Şoşoacă vrea desecretizarea documentelor semnate de Ţoiu

sosoaca-vrea-desecretizarea-documentelor-semnate-de-toiu

Europarlamentarul  Diana Iovanovici-Șoșoacă atrage atenția, printr-un comunicat transmis joi, că românii au dreptul să știe ce s-a semnat în numele lor, ce angajamente au fost asumate în numele statului român și cine a decis, în spatele ușilor închise. Președintele S.O.S. consideră că aspectele menţionate mai sus „au împins România într-o criză economică tot mai profundă”. „Vor fi desecretizate acte din Ministerul de Externe din perioada conducerii USR, pentru că există suspiciuni extrem de grave că acolo s-au produs fapte care pot reprezenta un act de înaltă trădare. Miniștrii USR trebuie să răspundă în fața legii pentru tot ceea ce au semnat, pentru toate deciziile luate și pentru toate angajamentele care au afectat România”. Şoşoacă mai spune că „Parchetul General are obligația constituțională și legală de a se autosesiza atunci când există indicii privind fapte care pot prejudicia securitatea economică, suveranitatea și interesele fundamentale ale statului român”. „Dacă nimeni nu le face plângere penală, le vom face noi. Dacă Parchetul General nu învață să se autosesizeze, nicio problemă: îl sesizăm noi. România nu mai poate fi tratată ca o moșie politică, iar românii nu mai pot fi obligați să plătească nota de plată pentru deciziile iresponsabile ale unor miniștri care au îngenuncheat țara prin acte, împrumuturi și angajamente făcute fără transparență și fără respect față de interesul național”. De asemenea, cei de S.O.S. susțin că „toate actele semnate în perioada guvernării USR, toate împrumuturile contractate, toate obligațiile asumate în numele României și toate documentele care au produs efecte asupra economiei naționale trebuie analizate urgent, transparent și fără protecție politică”. În opinia S.O.S. România, criza economică actuală nu este un accident, ci ar fi rezultatul unor decizii politice succesive, luate împotriva interesului cetățenilor români. Printre acestea s-ar încadra împrumuturile masive, lipsa de transparență, obediența față de interese externe și disprețul față de suveranitatea economică au împins România într-o situație critică, în care populația este obligată să suporte scumpiri, taxe, austeritate și umilință. RECOMANDAREA AUTORULUI: În urma articolului Gândul, Oana Ţoiu verifică după un an dacă o decizie de-ale ei ca ministru MAE, încă, a fost luată în serios Apelul disperat al comunității românești din Odesa (Ucraina). Ce îi reproșează ministrei Oana Țoiu

MAE, atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Belgia

mae,-atentionare-de-calatorie-pentru-romanii-care-calatoresc-in-belgia

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Belgia, scrie Mediafax. În această țară este anunțată o grevă națională pe 12 mai. Va fi puternic afectat transportul aerian, potrivit surselor oficiale. Ce recomandări face MAE MAE îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei asupra faptului că, la data de 12 mai 2026, este anunțată o grevă națională care va afecta semnificativ transportul aerian. Instituția recomandă pasagerilor să urmărească informațiile actualizate publicate de Brussels Airport privind situația curselor aeriene. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 234 753 38, +32 (0) 234 416 58, +32 (0) 234 369 35, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanență al Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 497 428 663. RECOMANDAREA AUTORULUI: Atenționare MAE pentru românii care merg în Marea Britanie: Nivelul de amenințare a fost ridicat la „Sever”. Care sunt recomandările Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod roşu de vânt, ploi şi mare agitată, în Arhipelagul Madeira (Portugalia) O GREVĂ a angajaților va paraliza transportul local și aerian. Atenționare MAE pentru românii care ajung în Italia. 24 de ore de proteste de amploare

Avertisment pentru turiștii care merg în Grecia: e grevă în transportul public

avertisment-pentru-turistii-care-merg-in-grecia:-e-greva-in-transportul-public

Ca urmare a declarării intenției de participare la acțiunile revendicative a mai multor categorii profesionale, tramvaiele și trenurile din Grecia nu vor circula pe tot parcursul zilei de 1 mai. În plus, metroul din Atena nu va funcționa și este posibil să se înregistreze modificări ale programului de funcționare și pentru celelalte mijloace de transport în comun (autobuze și troleibuze) care circulă în capitala elenă. De asemenea, având în vedere anunțul Confederației Maritime Panelene de a participa la grevă prin suspendarea transportului maritim pentru toate categoriile de nave, se recomandă verificarea orarului acestora accesând site-ul https://www.allovergreece.com/en/port-authorities-greece, precum și contactarea operatorilor de transport sau a agențiilor de turism. MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 672 8875, +30 210 672 8879 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +30 231 034 0088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena: +30 697 899 6222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +30 690 647 9076. Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro/(Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și https://salonic.mae.ro/, precum și aplicația digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă și în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece. MAE reamintește cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că aceștia au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat” (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, ,https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

MAE: Patru români se află la bordul unei nave sechestrate de Iran

mae:-patru-romani-se-afla-la-bordul-unei-nave-sechestrate-de-iran

„Ambasada României în Republica Islamică Iran are în atenție situația a patru cetățeni români, aflați la bordul navei MSC Francesca, care este în prezent sechestrată de către autoritățile iraniene”, se arată în informarea emisă de Ministerul Afacerilor Externe.  Potrivit ambasadei României de la Teheran, cetățenii români sunt în siguranță, iar diplomații se află în contact cu autoritățile iraniene și diplomați europeni.  „Ambasada a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente locale care au transmis că cei patru cetățeni se află în siguranță și în stare bună de sănătate. Reprezentanții Ambasadei României la Teheran continuă să monitorizeze situaţia şi sunt în contact cu autoritățile iraniene, cu omologii europeni, precum și cu partenerii din Muntenegru, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor”, notează MAE.  MAE anunță că nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest caz. reamintește cetățenilor români aflați în situații de urgență pe teritoriul Iranului că pot apela numărul de urgență al Ambasadei României la Teheran (+98 21 77647570).  Nava a fost capturată miercurea trecută pentru încălcări ale legislației maritime, anunțau autoritățile de la Teheran. Mișcarea Iranului a venit după ce președintele Trump a suspendat atacurile pe termen nelimitat, fără ca negocierile de pace să dea semne de reluare. 

MAE, după convocarea ambasadorului Rusiei la București: S-a cerut încetarea atacurilor asupra infrastructurii ucrainene de la graniță

mae,-dupa-convocarea-ambasadorului-rusiei-la-bucuresti:-s-a-cerut-incetarea-atacurilor-asupra-infrastructurii-ucrainene-de-la-granita

Potrivit unui comunicat al MAE, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat sâmbătă la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu încălcarea spațiului aerian de către o dronă rusească purtând încărcătură explozivă și prăbușirea acesteia în cursul nopții într-o zonă locuită din municipiul Galați. „Partea română a condamnat violarea spațiului aerian al României și a exprimat protestul hotărât față de acest act inacceptabil, care reprezintă o încălcare a suveranității României, precum și o escaladare serioasă a securității regionale. De asemenea, a atras atenția asupra riscurilor de o deosebită gravitate pentru securitatea și siguranța cetățenilor români”, transmite MAE. De asemenea, s-a solicitat încă o dată părții ruse să înceteze atacurile împotriva Ucrainei, inclusiv asupra infrastructurii civile ucrainene din proximitatea frontierei cu România. „În cadrul convocării ambasadorului rus a fost reamintită responsabilitatea exclusivă a Federației Ruse pentru războiul de agresiune în curs împotriva Ucrainei. Partea rusă își încalcă flagrant și sistematic obligațiile fundamentale legate de respectarea suveranității, integrității teritoriale, securității și păcii”, se mai arată în comunicat. MAE apreciază că agresiunea și războiul ilegal pe care Rusia le duce de peste patru ani împotriva unui stat suveran reprezintă o amenințare persistentă și gravă nu doar la adresa Ucrainei, ci și a întregii regiuni a Mării Negre.

Parteneriat între MAE și COSR pentru Anul Nadia Comăneci. Peste 200 de documente diplomatice vor fi făcute publice

parteneriat-intre-mae-si-cosr-pentru-anul-nadia-comaneci.-peste-200-de-documente-diplomatice-vor-fi-facute-publice

În cadrul colaborării, peste 200 de documente diplomatice inedite despre Nadia Comăneci au fost predate COSR și urmează să fie făcute publice. „Dincolo de medalii, succesul Nadiei Comăneci a lăsat în urmă o moștenire diplomatică uriașă. Arhivele Diplomatice ale MAE au scos la lumină peste 200 de documente – rapoarte, telegrame și interviuri din perioada 1975–1989 – care arată cum lumea întreagă a început să privească România cu admirație datorită performanțelor gimnastei noastre. Aceste file de istorie vor fi acum împărtășite publicului, prin colaborarea MAE cu COSR”, a transmis MAE într-un comunicat. Oana Țoiu: „Un capital simbolic excepțional pentru România” Oana Țoiu a subliniat că parteneriatul vizează valorificarea moștenirii simbolice a Nadiei Comăneci în sprijinul imaginii României. „Nadia Comăneci este, poate, cel mai cunoscut nume românesc de pe planetă, iar performanța ei reprezintă un capital simbolic excepțional pentru România. Parcursul său continuă să inspire și să definească standarde de excelență atât în România cât și în lume, iar prin acest parteneriat, ne propunem ca povestea ei să nu rămână doar în arhive, ci să devină un sprijin real pentru imaginea noastră în lume. Sportul este un limbaj universal și România are de câștigat din promovarea poveștilor și documentelor mai puțin cunoscute. În calitatea sa de consul general onorific al României la Norman, Oklahoma, Nadia Comăneci contribuie și azi constant la promovarea imaginii României și la consolidarea comunității românești din SUA, iar exemplul său confirmă relevanța diplomației sportive ca instrument de politică externă”, a declarat Oana Țoiu. La rândul său, Mihai Covaliu a evidențiat colaborarea constantă dintre MAE și COSR și rolul diplomației sportive „ca punte de dialog, cooperare și promovare a valorilor universale”. Parteneriatul se înscrie într-o colaborare mai amplă între MAE și COSR, care include proiecte precum organizarea „Casei României” la Ambasada României din Paris, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2024, dar și implicarea MAE în pregătirea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de iarnă, Brașov 2027.

Oana Țoiu, după Romania Industry Day la NATO: Peste 20 de companii românești au uși deschise pe o piață de miliarde de euro

oana-toiu,-dupa-romania-industry-day-la-nato:-peste-20-de-companii-romanesti-au-usi-deschise-pe-o-piata-de-miliarde-de-euro

Evenimentul, organizat de Delegația Permanentă a României la NATO, a reunit oficiali români precum ministrul Economiei, Irineu Darău și reprezentanți ai Alianței, inclusiv pe Radmila Shekerinska, secretarul general adjunct.  Evenimentul de luni „a marcat o etapă importantă în procesul de integrare a bazei industriale de apărare din România în lanțurile de aprovizionare globale ale Alianței, într-un moment în care bugetele totale aliate pentru apărare depășesc pragul de 1,4 trilioane de dolari anual”, potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe.  În decursul reuniunii, peste 20 de companii românești s-au consultat cu Agenția pentru Comunicații și Informatică (NCIA) și Agenția pentru Sprijin și Achiziții (NSPA) din cadrul Alianței Nord-Atlantice.  „Discuțiile s-au concentrat pe identificarea nișelor tehnologice unde inteligența românească poate aduce valoare adăugată imediată, în special în domeniile sistemelor anti-dronă, securității cibernetice și inteligenței artificiale”, mai transmite MAE.  În urma evenimentului, șefa diplomației de la București, Oana Țoiu, a transmis: „Peste 20 de companii românești au prezentat soluții inovatoare de apărare agențiilor NATO și au de azi uși deschise pe o piață de miliarde de euro. Am construit acest eveniment cu atenție la detalii și o viziune pe termen lung pentru reziliența noastră industrială în care companiile noastre trebuie să intre în lanțurile de producție a celei mai mari alianțe defensive din lume. Astăzi am demonstrat că România a trecut de la statutul de consumator de securitate la cel de furnizor de soluții tehnologice avansate”.  „Prin acest demers, Ministerul Afacerilor Externe revitalizează componenta de diplomație economică, pregătind terenul pentru deciziile strategice ce vor fi adoptate la viitoarele Summituri B9 de la București și cel al NATO de la Ankara”, se arată în încheierea comunicatului de presă. 

Fost consul: Aurescu mi-a zis: Dar nu puteți să stați? Beți cafele

fost-consul:-aurescu-mi-a-zis:-dar-nu-puteti-sa-stati?-beti-cafele

Externele și Finanțele sunt marele punct vulnerabil al României, apreciază fostul consul al României în Italia, Cezar Preda. Retras din activitate din anul 2020, fostul lider PD, PDL și apoi PNL avertizează, prin prisma experienței sale în diplomație, că politica externă a României este anacronică și nu ține pasul cu vremurile, dar nici nu se dorește acest lucru. Invitat în cadrul emisiunii online ”Cu Magda și Sebi – Un podcast liber”, fostul lider pedelist a comentat că diplomația românească, dar și Finanțele suferă. Ba mai mult, au rămas ca pe vremea lui Gheorghiu – Dej.  ”Un diplomat când pleacă, a uitat de țară” Pornind dialogul despre criza politică actuală, care a culminat cu criza adoptării bugetului, Cezar Preda a reliefat faptul că atât Finanțele, cât și Externele sunt două domenii esențiale care, din nefericire, sunt încremenite în timp. În viziunea fostului consul, diplomații români au propriile interese ca prioritate, nu pe cele ale românilor pe care teoretic îi reprezintă în afara țării. ”Finanțele, pot să se dea peste cap, nu se va reforma. Externele la fel, am fost acolo. Să știți că un diplomat când pleacă… nu mă refer la ambasadori, în afară de ăștia numiți politic, sunt câțiva valoroși. Restul, când au plecat din țară, au uitat de țară. Ei să fie acolo (n.r. – la misiunile diplomatice), să aibă o casă liniștită, să aibă un salariu în euro. Ce treabă au ei să aducă oamenii, să aibă grijă de români. Eu care am trăit acolo și știu…” Sinecurile, doar o legendă? În acest context, fostul director adjunct al ICR Paris a invocat o discuție pe care o consideră relevantă cu fostul său superior din timpului mandatului de consul, fostul ministru de Externe din mandatele lui Klaus Iohannis, Bogdan Aurescu. Cezar Preda consideră că, din experiența sa, se dorește în continuare un dolce far niente în Externe. Sursa foto: Facebook/MAE România ”Vorba aia, vorbeam cu ministrul Aurescu, i-am spus: domn ministru, eu mă duc acasă. Domnule Preda, dar nu puteți să stați? Beți cafele… Cum să beau, mă, cafele? Beau o săptămână, două, trei, dar aici trebuie făcută treabă. Nu le convine să schimbi nimic. Este o refractaritate care este deja cronică”.  AUTORUL RECOMANDĂ Oana Țoiu este cea mai mare vulnerabilitate pentru propria-i imagine și pentru cea a României Liberalul Cezar Preda, fost adjunct ICR Paris, derapaj la adresa lui Nicușor Dan: “Autist”/“Ne va costa foarte mult”/“Nu cred că domnia sa va rezista fizic”/“Nu știu cât vor încerca cei care l-au pus să-l ascundă” Bogdan Aurescu, judecător la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Diplomatul învinge URSS a doua oară

Ponta critică dublul standard: Mama domnului Bolojan e extraordinară, dar când au luat-o pe mama mea cu duba vă bucurați

ponta-critica-dublul-standard:-mama-domnului-bolojan-e-extraordinara,-dar-cand-au-luat-o-pe-mama-mea-cu-duba-va-bucurati

„Se bucurau: «Au luat-o pe mama lui Ponta la DNA». Dar când a vorbit mama lui Bolojan: «Dom’le, ce mamă extraordinară». Da, o mamă extraordinară, mama domnului Bolojan, eu spun, mi se pare o femeie extraordinară, dar când au luat-o pe mama mea cu duba vă bucurați! Deci, de asta m-am aprins așa”, a declarat Ponta. Reamintim că mama lui Victor Ponta, Cornelia Naum, a fost audiată, în martie 2015, de DNA Ploiești, ca martor într-un dosar de fraudă cu fonduri europene al ginerelui ei, Iulian Herţanu, cumnatul fostului premier, Victor Ponta. Ponta i-a luat apărarea fiicei lui Traian Băsescu Ponta a vorbit și despre dosarul penal care o viza pe Ioana Băsescu. Ea a fost condamnată în 2021 la 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare, dar și instigare la spălare de bani, în timpul campaniei electorale din 2009 a fostului președinte. Faptele s-au prescris, însă în 2023. De asemenea, Ioana Băsescu a fost cercetată ca mator în dosarul Nordis, în februarie 2025, fiind bănuită că ar fi încheiat, ca notar, tranzacțiile imobiliare în cadrul firmei. „Nu mă poți bănui de prietenie cu Băsescu, dar e o mare porcărie să-i faci dosare penale fetei lui Băsescu. Se bucurau USR-iștii: «Ce bine, c-o bagă la pușcărie!» Stați măi, bateți-vă cu Băsescu, nu cu fata”, a declarat Ponta. „O țară condusă de nebuni” Acesta a continuat declarațiile sale, acuzând că țara este „condusă de nebuni fără frică de Dumnezeu”. „În ce țară vrem să trăim? Într-o țară condusă de niște nebuni, cărora nu le e frică de Dumnezeu? Sau vrem, totuși, să se calmăm, să ne liniștim, să încercăm să facem? Ce țară lăsăm copiilor noștri? Ce le spun eu copiilor mei? «Să stai în România mă, că aici o să fie unii niște psihopați care o să te înjure de ce vrei să vii acasă din război»”, a conchis Victor Ponta, vorbind despre intervenția MAE care i-ar fi refuzat fiicei sale îmbarcarea în avionul de repatriere care s-a întors din Oman, la începutul lunii martie. 

Fritz explică gestionarea MAE și a Oanei Țoiu în cazul fiicei lui Ponta: Trebuie să oprim această republică a privilegiaților

fritz-explica-gestionarea-mae-si-a-oanei-toiu-in-cazul-fiicei-lui-ponta:-trebuie-sa-oprim-aceasta-republica-a-privilegiatilor

Discuții în coaliție despre ministra de Externe Dominic Fritz a confirmat că subiectul a fost discutat în coaliție și că PSD ar dori trimiterea Corpului de control al premierului la Ministerul Afacerilor Externe, instituție condusă de Oana Țoiu. Liderul USR consideră însă că o astfel de măsură este nepotrivită în acest moment, în contextul în care criza din Orientul Mijlociu nu este încă încheiată, iar autoritățile lucrează pentru repatrierea românilor aflați în regiune. „În momentul în care pompierul stinge încă focul, tu îl chemi în birou să faci o anchetă. Asta îi pune în risc pe toți cei care încă sunt vulnerabili. Avem încă peste o sută de români în regiune care trebuie aduși înapoi”, a spus Fritz. „Nu a fost scoasă de pe nicio listă” Președintele USR a respins afirmațiile potrivit cărora fiica lui Victor Ponta ar fi fost eliminată de pe lista pentru un transport organizat de autoritățile române. „Nu a fost eliminat nimeni de pe nicio listă, pentru că nu a fost înscrisă pe lista oficială. Cum s-ar fi urcat în avion dacă nu era pe listă?”, a declarat Dominic Fritz, adăugând că tânăra avea deja un bilet comercial de avion. El a subliniat că discuția publică ar trebui să se concentreze pe principiul tratamentului egal pentru toți cetățenii, nu pe intervenții în favoarea unor persoane privilegiate. „Românii s-au săturat de privilegii” Fritz a spus că situația reflectă o problemă mai largă din societatea românească, în care persoane cu influență încearcă adesea să obțină avantaje. „Fiecare român cunoaște situația în care nu mai prinzi un loc pentru copilul tău la grădiniță pentru că s-a băgat cineva în față. Sau când nu primești un medicament pentru că s-a băgat un privilegiat înaintea ta”, a afirmat liderul USR. Potrivit acestuia, mesajul transmis de ministra de Externe a fost clar: regulile trebuie aplicate la fel pentru toată lumea. „Doamna ministru a spus foarte clar că trebuie să ne asigurăm că toți sunt tratați egal și că nu scoatem pe nimeni de pe listă doar pentru a pune copilul unui privilegiat în față. Este o atitudine morală și exact ceea ce așteaptă românii. Trebuie să oprim această republică a privilegiaților”, a declarat Dominic Fritz. Evaluarea crizei, după repatrierea românilor Președintele USR a adăugat că activitatea Ministerului Afacerilor Externe în această criză va trebui analizată, dar doar după ce toți românii care doresc să revină în țară vor fi aduși în siguranță. „După orice criză trebuie să facem o evaluare. Putem analiza dacă în primele ore s-au mobilizat suficiente resurse sau dacă anumite decizii puteau fi luate altfel. Dar această evaluare trebuie făcută după ce ultimul român care vrea să se întoarcă este înapoi în siguranță”, a spus Dominic Fritz. Sursa video: Digi24