Luna cadourilor vine cu eveniment special pentru Lăcrămioara Perijoc: Abia aștept. Voi fi foarte emoționată.

luna-cadourilor-vine-cu-eveniment-special-pentru-lacramioara-perijoc:-abia-astept-voi-fi-foarte-emotionata.

Cotată drept una dintre cele mai valoroase pugiliste din România, Lăcrămioara Perijoc se pregătește să încheie anul 2025 cu un moment foarte emoționant. Și care nu are legătură nici cu Crăciunul, nici cu Anul Nou. Un eveniment despre care a acceptat să ne vorbească în exclusivitate pentru ProSport. Lăcrămioara Perijoc în fața unui eveniment de mare încărcătură: va fi nașă! Lăcrămioara Perijoc susține că 2025 a fost an liniștit, dar se gândește tot mai des la ceva urma: drumul spre Los Angeles 2028. „Sunt foarte fericită pentru că voi fi nașă. Îl voi boteza pe băiețelul surorii mele. Ea locuiește în Anglia și va veni special în România cu cel mic pentru acest eveniment. Mi-am planificat ca după aceea să merg împreună cu familia la munte. Revelionul îl voi petrece însă în București”, a precizat ea. În plan sportiv 2025 nu a fost un an care să exceleze pentru Lăcrămioara. S-a înscris mai degrabă într-o zonă liniară, fără evenimente importante. „Am avut câteva competiții la care am fost prezentă și cam atât. Am avut și o intervenție chirurgicală la genunchi. A treia de-a lungul timpului. Am traversat cu bine perioada de refacere iar acum mi-am reînceput antrenamentele de acomodare cu efortul. Într-un fel aveam nevoie de un an mai ușor pentru a putea ataca perioada cea mai importantă, cea a calificării la Jocurile Olimpice”, a adăugat ea. 2026, un an al Europenelor și al competițiilor internaționale Anul viitor Lăcrămioara Perijoc vizează o participare notabilă la Campionatele Europene. „Este cea mai importantă competiție de anul viitor la care se adaugă participarea la alte competiții internaționale. Îmi doresc ca până la Europene să intru într-o formă fizică foarte bună pentru a putea obține un rezultat cât mai bun acolo”, a mai punctat Lăcrămioara Perijoc. Lăcrămioara Perijoc este considerată cea mai titrată pugilistă din lotul olimpic feminin, cu un titlu european în 2019 şi un titlu de vicecampioană mondială în 2022. Claudia Nechita a fost a cincea la JO de la Tokyo şi a cincea la Jocurile Europene 2019 de la Minsk. A pierdut în primul tur, însă, la Paris 2024. Ține speech-uri motivaționale Lăcrămioara este foarte pasionată de latura dezvoltării personale. A început să studieze aprofundat în acest sens iar astăzi este deseori invitată pentru a ține speech-uri motivaționale în fața angajaților unor companii importante. „Pot spune că este un domeniu care mă captivează de ceva vreme. Tot timpul descopăr lucruri noi care mă ajută atât în viața mea de zi cu zi cât și în sport. Mă bucur că pot împărtăși oamenilor din experiența mea”, mai precizat valoroasa pugilistă. Aur, argint și bronz pentru România la Under 23 în Ungaria Sportivii români au obținut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Europene de seniori U23 la box, în Ungaria. Amalia Niţă, sportivă legitimată la CSM Constanta, a luat medalia de bronz a categoriei 75 kg. Medalia de aur a României la acest european a fost cucerită de Daniel Raj Stoican (70 kg), după cinci victorii entuziasmante ale acestuia, toate de luptă până la epuizare.

Lovitura pe care vor s-o dea cei doi copii ai fostului ministru Carol Novak. Se pregătesc pentru Los Angeles 2028″

lovitura-pe-care-vor-s-o-dea-cei-doi-copii-ai-fostului-ministru-carol-novak.-se-pregatesc-pentru-los-angeles-2028″

Carol Eduard Novak este personalitatea sportivă din România care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Este sportivul paralimpic medaliat cu aur și argint, la ciclism, la Jocurile Paralimpice. În plan administrativ a îndeplinit funcția de ministru al sportului din România. Dar așa cum se spune, „microbul” performanței sportive se transmite în familie. Carol Novak despre activitatea celor doi copii ai săi: „Se pregătesc pentru Los Angeles 2028” Iar pentru Eduard Carol Novak acest proverb este cât se poate de valabil. Cei doi băieți ai săi, Edward (21 ani) și Edmond (19 ani), îi calcă pe urme. Ambii fac ciclism de performanță. Dând timpul înapoi, Eduard Novak a explicat cum a început această pasiune a celor „mici” pentru sportul cu pedale. „Totul a început de la o joacă. De la un campionat național destinat copiilor. Îmi aduc aminte că la startul competiției erau 6 copii, doi dintre ei fiind băieții mei. Așa a început pasiunea lor pentru ciclism”, a povestit medaliatul cu aur la Jocurile Paralimpice. Au adunat zeci de medalii Anii au trecut iar cei doi băieți, Edward și Edmond, au luat lucrurile foarte în serios în materie de performanțe ciclistice. „Au strâns până în prezent numeroase medalii la campionatele naționale, ca și campioni, la competițiile balcanice sau internaționale. Amândoi au continuat să se pregătească la clubul nostru „Novak Cycling Academy”. Ei fac în special ciclism pe șosea. Atenția pe care o acordă pregătirii zilnice este una totală. Se antrenează câte 4-5 ore pe săptămână ajungând să parcurgă anual între 15-20.000 de kilometri, fiecare”, a mai spus Novak Accidente cumplite din cauza ciclismului Riscurile unui rutier care se antrenează pe șoselele din România este unul uriaș. Atât Edomond, cât și Edward, au suferit două accidente grave în timpul antrenamentelor. „Cel mai grav a fost Edmond. El a suferit un accident în 2019. A fost la un pas să-și piardă viața. Nici Edward nu a avut un accident ușor. Dar Bunul Dumnezeu i-a ocrotit pe amândoi. Acum își doresc amândoi să reprezinte România la Jocurile Olimpice din 2028″, a adăugat Eduard Novak. Multiplul medaliat la Jocurile Paralimpice a dezvăluit că dacă băieții vor ajunge să se califice la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, cu siguranță va fi prezent alături de ei în America pentru a-i susține. „Evident că voi fi acolo. Iar înainte de cursă le voi arăta medaliile mele pentru a-i motiva și mai mult. Tot timpul îmi spun că visul lor cel mai mare este acela de a cuceri o medalie olimpică în sportul celor valizi”, a mai punctat Novak. Vrea să revitalizeze Comitetul Național Paralimpic De ceva timp Eduard Carol Novak conduce Comitetul Național Paralimpic în calitate de președinte. De când a preluat această funcție, lucrurile au început să se „miște” vizibil ca și activitate. Dinamica este tot mai mare. Disciplinele paralimpice au început să fie tot mai mediatizate, au apărut parteneri importanți alături de Comitet. „Este doar începutul. Îmi doresc ca lucrurile să crească tot mai mult. Chiar dacă vorbim de persoane cu dizabilități, eu însumi având o astfel de dizabilitate, cred că și la noi există valoare atunci când vorbim de sport de performanță, de determinare și multă dorință de reușită”, a mai explicat Novak.

Pugilista Claudia Nechita a stabilit ce va face după Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. Mă gândesc foarte serios să boxez acolo”

pugilista-claudia-nechita-a-stabilit-ce-va-face-dupa-jocurile-olimpice-de-la-los-angeles-2028.-ma-gandesc-foarte-serios-sa-boxez-acolo”

Pe data de 10 octombrie, la Brașov, Claudia Nechita (32 de ani) și Lăcrămioara Perijoc (31 de ani) au urcat, în ring, în premieră, la o gală profesionistă de box. A fost prima provocare de acest gen pentru cele două valoroase pugiliste, cele mai valoroase din această disciplină sportivă. „Sinceră să fiu a fost o experiență inedită pentru mine. Acum am văzut ca sportivă ce înseamnă să participi la o gală profesionistă de box. Atmosfera a fost una specială. Au fost și foarte mulți spectatori. Chiar pot spune că mi-a plăcut foarte mult”, a declarat Claudia Nechita. Claudia Nechita a dezvăluit că pentru această gală a ales să meargă spre ring pe melodia trupei „Blazon”, intitulată sugestiv „În picioare”. O melodie cu un mesaj aparte, Claudia dovedind că poate sta în picioare și în ring, la propriu și nu numai. „Este o formație ale cărei melodii îmi plac foarte mult iar această piesă a lor pe care eu am ales-o este cât se poate de reprezentativă pentru mine. Cu adversara mea am terminat destul de repede socotelile. Am reușit să o înving prin KO”, a adăugat Claudia Nechita. Știe ce va face după ce va împlini vârsta de 35 de ani Claudia se gândește acum doar la participarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Ar putea fi ultima ei participare la o ediție olimpică. „Singura mea dorință este aceea de a fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Peste trei ani voi avea 35 de ani. După Jocurile Olimpice, cred că voi alege calea boxului profesionist. Dar până la acel moment, mă gândesc doar la Los Angeles„, a încheiat Claudia Nechita. Cine este Claudia Nechita Claudia Nechita, pe numele complet Maria Claudia Nechita, este o pugilistă română născută pe 15 august 1993, în Câmpulung, județul Argeș. Este recunoscută pentru performanțele sale în boxul feminin, inclusiv pentru faptul că a adus prima victorie a României în această disciplină la Jocurile Olimpice (2021, Tokyo). Atunci a învins-o pe Ramla Ali din Somalia în optimile de finală. A fost eliminată în sferturi de finală de japoneza Sena Irie. A participat la evenimente precum Dracula Boxing Show și a fost aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, dar a pierdut în sferturi de finală în turneul preolimpic de la Bangkok.

Canoistul Cătălin Chirilă se pregătește să devină ofițer în Ministerul Apărării Naționale. Armata și sportul au multe puncte comune”

canoistul-catalin-chirila-se-pregateste-sa-devina-ofiter-in-ministerul-apararii-nationale.-armata-si-sportul-au-multe-puncte-comune”

De mai bine de o săptămână, Cătălin Chirilă, cel mai valoros canoist al României, considerat urmașul marelui Ivan Patzaichin, s-a apucat de învățat. Dorința lui este de a urma examenele necesare pentru a putea deveni ofițer al armatei române. Cătălin Chirilă va avea funcție în Armata României! La ce cursuri participă Cătălin Chirilă a fost legitimat la CSM (Clubul Sportiv Municipal “Danubiu” Tulcea) și, din 2015, “cu dublă legitimare la CSM și CSA Steaua București”, iar din 2017 este exclusiv legitimat la CSA Steaua. „Am fost la Breaza unde am dat testele sportive și pe cele psihologice. Pentru mine este o mare onoare să pot deveni ofițer în armata României. Tot timpul am spus că între sportul de mare performanță și armată există multe puncte comune. E vorba de disciplină, rigurozitate, seriozitate. Sunt doar câteva. Iar ținuta militară îți dă o anumită prestanță. Unică. Pentru mine este o onoare că pot îmbrăca haina militară”, a povestit Cătălin Chirilă care este legitimat ca sportiv la clubul Steaua București. Multiplu campion european și mondial, Cătălin Chirilă este considerat nu doar cel mai valoros caniost al României, dar și un sportiv model la clubului din bulevardul Ghencea. Conducerea clubului Steaua îl consideră vârful de lance al acestei generații de sportivi. „Visul meu cel mai mare esre acela de a câștiga medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles. Ar fi medalia pe care i-aș dedica-o domnului Ivan Patzaichin, cel care a fost și a rămas emblema sportului nostru în România”, a mai precizat Cătălin Chirilă. Capcanele lacului de la Milano: „Risc ca pe alocuri să fie crescute ierburi” Peste doar câteva zile Cătălin va pleca în Italia, la Milano, pentru a concura la Campionatele Mondiale. „Mă simt foarte bine pregătit. Țintesc cele mai strălucitoare medalii. Voi concura în două probe: cea de 500 de metri și cea de 1.000 de metri”, a adăugat el. Lacul de la Milano. pe care se va desfășura competiția, dispune se pare și de unele mici capcane. „Eu nu am mai concurat acolo. Dar din spusele foștilor mei colegi am înțeles că există riscul ca pe alocuri să fie crescute ierburi ceea ce ar reprezenta un dezavantaj. Totodată, vântul bate din dreapta”, a mai precizat el. Cine este Cătălin Chirilă Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, s-a clasat pe locul al cincilea în semifinale la Paris 2024 şi a ratat accederea în Finala A (3 min 45 sec 78/100). Chirilă (27 ani) a terminat pe locul 9 la Paris și se clasase pe locul 11 la Tokyo în această probă, câștigată atunci de Isaquias Queiroz. România nu a mai obţinut o medalie olimpică la kaiac-canoe de la Sydney, din 2000, când Florin Popescu şi Mitică Pricop câștigau două medalii la canoe dublu, aur la 1.000 metri şi bronz la 500 metri.

Florinii la pătrat din canotaj fac performanță! Sportivii din echipajul de dublu rame masculin, Florin Lehaci și Florin Arteni, au dat marea lovitură. O medalie de aur foarte muncită

florinii-la-patrat-din-canotaj-fac-performanta!-sportivii-din-echipajul-de-dublu-rame-masculin,-florin-lehaci-si-florin-arteni,-au-dat-marea-lovitura.-o-medalie-de-aur-foarte-muncita

Calendaristic vorbind, fix de un an, canotorii Florin Lehaci și Florin Arteni, se antrenează împreună în barca de dublu rame. De la o zi la alta rezultatele, în timpi tot mai buni, s-au văzut. Cu puțin timp înainte de Europenele la Plovdiv-Bulgaria, cronometrele antrenorilor depășeau toate așteptările. Florin Lehaci și Florin Arteni au dat marea lovitură în canotajul românesc Așa se face că la ora concursului cei doi Florini „la pătrat” au spulberat și ultima speranță a adversarilor, cucerind în final medalia de aur. „A fost o medalie foarte muncită. Ne-am dorit amândoi să obținem o medalie și uite că a fost să fie chiar medalia de aur. Mă bucur și pentru faptul că de astă dată am reușit să tăiem șirul succeselor echipajelor europene care erau abonate la această medalie”, a declarat Florin Lehaci. România e regina continentului la canotaj: 6 medalii dintre care 3 de aur, două de argint şi una de bronz la Campionatele Europene Peste doar trei săptămâni pentru echipajul Lehaci-Arteni, dar și pentru ceilalți colegi va veni un nou concurs. De astă dată cu un impact chiar și mai mare decât Europeanul. Este vorba despre etapa de Cupă Mondială de la Lucerna. „Acolo vor veni echipaje din toată lumea, nu doar din Europa. Ne vom măsura forțele la nivel mondial. Dacă ne vom face treaba ca și până acum putem spune că vom fi în grafic”, a mai declarat Lehaci. Un echipaj pentru Los Angeles Până la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles, mai sunt încă trei ani. Dar Florin Lehaci visează deja ca ochii deschiși. „Oare cine nu-și dorește o medalie la Jocuri? Dar noi am spus că este mult mai bine să luăm totul pas cu pas. Competiție cu competiție. La Jocuri am vrea să fim foarte puternici”, a mai spus el. Pe urmele surorii lui După ce Florin a cucerit acest aur continental, sora lui, Ionela Cozmiuc, retrasă din activitate și devenită de curând mămică a declarat în glumă că a fost nevoie ca ea să se retragă din activitate pentru ca Florin să înceapă să câștige și el medalii. „Ionela sunt sigur că s-a referit la continuitate. Ca eu să păstrez tradiția familiei. Acum, că medaliile au început să apară și la mine sunt sigur că se vor înmulți”, a declarat Lehaci. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

El e sportivul român care studiază științe politice la Universitatea Notre Dame din Chicago are ca obiectiv o medalie la JO Los Angeles 2028! E din Top 20

el-e-sportivul-roman-care-studiaza-stiinte-politice-la-universitatea-notre-dame-din-chicago-are-ca-obiectiv-o-medalie-la-jo-los-angeles-2028!-e-din-top-20

Radu Nițu, alături de Vlad Covaliu, reprezintă o șansă mare la medalii pentru scrima românească la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028. Acum, Nițu tocmai a terminat anul 2 la University of Notre Dame Mendoza College of Business at Chicago. Vine la concursuri ori de câte ori este nevoie să concureze pentru România. Studiază științe politice în State. Cine este Radu Nițu și ce face prin Statele Unite ale Americii Radu Nițu (20 de ani) a cucerit acum trei luni titlul de vicecampion universitar al Statelor Unite ale Americii, în timp ce Vlad Covaliu (19 ani, la Universitatea St. John’s din New York) a urcat pe treapta a treia a podiumului NCAA. „Tocmai am terminat anul 2 la Facultatea americană în Notre Dame, lângă Chicago. Și tot mai multe lume din țară, copii mai mici care urmează să… Tot mai mulți mă întreabă cum a decurs procesul de admitere și ce sunt ei nevoiți să facă. Și mereu le-am spus că nu e atât de ușor precum pare, dar este o oportunitate reală de a-ți crea un viitor mai bun. Deci este pentru mulți, și mă refer, când zic mulți, mă refer la de fapt 90% din sportivii români la nivel de juniorat, nu cred că au oportunitatea asta de a urma o facultate de top în America pe bursă, făcând sportul pe care ei vor să-l practice. Pentru că scrima este și de așa natură, încât este tot mai populară în State și atunci universitățile americane vor să aibă cei mai buni trăgători pentru a câștiga campionatele universitare americane. Și atunci se orientează către țări cu mare tradiție în Europa, precum România, Ungaria, Franța, Germania Și noi fiind cel puțin în România majoritatea celor care au fost, care sunt plecați acolo, au avut și note excelente la școală, au fost elevi de nota 10. Și atunci s-au creat oportunitățile astea pentru noi și ne bucurăm. Campioana din România care merge la facultate în SUA deși nu a luat încă BAC-ul: `„Am aplicat înainte de Crăciun”. EXCLUSIV VIDEO Nu a vrut la Harvard sau Princeton În momentul în care m-am hotărât că vreau să plec la facultate la Notre Dame, am avut mai multe opțiuni pe lângă această facultate, dar ea a fost mereu mainstream-ul pentru mine. Adică știam că este locul în care mă pot dezvolta cel mai mult și pe partea academică și pe partea de schimbare. Pentru că facultățile acelea au, dintre toate, cel mai mare buget pentru facilități și-ți oferă cele mai bune condiții. Iar în planul academic e o facultate de Top 20, adică top. Pe de altă parte, am mai avut interviuri cu cei de la Harvard, cei de la Princeton, St. John’s University, Ohio State, am fost și în vizită acolo. În Europa nu am fost niciodată, nu am uitat niciodată, pentru că iar a fost foarte greu. Adică era prea complicat”, admite Radu Nițu. Emisiunea poate fi urmărită live și înregistrat pe canalul de YouTube și Facebook ProSport Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Puterea exemplului în boxul românesc! Le-a dat intenționat sucuri, sosuri și dulciuri înainte de meci: Pe vremea mea era cu biciul. Biciul și frica. Acum nu mai stai cu poliția, cu miliția

puterea-exemplului-in-boxul-romanesc!-le-a-dat-intentionat-sucuri,-sosuri-si-dulciuri-inainte-de-meci:-pe-vremea-mea-era-cu-biciul-biciul-si-frica.-acum-nu-mai-stai-cu-politia,-cu-militia

Dorel Simion, pugilistul român medaliat cu bronz la Sydney 2000, a devenit antrenor. Și nu al oricui, ci al lui Florin Ioniță, marea speranță a boxului românesc. La doar 20 de ani, acesta pare a fi un sportiv de mare viitor. Florin Ioniță și mentorul său, Dorel Simion, au fost prezenți la emisiunea „Drumul spre performanță”, moderată de Daniel Nazare. Ce strategie a aplicat Dorel Simion cu Florin Ioniță în privința alimentației Dorel Simion explică, pe îndelete, cum i-a convins pe cei tineri că anumite produse nu sunt bune pentru corp atunci când ești sportiv de performanță. „(Cel mai important pentru un antrenor, din punctul meu de vedere, e să formezi acești sportivi. Că dacă îi formezi bine, apoi lucrurile merg. Nu mai stai cu poliția, cu miliția, stai să vedem ce a mâncat) Consider că s-au schimbat și generațiile, s-au schimbat și vremurile. Înainte, parcă eram mai mult cu biciul, să spun așa. Biciul și frica. Da, eram cu frică aia, te dau afară, dacă nu vii, nu faci, dacă nu știu ce, mai țipau și pe la tine. Lucrurile s-au schimbat și din punctul meu de vedere ca antrenor, pentru cei care îi pregătesc, și special Florin, ei trebuie să înțeleagă. Dacă înțeleg care e parcursul și ce trebuie să facă pentru performanță, este ok. Cred că mai e ceva important. Trebuie să și le explici, ca să poată să înțeleagă. Mai devreme spuneam că alimentația este puterea exemplului. Adică am făcut și niște teste cu ei și le-am explicat Uite, acum aveți sucuri, faceți, uitați-vă cum o simțiți în ring. Și adică să nu mai facem treaba asta două săptămâni, în urma unui turneu. În 2023 la Arad. Și cei pe care îi pregăteam au simțit diferența enorm. Da, am făcut puterea exemplului. Și uitați cum e așa și uitați cum e invers. Și pe lângă suc și dulciuri și sosurile, maioneză, prăjeală, absolut orice”, a declarat Dorel Simion pentru ProSport. Cine este Muhammad Ali de România! La 20 de ani n-are adversar la Naționalele de box: „Trebuie să lovești fără să fii lovit”. EXCLUSIV „Am zburdat și în ring am avut două meciuri senzaționale” „S-a simțit că nu mai mâncam dulce și ne-a dat o bucățică de ciocolată. La antrenament nici nu am mai obosit. Am zburdat și în ring am avut două meciuri senzaționale. Adică nici mie nu îmi vine să cred că mă uit pe filmare. S-a simțit o diferență, am lovit foarte puternic. Nu pot să zic că mi-a fost foarte greu pentru că am fost într-o continuă pregătire. Am stat în continuu în mediul sportiv al boxului. Când simțeam nevoia mă duceam la maestrul Dorel Simion și vorbeam, uitam. După aceea mă duceam în cameră, mă odihneam. Era o altă zi în care trebuia să ne pregătim și să ne punem o cărămidă la casă”,a punctat și sportivul, Florin Ioniță, poreclit de antrenor „Muhammad Ali de România”. Foto: Facebook / FR Box Vizionează AICI întreg INTERVIUL cu Florin Ioniță și antrenorul Dorel Simion Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Roxana Capezan, mărturie sinceră vizavi de colegii care renunță la sport la o vârstă fragedă: Fac o imensă greșeală. Viața e foarte grea azi

roxana-capezan,-marturie-sincera-vizavi-de-colegii-care-renunta-la-sport-la-o-varsta-frageda:-fac-o-imensa-greseala.-viata-e-foarte-grea-azi

Roxana Amina Capezan este o luptătoare de mare succes, iar viitorul sună bine pentru ea. Mai ales că visează la o medalie la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028. Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul dedicat luptelor. Și aici am avut povestea sportivei originare din Turnu Severin. Roxana Capezan nu înțelege de ce tinerii de perspectivă renunța așa de ușor la sport De-a lungul timpului multe dintre colege au renunțat la sport, iar Roxana a fost dezamăgită. „Pentru mine colegele mele sunt ca și o a doua familie, categoric, și Federația și toți oamenii din jur Dar da, eu consider că cine face pasul ăsta de a renunța la sport face o greșeală imensă pentru că viața este foarte grea! Am observat că în timpurile în care trăim este destul de greu să poți să trăiești, nu știu, să spun normal. Este foarte greu. Și noi câștigăm destul de bine categoric și rezultatele vorbesc de la sine, adică roadele muncii noastre le primim. Și momentan nu simt, nu știu, nu simt faptul de a plăti o chirie, de a plăti o întreținere sau anumite lucruri. Eu beneficiez că sunt legitimată la Clubul Sportiv Steaua Armatei, am o locuință, am mâncare, beneficiez de absolut toate necesitățile. Și pe lângă asta primesc și o sumă de bani pe care o obțin din cauza rezultatelor mele sportive”, admite Roxana Capezan pentru ProSport. Povestea Roxanei Capezan în lupte începe la vârsta de 7 ani: „Din prima clipă în care am pășit pe saltea am fost fascinată”. EXCLUSIV Lipsa de educație sportivă, posibil una dintre cauze „Foarte multe cazuri de renunțări la sport am avut în ultimii ani. Dar economia de piață la momentul respectiv și-a spus cuvântul. Poate lipsa de educație sportivă. Poate lipsa lor de educație pentru că au dat cu piciorul la o carieră extraordinară. Foarte talentați, unii dintre ei, care au confirmat la nivelul juniorilor. Medaliați la campionatele europene, mondiale. Și când mai aveau puțin să facă pasul la seniori, în condițiile în care noi chiar îi susținem și financiar. Îi susținem din toate punctele de vedere. Este și un program la Comitetul Olimpic Sportiv Român”, a confirmat Răzvan Pîrcălabu, președintele FR de Lupte. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și pe canalul de YouTube ProSport Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult