Noi detalii în ancheta incendiului de la un salon de înfrumusețare din Iași! Polițiștii au descins la trei persoane

Ancheta privind incendiul izbucnit pe 3 august la un salon de înfrumusețare din Iași a intrat într-o nouă etapă. Polițiștii au făcut trei percheziții domiciliare în municipiu și au ridicat mai multe probe, iar un bărbat de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Iași, descinderile au avut loc pe 11 august și au vizat trei persoane bănuite de implicare în comiterea faptei. În cadrul acțiunii, doi bărbați, de 34 și 45 de ani, au fost conduși la sediul IPJ Iași. Cei doi sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere, respectiv instigare la infracțiunea de distrugere. După administrarea probatoriului, polițiștii au decis reținerea bărbatului de 34 de ani pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat astăzi, 12 august, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și, ulterior, Judecătoriei Iași, cu propunerile legale. „În continuarea cercetărilor, la data de 11 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Iași, la trei persoane bănuite de săvârșirea faptei. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă necesare cauzei. Totodată, au fost conduse la sediul IPJ Iași două persoane, respectiv doi bărbați, de 34 și 45 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de distrugere și instigare la infracțiunea de distrugere. În baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 34 de ani a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, de către polițiști. La data de 12 august a.c., acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Iasi. Ancheta a început după incendiul din 3 august Dosarul a fost deschis după incendiul izbucnit pe 3 august la un salon de înfrumusețare din municipiul Iași. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri. Incendiul a fost lichidat, însă au fost înregistrate pagube materiale. Din fericire, nu au existat victime. În primele zile ale anchetei, polițiștii au verificat mai multe piste. Unul dintre momentele importante a avut loc în zona parcării de la Golia, unde oamenii legii au oprit și au verificat un Audi Q8. Un bărbat aflat la volan a fost ridicat pentru verificări, însă la acel moment autoritățile nu au confirmat oficial dacă acesta avea calitatea de suspect în dosarul incendiului. Ulterior, ancheta a avansat, iar polițiștii au ajuns la cele trei persoane vizate de perchezițiile domiciliare. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Deputatul Offside, Ciprian Paraschiv îi îndeamnă pe români să își facă vacanța pe litoralul românesc, dar el stă gratuit la hotelul colegului de partid AUR

Deputatul ”Offside” AUR Ciprian Paraschiv oferă românilor sfaturi ipocrite despre patriotism și turism local. Din confortul funcției parlamentare și deținând venituri de peste 10.000 de euro lunar din bani publici, alesul le bate obrazul cetățenilor de rând care aleg vacanțele mai ieftine din Grecia, Turcia sau Bulgaria. El le recomandă ipocrit să rămână pe litoralul românesc – un mediu devenit inaccesibil financiar pentru omul obișnuit din cauza prețurilor uriașe. Săracii să plătească, politicienii să stea pe gratis Totul devine de-a dreptul penibil când vedem unde își face deputatul vacanța. În timp ce le cere oamenilor fără bani să susțină turismul românesc din buzunarul lor, Paraschiv nu plătește niciun leu pentru cazare. El stă pe gratis la hotelurile de la Marea Neagră deținute de colegul său de partid, milionarul Mohammad Murad, și el deputat AUR. Situația arată o ipocrizie de nedescris: Bani mulți de la stat: Încasează lunar peste 10.000 de euro de la Parlament, așa că nu știe ce înseamnă să nu-ți permiți un concediu. Patriotism pe spinarea oamenilor: E ușor să le spui altora să meargă la Marea Neagră când tu nu scoți niciun leu din buzunar. Nesimțire politică: Oamenilor simpli li se cere să plătească prețuri uriașe pe litoral, iar politicienii AUR primesc cazare gratuită de la colegii de partid. Să le spui românilor afectați de scumpiri să-și cheltuie puținile economii pe litoralul românesc, în timp ce tu te lăfăi moca în hotelurile colegului de partid, arată doar cât de deconectați sunt acești politicieni de realitate. Deputatul AUR Ciprian Paraschiv se lăfăia la plajă în străinătate, în timp ce Suceava era sub ape În timp ce județul Suceava era lovit de inundații devastatoare, iar oamenii din Broșteni își scoteau agoniseala de-o viață din noroi, deputatul AUR Ciprian Paraschiv a ales să se relaxeze într-o vacanță de lux peste hotare. Chiar în zilele în care colegii săi din partid erau pe teren și dădeau la lopată alături de sinistrați, parlamentarul își bronza liniștit pielea pe șezlong, departe de problemele din țară. Videoclipuri de la plajă în plin dezastru național Atitudinea parlamentarului a provocat un val de revoltă, mai ales după ce acesta s-a filmat pe plajă în data de 2 august – exact când situația din localitatea Broșteni era critică. În loc să fie alături de oamenii rămași fără case sau de voluntarii care curățau pivnițele de mâl, Paraschiv s-a mulțumit să fie activ doar pe rețelele de socializare, unde a publicat clipuri în care părea vizibil „obosit” de la relaxare. Vacanță luxoasă și în Italia de Crăciun Ciprian Paraschiv, deputat AUR de Iași, oferă un exemplu clar de dublă măsură între discursul public și comportamentul personal. În timp ce vorbește despre sărăcirea românilor ca efect al noilor taxe și impozite, parlamentarul a ales să petreacă sărbătorile de Crăciun într-o locație de lux din Italia, fapt pe care l-a expus chiar el pe rețelele de socializare. Postarea, realizată la Caffè San Carlo, unde apare alături de soție, savurând un croissant cu fistic și o cafea, contrastează puternic cu mesajele sale despre dificultățile financiare ale populației. Ciprian Paraschiv este un fan al vacanțelor luxoase în afara României Internauții l-au luat la rost pe deputatul offside Ciprian Paraschiv O parte dintre oamenii s-au trezit din adormire și și-au dat seama că Ciprian Paraschis este doar un opurtunist și că este lupul moralist. În timp ce vorbește despre identitatea românească, despre faptul că ce bine e să fim români și că e ”grele”, deputatul AUR petrece în cel mai luxos mod. Bani sunt pentru acesta pentru că pe lângă faptul că încasează venituri de sute de mii de euro anual din banii românilor, Ciprian Paraschiv este autorul falimentului Politehnicii Iași. În perioada în care a tăiat și a spânzurat la conducerea Poli Iași, demagogul Ciprian Paraschiv nu a lăsat în urmă performanțe, ci doar un dezastru financiar de proporții. În timp ce fotbalul ieșean agoniza, Paraschiv încasa lunar zeci de mii de euro din banii publici ai ieșenilor, stând practic degeaba și pregătindu-și terenul pentru marea lovitură. Adevărul din spatele măștii de „iubitor al fotbalului” este însă unul de o lăcomie strigătoare la cer: Paraschiv a executat brutal clubul pentru o sumă colosală – 500.000 de euro. Revenind la internauți. Aceștia l-au înjurat pe Ciprian Paraschiv demascând ipocrizia strigătoare la cer.
Acuzații grave de fraudă la Iași! Cum a ajuns o femeie cu credit la TBI după ce a cumpărat electrocasnice

Scandal fără precedent în Iași, după ce o femeie a depus o plângere la poliție pe motiv că un bărbat i-ar fi făcut credit la TBI după ce a achiziționat de la el mai multe electrocasnice. Maria Spînu susține că nu știa că Augustin Daniel i-a făcut credit la TBI. Totodată, bărbatul a spus că are de gând să o dea în judecată pe femeie. Scandal monstru între doi ieșeni, din cauza unor electrocasnice! Doi ieșeni au ajuns la cuțite după o achiziție a unor electrocasnice. Maria Spînu este femeia care a achiziționat o serie de bunuri de la Augustin Daniel, iar acum a depus o plângere la poliție pe motiv că bărbatul ar fi înșelat-o de suma de 1.000 de lei. „Pe 10 august am fost la Poliția din Moșna și am depus o plângere împotriva lui Augustin cu privire la suma de 1.000 de lei, pentru că nu am nicio chitanță. De la poliție mi s-a spus că ar fi vorba despre infracțiunea de abuz de încredere și înșelăciune”, a spus Maria. Femeia afirmă că este hotărâtă să continue demersurile și ia în calcul să se adreseze instanței. „Am de gând să o dau în judecată”, a mai spus Augustin Daniel. Totul a început după ce femeia din comuna Moșna a cumpărat mai multe electrocasnice de la un magazin din Răducăneni, pentru care a solicitat plata în rate. Asta se întâmpla în luna septembrie 2025. Femeia spune că a achitat un avans de 1.000 de lei, însă nu a primit o chitanță sau un contract pentru această sumă. Potrivit Mariei Spînu, valoarea produselor cumpărate era de aproximativ 3.200 de lei. Femeia susține că a mers la magazinul administrat de Augustin Daniel și că a cerut să plătească produsele în rate. „În septembrie am fost la Augustin Daniel, în Răducăneni, de unde am achiziționat mai multe electrocasnice, pentru care am cerut plata în rate. Valoarea acestor produse era de aproximativ 3.200 de lei, pentru care am dat un avans cash de 1.000 de lei, însă nu mi-a dat niciun contract, nicio chitanță”, a declarat Maria Spînu. Augustin i-a trimis contractul pe WhatsApp De cealaltă parte, Augustin Daniel susține că femeia a fost informată despre modalitatea de plată și că suma de 1.000 de lei urma să fie scăzută din valoarea finală. Acesta spune că Maria Spînu ar fi fost de acord cu un contract pe o perioadă de 18 luni. „Am trimis contractul pe WhatsApp. Suma de 1.000 de lei se scade din valoarea finală. Am întrebat-o pe doamna dacă dorește să dea avans sau să opteze pentru o perioadă mai lungă de timp și ea a fost de acord cu o perioadă contractuală de 18 luni, a câte 178 de lei și avansul de 1.000 de lei”, a spus Augustin Daniel. Femeia susține însă că, ulterior, a ajuns să achite sume importante și că, în opinia ei, acestea se apropiau de valoarea produselor cumpărate. „Eu am plătit trei rate de câte 500 de lei și una de 700 de lei, iar cu avansul ajungeam la contravaloarea bunurilor achiziționate”, a mai spus Maria. Augustin Daniel explică diferența prin dobânda aferentă creditului. Potrivit acestuia, clienta ar fi avut și posibilitatea unui credit pe o perioadă mai scurtă, însă aceasta ar fi presupus alte condiții de plată. „Vă dați seama că, prin orice credit, se percepe dobândă. Dacă opta pentru un credit cu patru rate, atunci dobânda era zero, dar cu cât este mai lungă perioada contractuală, cu atât se percepe o dobândă mai mare”, a explicat Augustin. Nu mai are bani pentru achitarea creditului Maria Spînu spune că, în prezent, nu își mai permite să achite ratele și vrea să afle ce s-a întâmplat cu avansul de 1.000 de lei pe care susține că l-a plătit cash. „Eu nu îmi permit să mai plătesc. Vreau să se facă dreptate, să știu unde este avansul de 1.000 de lei”, a declarat femeia. O altă problemă apărută în acest caz este legată de plata ratelor către TBI. Maria Spînu avea două credite și o parte dintre plățile efectuate ar fi ajuns în contul unui credit mai vechi. „Am încercat să îi explic alaltăieri, 9 august, cum să facă plata la TBI, pentru că are două credite. Mi-a spus că știe ea cum se face și i-am spus să-mi arate cum procedează. Atunci am văzut că ea plătea în contul creditului mai vechi. Din acest motiv, o parte din banii depuși nu s-au redus din creditul aferent cumpărăturilor”, a spus Augustin Daniel. Maria afirmă că a discutat cu un reprezentant TBI și că a aflat că mai are de achitat mai multe rate. „Am vorbit cu un domn de la TBI și mi-a spus că mai am de achitat opt rate a câte 178 de lei și o rată de 70 de lei”, a declarat femeia. Răzvan, așa cum s-a prezentat reprezentantul TBI, a explicat că sumele depuse nu mai pot fi transferate între conturi și că, atunci când se face o plată, trebuie selectat contractul pentru care este destinată suma. „Nu se mai poate transfera suma, tocmai din decembrie 2025, dintr-un cont în altul. Pentru a putea depune banii la bancomat, doamna trebuia să selecteze numărul contractului în care dorește să depună banii”, a explicat acesta. Un scandal monstru continuă între o femeie din Moșna și un bărbat din Răducăneni din cauza achiziționării unor electrocasnice.
Soții Faur cer clemență în faza de apel! La primul termen, unul dintre judecători s-a abținut

Soții Faur, trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, au formulat apel, în speranța că vor obține o pedeapsă mai mică. La primul termen din faza de apel, judecătoarea Maricica-Daniela Cuzic s-a abținut, motiv pentru care s-a dat un nou termen. Soții Faur cer clemență în faza de apel! Procesul în care soții Viorica și Crim Faur au fost condamnați pentru tâlhărie calificată a ajuns la Curtea de Apel Iași. Ambii inculpați au formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, iar dosarul a avut, pe 10 august 2026, primul termen de judecată în calea de atac. Ședința nu a mers însă mai departe. „În temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, admite declarația de abținere formulată de judecătoarea Maricica-Daniela Cuzic de la soluționarea dosarului nr. 38301/245/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Iași”, se arată în încheierea de ședință. În aceste condiții, termenul de judecată a fost amânat, urmând să fie desemnat un alt judecător, astfel încât apelurile formulate de cei doi inculpați să poată fi analizate. Dosarul își are originea într-un conflict izbucnit în octombrie 2024, pe fondul unei datorii despre care părțile au avut versiuni radical diferite. Potrivit informațiilor din dosar, în 2019, N.L.D. a împrumutat suma de 4.000 de lei de la fratele lui Crim Faur. Banii ar fi fost necesari pentru un tratament de care avea nevoie soțul femeii. Ce s-a întâmplat ulterior cu suma nu a fost lămurit. N.L.D. a susținut că a restituit împrumutul după aproximativ două luni, însă creditorul i-ar mai fi cerut 1.600 de lei cu titlu de dobândă. Pe de altă parte, Crim Faur a susținut că femeia nu îi restituise banii. De la această datorie, indiferent dacă era reală în forma susținută de Faur sau fusese deja achitată, avea să pornească conflictul care a dus la dosarul penal. S-au dus în vizită și au fost bătuți În după-amiaza de 19 octombrie 2024, N.L.D. a mers, împreună cu concubinul său, Ionel C., în vizită la niște cunoștințe. Cei doi își lăsaseră căruța în drum și stăteau de vorbă când, după aproximativ o jumătate de oră, în locuință au intrat pe neașteptate soții Viorica și Crim Faur, însoțiți de fratele bărbatului. Potrivit acuzațiilor, cei trei i-ar fi cerut femeii să restituie cei 4.000 de lei, plus dobânda. N.L.D. ar fi insistat că datoria fusese achitată, însă discuția ar fi degenerat. Crim Faur și-ar fi trimis fratele în curte pentru a lua caii de la căruță, ca formă de recuperare a datoriei. Gazdele au intervenit și au împiedicat luarea animalelor, care le aparțineau. În casă au rămas N.L.D., Ionel C. și soții Faur. Potrivit declarațiilor victimelor, femeia a fost lovită cu pumnii și palmele în zona capului și trasă de păr. La un moment dat, Crim Faur i-ar fi smuls de la gât lanțul de aur, pe care l-ar fi introdus în buzunar. De asemenea, ar fi tras de cerceii femeii, reușind să-i smulgă unul dintre ei. Ionel C. ar fi intervenit pentru a-i cere lui Crim Faur să nu ia lanțul, explicând că bijuteria era un cadou oferit de el. A fost, la rândul său, lovit în față și a căzut la pământ. Conflictul a fost oprit în cele din urmă de gazde. Familia Faur a susținut că a fost luată accidental În fața primei instanțe, apărarea a susținut că lanțul nu fusese furat, ci se agățase accidental de cheile pe care Crim Faur le avea în mână. Judecătorii au considerat însă explicația neplauzibilă și contrazisă de declarațiile victimei și ale concubinului acesteia. Nici faptul că, la aproape o săptămână de la incident, lanțul a fost „găsit” în patul în care stătuse N.L.D. nu i-a convins pe magistrați că bijuteria fusese luată accidental. Soții Faur au fost găsiți vinovați și condamnați pentru tâlhărie calificată. Pentru Crim Faur, situația a fost agravată de antecedentele penale. În decembrie 2022, el fusese condamnat la un an și patru luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis și uz de fals. Noua faptă fusese comisă în perioada termenului de încercare. Ca urmare, pedeapsa anterioară a intrat în calculul sancțiunii, iar Crim Faur a ajuns la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 4 luni de închisoare, din care 5 ani pentru noua faptă. Sentința nu este însă definitivă. Atât Crim Faur, cât și Viorica Faur au contestat soluția primei instanțe, iar acum cauza urmează să fie analizată de Curtea de Apel Iași. Soții Faur au fost condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar acum au formulat apel, în speranța că vor obține o pedeapsă mai mică.
O femeie din Iași își așteaptă pedeapsa după ce a încercat să-și ucidă partenerul. Bărbatul a fost înjunghiat

Călina Iliescu, o femeie din Iași, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi încercat să-și ucidă partenerul. Aceasta își așteaptă acum pedeapsa. Procesul în care femeia are calitatea de inculpat s-a finalizat, iar acum se așteaptă pronunțarea hotărârii. Pentru această infracțiune, se poate aplica pedeapsa închisorii pentru o perioadă de la 5 la 10 ani. O femeie din Iași își așteaptă pedeapsa după ce a încercat să-și ucidă partenerul Judecătorii de la Tribunalul Iași au dispus, la termenul din 10 august 2026, amânarea pronunțării într-un dosar în care o femeie este judecată pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit iubitul cu un cuțit, în timpul unei altercații. Judecata în cauză a fost finalizată încă din luna martie 2026, însă, de atunci, pronunțarea a fost amânată de șase ori, prelungind starea de tensiune pentru părți. Dosarul o vizează pe Călina Iliescu, acuzată că și-ar fi agresat iubitul în urma unui conflict. Incidentul a fost unul violent, ambele persoane fiind rănite cu obiecte tăioase. De asemenea, cei doi s-ar fi aflat sub influența alcoolului și a altor substanțe psihoactive. La unul dintre termenele de judecată anterioare, apărarea inculpatei a ridicat mai multe semne de întrebare cu privire la modul în care s-au produs leziunile și a solicitat efectuarea unei expertize traseologice. Avocata a susținut că atât inculpata, cât și victima au primit același număr de zile de îngrijiri medicale, potrivit expertizei medico-legale, motiv pentru care consideră că există dubii cu privire la desfășurarea agresiunii. Procurorul s-a opus solicitării privind efectuarea unei expertize traseologice, apreciind că aceasta nu mai este utilă în acest moment, având în vedere timpul scurs de la producerea incidentului. Femeia nu recunoaște că a vrut să îi suprime viața La acea vreme, apărarea a susținut și că leziunea suferită de victimă ar fi superficială și a pus sub semnul întrebării gravitatea acesteia în raport cu încadrarea juridică. Totodată, aceasta a arătat că femeia ar avea anumite afecțiuni psihice și că, după incident, ar fi fost internată timp de zece zile la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Tăietura din zona pieptului victimei a stat la baza încadrării inițiale a faptei. În timpul unui termen, inculpata a cerut instanței să țină cont și de declarația inițială a victimei, despre care susține că ar fi spus că nu a existat intenția de a-i face rău, ci că totul ar fi pornit de la „o ieșire” a sa. „Nu am avut intenția să îl omor”, a mai declarat inculpata, la acea vreme. După finalizarea judecății, în luna martie 2026, instanța nu a pronunțat încă soluția. La termenul din 10 august, judecătorii au dispus o nouă amânare a pronunțării, aceasta fiind cea de-a șasea amânare. Astfel, părțile sunt în continuare în așteptarea unei decizii în dosarul care se află de mai mult timp în atenția Tribunalului Iași. Călina Iliescu își așteaptă pedeapsa după ce a încercat să îi suprime viața partenerului său în urma unei altercații. Femeia a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Alexandru Constantin Chituță, noul manager al Complexului Muzeal Național Moldova Iași. Își începe mandatul pe 13 august – EXCLUSIV

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași are, începând cu 13 august 2026, un nou manager. Este vorba despre Alexandru Constantin Chituță, reprezentant al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Chituță va prelua conducerea instituției ieșene începând de joi, 13 august 2026, urmând să coordoneze activitatea Complexului Muzeal Național „Moldova”, una dintre cele mai importante instituții culturale din Iași. Noul manager vine de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, instituție cu o bogată activitate în domeniul muzeal și cultural. Numirea lui Alexandru Constantin Chituță vine într-un moment important pentru Palatul Culturii și pentru instituțiile muzeale aflate în administrarea Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Mandatul său va include coordonarea activității muzeelor și a proiectelor culturale desfășurate de instituție. Alexandru Constantin Chituță își va începe oficial activitatea la conducerea Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași pe 13 august 2026. Alexandru Chituță, fostul manager al Muzeului Brukenthal și-a exprimat primele cuvinte cu plecarea lui din funcție. „Îi anunț pe toți prietenii că sunt foarte bine. Liber! Fără griji și responsabilitate! Am învățat că nu trebuie să stai cu capul plecat! Trebuie să muncești să te dedici instituției și spui întotdeauna superiorului problemele. Dacă nu înțelege domeniul, dacă nu înțelege problemele atunci este complicat. Eu rămân acum în Brukenthal! Insă Muzeul Național Brukenthal nu va putea niciodată să se dezvolte cât timp alții au alte gânduri ascunse ce țin de câștig. Voi revenii cu detalii! Până atunci avem o situație foarte interesantă în România, și ne privește pe fiecare dintre noi! Nu ne vom plictisi!”, a scris Alexandru Chituță, fost manager interimar al Muzeului Național Brukenthal. Potrivit conducerii Brukenthal, în urma acestei schimbări, dr. Alexandru Constantin Chituță, fostul manager interimar, va reveni pe postul său din cadrul instituției, în conformitate cu organigrama muzeului.
El este bărbatul dispărut în apele Prutului la Iași. Astăzi scafandrii i-au căutat trupul. Autoturismul său, un Hyundai Santa Fe a fost găsit pe mal – EXCLUSIV

Fântână Vasile, născut în anul 1942, este bărbatul dispărut în zona râului Prut, pe raza comunei Victoria, județul Iași. Bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din satul Frăsuleni în data de 28 iulie 2026, la volanul unui autoturism Hyundai Santa Fe. Mașina a fost găsită ulterior în zona adiacentă râului Prut, iar autoritățile au declanșat verificări pentru localizarea bărbatului. „La data de 28.07.2026, a plecat in mod voluntar de la adresa de domiciliu din sat Frasuleni, comuna Victoria, Judetul Iasi, la volanul autoturismului marca Hyundai Santa Fe, acesta fiind gasit in zona adiacenta raului Prut. Nu se detin semnalmente”, a transmis IPJ Iasi. În prezent, una dintre ipotezele luate în calcul este aceea că acesta ar fi putut ajunge în apele râului. Misiune de căutare-salvare pe râul Prut, în comuna Victoria În urma dispariției, pompierii militari ieșeni au intervenit astăzi pentru efectuarea unei misiuni de căutare-salvare pe Prut. O echipă specializată de scafandri a verificat zona în care există indicii privind posibila prezență a bărbatului. Din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au fost mobilizate o autospecială pentru transport scafandri (ASCAF) și o ambarcațiune cu trei pompieri militari scafandri. La sosirea în zona indicată, salvatorii au început căutările atât la suprafața apei, cât și prin procedee specifice intervențiilor în mediul acvatic. „Pompierii militari ieșeni desfășoară o misiune de căutare a unei persoane posibil înecate în râul Prut, pe raza comunei Victoria, județul Iași. Pentru gestionarea situației de urgență, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au fost mobilizate o autospecială pentru transport scafandri (ASCAF), o ambarcațiune cu trei pompieri militari scafandri. La sosirea în zona indicată, echipajul specializat a început operațiunile de căutare, atât de la suprafața apei, cât și prin procedee specifice intervențiilor în mediul acvatic. Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații în funcție de evoluția intervenției”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iași. Potrivit informațiilor disponibile, nu se dețin în prezent alte semnalmente ale bărbatului. Trupul lui Fântână Vasile nu a fost identificat până la acest moment, iar operațiunea de căutare este în desfășurare. Autoritățile continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care bărbatul a dispărut și pentru găsirea acestuia.
Acesta ar putea fi bărbatul care a incendiat un salon de înfrumusețare din Iași. Polițiștii i-au percheziționat bolidul în parcarea de la Golia – EXCLUSIV

Un bărbat a fost ridicat de polițiști în centrul Iașului, după ce autoturismul Audi Q8 pe care îl conducea a fost oprit și verificat în zona parcării de la Golia. Intervenția oamenilor legii are loc în contextul anchetei privind incendiul izbucnit, în urmă cu câteva zile, la un salon de înfrumusețare din municipiu. Momentan, nu este clar dacă bărbatul ridicat de polițiști este suspect în dosarul privind incendiul și nici dacă acesta a fost condus la sediul Poliției pentru audieri. Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii urmează să stabilească dacă există o legătură între persoana verificată și incidentul de la salon. Un Audi Q8, percheziționat de polițiști la Golia Incendiul a avut loc pe 3 august, când polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la izbucnirea unui focar la un salon de înfrumusețare din municipiul Iași. La fața locului au intervenit atât polițiștii, cât și pompierii, care au acționat pentru stingerea incendiului. Focul a fost lichidat, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime, fiind raportate doar pagube materiale. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru a stabili dacă incendiul a fost provocat intenționat și cine se află în spatele acestuia. „La data de 3 august a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că la un salon de înfrumusețare din municipiul Iași a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj de pompieri care au lichidat incendiul. În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor”, a transmis IPJ Iași. Verificarea autoturismului Audi Q8 și ridicarea bărbatului din zona Golia reprezintă un nou element în anchetă. Deocamdată, autoritățile nu au confirmat oficial că persoana respectivă este autorul incendiului sau că are calitatea de suspect în dosarul penal. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și dacă bărbatul oprit în centrul Iașului are vreo legătură cu incendiul de la salonul de înfrumusețare.
Misiune de căutare-salvare pe râul Prut, în comuna Victoria. Pompierii caută o persoană posibil înecată – UPDATE

Pompierii militari din cadrul ISU Iași desfășoară, în comuna Victoria, o misiune de căutare-salvare după ce o persoană ar fi dispărut în apele râului Prut. UPDATE: Operațiunea de căutare-salvare desfășurată pe râul Prut, în comuna Victoria, vizează un bărbat în vârstă care a plecat la pescuit și nu a mai revenit acasă. Potrivit informațiilor obținute de reporterii BZI, bărbatul era dat dispărut de câteva zile. Mașina acestuia a fost găsită pe malul râului Prut, în zona în care pompierii au început căutările. Știre inițială La fața locului au fost mobilizați pompieri militari scafandri și o ambarcațiune pentru intervenții în mediul acvatic. De regulă, de căutarea persoanelor dispărute se ocupă Poliția Română, care coordonează activitățile de căutare și investigațiile. În cazul unei persoane posibil înecate, ISU intervine în sprijin, prin echipajele de pompieri, scafandri și ambarcațiuni, pentru căutarea și salvarea sau recuperarea acesteia din mediul acvatic. Dispariția trebuie sesizată imediat la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție. „Misiune de căutare-salvare pe râul Prut, în comuna Victoria Pompierii militari ieșeni desfășoară o misiune de căutare a unei persoane posibil înecate în râul Prut, pe raza comunei Victoria, județul Iași. Pentru gestionarea situației de urgență, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au fost mobilizate o autospecială pentru transport scafandri (ASCAF), o ambarcațiune cu trei pompieri militari scafandri. La sosirea în zona indicată, echipajul specializat au îneput operațiunile de căutare, atât de la suprafața apei, cât și prin procedee specifice intervențiilor în mediul acvatic. Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații în funcție de evoluția intervenției”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.
Mulțumim, Ilie Bolojan! Motorina a ajuns la 11,44 lei litrul în Iași. Șofer: Să-mi bag **** în toată clasa politică

Prețurile carburanților continuă să pună presiune pe bugetele românilor. Marți dimineață, 11 august 2026, litrul de motorină era afișat la 11,44 lei la o benzinărie Lukoil din Iași, în timp ce benzina ajunsese la 9,42 lei pe litru. Pentru șoferi, fiecare drum la pompă înseamnă o cheltuială tot mai mare, într-o perioadă în care și alimentele, facturile și alte produse și servicii s-au scumpit. Șoferii, tot mai nemulțumiți de prețurile de la pompă La un rezervor de 50 de litri, un plin cu motorină la prețul de 11,44 lei pe litru ajunge la aproximativ 572 de lei. Pentru cei care folosesc zilnic mașina, diferențele de preț se adună rapid și se transformă într-o cheltuială importantă la finalul lunii. Nemulțumirea este resimțită și de angajații benzinăriilor, care spun că aud zilnic reproșurile clienților. „Dacă aţi şti câţi oameni vin şi înjură zilnic. Dar eu n-am nicio vină. Eu îi înţeleg. Nu, nu mă înjură pe mine, pe ăștia care ne conduc îi înjură. E greu, e greu pentru toată lumea şi cred că va fi din ce în ce mai greu. Eu cred că o să se mai scumpească zilele astea”, a transmis o vânzătoare dintr-o benzinărie din Iași. Cetățenii sunt tot mai frustrați atunci când ajung la pompă și constată că trebuie să plătească tot mai mult pentru același litru de combustibil din cauza unei guvernări proaste. Iar pentru cei care depind de mașină pentru serviciu, familie sau deplasările zilnice, combustibilul nu este o cheltuială care poate fi pur și simplu eliminată. „Nuuu mai vreau, m-am săturat să dau bani la stat şi din munca mea să fac c***l mare altora. Plătesc, plătesc şi tot plătesc, m-am săturat de toată clasa asta politică de tot rahatul! Din salariu îţi ia impozit, din pensie ia impozit, alocația la copii e de toată jena, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap la fel. Totul în ţara asta este de toată jena. Nimic nu se întâmplă bun! Toți sunt doar pe furat! Suntem nişte proşti aşa ne privesc ei, ca nişte sclavi care muncesc de dimineaţă până seara ca să le facem lor c***l mare! Atât! Nu primim nimic bun în schimb! Să-mi bag **** în toată clasa politică”, a spus un cetăţean foarte revoltat care a adresat injurii clasei politice. „Felicitări” guvernanților „Mulțumim, Ilie Bolojan!” este mesajul ironic care însoțește situația actuală, în contextul măsurilor de austeritate și al presiunii tot mai mari asupra bugetelor românilor. „Felicitări” guvernanților, în condițiile în care românii sunt nevoiți să scoată din buzunare sume tot mai mari pentru combustibil, în timp ce suportă în același timp creșteri de prețuri la alimente, facturi și alte cheltuieli esențiale. Scumpirea carburanților are efecte și dincolo de stațiile de alimentare. Transportul mărfurilor depinde în mare măsură de costurile cu motorina, iar majorarea acestora poate pune presiune suplimentară asupra prețurilor produselor și serviciilor. Pentru o familie care încearcă deja să își echilibreze veniturile cu cheltuielile tot mai mari, un combustibil mai scump înseamnă mai puțini bani disponibili pentru alte necesități. Iar după cum spun chiar cei care lucrează la pompă, șoferii se tem că scumpirile nu s-au oprit aici.