După ce a înlocuit-o pe Mădălina Ghenea cu altă actriță și a dispărut trei luni din circuit, Grigor Dimitrov a uimit pe toată lumea

dupa-ce-a-inlocuit-o-pe-madalina-ghenea-cu-alta-actrita-si-a-disparut-trei-luni-din-circuit,-grigor-dimitrov-a-uimit-pe-toata-lumea

Grigor Dimitrov (Bulgaria, 34 de ani) a revenit în circuitul de tenis profesionist după o pauză de trei luni, iar sportivul din țara vecină a impresionat, debutând cu victorie la Paris: 7-6(5), 6-1 cu Giovani Mpetshi Perricard (Franța, 22 de ani). Grigor Dimitrov traversează o perioadă plină de provocări, atât în plan personal, cât și profesional. După despărțirea de românca Mădălina Ghenea (38 de ani), bulgarul și-a refăcut viața alături de actrița mexicană Eiza Gonzalez (35 de ani). Chiar dacă viața amoroasă a tenismenului este marcată de suișuri și coborâșuri, Grigor rămâne dedicat tenisului, iar forma arătată în această săptămână la Mastersul de la Paris demonstrează că pasiunea sa pentru sportul alb a rămas aceeași. Grigor Dimitrov a revenit în circuitul ATP după o absență de trei luni, cauzată de accidentarea la abdomen suferită în timpul meciului cu Jannik Sinner de la Wimbledon, când conducea cu 2-0 la seturi. Revenirea bulgarului a fost una convingătoare! Deși a coborât până pe locul 38 mondial din cauza accidentării, Dimitrov a demonstrat că nu și-a pierdut ritmul, impunându-se în minimum de seturi în fața favoritului local Giovanni Mpetshi Perricard, scor 7-6(5), 6-1. 🥹 An emotional win for Grigor Dimitrov, was visibly moved during his post-match interview Many thought that Wimbledon injury would keep him out until mid-2026… pic.twitter.com/WulguKcGff — Olly Tennis 🎾🇬🇧 (@Olly_Tennis_) October 27, 2025 În turul secund al Mastersului de la Paris, Grigor va avea o misiunea și mai dificilă, înfruntându-l pe rusul Daniil Medvedev, cap de serie numărul 11. Bulgarul are amintiri plăcute din capitala Franței, acolo unde, în urmă cu doi ani, a jucat finala competiției, pierdută în fața lui Novak Djokovic (4-6, 3-6). „Întotdeauna mi-au plăcut aceste ultime turnee ale anului” Grigor a oferit impresiile sale la revenirea în circuit, mărturisind că absența de pe teren l-a făcut să aprecieze mai mult tenisul: „Sunt multe sentimente frumoase și amestecate, în cel mai pozitiv sens posibil. E plăcut să fiu din nou alături de băieți și să ne provocăm reciproc. A fost o săptămână bună până acum, încerc să petrec cât mai mult timp pe teren, pentru că asta îmi doream. În același timp, încerc să păstrez lucrurile cât mai simple”, a declarat Dimitrov pentru site-ul ATP Tour. „Întotdeauna mi-au plăcut aceste ultime turnee ale anului. Desigur, obiectivul meu este să revin în forță anul viitor, dar pentru moment e o provocare importantă, vreau doar să văd cum reacționează corpul. Încerc să nu gândesc prea mult acum, doar să fiu cât mai blând cu mine însumi și să văd la ce mai trebuie să lucrez pentru sezonul următor”, a adăugat fostul număr 3 mondial.

A uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea. Cum trăiește bulgarul Grigor Dimitrov iubirea cu Eiza Gonzalez

a-uitat-o-definitiv-pe-madalina-ghenea.-cum-traieste-bulgarul-grigor-dimitrov-iubirea-cu-eiza-gonzalez

Grigor Dimitrov a trecut peste despărțirea de Mădălina Ghenea și trăiește o adevărată poveste de dragoste cu Eiza Gonzalez. Bulgarul și-a exprimat iubirea față de actrița mexicană prin două imagini postate pe rețelele de socializare. A uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea. Cum trăiește bulgarul Grigor Dimitrov iubirea cu Eiza Gonzalez Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov s-au despărțit în luna octombrie a anului 2023. Jucătorul de tenis bulgar a uitat-o definitiv pe româncă și acum formează un cuplu cu Eiza Gonzalez. Dimitrov a distribuit o poză cu actrița din Mexic și a pus o inimioară de culoare roșie. Bulgarul a postat o imagine și cu Fountain of Youth, un film de acțiune și aventură în care Eiza Gonzalez o joacă pe Esme. Eiza Gonzalez e vrăjită de Grigor Dimitrov Eiza Gonzalez, actriță și cântăreață mexicană, e vrăjită de Grigor Dimitrov și a spus că bulgarul e cel mai grijuliu om. „Grigor Dimitrov ești special. Ești cu adevărat omul meu preferat și nu pot să cred că am fost atât de norocoasă încât să te găsesc. Ai readus atât de multe în mine că nu am crezut vreodată că este posibil. Pentru cel mai bun, cel mai grijuliu om, admir fiecare centimetru din omul care ești și devii. Abia aștept să sărbătorim multe, multe altele pentru totdeauna. Te iubesc, G”, a scris Eiza Gonzalez, pe Instagram. Mi se pare că e momentul potrivit să clarific faptul că eu și Grigor (n.r. Dimitrov) am decis să mergem pe căi diferite. Vă rog să respectați intimitatea noastră și să nu credeți tot ce apare despre noi. Sunt foarte recunoscătoare pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, atât ca prieteni dragi, cât și ca iubiți în ultimii 6 ani. Din cauza programului nostru greu, al evenimentelor și responsabilităților pe care le avem, a fost cea mai bună variantă pentru a merge înainte”, a spus Mădălina Ghenea despre despărțirea de Grigor Dimitrov. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Milionarul care a părăsit-o pe Mădălina Ghenea nu se mai ascunde. A postat o imagine hot cu noua iubită: Glumeşti?!

milionarul-care-a-parasit-o-pe-madalina-ghenea-nu-se-mai-ascunde.-a-postat-o-imagine-hot-cu-noua-iubita:-glumesti?!

Tenismenul bulgar Grigor Dimitrov nu se mai ascunde după ce a părăsit-o pe Mădălina Ghenea. Locul 16 ATP nu s-a ferit să posteze pe rețelele de socializare o imagine cu noua sa iubită. După cinci ani de relație cu fotomodelul din România, bulgarul a decis să pună piciorul în prag chiar în ziua de Paște a anului trecut. Milionarul care a părăsit-o pe Mădălina Ghenea nu se mai ascunde și s-a afișat cu noua sa iubită Grigor Dimitrov nu se mai ascunde după ce a părăsit-o pe Mădălina Ghenea și nu a ezitat să se afișeze pe rețelele de socializare cu noua sa iubită, actrița mexicană Eliza Gonzalez. Tenismenul bulgar ce ocupă locul 16 ATP a postat într-un story pe contul său de Instagram o imagine cu noua sa cucerire și pare să fi uitat de pe faimosul fotomodel din România. Deși mexicana i-a purtat noroc în primele două tururi ale turneului de la Madrid, Dimitrov a fost eliminat în „optimi” de canadianul Gabriel Diallo, scor 5-7, 7-6, 6-4. În fotografia postată de Dimitrov, noua sa iubită apare într-o ținută ce îi pune în valoare formele, iar tenismenul s-a rezumat la a spune doar atât: „Glumești?”, a fost replica bulgarului. Grigor Dimitrov, un adevărat Don Juan Dimitrov nu se află la prima relație, fiind renumit pentru poveștile sale amoroase cu nume ca Nicole Scherzinger, dar a fost logodit și cu fosta jucătoare de tenis Maria Sharapova, cu care a fost logodit între 2012 și 2015, iar cu Scherzinger a avut o relație până 2019, după care a râvnit la Mădălina Ghenea, de care s-a despărțit anul trecut. După ce a rupt legăturile cu fotomodelul român, a înlocuit-o cu Eiza Gonzalez, o actriță celebră din Mexic, de o frumusețe spectaculoasă. Milionarul deja s-a logodit cu superba mexicană și a cam dat-o uitării pe Mădălina Ghenea. În cariera sa, cea mai bună performanță a lui Dimitrov a fost obținută la sfârșitul anului 2017, când a câștigat Turneul Campionilor, după ce l-a învins cu 7-5, 4-6, 6-3 pe belgianul David Goffin. În turneele de Grand Slam, a ajuns în semifinale la Wimbledon în 2014, la Australian Open în 2017 și la US Open în 2019, plus în sferturi la Roland Garros în 2024. De-a lungul timpului a fost asemănat cu legendarul jucător elvețian Roger Federer din punct de vedere tehnic, dar asocierea a reprezentat mai mult a fost o povară, decât un ajutor. Cei doi au fost adversari de opt ori. Federer a câștigat primele șapte confruntări, iar bulgarul s-a impus cu 3-6, 6-4, 3-6, 6-4, 6-2 în 2019, în sferturi la US Open. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult

Fostul iubit al Mădălinei Ghenea, pus într-o situația stânjenitoare. Ce i-au zis două tinere lui Grigor Dimitrov despre Maria Sharapova

fostul-iubit-al-madalinei-ghenea,-pus-intr-o-situatia-stanjenitoare.-ce-i-au-zis-doua-tinere-lui-grigor-dimitrov-despre-maria-sharapova

Bulgarul Grigor Dimitrov (33 ani, locul 15 ATP) a fost protagonistul unui moment stânjenitor la ATP Masters 1.000 de la Miami Open. Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a fost întrebat, într-un interviu, despre „femeia visului lui” din circuit cu care și-ar fi dorit să se căsătorească, știut fiind faptul că acesta a fost împreună cu Maria Sharapova, în perioada 2012-2015. Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov au fost împreună pentru șapte luni, relația acestora încheindu-se brusc în octombrie 2023. Dimitrov, despre Maria Sharapova: E fosta mea prietenă În cadrul unui interviu pe care l-a acordat celor două fane de la Miami Open, fostul semifinalist la Wimbledon, Grigor Dmitrov, a fost întrebat cu ce jucătoare din circuit și-ar dori cel mai mult să se căsătorească. „Să mă căsătoresc? Mă puneți într-o situație delicată”, a răspuns Dimitrov, în încercarea de a ieși din impas. Cum tinerele care îi luau interviu nu l-au lăsat să scape ușor și au insistat în obținerea unui răspuns, Dimitrov a spus că nu este pregătit pentru căsătorie. „Cu cine credeți că a trebui să ies la cină? Să vedem asta”, a întors întrebarea Dimitrov. „Jucătoarea mea preferată a fost Sharapova”, i-a răspuns una dintre tinerele care îi luau interviu lui Dimitrov. „E fosta mea prietenă”, a fost răspunsul rece, dar stânjenitor al bulgarului. „De fapt? Îmi pare rău că am adus vorba despre asta”, a adăugat tânară. Dimitrov nu s-a arătat afectat de situație și a venit cu o replică amuzantă. „E totul în regulă., sunem în relații excelente!”, a mai spus Dimitrov, citat de The Sun. Cât privește ieșirea cu Maria Sharapova ar fi fost „o alegere grozavă”, a adăugat Dimitrov în finalul interviului de la Miami Open. Dimitro și Maria Sharapova s-a despărțit în iulie 2015. Câteva luni mai târziu, bulgarul a intrat într-o relație cu Nicole Scherzinger, solista de la Pussycat Dolls, relație pe care a încheiat-o în 2019. Maria Sharapova, retrasă din circuit în 2020, după Australian Open. s-a căsătorit cu afaceristul britanic Alexander Gilkes și au împreună un băiețel care va împlini 3 ani în iulie 2025. Djokovic, în cursa pentru al 100-lea titlu al carierei Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Miami Open, după ce a trecut de „veteranul” Grigor Dimitrov, scor 6-2, 6-3, și luptă pentru cel de-al 100-lea titlu al carieriei, o carieră spectaculoasă și greu de egalat. Finala ATP 1.000 de la Miami Open va avea loc duminică seară, ora 22.00 (ora României), iar sârbul Novak Djokovic (37 de ani, favoritul 4) îl va avea ca adversar pe cehul Jakub Mensik (19 ani, locul 54 ATP). Fostul lider mondial, cu 24 de titluri majore în palmares, precum și un titlu olimpic en-titre, va juca pentru a opta oară cu trofeul de la Miami pe masă. Acesta a câștigat șase titluri la turneul din Florida, la egalitate cu Roger Federer și Andre Agassi, diferența fiind că atât Agassi, cât și Federer deja retrași din activitate.