Ieșenii trag un semnal de alarmă! Acest bărbat recalcitrant cere bani și intimidează persoane prin magazine
Pe grupul de Facebook „Ești din Iași dacă…”, mai mulți membri au semnalat în ultimele zile comportamentul agresiv al unui bărbat care ar aborda persoane pe stradă, ar cere bani și ar deveni recalcitrant atunci când este refuzat. Postările au strâns zeci de comentarii, în care internauții cer ca autoritățile să se autosesizeze, susținând că individul ar fi violent, ar amenința trecătorii și ar avea manifestări considerate de mulți drept îngrijorătoare. O tânără din Iași a povestit un episod petrecut în zona Campus Agronomie. „Aveți grijă la acest domn. Mesajul este special pentru fete. Acesta s-a apropiat exagerat de mine și de prietena mea în zona Campus Agronomie și a scos niște sunete ciudate noi inițial neobservând, iar acesta s-a retras când cineva din depărtare a zis ‘lasă fetele în pace’”, a menționat ieșeanca. Un alt locuitor descrie o situație petrecută într-un magazin, unde același bărbat ar fi cerut bani și ar fi devenit violent verbal. „Aveți grijă la acest individ! Este foarte periculos! Intră în magazin și cere bani, iar dacă nu îi dai, înjură, amenință că face și drege! Nu este prima dată când face asta și din păcate nu doar la magazinul nostru amenință și este recalcitrant. Dacă îi răspunzi, este în stare să sară și la bătaie”, a transmis ieșeanul. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ronaldinho a ajuns la Iași! Starul brazilian a fost așteptat de fani în fața hotelului – UPDATE

Ronaldinho a ajuns în această după-amiază, 28 noiembrie 2025, la Iași, după ce a zburat cu avionul de la Dubai. Brazilianul va participa la un meci demonstrativ pe 29 noiembrie 2025, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, alături de alți foști mari fotbaliști. UPDATE: În fața hotelului s-au adunat zeci de tineri care îi strigă numele lui Ronaldinho. Toți îl așteaptă pentru poze și autografe. UPDATE: La hotel a ajuns și Roberto Assis, fratele lui Ronaldinho. Știre inițială Fotbalistul este cazat la Grand Hotel Traian, iar în această seară va avea loc cina de gală a evenimentului. Fanii l-au așteptat în fața hotelului, unii purtând tricouri cu numele lui, bucuroși să îl vadă pe starul brazilian. Pentru a-și saluta admiratorii, Ronaldinho s-a urcat la balcon. La hotel au ajuns și alți colegi ai lui Ronaldinho, precum Naldo și Rafinha, dar și arbitrul Cristi Balaj. Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 14:00, autocarul echipei lui Ronaldinho va pleca de la hotel spre stadion. Până în acest moment, din echipa sa au fost confirmați jucători precum Amauri, Iaquinta, Helton, Naldo, Rafinha, Panucci, Polga, Andre Santos, Diego Souza și Zaccardo. Din echipa României vor face parte Marius Niculae, Sorin Paraschiv, Emil Dică, Eugen Trică, Dani Coman, Răzvan Stanca, Liviu Ciobotariu, Marius Onofraș, Gigel Bucur, Rică Neaga și Miodrag Belodelici. În cursul zilei de astăzi sunt așteptați să ajungă și ceilalți fotbaliști care vor completa echipele pentru meciul demonstrativ. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Bărbat în stare critică, găsit căzut și beat pe stradă, resuscitat după ce a intrat în comă

În această seară a avut loc un incident în Pașcani. Un bărbat de 69 a fost găsit căzut în stradă. Acesta era într-o stare foarte gravă, a fost resuscitat, iar acum a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. „Pacient În vârstă de 69 ani din Pașcani, consumator cronic de etanol, aflat sub influența băuturilor alcoolice, este adus de EPA în comă, fiind găsit căzut în stradă. Imediat după admisia în CPU, întra în stop cardiorespirator, se încep manevrele de resuscitare cu răpsuns favorabil, fiind iot+vm…. în urma investigațiilor, se evidențiază hemoragie intracerebrala cu efect de masă si edem perilezuonal, fiind transportat la Neurochirurgie Iași cu ambulanța cu medic”, a transmis dr. Delia Molocea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Alt incident tot în Pașcani Un alt bărbat a ajuns la spital după ce a fost acroșat de un autobuz. Acesta era în stare de ebrietate pe o bicicletă. „Pacient în vârstă de 35 ani din Pașcani, victima unui accident rutier, acroșat de un autobuz, fiind biciclist, aflat sub influența băuturilor alcoolice, este momentan stabil hemodinamic, agitat psihomotor, agresiv și încă în investigatii”, a mai transmis dr. Delia Molocea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ronaldinho a ajuns la Iași! Starul brazilian a fost așteptat de fani în fața hotelului – UPDATE
Ronaldinho a ajuns în această după-amiază, 28 noiembrie 2025, la Iași, după ce a zburat cu avionul de la Dubai. Brazilianul va participa la un meci demonstrativ pe 29 noiembrie 2025, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, alături de alți foști mari fotbaliști. UPDATE: În fața hotelului s-au adunat zeci de tineri care îi strigă numele lui Ronaldinho. Toți îl așteaptă pentru poze și autografe. UPDATE: La hotel a ajuns și Roberto Assis, fratele lui Ronaldinho. Știre inițială Fotbalistul este cazat la Grand Hotel Traian, iar în această seară va avea loc cina de gală a evenimentului. Fanii l-au așteptat în fața hotelului, unii purtând tricouri cu numele lui, bucuroși să îl vadă pe starul brazilian. Pentru a-și saluta admiratorii, Ronaldinho s-a urcat la balcon. La hotel au ajuns și alți colegi ai lui Ronaldinho, precum Naldo și Rafinha, dar și arbitrul Cristi Balaj. Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 14:00, autocarul echipei lui Ronaldinho va pleca de la hotel spre stadion. Până în acest moment, din echipa sa au fost confirmați jucători precum Amauri, Iaquinta, Helton, Naldo, Rafinha, Panucci, Polga, Andre Santos, Diego Souza și Zaccardo. Din echipa României vor face parte Marius Niculae, Sorin Paraschiv, Emil Dică, Eugen Trică, Dani Coman, Răzvan Stanca, Liviu Ciobotariu, Marius Onofraș, Gigel Bucur, Rică Neaga și Miodrag Belodelici. În cursul zilei de astăzi sunt așteptați să ajungă și ceilalți fotbaliști care vor completa echipele pentru meciul demonstrativ. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Adrian Corduneanu s-a predat! Astăzi află dacă va ajunge după gratii. Este acuzat de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice-EXCLUSIV
Adrian Corduneanu, acuzat de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice, s-a predat după mai multe zile în care a fost căutat de poliție. Astăzi, 28 noiembrie 2025, acesta urmează să fie prezentat în fața judecătorilor, care vor decide dacă va fi plasat în arest preventiv. Citește și: A spart un geam și s-a ales cu ambele picioare rupte. Un tiktoker care s-a gândit să-i dea o lecție lui Adrian Corduneanu a fost „tocat” cu o bâtă de către interlop. Iată povestea Adrian Corduneanu, interlopul din Iași, s-a predat! Predarea intervine după incidentul din 23 noiembrie, când Marius Mantu, un bărbat de 37 de ani, a ajuns la spital susținând că a fost agresat de Adrian Corduneanu, de soția acestuia, Ramona, și de fiul lor. Anchetatorii au stabilit că înainte de agresiune, Mantu s-a deplasat la vila interlopului și i-a spart un geam, după ce ar fi trecut de mai multe ori prin zonă cu pietre în mâini. Imagini cu bărbatul circulând în apropierea locuinței au fost distribuite ulterior pe rețelele sociale de cumnata lui Adrian „Beleaua”. După reținerea Ramonei Corduneanu și emiterea mandatelor de aducere pe numele lui Adrian și al fiului lor, Grațiela Corduneanu, soția lui Costel Corduneanu, a publicat mesaje în apărarea familiei. Aceasta susține că Adrian a reacționat în contextul unor provocări repetate. „Când ești amenințat, urmărit și provocat repetat și nimeni nu te protejează, reacționezi ca un om care se apără. (…) Nu justificăm violența, dar nu putem ignora că, zile la rând, Adrian și copiii au fost atacați și împinși spre limită”, a transmis Grațiela Corduneanu, care a postat și fotografii cu geamul spart. Polițiștii au transmis că incidentul este cercetat într-un dosar penal. În urma probatoriului, Ramona Corduneanu, în vârstă de 43 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore și urma să fie prezentată instanței pe 25 noiembrie. Pentru Adrian Corduneanu și fiul lor au fost emise mandate de aducere. Potrivit anchetei, după ce a spart geamul locuinței, Marius Mantu ar fi fost urmărit de cei trei, fiind prins în zona Podu de Fier, unde ar fi fost lovit. Anchetatorii susțin că Adrian l-ar fi lovit cu un lemn peste picioare, iar Ramona și fiul lor l-ar fi agresat cu picioarele. Bărbatul nu a solicitat ordin de protecție provizoriu. Incidentul ar fi pornit de la un schimb de replici între Adrian Corduneanu și Marius Mantu pe rețelele de socializare. Ulterior, Mantu s-a prezentat la locuința familiei Corduneanu, unde a spart un geam, moment urmat de agresiunea care a dus la internarea acestuia. Familia Corduneanu a publicat în mediul online imagini cu bărbatul care ar fi dat târcoale vilei timp de câteva zile. Citește și: Imagini, surprinse lângă vila lui Adrian Corduneanu. Individul băgat în spital de către interlop dădea târcoale, cu pietre în mâini, de câteva zile: „Oricine – părinte, frate sau soț – ar fi făcut la fel” Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2025

Duminică, 30 noiembrie – Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor) Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Vânători Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț, prilej cu care va binecuvânta lucrările începute la biserica parohială și în întregul ansamblu parohial. În această zi, de la ora 16.30, în Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc vernisajul expoziției de artă sacră „Vino și vezi”, în deschiderea căruia violonistul Bogdan Onofrei va susține un moment muzical. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 noiembrie 2025 – 29 ianuarie 2026. În cadrul acestui eveniment ce reunește lucrări de icoane pe lemn, mozaicuri și miniaturi, expun cadrele didactice, studenții și absolvenții de la specializările Artă Sacră și Artă Sacră în Patrimoniul Cultural din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași. Curatorul expoziției este Prof. Dr. Nicoleta Melniciuc, iar organizatorii sunt: Dr. Aurica Ichim, manager al Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, și cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași: Lect. Dr. Petru Sofragiu, Prof. Dr. Nicoleta Melniciuc, Asist. Drd. Emanuel Chiriac, precum și coordonatorii de activități: Lect. Dr. Bogdan Cojocea, Lect. Dr. Petru Sofragiu, Lect. Dr. Vasile Tudor și Asist. Drd. Emanuel Chiriac. Lucrările evidențiază interesul tinerilor artiști de a transpune valorile artei bizantine în contemporaneitate. Parohia „Sfânta Treime” – Covasna, Protopopiatul 2 Iaşi, din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 9 – „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, organizează în această zi o seară duhovnicească, în cadrul căreia părintele Iulian Vornicu va susține conferința cu tema: „Unitatea creștinilor în familie și în parohie”. Luni, 1 decembrie De Ziua Națională a României, 1 Decembrie 2025, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și lăcașurile de cult mănăstirești din țară și de peste hotare va fi oficiată slujba de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională a românilor în anul 1918 – personalități semnificative ale istoriei române și făuritori ai moștenirii culturale și comunitare a poporului nostru. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi slujba de Te Deum începând cu ora 11.00, în Piața Palatului Culturii din Iași, cu prilejul Zilei Naționale a României. Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârşi slujba de Te Deum, începând cu ora 11.30, în fața Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial, din Piața 1 Decembrie 1918, Botoșani. După-amiază, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârşi slujba de sfințire a troiței și a temeliei pentru Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din Botoșani. Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucium, Protopopiatul 2 Iaşi, din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 12 – „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Prodromița”, organizează o seară duhovnicească, în cadrul căreia părintele Gheorghe Lutic va susține conferința cu tema: „Cum l-am cunoscut pe Sfântul Cuvios Cleopa Ilie!”. De la ora 12.00, în Piața Ștefan cel Mare din Municipiul Piatra Neamț va avea loc slujba de Te Deum, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Tofan Valentin. Momentul se desfășoară în cadrul Ceremoniei Militare dedicate sărbătorii naționale și este organizat de Garnizoana Piatra Neamț, în parteneriat cu Primăria, Prefectura și Protopopiatul Piatra Neamț. La manifestare va fi prezent și Ansamblul Folcloric „Comorile Neamțului”, care va contribui la atmosfera solemnă a evenimentului. Marţi, 2 decembrie Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Parohia „Învierea Domnului” și „Sfinții Cleopa și Paisie” – al doilea hram –, din Dorohoi. Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria, cu ocazia prăznuirii Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, iar de la ora 18.30 va susține conferința organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Iași, intitulată: „Sfințenia – împlinirea umanului”, care va avea loc în sala Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De la ora 19.00, la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Iași se va desfășura evenimentul „Seară duhovnicească”. În cadrul acestei întâlniri, moderată de părintele Constantin Sturzu, poetul Marius Iordăchioaia va susține conferința cu tema: ,,Hristos – aproapele nostru?”. Parohia „Sfântul Ioan cel Nou” – Nicoriță din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Ioan cel Nou”, în cadrul căreia părintele profesor Ioan Cristinel Țesu va susține conferința cu tema: „Sfinții mucenici – mărturisitori ai dreptei credințe”. Parohia Lunca Cetățuii III din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, în cadrul căreia părintele Bogdan Florea va susține conferința cu tema: „Contribuţia Sfinţilor Cuvioşi Cleopa şi Paisie de la Sihăstria la dinamizarea vieţii creştine în societatea românească”. Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Dârloaia din Protopopiatul Piatra Neamț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, în cadrul căreia va fi susținută conferința cu tema: „Pastorația tinerilor – prioritate și oportunitate pentru parohie”. Parohia Ipotești din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ilie” – Ipotești, în cadrul căreia părintele Adrian Spinosu va susține conferința cu tema: „Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie, modele de sfințenie”. Parohia Tocileni din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Patriarhul Teoctist” – Stăuceni, în cadrul căreia părintele Marius Bercea va susține conferința cu tema: „Sfântul Cleopa Ilie, o viață sfântă de adâncă smerenie”. Parohia „Sfântul Nicolae” – Mileanca din Protopopiatul Darabani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul”, în cadrul căreia părintele Vlad Drob va susține conferința cu tema: „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor. Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria”. Miercuri, 3 decembrie Parohia Stânca-Pipirig, în parteneriat cu Protopopiatul Târgu Neamț, organizează în această zi, la ora 18.00, conferința cu tema: „Reguli de educație folosite de Fecioara Maria în creșterea Copilului Iisus”, parte din seria „Maica Domnului – cel mai desăvârșit educator din istoria omenirii”. Evenimentul va avea loc la biserica parohiei și o va avea ca invitat pe doamna preoteasă Antoneta Negru,
Direcția de Sănătate Publică Iași vine cu informații utile pentru perioada 29 noiembrie 2025 01 decembrie 2025
Având în vedere zilele libere stabilite pentru următoarea perioadă, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi – tel. 0232.240822 UPU Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași – tel. 0232.264271; 0332.402638 – interior 137 UPU Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii ”Sf. Maria” Iași – tel. 0232.264266 UPU Spitalul Municipal Pașcani – tel. 0232.763600 În cazul prezentării la alte unități sanitare din județul Iași, puteți consulta graficul gărzilor accesând următorul link: https://dspiasi.ro/informatii-utile/garzi/ Maternități care asigură urgențele medicale la nivelul județului Iași: Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă în zilele de 29, 30 noiembrie și 01 decembrie 2025 – tel. 0232.213000 (interior 233 – triaj) Farmacii de gardă: Iași: Ropharma – Farmacie cu program nonstop – Piața Unirii nr. 3 – tel: 0232 220 549 Rosmarin – Farmacie cu program nonstop – Bld. Tudor Vladimirescu nr. 44 – tel: 0232 263 365 Pașcani: Galemih – Farmacie cu program nonstop – Str. Gării nr. 91- tel: 0232 760 612 Lista Centrelor de Permanență din județul Iași. Datele de contact și zonele arondate centrelor pot fi aflate accesând linkul: https://dspiasi.ro/informatii-utile/centre-de-permanenta/ În caz de urgențe medico-chirurgicale neinternate, concediile medicale se pot acorda de către medicii de familie în prima zi lucrătoare, în baza recomandării medicului care a asistat urgența. Pentru persoanele care s-au adresat centrelor de permanență, concediile medicale pot fi eliberate de medicii care au acordat consultația. Certificatele constatatoare de deces se eliberează în această perioadă de către Serviciul Județean de Ambulanță Iași, Ambulanța Privată Dacomed Iași, Ambulanța Privată For You Med Iași și Ambulanța Privată Med (Medical Emergency Division), prin apelarea numărului unic de urgență 112. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii ieșeni vor fi la datorie, în acest weekend dedicat Zilei Naționale a României

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași vor fi prezenți în acest weekend și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Zilnic, peste 150 de polițiști cu 75 de autospeciale de poliție, vor fi la datorie, acționând pentru siguranța cetățenilor și pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică vor fi alături de cetățeni, iar în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină. Principalul scop este acela de a preveni și combate faptele antisociale, de a fluidiza traficul rutier şi de a preveni producerea accidentelor rutiere. Aceștia vor folosi zilnic 6 aparate radar din dotare, 19 etiloteste și 6 drugteste, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație. Vă transmitem câteva recomandări preventive pe care să le aveți în vedere, astfel încât să fiți în siguranță și să vă puteți bucura din plin de această sărbătoare: Dacă plecați cu mașina: • Interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta pe care urmează să vă deplasați. • Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametri optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie și inspecția tehnică periodică. • Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, iar în mers, măriţi distanţa dintre vehicule. • Nu vă urcați la volan sub influenţa alcoolului sau a substanțelor psihoactive. • Pietonilor le recomandăm să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. În orice împrejurare vă aflați: • Să manifestați o atitudine nonconflictuală, să respectați toate persoanele și să gestionați cu calm orice situație neprevăzută. • În cazul în care sunteți însoțiți de copii, explicați-le și stabiliți cu aceștia un set de reguli minime pentru cazul în care se pierd, din cauza aglomerației (să se adreseze unui polițist sau unui adult însoțit de un copil, să nu părăsească zona, ca să poată fi găsit etc). În cazul în care plecați de acasă: • Asigurați-vă locuința, prin închiderea cu sistemele mecanice sau electronice ale ușilor de la intrare, după caz. • Luați măsuri de asigurare a ferestrelor de la parter, ori de la ultimul etaj, împotriva pătrunderii prin efracție. • Dacă locuința este asigurată cu sisteme tehnice de supraveghere audio-video, nu uitați să setați dispozitivele de recepționare pentru a primi mesajele de notificare. În privința bunurilor personale: • Păstrați banii, cardurile bancare, telefoanele mobile în buzunarele de pe interiorul hainelor, în partea din față și nu le lăsați nesupravegheate. • Poșetele sau gențile țineți-le numai asupra dumneavoastră, de preferat în mână, iar dacă le purtați pe umăr, trebuie să aveți în permanență control asupra lor. Nu ezitați să solicitați ajutorul polițiștilor, dacă se impune acest lucru. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
A început BASE 2025: Miruna Morțe și alți 12 artiști români își prezintă lucrările la una dintre cele mai importante expoziții de artă din Turcia, cu sprijinul Trendyol Art
BASE 2025 s-a deschis oficial la Istanbul, iar treisprezece artiști români, printre care se remarcă și Miruna Morțe, din Piatra-Neamț, își prezintă lucrările în cadrul uneia dintre cele mai importante expoziții din Turcia dedicate artiștilor emergenți, cu sprijinul Trendyol Art. Selecția României, reunită sub titulatura „Țară invitată: O incursiune în arta contemporană din România”, aduce în fața publicului 80 de lucrări ce surprind transformările scenei artistice românești prin perspectiva noii generații. A început BASE 2025 Lucrările prezentate de cei treisprezece artiști români – Albert Kaan, Ana Gurduza, Anca Enache, Dan-Florin Dumănoiu, Ioana Aron, Miruna Morțe, Lăcră Grozăvescu, Maria Brîneț, Márk-Norbert Nebert, Mirela Cerbu, Norica-Ioana Popescu, Răzvan Năstase și Sebastian Iacob – includ discipline precum pictură, sculptură, ceramică, fotografie, instalații și performance video. Ioana Miruna Morțe prezintă „Prize Catharsis”, un video-performance ce analizează presiunea performativă, perfecționismul și standardele meritocratice care modelează identitatea în societatea contemporană.. Dan-Florin Dumănoiu expune picturi în acrilic ce explorează relația dintre corp, peisaj și percepție. Sebastian Iacob aduce la Istanbul o serie de lucrări în acrilic precum „Leopard”, „Crocodile”, „White zebra, black zebra”, alături de instalația monumentală „Circus”, care chestionează relația om-animal. Ana Gurduza prezintă o serie de desene în tuș și piese ceramice ce funcționează ca meditații vizuale asupra echilibrului, trecerii timpului și transformării. Maria Brîneț expune sculpturi și instalații ce reinterpretează arhive personale și colective, explorând felul în care memoria, trauma și moștenirea intergenerațională pot fi transformate în limbaj vizual, iar Norica-Ioana Popescu își concentrează atenția asupra experienței personale prin autoportrete în tempera și acuarelă, care surprind legătura afectivă cu animalele de companie. Márk-Norbert Nebert propune prin desenele sale conceptuale pe hârtie un dialog vizual despre tensiunea dintre individ și colectiv, dependență și alegeri imposibile, în timp ce Anca Enache folosește fotografia pentru a explora conexiunea intimă dintre om și natură și modalitățile în care memoria și identitatea se leagă de spațiile naturale. Răzvan Năstase creează lucrări în tehnici mixte pe panouri de lemn, reflectând asupra percepției senzoriale și asupra tensiunii dintre dorința de a simți și experiența amorțelii. Albert Kaan propune lucrări ce explorează dinamica spațiului și relația dintre obiect, corp și privitor. Ioana Aron, cunoscută pentru intervențiile sale pe pânză și instalații de mari dimensiuni, investighează procesele de transformare, memoria corporală și exprimarea emoțională, iar Mirela Cerbu propune instalații modulare care surprind fragilitatea naturii și modul în care mediul reacționează la acțiunile umane. Lăcră Grozăvescu completează selecția cu lucrări diverse care abordează teme legate de identitate, memorie, apartenență și transformarea percepției în era digitală, printr-o varietate de forme de expresie vizuală. Prezența României la BASE 2025 este posibilă prin sprijinul Trendyol, principalul sponsor și partener cultural al BASE 2025. În ultimii patru ani, Trendyol Art a devenit una dintre cele mai importante inițiative dedicate artei contemporane din Turcia, oferind artiștilor tineri vizibilitate, sprijin și oportunități de a-și prezenta și promova lucrările atât în mediul digital, cât și în spații fizice. Prin susținerea acestei participări, Trendyol își consolidează angajamentul pe termen lung față de România, sprijinind comunitatea creativă locală și oferind tinerilor artiști vizibilitate internațională și oportunități profesionale importante. BASE 2025, care are loc între 26 și 30 noiembrie la Istanbul, aduce împreună peste 150 de artiști turci emergenți și oferă o platformă unică pentru schimburi culturale, descoperirea unor noi perspective și conectarea scenelor artistice din România și Turcia. Despre Trendyol Trendyol a fost fondat la Istanbul în 2010 și între timp a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din lume. Marketplace-ul conectează peste 250.000 de comercianți și branduri cu mai bine de 40 de milioane de clienți prin intermediul aplicațiilor dedicate în limbile locale din Turcia, Azerbaidjan, statele din Golf, Europa Centrala și de Est și nu numai. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Micuța Miriam a trecut cu bine prin operație, mulțumită solidarității oamenilor cu suflet mare

O veste plină de speranță a ajuns în comunitatea Tomești, aducând bucurie și recunoștință în prag de sărbători. Micuța Miriam Izabela, în vârstă de 9 ani, care suferea de o boală cardiacă congenitală complexă, Sindromul Wolff–Parkinson–White, a trecut cu bine prin operația vitală programată la IRCCS Policlinico San Donato din Milano. Intervenția a fost posibilă datorită sprijinului financiar și moral oferit de numeroși oameni cu inimă mare, care s-au mobilizat pentru a o ajuta pe fetiță să aibă șansa la o viață normală. „O veste care ne umple inimile de bucurie chiar în prag de sărbători! Astăzi putem spune, cu lacrimi de emoție și recunoștință, că operația Izabelei a fost un succes! Micuța noastră luptătoare a trecut cu bine prin cea mai mare încercare a vieții ei, iar curând se va întoarce acasă, acolo unde o așteaptă brațe calde, lumină și speranță. Este poate cel mai frumos dar pe care îl putea primi în acest an… Un dar făcut posibil de voi, oameni cu suflete mari, care ați ales să deveniți parte din miracolul ei. Într-o perioadă în care magia sărbătorilor ne apropie, voi ați demonstrat că adevărata minune vine din bunătate, solidaritate și iubire. Fiecare donație, fiecare distribuire, fiecare rugăciune a fost o lumină aprinsă pentru Izabela. Crăciunul acesta va fi diferit. Mai luminos. Mai plin de speranță. Vă mulțumim din suflet tuturor! Ați transformat o poveste grea într-una plină de speranță și magie”, se arata într-o postare pe grupul de Facebook „Noi suntem Tomeşti”, au transmis reprezentanții comunității pe grupul de Facebook „Noi suntem Tomești”. Citește și: Ajutați-o pe Miriam! Fetița de 9 ani are nevoie urgentă de tratament pentru o boală cardiacă gravă Mama fetiței, Lucreția-Minodora Alexa, a vorbit despre momentele dificile prin care au trecut până la intervenție. „A fost un drum greu, cu nopți nedormite, cu teamă, cu speranță și cu rugăciuni neîncetate. Dar am ajuns aici, în punctul în care lacrimile nu mai sunt de durere, ci de recunoștință. Vrem, din tot sufletul, să vă mulțumim fiecăruia dintre voi, pentru gândurile bune, pentru mesajele de încurajare, pentru donațiile care au făcut posibil ceea ce părea imposibil, pentru rugăciunile voastre, pentru sprijinul vostru, pentru faptul că ne-ați ținut de mână când noi simțeam că ne prăbușim. Astăzi, datorită vouă, copilul nostru are o nouă viață și datorită vouă, lumina s-a întors în casa și în sufletul nostru. Nu există cuvinte care să cuprindă recunoștința pe care o simțim. Dumnezeu să vă răsplătească pentru fiecare gest, fiecare mesaj, fiecare bănuț, fiecare clipă în care v-ați gândit la noi. Ați scris împreună cu noi această minune. Vă mulțumim din toată inima. Astăzi respirăm speranță… iar mâine vom merge înainte mai puternici, cu credința că binele există — și poartă chipul vostru”, a transmis mama fetiţei. Costurile totale pentru spitalizare, tratament și cazare depășeau 18.000 de euro, sumă imposibil de acoperit doar din resurse proprii. Comunitatea locală, donatorii și cei care au distribuit apelul de ajutor au reușit să transforme acest obstacol într-o șansă reală de vindecare pentru Miriam. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate