Slujba de Bobotează la Catedrala Mitropolitană din Iași! Peste 20 de vase cu Agheasmă Mare și 50 de voluntari pentru distribuirea apei sfințite

Astăzi, 6 ianuarie 2026, sute de credincioși s-au adunat la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a participa la slujba de Bobotează. La finalul Sfintei Liturghii, va avea loc sfințirea apei (Agheasma Mare), iar în jurul orei 11:00, credincioșii vor putea primi apa sfințită de la cei 50 de voluntari ai Mitropoliei. Peste 20 de vase cu Agheasmă Mare sunt pregătite pentru credincioșii de la Catedrala Mitropolitană din Iași În acest an, la Catedrala Mitropolitană din Iași, credincioșii au început deja să se adune pentru a participa la una dintre cele mai importante tradiții ale Bobotezei. După slujba de Sfânta Liturghie, în jurul orei 11:00, va avea loc sfințirea apei, iar Agheasma Mare va fi distribuită credincioșilor de către 50 de voluntari ai Mitropoliei. „Am 48 de ani, de la 12 ani vin la Mitropolie de fiecare dată când îmi permite timpul. E important pentru mine să particip la slujbe, mai ales în zile de sărbătoare așa importante”, a transmis o enoriașă. Pentru această ocazie, au fost pregătite 20 de vase de apă, fiecare cu o capacitate de 500 de litri, pentru a putea acoperi nevoile celor care vor veni să primească apa sfințită. Credincioșii care doresc să ia Agheasma Mare se vor așeza la rând, așa cum este tradiția, iar autoritățile locale vor sprijini organizarea acestora. De asemenea, va exista un rând separat pentru cei care vor să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva din Catedrala Mitropolitană. Pentru a asigura o distribuire eficientă a apei sfințite, cei 50 de voluntari coordonați de preoții catedralei vor fi responsabili de oferirea Agheasmei Mare celor prezenți, iar procesul va continua până când toți credincioșii vor primi acest dar sfânt. De la începutul sărbătorii, în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), se oficiază aceeași slujbă de sfințire a apei, care este apoi folosită pentru binecuvântarea chiliilor monahale din incinta Ansamblului Mitropolitan. O parte din apa sfințită este pusă în recipiente speciale și va fi oferită oficialităților, membrilor corului, jurnaliștilor și altor invitați. „Apa sfințită (Agheasma Mare) se gustă dimineața (apoi se ia anafura), timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică. Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinți, de a tămădui și de a alunga duhurile necurate. În cadrul slujbei de Bobotează ne rugăm ca apa sfințită să fie, pentru cei ce vor fi stropiți sau vor gusta din ea, „spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”, a transmis pr. Lucian Apopei, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.
Peste 1.000 de pacienți au ajuns de urgență la Spitalul Sf. Spiridon din Iași în primele zile ale anului 2026! Mesaj important transmis de medici

Anul 2026 a început cu un număr imens de persoane care au ajuns la camera de gardă. În primele patru zile ale anului, peste 1.000 de persoane au ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Aglomerația din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași îi sperie pe pacienți de la primii pași făcuți în incinta unității medicale. În prima zi a anului 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași s-au prezentat 246 de pacienți, iar în zilele de 3 și 4 ianuarie numărul pacienților care au solicitat îngrijiri medicale a depășit 300. Camera de gardă este supraaglomerată, peste 1.000 de pacienți au ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași în primele zile ale anului 2026. Peste 1.000 de pacienți, de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași în primele zile ale anului 2026 Camera de gardă a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași a primit peste 1.000 de pacienți în primele zile ale anului 2026. Numărul persoanelor care au solicitat îngrijiri medicale în UPU a crescut considerabil de la o zi la alta. „În primele zile ale anului am avut un număr foarte mare de pacienți care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe. De pe 2 până pe 4 ianuarie, numărul pacienților a crescut. În data de 1 ianuarie, în Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat 246 de pacienți. Pe 3 și 4 ianuarie s-a ajuns la peste 300 de cazuri pe zi. Fiind sezonul rece, în fiecare zi am primit câte un pacient cu hipotermie”, a declarant prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Potrivit reprezentanților unității medicale, cele mai frecvente diagnostice sunt afecțiunile respiratorii, virozele și pleureziile. De asemenea, au fost și multe cazuri cu insuficiență respiratorie acută, care au necesitat intubarea. Medicul Diana Cimpoeșu a menționat luni, 5 ianuarie 2026, că, pentru a nu suprasolicita camera de gardă, ieșenii sunt îndemnați să se adreseze către medicii de familie pentru cazurile care nu necesită o urgență. „De astăzi, funcționează toate componentele sistemului medical. Încurajăm pacienții cu boli cronice să se adreseze medicilor de familie și medicilor curanți pentru situațiile care nu necesită prezentarea la Unitatea de Primiri Urgențe”, a mai spus prof. dr. Diana Cimpoeșu. Vaccinarea previne internarea! Cadrele medicale încurajează vaccinarea antigripală chiar și în plin sezon de viroze. Vaccinarea rămâne cea mai sigură metodă de prevenție a formelor grave care ajung până la internare. Populația se poate vaccina la medicii de familie, dar și prin intermediul unor farmacii care sunt acreditate să administreze vaccinul. Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, din septembrie și până la finalul anului 2025, în județul Iași, s-au vaccinat antigripal 65.489 de persoane. Din totalul de persoane vaccinate, 63.195 au beneficiat de vaccinare compensată 100% sau 50%, restul de 2.294 au achiziționat vaccinul de la farmacii contra cost. În primele zile ale anului 2026, peste 1.000 de pacienți au ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Prin continuarea procesului de vaccinare împotriva gripei a populației se evită creșterea și mai mare a numărului de cazuri care solicită îngrijiri medicale în spitalele din întreaga țară. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un șofer din Iași s-a urcat beat la volan, a rupt un gard și a intrat cu autoturismul într-o curte. I-a așteptat pe polițiști lângă mașina avariată

După ce a consumat alcool, un șofer din Iași a intrat cu autoturismul într-o curte, după ce a distrus gardul. Proprietara imobilului a sunat la 112 să ceară ajutor. Polițiștii l-au găsit pe șofer lângă autoturismul avariat Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a provocat, pe 3 ianuarie, un accident rutier la Hârlău. Acesta s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul autoturismului și a distrus un gard, ajungând într-un final într-o curte, acolo unde a și fost găsit de polițiști. Oamenii legii au fost sesizați, printr-un apel la numărul unic de urgențe 112, chiar de către proprietara imobilului, care a tras o sperietură pe cinste. Femeia nici nu a știut cum să reacționeze când a văzut gardul distrus și un șofer care abia se poate ține pe picioare, chiar la ea în curte. Tot ce a putut face a fost să pună mâna pe telefon și să ceară ajutor. Chiar dacă autoturismul a fost serios avariat, șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, scăpând fără nicio zgârietură. La sfârșitul anului trecut, o femeie s-a urcat beată la volan și a provocat un accident rutier asemănător. Un șofer din Iași s-a urcat beat la volan și a rupt un gard Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz. „La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană a intrat cu mașina în gardul imobilului acesteia și se află sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, moment în care au constatat că cele sesizate se confirmă, în curtea locuinței acesteia aflându-se autoturismul avariat, care ar fi ajuns în curte distrugând gardul. Polițiștii au identificat șoferul, respectiv un bărbat de 53 de ani, care se afla lângă autoturism și care a declarat faptul că, în timp ce conducea autoturismul, ar fi pierdut controlul vehiculului, moment în care ar fi intrat în coliziune cu gardul imobilului. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Zilele trecute, un alt șofer a fost prins beat la volan și a rămas pieton. Riscă să fie condamnat, pentru că s-a urcat beat la volan Nu este exclus ca, în perioada următoare, polițiștii să ia vreo măsură împotriva bărbatului care a distrus totul în cale. Oamenii legii așteaptă rezultatele probelor de sânge recoltate de la șofer pentru a afla ce alcoolemie avea acesta. Cu siguranță, în următoarea perioadă, el nu va mai avea voie să urce la volan, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă să fie condamnat la închisoare. În orice caz, până atunci, mai este nevoie de timp. Singura parte bună din tot acest incident este că nimeni nu a fost rănit, iar singurele pagube au fost cele materiale. Acum rămâne de văzut ce pedeapsă va primi șoferul din Iași, care s-a urcat beat la volan, a rupt un gard și a intrat cu autoturismul într-o curte. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii din Iași au testat 152 de șoferi în municipiu pentru consumul de alcool și droguri. Nici vitezomanii nu au scăpat

Într-o singură zi, în municipiul Iași, au fost testați 152 de șoferi. Polițiștii au vrut să afle dacă sunt participanți la trafic sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Opriți în trafic au fost și șoferii prinși circulând cu viteză Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au fost din nou prezenți în trafic. Aceștia au organizat, pe data de 3 ianuarie, o acțiune pentru a verifica dacă sunt șoferi sub influența drogurilor sau a alcoolului la volan. Totodată, pe data de 4 ianuarie, polițiștii din cadrul aceluiași birou au folosit aparatura radar din dotare pentru depistarea șoferilor vitezomani. Acțiunile s-au desfășurat în mai multe zone din municipiul Iași și pe Șoseaua de Centură. În urma acțiunilor, mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere. Polițiștii au testat 152 de șoferi în municipiul Iași pentru consumul de alcool și droguri Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări despre aceste acțiuni. „La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost efectuate 152 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, dintre care două pentru conducere sub influența alcoolului, iar 9 pentru alte abateri, în valoare de 28.492 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Beat la volan a fost prins acum ceva vreme și un șofer din Miroslava. Amendați pentru că au fost prinși circulând cu viteză Pe data de 4 ianuarie, 26 de șoferi au fost amendați pentru că au fost prinși circulând cu viteză. „La data de 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost efectuate 26 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, dintre care 26 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 12 pentru alte abateri, în valoare de 27.247 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De exemplu, un bărbat, de 33 de ani, a condus autoturismul pe DN28D – V.O., cu viteza de 116 km/h, control radar, sector de drum limitat, prin indicator, la viteza maximă admisă de 50 km/h, depășind viteza legală cu 66 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002”, a mai precizat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Pentru depistarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă la Iași, dar și în restul țării, vor fi montate radare fixe. Polițiștii au testat 152 de șoferi în municipiul Iași pentru consumul de alcool și droguri, iar acțiunile vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Salubris SA începe campania de colectare a brazilor de Crăciun, din 8 ianuarie 2026. Ieșenii trebuie să depoziteze pomii lângă punctele gospodărești

Ca în fiecare început de an, Salubris demarează campania de colectare a brazilor de Crăciun. Începând cu data de 8 ianuarie 2026 și până pe 31 ianuarie 2026, ieșenii pot depozita brazii folosiți lângă punctele gospodărești din oraș. În zilele de colectare a materialelor reciclabile, va veni o mașină care se va ocupa în mod special de acest tip de deșeuri, care ulterior vor fi reciclate. Începe campania de colectare a brazilor Compania ieșeană de salubritate demarează campania de colectare a pomilor pe toată durata lunii ianuarie 2026. Astfel, ieșenii care locuiesc la bloc sunt rugați să pună brazii naturali lângă punctele gospodărești, iar cei care locuiesc la casă să îi depoziteze lângă pubelele de gunoi. În această perioadă, compania ajunge să colecteze câte 100 de brăduți pe zi. Înainte de sărbători, în piețele din Iași, au fost comercializați sute de brazi pentru a fi împodobiți. Din păcate, mulți dintre ei au ajuns la gunoi, pentru că nu au mai fost vânduți. Deși mulți aleg o alternativă mai sustenabilă folosind un brad artificial, mai sunt persoane care preferă varianta clasică, cu un pom natural. „După data de 7 ianuarie 2026, după sărbătoarea de Sfântul Ioan, vom începe campania de colectare a brazilor. Ieșenii pot să depoziteze brazii lângă containere de la punctele gospodărești, nu în interior. Cei care locuiesc la case pot lăsa bradul lângă pubela de gunoi, pe care o scot în drum. În zilele în care se colectează materialele reciclabile, va veni o mașină specială care se ocupă doar cu colectarea brazilor, fiind separați de celelalte deșeuri. Invităm toți ieșenii să depoziteze brazii în mod responsabil, să nu îi lase pe domeniul public sau să le dea foc”, a declarat Cătălin Neculau, directorul general al Salubris SA. Ce se întâmplă cu brazii Toți copacii colectați de la punctele gospodărești din municipiul Iași sunt transportați la Depozitul Ecologic Țuțora, unde sunt procesați și sortați. Ulterior, brazii sunt achiziționați contracost de către o societate din Suceava, care colaborează cu Salubris SA. Aceștia sunt tocați și transformați în compost, care este folosit ca îngrășământ pentru anumite culturi. Astfel, se realizează un ciclu de reciclare eficient, care are beneficii pentru mediul înconjurător, însă și beneficii financiare. La începutul lunii decembrie 2025, Direcția Silvică Iași a scos la vânzare sute de brazi din pepiniera proprie. „Ca în fiecare an, colaborăm cu o firmă din Suceava, care vine și preia brazii, pe care noi îi vindem pentru a fi reciclați. În felul acesta facem curățenie și nu facem risipă, nu se pierde nimic. Astfel, toți banii vor ajunge înapoi la firmă, automat fiind spre binele clienților. Anual, ajungem să strângem mii de brazi de la punctele gospodărești. Țin să le mulțumesc ieșenilor pentru spiritul civic de care dau dovadă în această perioadă”, a mai precizat Cătălin Neculau. Ca în fiecare an, campania de colectare a brazilor folosiți la Crăciun se demarează pe durata lunii ianuarie. În această perioadă, angajații de la Salubris SA ajung să colecteze sute de brazi, care, de sărbători, au luminat casele ieșenilor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Se răspândește rapid! Circa 60 de copii, confirmați cu gripă în prima săptămână din 2026, la Iași

Anul 2026 începe cu o creștere a cazurilor de gripă în rândul copiilor la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. S-au făcut aproximativ 150 de testări, iar 60 de copii au fost confirmați ca având gripă în prima săptămână din 2026. Medicii trag un semnal de alarmă, iar părinții ar trebui să fie mai vigilenți în perioada ce urmează. Circa 60 de copii au fost confirmați cu gripă încă din prima săptămână din 2026 Noul an a venit cu o creștere a cazurilor de gripă în rândul copiilor la Iași. În primele zile din acest an, mai mulți copii au ajuns la Spitalul de Copii din Iași, prezentând numeroase simptome, motiv pentru care au fost testați pentru gripă. Așadar, au fost efectuate 145 de teste, iar 60 de copii au fost confirmați ca având gripă în perioada 1-5 ianuarie 2026. Dintre cei confirmați ca având gripă, 25 au necesitat internare, 6 dintre pacienți au fost transferați către Spitalul de Boli Infecțioase, iar 29 au plecat acasă după ce au primit recomandări medicale. „În prezent, pe secție, sunt internați 19 pacienți cu gripă de gravitate moderată, dintre care unii prezintă complicații precum pneumonie (3 cazuri), otite (2 cazuri) și sugari deshidratați, care necesită tratament perfuzabil”, a declarat dr. Otilia Frăsinariu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași. Este foarte important ca părinții să înțeleagă riscul crescut de răspândire al virusului și să nu trimită copiii la grădiniță sau la școală în condițiile în care prezintă simptome – febră, tuse, dureri în gât sau alte simptome respiratorii. Începând de joi, copiii se vor reîntoarce la ore, iar acest lucru poate duce la creșterea numărului de persoane confirmate cu gripă. „Părinții sunt sfătuiți să solicite consult medical imediat dacă apar semne de agravare, precum dificultăți respiratorii, febră persistentă sau semne de deshidratare, și să se informeze despre vaccinarea antigripală, cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii și a complicațiilor acesteia”, a mai declarat dr. Otilia Frăsinariu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași. Recomandări ale medicilor pentru a limita răspândirea gripei Medicii atrag un semnal de alarmă și recomandă respectarea unor măsuri pentru a limita răspândirea virusului. Din acest motiv, părinții sunt îndemnați să comunice copiilor cât de importantă este igiena corespunzătoare a mâinilor și evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave. Copiii trebuie să consume produse bogate în vitamine, să aibă o alimentație echilibrată și o hidratare corespunzătoare. Răspândirea gripei se poate limita și prin aerisirea frecventă a spațiului și dezinfectarea regulată a suprafețelor care intră în contact cu un număr mare de persoane. „Printre cele mai recomandate măsuri sunt: evitarea aglomerației în spațiile frecvent circulate, utilizarea măștii de protecție dacă evitarea aglomerației este inevitabilă, menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, utilizarea batistei de unică folosință, aerisirea spațiilor închise, dar mai ales vaccinarea antigripală”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iași. Circa 60 de copii au fost confirmați cu gripă în primele 5 zile ale anului 2026, iar 25 dintre aceștia au necesitat internare. Creșterea cazurilor de gripă în rândul copiilor a venit odată cu noul an la Iași. Aici, mai mulți copii au ajuns în fața medicilor cu diverse simptome, de la febră, tuse, dureri în gât până la dificultăți respiratorii. Virusul se răspândește rapid mai ales în rândul copiilor. De aceea, medicii recomandă părinților să fie prudenți și să nu-i trimită în colectivitate dacă prezintă simptome, pentru a stopa răspândirea. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Autoritățile din Iași, în videoconferință cu structurile centrale pentru coordonarea măsurilor în contextul avertizărilor meteo

În contextul avertizărilor meteorologice emise pentru perioada următoare, Prefectul județului Iași, Dolachi-Pelin Constantin, alături de reprezentanții instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență la nivel județean, a participat la o videoconferință cu autoritățile centrale. Reuniunea a fost condusă de ministrul Afacerilor Interne, Marian-Cătălin Predoiu, și de viceprim-ministrul Marian Neacșu, având ca obiectiv principal analizarea și stabilirea măsurilor de pregătire necesare în vederea gestionării posibilelor efecte ale fenomenelor meteo prognozate. „Măsuri de pregătire în contextul avertizărilor meteo – videoconferință cu autoritățile centrale Prefectul județului Iași, Dolachi-Pelin Constantin, alături de reprezentanții instituțiilor care au în responsabilitatea gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului, a participat la videoconferința condusă de Ministrul Afacerilor Interne, Marian-Cătălin Predoiu și domnul viceprim-ministru Marian Neacșu. În contextul schimbării prognozei meteorologice pentru perioada imediat următoare în special în ceea ce privește intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite, strat de zăpadă, polei – au fost discutate măsurile preliminare specifice: – activarea grupelor operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență; – informarea promptă a populației; – verificarea adăposturilor pentru persoane vulnerabile și patrularea nocturnă; – monitorizarea persoanelor vulnerabile, pacienților dializați și a gravidelor; – optimizarea deplasării ambulanțelor pentru trasferurile esențiale ale pacienților; – intervenția operativă pe drumurile naționale și județene. În acest moment, în județul Iași nu sunt raportate situații deosebite. Structurile Ministerului Afacerilor Interne, alături de serviciile publice deconcentrate, rămân în alertă și sunt pregătite pentru implementarea măsurilor stabilite”, transmite Instituția Prefectului – Județul Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Peste 230 de intervenții în cinci zile! Bilanțul salvatorilor din cadrul ISU Iași în perioada sărbătorilor de iarnă

Salvatorii ieșeni au gestionat 232 de misiuni între 31 decembrie și 5 ianuarie, majoritatea fiind urgențe medicale și incendii. Incendii, urgențe medicale și acțiuni preventive, în centrul activității ISU Iași Perioada sărbătorilor de iarnă a fost una intensă pentru salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. Între dimineața zilei de 31 decembrie 2025 și dimineața zilei de 5 ianuarie 2026, pompierii militari și echipajele SMURD au fost mobilizați continuu, gestionând un total de 232 de misiuni și acțiuni operative, desfășurate într-un ritm susținut, specific acestei perioade aglomerate. Cele mai multe intervenții au fost generate de situații de urgență. Din totalul misiunilor, 172 au reprezentat intervenții operative, vizând în principal stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor de protecție a populației la diverse evenimente. Pe linia stingerii incendiilor, pompierii ieșeni au intervenit la 17 evenimente, produse atât în mediul urban, cât și în mediul rural. O parte semnificativă a acestor incendii a afectat locuințe sau coșuri de fum, cauzele probabile fiind, în majoritatea cazurilor, coșurile necurățate, lipsa protecției termice față de materialele combustibile sau defecțiuni ale instalațiilor electrice. În plus, în noaptea de Revelion și în primele ore ale Anului Nou, au fost semnalate mai multe incendii la pubele de gunoi, deșeuri menajere și vegetație uscată, provocate de utilizarea articolelor pirotehnice în spații neprotejate. Intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea focului și a prevenit producerea unor pagube majore sau pierderi de vieți omenești. Un volum foarte mare de activitate a fost înregistrat și pe componenta medicală. Echipajele SMURD au fost solicitate la 128 de intervenții, pentru acordarea primului ajutor calificat, asistență medicală de urgență și intervenții de terapie intensivă mobilă. Aceste misiuni au vizat persoane cu afecțiuni medicale acute, victime ale accidentelor rutiere sau alte situații critice, în care intervenția rapidă a fost esențială pentru stabilizarea pacienților. Pe lângă incendiile și urgențele medicale, pompierii au desfășurat 27 de alte intervenții, printre care recunoașteri în teren, activități de informare preventivă la evenimentele publice organizate de Revelion, degajarea elementelor de construcție desprinse de pe clădiri, asigurarea măsurilor de siguranță la evenimente culturale și accidente rutiere, transportul persoanelor supraponderale sau deblocarea persoanelor aflate în dificultate. De asemenea, au fost gestionate situații cu potențial de risc, precum scăpările de gaz sau defecțiunile tehnice. În același interval, structurile ISU Iași au realizat 60 de activități de monitorizare, dintre care 40 au vizat transporturi de materiale periculoase, 19 monitorizarea unor situații de urgență aflate în dinamică, iar una a constat în înștiințarea autorităților administrației publice locale. Având în vedere tipologia evenimentelor, reprezentanții ISU reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire, în special în sezonul rece: curățarea periodică a coșurilor de fum, întreținerea instalațiilor electrice, utilizarea responsabilă a focului deschis și a articolelor pirotehnice, precum și adaptarea vitezei în trafic la condițiile de drum. „Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Mihail Sturdza» al județului Iași rămâne permanent la datorie pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor și reamintește că, în orice situație de urgență, apelarea rapidă a numărului unic 112 poate face diferența. Informații utile despre comportamentul preventiv sunt disponibile și pe platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, www.fiipregatit.ro”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Firma Trust AVB SRL a câștigat licitația și va moderniza patru adăposturi de protecție civilă din Iași! Valoarea contractului este de 2,3 milioane de lei

Trust AVB SRL este firma din Iași care a fost declarată câștigătoarea licitației pentru modernizarea a patru adăposturi de protecție civilă din oraș Administrația publică locală a lansat, încă de la începutul lunii noiembrie 2025, procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Iar în cadrul acesteia au fost depuse trei oferte financiare. În final, cea declarată câștigătoare este cea depusă de firma Trust AVB SRL. Firma Trust AVB SRL a câștigat licitația pentru modernizarea celor patru adăposturi de protecție civilă din Iași Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul are ca obiect „modernizare și refuncționalizare spații cu destinația adăposturi de protecție civilă”. Contractul avea o valoare de 2.402.096 de lei, fără TVA, adică 2.906.536 de lei, cu TVA inclus. La data limită au fost depuse trei oferte financiare. Prima ofertă a fost depusă de firma INBIT SRL, administrată de Andrei Târnovanu; cea de-a doua ofertă a fost depusă de firma Trust AVB SRL, administrată de Vasile Abalașei, iar cea de-a treia ofertă financiară a fost depusă de firma 3Mind SRL, administrată de Costel Irimia. Recent, a fost anunțat și câștigătorul licitației, este vorba despre firma Trust AVB SRL, administrată de Vasile Abalașei, care a ofertat suma de aproximativ 2,3 milioane de lei. „Licitația organizată de către Primăria Municipiului Iași, în vederea modernizării și refuncționalizării a patru spații cu destinația de adăposturi de protecție civilă, a fost câștigată de SC TRUST AVB SRL. Valoarea contractului este circa 2,3 milioane de lei. În termen de 6 luni, constructorul trebuie să modernizeze și să refuncționalizeze spațiile cu destinație de protecție civilă din următoarele imobile: str. Petru Șchiopu, nr. 16, bloc F2B, sc. B; str. Sălciilor, nr. 30, bl. 812, sc. A; str. Grădinari, nr. 42, bl. G11, sc. A; str. Prof. A. Șesan, nr. 8, bl. H4, sc. A. Acestea sunt primele adăposturi la care se va interveni în vederea asigurării rolului esențial pentru care au fost concepute. Spațiile respective prezintă degradări la nivelul pardoselilor, compartimentări neconforme, igrasie și infiltrații, degradări la nivelul instalațiilor, lipsa etanșeității, lipsa tâmplăriei specifice și degradarea acesteia, precum și lipsa dotărilor specifice. Programul de reabilitare a spațiilor cu destinație de protecție civilă a fost lansat în acest an și va continua și în anii următori”, a spus primarul Iașului, Mihai Chirica. Precizăm că firma Trust AVB SRL, administrată de Vasile Abalașei, a fost înființată în anul 2016 și se ocupă cu „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”. Societatea a înregistrat în anul 2024 o cifră de afaceri în valoare de 1.962.056 de lei, un profit net de 21.158 de lei și datorii în cuantum de 1.950.011 lei. Investiția are în vedere consolidarea capacității de protecție civilă și creșterea siguranței publice În cadrul documentelor este specificat faptul că investiția are ca scop principal creșterea siguranței publice din municipiul Iași. „Scopul principal al acestei investiții este consolidarea capacității de protecție civilă și creșterea siguranței publice din municipiul Iași, prin modernizarea infrastructurii de adăpostire. Investiția cuprinde renovarea completă a adăposturilor și reabilitarea tuturor sistemelor de funcționare, transformându-le într-un element esențial al sistemului de apărare civilă, conform standardelor tehnice impuse de legislația în vigoare. Adăposturile de protecție civilă care fac obiectul acestei documentații tehnico-economice, situate la subsolul clădirilor, necesită lucrări de intervenție pentru a fi readuse în stare de funcționare, în conformitate cu normele tehnice actuale. Starea actuală a spațiilor nu permite îndeplinirea rolului esențial pentru care au fost concepute, necesitând o intervenție completă. Toate deficiențele fac ca pentru adăposturi să se execute urgent lucrări de modernizare pentru a corecta problemele și a asigura siguranța și funcționalitatea spațiului, în conformitate cu standardele în vigoare”, mai este specificat în documentele de pe SEAP. Trust AVB SRL este firma din Iași care a fost declarată câștigătoarea licitației pentru modernizarea a patru adăposturi de protecție civilă din oraș. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Pensiunile canine au devenit tot mai căutate în Iași. Diana Cojocariu, proprietara unui hotel pentru animale de companie: În decembrie mai aveam foarte puține locuri disponibile

Pensiunile canine au fost la mare căutare în perioada sărbătorilor de iarnă, când tot mai mulți proprietari de animale au apelat la hoteluri specializate pentru a-și lăsa câinii în siguranță pe durata vacanțelor, multe unități ajungând rapid la capacitate maximă Cererea pentru cazarea câinilor a crescut semnificativ de Crăciun și de Revelion, iar rezervările au fost făcute cu luni înainte. Diana Cojocariu, proprietara unui hotel canin cu aproximativ 20 de locuri, spune că a fost nevoită să refuze numeroase solicitări, după ce unitatea a funcționat la capacitate maximă între 24 decembrie și începutul lunii ianuarie. Pensiunile canine sunt la mare căutare în Iași Pensiunile canine au devenit, în ultimii ani, o soluție tot mai căutată de proprietarii de animale de companie, iar perioada sărbătorilor de iarnă confirmă această tendință. Plecările în vacanță, vizitele la rude sau dorința de a petrece Crăciunul și Revelionul fără grija animalelor lăsate singure acasă i-au determinat pe mulți ieșeni să apeleze la hoteluri specializate pentru câini, unde aceștia beneficiază de supraveghere, hrană și îngrijire adaptată nevoilor lor. Cererea a crescut semnificativ în preajma sărbătorilor, iar locurile disponibile s-au ocupat rapid. Diana Cojocariu, proprietara unui hotel canin, confirmă că perioada de iarnă este una dintre cele mai aglomerate din an. „Da, cererea a crescut mult. Am fost nevoită să refuz numeroase solicitări, pentru că nu am foarte multe locuri de cazare momentan, aproximativ 20”, explică aceasta. Zilele de vârf au fost chiar cele din jurul Crăciunului și Anului Nou. Potrivit Dianei Cojocariu, hotelul canin a funcționat la capacitate maximă în intervalul cuprins între 24 decembrie și 2-3 ianuarie. „De Crăciun și în perioada dintre sărbători, șederile au fost predominant pe termen lung. La Revelion am avut doar trei-patru câini cazați pe perioade scurte. În rest, au fost șederi mai lungi”, precizează ea. Acest lucru arată că mulți proprietari și-au planificat din timp plecări extinse, nu doar escapade de câteva zile. Rezervările se fac chiar și cu câteva luni înainte Un alt aspect relevant este faptul că rezervările nu mai sunt făcute pe ultima sută de metri, așa cum se întâmpla în urmă cu câțiva ani. Prima solicitare pentru perioada sărbătorilor a fost înregistrată încă din luna august. „În august a fost făcută prima rezervare, când a mai stat cățelul la noi. Apoi, în septembrie, octombrie și noiembrie, cererile au continuat să vină. În decembrie mai aveam foarte puține locuri disponibile”, a precizat Diana Cojocariu pentru reporterii BZI. Acest comportament arată că proprietarii de animale tratează din ce în ce mai responsabil organizarea concediilor, asigurându-se din timp că patrupedele lor vor fi îngrijite corespunzător. Popularitatea pensiunilor canine reflectă și schimbarea de mentalitate a oamenilor față de animalele de companie, considerate tot mai des membri ai familiei. Proprietarii nu mai caută soluții improvizate, ci preferă servicii specializate, chiar dacă acestea presupun costuri mai ridicate. Pentru administratorii de hoteluri canine, perioada sărbătorilor a reprezentat o confirmare a faptului că acest tip de afacere este în plină dezvoltare. Pe fondul cererii tot mai mari, specialiștii din domeniu anticipează că numărul pensiunilor canine va continua să crească, iar rezervările pentru perioadele aglomerate, precum sărbătorile de iarnă sau concediile de vară, vor fi făcute din ce în ce mai devreme. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate