CSA Steaua se prăbuşeşte! Starurile olimpice Radiş şi Rusu vor să plece la rivala Dinamo!

Potrivit surselor Prosport, situația de la CSA Steaua este una dezastruoasă. Din toate punctele de vedere. Managementul defectuos al actualei conduceri a clubului militar ar fi adâncit și mai mult situația, și așa complicată, care exista la clubul din bulevardul Ghencea. „Cred că mai rău decât acum nu a fost niciodată. Oamenii caută să iasă la pensie, cei care pot, sau să plece către alte zone de activitate. Nu mai sunt bani pentru competițiile interne, iar numele mari din club, alea puține care au mai rămas, vor să plece la Dinamo. Toată lumea știe în club că cele două campioane olimpice de la canotaj, Radiș și Rusu, vor să plece la Dinamo. Dinspre minister doar promisiuni sau, și mai rău, amenințări cu închiderea unor secții sportive. Nu știu dacă se mai dorește performanță la acest club”, a precizat o sursă din cadrul clubului Steaua. Avalanșă de contracte nejustificate Moda Contractelor de Activitate Sportivă ale antrenorilor de la diferite secții sportive este în top la clubul Steaua. „Dacă va fi cineva interesat să verifice situația acestor contracte de activitate sportivă se va lua cu mâinile de cap. Doar la gimnastică, o secție care nu a mai produs nimic în ultimii ani, sunt vreo 7-9 contracte de acest gen. Pur și simplu banii clubului sunt risipiți total nejustificat. Suporterii au toată dreptatea din lume să fie nemulțumiți de toate aceste rezultate sportive dezastruoase. La mai toate secțiile sportive”, a mai precizat sursa Prosport. Marile nume ale handbalului au reacționat Și ca o dovadă că lucrurile sunt la pământ este dat și de scrisoarea publică inițiată de marile nume ale handbalului românesc, adresată ministrului Apărării, care se pare că a fost sfătuit să desființeze secția de handbal a clubului pe motiv de cheltuieli prea mari. „SOS! Nu desființați Secția de Handbal de la Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA” București Domnului ministru al Apărării Naționale RADU-DINEL MIRUȚĂ Suntem un grup de performeri ai Clubului Sportiv al Armatei (C.S.A.) „STEAUA” București, foști comandanți, campioni și medaliați olimpici, mondiali și europeni, care am reprezentat cu cinste, onorare și devotament handbalul românesc pe toate continentele. Acum, aflăm neoficial, că secția cea mai titrată de la CSA Steaua București- cea de handbal masculin, va fi desființată. Îngrijorați de degradarea și amatorismul managerial care a pus stăpânire, de vreo 20 ani, pe cel mai titrat club sportiv al României, ne-am hotărât să tragem un semnal de alarmă pentru a stopa desființarea secției de handbal de la CSA Steaua București”, se arată în scrisoarea respectivă. Eugen Bachide, cel mai controversat personaj pentru Steaua Demisia din motive politice a secretarul de stat Eugen Bachide i-a făcut pe toți reprezentanții Stelei, care trăiesc cu sufletul pentru acest club, să răsufle ușurați. „Acest domn a făcut tot posibilul pentru a pune frână clubului nostru. Ne-am închinat Bunului Dumnezeu și i-am mulțumit când am auzit că urmează să părăsească ministerul”, a mai adăugat sursa noastră.
Companie inedită în cantonamentul din Italia pentru canotori! Câinele Hugo a devenit mascota Team Romania

Hugo. Acesta numele patrupedului care-i însoțește pe canotorii din lotul național al României la fiecare antrenament pe care aceștia îl fac zilnic în cantonamentul din Sabaudia-Italia. Dar Hugo nu a venit de nicăieri. Stăpâna lui este chiar Magdalena Rusu, campioană olimpică la Paris, colega de barcă a Simonei Radiș. Povestea aducerii lui Hugo în Italia ne-a fost istorisită chiar de către Magda. „Este pentru prima dată când într-un cantonament ni s-a permis să aducem un animal de companie. După ce mi s-a spus de către domnii antrenori că se poate, am trecut la efectuarea tuturor formalităților pentru a-l putea transporta pe Hugo cu avionul. Pe perioada zborului a fost foarte cuminte. După ce ne-am instalat la Sabaudia i-a luat cam două zile să se acomodeze cu locurile de aici. Acum se simte ca acasă”, a povestit Magda Rusu. Hugo îi însoțește în permanență pe canotori la toate antrenamentele. Este foarte îndrăgit în cadrul lotului, cu toții fiind de acord că el a devenit mascota delegației noastre. „Toată lumea îl iubește. Este foarte jucăuș și ascultător. Am găsit în apropiere de locul nostru de cantonament și un parc unde cam toată lumea vine cu câinele. Trebuie să fiu atentă atunci când merg cu bicicleta pentru că dacă merg prea tare risc să alerge în fața mea. Nu se dezlipește de mine”, a mai spus valoroasa canotoare. I-a dat numele după cel al scriitorului Victor Hugo Alegere numelui pentru patrupedul ei are un istoric știut doar de cei apropiați. „Mi-au plăcut foarte mult cărțile scrise de Victor Hugo. Sunt îndrăgostită de Mizerabilii, Notre-Dame de Paris sau Quatrevingttreize. Așa s-a născut ideea de a-i da numele după cunoscutul romancier. Plus de asta este și un nume foarte frumos”, a mai declarat campioana olimpică. În trecut, în perioada în care antrenorul italian Antonio Colamonici pregătea loturile României, cantonamentele din Italia se desfășurau la Piediluco. Acum, cartierul general al delegației noastre s-a mutat la Sabaudia. „Mi se pare un oraș mult mai mare. Oamenii sunt primitori și interacționăm destul de repede. Mă bucur mult că ne putem face pregătirea specifică. Sunt zile în care plouă destul de tare iar atunci facem antrenamentele în sală. Pe ergometru. Cred că și condițiile de cantonament sunt mult mai bune față de Piediluco. Spre exemplu, mâncare este net superioară ca și calitate față de Piediluco”, a mai povestit Magda Rusu.
Momentul în care echipajul de 8+1 mixt, care a obținut aurul la CM de catonataj, a fost premiat la Gala Mari Sportivi ProSport 2025
În cadrul Galei Mari Sportivi ProSport 2025, echipajul de 8+1 mixt a fost premiat pentru medalia de aur obținută la Campionatul Mondial de la Shanghai. Proba de 8+1 mixt a fost introdusă în premieră la Campionatul Mondial de anul acesta. Echipajul României a fost format din Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Andrada Moroşanu, Florin Lehaci, Florin Arteni, Ciprian Tudosă, Ştefan Berariu, Simona Radiş şi Victoria Petreanu. Ciprian Tudosă a vorbit despre eforturile pe care le-au depus atât el, cât și colegii săi pentru a obține medalia de aur la CM, atrăgând atenția la faptul că, înaintea turneului, echipajul a avut doar patru antrenamente. „A fost un proiect foarte distractiv, în primul rând, pentru că, deși ați văzut că am câștigat acel aur mondial, cu un record mondial, am avut doar patru antrenamente în spate, unul la Snagov și următoarele la Shanghai. A fost o mobilizare foarte mare a echipei, o dorință nespusă să reușim să ducem federația pe cel mai înalt loc, pentru că toate țările și-au pus cei mai buni sportivi în barca de 8+1 mixt, acolo era cumva cursa orgoliilor, pentru că este o probă nouă și fiecare încearcă să arate tot ceea ce are mai bun la masculin și feminin. Ne-am distrat, ne-am bucurat și am câștigat. Așteptăm Los Angeles-ul și, așa cum ați spus, avem o barcă foarte bună”, a spus Ciprian Tudosă, la Gala Mari Sportivi ProSport 2025. Totodată, Magdalena Rusu a dezvăluit „secretul” din spatele performanței extraordinare obținută la proba de 8+1 mixt. „Cu toții am dat tot ce am avut mai bun și probabil că vă întrebați cum am reușit să formăm o echipă din băieți și fete în aceeași barcă. Ei bine, fiecare a lăsat câte puțin de la el pentru a face loc celuilalt, așa cred că a funcționat. Și așa a venit și rezultatul”, a spus și Magdalena Rusu. Echipajul României a fost urmat de cele ale Italiei și Noii Zeelande, la CM de canotaj.
Reacția campioanei mondiale Magdalena Rusu după performanța fabuloasă din China: Dumnezeu face minuni prin oameni
Joi, 25 septembrie 2025, la dublu rame feminin, Magdalena Rusu (25 de ani) și Simona Radiș (26) au izbutit să cucerească medalia de aur la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Shanghai, China. La scurt timp după ce a auzit imnul României și și-a primit medalia, Magdalena Rusu a oferit câteva declarații emoționante. Magdalena Rusu spune că a devenit campioană mondială în China datorită lui Dumnezeu. Prin ce a trecut înainte de competiție România a luat aur la Campionatele Mondiale de Canotaj din Shanghai, joi dimineață, după ce Simona Radiș și Magdalena Rusu au fost de neoprit în finala de dublu rame. Sportivele noastre au dominat cursa de la un capăt la celălalt, iar la linia de finish au izbutit să le surclaseze pe reprezentantele din Franța și Statele Unite ale Americii, care au încheiat pe pozițiile 2 și 3. România a continuat să facă show la Campionatele Mondiale de Canotaj, iar după performanța bifată de Radiș și Rusu, Florin Lehaci și Florin Arteni au luat argintul la dublu rame masculin. Însă, revenind la cele două canotoare, performanța este cu atât mai remarcabilă, încă Magdalena Rusu a fost la un pas să se retragă din competiție. Pe scurt, cu aproximativ două săptămâni înainte de a face deplasarea în China, ea nu se putea deplasa din cauza unor dureri cumplite la spate. Însă, echipa medicală, în frunte cu doctorul Oșean, a reușit cumva să o pună pe picioare pe Magdalena Rusu. Cu toate acestea, reprezentanta României spune că cel mai mare merit pentru revenirea ei miraculoasă îl are Dumnezeu: „Dumnezeu face minuni prin oameni. Când mă gândesc acum ca nu ştiam dacă pot concura. După toate problemele de acasă şi apoi de aici, cu umezeală plus căldura, totul era împotriva mea. M-au ajutat antrenorii, medicii, kinetoterapeuţii. Fără ei azi nu puteam arăta această medalie. Le mulţumesc tuturor!” a declarat Magdalena Rusu, cu medalia în mână și vizibil emoționată, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Ce a declarat Simona Radiș De partea cealaltă, Simona Radiș a afișat o atitudine războinică după finalul cursei și a transmis că a anticipat un deznodământ favorabil. „Sunt mândră de cum am evoluat aici. I-am spus Magdei ca trebuie să plecăm tare şi vom reuşi. Împreună. E un succes care sper să aducă şi mai multe victorii pentru noi!”, a declarat Simona Radiș, potrivit aceleiași surse. Magdalena Rusu și Simona Radiș sunt campioane mondiale și în proba de 8 plus 1 rame. Totodată, Simona Radiș deține aurul mondial și pentru proba de dublu vâsle.