Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă la WTA 1.000 Miami Open

Gabriela Ruse (locul 73 WTA) a reușit o revenire spectaculoasă și s-a calificat în turul 2 la WTA 1.000 Miami Open. Ruse a câștigat în fața croatei Antonia Ruzic (locul 55 WTA), scor 7-5, 7-6 (3), în puțin peste două ore de joc. Aceasta este a doua victorie pentru româncă în meciurile directe, după cea obținută în calificările de la US Open 2024. La Miami, cel mai bun rezultat al Gabrielei Ruse a fost cel de anul trecut, când venită din calificări a ajuns până în turul al treilea, unde s-a confruntat cu Aryna Sabalenka, însă a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme medicale. Gabriela Ruse s-a calificat în turul 2 la WTA 1.000 Miami Open, după o revenire spectaculoasă Gabriela Ruse a învins-o pe croata Antonia Ruzic, scor 7-5, 7-6 (3), și s-a calificat în turul al doilea la Miami Open, după ce a reușit o revenire spectaculoasă în primul set. Condusă cu 3-0 și 5-3, românca și-a găsit determinarea și a schimbat în totalitate ritmul de joc, devenind mai agresivă. A reușit să facă break-ul într-un moment extrem de important, la 6-5, ca apoi să închidă setul pe propriu serviciu, cu un game câștigat la zero. Setul secund a avut un prim game foarte disputat, trei mingi de break pentru Ruse, însă croata a fost mai puternică și și l-a adjudecat. A urmat un alt game intens. în care Ruse a salvat patru mingi de break, iar apoi fiecare dintre jucătoare și-a câștigat serviciul. Ruse a fost cea care a rupt ritmul și a câștigat gameul pe serviciul adversarei, la 5-4, Ruzic a reușit același lucru în gameul următor, după care fiecare s-a impus pe propriul serviciu, iar setul a fost trimis în tie-break. Ruse a dominat tie-break-ul, un trei puncte câștigate pe serviciul lui Ruzic. „Victorie obținută târziu în noapte la Miami”, a scris Gabriela Ruse într-un InstaStory după meciul jucat cu o zi mai târziu decât era programat inițial, din cauza ploii. Pentru calificarea în turul al doilea, Ruse va primi un cec în valoare de 36.110 dolari și 35 de puncte WTA. Următoarea sa adversară este americanca Madison Keys (locul 18 WTA). Ruse și Keys s-au mai întâlnit de două ori, în 2025, americanca impunându-se de fiecare dată, la Australian Open, turneul pe care l-a și câștigat, și la Wimbledon. Meciul este programat pentru vineri seară, nu înainte de pra 21:30 (ora României). Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 2 la Miami Tot vineri sunt programate și meciurile celorlalte două sportive din România care au ajuns în turul al doilea la Miami Open. Sorana Cîrstea (locul 35 WTA) joacă împotriva cehoaicei Linda Noskova (favorita 14). Cele două se întâlnesc pentru a treia oară la rând în 2026, după victoria româncei la Dubai și succesul cehoaicei la Indian Wells. Cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea la Miami a fost semifinala din 2023, când pierdea în fața Petrei Kvitova (locul 12 la acel moment). Jaqueline Cristian (locul 36 WTA) a ajuns direct în turul al doilea, după retragerea unui cap de serie, și o va întâlni, în premieră, pe americanca Peyton Stearns (locul 47 WTA, campioana de la Austin 2026). Meciul Soranei Cîrstea este programat la ora 16:00 (ora României), iar cel al lui Jaqueline Cristian va avea loc la ora 22:00 (ora României).
Gabriela Ruse dezvăluie cât de greu i-a fost să obțină victoria de la Miami

Gabriela Ruse (locul 73 WTA) a dezvăluit cât de greu i-a fost să obțină victoria de la Miami, în urma căreia s-a calificat în turul secund la WTA 1.000 Miami Open. Meciul cu Antonia Ruzic (locul 55 WTA) din turul inaugural a fost amânat din cauza ploii, iar sportivele au stat o zi întreagă în complexul sportiv, în speranța că vor putea să joace. Întârzierea a fost una dificilă „din punct de vedere mental”, a mărturist Gabriela Ruse într-o corespondență ProSport de la Miami. Pentru calificarea în turul secund, Gabriela Ruse va primi 35 de puncte WTA și un cec în valoare de 36.110 dolari, potrivit site-ului WTA Tennis. Gabriela Ruse (28 de ani) a dezvăluit, în exclusivitate pentru ProSport, cât de greu i-a fost să obțină victoria de la WTA 1.000 Miami, în partida cu Antonia Ruzic, scor 7-5, 7-6 (3), joc disputat cu întârziere din cauza ploilor, care au dat întregul program peste cap. Astfel, dacă inițial acest joc trebuia să se dispute miercuri, de la ora 17:00 (ora României), el a fost „împins” a doua zi, în sesiunea de seară, după mai multe amânări, după cum a afirmat Ruse, lucru dificil, în special „din punct de vedere mental”. „Sincer, acesta a fost ultimul lucru la care m-am gândit, pentru că am așteptat o zi și jumătate ca să joc meciul acesta și nu a fost ușor. A fost foarte dificil ieri, am venit la ora 7:30 dimineața și am plecat la 8-9 seara. Nu sunt zile ușoare pentru noi, din punct de vedere mental. Am fost anunțați din oră în oră că o să jucăm ba la 1, ba la 3, și atunci lucrul acesta nu este ușor, dar ne-am obișnuit până la urmă”, a declarat Gabriela Ruse corespondentului ProSport Ilie Pavel. În ceea ce privește meciul în sine, Gabriela Ruse a afirmat că se aștepta ca acesta să fie unul greu, având în vedere că adversara sa a jucat foarte bine în ultima vreme. „Ea are multe victorii importante și mă așteptam la un meci foarte greu. Dacă atunci când am jucat cu ea la US Open (n.r. în 2024) și scorul nu a fost atât de strâns, mă așteptam la un meci foarte dificil. Era în formă, eu venisem după înfrângeri destul de dureroase și pot să spun că până la urmă mi-am făcut jocul foarte bine și sunt foarte fericită cu victoria asta”, a mai spus Ruse, care a adăugat care au fost schimbările la care a apelat pentru victoria care o duce pentru a treia oară în această fază a competiției. „Mi-am dorit mult să stau cât de agresiv se poate, să servesc bine și am încercat să vin la fileu, să joc mai mult pe partea de forehand. În setul doi m-am simțit mai încrezătoare, pentru că la început am fost puțin tensionată, iar în setul doi consider că aș fi putut închide mult mai ușor. Am simțit că am ratat câteva mingi ușoare pe care ar fi trebuit să le fac, dar așa e tenisul. Dacă nu e momentumul atunci și l-ai scăpat, scorul poate să fie foarte strâns, dar în defavoarea ta”, a mai spus Gabriela Ruse. Ruse vrea revanșa cu Keys În turul 2, Gabriela Ruse o va întâlni pe Madison Keys (SUA, locul 18 WTA) și a declarat că vrea să își ia revanșa în fața acesteia, după înfrângerea suferită la Australian Open în 2025, turneu pe care americanca l-a și câștigat. „Clar, îmi doresc victoria mai mult decât orice mâine (n.r. vineri, nu înainte de ora 21:30, ora României) și voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine să pot să câștig. Trebuie în primul rând să mă recuperez, asta pentru că nu a fost un meci ușor. Mâine va fi o altă zi, sunt 100% sigură că voi încerca să dau tot ce-i mai bun și sper ca de data aceasta rezultatul să fie unul pozitiv. Este o jucătoare de top, câștigătoare de Grand Slam. Din punctul meu de vedere, în momentul în care ajungi să joci turneele astea, absolut fiecare meci este pe muchie de cuțit. Un momentum dacă l-ai scăpat, ai scăpat meciul sau setul”, a mai declarat Gabriela Ruse, în exclusivitate pentru ProSport.
Șoc la Australian Open. Campioana en-titre, eliminată în optimi

Madison Keys, campioana en-titre și favorita 9, a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open 2026. Keys a pierdut în fața conaționalei sale, Jessica Pegula (locul 6 WTA), cu 6-3, 6-4, în numai 78 de minute de joc. După acest rezultat, în clasamentul Live WTA, Keys a ieșit din rândul primelor zece jucătoare ale lumii și a ajuns pe locul 15. Americanca Madison Keys, ce a cucerit primul său trofeu de Grand Slam în urmă cu un an, după o victorie senzațională cu Aryna Sabalenka, a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open. Advesara sa, Jessica Pegula, s-a impus cu scorul 6-3, 6-4, în 78 de minute de joc, într-un meci pe care l-a controlat mult mai bine decât a făcut-o Keys. Pegula a avut doi ași și o singură dublă greșeală, în timp ce Keys a reușit patru ași, dar și șase „duble”. Keys a condus la capitolul mingilor și retururilor câștigătoare (26 față de 14, respectiv 7 față de zero), dar și la cel al erorilor neforțate (28 la 13). „Evident, nu este modul în care mi-aș fi dorit să se termine lucrurile aici, dar sunt totuși foarte mândră de mine. Cred că revenind, fiind campioana en-titre, făcând față tuturor presiunilor și emoțiilor suplimentare, sunt foarte mândră de mine pentru modul în care am gestionat situația. Pot pleca având capul sus”, a declarat Madison Keys, în conferința de presă de după această înfrângere, citată de site-ul oficial al turneului. În ceea ce privește evoluția sa la turneul din acest an, Keys a subliniat că au fost mai multe aspecte pozitive la care se va concentra în următoarele luni, până când va reveni la Melbourne. „Am fost deschisă să încerc să pun în practică unele dintre lucrurile la care am lucrat, iar asta nu este întotdeauna cel mai ușor lucru de făcut, mai ales aici, revenind și având acea presiune suplimentară. Sunt câteva lucruri pe care o să le repet și o să continui să le exersez, și mai am 11 luni din an pentru a încerca să le pun în practică în jocul meu”, a mai spus Madison Keys, fosta finalistă de la US Open 2017. Pegula se duelează cu Anisimova, dublă finalistă de Grand Slam în 2025 În sferturile de finală, Jessica Pegula o va întâlni cu americanca Amanda Anisimova, finalista de la Wimbledon și US Open din 2025. Anisimova (favorita 4) s-a calificat în aceasă fază a competiției după ce a trecut de chinezoaica Xinyu Wang (locul 46), scor 7-6 (4), 6-4. Pegula conduce cu 3-0 în meciurile oficiale, cel mai recent a fost la WTA Toronto 2024. Anul trecut, Anisimova și Pegula au jucat în cadrul unui unui eveniment demonstrativ, unde s-au confruntat de două ori, fiecare dintre ele câștigând câte un meci. Pe partea de jos a tabloului, astăzi sunt programate ultimele două partide din optimile de finală: Elena Rybakina (Kazahstan, locul 5 WTA) – Elise Mertens (Belgia, locul 21 WTA) și Maddison Inglis (Australia, locul 168 WTA) – Iga Swiatek (Polonia, locul 2 WTA). Inglis a ajuns în optimi după retragerea lui Naomi Osaka, cea care a învins-o pe Sorana Cîrstea în turul al doilea, după un meci cu un final scandalos. Pe partea de sus a tabloului, sferturile de finală sunt: Aryna Sabalenka (Belarus, locul 1 WTA, finalista de anul trecut) – Iva Jovic (SUA, locul 29 WTA) și Coco Gauff (SUA, locul 3 WTA) – Elina Svitolina (Ucraina, locul 21 WTA).
Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, chestionate despre Donald Trump la Australian Open

Cele mai cunoscute jucătoare de tenis din SUA au fost întrebate despre al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, care a luat mai multe decizii controversate în ultima perioadă. Coco Gauff, jucătoare aflată pe locul 3 mondial, Madison Keys, numărul 9 WTA, și Jessica Pegula, locul 6 WTA, au fost rugate să comenteze acțiunile lui Donald Trump. S-a întâmplat chiar în timpul turneului de Grand Slam de la Australian Open, desfășurat la Melbourne, unde toate cele trei americance s-au calificat în turul al treilea. Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, întrebate la Austrlalian Open despre al doilea mandat al lui Donald Trump Madison Keys a fost întrebată despre al doilea mandat al lui Donald Trump și despre cum percepe situația actuală și tensiunile tot mai mari din Statele Unite: „Cred că poziția mea a fost destul de evidentă. Este destul de clar unde mă situez și sper ca noi, ca țară, să reușim să ne reunim și să revenim la valorile care, în opinia mea, ne fac o națiune mare”, a declarat campioana en-titre de la Australian Open, potrivit Esentially Sports. Keys a vorbit apoi despre diviziunea din SUA: „Nu sunt o fană a dezbinării și cred că frumusețea Statelor Unite constă în faptul că suntem un creuzet. Suntem foarte diverși. Suntem o țară a imigranților și sper să ne întoarcem la aceste valori”, a afirmat campioana en-titre de la Australian Open. Gauff a oferit un răspuns echilibrat Jessica Pegula a primit aceeași întrebare în conferința de presă și a rezonat cu mesajul transmis de Keys: „Sper doar ca, la un moment dat, toată lumea să poată veni împreună și să lucreze unită, indiferent dacă este vorba de situații politice sau nu, în țara noastră. Simt că suntem o țară mare, asupra căreia există foarte multă atenție mediatică, iar asta e dificil, pentru că lucrurile ajung rapid să fie cunoscute în toată lumea. Chiar și fiind în Australia, auzi despre tot ce se întâmplă acasă”, a declarat fiica miliardarului Terry Pegula. Întrebată despre Florida, statul ei natal, Pegula a răspuns: „Personal, Florida mi se pare că a fost în regulă. Este un mare amestec de oameni din toate colțurile lumii. Pentru mine, cel puțin în zona în care locuiesc, lucrurile au fost ok”. Subiectul a fost adus în discuție inițial cu o zi înainte, când Coco Gauff a fost întrebată, de asemenea, despre situația Americii sub cea de-a doua administrație Donald Trump. Sportiva de 21 de ani, cunoscută pentru pozițiile sale politice exprimate public, a oferit un răspuns echilibrat: „Sper ca, pe viitor, să existe mult mai multă pace în țara noastră și mai multă bunătate în modul în care vorbim unii cu alții despre diferite subiecte”, a afirmat Coco Gauff, conform sursei citate.
Aryna Sabalenka, întrebată deja despre adversara din sferturi deși urmează Sorana Cîrstea în optimi

Jurnaliștii australieni i-au adresat o întrebare neașteptată Arynei Sabalenka (Belarus, 1 WTA), înaintea meciului cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA), contând pentru optimile de finală de la WTA 500 Brisbane. Aryna Sabalenka este marea favorită a turneului de la Brisbane, bielorusa adjudecându-și trofeul și la ediția precedentă. Ea a făcut o demonstrație de forță în primul tur, lăsându-i un singur game Cristinei Bucsa (Spania, 50 WTA), scor 6-0, 6-1. În aceste condiții, jurnaliștii de la Antipozi o consideră victimă sigură pe Sorana Cîrstea, chiar dacă românca a reușit două victorii convingătoare până acum: 6-3, 6-1 cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA), respectiv 6-2, 7-6(5) cu Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA). Răspunsul Aryney Sabalenka după ce a fost întrebată despre Madison Keys, deși urmează duelul cu Sorana Cîrstea Înaintea duelului cu sportiva noastră, Aryna Sabalenka a fost întrebată despre Madison Keys (SUA, 7 WTA), potențiala adversară din sferturile de finală. Un jurnalist prezent la conferința de presă a dorit să afle ce părere are bielorusa despre o posibilă reeditare a finalei de anul trecut de la Australian Open. Sabalenka a fost învinsă de Keys în meciul pentru trofeul Grand Slam-ului australian, scor 6-3, 2-6, 7-5, astfel că liderul mondial și-ar putea lua revanșa acum, la Brisbane. Chiar dacă a subliniat că mai are de disputat un meci (n.r. – contra Soranei Cîrstea) până la o eventuală confruntare cu Madison, Aryna a transmis că ar fi un duel de foc: „Mai întâi să ajung în sferturile de finală, iar apoi putem vorbi despre acel meci. Dar, dacă se întâmplă, va fi o bătălie. Iar noi aducem mereu bătălii grozave pe teren. Da, mi-ar plăcea să se întâmple, dar lăsați-ne să trecem de turul următor”, a fost răspunsul Arynei Sabalenka. Sabalenka talks about potential Quarter Final matchup with Keys 😂😂 ” if it happens, it’s going to be a battle, and we always bring a great battle on court” oh well. 😈😈👀 pic.twitter.com/QZGRSDP8qS — Liviefromparis 🇫🇷🤸🏼♀️🎾 (@Livieparis2024) January 6, 2026 Aryna Sabalenka și Sorana Cîrstea, față în față pentru a treia oară în circuitul WTA Aryna Sabalenka și Sorana Cîrstea se vor întâlni pentru a treia oară în circuitul de tenis profesionist. Precedentele meciuri dintre cele două au avut loc în anul 2023: Sorana a câștigat cu 6-4, 6-4 în sferturi la Miami, iar Aryna și-a luat revanșa cu 6-4, 6-3 în turul doi la Madrid. Cîrsta a reușit o performanță uimitoare în meciul cu Jelena Ostapenko de marți, înregistrând nu mai puțin de 11 ași: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a comentat jurnalistul portughez Jose Morgado pe X.
Situație fără precedent la Turneul Campioanelor! S-a retras înaintea ultimului meci din grupă, iar rezerva a refuzat să intre pe teren în locul ei
Haos în ziua a cincea de la Turneul Campioanelor de la Riad (1 – 8 noiembrie), după ce Madison Keys (SUA, 7 WTA) s-a retras înaintea ultimului meci din faza grupelor, contra Elenei Rybakina (Kazahstan, 6 WTA). Sportiva din SUA, care pierduse primele două partide din Grupa „Serena Williams”, cu Iga Swiatek și Amanda Anisimova, a decis să nu mai intre pe teren miercuri, invocând o infecție virală. Situația s-a complicat și mai mult după ce prima rezervă, Mirra Andreeva (Rusia, 9 WTA), a refuzat să o înlocuiască pe Keys. Astfel, în locul acesteia va evolua a doua rezervă, Ekaterina Alexandrova (Rusia, 10 WTA). Mirra Andreeva, considerată una dintre cele mai talentate jucătoare ale noii generații, a decis să nu joace în proba de simplu în locul lui Madison Keys, pentru a se concentra pe turneul de dublu, unde face echipă cu Diana Shnaider. Totuși, decizia rusoaicei a ridicat semne de întrebare, mai ales că fiecare victorie la Turneul Campioanelor este răsplătită cu 350.000 de dolari și 200 de puncte WTA. Mirra Andreeva a fost aproape de calificarea directă pe tabloul principal, însă a ratat punctele necesare după ce nu a fost primită la turneul de la Tokyo, din cauza refuzului autorităților japoneze de a-i acorda viza. Iga Swiatek – Amanda Anisimova, duel decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor În aceste condiții, Elena Rybakina, deja calificată în semifinale grație celor două victorii obținute până acum, o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova, în primul meci al zilei de miercuri, programat la ora 16:00. Ulterior, de la 17:30, Iga Swiatek (Polonia, 2 WTA) și Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA) se vor duela pentru calificarea în penultimul act al Turneului Campioanelor de la Riad. Ediția din 2025 a Turneului Campioanelor pune la bătaie premii record în valoare totală de 15,5 milioane de dolari, iar o campioană neînvinsă poate pleca acasă cu 5,23 milioane de dolari și 1.500 de puncte WTA.
Simona Halep, surprinsă de camerele TV când nu se aștepta în timpul meciului Igăi Swiatek de la Turneul Campioanelor! Cine este bărbatul care i-a făcut marcaj
Prezența Simonei Halep a fost remarcată de toată lumea încă din prima zi a Turneului Campioanelor de la Riad (1–8 noiembrie), iar camerele TV au surprins-o pe româncă într-un moment total neașteptat. Simona Halep și-a luat în serios rolul de ambasadoare al competiției. După ce i-a înmânat Arynei Sabalenka trofeul pentru locul 1 WTA la final de sezon, fosta campioană a tenisului românesc a luat loc în tribunele arenei din capitala Arabiei Saudite. Camerele TV au continuat să o urmărească pe Simona chiar și în timpul partidei inaugurale de sâmbătă, dintre Iga Swiątek (Polonia, 2 WTA) și Madison Keys (SUA, 7 WTA), încheiată cu victoria categorică a polonezei, 6-1, 6-2. Simona Halep a stat în permanență alături de Garbine Muguruza, directoarea Turneului Campioanelor, cea care i-a făcut și un tur complet al complexului de la Riad. În timpul meciului, cele două au fost surprinse de camerele TV stând una lângă cealaltă, în timp ce doi bărbați le-au „făcut marcaj” discret. Dacă bărbatul aflat lângă Muguruza a fost ușor de recunoscut – Arthur Borges, soțul campioanei din Spania, lângă Simona Halep a stat un bărbat misterios. Cel mai probabil este vorba despre un membru al echipei organizatoare, dacă ne luăm după badge-ul purtat la gât. Halep părea relaxată, dar ușor plictisită, semn că meciul, lipsit de suspans, nu i-a stârnit mari emoții. Iga Swiatek a făcut instrucție cu Madison Keys, pe care a învins-o după numai o oră de joc. cu 6-1, 6-2. Simona Halep i-a înmânat trofeul pentru locul 1 WTA Arynei Sabalenka Unul dintre momentele serii a fost cel în care Simona Halep și Garbine Muguruza i-au oferit Arynei Sabalenka trofeul pentru locul 1 mondial la final de sezon. Românca a primit aceeași distincție în 2018, când încheia anul în fruntea clasamentului WTA. Dubla campioană de Grand Slam se află la Riad în calitate de ambasadoare oficială, urmând să participe în zilele următoare la diverse activități de promovare și întâlniri cu fanii. „Ce frumos a fost să explorăm împreună locul unde se desfășoară Turneul Campioanelor! Mulțumesc, Garbiñe Muguruza, și felicitări pentru munca extraordinară pe care ai depus-o în organizarea acestui eveniment”, a scris Simona Halep pe Instagram, după ce Muguruza a introdus-o în atmosfera turneului.