COP30 se apropie de final. Riscă să se încheie fără un acord major

Țările europene se străduiesc să obțină la COP30 un angajament ferm privind renunțarea la combustibilii fosil și se tem că summitul se va încheia fără un acord major. Negocieri nocturne la Belem Negocierile COP30 din Brazilia s-au prelungit sâmbătă într-o luptă nocturnă acerbă pentru finalizarea unui acord minim, după două săptămâni haotice de summit în Amazonia, conform AFP. Miza este de a încheia un acord pentru a recupera întârzierea înregistrată de umanitate în lupta împotriva poluării cu carbon și pentru a sprijini adaptarea țărilor sărace la schimbările climatice. Textul președinției braziliene nu mai conține cuvântul „fosil” De vineri dimineață, țările se ceartă la Belem pe un text al președinției braziliene care nu mai conține cuvântul „fosil”. Și cu atât mai puțin crearea unei foi de parcurs privind renunțarea la petrol, cărbune și gaz. Fusese cerută de cel puțin 80 de țări europene, latino-americane sau insulare și susținută chiar de președintele brazilian Lula. Uniunea Europeană a evocat perspectiva de a pleca fără acord. Ar fi un eșec umilitor pentru Brazilia și pentru această primă conferință climatică a ONU în Amazonia, începută pe 10 noiembrie. Europenii se regăsesc izolați în refuzul lor de a accepta textul Unele țări doresc să părăsească negocierile. Altele se tem să își asume responsabilitatea pentru eșecul summitului, potrivit unei delegații a uneia dintre cele 27 de țări. India, Arabia Saudită și Rusia, alături de țările emergente, se opun eforturilor privind combustibilii fosili, a declarat Monique Barbut, ministrul francez al Tranziției ecologice. Romain Ioualalen, de la ONG-ul Oil Change International, a avertizat mass-media să nu prezinte narațiuni simpliste. A subliniat că negocierile vizează și ajutoarele pentru țările sărace, care sunt blocate de țările dezvoltate. Emisarul COP30 pentru Asia de Sud, indianul Arunabha Ghosh, a declarat pentru AFP că negocierile trebuie să se concentreze pe esențial. E vorba de accesul la energie pentru cei mai săraci, securitatea energetică pentru toți și durabilitatea energetică pentru planetă. Țările bogate, reticente să finanțeze adaptarea la schimbările climatice Proiectul de acord solicită eforturi pentru triplarea finanțării destinate adaptării țărilor sărace la schimbările climatice. Țările bogate sunt însă reticente să scoată din nou portofelul după COP29, care le-a angajat pe o perioadă de zece ani. După eșecul unei lungi reuniuni la mijlocul zilei cu aproape 190 de țări prezente, președinția braziliană a schimbat formatul. Începând cu ora 17:00, a condus discuții aproape neîntrerupte în spatele ușilor închise cu un grup restrâns de țări, reprezentative pentru diferitele blocuri. Dezbaterile se concentrează pe trei puncte de fricțiune Foarte puține informații au ieșit din această lungă reuniune cu ușile închise, care a continuat până târziu în noapte. Potrivit mai multor observatori și delegați intervievați de AFP, dezbaterile se concentrează pe modificări marginale ale celor trei principale puncte de fricțiune, ambiția de reducere a energiei fosile, ajutorul financiar datorat de țările dezvoltate și tensiunile comerciale privind taxele pe carbon la frontiere. Președintele COP30, diplomatul André Correa do Lago, are sarcina dificilă de a pune de acord 194 de țări și Uniunea Europeană, membre ale acordului de la Paris, pentru o adoptare prin consens. Ideea unei foi de parcurs, readusă în atenție de Lula Ideea unei foi de parcurs pentru a accelera renunțarea la petrol, cărbune și gaz a luat naștere din frustrarea față de lipsa de concretizare a angajamentului de renunțare progresivă la acestea, asumat la COP28 în urmă cu doi ani. Președintele Lula a readus-o în centrul atenției la începutul summitului. Pentru ministrul columbian al mediului, Irene Velez Torres, COP30 nu se poate încheia fără o foaie de parcurs pentru renunțarea la combustibilii fosil.
Lula și Putin au discutat despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale dintre BRICS și SUA
Cei doi lideri au discutat și despre cooperarea în cadrul grupului BRICS, precum și despre „actualul context politic și economic internațional”, informează Reuters. Convorbirea dintre Lula și Putin face parte dintr-o serie de discuții telefonice purtate de liderul de la Kremlin în ultimele zile cu omologi din întreaga lume, înaintea întâlnirii planificate, săptămâna viitoare, cu președintele SUA, Donald Trump. Vineri, Putin a vorbit cu liderii Chinei și Indiei precum și cu alți șefi de stat din Asia Centrală și Europa, pentru a-i informa despre discuțiile sale cu Washingtonul privind războiul din Ucraina. Pe fondul acestor discuții, Lula se află într-un conflict public cu Trump, după ce Statele Unite au impus o taxă vamală de 50% pe importurile de bunuri braziliene. Lula a declarat miercuri, pentru Reuters, că intenționează să îi contacteze pe ceilalți lideri BRICS, pentru a conveni un răspuns comun la tarifele impuse de Washington. Luna trecută, Trump a amenințat statele BRICS cu taxe suplimentare de 10%, în timp ce grupul se afla la un summit organizat la Rio de Janeiro, în iulie.
„Lumea nu vrea un împărat”. Atac la adresa lui Trump de la liderul uneia dintre cele mai mari țări din lume
Amenințarea lui Trump de duminică seară a venit în timp ce guvernul american se pregătea să finalizeze zeci de acorduri comerciale cu o serie de țări înainte de termenul său de 9 iulie pentru impunerea unor „tarife de retorsiune” semnificative. Administrația Trump nu intenționează să impună imediat un tarif suplimentar de 10 % împotriva țărilor BRICS, așa cum a amenințat, dar va proceda în cazul în care țările individuale adoptă politici pe care administrația sa le consideră „antiamericane”, potrivit unei surse familiare cu această chestiune, citate de Reuters. La sfârșitul summitului BRICS de la Rio de Janeiro, Lula a fost sfidător când a fost întrebat de jurnaliști despre amenințarea tarifară a lui Trump: „Lumea s-a schimbat. Nu vrem un împărat”. „Acesta este un set de țări care dorește să găsească un alt mod de a organiza lumea din perspectivă economică”, a spus el despre bloc. „Cred că acesta este motivul pentru care BRICS îi face pe oameni să se simtă stânjeniți”. În februarie, Trump a avertizat BRICS că se vor confrunta cu „tarife de 100%” dacă vor încerca să submineze rolul dolarului american în comerțul global. Președinția braziliană a BRICS a renunțat deja la eforturile de a promova o monedă comună pentru grup, pe care unii membri au propus-o anul trecut. Dar Lula și-a repetat luni opinia conform căreia comerțul global are nevoie de alternative la dolarul american. „Lumea trebuie să găsească o modalitate prin care relațiile noastre comerciale să nu treacă prin dolar”, a declarat Lula jurnaliștilor la finalul summitului BRICS de la Rio de Janeiro.