Un bărbat de 63 de ani a fost condamnat după ce a bătut un polițist! Spune că el este victima!

Un bărbat din Vaslui, în vârstă de 63 de ani, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Iași, după ce a bătut un polițist. Acesta nu a recunoscut niciodată că l-a agresat pe agentul de poliție, ci a susținut că el a fost adevărata victimă. Cu toate acestea, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere. Un vasluian a lovit un polițist, iar judecătorii l-au condamnat. Cu toate acestea, bărbatul nu va ajunge după gratii, deoarece a fost dispusă suspendarea sub supraveghere. Un bărbat de 63 de ani a fost condamnat după ce a bătut un polițist! La data de 2 iulie 2026, magistrații de la Curtea de Apel ași au schimbat în parte hotărârea pronunțată de judecătorii de la Judecătoria Bârlad. „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva sentinţei penale pronunţată în dosarul nr. 4620/189/2024 al Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală. Înlătură dispoziţiile potrivit cărora pedepsele complementare se vor executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal, după executarea pedepsei închisorii, Şi cea potrivit căreia pedepsele accesorii urmează a fi executate conform art. 65 alin. 3 din Codul penal, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 68 alin. 1 lit. b) din Codul penal, executarea pedepselor complementare începe de la data pronunţării prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 3 din Codul penal, pedepsele accesorii urmează a fi executată în cazul în care pedeapsa închisorii devine executabilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii”, se arată în hotărârea instanței. Cu toate acestea, apelul formulat de Virginel Cosma a fost respins. „Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Cosma Virginel”, se mai precizează în hotărâre. Apelul a fost formulat împotriva condamnării dispuse de magistrații de la Judecătoria Bârlad, din data de 27 martie 2026. „Condamnă pe inculpatul Virginel Cosma la pedeapsa de 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj împotriva persoanei vătămate Gică Sandu Carp, faptă din data de 30.10.2023. Se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani”, se arată în hotărârea instanței. Acuzații reciproce între bărbat și polițist Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 30 octombrie 2023, în jurul orei 15.00, când bărbatul se afla în curtea locuinței sale și desfășura activități gospodărești. La un moment dat, a observat că un echipaj de poliție a ajuns la vecinii cu care se află de mai mulți ani într-un conflict. Între cele două familii existau tensiuni de mult timp, făcându-și reclamații reciproce, amenzi și procese. Conflictul ar fi pornit după ce bărbatul din familia vecină a fost condamnat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Ulterior, cei doi polițiști au intrat în curtea sa și i-au solicitat actul de identitate. După ce s-a conformat, acesta spune că i-a întrebat de ce este verificat, iar unul dintre agenți i-ar fi explicat că fusese reclamat de vecini pentru că ar fi provocat scandal și le-ar fi agresat verbal pe vecină și pe fiica acesteia. Bărbatul a susținut faptul că pe drumul spre secția de poliție din Bârlad, agentul de poliție l-a agresat fizic, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad, unde i s-au efectuat investigații medicale. Mai apoi, a fost consultat și de un medic psihiatru și transferat la Spitalul de Psihiatrie din Vaslui, unde a rămas internat timp de două zile. A aflat că este cercetat pentru ultraj La scurt timp după externare, bărbatul a aflat că este cercetat pentru ultraj. Potrivit acuzațiilor formulate de polițist, Cosma l-ar fi lovit cu capul în zona feței în timpul intervenției. Bărbatul condamnat nu a recunoscut că ar fi intenționat să îi facă rău polițistului, ci a susținut că el a fost victima conflictului. Cu toate acestea, în urma pronunțării condamnării definitive, magistrații l-au găsit vinovat. Un vasluian, în vârstă de 63 de ani, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Iași, după ce a bătut un polițist. Bărbatul nu a recunoscut că l-a lovit pe acesta, ci a acuzat faptul că el a fost adevărata victimă. Pronunțarea este definitivă, iar bărbatul a fost găsit vinovat.
Un ieșean și-a scos câinele-robot la plimbare prin oraș. A plătit mii de euro pentru dispozitivul controlat de inteligența artificială

Un tânăr din Iași a atras toate privirile după ce a ieșit la plimbare prin oraș cu un „câine” neobișnuit. Nu era un animal de companie, ci un robot patruped controlat de inteligență artificială, achiziționat cu aproape 3.000 de euro. Apariția dispozitivului pe străzile din municipiu a stârnit curiozitatea trecătorilor, mulți oprindu-se pentru a-l fotografia sau filma. Robotul poate merge singur, urmărește proprietarul și transportă bagaje Dispozitivul este un DOBOT Rover X1, un robot patruped dezvoltat pentru deplasare autonomă, urmărirea utilizatorului, transportul unor obiecte ușoare și filmarea din mers. Modelul costă aproximativ 2.640 de euro cu TVA, iar împreună cu transportul și eventualele taxe, prețul final se apropie de 3.000 de euro, adică peste 15.000 de lei. La prima vedere, robotul seamănă cu un câine de talie mare. Se deplasează pe patru picioare, își schimbă direcția cu ușurință și poate urma proprietarul fără intervenție permanentă, folosind camere video și sisteme de recunoaștere vizuală. Tânărul din Iași a ales să îl scoată la plimbare prin oraș, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Oamenii s-au întors după el, au scos telefoanele mobile și au încercat să afle dacă este vorba despre un prototip sau despre un produs disponibil pe piață. Robotul este echipat cu camere video în partea din față și din spate, poate evita obstacolele și răspunde la comenzi vocale. În plus, poate fi controlat prin aplicație mobilă, telecomandă sau poate funcționa în modul automat de urmărire a proprietarului. Rover X1 atinge o viteză de până la 1,8 metri pe secundă, poate transporta încărcături cuprinse între 3 și 7 kilograme și urcă pante de până la 30 de grade. Bateria îi oferă o autonomie cuprinsă între o oră și jumătate și trei ore, în funcție de modul de utilizare. Robotul poate traversa obstacole de până la 16 centimetri și este prevăzut cu sisteme care îi permit să se deplaseze atât în interior, cât și în exterior. Pe lângă rolul de companion tehnologic, robotul poate transporta bagaje ușoare, haine sau alte obiecte personale. De asemenea, poate fi folosit pentru filmări dinamice, fiind compatibil cu telefoane mobile, camere video sau gimbaluri montate pe corpul său. Producătorul îl recomandă și pentru activități de patrulare, monitorizare sau supraveghere în spații private, datorită sistemelor de navigație și detectare a obstacolelor. Roboții patrupezi devin tot mai populari în ultimii ani, fiind utilizați atât pentru divertisment și companie, cât și în domenii precum securitatea, inspecțiile tehnice sau transportul unor încărcături ușoare.
Ce va păți bărbatul care a încălcat ordinul de protecție și a lovit o femeie în Iași. Victima a ajuns la spital

O femeie de 44 de ani a fost găsită rănită, joi, 2 iulie 2026, pe o stradă din cartierul Zimbru din Iași, după ce sistemul de monitorizare electronică al Poliției a semnalat că un bărbat împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție s-ar fi apropiat de aceasta. Victima a fost transportată la spital. Potrivit primelor informații, femeia a fost găsită într-o baltă de sânge și prezenta răni la cap, mâini și picioare. Un echipaj medical i-a acordat primul ajutor la fața locului, după care aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și tratament. În același timp, polițiștii au identificat în apropiere bărbatul aflat sub monitorizare electronică, acesta fiind condus la sediul Poliției pentru audieri. Cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. „Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași efectuează cercetări cu privire la faptul că, în urma unei alerte semnalate prin dispeceratul sistemului de monitorizare electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în care se arată că un bărbat aflat sub măsura monitorizării electronice, s-ar fi apropiat de persoana vătămată, încălcând ordinul de protecție emis de Judecătoria Iași. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, fiind identificată persoana vătămată, o femeie, de 44 de ani, care prezenta mai multe leziuni, fiind transportată la spital. De asemenea, bărbatul a fost depistat în apropierea locului faptei, fiind condus la sediul poliției. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun. În continuarea cercetărilor, bărbatul a fost condus la o unitate medicală de specialitate în vederea expertizării medico-legale, urmând ca la finalizarea procedurii să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași. Citește și: O femeie a fost găsită într-o baltă de sânge la Iași. Polițiștii sunt în zonă
Marșul Iași Pride blochează orașul. Șoferii sunt nemulțumiți

Centrul Iașului este blocat timp de câteva ore de niște ciudați care participă la Marșul Iași Pride. Evenimentul are loc astăzi, 4 iulie 2025, între orele 18:00 – 20:30. Marșul începe din fața Corpului A al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și până în fața Palatului Culturii, având traseul următor: Spațiul public din fața Corpului A al Universității „Al. I. Cuza”, Corp A ⇢ Bulevardul Carol I ⇢ Casa de Cultură a Studenților ⇢ Bulevardul Independenței ⇢ Str. Elena Doamna ⇢ Str. Anastasie Panu⇢ Palatul Culturii. Ieșenii spun faptul ca cei care participă la eveniment vin din alte județe din țară, ca să “distrugă liniștea comunității și să atragă alți tineri mai ușor de manipulat să se alăture acestei comunități LGBTQ”. “Nu au ce căuta aici. Nu îi primim în comunitatea noastră”, spune o altă ieșeancă. Evenimentul din centrul orașului provoacă nervi șoferilor care nu sunt de acord cu această manifestare a comunității LGBTQ. Astfel, se circulă pe o singură bandă iar traficul din Iași, oricum aglomerat în orice zi și la orice oră, este și mai aglomerat din cauza acestui marș. “Nu ar trebui aprobate astfel de manifestări în centrul orașului”, susține un șofer din Iași. Acest eveniment creează controverse pe rețelele de socializare. Astfel, susținătorii familiei tradiționale nu sunt de acord cu acest eveniment organizat la Iași. “Dumnezeu a lăsat femeia și bărbatul pe pământ ca să ne înmulțim, nu bărbați cu bărbați și femei cu femei! Ăștia vor să ne distrugă copiii, așa că trebuie să ne unim forțele și să avem curajul de a-i înfrunta! Veniți cu icoane și cruci dacă aveți!Nu trebuie să ne lăsăm cotropiți de aceste mizerii !”, susține o femeie din Iași.
El este băiatul găsit mort în apropierea lacului Dumești. Mihai avea 18 ani și era dispărut de cinci zile

Tragedie în județul Iași. Tânărul găsit fără viață într-un canal din apropierea lacului Dumești este Mihai D.G., în vârstă de 18 ani, care era dat dispărut de cinci zile. Cadavrul a fost observat de un copil din sat, iar tatăl adolescentului l-a recunoscut după haine. Mihai a fost găsit mort după cinci zile, în Dumești Cadavrul a fost descoperit joi, 2 iulie 2026, în satul Chilișoaia, comuna Dumești, după ce un localnic a observat trupul plutind la suprafața apei și a sunat la 112. La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Iași și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. Salvatorii au extras victima din apă, însă medicii au constatat că aceasta prezenta semne certe de deces și o stare avansată de descompunere, astfel că nu s-au mai putut efectua manevre de resuscitare. Potrivit șefei UPU-SMURD Iași, prof. dr. Diana Cimpoeșu, la locul intervenției a ajuns și tatăl tânărului, care i-a recunoscut hainele și le-a spus echipajelor că este vorba despre fiul său, Mihai D.G., în vârstă de 18 ani, cunoscut cu afecțiuni psihice și dat dispărut de aproximativ cinci zile. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au confirmat ulterior că victima este un tânăr de 18 ani și că decesul fusese instalat cu mult timp înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care adolescentul și-a pierdut viața. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde necropsia va stabili cauza exactă a decesului. Anchetatorii verifică toate ipotezele, inclusiv modul în care tânărul a ajuns în apă. „Misiune TIM în sat Chilișoaia, Dumești, persoană înecată in iaz, gasită de un copil din sat. La locul solicitarii, persoana în apa, decubit ventral. După extragere, leziuni incompatibile cu viața, semne avansate de decompunere. La locul solicitarii a fost și un bărbat care i-a recunoscut hainele și a spus că e fiul său în vârstă de 18 ani, cunoscut cu probleme mintale și care era dat dispărut de 5 zile”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Și-au dat lopeți în cap, într-un club din Iași! Ce au decis magistrații

Mai mulți tineri ieșeni și-au împărțit lopeți în cap, într-un club din Iași, Tiki Village, în anul 2020, iar acum s-a dat pronunțarea definitivă. Alți doi tineri au fost „iertați” de magistrați, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către victime. Judecătorii de la Curtea de Apel au schimbat în parte hotărârea dispusă de prima instanță. După o încăierare la Tiki Village, în 2020, un tânăr a fost condamnat la închisoare. Hotărârea este definitivă din 2 iulie 2026. Și-au dat lopeți în cap, într-un club din Iași! Cei patru tineri care au atentat la viața unui bărbat, după ce s-au distrat la Tiki Village, în august 2020, și-au primit o nouă condamnare, după ce s-a judecat apelul de către magistrații de la Curtea de Apel Iași. La data de 2 iulie a anului în curs, judecătorii au desființat în parte sentința primei instanțe. „Admite apelurile declarate de inculpații Dănuț George Alistar, Cristi Ionuț Coca și Cătălin-Vasilică Zorilă, împotriva sentinței penale nr. 499/2025 din 04.08.2025, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 5683/99/2020, pe care o desființează în parte, în latura penală și civilă”, se arată în hotărârea instanței. În cazul inculpatului Dănuț George Alistar, magistrații au descontopit pedeapsa rezultantă și au dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, instanța a menținut pedeapsa principală pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. A fost dispusă și descontopirea în cazul lui Cristi Ionuț Coca, pentru care s-a reținut pedeapsa principală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală. Ca efect al extinderii efectelor apelului, a fost dispusă încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice și în cazul lui Petrică Ajidaucei și al lui Cătălin Vasilică Zorilă. Acestora le-a fost înlăturată și pedeapsa amenzii penale aplicată de instanța de fond. În ceea ce privește latura civilă, instanța a dispus ca doi inculpați să achite daune materiale. „Obligă pe inculpații Cristi Ionuț Coca și Dănuț George Alistar, în solidar, să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon Iași suma de 364.481,97 lei, reprezentând daune materiale”, se arată în hotărâre. Pedepse cu amendă penală la o tentativă de omor Cea mai aspră pedeapsă aplicată celor patru tineri i-a revenit inculpatului Dănuț George Alistar, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În cazul inculpatului Cristi Ionuţ Coca, magistrații de la Tribunalul Iași au dispus o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Totuși, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Prima instanță a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul Petrică Ajidaucei a infracțiunii de lovire sau alte violențe, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Ionuț Bogdan Sârbu. Acesta a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 8.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, amendă care a fost înlăturată de instanța de apel. A fost dispusă încetarea procesului și pentru Cătălin Vasilică Zorilă, întrucât victima, Cristi Ionuț Coca, și-a retras plângerea prealabilă. Cu toate acestea, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa unei amenzi, în cuantum de 9.000 de lei. De la bal la spital Grupurile din care făceau parte Cristi Ionuț Coca și Cătălin Vasilică Zorilă erau clienți fideli ai clubului de la Ciric, iar de multe ori provocau scandal, astfel încât agenții de pază erau atenți la ei. În noaptea respectivă, Coca a venit la distracție însoțit de Petrică Ajidaucei și Dănuț George Alistar, iar Zorilă a venit cu Ionuț Bogdan Sârbu. După ce au consumat alcool împreună, li s-a urât cu binele și au început să se certe, înjurându-se. Întrucât băieții nu dădeau semne că vor să aplaneze conflictul, paza i-a scos afară pe Zorilă și Sârbu, ulterior și pe Coca. Cele două grupuri s-au întâlnit în afara clubului, unde s-au jignit reciproc. Cel mai tupeist a fost Cristi Ionuț Coca, care l-a luat de gât pe Cătălin Vasilică Zorilă. Atunci a intervenit Ionuț Bogdan Sârbu, care a fost lovit cu pumnul de Coca, moment în care Zorilă a scos un cuțit și l-a atacat, lovindu-l de două ori în antebraț. Zorilă i-a înfipt cuțitul în abdomenul lui Coca, iar acesta i-a dat un pumn, făcându-l să cadă la pământ. Ulterior, conflictul a escaladat, iar cei implicați s-au lovit cu cozi de lopată. Aceștia și-au împărțit lovituri în cap, după ce a apărut Alistar cu un par în mână și a început să-l lovească brutal pe Zorilă de nenumărate ori. Un grup de tineri și-au împărțit lovituri cu lopețile în cap, într-un renumit club din Iași, ajungând să primească pedepse grele.
Biologia somnului (17): Poate un somn scurt compensa lipsa unei nopți de somn?

În articolul precedent, am descoperit că somnul nu contribuie doar la consolidarea memoriei, ci și la uitarea selectivă a informațiilor mai puțin importante. Am văzut că, în timpul nopții, creierul nu păstrează tot ceea ce trăim, ci sortează, organizează și rafinează experiențele zilei, pentru ca memoria să rămână eficientă și adaptată nevoilor noastre. În mod firesc, această perspectivă ridică o nouă întrebare. Dacă somnul are un rol atât de important în funcționarea creierului, ce se întâmplă atunci când nu reușim să dormim suficient? Putem recupera măcar o parte dintre beneficiile unei nopți pierdute printr-un somn scurt în timpul zilei? În reflecția de astăzi, pornim de la cercetările prezentate de Matthew Walker în Why We Sleep (2017), pentru a explora una dintre cele mai frecvente întrebări despre somn. Vom descoperi că, deși un somn scurt poate susține temporar vigilența și performanța, el nu poate reproduce complexitatea proceselor biologice care au loc în timpul unei nopți complete de somn. Diferența dintre cele două ne ajută să înțelegem de ce somnul nu este doar o perioadă de odihnă, ci unul dintre cele mai sofisticate mecanisme de întreținere a creierului și a organismului. Biologia somnului (17): Poate un somn scurt compensa lipsa unei nopți de somn? În articolul precedent, am explorat consecințele profunde ale privării de somn asupra creierului și organismului. Am văzut că lipsa somnului afectează memoria, capacitatea de învățare, echilibrul emoțional și numeroase procese biologice esențiale pentru sănătatea noastră. În mod firesc, apare o întrebare pe care mulți dintre noi ne-am pus-o, probabil, cel puțin o dată: Dacă nu reușim să dormim suficient în timpul nopții, putem recupera printr-un somn scurt în timpul zilei? Răspunsul oferit de cercetările prezentate de Matthew Walker în Why We Sleep (2017) este mai nuanțat decât un simplu „da” sau „nu”. Cum a apărut conceptul de „power nap” sau „somn scurt revitalizant”? În anii 1980 și 1990, cercetătorii David Dinges și Dr. Mark Rosekind au colaborat cu Administrația Federală a Aviației din Statele Unite (Federal Aviation Administration – FAA) pentru a răspunde unei întrebări cu implicații directe asupra siguranței zborului. Piloții petrec adesea multe ore în stare de veghe și sunt nevoiți să ia decizii rapide în condiții de oboseală. Cercetătorii au dorit să afle dacă perioadele scurte de somn, planificate strategic, ar putea reduce riscul apariției microsomnului, ar putea menține vigilența și ar putea limita scăderea performanței cognitive în timpul zborurilor lungi. Rezultatele au fost remarcabile. Somnul de scurtă durată s-a dovedit util. Însă doar în anumite condiții. Momentul în care dormim contează. Poate că cea mai importantă concluzie a acestor cercetări este că eficiența unui somn scurt depinde în mare măsură de momentul în care este făcut. Contrar intuiției, cea mai bună strategie nu este să așteptăm până când oboseala devine copleșitoare. Dimpotrivă, cei care au dormit mai devreme, înainte ca privarea severă de somn să se instaleze, au avut mai puține episoade de microsomn și și-au menținut atenția și vigilența la un nivel semnificativ mai bun decât cei care au încercat să recupereze după ce oboseala se acumulase deja. Conceptul cunoscut astăzi sub numele de power nap era denumit inițial planned napping sau prophylactic napping, adică un somn planificat preventiv, menit să reducă efectele oboselii înainte ca acestea să devină evidente. Dar poate un somn scurt să înlocuiască somnul de noapte? Aici apare una dintre cele mai importante concluzii subliniate de Matthew Walker. Un somn scurt poate susține temporar funcționarea creierului. Nu poate însă înlocui o noapte completă de somn. Niciun medicament, niciun dispozitiv, nicio tehnică de motivare și nici cel mai bine planificat somn de după-amiază nu pot reproduce întreaga complexitate biologică a proceselor care au loc pe parcursul unei nopți complete de somn. În timpul somnului nocturn, creierul și organismul trec prin cicluri repetate de somn NREM și REM, fiecare dintre acestea îndeplinind funcții esențiale. Sunt consolidate amintirile și învățarea, sunt procesate emoțiile, sunt restaurate procesele metabolice, este susținut sistemul imunitar, iar creierul își optimizează capacitatea de a lua decizii și de a rezolva probleme complexe. Un somn scurt poate îmbunătăți temporar vigilența. Însă nu poate reproduce întreaga arhitectură biologică a unei nopți de somn. De ce avem impresia că ne descurcăm și cu mai puțin somn? Poate una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri ale cercetărilor asupra somnului este faptul că majoritatea oamenilor nu sunt capabili, din punct de vedere biologic, să funcționeze optim atunci când dorm prea puțin, în mod cronic. Mai mult decât atât, pe măsură ce privarea de somn se prelungește, capacitatea noastră de a ne evalua propriile performanțe începe să scadă. Cu alte cuvinte, continuăm să credem că funcționăm aproape la fel de bine. În realitate, performanțele cognitive, atenția, timpul de reacție și calitatea deciziilor continuă să se deterioreze, chiar dacă noi devenim din ce în ce mai puțin conștienți de acest lucru. Această iluzie este, poate, unul dintre cele mai periculoase efecte ale lipsei cronice de somn. Ce putem învăța din toate acestea? Somnul de după-amiază poate reprezenta un aliat valoros al creierului. Poate reduce temporar oboseala, poate îmbunătăți nivelul de vigilență și poate susține performanța în anumite situații. Dar el nu poate înlocui procesele profunde de restaurare care au loc în timpul unei nopți complete de somn. Poate că cea mai importantă lecție este aceasta: Somnul nu este o rezervă de timp din care putem recupera oricând avem nevoie. El este un proces biologic care trebuie susținut în mod constant, noapte după noapte. Iar atunci când îi oferim creierului timpul de care are nevoie pentru a parcurge întreaga arhitectură a somnului, nu investim doar în odihnă. Investim în capacitatea noastră de a învăța, de a lua decizii, de a ne păstra echilibrul emoțional și, în cele din urmă, de a trăi mai sănătos și mai bine. Dr. Bogdan Matei, medic specialist psihiatru în Franța
Închisoare pentru cei care încalcă ordinul de protecție! Avocatul Codrin Stupariu: Victimele sunt vinovate 50%!

Judecătorii pot dispune pedepse cu închisoarea între 6 luni și 5 ani celor care încalcă ordinul de protecție. Avocatul Codrin Stupariu ne explică motivele pentru care se pot aplica pedepse cu închisoarea și motivele pentru care se încalcă aceste ordine. Din punctul de vedere al avocatului, o parte din vină o au și victimele. Ani de închisoare pentru cei care nu respectă ordinele de protecție. Avocatul Codrin Stupariu a oferit un punct de vedere. Închisoare pentru cei care încalcă ordinul de protecție! Avocatul ieșean Codrin Stupariu a oferit un punct de vedere cu privire la emiterea ordinelor de protecție și dispoziția legală care incriminează încălcarea acestora. „Este o lege introdusă în 2003 și actualizată în anul 2026, prin care se arată că în cazul încălcării unui ordin de protecție, persoana poate fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. În multe astfel de cazuri se merge pe recunoaștere, însă problematica este faptul că cei mai mulți locuiesc în aceeași casă, iar persoana care a primit ordinul de protecție, trebuie să părăsească locuința”, a declarat avocatul Codrin Stupariu. Avocatul a oferit un exemplu din practica judiciară în care o femeie a rămas în casa soacrei sale, în timp ce fiul acesteia a fost dat afară. „Am avut o speță în care o doamnă a solicitat un ordin de protecție împotriva concubinului, iar el a fost nevoit să se mute din casa mamei sale, unde a rămas doar beneficiara ordinului. Nu și-a lovit partenera, ci doar au venit ambii în stare de ebrietate, iar ea a sunat la poliție”, a mai spus avocatul. De asemenea, un lucru controversat este faptul că avocatul consideră că femeile au prioritate în cazul emiterii ordinelor de protecție. „Femeile au prioritate în acordarea ordinelor de protecție, deoarece se consideră că sunt mai vulnerabile decât bărbații. Trist este faptul că unele dintre ele provoacă scandalul, solicitând ordinul de protecție pentru a avea mai mult de câștigat la partaj sau pentru a obține culpa exclusivă a soțului, în cazul unui divorț, sau pentru custodia minorilor. Cred că magistrații se axează pe disproporția dintre sexe”, a completat Stupariu. Se emite ordin de protecție și, totuși, locuiesc în aceeași casă Stupariu a mai oferit un exemplu din practica sa ca avocat, în care o femeie a primit ordin de protecție după ce și-a atacat soțul. „Am avut și o situație în care un bărbat a primit un ordin de protecție împotriva soției sale, care nu avea un picior, deoarece l-a lovit cu o tigaie încinsă peste cap”, a spus avocatul Codrin Stupariu. Totodată, ordinele de protecție nu se dispun doar în cazul agresiunilor fizice, ci și în cazul în care victima resimte o stare de temere, provocată prin hărțuire, șantaj sau amenințări. „Mai sunt situații cu emiterea ordinelor de protecție împotriva celor care amenință, șantajează sau hărțuiesc pe site-urile de socializare, mai ales pe TikTok. Un jurnalist poate primi un ordin de protecție dacă mă sună în disperare, iar, dacă îl încalcă, va fi arestat imediat”, a declarat specialistul în drept. O altă situație greu de înțeles este atunci când victima și agresorul locuiesc în aceeași locuință, iar ei nu au voie să se apropie la o distanță mai mică de 5 metri, lucru care este aproape imposibil, având în vedere că cei doi împart unele încăperi. „Unii judecători solicită păstrarea distanței de 5 metri, dar îi lasă să locuiască în aceeași casă. Chiar dacă locuiesc în camere diferite, folosesc aceeași baie și aceeași bucătărie”, a adăugat avocatul. Victimele au și ele vină Totodată, avocatul este de părere că o mare parte din vină în cazul unor infracțiuni de agresiune între cei cu ordine de protecție aparține victimei. Acesta susține că atâta timp cât femeia, care este victima în general, își cheamă agresorul la ea, ar trebui să-și asume ce urmează. „Din punctul meu de vedere, în astfel de situații, 50% din vină îi aparține victimei și restul agresorului. Odată ce ai un ordin de protecție și îl chemi pe agresor la tine, te aștepți la ce se întâmplă. Cine sună primul la 112 are prioritate. O problemă este faptul că lasă la latitudinea polițistului dacă să ofere sau nu ordin de protecție. Cuvântul polițistului va fi susținut de procuror, chiar dacă nu sunt probe”, a încheiat avocatul. Potrivit legislației în vigoare, magistrații pot dispune pedepse cu închisoarea între 6 luni și 5 ani celor care încalcă ordinul de protecție.
Iată la ce au apelat polițiștii rutieri din Iași, pentru reducerea numărului de accidente rutiere

Polițiștii au organizat și executat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de persoane, au fost verificate 60 de autovehicule și au fost efectuate 15 testări alcoolscopice. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat și executat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de persoane, au fost verificate 60 de autovehicule și au fost efectuate 15 testări alcoolscopice. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 11.244 de lei. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De exemplu, un bărbat, de 35 de ani, a condus autoturismul în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 112 km/h, limita legală de 50 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile. Iată la ce au apelat polițiștii rutieri din Iași, pentru reducerea numărului de accidente În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, dintre care 102 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 2 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 30.491 de lei. Totodată, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Ce au transmis reprezentanții IPJ Iași Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări pentru pietoni: „Respectați regulile de circulație și puneți, înainte de toate, viața pe primul loc. Respectați semnificația semnalizării rutiere și deplasați-vă doar pe trotuar, iar dacă acesta lipsește, pe acostamentul din stânga drumului. Folosiți trecerile pentru pietoni, iar dacă lipsesc, traversați pe la colțul străzii, doar după o asigurare temeinică. Încercați să fiți vizibili, astfel încât să puteți fi ușor de observat de către conducătorii auto. Atenție la folosirea telefonului mobil atunci când vă angajați în traversarea străzii! Nu vă lăsați distrași de el”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii din Iași au acționat pentru reducerea numărului de accidente, iar controalele vor continua.
Iată momentul în care pompierii au scos trupul copilului din iazul de la Mădârjac. Băiatul avea doar 12 ani

Tragedie în comuna Mădârjac, județul Iași, unde un copil de 12 ani care a dispărut în apele unui iaz a fost găsit și scos la mal de pompieri. Momentul intervenției a fost filmat de martori, imaginile surprinzând eforturile echipajelor de salvare. Din păcate, minorul nu a mai putut fi salvat. Minorul de 12 ani găsit în iazul de la Mădârjac a fost scos din apă mort Intervenția a avut loc după un apel la 112, prin care s-a anunțat că un copil a intrat în iazul de acumulare din localitate și nu a mai ieșit la suprafață. La fața locului au fost mobilizate forțe importante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, inclusiv scafandri, bărci de salvare, echipaje medicale SMURD și elicopterul SMURD. După mai multe operațiuni de căutare, minorul a fost localizat și scos din apă de pompieri. Momentul extragerii a fost surprins de persoane aflate în zonă, care au filmat intervenția salvatorilor în timp ce aceștia aduceau trupul la mal. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă în ciuda eforturilor depuse, copilul în vârstă de 12 ani a fost declarat decedat la fața locului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, anchetatorii urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Autoritățile au transmis și un apel către populație privind respectarea regulilor de siguranță în apropierea apelor. Reprezentanții ISU atrag atenția că scăldatul în zone neamenajate, precum iazuri sau lacuri, poate fi extrem de periculos, mai ales pentru minori. „La ora 19:46, copilul a fost identificat și extras din apă de către echipele de intervenție. Victima, un minor în vârstă de 12 ani, a fost scoasă din iaz în stare de inconștiență și a fost preluată imediat de echipajele medicale de terapie intensivă mobilă (TIM) și de echipajul SMURD, care efectuează manevre de resuscitare la fața locului. Celelalte forțe și mijloace de intervenție își încheie misiunea și revin la bază, la locul evenimentului rămânând echipajele medicale care continuă acordarea asistenței de urgență”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.