Polițiștii au fost din nou cu ochii pe conducătorii de biciclete și trotinete. Iată ce au constatat în trafic

politistii-au-fost-din-nou-cu-ochii-pe-conducatorii-de-biciclete-si-trotinete.-iata-ce-au-constatat-in-trafic

Polițiștii au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. În cadrul acțiunii au fost efectuate 56 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. În cadrul acțiunii au fost efectuate 56 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 9 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar 25 pentru alte abateri, în valoare de 14.399 de lei. Totodată, au fost reținute trei permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare. Polițiștii au fost din nou cu ochii pe conducătorii de biciclete și trotinete Polițiștii au transmis câteva recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete: „Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 de km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”, a transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. A fost amendat pentru că a traversat strada pe marcajul pietonal fără a coborî Un bărbat de 53 de ani a circulat cu bicicleta pe trotuar fără ca acesta să fie prevăzut cu pistă special amenajată pentru biciclete/trotinete. De asemenea, la trecerea pentru pietoni a traversat strada pe marcajul pietonal fără a coborî de pe vehicul. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 9 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar controalele vor continua și în perioada următoare.

Descoperire spectaculoasă lângă Iași! Trei complexe funerare preistorice, scoase la lumină de arheologi

descoperire-spectaculoasa-langa-iasi!-trei-complexe-funerare-preistorice,-scoase-la-lumina-de-arheologi

Trei complexe funerare vechi de mii de ani au fost descoperite în urma unei campanii de cercetare arheologică desfășurate în comuna Andrieșeni, județul Iași. Specialiștii spun că descoperirea poate aduce informații valoroase despre ritualurile funerare și modul de viață al comunităților preistorice care au locuit pe Valea Jijiei. Arheologii au folosit atât metode moderne de investigare, cât și săpături clasice. Descoperirile pot oferi informații noi despre comunitățile preistorice din zonă. Cercetarea a fost realizată de specialiști ai CMNM Iași, UAIC și ISJ Iași. Trei complexe funerare preistorice au fost descoperite lângă Iași O descoperire importantă pentru patrimoniul arheologic al județului Iași a fost făcută în comuna Andrieșeni, unde o echipă de specialiști a identificat trei complexe funerare preistorice în urma unei campanii de cercetare interdisciplinară. Rezultatele ar putea completa informațiile existente despre ritualurile funerare și organizarea comunităților care au locuit pe Valea Jijiei în urmă cu mii de ani. Cercetările s-au desfășurat în perioada 18-25 iulie 2026, în cadrul proiectului „Identificarea și evaluarea patrimoniului arheologic, cu precădere a monumentelor tumulare din zona de luncă de pe teritoriul comunei Andrieșeni, județul Iași”. În prima etapă, arheologii au utilizat metode moderne de investigare noninvazivă, precum zboruri aeriene, măsurători magnetometrice, investigații geoelectrice, rezistivitate și tomografie electrică. Acestea au permis identificarea structurilor aflate în subsol fără afectarea sitului arheologic. Ulterior, cercetarea s-a concentrat asupra tumulului aflat în mijlocul celor trei movile funerare vizibile din zonă. Săpăturile au dus la descoperirea a trei complexe funerare, considerate de specialiști extrem de importante pentru înțelegerea comportamentului funerar al comunităților preistorice din nord-estul României. Din echipa de cercetare au făcut parte dr. Ciprian-Cătălin Lazanu, din cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, dr. Sergiu-Constantin Enea, de la Inspectoratul Școlar Județean Iași, lect. univ. dr. Andrei Asăndulesei, de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dr. Casandra Brașoveanu și dr. Radu-Alexandru Brunchi, din cadrul Centrului Arheoinvest, alături de masteranzii Constantin Gabriel Iacob și Răzvan Șurubaru. Materialele descoperite vor fi analizate Potrivit coordonatorului cercetării, descoperirea reprezintă un pas important în documentarea patrimoniului arheologic din zonă. „În cadrul cercetării au fost întreprinse investigații noninvazive (zboruri aeriene, măsurători magnetometrice, geoelectrice, rezistivitate și tomografie electrică), precum și cercetări invazive pe tumulul 1, cel aflat în mijlocul celor trei tumuli vizibili. În cadrul cercetărilor arheologice au fost descoperite trei complexe funerare, care vor aduce date noi privind comportamentul funerar al comunităților preistorice de pe valea Jijiei”, a declarat dr. Ciprian-Cătălin Lazanu. Materialele descoperite urmează să fie analizate în perioada următoare, iar specialiștii speră că acestea vor oferi informații suplimentare despre vechimea mormintelor, apartenența lor culturală și practicile funerare ale comunităților preistorice care au locuit această parte a Moldovei. Rezultatele cercetărilor de la Andrieșeni reprezintă un nou pas în cunoașterea patrimoniului arheologic al județului Iași. Analizele care urmează vor stabili vechimea și particularitățile complexelor funerare descoperite, iar specialiștii speră că acestea vor completa informațiile despre populațiile preistorice care au trăit în această zonă.

Municipalitatea ia măsuri concrete privind siguranța circulației rutiere în zona Copou

municipalitatea-ia-masuri-concrete-privind-siguranta-circulatiei-rutiere-in-zona-copou

În contextul demersurile întreprinse pentru sporirea siguranței circulației pe drumurile publice, Primăria Municipiului Iași a obținut avizul favorabil al Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul Rutier pentru proiectul de semnalizare rutieră ce vizează implementarea mai multor modificări pe aleea Mihail Sadoveanu, din zona Copou. Modificările vizează creșterea siguranței rutiere pe acest traseu, unde au fost semnalate situații de nerespectare a benzilor de circulație în curbe. Măsurile aprobate includ montarea unor elemente de delimitare a benzilor de circulație pe axul drumului în sectoarele identificate cu risc ridicat. Prin instalarea separatoarelor de sens se urmărește descurajarea pătrunderii autovehiculelor pe sensul opus de circulație în zonele cu vizibilitate redusă și în curbele periculoase, contribuind astfel la diminuarea riscului producerii accidentelor rutiere. Totodată, proiectul prevede completarea semnalizării rutiere verticale și orizontale, astfel încât participanții la trafic să beneficieze de o orientare mai clară și de condiții sporite de siguranță. În același context al protejării tuturor participanților la traficul rutier, la trecerea de pietoni ce unește Palatul Universității “Alexandru Ioan Cuza” cu grădina din fața Corpului B al aceleiași universități a fost pus în funcțiune un sistem inteligent de semaforizare, dotat cu senzor radar, destinat descurajării vitezei excesive pe timpul nopții. Sistemul monitorizează traficul în intervalul orar 00.00 – 06.00 și, atunci când detectează un autovehicul care circulă peste limita admisă, comută automat semaforul pe culoarea roșie, impunând oprirea vehiculului conform regulilor de circulație. Măsura a fost implementată întrucât, în timpul nopții, traficul redus favorizează frecvent circulația cu viteze peste limita legală. Această soluție de tip „Speed – Calming” intervine strict pe durata nopții pentru a preveni accidentele cauzate de viteza excesivă, protejând eventualii pietoni atunci când riscurile sunt maxime. Primăria Municipiului Iași continuă implementarea măsurilor prevăzute în programul de creștere a siguranței rutiere, prin modernizarea infrastructurii și adoptarea unor soluții tehnice care să contribuie la reducerea numărului de incidente și la protejarea tuturor participanților la trafic. Măsurile amintite mai sus vor fi implementate cel târziu în luna august 2026.

Siguranță sporită pentru pacienți! Tehnologie inteligentă introdusă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

siguranta-sporita-pentru-pacienti!-tehnologie-inteligenta-introdusa-la-spitalul-de-boli-infectioase-din-iasi

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași a făcut un nou pas în creșterea siguranței pacienților, după ce structura SPIAM (Supravegherea, Prevenirea și Limitarea Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale) a fost dotată cu un sistem modern de monitorizare a eficienței curățării și dezinfecției. Este vorba despre sistemul Kikkoman Lumitester Smart, care utilizează tehnologia A3 și permite verificarea, în doar câteva secunde, a gradului de contaminare organică de pe suprafețe și din lichidele de clătire. Rezultate în doar 10 secunde Noul echipament funcționează prin bioluminiscență și detectează urmele de materie organică rămase după procesul de curățare și dezinfecție. Spre deosebire de metodele clasice, tehnologia A3 identifică trei tipuri de molecule – ATP, ADP și AMP –, ceea ce îi oferă o sensibilitate mai mare și reduce riscul rezultatelor fals negative. Verificarea se realizează direct la locul recoltării, fără incubare, iar rezultatele sunt disponibile în aproximativ 10 secunde. Sistemul este conectat prin Bluetooth la o aplicație dedicată, care permite stocarea datelor în cloud, analiza evoluției în timp și trasabilitatea completă a verificărilor efectuate. Astfel, personalul poate identifica rapid eventualele probleme și poate dispune imediat repetarea procesului de curățare atunci când valorile depășesc limitele stabilite. Consumabilele utilizate sunt dedicate atât testării suprafețelor, cât și lichidelor de clătire, iar metoda este validată prin certificarea internațională AOAC-RI PTM. Nu înlocuiește testele microbiologice Reprezentanții spitalului subliniază că noul sistem nu detectează virusuri și nu identifică bacterii sau alți agenți patogeni. Rolul său este de a verifica eficiența procesului de curățare și dezinfecție, fără a înlocui testele microbiologice prevăzute de legislație. Prin implementarea acestei tehnologii, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași își consolidează măsurile de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și urmărește creșterea calității actului medical și a siguranței pacienților.

ZeroBet lansează sloganul Stop Joc de Noroc!. Ce se ascunde în spatele acestui mesaj?

zerobet-lanseaza-sloganul-stop-joc-de-noroc!.-ce-se-ascunde-in-spatele-acestui-mesaj?

Mesajul „Stop Joc de Noroc!”, lansat de ZeroBet, se opune discursului dominant din industria gamblingului. În spatele acestei devize se află o idee pe care echipa o susține ferm: cu bani reali nu poate exista un joc responsabil. Tocmai această convingere reprezintă fundamentul conceptului Social Casino și al alternativei propuse utilizatorilor. De ce promovează ZeroBet un îndemn care îi încurajează pe oameni să se oprească din gambling? Răspunsul nu ține de o campanie șoc, ci de felul în care proiectul înțelege responsabilitatea. Potrivit reprezentanților ZeroBet, explicația se regăsește chiar în modelul propus. Acesta este fundamentat pe conceptul Social Casino, unde experiența de joc nu implică bani reali. Pentru inițiatori, acesta este punctul din care poate începe o alternativă reală pentru cei care își doresc divertisment fără riscul pierderilor financiare. Chiar această abordare explică de ce proiectul merge dincolo de ideea unei simple platforme de divertisment. Mesajul „Joacă responsabil” a devenit aproape o formulă standard în industria jocurilor de noroc, însă responsabilitatea nu ar trebui să se oprească la un mesaj, ci să facă parte din felul în care este construită platforma. De aici și poziția exprimată fără echivoc: atunci când sunt implicați bani reali, nu poate exista un joc responsabil. Din această perspectivă, deviza „Stop Joc de Noroc!” nu este o contradicție, ci expresia unei filosofii asumate. Poți începe să joci în doar câteva minute. Să te autoexcluzi însă presupune, de cele mai multe ori, completarea unor documente și parcurgerea unor pași administrativi. Prin acest mecanism, persoana solicită în mod voluntar restricționarea accesului, ca măsură de protecție pentru cei care au decis să se țină departe de gambling. Pentru mulți, autoexcluderea reprezintă primul pas concret către renunțarea la gambling, însă birocrația poate transforma această decizie într-un proces descurajant. Din această nevoie a apărut Avokado, o funcție specifică ecosistemului ZeroBet, care simplifică atât pregătirea cât și depunerea documentației necesare pentru autoexcludere. Dezvoltat din fonduri private, instrumentul este oferit gratuit utilizatorilor și urmărește să transforme un proces complicat într-unul rapid și accesibil. Pentru inițiatorii proiectului, responsabilitatea nu înseamnă doar avertismente afișate în reclame, ci și soluții concrete pentru oamenii care aleg să renunțe la jocurile de noroc. În această logică, Avokado completează firesc demersul început prin mesajul „Stop Joc de Noroc!”, oferind un sprijin practic celor care decid să facă acest pas. Ce se ascunde, așadar, în spatele devizei? Potrivit reprezentanților ZeroBet, nu este vorba despre o simplă campanie construită pe efectul de surpriză, ci despre expresia unei direcții asumate: promovarea conceptului Social Casino, conceput ca o alternativă la jocurile de noroc, dar și a unor instrumente precum Avokado, dedicate celor care alegsă se autoexcludă. Mai multe informații despre ecosistemul ZeroBet sunt disponibile pe ZeroBet.ro.

Nou transplant renal reușit la Iași! Un frate i-a oferit șansa la o viață normală fratelui său de 43 de ani

nou-transplant-renal-reusit-la-iasi!-un-frate-i-a-oferit-sansa-la-o-viata-normala-fratelui-sau-de-43-de-ani

Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au realizat marți, 28 iulie, un nou transplant renal cu donator viu, intervenția fiind un succes. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat de doar două luni în programul de hemodializă, a primit un rinichi de la fratele său, în vârstă de 47 de ani. Potrivit reprezentanților unității medicale, cei doi frați au avut o compatibilitate de patru puncte, ceea ce a făcut posibilă efectuarea transplantului. Medicii au transmis că atât donatorul, cât și pacientul transplantat se află într-o stare bună după intervenție și există toate premisele pentru o evoluție favorabilă. „Astăzi, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași s-a efectuat un transplant renal. Primitorul are 43 de ani și se afla în hemodializă de două luni, iar donatorul, fratele său, are 47 de ani. Cei doi au avut patru puncte de compatibilitate. Ambii pacienți sunt bine și avem toată încrederea că vor evolua în parametri normali”, au transmis reprezentanții spitalului. Conducerea unității medicale a subliniat că, în ciuda grevei din sistemul de sănătate, activitatea spitalului a continuat în ritmul obișnuit, iar îngrijirea tuturor pacienților a rămas prioritatea echipei medicale.

Av. europarlamentar Diana Iovanovici Şoşoacă: Ajunge cu războiul împotriva valorilor naționale! Adrian Păunescu aparține patrimoniului spiritual al României, nu ideologiei anulării memoriei naționale

av.-europarlamentar-diana-iovanovici-sosoaca:-ajunge-cu-razboiul-impotriva-valorilor-nationale!-adrian-paunescu-apartine-patrimoniului-spiritual-al-romaniei,-nu-ideologiei-anularii-memoriei-nationale

Partidul S.O.S. România condamnă ferm atacul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER) asupra memoriei poetului Adrian Păunescu și cere autorităţilor române să ia măsuri împotriva campaniilor de denigrare a valorilor culturale românești care, în ultimul an, au devenit tot mai violente şi concertate. „Solicitarea IICMR privind îndepărtarea din spațiul public a bustului poetului Adrian Păunescu, amplasat în Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2 al Municipiului București, este încă un act al războiului împotriva reperelor culturale și identitare ale poporului român. După decenii în care românii au fost îndrumaţi să-și denigreze propria istorie, astăzi se încearcă eliminarea din câmpul preţuirii colective a unor personalităţi precum Octavian Goga, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic şi acum Adrian Păunescu, personalităţi ale culturii româneşti perene. Cererea IICMER, institut plătit din banii românilor, reprezintă un nou episod al campaniei de reinterpretare selectivă şi de falsificare a istoriei României, dar și de denigrare a personalităților marcante ale culturii române. Demersul IICMER este profund falsificator şi distructiv în raport cu memoria unuia dintre cei mai importanți poeți români ai secolului al XX-lea, ignorând dimensiunea culturală excepțională a operei sale. Adrian Păunescu nu poate fi șters din conștiința națională de activiştii ponegririi valorilor româneşti pripăşiţi la IICMER. Opera sa, creația sa poetică și influența sa asupra culturii române reprezintă o realitate pe care niciun institut finanțat din bani publici nu o poate anula. Adrian Păunescu a rămas în conștiința publică prin creația sa literară, prin activitatea publicistică și prin impactul pe care l-a avut asupra mai multor generații. Moștenirea sa culturală nu poate fi redusă la interpretările IICMER care se războieşte cu monumentele marilor personalităţi pe care le vrea eliminate din spațiul public şi din memoria colectivă. Caracterizările ponegritoare formulate de IICMER la adresa lui Adrian Păunescu reprezintă încă o acţiune de stigmatizare şi de excludere a marilor personalităţi ale culturii române din memoria colectivă. S.O.S. România respinge demersul IICMER, pe care îl consideră un act de revizionism cultural și o operaţiune de anulare a unor valori fundamentale ale culturii române. Nu întâmplător solicitarea IICMR vine în acelaşi timp cu raportul Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” care, tot pe banii contribuabilului român, îşi permite să falsifice biografiile unor mari personalităţi culturale şi semnificaţia unor manifestări absolut normale într-o societate democratică. S.O.S. România respinge categoric tendința de a pune sub semnul întrebării personalitățile culturii române cu scopul de a le elimina din spaţiul memoriei şi al recunoştinţei colective. Dacă acest precedent va fi acceptat, mâine vor fi contestate monumentele altor mari scriitori, artiști, istorici sau oameni de cultură, în funcție de interpretările ideologice anti-româneşti ale IICMR şi ale Institutului „Elie Wiesel”. România nu are nevoie de agenţi şi de instituţii ale demolării culturii, ci de o cultură a afirmării istorice a unui popor cu identitate distinctă şi cu funcţii în apărarea securităţii europene în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Cerem autorităților locale și centrale să respingă solicitarea IICMER și să apere patrimoniul cultural al Capitalei şi al României. Cerem cercetarea activităţii acestui institut care, pe bani publici, promovează acţiuni demolatoare, specifice ideologiei cancel culture, în cadrul culturii române, inclusiv sub aspectul modului în care acestea își exercită atribuțiile legale, al respectării principiului neutralității instituțiilor publice și al utilizării fondurilor publice. S.O.S. România va continua să apere identitatea națională, patrimoniul cultural și dreptul românilor de a-și cinsti valorile fără cenzură, fără intimidare și fără presiuni ideologice. Nu vom accepta ca istoria și cultura României să fie rescrise de instituții care, în loc să unească societatea, aleg să alimenteze conflicte simbolice și să pună sub acuzare repere fundamentale ale identității naționale. Dreptul la ridicarea unor monumente ale memoriei aparţine exclusiv poporului român şi slujirii memoriei culturale a acestuia şi nicio instituţie nu are îndreptăţirea să i se substituie”, a transmis av.europarlamentar Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele S.O.S. România.

Imagini revoltătoare dintr-un magazin Kaufland. Mai multe tinere s-au filmat în timp ce consumau produse de pe rafturi și le puneau la loc desfăcute

imagini-revoltatoare-dintr-un-magazin-kaufland.-mai-multe-tinere-s-au-filmat-in-timp-ce-consumau-produse-de-pe-rafturi-si-le-puneau-la-loc-desfacute

Mai multe imagini distribuite pe rețelele de socializare au stârnit un val de indignare, după ce mai multe tinere s-au filmat într-un magazin Kaufland în timp ce consumau fără să plătească produse alimentare direct de pe rafturi, pe care ulterior le-ar fi lăsat desfăcute sau parțial consumate. În filmările devenite virale, tinerele apar râzând și degustând diverse produse din magazin, fără ca vreun angajat sau agent de pază să intervină. Imagini revoltătoare dintr-un magazin Kaufland. Reacții dure în mediul online Clipurile au generat numeroase reacții pe rețelele de socializare, unde internauții au criticat comportamentul surprins în imagini și au cerut intervenția autorităților. „Chiar nu se sesizează nimeni în legătură cu aceste persoane? Nu este prima dată când au tupeul să se și afișeze. Eu chiar am pățit să cumpăr un Kinder pe care, după ce am ajuns acasă, am constatat că era pe jumătate gol”, a spus un internaut. Alți utilizatori au atras atenția asupra riscurilor pentru consumatori, spunând că astfel de gesturi pot pune în pericol siguranța alimentară și pot afecta încrederea clienților în produsele aflate la vânzare. Reprezentanții magazinului ar trebui să analizeze imaginile surprinse de sistemele de supraveghere și depune o plângere, în funcție de concluziile verificărilor.

CTP Iași a cumpărat un nou lot de motorină Euro 5! Contractul are o valoare de 39.816.000 de lei

ctp-iasi-a-cumparat-un-nou-lot-de-motorina-euro-5!-contractul-are-o-valoare-de-39816.000-de-lei

CTP Iași a anunțat că a încheiat un contract în valoare de 39.816.000 de lei pentru o cantitate maximă de 4.500 de tone. Procedura pentru astfel de materiale se face fără organizarea unei licitații publice și se negociază direct cu un comerciant, conform legii. Astfel, compania de transport a semnat contractul cu Rompetrol România pentru furnizarea combustibilului în mai multe tranșe. Între timp, șoferii de autobuz care au fost depistați că au furat motorină încă se află sub control judiciar și așteaptă hotărârea judecătorilor, după ce au făcut apel. CTP Iași a cumpărat motorină Euro 5 Pe platforma publică SEAP, CTP Iași a semnat deja contractul cu Rompetrol pentru furnizarea combustibilului. Acesta este furnizat și depozitat la garajul Tudor Vladimirescu, fiind folosit pentru autobuzele companiei, dar și pentru celelalte vehicule. „A fost încheiat contractul nr. 193/02.06.2026 cu operatorul economic S.C. ROMPETROL Downstream SRL Ilfov (8.848,00 lei/tonă, cu acciză și fără TVA), pentru cantitatea maximă de 4.500 de tone”, este precizat în procedură. Procedura a fost organizată fără licitație, deoarece legea permite să fie achiziționate direct produsele de la un comerciant, în urma unei negocieri. „În conformitate cu reglementările legale privind achizițiile sectoriale, respectiv Legea nr. 99/2016, actualizată (art. 117 alin. (1) lit. g), achiziția s-a desfășurat prin utilizarea platformei electronice, susținută de Bursa Română de Mărfuri”, este specificat în procedură. Șoferii care au furat motorină sunt încă sub control judiciar Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași au făcut, pe data de 8 iunie 2026, percheziții la CTP Iași, având în vedere că 14 șoferi de autobuz au sustras, timp de un an și jumătate, combustibil din mijloacele de transport în comun. Metoda folosită de șoferi era una simplă, dar extrem de eficientă. La capetele de linie, în special în zona metropolitană, dezactivau camerele de la autobuze și sustrăgeau motorina direct din rezervor. În momentul de față, estimările privind cantitatea furată ajung la 200.000 de litri de motorină. Vorbim astfel despre un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei adus companiei de transport. Totuși, conducerea companiei a sesizat autoritățile privind acest furt, după ce a monitorizat nivelul de consum pentru o perioadă de timp. În urma dezvăluirilor, compania a luat măsuri suplimentare privind supravegherea șoferilor și monitorizarea consumului de combustibil al vehiculelor. Compania a cumpărat un sistem de monitorizare a consumului CTP Iași a achiziționat recent servicii pentru monitorizarea consumului de combustibil pentru mijloacele de transport din dotare. Contractul are o valoare de 89.442 de lei și a fost atribuit către Arobs Transilvania Software SA din Cluj. Echipamentele folosite sunt închiriate pentru o perioadă de o lună, la care se adaugă instalarea, citirea și transmiterea datelor. Deocamdată, echipamentele au fost instalate, iar datele sunt analizate. După finalizarea unei luni, se va decide dacă abonamentul la sistemul de monitorizare va fi prelungit pentru încă o lună. CTP Iași a cumpărat 4.500 de tone de motorină în urma unui contract cu Rompetrol, care a costat 39 de milioane de lei. Combustibilul va fi folosit în următoarele luni pentru mijloacele de transport în comun din Iași.

O firmă va investi zeci de milioane de euro în Iași! Un ansamblu de locuințe colective și spații comerciale va fi construit, iar o stradă va fi modernizată

o-firma-va-investi-zeci-de-milioane-de-euro-in-iasi!-un-ansamblu-de-locuinte-colective-si-spatii-comerciale-va-fi-construit,-iar-o-strada-va-fi-modernizata

O firmă va investi în Iași zeci de milioane de euro prin realizarea unui ansamblu de locuințe colective, dar și pentru modernizarea unei străzi. Este vorba despre societatea Zinan Investment Group SRL, administrată de Alexandr Zincenco. Proiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) se află pe masa consilierilor locali și va fi dezbătut și supus votului pe data de 31 iulie 2026, în cadrul ședinței ordinare de la Palatul Roznovanu. Investitorul intenționează să construiască un bloc cu 33 de niveluri. Prin proiect se va moderniza strada Tabacului și va fi lărgită la 4 benzi, iar terenul necesar realizării obiectivului va fi cedat administrației publice. Zinan Investment Group SRL va investi zeci de milioane de euro în Iași Plenul Consiliului Local se va reuni pe data de 31 iulie 2026 pentru a supune dezbaterilor și votului zeci de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel cu privire la „aprobarea Planului Urbanistic Zonal Iași, strada Sergent Grigore Ioan – nr. 7, strada Tabacului, nr. 30, 70, 72, 76 și 84, elaborat pentru construire ansamblu de locuințe colective și funcțiuni complementare, spații comerciale, birouri, parcare subterană și supraterană”. Este vorba despre o investiție care valorează zeci de milioane de euro și include construirea unui bloc cu regim de înălțime 2S+P+M+28E+Eth. Procentul de Ocupare a Terenului (P.O.T.) maxim va fi de 40%. Spațiile verzi vor fi amenajate pe 30% din teren. Totodată, suprafața totală a terenului studiat prin PUZ este de 18.251 de metri pătrați. „Documentația PUZ are ca scop realizarea unei compoziții coerente din punct de vedere urbanistic și configurarea unei estetici a ansamblului compozițional în zona studiată, prin stabilirea unor aliniamente clare și a unei mobilări eficiente pentru întreaga suprafață de teren deținută în proprietate. Scopul proiectului este să reabiliteze o zonă urbană industrială abandonată și schimbarea funcțiunii acesteia din industrial în zonă de locuire, identificând posibilitățile de valorificare judicioasă a întregii suprafețe de teren aflate în proprietate, prin prisma unei dezvoltări bazate pe eficiență, funcționalitate și rentabilitate”, este specificat în documentele PUZ. Firma din Iași va moderniza și lărgi strada Tabacului, iar o suprafață de teren va fi cedată primăriei În același sens, așa cum fiecare dezvoltator ar trebui să procedeze pentru a servi și interesul public, prin proiectul imobiliar pe care societatea Zinan Investment Group SRL intenționează să îl realizeze în Iași va fi modernizată strada Tabacului. Astfel, investitorul va ceda administrației publice o suprafață de teren necesară lărgirii străzii la patru benzi și va construi un pod peste calea ferată. „Pentru a asigura o mai bună circulație a autovehiculelor se propune modernizarea carosabilului aferent străzii Tabacului, realizarea unei rețele de iluminat stradal pe calea de acces de pe latura de sud-vest a amplasamentului, realizarea unei rețele de rigole pentru colectarea apelor pluviale, precum și realizarea unor trotuare pentru circulația pietonilor în aceeași zonă. Se propune realizarea unei legături supraterane în zona Canta, care să asigure atât o mai bună accesibilitate la terenul studiat, cât și o legătură directă de la nodul de capăt Canta la Depoul Dacia, în curs de modernizare. De asemenea, propunerea din prezenta documentație presupune canalizarea în continuare a pârâului Rediu pe toată lungimea sectorului adiacent proprietății studiate, soluție aprobată anterior prin documentația PUD. Pe zona de sud a amplasamentului s-a propus cedarea terenului către domeniul public pentru lărgirea străzii Tabacului până la atingerea unui profil de 4 benzi de circulație auto plus două trasee rețea circulație tramvai, continuare firească a bulevardului Dacia, cu potențiala legătură cu pasajul propus peste calea ferată, care să facă legătura cu zona Canta”, a specificat investitorul în cadrul proiectului PUZ. Astfel, o firmă va investi în Iași zeci de milioane de euro prin realizarea unui ansamblu de locuințe colective, dar și pentru modernizarea unei străzi.