Proiectil descoperit în Campusul Tudor Vladimirescu din municipiul Iași

În această dimineață, în timpul unor lucrări desfășurate în campusul „Tudor Vladimirescu” din municipiul Iași, a fost descoperit un proiectil de calibru 85 mm. La fața locului a intervenit echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, care a asigurat perimetrul și a luat toate măsurile necesare pentru ridicarea și transportul în siguranță al muniției, în vederea distrugerii ulterioare. Măsuri de prevenire recomandate: – evitați apropierea de zona în care a fost descoperită muniție; – nu atingeți, nu loviți și nu mutați obiectele ce par a fi elemente de muniție; – anunțați imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112; – respectați indicațiile echipajelor aflate la fața locului. ISU Iași reamintește cetățenilor că, în cazul descoperirii elementelor de muniție rămasă neexplodată (cartușe, grenade, petarde, mine, proiectile de artilerie, bombe etc.), este obligatoriu să: – nu le miște, desfacă sau predea operatorilor economici; – nu le introducă în clădiri sau locuințe; – nu le folosească pentru improvizații sau jocuri; – nu le lovească, taie, demonteze sau apropie de foc deschis. Conform art. 162 din OMAI 135/2015, cetățenii trebuie să anunțe imediat evenimentul prin 112 pentru prevenirea accidentelor. De asemenea, informații utile și pregătire în situații de urgență pot fi găsite pe platforma educativă: www.fiipregatit.ro și aplicația DSU „Fii informat, fii pregătit!”: Materiale de informare preventivă: pe site-ul ISU Iași la secțiunea Informare Preventivă În orice situație de urgență, apelați 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
IRO Iași marchează Ziua Globală de Eliminare a Cancerului de Col Uterin! Apel la vaccinare, screening și prevenție – UPDATE
Ziua Globală de Acțiune pentru Eliminarea Cancerului de Col Uterin este marcată în fiecare an în data de 17 noiembrie, iar medicii de la Institutul Regional de Oncologie Iași îndeamnă femeile să facă vizite anuale la specialist, pentru a crește gradul de informare și conștientizare cu privire la unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer și cauză de deces prin cancer la femei. UPDATE: Dr. Laurențiu Bontaș declară că scăderea numărului de cazuri de cancer de col uterin raportate la IRO Iași în ultimii ani se datorează lipsei unui proiect de screening populațional, nu unei reduceri reale a bolii, și subliniază importanța vaccinării anti-HPV, disponibilă din septembrie 2024. “Screeningul în ceea ce privește cancerul de Col uterin se împărătesc în două categorii. Vaccinare, care se adresează atât fetelor, cât și băieților. Avem noroc că în cadrul IRO Iaşi să funcționeze din Septembrie 2024 un centrul de vaccinare. În 2023, am avut un total de 70 de cazuri noi de cancer de col uterin. În 2024 aveam o scădere de cazuri, 50 de cazuri, iar în 2025 avem 29 de cazuri. Asta s-a întâmplat nu pentru că a scăzut numărul de cazuri de cancer de col uterin, ci pentru că nu mai avem un proiect de screening populațional. Noi nu ne dorim să diagnosticăm cancer de col uterin, ci doar leziuni pe col. De aceea, screeningul este foarte important”, a declarat dr. Laurențiu Bontaș, medic primar Obstetrică-Ginecologie. Vaccin și control anual la ginecolog – armele femeilor împotriva cancerului de col uterin România înregistrează cea mai ridicată incidență şi mortalitate prin cancer de col uterin din Uniunea Europeană. În evidențele IRO Iași sunt în acest moment 1372 de femei cu această afecțiune, dintre care 29 diagnosticate de la începutul acestui an. Vaccinarea împotriva papilomavirusului uman (HPV), cauza principală a cancerului de col uterin, și screening-ul prin testare HPV şi citologie Babeş Papanicolaou, pentru depistarea în faze incipiente a leziunilor pre-canceroase, sunt esențiale în lupta cu această afecțiune. Femeile se pot programa pentru testare gratuită, în baza biletului de trimitere, la cabinetele ginecologice de la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al IRO Iași: – telefon: 0374.278.803 (interior 714 sau 695) – [email protected] (lăsați număr de telefon) – La etajul 1 al Centrului există cabinet de vaccinare, unde persoanele cu vârsta peste 15 ani se pot imuniza împotriva HPV. Detalii privind vaccinarea găsiți AICI! Pentru a crește gradul de conștientizare a populației cu privire la cancerul de col uterin, clădirea Teatrului Național din Iași va fi iluminată în turcoaz, culoarea simbol de luptă împotriva acestei afecțiuni, în data de 20 noiembrie, începând cu ora 18.00. Atunci va avea loc Teatrul Național deschiderea CONFER 2025- Conferințele Institutului Regional de Oncologie Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Atenție! Se întrerupe temporar apa potabilă în Valea Lupului și Lețcani pentru igienizarea rezervoarelor
În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Lețcani, de 500 mc capacitate, în ziua de marți, 18 noiembrie 2025, în intervalul orar estimat 07.00 – 17.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii domiciliați în localitățile Lețcani, Bogonos, Cogeasca și Cucuteni din comuna Lețcani, precum și localitatea Banu, comuna Dumești. În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Valea Lupului, de 350 mc capacitate, în ziua de miercuri, 19 noiembrie 2025, în intervalul orar estimat 07.00 – 20.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii domiciliați în străzile Lalelelor, Garoafei (parțial), Mestecăniș, Măcieș, Luminii, Ion Creangă, Canarului, Insula Verde, 1 Decembrie (parțial), Prieteniei, Orhideei, Fagului, Caisei, Nucilor, Plăieșilor, Zorilor, Stejar, Trandafirilor (parțial), Albinei, Bisericii, Narcisei, Arțarului, Lacului, Bradului, Teilor, Amurgului, Dimineții, Șoimului, Rubinului (parțial), Valea Prisăcii, Romană, Mărgăritar, Viorelelor, Brândușei, Grădinilor, Vulturilor, stradela Merilor, fundac Grigore Vieru, Spiru Haret, Busuioc, Ion Ghica, Teilor, aleea Lalelelor și DN 28 (parțial) din localitatea Valea Lupului. La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la APAVITAL S.A., iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, APAVITAL S.A. recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Intervenție în Bârnova! O conductă de gaz s-a rupt

Un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervine în sat/comuna Bârnova pentru asigurarea măsurilor specifice, după ce o țeavă de gaz a fost ruptă în urma unor lucrări efectuate în zonă. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), cu 5 pompieri, precum și echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bârnova și echipa operatorului de distribuție a gazelor naturale. De asemenea, un echipaj al Poliției Locale Bârnova și din cadrul IPJ Iași acționează în perimetru pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță. Echipajele au delimitat zona, au oprit accesul persoanelor neautorizate și lucrează în cooperare cu operatorul de gaz pentru oprirea alimentării și remedierea defecțiunii. Nu au fost semnalate victime. Măsuri de prevenire recomandate: – evitați utilizarea focului deschis în apropierea zonelor unde se simte miros de gaz; – nu folosiți aparate electrice, întrerupătoare sau prize dacă suspectați scurgeri de gaz; – evacuați imediat zona și apelați 112; – nu încercați remedierea pe cont propriu a instalațiilor de gaz. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește importanța respectării regulilor de siguranță și a anunțării imediate a oricărei suspiciuni de scurgere de gaze naturale. Mai multe informații utile se regăsesc pe platforma fiipregatit.ro. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Două mese de tenis au fost instalate în campusul UAIC

Luni, 17 noiembrie 2025, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a recepționat două mese de tenis, care au fost instalate în campus prin proiectul „Ping Pong Pop-Up”, derulat de Asociația Outventure. Proiectul, aflat la a doua ediție, a beneficiat de sprijinul financiar al companiilor Basware și Modular Services. Cele două mese sunt la dispoziția studenților în campusul „Codrescu” (în fața căminului C11) și campusul „Titu Maiorescu” (în parcul din spatele corpului A). La eveniment au participat prof. univ. dr. Liviu-George Maha – rectorul UAIC, domnul George Oprea – președinte și fondator – Asociația Outventure, domnul Ciprian Șaramet – Managing Director – Modular Services și domnul Fabian Barbu – Country Manager – Basware. „Proiectul inițiat de Asociația Outventure vine în completarea unor demersuri de investiții mai ample ale UAIC în cele două campusuri, lucrările fiind parțial finalizate. Este un foarte bun exemplu de colaborare între mediul academic și mediul socio-economic, am răspuns cu promptitudine și am derulat toate procedurile necesare pentru ca proiectul să poată fi implementat în cel mai scurt timp.” – prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rectorul UAIC. „Ne dorim un Iași mai activ, mai sănătos și mai conectat. Spațiile publice pot deveni locuri vii, în care oamenii se întâlnesc, se joacă, fac mișcare și construiesc comunitate. Acesta este scopul proiectului Ping Pong Pop-Up și suntem recunoscători partenerilor care ni se alătură.” – George Oprea, fondatorul Asociației Outventure Mesele de tenis instalate în campusul UAIC sunt modele Cornilleau Park, unele dintre cele mai rezistente mese outdoor din Europa, ideale pentru utilizare intensă în spații publice și campusuri universitare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Acțiune a polițiștilor într-un dosar de trafic de droguri de risc, mare risc și operațiuni cu psihoactive
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii, au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 37 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada iulie – noiembrie 2025, bărbații ar fi procurat, deținut și comercializat, în județul Iași, diferite cantități de droguri de risc și mare risc și produse psihoactive (canabis, 2MMC, cocaină, amfetamină, comprimate ecstasy, 4BMC), preponderent în timpul unor petreceri de muzică electronică organizate atât în localuri închiriate, cât și în spații neamenajate. Probatoriul administrat a reliefat că, bărbatul, de 28 de ani, ar fi vândut droguri de mare risc și produse psihoactive unor consumatori care ar fi participat la petrecerile tehno organizate și coordonate de el în calitate de DJ. Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate diverse cantități din substanțele interzise vândute de către bărbați, iar, la data de 15 noiembrie 2025, unul dintre ei a fost prins în flagrant delict după ce ar fi tranzacționat aproximativ 10 grame de cocaină. La data de 15 noiembrie 2025, polițiștii au pus în aplicare cinci mandate de percheziție fiind descoperite și ridicate circa 140 de grame de canabis, 5 grame de ciuperci halucinogene, un cântar de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă. La data de 15 noiembrie 2025, procurorii au dispus reținerea celor 4 bărbați, ulterior, la data de 16 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
CSS Unirea Iași, două victorii importante în etapa a II-a aCampionatului Național de Volei Feminin U17
Echipa de volei feminin U17 CSS Unirea Iași a avut o evoluție remarcabilă în etapa a doua a Campionatului Național de Volei U17, desfășurată la Bacău, în perioada 14–16 noiembrie 2025. Tinerele voleibaliste ieșene s-au întors acasă cu două victorii din trei meciuri, confirmând forma bună arătată în debutul sezonului. CSS Unirea Iași a început turneul în forță, impunându-se categoric în fața echipei ACS Sport Land Bacău, scor 3–0 (25–23, 25–22, 25–16). A urmat apoi cel mai echilibrat duel al grupei, împotriva gazdelor de la CSS Bacău, în care ieșencele au cedat greu, în cinci seturi spectaculoase: 2–3 (25–22, 25–22, 12–25, 20–25, 15–9). În ultimul meci, formația pregătită de prof. Anda Podaru a revenit în forță și a învins fără emoții echipa CSS Toplița, scor 3–0 (25–15, 25–23, 25–10). „Sunt foarte mulțumită de atitudinea fetelor și de felul în care au luptat în toate meciurile. Am demonstrat că suntem o echipă unită, capabilă să revină după momente dificile. Meciul cu CSS Bacău a fost unul intens, cu multe faze spectaculoase, iar experiența acumulată acolo ne va ajuta în etapele următoare”, a declarat Anda Podaru, antrenoarea echipei CSS Unirea Iași. „Două victorii din trei partide reprezintă un rezultat bun, dar știm că avem potențial de a crește și mai mult. Obiectivul nostru este să ne calificăm între cele mai bune echipe din țară și să continuăm să formăm jucătoare valoroase pentru voleiul ieșean”, a adăugat aceasta. Echipa CSS Unirea Iași continuă să se mențină între formațiile fruntașe ale seriei și privește cu încredere spre următoarea etapă ale Campionatului Național U17, care se va desfășura în luna decembrie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
AJPIS anunță calendarul plăților sociale pentru luna noiembrie 2025. Când intră banii

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a publicat programul de distribuire a principalelor beneficii sociale pentru luna noiembrie 2025. Sumele vor fi achitate atât prin cont bancar, cât și prin mandat poștal, în funcție de opțiunea fiecărui beneficiar. Instituția subliniază că plățile sunt efectuate cu respectarea termenelor legale, astfel încât sprijinul să ajungă la timp la toate persoanele aflate în evidență. „Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), anunță calendarul plăților aferente lunii noiembrie 2025 pentru principalele beneficii de asistență socială: 07 noiembrie 2025 în cont bancar, iar începând cu 11 noiembrie 2025 prin mandat poștal: – Alocația de stat pentru copii: 72.924.781 lei – Indemnizația pentru creșterea copilului: 28.979.348 lei – Indemnizația de acomodare: 163.638 lei – Stimulentul de inserție: 2.590.478 lei 14 noiembrie 2025 în cont bancar și începând cu 19 noiembrie 2025 prin mandat poștal: – Drepturile persoanelor cu dizabilități (copii și adulți): 23.027.589 lei 19 noiembrie 2025 în cont bancar și începând cu 24 noiembrie 2025 prin mandat poștal: – Alocația de plasament: 5.221.808 lei – Alocația lunară de hrană pentru persoanele infectate cu HIV/SIDA:355.443 lei; – Alocația lunare de hrană pentru bolnavii de TBC: 233.376 lei – Venitul Minim de Incluziune (VMI); AJPIS Iași reamintește că plata beneficiilor sociale se achită cu respectarea termenelor legale și în funcție de opțiunea de plată exprimată de beneficiari. Prin eforturi susținute și colaborarea cu Poșta Română și instituțiile bancare, ne asigurăm că sprijinul ajunge la timp la toți cei care au nevoie. Pentru orice informație suplimentară, beneficiarii pot apela numărul de call center – 0219309”, au transmis reprezentanții AJPIS. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Autostrada Unirii A8! Danlin XXL rămâne câștigător pe lotul JoseniDitrău, după o dispută juridică intensă cu UMB
Unul dintre cele mai controversate contracte din sectorul montan al Autostrăzii Unirii A8 are, în sfârșit, un deznodământ clar. Lotul Joseni – Ditrău, considerat unul dintre cele mai dificile și disputate tronsoane, poate fi atribuit definitiv asocierii conduse de compania Danlin XXL, după ce Curtea de Apel București a respins luni, 17 noiembrie, contestația formulată de UMB, compania omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. Decizia instanței, definitivă, anulează hotărârea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care în vară dăduse câștig de cauză UMB. Practic, prin hotărârea Curții de Apel, Danlin XXL rămâne constructorul desemnat pentru lotul de 14,4 kilometri, iar Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) poate trece la semnarea contractului. Un lot cu mize mari și multiple contestații Litigiul a pornit în luna august 2025, când Danlin XXL a atacat la Curtea de Apel București decizia CNSC care anulase inițial rezultatul licitației. Pentru acest tronson, CNIR desemnase câștigătoare la 1 iulie asocierea Danlin XXL – Groma Hold – Intertranscom Impex, însă UMB contestase alegerea, susținând nereguli în evaluarea ofertelor. CNSC admisese o parte din argumentele UMB, ceea ce a dus la reluarea analizei și la blocarea temporară a procedurii. Curtea de Apel a dat însă câștig de cauză Danlin XXL, concluzionând că decizia CNSC nu a fost fundamentată suficient pentru a răsturna rezultatul licitației. Astfel, după luni de dispută, compania nemțeană rămâne constructorul oficial pentru lotul Joseni – Ditrău, devansând UMB – liderul tradițional pe marile proiecte de infrastructură din România. Oferta depusă de asocierea condusă de Danlin XXL are o valoare de aproximativ 821 milioane lei (fără TVA). Lotul de 14,4 kilometri reprezintă una dintre secțiunile complexe ale A8, în special datorită zonei montane, care impune numeroase lucrări inginerești. Lotul include: 21 de pasaje și viaducte, dintre care 3 ecoducte pentru migrația animalelor un nod rutier la Ditrău descărcare provizorie pentru conectarea cu lotul următor, Ditrău – Grințieș două spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, dotate cu benzinării, spații comerciale, toalete și 12 stații de încărcare pentru mașini electrice Durata totală a contractului este de 34 de luni, dintre care 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Semnarea contractului cu Danlin XXL este așteptată în perioada următoare, după formalizarea deciziei Curții de Apel București. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Răcire accentuată în Moldova. Se anunță ploi, precipitații mixte și ninsori la munte

Pe parcursul zilelor de marți, 18 noiembrie 2025, și miercuri, 19 noiembrie 2025, valorile termice diurne vor marca o scădere semnificativă și se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei din calendar. Cerul va fi noros la acoperit și pe spații relativ extinse în Moldova se vor semnala precipitații atmosferice. La început vor predomina ploile apoi, în nordul, centrul și estul regiunii precipitațiile vor deveni mixte. La munte vor predomina ninsorile și izolat vor fi condiții de polei. Pe alocuri, se va forma ceață asociată trecător și cu burniță. Vântul va prezenta unele intensificări, în general de 40…50 km/h în zonele joase de relief, predominant din sector nordic. În prima parte a săptămânii temperaturile maxime ale aerului vor oscila între 8 și 14 grade Celsius, iar valorile minime vor fi cuprinse între -2 și 4 grade. Începând de joi și până la finalul săptămânii, deși valorile termice vor crește treptat, vremea se menține în general închisă ca aspect. Pe spații relativ extinse va fi nebulozitate joasă, iar pe alocuri ceață asociată și cu burniță. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi crește spre finalul săptămânii. În partea a doua a săptămânii temperaturile maxime ale aerului vor oscila între 9 și 15 grade Celsius, iar valorile minime vor fi cuprinse între 1 și 6 grade, posibil mai scăzute în zonele cu ceață persistentă. Estimările meteorologice realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading (Anglia), estimări actualizate și adaptate săptămânal la teritoriul României de către Administrația Națională de Meteorologie, indică pentru regiunea agricolă a Moldovei un regimul termic ușor mai ridicat decât valorile climatologice specifice perioadei la începutul intervalului 24 noiembrie – 15 decembrie, apoi regimul termic se va apropia de normal. În ceea ce privește regimul pluviometric acesta va avea în perioada vizată un mers apropiat de normal. Concret, în intervalul 24 noiembrie – 15 decembrie temperaturile medii vor fi cuprinse între 3 și 5 grade în prima parte a intervalului și între 0 și 3 grade în partea a doua, iar cantitățile medii de precipitații vor varia între 30 și 40 l/m2. Aceste estimări vizează doar abaterile temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2005-2024, fenomenele extreme, cu o durată scurtă de manifestare, nefiind prognozate cu ajutorul acestui produs. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate