. În Cluj, șapte unități de învățământ au suspendat cursurile, iar alte școli organizează orele în format online. Autoritățile recomandă părinților și elevilor să urmărească informațiile oficiale ale inspectoratelor școlare și ale primăriilor pentru actualizări privind situația cursurilor. Codurile galbene și informările emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ninsori, polei și viscol, valabile până vineri, au determinat aceste măsuri pentru siguranța elevilor. Suspendarea cursurilor nu înseamnă pierdere a orelor: unitățile de învățământ vor organiza recuperarea activităților în funcție de programul școlii și de deciziile inspectoratelor. În anumite cazuri, orele se vor desfășura online, pentru a nu afecta ritmul educațional. Meteorologii avertizează că în perioada următoare stratul de zăpadă se va menține și la altitudini joase, iar poleiul poate crea dificultăți în trafic. Astfel, autoritățile recomandă prudență atât pentru elevi și părinți, cât și pentru personalul școlilor care trebuie să ajungă la unități. Suspendarea cursurilor în mai multe județe ilustrează modul în care vremea severă poate afecta activitatea educațională la nivel local și național. Inspectoratele Școlare Județene și conducerea Ministerului Educației vor monitoriza evoluția situației și vor actualiza periodic lista unităților afectate, pentru a evita riscuri suplimentare pentru elevi și personalul didactic. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cod galben de ninsori viscolite! Autoritățile avertizează: Evitați să porniți la drum pe timp de viscol

cod-galben-de-ninsori-viscolite!-autoritatile-avertizeaza:-evitati-sa-porniti-la-drum-pe-timp-de-viscol

Meteorologii au emis un nou cod galben pentru mai multe regiuni din țară, inclusiv nordul și centrul Moldovei, unde ninsorile viscolite și rafalele puternice de vânt au creat probleme în trafic. În mai multe zone, circulația a fost încetinită, iar unele drumuri naționale au fost temporar blocate, autoritățile recomandând prudență maximă și echiparea corespunzătoare a vehiculelor. Cod galben de ninsori în mai multe zone ale țării Situația meteo din ultimele ore a afectat semnificativ traficul rutier în mai multe regiuni, iar întârzierile la transportul public au fost resimțite de călători. În nordul și centrul Moldovei, drumurile au devenit alunecoase, vizibilitatea fiind redusă sub 100 de metri, iar ambuteiajele s-au format în special în apropierea orașelor mari și pe tronsoanele de drum național intens circulate. „Meteorologii au emis un nou cod galben pentru mai multe regiuni din țară, unde sunt așteptate ninsori viscolite, scăderea vizibilității sub 100 de metri, rafale de vânt și depuneri de zăpadă. Avertizarea vizează zone din sudul, centrul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei, precum și regiunile centrale și sud-estice.Totodată, este în vigoare un cod portocaliu ce anunță vânt puternic în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, dar și viscol puternic în Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, unde vizibilitatea poate coborî sub 50 de metri.Fiți precauți!– Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;– Asigurați-vă că autovehiculul este echipat pentru circulația în condiții de iarnă: anvelope de sezon, lanțuri antiderapante, lopată și alte echipamente necesare;– În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate;– Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.Pentru mai multe informații, consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie https://www.meteoromania.ro/avertizari/Accesați https://fiipregatit.ro sau utilizați aplicația de mobil DSU, pentru informații despre cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență”, a transmis purtătorul de cuvânt al IGSU. Pe lângă avertizările meteorologice, traficul rutier a fost afectat de zăpada depusă și de polei, în special pe drumurile județene și naționale cu trafic intens. Unele autobuze și trenuri regionale au circulat cu orar întârziat din cauza condițiilor de iarnă. Poliția Rutieră și autoritățile locale au suplimentat patrulele pe drumurile critice și au intervenit pentru degajarea arterelor principale. În zonele montane și în regiunile afectate de codul portocaliu, vizibilitatea redusă și rafalele puternice au creat risc de accidente, iar salvamontiștii recomandă amânarea drumețiilor și evitarea deplasărilor în condiții de viscol. Totodată, autoritățile reamintesc populației să nu staționeze în apropierea copacilor, stâlpilor sau altor elemente care pot fi dislocate de vânt. Meteorologii avertizează că ninsorile și vântul puternic vor continua în următoarele zile, iar populația trebuie să respecte recomandările autorităților și să se informeze constant prin aplicațiile DSU sau site-urile oficiale, precum Administrația Națională de Meteorologie și Fii Pregătit. Situația actuală arată că, deși ninsoarea afectează circulația și provoacă întârzieri, intervențiile autorităților au limitat blocajele majore, însă cetățenii sunt sfătuiți să evite pe cât posibil deplasările și să fie pregătiți pentru condiții de iarnă severe. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cozi la ghișeele Primăriei Iași! Oamenii plătesc impozitele mărite pentru a prinde reducerea de 10%

cozi-la-ghiseele-primariei-iasi!-oamenii-platesc-impozitele-marite-pentru-a-prinde-reducerea-de-10%

Zeci de ieșeni au format cozi, încă de la primele ore ale dimineții, la ghișeele Primăriei Iași, pentru a-și achita taxele și impozitele locale pe anul 2026 și a beneficia de reducerea de 10% acordată celor care plătesc integral până la finalul lunii martie. Nemulțumirea oamenilor este însă evidentă: în multe cazuri, sumele au crescut de două sau chiar de trei ori față de anul trecut. Ieșenii, revoltați de noile impozite Atmosfera de la ghișee este una tensionată. Oamenii discută între ei, compară chitanțele din 2025 cu noile obligații fiscale și acuză atât administrația locală, cât și guvernul pentru explozia taxelor și impozitelor. „De la 180 la 500 lei. Anul trecut am dat 180 și acum 500 lei. Trăiască coaliția. Vă arăt și chitanța”, a spus un ieșean, vizibil iritat de creșterea bruscă a impozitului. O situație similară este semnalată și de o femeie venită să plătească dările locale. „Am dat 126 lei anul trecut, iar acum 246. Deci s-a dublat. Nu e nimic, am auzit la alții că au plătit de trei ori mai mult”, a declarat o ieșeancă. Alți contribuabili recunosc că au venit la primărie mai degrabă pentru a afla suma exactă, nu neapărat pentru plată. „Am venit și eu să plătesc. Nu știu momentan cât e. Mai mult sunt interesat de sumă decât de plată”, a spus un alt ieșean. Creșterile vin pe fondul intrării în vigoare, de la 1 ianuarie 2026, a noilor taxe locale aprobate la finalul anului trecut, dar și al modificărilor legislative adoptate la nivel național, care au schimbat radical formula de calcul a impozitelor. Taxe mărite brusc, criticate de specialiști Ieșenii sunt nemulțumiți de majorarea taxelor locale, intrate în vigoare de pe 1 ianuarie 2026, după ce proiectul de hotărâre a fost aprobat la finalul anului 2025. Aceștia susțin că povara financiară este una din ce în ce mai mare, iar specialiștii afirmă că aceste măriri nu ar fi trebuit făcute brusc, ci gradual. Consultantul financiar Adrian Negrescu arată cu degetul spre politicieni și primari, care ar fi evitat majorările din rațiuni electorale. „Încă de acum 2 ani spuneam că urmează tăvălugul creșterii taxelor locale. Cum am ajuns aici? Din păcate, e vina politicienilor, mai ales a primarilor, cei care, în ultimii 3 ani, au ascuns sub preș toate potențialele creșteri de taxe locale… Este o lipsă totală de decență în raport cu veniturile populației”, a declarat Adrian Negrescu. Nemulțumirea se regăsește și în rândul pensionarilor și familiilor cu venituri modeste. „Este inuman să te apuci să crești taxele și impozitele locale într-o perioadă în care toate prețurile au explodat”, spune Elena Șerban, în timp ce Victor M., tată a doi copii, afirmă că „muncesc doar ca să susțin statul”. Primarul Mihai Chirica susține, în schimb, că majorările sunt la nivelul minim prevăzut de lege și că neadoptarea lor ar fi dus la creșteri automate chiar și de 600%. Potrivit Legii nr. 239/2025, valoarea impozabilă pe metrul pătrat a crescut semnificativ, de la 1.492 lei la 2.677 lei, ceea ce explică, din punct de vedere tehnic, explozia impozitelor. În practică însă, pentru mulți ieșeni, anul 2026 vine cu o povară financiară greu de suportat, iar cozile de la ghișee sunt doar primul semn al tensiunilor care vor urma.

Ninsori abundente în zona Moldovei. Zeci de utilaje DRDP Iași, mobilizate pe drumurile naționale – UPDATE

ninsori-abundente-in-zona-moldovei.-zeci-de-utilaje-drdp-iasi,-mobilizate-pe-drumurile-nationale-–-update

Ninsorile abundente din ultimele ore au creat condiții dificile de trafic în zona montană a Moldovei, în timp ce în restul regiunii se înregistrează precipitații mixte. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a intervenit masiv pe parcursul nopții și continuă acțiunile de deszăpezire, în contextul unei avertizări meteorologice Cod galben. UPDATE: Potrivit prefectului Constantin Dolachi nu s-au înregistrat probleme majore, însă pe anumite sectoare cu pantă accentuată circulația este îngreunată din cauza gheții, motiv pentru care se intervine punctual cu utilaje de dimensiuni mai mici pentru împrăștierea materialului antiderapant. „Nu sunt probleme deosebite. Punctual sunt câteva pante unde din cauza gheții nu pot urca sărăriţele. Se intervine cu mașini mai mici pentru împrăștiate sării. Între Belceşti şi Coarnele Caprei. Este o pantă mai mare”, a transmis prefectul Constantin Dolachi cu privire la situaţia la nivelul judeţului Iaşi. De asemenea, circulația în zona Bucium din Iași se desfășoară cu dificultate, traficul fiind aglomerat și formându-se coloane de autovehicule din zona Hanul Trei Sarmale către pod. Intervenții ample ale DRDP Iași pe drumurile naționale din Moldova Directorul DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, a transmis că situația este atent monitorizată, iar utilajele sunt în teren pentru menținerea circulației în condiții de siguranță. Potrivit acestuia, carosabilul este afectat în special în zonele montane. „Ninge abundent în zona montană a Moldovei, cu precipitații mixte înregistrate în restul teritoriului (burniță în județul Neamț, ploi în Vaslui, Botoșani, Iași și Bacău). Pentru asigurarea circulației, pe timpul nopții trecute, la nivelul #DRDP Iași au intervenit 131 de autoutilaje și au fost răspândite 802 tone de material antiderapant (sare, nisip și clorură de calciu), pe toate drumurile naționale din administrare. Carosabilul se prezintă cu zăpadă frământată (1-2 cm) în zona montană a județului Suceava și umed în rest, cu vizibilitate redusă în zonele Poieni și Răducăneni din județul Iași” , a transmis Mugurel Laicu. Autoritățile avertizează că riscul de polei și intensificările vântului impun o atenție sporită din partea șoferilor. „În continuare, zona Moldovei este vizată de o avertizare Cod galben de precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului, motiv pentru care recomandăm prudență la volan și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă”, a mai adăugat directorul DRDP Iași. La momentul informării, intervențiile erau în desfășurare pe întreaga rețea de drumuri naționale din regiune. „În acest moment, pe drumurile naționale din zona Moldovei sunt în acțiune 133 de autoutilaje. Circulați cu atenție!”, a mai transmis directorul DRDP Iași, menționând că imaginile surprinse provin de pe DN 29, Suceava – Botoșani. Șoferii pot solicita informații suplimentare privind starea drumurilor la dispeceratele DRDP Iași și CNAIR. Situația din teren: DN 29B și Pasul Tihuța În zonele cele mai afectate, intervențiile continuă în regim susținut. Referindu-se la județul Botoșani, Ovidiu Mugurel Laicu a precizat: „Ninsori abundente și trafic în condiții de iarnă pe DN 29B, Botoșani – Dorohoi. Imagini din zona Leorda – Brăiești, județul Botoșani. Echipele DRDP Iași intervin cu lamă și material antiderapant. Circulați cu atenție și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă!” De asemenea, una dintre cele mai dificile zone rămâne Pasul Tihuța, la limita județelor Suceava și Bistrița-Năsăud. „Acționare în baterie pe DN 17, Pasul Tihuța, limita județelor Suceava și Bistrița-Năsăud, pe fondul ninsorilor abundente. Echipele DRDP Iași intervin în această dimineață pe mai multe sectoare de drumuri naționale din zona Moldovei, îndeosebi în zona montană, dar și în zonele colinare și de șes ale județelor Suceava și Botoșani (DN 29, DN 29A, DN 29B, DN 29C). Circulați cu atenție!”, a conchis Mugurel Laicu. Autoritățile recomandă șoferilor să se informeze înainte de plecare, să reducă viteza și să utilizeze exclusiv autovehicule echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate